Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 26 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Eseuri: Titus Filipas. Postmodernismul și Teoria culturală
    Scris la Friday, June 16 @ 15:06:19 CEST de catre asymetria
    Transversale TitusFilipas scrie "
    Trăim într -o societate caracterizatã prin emergența fenomenului „cool”. Într-o lume unde Zeul Omiscient a fost înlocuit de Semiologie, ne putem întreba : Este „cool” un limbaj ?
    Kalle Lasn supralicita importanța factorului ‚cool’, ce transformã cultura nord-americanã într-un capitalism în care consumerismul nu-i doar stil de viațã, ci un limbaj. Astfel, ‚Cool’ ar fi un ‚etos al corporațiilor’, extrem de manipulativ și motivând cultura americanã doar pentru a impulsiona creșterea economiei americane. Dacă privim conceptul "cool" în contextul consumerismului și al exploziei globalizante a economiei de piață, atunci "cool" este acel detaliu din 'calitatea ontică' a unui produs care intensifică individualitea, în singularitea sa radicală, pentru persoana care achiziționează produsul.



    Postmodernismul și Teoria culturală
    Trăim într un timp „post-modern”, se spune frecvent. Prin ce se deosebește „timpul modern”, din care venim noi, cei influențați de generațiile încă mai vechi, de timpul „post-modern”, al viețuirii de-acum ?
    Omul postmodern nu dovedește credulitatea omului modern fata de metanarativ. Altfel spus, omul postmodern dovedește "l'incrédulité à l'égard des métarécits", l-am citat chiar pe Jean-François Lyotard, inventatorul conceptului de ‚metanarativ’. Aici este vorba, bineînțeles, despre „marile povești europene” ale timpului modern: „revoluția de la 1848”, „independența de la 1877”, și „revoluțiile anului 1989”.
    În virtutea neîncrederii față de metanarativ, postmodernismul nu posedă agendă, nu construiește strategii. Totuși, după 1989, România a semnat și ratificat, prin cei mai înalți demnitari, și prin cele mai mari puteri ale sale, ‚Agenda 21”, care stabilește planul cadru pentru „dezvoltarea durabilă”. Atunci, cum este posibilă totuși „dezvoltarea durabilă” în timpul postmodern?
    „Dezvoltarea durabilă” este o dezvoltare umană centrată pe economia de piață a produselor de calitate, atât în sensul ‚calității ontice’, cât și al ‚calității statistice’. Calitatea ontică a produsului înseamnă racordarea produsului la înclinația ontică a individului, constatată de el prin faptul că achiziționarea produsului duce la creșterea forțelor personale, a capacităților individuale. Iar calitatea statistică a produsului este controlată de instrumentul managerial Sixsigma aplicat în industrii, --patentul aparține firmei Motorola--, dar în cultura română ea este controlată cu ‚metodologia Ioan Plăcințeanu’ pentru prelucrarea datelor numerice dintr-un laborator si dintr-o industrie.
    Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, produsele de ‚calitate ontică’ totală trebuie să fie însoțite, atunci când sunt oferite pe piață, de ‚etichete ecologice’ care certifică valoarea lor pentru „durabilitatea” noastră holistică. Dar nu este suficient să oferi pe piață produse de ‚calitate ontică’, dacă ‚etichetele ecologice’ nu sunt sprijinite de Teoria culturală.

    Sã ne lãmurim ce-nseamnã cuvântul culturã, înainte de a defini, -- nu riguros, ci ostensiv--, “Teoria culturalã”. Termenul “culturã” se referã la diverse activitãți umane, fie, --printr-o unificare holisticã a diversitãții--, la ‚activitatea umanã’ în general, incluzând toate acțiunile antropice de control și dominare a naturii.
    Cuvântul “cultura” provine din latinescul “colere”, ceea ce se traduce fie “a locui”, fie “a cultiva”, fie “a onora”. Definițiile diferite ale culturii reflectã teorii felurite ale cunoașterii, ale ințelegerii, sau criterii diverse în evaluarea activităților antropice. Scriind o carte cu titlul “Culture: A Critical Review of Concepts and Definitions”, în 1952 Alfred Kroeber și Clyde Kluckhohn compilau un inventar cu peste 200 intrãri ale cuvântului “cultură”.

