Who's Online
Exista in mod curent, 64 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
In epicentru: Magda URSACHE . Capusile editoriale (I) Ofuri si editori
Scris la Tuesday, January 18 @ 18:57:58 CET de catre asymetria |
Scriitorul
e un extraneu, om singur într-un anumit spațiu,
pe o boabă
de piper, într-un labirint, la zid chiar. Când iese din lumea de
hârtie, se gândește
la interesul
operei,
nu la al său.
Și
pentru că
nu-i place tihna, e fără
tihnă,
trece repede la scrierea altei cărți.
își
oxigenează
existența
scriind (Serge Dubrovsky). De vindecat, se vindecă
tot prin tratament
fabulatoriu.
Balzac, pe moarte, și-a
chemat doctorul pe care-l inventase, pe cel ficționat
de el însuși.
Magda
URSACHE
Căpușile
editoriale (I) Ofuri
și
editori
Sug
din autor fără
să
facă
nimic bun pentru el. Au apărut,
postdecembrist, cu miile: edituri de apartament, de dormitor, ca să
nu spun de WC. Unele, cu nume fălos,
precum, în Iași,
Casa Editorială
Demiurg.
Mi-am
spus, descoperindu-le impostura, că
editorul, ca și
pasărea,
pre limba sa piere. Numai că
acești
tipăritori,
că
editori nu-i pot numi, au făcut
un rău
enorm culturii românești.
Li se datorează
o industrie a cărții
scrise de grafomani și
de plagiatori, dar și
mirungerea fitecui ca scriitor. Doar suntem în etapa „democratizării
literaturii”, ca și
cum toți
cei tipăriți
ar fi egali. Gunoaiele cărcălicilor,
nu de mâna a doua, ci de nici o mână,
încarcă
rafturile librăriilor,
de nu mai poți
găsi
ce vrei decât după
lungi investigații.
Și
ce simplu ar fi dacă
librarii ar plăti
ce-ar comanda ei înșiși,
în întregime. Ar fi mai atenți
cu ce le intră
spre vânzare.
Spre
nenorocul acestei culturi, s-a regândit complet nepotrivit sistemul
de editare și
de difuzare, conform „tacticii occidentalizării”,
ca să-l
citez pe Zinoviev. în tactica asta intră
„contaminarea populației
cu viciile societății
occidentale, care sunt înfățișate
ca virtuți,
ca manifestări
ale libertății
persoanei”. Colonizarea culturală
a început cu invazia camioanelor cu ajutoare în cărți,
majoritar rebuturi. „Comerțul
de subțire”
(de carte) a devenit afacere de tarabă.
Editologia nu mai e serviciu național.
Pentru tipărirea
cărților
importante, dar greu vandabile se înhață
sponsorizări
grele, însă
volumele sunt anemic difuzate, spre deloc. După
Opere
alese,
„alese” inchizitorial-proletcultist de Leonte Răutu,
și
croșetele
duliștilor,
clasicii și,
lângă
ei, scriitorii români contemporani pendulează
între cenzură
economică
și
haos. Bașca
haosul ortografic. Jumătate
de Românie literară
a rămas
pe stilul ortografiei legiferate în '53, cu modificările
din '65, jumătate
urmează
legea nouă,
în vigoare de la 1 ianuarie '94, ceea ce e fatal pentru o ediție
serioasă
de autor. Navetăm
între dulism și
dualism ortografic. Am ajuns să
importăm
hârtie scumpă
din Italia ori Austria, produsă
loco și
s-o tocăm
cu de
toate pentru tonți.
Editarea
în afara statului are hibe multe, pe care miniștrii
Culturii (dacă
am numărat
bine, 14 în 21 de ani: Pleșu,
Spiess, Golu, Sorescu, Sălcudeanu,
Maior, Zanc, Mărgineanu,
Caramitru, Theodorescu, Muscă,
Iorgulescu, Paleologu), nu s-au prea străduit
să
le rezolve. Vina fiind una colectivă,
responsabilitățile
rămân
neasumate. E rândul lui Kelemen Hunor să-și
aplice strategia, clarvăzător
și
coerent. Pentru că
o carte (ori o revistă)
nedistribuită
nu există.
