Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 76 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda URSACHE. Paul Goma, scriitorul de alaturi
    Scris la Wednesday, October 06 @ 17:40:24 CEST de catre asymetria
    Distribuitor de afise

    La cei 75 de ani împliniți la 2 octombrie 2010, Paul Goma e fundamental de neîmblînzit; incontrolabil, așadar autonom. Nu-i e frică să rămînă singur împotriva lor. seul et envers tous. N-are spaima că adevărurile lui îl fac antipatic ori agasant.

    Magda URSACHE
    Scriitorul de alături
    Beleaua asta numită Paul Goma mereu reîncepe lupta. Sub steagul romanului sau al docu-romanului, sub oriflama publicisticii și – iată – sub flamura jurnalului: trei feluri de scrísuri sau de scrisúri, toate à bout de souffle. Nu-i odihnitor Goma, nu ocolește subiectele dificile, sensibile, dimpotrivă; pentru că lupta o duce nu cu îngerul, ci cu fiara. Și cine altcineva i-ar fi propus lui Ceaușescu, forțînd limita, să susțină Cartha cehă din '77? O probă de curaj mai exemplar, mai desperant cunoașteți?
    într-un „Argeș” (de aprilie, 2010), Theodor Codreanu opina că jurnalul e „ultima redută a d-lui Paul Goma în bătălia pentru adevărul istoriei românești”. Așa este. Jurnalele lui Goma (optsprezece) înseamnă război dus cu luciditate politică, război pentru un proiect de renovare morală, război „frățesc” cu cobreslașii nedemni. Goma e fundamental de neîmblînzit; incontrolabil, așadar autonom. Nu-i e frică să rămînă singur împotriva lor. seul et envers tous. N-are spaima că adevărurile lui îl fac antipatic ori agasant. Unii spun rigid (în loc de ferm), chiar abuziv în atac, iar cei care l-ar castra (măcar l-ar amorți nițel cu aconitină) nu-s puțini.
    Goma n-a fost și nu este adeptul narațiunii reci, detașate; nici al dublei conștiințe, nici al disimulării, ca Pessoa. Jocul de-a literatura înseamnă și joc al măștilor. Or, Goma refuză travestiul, nu joacă în fals.
    Mărturisesc: nu l-am urmat de la început. Cum? Să nu-l mai intereseze viețile imaginare, die Welt als ob? Am înțeles, însă, că, pentru Goma, a scrie roman e ca un fel de a folosi jumătate de cuvînt, poate și de adevăr.
    în roman, poți orice: să scrii cu rea credință, ca stalinistul Mihai Beniuc, trecîndu-l pe Blaga pe muchie de cuțit, ca să-l anihileze. Pe-atunci, arta angajată era zdrobitoare la propriu, artiștii angajați avînd condeiul focusat pe neangajați. Poți (model Saul Bellow, Ravelstein) să încurci voit ficția cu realitatea istorică, dînd nume reale unor personaje de ficțiune sau invers. Poți să minți.
    Raportul corect ficțiune-istorie e bulversat, realul, autenticul fiind amestecat nepermis cu imaginarul, în numele logicii ficțiunii, foarte îngăduitoare cu rescrierile curriculare. Fictorii au descoperit plăcerea de a dezinforma în proză, cînd la Secu nu se mai poate.
    Goma n-are nevoie de altă viață (de personaj), sub protecția imunității ficționale, de refugiu în lumi închipuite. Oglinda literară purtată de-a lungul etc., etc. poate deforma imaginea lumii în care trăim. Omul din Belleville nu mai vrea o imagine aburită, pătată, crăpată, spartă chiar. Cît privește imaginea din dosarele Secu, în Culoarea curcubeului '77, ne-a atras atenția că este „mutilantă, negatoare”.
    A optat pentru calea jurnalului publicat/ postat antum, pentru a intra în priză directă cu cititorii. E o călimară spațiul social și Goma îl folosește astfel. Cine mai crede că autorul sporește realul, cînd ce trăim bate orice ficție, e de-a dreptul FABULO?
    Destinul său are, cu un cuvînt enorm, o trăsătură hristică, dar nu în latură ascetică. E dureros, e tragic, fiind vorba de ofensivă, cu uitare de sine responsabilă.