    În secolul XVIII și începutul de veac XIX, cãrturarii Occidentului postulau congruența între Culturã și Civilizație, amândouã fiind opuse Naturii. Întrebuințarea popularã a termenului “culturã” reflectã de multe ori stratificarea socialã. Adesea cuvântul "culturã" este utilizat ca o referire la activitațile unei elite bogate, la consumerismul exclusivist al acestor elite, și nu neapãrat în perspectiva naivă din „Împãrat și proletar” („în cupe vin de ambrã”), ci „haute couture”, “fine cuisine”, arhitectura locuințelor, achiziționarea operelor de artã.
    Cãtre sfârșitul de veac XIX, în Belle Epoque și dominarea pozitivismului, antropologii propun o definiție a culturii pe care Occidentul putea s-o aplice la o paletă mai largã de societãți. Atunci se exprimă clar ideea relaței, și chiar identificarea culturii, cu “firea omeneascã”, cu “natura intrinsecã a omului”. Astfel, rãdãcinile culturii par a se ascunde în universala capacitate umanã de a clasifica experiențele, de a le codifica și comunica simbolic. Grupuri de oameni aflate la mari distanțe dezvoltã culturi distincte și caracterizate prin unicitate, însã elemente ale diverselor culturi se pot propaga de la un grup de oameni la altul.

    În general, se știe, existã culturã materială și culturã simbolicã, nu doar prin reflectarea unor tipuri diferite de activitãți umane, ci și pentru cã ele constituie tipuri distincte de date, cu metodologii de tratare diferite. Ca regulã, arheologii ce studiazã perioadele de început ale epocii industriale își focalizeazã cercetarea pe cultura materialã, iar antropologii culturali ai aceleeași epoci sunt interesați de cultura simbolicã. Ambele grupuri se aratã preocupate, într-un final integrator, de relațiile între cele două dimensiuni ale culturii. Mai mult, antropologii înțeleg prin “culturã” nu doar bunurile materiale de consum, ci și procesele foarte generale prin care astfel de bunuri se obțin, semnificațiile lor pentru om, relațiile și practicile sociale în care sunt prinse și surprinse obiectele ori procesele de consum.

    Ce-i “Teoria culturalã”, și care-i locul sãu în cultura românã ? Când Titu Maiorescu vorbea românilor despre “Forma fără fond”, el fãcea “Teorie culturalã”. Cãci, întreb, ce a-nsemnat “junimismul”, altceva decât un sistem de producție animat de “nouã meșteri mari, calfe și zidari” ai cuvântului ce incercau sã construiascã, în România, peretele dinspre Rãsãritul european al modernității, după schițe și planuri ce veneau din Apus ? Iar când, relativ recent, criticul literar Nicolae Manolescu fonda revista “Studii culturale”, alegea pentru titlul ei -- atât de promițãtor, cu imens de multe obligații dacã grupul de „redactori-colaboratori“ e-ndatorat onestității intelectuale-- tocmai numele disciplinei științifice, --“numele domeniului”--, de care ține “Teoria culturalã”. Domnul Nicolae Manolescu prezenta noul periodic cu generozitate : „Iatã o revistã academicã, deschisã specialiștilor români, din țarã și de peste hotare, din domeniul umanioarelor, în primul rând, dar nu exclusiv.”

    Sper cã ‚umanioare’ nu era folosit ca eufemism, ori la modul mock-schlock în care ‚manelele’ sunt un produs Low-Brow Kulture. Nu spun cã-ntr-o revistã de studii culturale n-ar trebui analizate și astfel de obiecte. Dar se presupune totuși cã ele n-ar trebui promovate ca modele de excelențã.

    “Studiile culturale” --bineînțeles, domnul Nicolae Manolescu știe aceasta-- combinã teoria literarã, studiile film/video, sociologia ori ‚știința omului colectiv’, și antropologia culturală pentru analizarea fenomenelor culturale în societățile industriale. Societăți compuse din piese lego numite “sisteme de producție”, cel puțin așa se spune-n metodologia standard de acordare a “etichetelor ecologice”, absolut necesarã de a fi-nvățatã de români pentru ca țara sã fie competitivă în Uniunea Europeanã.

