Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 16 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Poeme: Teodor Borz. Poeme mai noi
    Scris la Friday, January 14 @ 17:32:50 CET de catre asymetria
    Limba dulce Teodor Borz este un poet discret. De aceea merită toată atenția într-o lume în care zgomotoșii par să câștige și să se impună. Fals. Se va vedea.
    Publicat, nu știu dacă și debutat de revista Vatra din Târgu Mureș. Ne-am reîntâlnit după decenii cu sentimentul că vremea trece greu, că nu trece în direcția în care am fi vrut pe când eram mai tineri amândoi. Dar ce importanță mai au ritmurile istorice față cu ritmurile poeziei? Ave, prietene!
    Dan Culcer


    Poeme mai noi de Teodor Borz

    Saavedra
    Ci Rosinante nu mai paște iarba
    acestui cenușiu, ciudat pământ.
    A-nnebunit și el precum stăpânul,
    brav luptător cu morile de vânt

    și s-au suit la ceruri, prea sătui
    de oameni, dulcinee si hangii.
    Să-și piardă iar o mână la Lepanto,
    s-adune biruri pentru lefegii,

    să facă pe milogul si să uite
    că a fost sclav eliberat din moarte.
    Dar poate Dumnezeu s-a îndurat
    și i-a făcut un cer al lui, aparte.

    De-ar fi așa
    Bucuria lui îmi umple sufletul
    și tristețea lui
    o absoarbe pe-a mea.
    Mă simt curat
    ca un trandafir alb
    în care a poposit liniștea.

    Sunt
    tot mai departe de mine
    si tot mai departe de gând

    O cred nebună
    Spunea:
    Ne-am cunoscut demult
    in alta viata
    adunam împreuna cadavrele
    celor căzuți pe câmpul de luptă.
    Șoptea:
    eu eram vântul din sud
    tu erai vântul din nord
    si viață dădeam
    celor căzuți pe câmpul de luptă.

    Ne-am cunoscut, da
    ne-am cunoscut
    în altă
    în cu totul altă viață.

    Si toți o credeau nebună.
    Eu nu, pentru că eu
    o cunoșteam atunci
    când zburam împreună
    peste cei care râd
    și cadavre erau
    pe câmpul de luptă.

    Pe valuri
    Luna e în scădere
    deplină
    e privirea ta risipită
    peste toate.

    Luna e în scădere
    deplin
    e trupul tău adunând
    facerea lumii
    și apusul ei.

    Deplină e umbra plopilor
    lunecând până unde
    atinge lacul.
    Luna e-n scădere.

    Și barca noastră
    petrecându-se-n unde

    La margine
    Vacarm de vise și de viermi
    și zeii lipseau din coșmar.
    Erau ocupați cu Troia
    cu Enea și Anchise
    cu Ulise pe care
    îl uitaseră pe grele valuri.

    Vacarm era în cafeneaua goală
    și Bacovia
    își scuipa plămânii
    uitat de zei pe grele valuri.

    Și eu la marginea pădurii
    vacarm de frunze și de vânt
    uitat de zei pe grele valuri
    îi căutam
    crezând ca sunt.

    Ce arc sublim
    Ce arc sublim făcuse cavalerul
    din arcada sprâncenei ei
    și ce săgeată
    din țipătul irisului ei.

    Numai că noaptea
    cuprinse câmpul de bătălie
    si se așternu cearșaful alb
        de doliu
    și cerul cu corbi.

    (Despre tăcere
    doar oasele mai vorbeau.
    Și totul părea banal
    in ochii privitorului.)

    Ce arc sublim făcuse cavalerul

    Iluzie
    Era o dimineață la răspântia vieții.
    Așa credea regizorul
    că trebuie să iasă imaginea.
    Filmări și recuzite și actorii
    și cărările reale și proiectate
    și scâncete și surle.
    Și prima iubire.
    Secunde care trec viclene.
    Când totul era pregătit
    o lună ciobită rătăcea pe cer
    lătrată de câini obosiți.
    Amarnic de mult regizorul sperase
    să filmeze
    o dimineață la răspântia vieții.

    Un șir de colivii
    Chiar și după ce pasărea muri
    bărbatul o mai auzea cântând
    cu bucurie înlăuntrul lui.

    Până într-o zi ploioasă
    (pe cine mai înfioară partitura ploii
    pe frunza palidă lipită de geam)
    când simți că cineva îl privește
    dintr-o colivie mult mai mare
    și-acela cântă asemenea lui.
    (pe cine mai înfioară
    tandrețea unei colivii)

    Până într-o zi în scăpătat
    când nu mai mângâie cu ochii
    dungile lucioase de aluminiu,
    dulcile zăbrele.

    Păgânism
    De te vor răstigni oamenii buni
    Tu nu vei fi decât un biet tâlhar.
    De-a dreapta ori de-a stânga, nu contează.
    In veci nu vei ajunge la hotar.

    Acolo va ajunge numai el.
    Oasele picioarelor îți vor fi zdrobite.
    Așa pier zeii. Apune soarele pe deal
    Si măruntaiele-s la corbi zvârlite.

    Așa pier zeii, vulgul se închină.
    Nu știe cui. La cer ajunge unul.
    Maiestuos si blând. Icoana lor.
    Așa ard zeii. Si coboară scrumul.

    De-a dreapta ori de-a stânga, nu contează.
    Ești doar un martor, zeul fără har.
    Cândva al tău a fost întreg Olimpul.
    Acum doar El ajuns-a la hotar.

    Libertatea din căruță
    Ploioasă seară și cu vânt pustiu.
    Să ai un coviltir și-atât.
    Tot ceru-ncape sub un coviltir.

    Oștiri întregi au brăzdat istoria
    sub aspre arcade
    de coviltire.

    Sunt doi corturari cu pruncul.
    Un cal in care dau pe rând
    cu biciul.
    „Dubito ergo cogito”.
    Și iar dau cu biciul.

    Se duc si pier
    într-o seară ploioasă
    și-ntr-un cuvânt pustiu.

    Ce pânză
    Ce lanț subtil te leagă de lumină
    și poate e
    mai subțire ca lumina ei.

    Ce pânza de păianjen te anină
    ce gând în care poate ești.

    Numai tu
    Cumplită zi.
    Adică împlinită.
    Fie ca ziua aceasta
    să o vezi numai tu.

    Să dispară subit
    din ochii altora.

    Cumplită zi în care
    Să exiști doar tu.

    Nici un calendar
    nu o va consemna
    nici ochii  tăi
    nici pieirea mea.

    Despre
    tăul în care
    un copil s-a înecat cândva
    pierzând gloria de a fi împușcat
    în al doilea război mondial:

    Ciudată noapte.
    Din tău se ridicau
    umbrele celor demult înecați.
    Raza de lună
    abia le atingea
    și se afunda în apa tăcută.

    Vântul șuiera dinspre munte
    și aducea vaietele animalelor
    ucise demult.

    Ciudată, neiertătoare noaptea
    sfâșiată de raza ce era
    doar umbra unei raze de cândva.

    Eternități
    Abia după ce pierdu totul
    și lanurile și macii
    femeia iubită și zorii
    și prima zăpadă
    și soarele și umbra,
    începu să viseze.
    Visându-le pe rând
    le aducea în somnul
    ce semăna încet cu viața lui

    din care se făcea că pică
    spre un ocean
    care visa că-l scaldă
    în ape neclintite.

    Și-atunci visa că este
    omul ce visează
    un om care cade visând

    Corabia e alta
    Corabia e alta. Alta și femeia
    tăiată-n ceață schimbătoare.
    Și omul și uitările și somnul
    din care năpârlește ca un șarpe.
    Tot la șapte ani e altul
    cu alte celule. Și aura e alta.
    Și ocheanul
    mai mult îndepărtează
    decât apropie.
    E alta și femeia
    sculptată-n ceață schimbătoare.

    Corabia e alta. Și înecatul
    pe care mateloții l-au adus pe punte.
    Greu botez avu. Egal cu ei
    cu toți ce vor pieri.

    De dragoste
    Ești un biet slujitor
    al divinităților.
    Sunt multe și însemnate
    divinitățile altora.

    Olimpul și Mecca și Crucea
    sunt la locul lor.
    Și Copernic și Calea laptelui.

    Bucura-te că ești iubită
    de cel mai umil
    dintre atei, Zeiță

    Istorie mută
    Miroase a istorie mârșavă.
    A Zamma și  a milă.
    A exilatul după care
    Imperiul cădea-va în genunchi.

    Miroase a minciună
    Și a crini arși
    Pe umărul femeii trădătoare
    a istoriei.
    Ar spune Pliniu cel Batrân
    că toata istoria
    e un miros de hoituri.

    Trecut-au anii.
    Te iubesc dușmanii.
    Te iartă Roma.
    Și ce summit

    „O, cititor fățarnic”
    Vă voi spune acum un vers genial
    pe care îl citează Borges
    ca aparținând unui poet englez
    care, la rândul lui, îl atribuie
    unui druid
    ce îl culese de pe buzele
    unui muribund
    înainte de a-l sacrifica.

    Aș fi vrut să vi-l spun
    l-am uitat însă
    ce importanță ar avea
    acel vers genial
    pentru neființa acestui robot
    care gândește altfel decât noi

    Metempsihoză
    Ce păcate grele am săvârșit
    în alta viață
    de suntem acum fericiți?

    prin ce păcătuim acum
    sa fim în altă viață fericiți?
    Astfel întreb acum
    eternitatea ochilor tăi,
    batjocură
    a clipei trecătoare

    Și cercetează
    Cere și nu ți se va da.
    Nemurirea
    vreau să spun.
    Caută și nu vei găsi
    poarta Paradisului
    în care să bați.

    A paradisului tău poartă
    care să se deschidă
    numai pentru tine.
    Cere și caută și bate.

    vor cădea toate zidurile
    în eternitatea neantului tău

    Speranță
    Decorul lipsea cu desăvârșire.
    Se îndepărta
    nu se știe spre ce
    spre neant poate
    spre spermia universalis

    se îndrepta singur
    atât de singur
    către buza abisului
    vorbitor despre moarte

    în timp ce noi tăceam
    și speram că nu va atinge
    marginea aceea
    a noastră.

    De unde
    Curcubeul de după potop
    nu reprezenta nici un legământ
    s-a spus.
    Era numai efectul
    refracției luminii.

    Și lumina de unde venea
    ne întrebam noi
    în precar echilibru
    din care lumină
    noi cei aflați
    într-o arcă mult mai mare
    așteptând
    un nou legământ

    Dezvăluire
    „Jur pe aerul pe care îl respir,
    pe apa pe care o beau…”
    pe Pythagora ce astfel jura
    că nu voi scrie poemul acela
    în care va fi vorba
    despre olimpul din voi
    a cărui lavă
    o mai aruncă vreun zeu
    prunc al vostru
    ce vi se-agață în priviri
    să iasă.

    Nu voi scrie poemul acela
    despre privirea voastră rușinată
    că ar putea să fie văzută
    despre zeul ce cade apoi
    orbit de întuneric
    în olimpul înecat în voi.

    Corespondență
    Viteza gândului
    Nu cunoaște distanța
    totuși
    trimite-mi ochii tăi
    și surâsul subțire.
    Trimite-mi-te.

    Altfel
    numai un gând descărnat
    lângă mine.
    Viteza gândului
    Otravă și deșertăciune.

    Măsura tuturor
    Bătrânul înțelept
    mă jupui de viu
    îmi arse trupul
    și-l făcu cenușă.

    Apoi scrijeli apăsat
    cu sânge
    pe pielea mea:
    Omul e măsura tuturor lucrurilor;
    ale celor ce sunt
    și ale celor ce nu sunt…

    Și risipi cenușa-n patru vânturi
    și-acoperi cu pielea
    casa mea pustie

    Înainte vreme
    În locul acestei gări în ruină
    era înainte o gară frumoasă cu bufet
    cu săli  de așteptare cu trenuri.
    Înaintea ei cu mult
    acolo luptaseră pecenegii
    cu ariergarda cumană.
    Osemintele lor dedesupt.
    Înainte de asta
    pe acolo
    șerpuia un pârâu în care
    pescuiau oameni din neolitic
    și înainte vreme
    călcau pe-acolo zei desculți.

    Cu mult înainte
    o rază cosmică
    le făcea toate astea
    izvorând din ochiul acesta

    Toate acestea
    Asta pentru a te gândi
    la lumea ta interioară
    singura reală, spuse inchizitorul
    și-mi mai smulse o bucată de carne.

    La universul tău de neatins
    și-mi mai lungi cu scripeții trupul.

    La deșertăciunea
    a toate ce sunt
    și îngrămădi lemnele pentru rug.

    Eu știam
    că spune toate astea
    din frica lui
    de a nu mă trezi din coșmar.
    nu m-am trezit
    și
    aceasta e victoria lui.

    În timp ce
    E purtător de noroc
    mi-am zis,
    păianjenul care se plimba
    pe gulerul cămășii pe mână
    pe pantof
    cum să fac să nu-l strivesc
    numai de-ar pleca
    să nu calc pe el
    aproape mă rugam
    în timp ce atârnam liber
    de firul nevăzut
    al unui păianjen mult mai mare
    în lumina tandră
    amăgitoare pânză
    nepieritoare.

    Doar el
    Poemul acesta
    nevăzut
    și necitit de cineva
    în singurătatea lui
    (a ta)
    e o durere
    de care nu suferă nimeni

    Oglindă
    Nu e chiar o bagatelă
    să le demonstrezi
    că nimic nu e un vis
    că e reală
    și orbirea lor
    și cenușa rugurilor
    caldă încă

    și că tu exiști
    că nu ești un vis al lor
    un coșmar de care
    vor să scape
    trăgând cu săgeți
    ori folosind detergenți

    chiar o bagatelă nu e
    mai bine ai fi tu  în locul lor
    numai că atunci

    De nescris
    Să scriu
    un poem cât mai scurt

       (O, dacă aș cunoaște
       numele secret al Creatorului
       toată lumea
       ar fi la picioarele mele    și eu la picioarele Lui)
    asemenea primei respirații
    când la naștere
    inspiri aerul rezidual
    al destinului

    Iertare
    Joachim de Praga
    În fața Scaunului Domnului:

    Că a pus și ea cu mâinile tremurânde
    câteva vreascuri pe rugul
    pe care urmează să ard
    și să mă sting ca o făclie
    muritorul ce sunt,
    Doamne, adevărat este.

    Poate pentru a primi
    vreo indulgentă
    spre iertarea păcatelor.

    Credința ei era tare
    Privirea,  plină de speranță.

    Te iubea și ea asemenea mie
    și poate mai mult.

    Iartă-ne
    iartă-ne, Doamne

    Nimeni
    Prin pădure aceea
    prin care ne plimbam
    pe vremuri tâlhăreau haiduci.
    Atât de tineri
    ne invidiau crengile.

    Să ne ascundem
    în trunchiul
    unui copac
    dar ne-am oprit de teamă
    că nimeni nu ne va căuta
    că vom muri acolo îmbrățișați.

    Și n-am făcut-o.
    Mi-e dor
    de buzele tale de-atunci
    și de țigările proletare.

    Prin pădurea aceea
    nimeni nu va mai trece.

    Ceea ce murdăresc ei
    e cu totul altceva,
    nici măcar urmele noastre timide
    nu le pot atinge
    nici aerul cu duhoarea lor grea.

    Nici toamna aceasta
    primăvara aceea n-o va atinge.
    Să mai știi
    că au retezat trunchiul acela
    în care nu ne-am ascuns
    și nici nu-ți voi trimite
    această scrisoare
    pentru că toate acestea le știi
    (ai scris și tu toate acestea
    în scrisoarea pe care nu mi-o trimiți)

    din teama noastră
    de atunci

        (cât despre stejarii bătrâni,
        nu știu dacă se bucură de frunze
        ori greutatea lor îi doare)

    Centura de siguranță
    Cu venin și cu farmec
    își dăruiește trupul oricui
    fără să știe
    că acum își plătește păcatul
    de a nu fi păcătuit
    vestală
    într-o altă viață

    și acum o face râzând
    asemenea ploii ce se scurge
    prin burlane mizere
    și piere-n pământ

    Petrecere
    Din zidul cel falnic
    a mai rămas bucata aceasta
    pe care crește iarba.
    Nu poți vedea zidul
    pe dinlăuntrul lui
    nici cărămida
    nici pământul din care
    a fost alcătuită cărămida.

    Nici caii
    care-au răscolit pământul
    nici oasele lor migratoare
    amestecate cu pământul
    acestui zid deșert.

    Iedera râde în soare.
    Ce simfonie.
    Era primăvară
    Ce joc barbar
    și cum mai trece vremea:
    înfigeai în spatele cărăbușului
    un ac cu gămălie
    apoi
    îl legai cu o bucată de ață
    de un băț pe care
    îl țineai în mâna ridicată.
    Cărăbușul captiv
    dădea din aripi și făcea
    cercuri concentrice
    în jurul bățului
    până murea crezând
    că a murit liber
    după lupta cea mare.

    Era primăvară.
    Primăvara cărăbușilor.

    Cândva
    Un porumbel zburând
    deasupra cerului din băltoacă.
    Nepăsător în zarea liniștită.

       „Nu voi atinge niciodată
        acoperișul lumii.”

    Va atinge cândva
    acoperișul rece
    al lumii
    în albă uitare de sine.

       Rămâi
       îmi venea să-i șoptesc
       îmi ajunge mortul din mine

    Exercițiu
    Își putea imagina
    după îndelungi exerciții
    că El nu a existat.

    Că trădarea
    Cina cea de taină
    răstignirea și învierea
    sunt invenții.
    Un gol.

    Apoi

    însemnează un plin
    într-un gol imens
    care se cască

    Clovn
    Pentru mine fu viața
    evoluție pe sârmă.
    Pentru tine
    „Sorcova, vesela…”
    Pentru mine
    căzând înlăuntrul meu.
    Pentru voi
    sorcova, vesela.
    Pentru mine
    oceanul către voi.
    Pentru voi
    sorcova, vesela.

    Să nu dea Pământul
    nici Cerul să nu dea
    la capăt
    să fiți tot voi
    sorcova, vesela
    să-mi fie asta
    viața de apoi

    Tandrețe
    Norocul ei
    să îl mănânce lupii
    cu lacrimi de căprioară
    în poiana verde.

    Privirea ei:
    să crească iarbă verde
    acolo unde
    trebuia să fie
    căprioară
    în poiana verde.
         Pustiu.
         Și cât de mult o fi iubit-o

    Cercul acesta
    O simplă roată
    e mai importantă
    decât infimul
    poemul acesta.
    Ea pune în mișcare
    locomotive tancuri
    orologii automobile.

    Cercul acestor cuvinte
    nu are formulă
    te poartă numai
    tot mai adânc spre tine
    spre neguri tot mai dese
    și spre țărmuri tainice
    spre păduri pline de pericole
    prin care trecând
    te vei găsi.

    Așadar cercul acesta
    e de tot blestemat.Și gol.

    Ne lepădăm
    fugind de el.
    Trăiască simpla roată plină.

    Țărm
    Pe ce acorduri tainice
    se spulberă în vânt
    această pulbere care
    nu vrea să devină neant

    Până la următoarea înviere
    sunt nisipul
    pe care pășesc tălpile tale.
    Fosta și viitoarea cenușă
    tălpile tale.

    Cerul și pământul și vântul
    treimea cosmică închisă
    în tine

    Acum cândva
    în chiar secunda ce-a trecut,
    iar ceea ce îți cer acuma
    e tocmai ceea ce-aș fi vrut.

    Iar floarea ce ți-o dăruiesc
    cu mâna mea care era
    te vrea pe tine de acum
    care-mi zâmbește de
    cândva.

    Târziu
    Te-am visat întreaga noapte
    și dimineața pornesc spre tine.

    Oameni grăbiți, terase,
    fructe, copii cerșind
    adolescenți râzând
    și bănci de lemn
    și cinematografe închise
    și profesoara pensionara
    și casa de amanet și parcul
    și copii zglobii
    și porumbei zburând.

    Și mă întorc târziu
    Și-adorm
    și te visez întreaga noapte
    iar dimineața ma trezesc
    și iar pornesc în căutarea ta.

    Copii zglobii și porumbei zburând

    și iarași noaptea
    cu cinematografele închise.

    Miracol
    Era deajuns
    sa-și arunce privirea
    pe câmpul sterp:
    răsărea iarbă
    și prin trifoiul înflorit
    zburau albine.

    Și-a aruncat privirea
    asupra oceanului pustiu
    și au răsărit
    insule cu mirodenii.

    La zbaterea pleoapelor ei
    se nășteau oaze
    scăldate de ape cristaline.
    Astfel încât ea mă născu
    padure verde bătută de vânt.

    Și unde sunt ochii acei

    Nostalgie
    Un fluture în verdea primăvară
    pe dosul palmei mele se așază.
    Ce rău a săvârșit
    ca să-l dau morții ?

    Pe marginea de șanț, sub coasă
    vine o șopârlă
    verde asemenea ierbii.
    Poate m-a căutat.
    Ce rau a savârșit
    ca s-o dau morții ?

    În ochii tăi de atunci
    se scăldau scoicile
    și valurile mării.

    Ce rău am săvârșit
    ca să mă dai uitarii ?

    Răscumpărare
    Plătesc oricât acelei fecioare
    care îl va scăpa pe cel
    condamnat la spânzuratoare.

    Și visul acesta îmi apare mereu.
    Poate cel condamnat
    sunt eu.

    Cântă, zeiță
    Tăiaseră limbile solilor
    și le întinseră pe nisip
    sub soarele torid

    iar ceasornicarului
    i-au taiat mâna dreaptă.

    Mie mi-au poruncit
    sa nu mă trezesc din coșmar
    acestea povestindu-le.

         „Ci cântă zeiță mânia
         ce-aprinse pe-Ahil Peleanul”

    Si când să mă trezesc
    mi-au retezat și cealaltă mână

          „Ci cânta zeiță zglobie”

    Ca nimic din ce-a fost
    sa nu mai fie
    precum a fost.

    Față în față
    Mergeam din direcții opuse
    amândoi   - prin  pădurea aceea –
    pe aceeași strâmtă cărare
    și nu ne puteam ascunde
    unul de altul.

    Față în față
    înger cu înger
    fiară cu fiară.
         Rouă devreme
          și brumă târzie.

    Întîlnire și humă.
    Cer si deșertăciune
    înverzind și desfrunzând pădurea.

    Unul în pământul celuilalt  intram.

    Același întâlnindu-se cu sine
    Înverzind și desfrunzând padurea.

    Dincolo
    Dincolo de ochii noștri
    e dealul.
    scădem și nu ne mai vedem dincolo.

    Bănuim că am fi acolo.

    Cel adevarat
    e dincolo de deal.
    Mână turmele
    pe care tu le-ai pierdut.

    Iar tu nu ești.

    Te bănuiește cineva
    (care mână turmele)
    că ai exista.

    Cerul
    O, cum taie cuțitul în care vie
    la abator
    și cu își plânge parfumul
    vioreaua
    când plugul intră
    ca un câine flămând
    în pământul ce geme.

    Aș fi vrut să uit
    Însângerarea aceea.

    Ne acoperă cerul
    în tăcere.

    Desculț
    Draga mea
    aș fi vrut ca aceste versuri
    să le citești acum cincizeci de ani.

    În locul lor se întindea
    un câmp
    acoperit cu frăguțe și mure.

    O muzică asemenea celei
    care țâșnea
    din tăișul coasei în rouă
    tăind otava umedă.
    Ce nuntă în primăvara
    care te cheamă spre cer.

    Draga mea,
    aș fi vrut să mă fi așteptat
    acum cincizeci de ani
    pe câmpul cu fraguțe și mure.

    Desculți amândoi
    ce cânturi de nerostit
    am fi scris
    pe câmp și pe cer.

    Ghilotină
    Cap plecat.
    Floarea soarelui atârnând.

    Ce bărbat falnic era
    sub ghilotină.

    Semințele florii soarelui
    rodind.

    Lumina ochilor lui
    ce cădeau visând.

    Anno domini…
    (consemnat de călăul oficial)

    Teodor Borz

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.92 Seconds