    Ești ceea ce ți se întîmplă? Da. Și-i bine de rememorat: prima dată, l-au arestat pe holurile Facultății de Filologie, în 22 noiembrie '56, după ce citise în „seminarul de creație”, condus de Mihai Gafița, proza despre UTM-istul care, ca protest, a vrut să-și predea carnetul. Civilul Paul Goma a fost condamnat de Tribunalul Militar București la doi ani de închisoare corecțională, pentru delict de agitație publică. Martorul apărării, profesorul Gafița, a lipsit: își făcuse rost de-o călătorie de plăcere în URSS. Așa că Goma n-a fost „redat societății”, rămînînd „contrarevoluționar agitator”. La 1 aprilie '77, cînd a fost, după 4 cincinale re-arestat și dus la organul de anchetă din calea Rahovei, a lăsat în spate „soția, copilul, casa, cărțile, cărțile mele scrise, cele nescrise, semnatarii...”
    încerca să creeze o mișcare pentru respectarea Drepturilor Omului. L-au vizitat/ căutat telefonic, atunci, 431 de persoane.
    A fost torturat și trimis acolo unde spune Pleșiță:
    „– Șez’ ăn pezda mă-ti, nu mai face pă Cristuăs”.
    L-au acuzat că-i „corist” și „jădan”, că-i trădător de patrie, că atentează la ordinea socială, că nu-i lasă liniștiți pe români să construiască multilateral-socialismul. Și l-au construit!
    Ce-i rămîne anchetatului? Scrisul. „Te țin eu minte, te scriu, te pun într-o carte”; „cu ținutul-minte mă apăr – și atac... ” Singura armă e memoria: „să-i neuit, să-i netac”.
    Putea să accepte prostituția ideologică și să se lase folosit de Putere, cu cinism. N-a capitulat. Evadarea din lagăr ca singura scăpare? Mai era una: tăcerea autoimpusă. Numai că greva tăcerii este, pentru un scriitor, automutilare. Mai ales că a tăcea poate însemna și a fi de acord. A ales poziția „reacționară”, cînd numai Ceaușescu nu striga „Trăiască Nicolae Ceaușescu!” și a ajuns pe lista de lichidare a Securității.
    Goma e mereu pe cîte o listă de lichidare. Scrisul îi e negat ciclic (ah, știuta noastră incertitudine în aprecieri!), inspiră animozități. îl aprobă mulți, dar mai mulți se ambalează contra lui și a jurnalelor lui. Ei și? Nici Baudelaire, nici Céline, nici Sartre n-au fost iubiți de contemporanii lor. Goma e și el taxat nerezonabil, nedisciplinat, nedrept cu A-B (mai și este, în tensiunea confruntărilor), nemilos cu C –D, „pișcăcios” cu T-Ț, face dese trimiteri în M-P. într-un cuvînt, neduslabiserică. „Scrisul ca sinucidere socială” e sintagma lui Emil Botta. O preiau.
    Invidioși pe imaginea sa în vest, construită cu risc vital, au fost destui. Legea H/C/M 957/1966 nu permitea să-ți publici cărțile în străinătate. Goma nu s-a supus. Ostinato a apărut (l-au ajutat Dieter Schlesak și D. Țepeneag) la Suhrkamp; La cellule des liberables, la Gallimard.
    S-a decretat că politica e asfixiantă în romanele sale. Ba îl salvează curajul și stilul sau, cum ar spune Caragiale, cinstea și gramatica. Stilul Goma e precis ca un acord subiect-predicat.
    îmi aduc aminte că jurnalul lui Mihail Sebastian a apărut în același timp cu jurnalul gomic (I, II, III – '97). Sebastian a fost declarat pe dată model de moralitate intelectuală, în timp ce Goma a avut parte de reacții repulsiv-violente. Nu diferite de cele din 1977, cînd, pentru Eugen Barbu, era „un zero”: „nu înseamnă nimic pentru conștiința românească”. N-a pomenit mai nimeni că Sebastian era și autor al broșurii clandestine Armata roșie vine, circulînd în aprilie '44. După Marian Popa, Vin rușii!, broșură apărută după acel 23 august majusculizat, unde M. Sebastian saluta comunismul exportat cu tancul de URSS.