    Fundamentând ‘etichetele ecologice’, alături de standardele internaționale ISO 140XX, “Teoria culturalã” este o ‚cale regală’ pentru înțelegerea lumii postmoderne, a felului cum va evolua, și mai ales, cum va (ori cum vom) supraviețui poluãrii. De altminteri, dintre toate științele de pânã acum, tocmai dezvoltarea “Teoriei culturale” pare a fi esențialã în aceastã supraviețuire, întârziind venirea Zilei de Apoi, cãci Apocalipsul nu poate fi evitat.
    Bibliografia pentru “Teoria culturalã” e vastã. Titluri relevante pot fi întâlnite în locurile cele mai neașteptate. Astfel, în primul episod al trilogiei cinematografice “Matrix” a fraților Wachowski, eroul Neo ascundea programele de computer pe care le vindea la negru, între coperțile unei cãrți semnate de Jean Baudrillard. Autorul este un filosof real, cu texte formidabil de revelatoare pentru “Teoria culturalã”. Jean Baudrillard a fost puternic influențat de ‚Oracolul erei electronice’, Marshall McLuhan, despre care s-a argumentat serios că ar fi fost ‚primul postmodernist’. Universitarul canadian Marshall McLuhan devenea cunoscut în România prin titlul unei cãrți tradusã în 1975 : “Galaxia Gutenberg”. Unde profesorul McLuhan argumenta cã inventarea tiparului a fost heraldul revoluției industriale.

    O consecințã a „revoluției tiparului” ar fi fost neașteptata fragmentare a societății, ducând la înflorirea individualismului. McLuhan susținea cã, spre deosebire de ascultarea colectivã a mesei liturgice, citirea în gând a Bibliei, --sau oricãrei cãrți--, era un act individualist de percepere a lumii. În felul acesta se nasc planetele pieritoare ale Galaxiei Gutenberg, Cărțile, fiecare semnatã de un „honnête homme”.

    Dimpotrivã, mediile de comunicare electronice erau prezentate de Marshall McLuhan drept revenirea la modul colectiv de percepere a lumii. Ubicuitatea lor manifestã este aceea care duce la emergența „satului global”, formula-i celebrã. Însã opera filosoficã a lui Marshall McLuhan e relevantã mai ales prin tentativa lui de normalizare a eticii mijloacelor de comunicație electronice. Acolo, se pare, a fost influențat de filosoful iezuit Pierre Teilhard de Chardin, acela care gândea cã utilizarea electricității de către om preia, extinde, și amplificã impulsurile neuronale din sistemul nervos.

    În istoria Teoriei culturale, de la McLuhan a rãmas faimosul dicton : “Mediul este mesajul”. Expresie extremã, ce identificã “forma” cu ”fondul”, și amintește, antinomic aproape, formula “Forma fără fond”. Marshall McLuhan se referea atunci la explozia informaționalã adusã de televiziune, cu audiența sa largã, pe care Jean Baudrillard o va numi Agora-display, expandată apoi în realitatea virtualã a filmelor fraților Wachowski. Reamintim cã “Matrix” este o producție cu acțiunea plasatã într-o lume super-high-tech, unde IT, --“Information Technology” ori “tehnologia informației”--, se va fi dezvoltat pânã la stadiul în care generează primul Homo Cyber Sapiens. Frații Wachowski sesizau că între dezvoltarea tehnologicã și Teoria culturalã existã o legăturã.

    “Teoria culturalã” de azi, deosebit de importantã chiar pentru Banca Mondială atunci când finanțează proiectele ‚dezvoltării durabile’ și mãsoarã impactul ambiental al “încălzirii globale”, --mãsuri dupã care sunt acordate, în definitiv, chiar și etichetele ecologice--, se referã în mod expres la cultura popularã. Deci “Teoria culturalã” este acel domeniu al “studiilor culturale” în care-i analizatã cultura consumului de bunuri (incluzând aici și serviciile) produse industrial, "de masã", și comercializate pe piață.

    Cultura popularã acceptã și o definiție negativã, revelatoare pentru noi. Despre cultura populară nu s-ar putea spune cã-i purtătoarea sau depozitara unui mesaj de autenticitate arhaică. Deci cultura popularã nu are vreo legăturã cu folclorul, mai mult, este total opusã folclorului.
    Cultura popularã idealã, mesianicã, pentru „salvarea Pãmântului”, ar putea fi numitã : “Cultura Etichetelor Ecologice”. Astfel cultura popularã devine parte esențialã a discursului public.

    “Imperialismul cultural” este definit prin cultura popularã cea mai comunã : cultura consumerismului. La ora actualã, totuși, majoritatea antropologilor, care vãd cultura ca o rețea complexă de organigrame mobile conectând oameni reali din diverse locuri și formații sociale considerate la scãri diverse, resping identificarea între culturã și consumul de bunuri, deși unii antropologi participã la proiectele de studii culturale. Strict teoretic, numai "cultura popularã" se constituie într-o logicã a consumerismului.

    În această înțelegere a termenului, postmodernismul se (re)definește tocmai prin "cultura popularã". Chiar titlul cărții lui Fredric Jameson din 1991 : "Postmodernismul, o logicã a culturii capitalismului târziu", este relevant. Deja Marshall McLuhan, ce era un filosof în termeni informali, dar în mod oficial ocupa funcția de director la ‘Center for Culture and Technology’ al Universității din Toronto, era solicitat de oamenii de afaceri nord-americani sã ținã prelegeri (bine) plătite privind felul în care un nou tip de culturã ar putea influența și augmenta consumul, considerat în S.U.A. Motorul Dezvoltãrii Economice.
    Cultura popularã devenea o multiplicare a etichetelor consumeriste mai mult ori mai puțin identice, o “copy culture” - culturã a copiei. Începuturile postmodernismului ar fi fost astfel marcate, pe „scara de timp a istoriei”, prin transfigurarea subiectului „naturii moarte” din tablouri în mãrfurile identice stivuite pe rafturile magazinelor. Cele mai cunoscute producții culturale care glorificã produsele de consum sunt imaginile multiplicate ale sticlelor de Coca Cola și ale cutiilor de supã Campbell din arta-pop a lui Andy Warhol. Conținutul lor acoperea ca o viiturã creațiile expresionismului abstract, căci dupã Fredric Jameson, finalul apoteotic al modernismului avea drept decor tablourile de acțiune ale unor artiști plastici precum Jackson Pollock ori Willem de Kooning.

    Deși joncțiunea aceea cu pericole anunțate a trecut acum, să spunem că Fredric Jameson mai corela emergența postmodernismului cu tipul particular de milenarism aflat la îmbinarea dintre mileniul al doilea și mileniul al treilea, când s-a ajuns sã se vorbeascã despre "sfârșituri", printre care –sã rîdem, nu ?--, și cel al Istoriei.

    Altminteri este riscant sã vorbești despre postmodernism, a cãrui premisã definitorie este respingerea metanarativului. Și personal tind să cred că interdicția impusã metanarativului înseamnã restatuarea indirectã a pozitivismului, care introducea un cloazon între Observator și Obiect, un cloazon ce blochează din actul de observație fluxul experienței ontice ne-standardizate printr-o metodologie acreditată.

    Faptul cã nu existã „anecdotã” care unește intrarea intuitivã cu experiența pentru a fabrica un nou adevãr universal –în postmodernism este interzis un op cu titlul „De inventione veritatis”-- creeazã dificultatea înțelegerii postmodernismului într-o unitate.

    Ce anume înseamnã integral și de facto postmodernismul, altfel decât în fragmente de subiect discursiv conectate boolean? Dincolo de chestiunile ținând de tranzițiile arhetipale în culturã și religiozitate, logica teoriilor postmodernului poartã în ea conotațiile unor generalizãri sociologice. "Lumea postmodernã" este asociatã cu inaugurarea unui "nou tip de societate", botezatã cu o mulțime de nume alternative : postindustrialã, consumeristã, informaționalã, electronicã, de înaltã tehnologie, societate media etc.

