|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 28 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
In epicentru: Magda Ursache. Trecutul care nu trece Scris la Saturday, September 17 @ 22:46:03 CEST de catre asymetria |
„Dar
la școală acum elevul învață istoria Franței, a
Germaniei,
a Italiei, iar istoria României e lăsată mai la
coadă,
că noi nu am fost ceva important în Europa, noi
numai
ne-am apărat și nu am subjugat pe nimeni. Va fi
o
perioadă în care vom crede tot ce spune Europa, după
care
ne vom întoarce la istoria noastră și la credința noastră”.
Iustin Pârvu
(După
Adrian Alui Gheorghe,
Semnele vremii noastre. 7 întîlniri cu părintele Iustin Pârvu,
Conta, 2011 )
„Dar la școală acum elevul învață istoria Franței, a Germaniei, a Italiei, iar istoria României e lăsată mai la coadă, că noi nu am fost ceva important în Europa, noi numai ne-am apărat și nu am subjugat pe nimeni. Va fi o perioadă în care vom crede tot ce spune Europa, după care ne vom întoarce la istoria noastră și la credința noastră”. Iustin Pârvu (După Adrian Alui Gheorghe, Semnele vremii noastre. 7 întîlniri cu părintele Iustin Pârvu, Conta, 2011 ) Poezia cu „smalț” patriotic și-a dat demult arama pe față, ca și editorialele nătîngi din ceaușism, devalorizînd prin demagogie discursul identitar. M-am așteptat ca, postdecembrist, îndemnul Societății Junimea, Patriotism în limitele adevărului, să fie reactualizat. N-a fost așa. Noi continuăm să considerăm patriotismul firesc horribile dictu, calificîndu-l primitiv, caduc, înapoiat, antiglobalizant, în cel mai bun caz, bizar, iar criteriul etnic – handicapant. Temele identitare sunt considerate tobe și flașnete, manifestăm dispreț față de personalități etnoculturale, de la cărturarii Școlii Ardelene și Eminescu pînă la Iorga și Blaga, Eliade și Noica. Istoria națională, ca element de coeziune, e dez-eroizată, martirii Unirii ne lasă indiferenți, ca și Unirea. Și, pentru că memoria corectă e un pilon (ca și religia, limba, tradiția) al identității, implicit mîndriei naționale, chiar orgoliului de neam, susținem un program antimemorie, antireligie, antitradiție și ne stricăm limba. înfruntările sîngeroase din munți sunt minimalizate, războiul anticomunist – amendat. Un erou tragic (și avem destui) luptă pînă la capăt, conștient că n-are șansă să cîștige. Noi, primii, îi taxăm drept luzeri. „Rușii sunt vii, Antonescu-i mort”, s-a auzit pe o Antenă. E „crimă împotriva păcii” ordinul lui Ion Antonescu „Ostași, vă ordon treceți Prutul” (caricarutizat de cațavenci în „Vă ordon să sugeți Prutul”) ? Vorbim de Basarabia ocupată, oricît nu place asta unora și altora. Pentru eliberarea – pe drept – a Basarabiei și Bucovinei în 33 de zile, au fost (cifrele istoricului Gh. Buzatu), 24. 396 de victime – 5011 morți, restul răniți ori dispăruți ; la Odesa, în toamna lui 1941, au murit 17 729 de români, răniți : 63 345 ; dispăruți : 11 471. Dacă se refuză trecutul istoric batjocorind jertfa lor, cu siguranță, prezentul e fără eroi. Iar viitorul nu sună mai bine. Sigur că spiritul critic față de trombonistica istoricilor ceaușiști trebuia să funcționeze, dar am ajuns în cealaltă extremă ; conștiința de neam e un ceas deșteptător pe care am uitat să-l întoarcem. Educația națională nu se face cu demitificări, cu Esca în manualul de istorie, pe post de Ana Ipătescu, pesemne, și cu Tatulici în loc de Bălcescu. Istoria s-a tabloidizat, Decebal are buze senzuale. Ca să fii istoric nonsocialist acreditat GDS, trebuie să-l prezinți pe Brâncoveanu ca pe un „protoșpăgar”, pe Mihai Viteazul ca pe un condotier, fecior de curvă pe deasupra, pe Cuza, ca pe un „ofițeraș muieratic”, negînd spusa lui Iorga : „un om vrednic de legenda sa”. Hora lui Cuza e dată de un folclorist revizuit, care merge pe principiul înlocuitorilor, drept Hora lui Carol (I sau II ?). Pentru cei care-l critică pe Cuza nu contează nimic : nici că „nu știa să se fățărească” (apud Bolintineanu), nici că a ieșit din cei 7 ani de domnie fără avere, că a știut să piardă (v. episodul demisiei), că a visat să-și scoată poporul din barbaria orientală, că n-a vrut să-și recapete tronul cu armele Franței. îi plăceau jocurile de noroc, o fi fost muieratic, dar n-a stricat vreo familie. închid paranteza, nu fără a aminti că din „Travaliul Casei Regale”, cum