Bibliotecile cam strâmbă
din nas când le oferi volume gratis, că
n-au spațiu
de depozitare. Multe s-au și
desființat,
aruncându-și
fondul de carte direct în stradă.
Depozit legal? Poveste! Toate astea s-au răs-spus,
dar se face ceva ca să
se schimbe în bine situația?
La
noi, e putred mărul
editorial.
A,
se decretează
Ziua Culturii Române! De ce nu ora, minutul, secundița?
Când au apărut
editurile private, m-am bucurat. Cum să
nu fi salutat apariția
lor, când le credeam menite a lega firul cu marea tradiție
a timpului interbelic? Cu atât mai mult cu cât cenzura ceaușie
ajunsese la forme aberante. Un editor radical-socialist i-a cerut lui
Petru Ursache să
introducă
un motto din Ceaușescu
la cartea lui, T.
Maiorescu – esteticianul.
Autorul, nefiind slab de înger, a refuzat: „Doar dacă
îmi arăți
unde a scris tovarășu’
despre Maiorescu”.
Am
crezut că
am scăpat,
în fine, de amânările
editoriale care îți
încetinesc ritmul, te descurajează.
N-a fost așa,
dimpotrivă,
m-am confruntat cu multe „fapte antieditoriale”, cum le spune
Aura Christi. M-am vrut freelancer
writer,
fără
o editură
a mea; am croit planuri pentru altele, necesare atestării;
aplicate, ar fi scos bani din cărți
bune (acroșante,
citite clandestin sub Ceaușescu),
nu din maculatură.
N-am ținut
cont de faptul că
editorii de vocație
(ca Rosetti) sunt rari și
că,
după
mareea roșie
a Editurii politice, exista pericolul să
fim înecați
de altă
maree: a literaturii de consum.
USR
n-ar trebui să-i
ajute pe autorii escrocați
de editori? Aceiași
editori care nu plătesc
timbrul literar sau nu le pasă
de copy-right. La Adunarea Generală
din '90 s-a cerut (și
s-a obținut)
totala „autonomie economică”
(v. „România literară”
din 26 aprilie, '90). Cu alte cuvinte, descurcă-te,
scriitorule! E chestiune personală
și
numai personală
să
fii publicat, citit, chiar receptat-evaluat. Trebuie să
reziști
la lupta de piață.
Fie, e democrație!
Competiția
e benefică,
stimulează
performanța,
numai că
atâtea cărți
mediocre, chiar proaste, bine mediatizate ocupă
primele locuri în topul vânzărilor.
Acum
văd
mai mult răul
decât binele acestui Babel editorial. Selecția
n-a mai funcționat,
subliteratura a câștigat
cursa; alergătorii
de maraton n-au făcut
față
celor de 100 metri stil plat. Scriitura înaltă
a intrat într-un nemeritat con de umbră,
pe motiv că
succes are lectura PC
sedatif,
ca să
nu-i spun laxativ, tip Loredana Groza. Știți
care: cantatricea larg paparazzată
care a scris o carte de „monoloage” cu sine... înșivă.
Convins că
Volga trece prin Chișinău,
când a fost corectată
de intervievator, a răspuns
cu candoare: „Aaa, nu mai trece?” Și-mi
amintesc de altă
dansatoare erotică,
Ana Maria Ferentz, adusă
în platoul unei Antene. De ce? De fitze! Fata se apucase de
scris-pictat, fără
feed-back. Un pictor preferat? N-avea. Marele
Gatsby?
Nu, n-a citit. Atrasă
de riturile erotice și
de magia virilității,
îi plăcuse,
însă,
opera prozatoarei Zully Mustafa, Nopți
orientale,
pentru că
autoarea era personaj, așadar
nara tel-quel.
Ei da, Ana Maria avea și
două
cărți
preferate, dacă
se gândea mai adânc, Codul
lui Dan Brown și
Cum
să
fii o lady.
„Am câștigat
întâi 20 de milioane ca librăreasă
(oare ce salariu a avut, ca librar, la Cartea Românească,
Mircea Nedelciu? – nota mea, Magda U.) la Sibiu, la Cărturești”.
Cu care ocazie, îl citise și
pe Cărturescu.
Deții
un loc pe „sticlă”,
o penetrezi, ai succes literar, cum o demonstrează
suveranitatea televiziunii asupra hârtiei scrise. A lui homo
videns,
mai exact a femeii videns.