    Dar în primul rând o societate caracterizatã prin emergența fenomenului „cool”.
    Deja primul teoretician postmodernist, Marshall McLuhan, introducea dihotomia de clasificare a mijloacelor de comunicare, în categoriile „hot” și „cool”. Marshall McLuhan caracteriza un mediu informațional ca fiind „cool”, dacã el necesitã un mare numãr de participanți umani pentru a crea vreun sens acolo. Marshall McLuhan se referea într-un mod specific la televiziune. Chiar și acum, telenovelele capătă sens doar pentru că sunt privite de multe persoane. Tot la fel, manelele capătă un sens pentru că „sunt iubite”.
    Ceea ce McLuhan nu a trãit sã mai vadã, era unificarea globalã între text - cu potențialul conceptului, și mijloacele de comunicare electronice, -- uniune fãcutã posibilã de Internet.

    Împrumutând de la McLuhan, --fiindu-i, într-un fel, continuatorul intelectual--, Jean Baudrillard , sau „the French McLuhan”, statua discursivitatea electronicã drept „cool”. În practicile discursului electronic, sublinia Baudrillard, comunicarea înlocuiește schimbul de simboluri cu comutabilitatea, exterminând realul semnificației. Luciditatea lui Jean Baudrillard este echivalentã unei „Terori exercitate de Spirit”, cum îl acuza ideologul Alain Minc ? Cãci împingând acuzația lui Alain Minc pânã la punctul de evanescențã, s-ar conclude cã Buda, Confucius, Zoroastru, Iisus Christos și Mahomed ar fi fost cei mai mari „teroriști spirituali” din Istorie. Evident, aceasta reprezintã o exagerare, și trebuie sã prezentãm lucrurile în dimensiune realã.
    Într-o lume unde Zeul Omiscient a fost înlocuit de Semiologie, ne putem întreba : Este „cool” un limbaj ?

    În cartea sa: „Culture Jam: The Uncooling of America”, Kalle Lasn supralicita importanța factorului ‚cool’, ce transformã cultura nord-americanã într-un capitalism în care consumerismul nu-i doar stil de viațã, ci un limbaj. Astfel, ‚Cool’ ar fi un ‚etos al corporațiilor’, extrem de manipulativ și motivând cultura americanã doar pentru a impulsiona creșterea economiei americane. Dacă privim conceptul "cool" în contextul consumerismului și al exploziei globalizante a economiei de piață, atunci "cool" este acel detaliu din 'calitatea ontică' a unui produs care intensifică individualitea, în singularitea sa radicală, pentru persoana care achiziționează produsul.

    În numãrul din noiembrie 2001 al revistei „Wired magazine”, apãrea articolul „Fenomenul Cool” , insistând pe conceptul ‚cool’ ca ‘forțã revoluționarã’ atât în istoria culturalã, cât și în istoria producției tehnologice : „Cool could be beamed into 100 million homes, tracked and data-processed. Downloaded from across an ocean. Or bounced off a satellite on your wrist.” „Cool” rezultã dintr-o suprapunere între Cornul abundenței și conul invidiei. ‚Cool’ este un obiect al societãții de consum, de exemplu un gadget etc la care nu ai acces. Însã invidia este înlocuitã în secolul XXI cu o depreciere egalizatoare : „Dacã vecinii tãi au un produs cool, atunci în mod hotãrât produsul nu mai este cool.”

    Deci încercarea de a prinde și captura definitiv fenomenul ‚cool’ în cultura populară este mai curând o capcanã consumeristã. Cum remarca și Lewis MacAdams, autorul cãrții „Birth of the Cool” : „Oricine încearcã sã defineascã termenul ‚cool’ constatã repede natura lui mercurialã, de argint viu ce nu poate fi prins. În momentul în care un subiect este definit drept ‚cool’, natura sa ,cool’ se evaporã.” Printr-o identificare și o multiplicare industrială a produsului, dispare curând acel caracter de singularite radicală ce intensifică individualitea. Fenomenul ,cool’ este deci caracterizat printr-un orizont de timp foarte scurt.
    Adaptarea la cerințele ‚cool’, și integrarea culturii populare, înseamnã în același timp o aculturație ce introduce o fracturã majorã între tradiție și post-modernitate.

    Să mai observăm că în România comunistã, unde ‚cool’ era prohibit, însa țara era supusã unui program de asimilare a ‚revoluției tehnico-stiințifice contemporane’, protocronismul a încercat sã construiascã o punte între tradiție și o post-modernitate fãrã ‚cool’.

    Titus Filipas


    "

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 9

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.45 Seconds