îi place „alteței” Duda să spună, s-a născut un șoricel : prințul Radu. La urma urmelor e în tradiția familiei. N-a făcut-o Carol II pe Elena Lupescu Prințesa Elena de Hohenzollern ? Am citit nu demult un soi de „îndreptar” al lui Yuri Bezmenov, agent KGB, demonstrînd cum poți să demoralizezi o națiune în 15-20 de ani, cum o aduci în situația jalnică de a nu avea standarde etice în 4 pași : 1. demoralizare ; 2. destabilizare ; 3. criză ; 4. normalizare. Așadar, după destabilizare vine criza, urmează așa-zisa normalizare, cînd economia, apărarea, relațiile externe sunt la pămînt. Primul punct al acestui „îndreptar” se tot aplică de două decenii încoace, de cînd „profesorul” Brucan și-a băgat bippul în „corpul social” : stupid people, urmat de mulți lupi tineri. Tipul cu telecomanda de la „Suplimentul” iașiot ne completează etnoimaginea în negru ori în gri sceptic : „Noi, nație și pitică și porno [… ]”. Nu mai continui : trebuie să-ți ceri scuze cititorilor cînd dai un astfel de citat. Și cum trendul e „uniformizarea națiunilor”, ne repezim să demonstrăm că nu există specific românesc, ba îl și punem în ghilimelele deriziunii. „Specificul românului care e ?” Oricine are un stereotip, afară de români, susținea un publicist. Poate că – mai știi ? – suntem primitori, abili, inventivi, avem minte isteață, bună de exportat. Și de ce n-am vorbi de toleranța venită din morala creștină, nu numai de „beția la români”, de „hoția la români”, de „prostia la români” ?! Dacă n-avem respect față de noi înșine, cum să-l cerem de la alții ? „Cît măgarul e marfă, cît troaca este vas, cît salcia este pom, atîta și valahul poate fi om”, se poate citi într-o Bălgarskaia etnologhia, care reproduce o zicală bulgărească din satul Krușovița. Iar divertișii, Guignolii francezi, înainte de meciul Franța-România, țin să traducă vocabula tomberon prin București, sfătuindu-și conaționalii să nu intre în relații cu românii ca să nu ia păduchi. Și vinovații nu suntem noi, că am ieșit în lume cu cerșetoare „romince”, cu consumatori de lebede, cu jucători de alba-neagra, cu traficanți de carne vie și de organe ? „Lăsați-i să plece, s-a spus, scade criminalitatea la noi, strada e mai sigură”. Nu s-a întîmplat asta, iar brandul de țară e în suferință din cauza infractorilor. Am devenit chiar sperietorile continentului dacă în Elveția s-a propus (în 2009 ) un referendum de excludere din Europa, iar „The Sun”anunța invazie de imigranți la Londra. „România e ceva de pomină și inexplicabil. România : fără sens și fără leac”, scrie negru pe alb Traian Ungureanu, reprezentantul țării în PE (v. încotro duce istoria României, Humanitas, 2009), om foarte occi. Și continuă, considerînd felul de a fi păgubos al românilor cauzat de kitsch-urile tradiției, alt ceas vechi care nu mai trebuie întors. îi stă în gît lui TRU „latinitatea într-o mare slavă”. Ca și vechilor staliniști care au devenit cosmopoliți, ca Ileana Vrancea, deranjată de „exaltarea etnicului”, ca, pe vremuri, la „Lupta de clasă”. Nici „idolii forului” nu se lasă mai prejos. „Detest patriotismul”, declara Andrei Șerban la Turcescu în emisiune. „Ce mă enervează la poporul român este că există”, a fost replica de neuitat a lui Stelian Tănase, în emisiune la Ion Cristoiu (martie, 2009). „Mă sîcîie nația asta”, găsește cu cale Andrei Pleșu să (ne-o) zică. Pentru Patapievici, cît se poate de european, suntem „roși de spirvechită românească”. Și nu-i vorba aici de patriotismul disperat cioranian : „Iubesc România cu o ură grea”. Nici Cantemir ori Miron Costin, nici Eminescu, nici C. Rădulescu-Motru ori Drăghicescu ori A.C.Popovici n-au ocolit defectele, slăbiciunile de caracter ale românilor, dar n-au făcut-o cu statisfacție. Elitiștii se întrec în a încuraja prejudecățile despre români și firea lor, în a spune că România e „o țară descurajantă”, dacă nu oripilantă. Și cum să nu preia alterii imaginea fabricată de noi înșine ? „Țară stătută”, zic cei care joacă în tabăra proeuropeană, versus națională, ca și cum nu poți fi și europeist și românist. „A gîndi european, dar românește” e spusa de repetat și iarăși de repetat a gazetarului Eminescu. Vrea România să fie bolnavul incurabil al UE ? E România vinovată pentru stagnarea, pentru corupția aleșilor, că există OTV, că școala nu mai face nimic să