Curând, o vom vedea pe Gina Pistol, vedeta revelionului 2011,
făcându-ne
cu ochiul de pe o copertă
de roman. Sofia Vicoveanca scrie poezie și
o recită
pe scene, în loc să
rămână
la cântările
în opinci preistorice. Și
cine credeți
că
ocupă
prim loc la noutăți
editoriale, în librăriile
Diverta? Creatorul de chiloți
Botezatu (observați
invazia verbului a
crea:
avem creatori de lenjerie, de pantofi, de tunsori...). Pedeapsa
lui Bote este „excepționalismul”
său.
Și
câte accese de entuziasm pentru veleitari și
pentru amatorismele lor rimate ori ba, pentru confesiunile genitale
nu se aud în media. Că
nu-ți
rămâne
decât să
repeți
lamento-ul lui Cristian Neagu din „Dunărea
de Jos”: „Vai cultură
cin’ te face!/ Vai cultură
cin’ te scrie!”.
Am
avut naivitatea să
cred că
o carte bună
e bună
indiferent de tiparnița
care o scoate la lumină.
Numai că
a te adresa unui SRL de apartament e ca jocul la roata norocului.
Editurile mici și
incompetente îți
pot distruge truda de câțiva
ani. Și
nici după
un șir
de of-uri editoriale nu m-am învățat
minte. Ce-i drept, acești
„demiurgi” vicleni, acești
editori improvizați
atrag în capcanele lor, în înșelătoriile
lor și
se pricep la orice: informatică
și
paranormal, beletristică
și
teozofie, manuale de văruit
și
de sexologie, dicționare
de vise și
reiki, sosuri și
zodiace, Eufrat
și
castraveți,
ca să
citez asocierea năstrușnică
a lui Topârceanu. Contează
pe faptul că,
după
ce pune punct final unei cărți,
autorul este foarte vulnerabil: epuizat psihic, ca să
nu mai vorbim de uzura fizică
(mi-am schimbat dioptriile după
fiecare ediție).
Scriitorul
e un extraneu, om singur într-un anumit spațiu,
pe o boabă
de piper, într-un labirint, la zid chiar. Când iese din lumea de
hârtie, se gândește
la interesul
operei,
nu la al său.
Și
pentru că
nu-i place tihna, e fără
tihnă,
trece repede la scrierea altei cărți.
își
oxigenează
existența
scriind (Serge Dubrovsky). De vindecat, se vindecă
tot prin tratament
fabulatoriu.
Balzac, pe moarte, și-a
chemat doctorul pe care-l inventase, pe cel ficționat
de el însuși.
De
această
imunitate scăzută
profită
sereliști,
puși
să
te treacă
strada spre print. Numai ce semnezi învoiala și
încep mașinațiunile
editoriale care-ți
anulează
munca. Să
te ferească
Dumnezeu de „dragostea moldavă”
a directoarei Casei editoriale Demiurg, Alexandrina Ioniță.
Te asurzește
cu vuvuzeala complementardă,
cu laudele despre rețeaua
ei de difuzare, despre profesionalismul propriu. îți
promite că
n-ai să
vezi „rânduri spânzurate”, nici alte greșeli
de tipărire.
Bazne, desigur. După
încheierea contractului, încep pe dată
văicărelile:
că
i-a scumpit hârtia și
librăria,
că
au năpădit-o
retururile, plus toate necazurile de familie. E strategia mică
a negustoresei mărunte,
cu tot alaiul ei sonor. în preludiu, își
exprimă
maxima prețuire
(și-mi
transmite ce simte prin interjecții
scrise pe marginea preprintului), ca apoi să
treacă
la dubii: Cine mai citește
azi? Ea, în nici un caz. Și
câți
editori de această
factură
nu fac parte din categoria necititorilor, fiind convinși
că
nu a scrie o carte e greu, ci a o citi. Ținem
aproape de incultură,
iar imbecilitatea agresivă
se felicită
că
nu citește,
că
n-are habar, că
disprețuiește
cartea... Să
nu-mi spuneți
că
Alcalay – anticar, librar, editor ori frații
Șaraga
erau o leacă
analfabeți.
Cu siguran |
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|