    Cu exigență inflexibilă, în numele aceleiași opțiuni politico-etice, Goma se manifestă dur contra celor care nu cuvîntă. Are raporturi proaste cu amnezicii și cu oportuniștii. Călcîiul lui Ahile al scriitorului român este pohta de celebritate cu prețul compromisului. Nenorocitul calcul conjunctural e mereu refăcut. Le-a intrat vechilor slujnicari în vene. Nu se mai vindecă de trișerie ideologică, de duplicitate. Au dovedit-o și piticii de grădină, din Grădina Puterii și-a Plăcerii președintelui Traian Băsescu.
    Care Putere are darul ei de a compromite marile idei, marile teme: consensul, sub mandat Iliescu; existența normală, sub mandat Băsescu. Și este o graniță morală (nu numai geografică) între eternul Odisseu rămas fără Ithaca și profitorii de partide, foști profitori de partid. Din care motiv nu-l văd pe Goma nici medaliat, nici academizat, nici indemnizat, nici repus în drepturile civice firești. A luptat pentru drepturile omului, dar drepturi nu are; s-a privat de libertate, ca să nu mai fim noi privați de libertate.
    Personajul principal al jurnalelor fiind România întreagă (nu Mare, cuvînt demonetizat de politichie), Goma nu poate fi calm, egal, milostiv. Sigur că are resentimente (Gide: „Literatura bună nu se face cu bune sentimente”), sigur că e tensionat, pasional, pătimaș, că nu-și temperează „moarea”. Nu este un diarist atemporal, cum își dorește Andrei Pleșu (în Note, stări, zile, Humanitas, 2010): „A ieși din timp e a reuși să contempli lumea din punct de vedere al lui Dumnezeu”. îl vedeți pe Goma fără dram de participare la viața publică? Are alte urgențe decît Pleșu, alte stări și nici n-ar face compromisuri – declarații din politețe ori în oarece beneficiu. Exasperanțele lui Goma sînt foarte diferite de exasperanțele lui Pleșu. Altceva îi disperă.
    în corespondența cu Bernard Henry-Lévy, Michel Houellebecq spunea că preșul discuției e rotund, are cîte colțuri vrei, îl ridici de oriunde. E și strategia lui Goma: nu uită nimic vîrît sub preș. Nu scapă nici un 'veniment; nici un gestem, nici un biografem ori lexem, de la protogînditorii marxist-staliniști pînă la postgînditorii recenți; de la falsul „Marii Rivuluții din Decembrie” la erorile iliescane, emiliene, băsescane...; de la „ostașu’ Cosașu” la transcrierea Baconsky în Baconschi și de acolo la soacra lui Geoană, revoluționară rănită, cu carnet.
    întregul proces al comunismului l-a luat pe cont propriu. Ce ne cere repetat Goma e să nu uităm, să nu-i uităm. îndemn vital cînd trăim o altfel de „piteștizare”, de „re-educare”, de manevrare a gîndirii. Un Pitești II, fără Nürenberg II, dar cu Rolleri mulți. Antidotul acestui nou control al minții e memoria corectă și Goma știe bine ce nu trebuie uitat. E mai aproape de noi decît dacă ar fi locuit la vechea adresă din București, de pe strada Compozitorilor. Anulează, din Franța, distanța, înțelege din interior, din România, ce (ni) se întîmplă. E scriitorul de alături.
    Goma nu face parte dintre cei care își pun sub lacăt jurnalele sau memoriile, ca să fie publicate după 50 de ani sau după 5. N-a vrut să le tipărească „de dincolo de mormînt”. Lașilor le cam vine de hac. „Eu nu sunt disident. Sunt scriitor. Punct”. Așa a ripostat Marianei Sipoș în cartea-interviu intitulată chiar Destinul unui disident: Paul Goma, Universal Dalsi, 2005, interviu luat într-un fevruar 1998. Nu disident, ci inamic public al comunismului. Nici eu nu cred că poți fi scriitor pur și simplu, după cum nu cred că a fi opozantul lui Ceaușescu face rău calității sale de prozator. Cu spusa lui, „fiecare pasăre scriitoare pe hîrtia sa piere”. Dacă sinceritatea e păguboasă, minciuna, pe termen lung, e și mai păguboasă.
    „îi convine lui Goma să vorbească despre frica la scriitorul român!, s-a rostit un iritat. Au fost mari presiuni morale”. Au fost, dar unii au rezistat și alții nu. Să-i tratăm la hurtă? Ce-i drept, altfel ar fi arătat procesul comunismului făcut de ne-cumintele Goma decît de un expert în comunism, reciclat. Altfel ar fi stat lucrurile cu Goma în fruntea comisiei prezidențiale, sprijinit de părintele Iustin Pârvu, de Grigore Caraza, de Ion Gavrilă Ogoranu, de Marcel Petrișor, de Vasile Paraschiv, de Dorin Tudoran, de dr. Florin Mătrescu (v. Holocaustul roșu, ed. a III-a, 2008, București, ed. Recson) de Andrei Vartic... Acțiunea „decomunizatoare” Băsescu n-ar fi rămas formală după Raportul final. Vedeți vreo coerență în decizii cînd președintele numește regimul comunist „ilegitim și criminal”, fără a-i pedepsi pe criminali?
    De descoperit, Goma se lasă descoperit din toate flancurile: și dinspre excelențele intelectuale GDS, și dinspre mai puțin excelențele intelectuale peceriste (nu că unii, ca Pavel Câmpeanu, n-are figura în ambele tabere). Goma îi detestă și pe Roller și pe Ilie Ceaușescu; pe Croh, în tustrele ipostaze: înainte de Ceau, în timpul lui Ceau, după Ceau. Desantismul a fost „pistă aplicativă”, cum ziceau propagandiștii, falsă. Cred, ca și Radu Mareș, că sîntem condamnați la realism; așa – căci – deci, cum spune ironic Goma, paraliteratura să mai aștepte!
    Goma a trecut prin închisori, a șomat, a „trăit pe unghie”, cum nu se sfiește s-o recunoască într-un Dialog (ed. Vremea, 2008). Cu toate astea, Andrei Pleșu deplînge puținătatea disidenței românești, numindu-i doar pe Doina Cornea, protestatară din 1982 și pe Radu Filipescu. Pe Goma, nu. Să-și fi dat foc, ca Jan Palach, în ianuarie '69, la Praga? într-un fel și-a și dat: a fost interzis în Rumânia, cum pronunța Ceaușescu, din '70 pînă-n '89, pus la popreală amar de ani. în alt fel, a făcut mai mult decît să-și dea foc: Le Mouvement Goma. Ne plîngem că n-avem un Soljenițîn cînd avem un Goma, că n-avem un Havel cînd avem un Goma, că n-avem un Michnik cînd avem un Goma. însuși Adrian Marino, contestatarul tuturor, recunoaște în scandalizantele memorii: „Meritele sale ideologico-politice sînt indiscutabile. De valoare istorică. El este rezistentul comunist «arhetipic»”, chiar dacă îl acuză de „enormități și extravaganțe”, „în forme maladive”. Marino se consideră chiar „suporter secret” Goma. De ce secret, poate știți domniile voastre, cititorii.
    Postdecembrist, vai, a intrat în inappropriate relationship cu ebreii. A fost acuzat pentru păcatul greu al antisemitismului, pe varii corzi: coarda Ancel, coarda Radu Ioanid, coarda Shafir, coarda Andrei Oișteanu, coarda Al. Florian (director executiv al INSHR „Elie Wiesel”), coarda Boris Mehr, coarda Lavastine, coarda Carmen Mușat, M.D. Gheorghiu, în care Goma vede sentinela pariziană la antisemitism, s-a arătat gata să sucească gîtul elocvenței și elocinței Săptămînii roșii. Un argument pe... numărate: Goma a folosit de 126 de ori cuvîntul evreu. Aha. Cum îl știu, va scoate altă variantă a cărții-document, a eseului-memoranda, unde va uza de vocabula incriminată și a 127-a oară. Pe Ovidiu Șimonca îl deranjează „evreii cu 2 de i”, altfel spus, generalizările. Dar generalizările cu 2 i (corect gramatical) à propos de români nu-l deranjează? Un anonimeni, autor de sentințe neargumentate, care vede iudeofobi peste tot, șuieră de indignare ca un ventil la afirmația că evreii (cu 2 i) au fost în fruntea bucatelor. în fruntea bucatelor literare au prea fost. Prima secție de critică a USR a fost formată din Vitner, Vicu Mândra, Nistor Ignat, Mihail Cosma, Silvian Iosifescu, Crohmălniceanu, plus 2 neevrei, Paul Georgescu și Geo Dumitrescu. Discuți despre vremea aceea, apare suspiciunea că îi vizezi pe evrei și ești clasat drept ce nu ești: antisemit. Există mulți arbitri specializați în „antisemitizare”. Chiar cînd afirmi că românii n-au fost mai puțin fanatici în aplicarea metodei realist-socialiste, tot te citesc ca neonazi, cu derivatul legionaroid. Și cine a diriguit manu forte cultura decît Iosif Chișinevschi cu liceu neterminat, Leonte Răutu Oigenstein, Iulea Șafran (nume literar N. Moraru)? Etnicizăm ororile dacă dăm numele real al torționarilor? Și încă: au fost românii menajați în totalitarism față de evrei? Măcar puteau pleca (pe taxă), după cum pot să revină, conform noului diasporism: repatrierea în țările Europei de Est.
    Lui Goma nu i s-a restituit nici azi cetățenia, răpită (ca Basarabia) în 1977, nici carnetul de scriitor.
    Dacă dispare Goma, „România va deveni liberă, democrată și la cur curată?”. Numai că Paul Goma, prezent în toate zonele de impact cu o realitate cum n-ar trebui să fie, nu moare. Nu cred că a intrat în Zodia Bolii, a Morții, cum notează în 26 ianuarie 2010. Nu-i vreme de murit cînd procesul de ștergerea memoriei continuă. Categoric, temelia e șubrezită rău dacă ne propunem să construim în disprețul valorilor care nu pot fi disprețuite, iar Goma are parte, cu calamburul lui Corneliu Regman, de „un pios ciomagiu”.
    îmi place să-mi închipui – ipoteză de lucru – cum ar fi fost dacă ar fi ocupat locul prim în stat. Ce reacție îngrozită ar fi avut alde Pleșiță și alte stele mari; prosovieticii (deși nu mai există, de facto, URSS, prosovieticii au rămas prosovietici), dar și ștefangheorghiștii ceaușiști, deveniți analiști politici; politicienii plini de semenitate, adică de dragoste pentru aproapele din partid, să trăiască bine.
    Nu știu dacă Paul Goma o să revină la roman; eu mi-o doresc, dar asta s-ar întîmpla doar în cazul normalizării, ceea ce-i destul de improbabil. Ce trebuie spus limpede e că nu se va scrie acest segment de istorie, dar și de istorie literară, fără jurnalul lui Paul Goma, deopotrivă document și reprezentare artistică de clasă. Iar de documentat, privind universul concentraționar, s-a „documentat” chiar la gherlă. Cînd a aflat întîia oară, de la Ștefan Davidescu despre „fenomenul Pitești”, era la Jilava, în celula 36. S-a „documentat” apoi în Lătești – DO. Deține cu prisosință experiența închisorilor, cu tot ce implică ea. Al. Paleologu vorbea despre pușcărie ca despre o aventură biografică. Haida de, în care pușcărie?
    „Am integrat (citez o însemnare din 25 ian. 2000) în jurnal texte impure, străine: eseuri, scrisori, articole, invenții tehnice (nu chiar tehnice...);
    Prin asta am făcut din Jurnal(ul meu – precizez) genul total, romanul integral. La urma urmei eu, autor (m-)am retrogradat în poziția povestitorului care povestește povestea poveștii (vieții) sale”.
    Iată o reușită venită de unde nu te aștepți: „jurnal-roman-total”, dar și roman-fluviu, un haos... controlat, un hibrid roditor.
    N-am evitat să eșuez în laudatio, așa cum nu dorea Flori Bălănescu să se întîmple. N-o fac des, detest critica piaristică a gășcarilor puși pe encomii nesăbuite. Dar prea sînt mi(s)tificați tot felul de „tenori ai opiniei publice”, de „elitarzi intelectualicești”, așa cum le zice Goma, în timp ce primus inter pares, model formativ prin excelență, e taxat de ponegritor și cusurgiu, contaminant și otrăvicios. Și-mi aduc aminte că Nietzsche cerea stabilirea scării valorilor în funcție de capacitatea de a suferi. Reformulat – în funcție de capacitatea de a te sacrifica. Goma are vocația rară a jertfei de sine, principiu de moralia nu minima, ci maxima.
    Atitudinea sa nedilematică, tranșantă, care e a(l)titudine, complexează, ce-i drept, dar Goma e un reper moral care (ne) salvează obrazul.
    Magda URSACHE

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.62 Seconds