încurajeze spiritul de sacrificiu, onoarea, demnitatea de neam ? Dacă patrie și patriotism sunt moneda unor partide (și lui Valeriu Tabără i se rupe inimioara de vatra românească) asta nu înseamnă că trebuie să le scoatem din cărți, cu atît mai mult cu cît avem partide etnice care votează etnic. Sau etnicitatea românilor nu contează, dar a slavilor, ungurilor, țiganilor, da ? Un editorialist mereu neeșalonat, ca prozatorul și dramaturgul Călin Ciobotari, a fost pe nedrept acuzat de limbaj rasist, de antițigănism și pus să plătească o amendă usturătoare. De ce ? Pentru că a scris despre contribuția „romilor” la degradarea mediului civic. Geaba au demonstrat lingviștii caracterul periculos al confuziei român / rom / rrom ; română / romani. S-a acceptat noua denumire. Cît despre Grecia, n-a recunoscut Macedonia din cauza omonimiei cu una dintre regiunile balcanice. Cum au devenit românii romi a arătat pe larg și Victor Roncea. E jale să simtă careva vreun iz anti-minoritar, dar antiromânismul se manifestă ca la el acasă, iar românii minoritari sunt un fel de fii vitregi ai statului : o școală cu 5 elevi maghiari funcționează, cu 10-15 elevi români, se închide. Așa că Mihaela Czobor-Lupp (v. Firea românilor, Nemira, 2000, p. 146, volum coordonat de Daniel Barbu) poate concluziona că românii n-au viitor : „este deja distrus înainte ca el să fi existat”. Glumițe debile (preluate de pe Net, gen „God shave Romania”) despre neam, etnie românească se fac cu toptanul. Ridici tricolorul aruncat, ești luat în rîs. Și-mi amintesc de un dialog Brucan-Mîndruța, de prin 2002, cînd profesorul și discipolul ironizau pe întrecute „spiritele patriotice”. „Le mai arde, pe căldura asta, de steagul de pe primăria din Sfîntu Gheorghe ?”, se arăta Mîndruță pus pe persiflat. Ce dacă se dăduse jos tricolorul românesc de pe primărie ? Nimic important. Cine se gîndește la steag pe căldură ? Ca și pe frig de altfel. Nu pleda cineva pentru schimbarea zilei naționale, pe motiv că nu se poate sărbători pe frig ? Las' că o serbăm formal și expeditiv. Primarul dr. Oprescu e gata să asculte imnul cu mîinile înfipte-n buzunare, cîntărețul Marcel Pavel modifică textul după plac, prescurtîndu-l, iar istoricul Neagu Djuvara ar prefera ca România să se numească Valahia. Doar frații noștri de UE, turcii, numeau Muntenia – Valahia Neagră (Kara-iflac) ; Moldova (Ac- iflac) era albă. Ce atîta caz ? se răstește la „telenație” o socioloagă. în America se fac și chiloți din steagul cu stele. Și în completare : „Dacă se scumpește gazul, nu mai putem fi patrioți”. Asta-mi amintește de versificatorul la comandă socialistă Har. Țugui, negociind : „Dacă nu mi se repară liftul, nu mai scriu poezie patriotică”. Cînd Csibi Barna îl spînzură – simbolic – pe Avram Iancu în piața centrală din Sf. Gheorghe, ni se pare „o joacă” și atît. Doar n-o să cerem respect pentru cei care și-au sacrificat viața pentru națiune. De proștii care au murit – „pe altarul patriei, ha!” – se rîde, jertfa lor fiind „batere de cîmpi”. Ne mai arde de Avram Iancu pe căldura asta ? ar spune Mîndruță profetologului. Și ce dacă Garda Maghiară, organizație interzisă în Ungaria, calcă-n bocanci străzile ? După Internet, primarul UDMR-ist a îngăduit comerțul cu tricouri „personalizate”, la zilele orașului : cu harta României ciuntită și cu harta Ungariei Mari. Mint „găozarii” presei sau Csibi a purtat astfel de tricou în prezența președintelui ? Era și caaald ... Pe cîte primării flutură acum steagul secuiesc ? în 2010 – pe 6 : Ghindari, Sovata, Fîntînele, Sărățeni, Miercurea Nirajului, Gălești. Ce contează, pe căldura asta ? Reprezentanță, la Bruxelles, a Ținutului Secuiesc ? Ce ne pasă de stat în stat pe căldura asta ? Președintele Consiliului Național Secuiesc susține că secuii sunt un popor care trăiește în altă țară și vrea țară. Există un blog intitulat Székelyföld nem Románia („Ținutul secuiesc nu e România”). Harghita și Covasna - pe cale să devină monoetnice ? N-or deveni pe căldura asta, chit că inscripțiile „Românii să plece” se înmulțesc. De la „simțul național” (din 1850) am ajuns în 2011, la ne-simț național generalizat. Oare comportamentul ăsta aberant nu-i, vorba lui Paul Goma, de căldură mare ? Magda Ursache Trecutul care nu trece |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |