Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 62 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda Ursache, Ard malurile Prutului
    Scris la Wednesday, December 01 @ 23:46:36 CET de catre asymetria
    Distribuitor de afise Partea esențială a României, deghizată temporar sub numele de „Republica Moldova”, nu mai poate fi ținută departe de țara-mamă, nici de Europa.
    Tinerii nu mai vor asta. Și-i de presupus că ei vor pune capăt crizei identitare desfășurate de mult prea multă vreme. Dacă nu azi, cu siguranță foarte curînd.
    Magda Ursache



    Magda
    URSACHE. Ard
    malurile Prutului


    Din calidor se vede totul.”
    Paul Goma

    Unul dintre primele locuri pe lista cărților prohibite după „cotitura” de la 23 august 1944 l-a deținut Ard malurile Nistrului de Constantin Virgil Gheorghiu. Subtitlul volumului, Mare reportaj de război din teritoriile desrobite, explică intervenția agitpropilor contra martorului care străbate 2000 de kilometri de teritoriu românesc trecut prin foc de trupele sovietice în retragere. în prezentarea datată 9 septembrie 1941, Tudor Arghezi nota: „cu pana poetului scrie soldatul, soldatul în război”, poetul Constantin Virgil Gheorghiu și soldatul cu același nume fiind „cei doi camarazi ai lepădării de sine”. Ce vede reporterul sînt scene de apocalipsă: orașe devastate și incendiate (Soroca – ars, Bălți – ars, Orhei – ars, Chișinău – ars), altare transformate în closete, troițe cu Iisus frînt în două, ca pentru a fi răstignit a doua oară, fîntîni otrăvite, ogoare pîrjolite, depozite de alimente secătuite pînă la ultima mînă de făină. La retragere, armata roșie a distrus deopotrivă instituții și gospodării umile, a preschimbat în grămezi de moloz școli și spitale, a aruncat în aer, cu dinamită, muzee și biblioteci, a împușcat țărani care-și strîngeau grîul de pe cîmp, „să nu se scuture pîinea”. Biserica regimentului 7 Vînători își schimbase destinația, devenind sală de divertisment: crucea de pe turlă, dată jos; în loc de ctitori, Lenin și Stalin; în loc de icoane, decorurile lui Jules Perahim. De la Paul Goma știu că Perahim a fost „comisar bolșevic în Basarabia ocupată în 1940 și, în România ocupată după 1944, persecutor și epurrator nemilos al artiștilor plastici români”.
    Mai ales morile, morile de vînt ale Basarabiei le plînge reporterul. Morile de vînt arse: „ Am avut totdeauna impresia că aceste mori de vînt, cu aripile lor uriașe și fragile, sînt niște făpturi vii, care apără tihna satelor, care străjuiesc porțile de pămînt ale acestor sate de pămînt, de pe Bugeac. Bolșevicii au ars însă toate morile de vînt (…). Cînd au ars criminalii morile de vînt, flăcările lor trebuie să fi fost ca flăcările oamenilor pe care îi arzi de vii”.
    După 28 iunie 40, bolșevizarea Basarabiei s-a făcut în forță, cu mitraliera. Trebuia zdrobit culacul, adică omul gospodar, prins și dus în Siberia, torturat înainte de execuție. Basarabenii, pe care Constantin Virgil Gheorghiu îi numește „oameni de pîine”, cuviincioși, cumsecade, credincioși, cinstiți, muncitori au fost împovărați de sinistrele „cote”, preschimbați în sclavi ai Gulagului. Singura alternativă: moartea. Ard malurile Nistrului se deschide cu Drama lui Constantin Beccin. Somat de primarul bolșevic al satului Feștelești să dea pentru stat „pînă mîine seară” 500 de ruble, sumă în plus față de dările achitate deja (toată recolta plus lucrurile din casă, vîndute, să poată acoperi birul) după ce colindă zadarnic satul pentru a afla banii, fuge ca să scape de arest și de deportare. Fuge printre ogoarele Tighinei cu polițiștii călări după el și, cînd e ajuns din urmă, își taie gîtul „cu briceagul cu care curăța pomii și via”.
    O, dar dacă în Basarabia ar fi fost un singur Constantin Beccin!
    Între Prut și Nistru au fost fugăriți, ca și Constantin Beccin, și mai grozav decît dînsul, sute de mii de oameni (…). Drama aceasta au trăit-o toți basarabenii. Unii și-au pus capăt vieții. Cei mai mulți au fost prinși de bolșevici și coborîți în întunericul pușcăriilor, duși în infernul de gheață al Siberiei sau asasinați în camerele de tortură și execuție”. Fapt confirmat de istoricul Andrei Vartic, în Cealaltă Românie (Casa de presă Typodar Press – Ploiești, 2007): între '40 și '52 a dispărut din Basarabia un milion de oameni. Români. Trenuri ale groazei au cunoscut și evreii și românii: basarabenii trecuți prin răsculăcire, adică avere confiscată și deportare. Și nu relativizez moral Holocaustul, cum cred unii, prin compararea celor două cumplite tragedii.
    Dar cînd n-a fost greu de trăit printre armistiții, convenții, antante și tratate, cum am scris în romanul Astă-vară n-a fost vară…?
    La retragerea din Principate, în 1812, țarului i se lipește de cizmă o bucată de pămînt. Nimica toată, mai puțin de 40.000 de kilometri pătrați, dimpreună cu tot ce suflă. Jumătate din Principatul Moldovei.
    În 1856, aruncă înapoi Moldovei, prin tratatul de la Paris, 30 martie, trei pumni de țărînă, trei județe: Cahul, Cetatea Albă și Ismail. Luați-le voi! A, nu chiar de tot! împăratul tuturor Rusiilor la cere iarăși și la și ia în 1878. Le ia nu de la români, ci de la turci, ca daune de război, pe motiv că Regatul Român a primit Dobrogea. Fapt confirmat de Tratatul de la Berlin, 1 iulie, același an. Ca și cum nu marele duce Nicolai implorase („Que tu désires faire”) ajutorul prințului Carol. Ca și cum nu românii luptaseră cot la cot cu rușii. Ca și cum nu ei fuseseră sfîrtecați de ghiulelele și șrapnelele turcești, presărînd zece mii de morți pe șesul bulgar. Ca și cum nu țarul își dăduse cuvîntul de onoare că va respecta integritatea teritoriului nostru. N-a fost consecvent decît cu tradiția expansionistă a imperiului absolutist rus. Mai mult încă, a exclus România de la Tratatul de pace de la San Stefano. Asta a fost recunoștința muscalului pentru ajutor în războiul ruso-turc. Frontierele se mișcă, se tot mișcă sub nasul indiferent al Europei: „Eh! Polonia a pățit-o și mai rău!” Dalta răzuie o bucată de pămînt. O dată cu ea, schilodește trupurile viilor și morților. La cheremul dălții, aceiași hăituiți ai re-re-reanexărilor și ai tratatelor de pace. întru fruntariile mișcătoare, se nasc oameni care nu mai apucă să moară la locul nașterii. Cel ivit sub numele generic de român, înainte de 1956, în Ismail ori în Kahul, pribegește în 1878. Ce dacă la butonieră poartă „Crucea Sfîntul Gheorghe și-a României stea”? După alt război, cu alte jertfe, cu alte tributuri de sînge, e norocos dacă-și mai află frații rămași la vechea vatră. La cheremul dălții, pomul poate fi tăiat oricînd, înainte de-a da rod. Dalta crestează cînd vrea ea. Deopotrivă, trupuri, grădini și morminte.
    Ca prin miracol, în 27 martie 1918, Sfatul Țării a trimis Regelui Ferdinand telegrama anunțînd unirea Basarabiei cu România. A făcut să dispară „obstacolul” dintre cele două maluri „dintr-o sorbire”. Pentru ca în '40, după Ultimatum, să se formeze, iarăși, Convoiul. Același, alt Convoi de hăituiți, ducînd în spate toată enormitatea, toată cruzimea situației.
    Atîtea condeie l-au descris la fel: neapărat tăcut, neapărat sub burniță, neapărat poticnindu-se de
    întunericul închegat. Bătrîni, copii, femei, bărbați, rostogoliți între armistiții, avînd ca viitor doar promisiunile convențiilor. Strînși unii în alții, cu umerii zdrobiți de poveri, înaintează căznit, se opintesc spre același
    punct terminus, România, uniți întru același reazim: limba română. Fiecare a lăsat în urmă o ușă neînchisă și morții fără lumînări.În 1944, fălcile uriașe ale URSS și-au slăbit strînsoarea ca să se smulgă afară, din calidorul casei din Mana-Orhei, un copil. Așa a putut Paul Goma să scrie Arta refugii, a fugii și re-fugiului.
    Morala nu lucrează cu sau, ci, la nevoie, cu nici”, susține încă refugiatul din Bellville, în Dialog (cu Flori Stănescu, editura Vremea, 2008), punînd degetul pe răni. Și mă refer aici numai la una dintre
    ele: Basarabia. Trăiesc în două state nemții?
    Numai românii, după cîte știu, au două țări, ba chiar două diaspore: una românească, alta moldovenească. Și pentru că „din calidor se vede totul”, Goma promite și se ține de cuvînt:
    Voi vorbi cînd nu voi fi întrebat”. Mereu inconvenabil pentru dîmboviței și dîmbovițele (vorbele sale), care nu contenesc să bage apă în moara separatiștilor.
    Și cîți „panglicari în ale țării care joacă ca pe funii” nu s-au găsit, din Parlament pînă-n paginile cotidianelor. Ca S. Brucan, profetologul, gata să dea alarma că Bucureștiul va pierde Transilvania – vrabia – cu ochii la cioara din gard, Basarabia. De reținut: cînd în septembrie 1991, România a recunoscut independența „Republicii Moldova” (eu scriu Republica Moldova între ghilimele), singurul „împotrivă” a venit dinspre deputatul Claudiu Iordache. „Nu se pune problema dacă Basarabia este sau nu pămînt românesc”, se scria la gazetă.
    Dacă așa ar fi gîndit germanii, mai cădea zidul Berlinului?
    Declarațiile
    rău-voitoare la adresa Basarabiei și basarabenilor n-au fost sancționate. La provocări s-a răspuns cu provocări: de la „Ce mai vor ăștia? Au imn, au tricolor, au alfabet latin, ce mai vor?” la glumițe penibile ca „Vă ordon sugeți Prutul”. La teama oficialităților „Republicii Moldova” că România vrea să-i asimileze cetățenii (cei cu dublă cetățenie nu pot participa la viața publică, prin ukaz), discursul antibasarabean a decretat că basarabenii vor cetățenie europeană, nu română,numai ca să poată munci în Occident; nu pentru că s-ar simți români, deși sondajele de opinie dovedesc exact contrariul. N-am procedat nicicînd radical împotriva celor care au desfășurat activități antistatale, pledînd pentru federalizare. Este Unirea de la 1918 prezentată sovietizat în stînga Prutului, nici noi nu ne lăsăm mai prejos. Găsim cu cale ca de ziua Unirii din 1859 să scriem despre revolta separatistă a ieșenilor, din 3 aprilie 1866, organizată de antiunioniști ca N. Rosetti-Roznovanu (iar „roznovanii” se tot clonează) ori bifăm simpozioane mortăcioase/ mortifere pe tema aniversării a 90 de ani de la votarea Actului Unirii, din 27 martie 1918.
    Gîlceava
    dintre cele două maluri au întreținut-o și criticaștrii declarînd literatura de peste Prut primitivă.Acuza de „orientare naționalistă” oarbă, demodată, caducă în ce-l privește pe Grigore Vieru a venit și dinspre Chișinău, și dinspre București. O turtă de Iași (e vorba de turtele care se dau de-a rostogolul, de la politica partidului unic la cea așa-zis „corectă”) susținea, nu mult după moartea lui Vieru, că poetul a înșelat Basarabia venind la București; adăuga că tinerii scriitori nu-i recunosc talentul. Și cîte personalități, ca Mihai Cimpoi, care avertizează că „nu-i de glumit cu etnia”, n-au fost denigrate, minimalizate, marginalizate…
    În
    contrapartidă, moldoveniștii strigă că Jandarmul român e iarăși ante portas. Perioada 1918-1940 e numită în manuale „ocupația” României.
    Titlu din Istoria Moldovei de Vasile Stati (Chișinău,
    2002): Războiul. Ciuma fascistă învăluie Moldova. De precizat că acest Stati, autorul scîrbavnicului dicționar moldo-român, a fost exclus din U.S. Chișinău pentru că a plagiat după un român. Fără să-l „traducă”.
    Schimbarea violentă a etnoidentității basarabene, „cu tancu-n poartă” (îi mulțumesc lui Grigore
    Vieru!) a însemnat și falsificarea istoriei după teze de inspirație moscovită. Basarabia a fost prezentată ca un lagăr de concentrare, în perioada interbelică. Acuza: tarele guvernării de la București, fără a pomeni nimic despre modernizarea regiunii, întreprinsă atunci și numai atunci: cele 3 aeroporturi de la Chișinău, Cetatea Albă, Ismail, au fost construite în 1921, primul și în 1935, celelalte două. Ca și Facultatea de Teologie, în frunte cu profesorul preot Irineu Mihălcescu sau facultatea de Agronomie. S-a dezvoltat un excelent învățămînt superior muzical. S-au ridicat Teatrul Național, Muzeul Național de Istorie, Societatea de Belle-Arte.
    Istoriografia moldovenească a preluat de la agenții proruși ideea că funcționarii publici, soldații, jandarmii erau expediați în Nașa Maldova după fraude, încălcări de regulament ori dovezi de incompetență. Astfel de cazuri au fost, e știut. Ce nu se spune cînd se mediatizează abuzurile Brigăzii a III-a de Jandarmi, introdusă în 1918, e că 20% din efectivul ei provenea din Regat, restul fiind oameni de-ai locului. Și aici am să reproduc din Cealaltă Românie bancul de rîsu-plînsu repovestit de Andrei Vartic:
    „ Un ziarist îl întreba pe un țăran român din Basarabia: îți plac rușii?
    – Da. îți plac românii? – Nu.
    De ce?
    – Fiindcă l-au bătut pe tata cu rigla la școală în 1937.– Și unde-i tatăl Dumitale acum?
    "–Ehee, nu-i.
    – Da’ unde-i?
    – L-au împușcat rușii în 1940”.
    „Jandarmii băteau, iar NKVD-iștii împușcau”, pune lucrurile la punct Nicolae Dabija.
    în Ard malurile Nistrului, Constantin Virgil Gheorghiu relatează: tinerilor basarabeni, care întrebau de ce Basarabia a fost livrată Kremlinului, li se răspundea că muncitorii au făcut revoluție, cerînd protecția URSS. Care, generoasă cum o știm, le-a dat-o cu vîrf și îndesat. Cît despre rezistența la sovietizare, dincolo de Prut rămîne subiect-tabu. în Osîndiți la nemurire (1991), cercetătorii Petru Bunăcale și Andrei Calcea narează un fapt cutremurător. Imediat după cedare, cîțiva tineri de 18 ani au îndrăznit imposibilul: să urce tricolorul deasupra orașului Orhei. Organizația lor a fost descoperită; în 31 mai '41 au fost torturați și împușcați. Dintre cei opt îngropați sub cîteva lopeți de țărînă și găsiți de un cîine, unul mai respira. A reușit să îngaime ceva despre crimă. Cartea asta n-am văzut-o în librării. Am aflat despre ea de la Dan Dungaciu (Cine suntem noi?, editura Cartier, 2009). Dar Radio Moscova, unde funcționau Valter Roman și subordonații, Leonid și Hermina Tisminețchi (Tismăneanu), pare a se auzi și acum.
    Tot foarte tineri au fost și manifestanții din 6-8 aprilie 2009, cerînd refacerea hotarelor de la 1 decembrie 1918 și redobîndirea cetățeniei românești.
    Ar fi atît de greu – întreb – să acordăm cetățenie română celor 800.000 de basarabeni care au vrut-o? Sau preferăm să încurajăm aberația ca basarabenii să se declare moldoveni sau români (minoritari)?
    Și încă o întrebare: ministrul de Justiție Monica Macovei a certificat ori ba existența „Comunității Moldovenilor din România” (Iași), cărora președintele Voronin vrea să le acorde grabnic cetățenie, estimînd numărul lor la 10 milioane? Nu-i clar oare că existența unei „etnii moldovenești”, chipurile discriminate, în România se trage din ideologia URSS de a numi Basarabia Moldova, cu gînd de „reîntregire” cu partea de dincolo de Prut? Și n-a fost generalul Lebed înțepenit în acest proiect al Statelor Unite Ruse, unde să intre și „Moldova Mare”?.
    După cedarea Basarabiei din 28 iunie '40, populația n-a mai avut voie să utilizeze noțiunile de popor român și de limbă română. Prin decizia autorităților Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM), s-a anulat identitatea națională; au fost interzise și arse cărți „cu litere burgheze, antisimite” (Paul Goma). Episodul „rugul cărților” din curtea școlii din Mana, 13 ianuarie '41 ar trebuie să figureze în toate manualele școlare, de pe cele două maluri ale Prutului, deopotrivă.
    Bibliotecile au fost purificate de „literatura fascistă, dăunătoare”, adică română. Ele, cărțile, erau vînate la percheziții la fel ca oamenii.
    „Doamna Magda, îmi trimite Andrei Vartic un mesaj, în 21 septembrie 2008,
    La vama Leușeni au fost nimicite zilele astea 64 de titluri de carte românească, numai pentru că ele dețineau în denumire termenul român. Cărțile erau o donație a municipiului Călărași din România orașului Călărași din Basarabia.
    Masmedia din România tace. Guvernul României tace”.
    S-a spus că limba română, așa cum a dictat nauka din Velicaia Rasia, e diferită de cea moldovenească și asta se spune și acum. Las’ că și Guvernul nostru, prin ministrul de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, crede și afirmă că basarabenii vorbesc românește, dar light. Light Rumanian. Cu chiu cu vai, s-a scăpat de chiriliță în 31 octombrie 1988, pentru ca în '96 limba oficială să nu mai fie cea română, ci moldovanca neaoșă. Impunerea cuvintelor rusești ori a arhaismelor omologate ca fiind ale „limbii moldovenești” a devenit o strategie care consumă energie multă. Pentru a face jocul Moscovei.
    împotriva acestei limbi artificiale ca și granițele, lingvistul basarabean Eugeniu Coșeriu s-a pronunțat net: limba moldovenească nu există. A o promova e „o fraudă științifică, lingvistic; „o absurditate și o utopie”, istoric, „un genocid etnocultural”, politic.
    Că mentalitatea sovietică în zonă e încă puternică o dovedește și faptul (relatat de Mariana Codruț, în „Ziarul de Iași”, vineri, 1 mai a.c.) că pe vagoanele fostului Tren al Prieteniei, Chișinău-Iași, au reapărut inscripții în chirilice. Se va oficializa iarăși alfabetul slav, pentru limba statului moldovean? Vremelnic, n-ar fi exclus. Pe extern, președintele Voronin vorbește nu în limba oficială a „Republicii Moldova”, ci… rusește și tot pa ruski îi admonestează pe tinerii protestatari din 6-8 aprilie a.c., care se știu și se vor români și care uzează, ca să devină europeni, de argumentul etnic. Pentru Vladimir Voronin e umilitor să intre în Europa prin România. „E mai rău decît o cortină de fier”, s-a rostit indignatul președinte.
    Pentru „forța a treia”, însă, cum ar spune Ovidiu Hurduzeu, adică oamenii noii generații, e calea dreaptă. Partea esențială a României, deghizată temporar sub numele de „Republica Moldova”, nu mai poate fi ținută departe de țara-mamă, nici de Europa. Tinerii nu mai vor asta. Și-i de presupus că ei vor pune capăt crizei identitare desfășurate de mult prea multă vreme. Dacă nu azi, cu siguranță foarte curînd.
    Magda Ursache

    Nota: Cartea lui C. V. Gheorghiu, Ard malurile Nistrului poate fi descărcată pentru lectură pe situl Scribd (http://www.scribd.com).
    Magda Ursache, autoarea textului de mai sus ne trimite următorul PROTEST.
    « Am datoria morală să-i anunț pe cititorii revistelor la care colaborez că articolul Ard malurile Prutului,, semnat cu numele meu în „România Mare”, a fost reprodus fără voia mea. E o farsă de prost gust și care depășește orice măsură. „România Mare” nu este, pentru mine, o revistă creditabilă.
    Rog pe cei publicați, ca și mine, fără acordul lor, să mă contacteze: magdaursache@yahoo.com.»

    Alăturăm protestul nostru de redactori de revistă cu următoarele precizări. Copierea textului Magdei Ursache în periodicul «România Mare», o gazetă făcută prost și fără program, care din această pricină nu servește interesele României, servind în schimb interesele unui politician și ale unui poet ratat, se face la data de 23 noiembrie și, respectiv, 30 noiembrie, cu mențiunea Copyright Romania Mare. Dublă stupizenie. Nu poți să pui un © pe ceva ce nu-ți aparține. Trebui să ai tupeu ca după ce o faci totuși să menționezi pe propria ta foaie «Toate drepturile precum si raspunderea pentru conținutul editorial aparțin redacției România Mare. Orice reproducere parțiala sau integrală a conținutului acestui site fără acordul autorilor sau [fără] citarea sursei se pedepsește conform legilor în vigoare.» Așteptăm ca redacția să se autopedepsească pentru furt. Deci Corneliu Vadim Tudor, responsabilul acestei publicații nu este doar furăcios ci și un ziarist incompetent. Nu poți deține un © decât dacă poți proba că ai publicat primul un text original. Nu e cazul, fiindcă articolul Magdei Ursache a apărut în revista Pro Saeculum din aprilie 2009, apoi în Flacara Iasului de vineri, 15 Mai 2009, ora 10:56. Dar și în Asymetria pentru publicul din Franța și de pe rețeaua Internet. Nu știu cine redactează de fapt săptămânalul lui CVT. Dar știu că oricine ar fi, nu este un profesionist. Dacă opiniile exprimate de Magda Ursache i se păreau interesante, nimeni nu-l împiedica să le comenteze și citeze. De cerut aprobarea reproducerii, nu avea curajul știind că nu o va avea desigur. Căci nu se face revistă împăunându-te cu stilourile altora. Și apoi, pentru alții, cârcotașii de toată mâna, o vorbă veche spune «Non idem est, si duo dicunt idem.» ("Nu este același lucru, când doi par că spun același lucru.")
    Dan Culcer

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.48 Seconds