Who's Online
Exista in mod curent, 36 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
|  |
Istorie recenta: Ioan Rosca. Scrisori deschise, catre juristi implicati in reabilitarea justitiei
Scris la Friday, September 24 @ 16:32:53 CEST de catre asymetria |
Un mănunchi de scrisori deschise, către
juriști implicați
in reabilitarea justiției
Ioan Roșca, 20 septembrie 2010
Notă: Am înmănunchiat acest buchet, împletind
fire autonome, dar multiplu corelate, pentru a completa fresca
degradării
justiției; e o explicație cu structură specială, care reface
povestea căutării
ce m-a condus la capătul nopții mele justițiare. Cititorul poate
urmări
analitic oricare din cele zece ipostaze ale juristului
postdecembrist, sau
încerca să suprindă sintetic forma labirinticului ansamblu. Am
ales scrisoarea,
pentru că îmbină posibilitățile memorialisticii cu ale eseului
liber - permițînd
punerea unor întrebări directe, provocare care ar putea duce la
confirmări
sau infirmări, dacă mi se va răspunde. Am ales forma publică,
asumîndu-mi
și păcatul unor indiscreții rezonabile, pentru că simt nevoia unei
lămuriri
deschise, a unui bilanț al acestor două decenii de zbucium
justițiar. Situațiile
pe care le invoc aici sînt cele mai semnificative (pentru
subiectul cercetării
mele) pe care le-am întîlnit. Persoanele interpelate sau amintite
nu acoperă
tipologia practicării dreptului, fiind mai active decît marea
majoritate
a juriștilor, care-și cîștigă pîinea cuminți și pragmatici, cu
desăvîrșire
șterși, pasivi față de problema reabilitării justiției. Am
considerat expresivă
atitudinea unui judecător - ca Mihai Ciubotaru - care a avut în
față dosarele
revoluției, sau a unui procuror - ca Dan Voinea - care a pregătit
probatoriul.
Sau pozițiile unui teoretician al dreptului - ca Valeriu Ciucă, a
unui avocat
legislator - ca Vasile Lupu, a unui jurist implicat în
administrarea Tranziției
- ca Ioan Onisei, a unui judecător reformist - ca Adrian Neacșu, a
unui
justițiar - de talia lui Valerian Stan, sau a unui petent expert -
ca Lucian
Orășel. Completînd spectrul cu recția unor avocați combativi - ca
Aurel
Maricari și Antonie Popescu. Mesajele pe care le-am adresat
fiecăruia nu
creionează portrete, ci precizează atitudini și investighează
probleme de
principiu. Textul, și așa destul de stufos, se poate dezvolta prin
eventualele
răspunsuri.
1. Domnule judecător Mihai Ciubotaru,
Discuțiile noastre înainte de 1989 au fost un exercițiu
reciproc de ambiguitate, un joc chinuit de tatonare, purtat în
jurul unei
intuibile incompatibilități. Eram amîndoi două figuri bizare în
urbea Piatra
Neamț, care nu și-ar fi vorbit, dacă tatăl meu nu ar fi vrut să
cunosc un
alt dorohoian. Eu purtam trena unui non-conformism provocator,
dvs. pe a
aceea a unui pro-legalism prea strident, ca să nu fie supect.
Amîndoi ascundeam
patimi intelectuale pe care cei din jur nu le vedeau probabil cu
ochi buni.
în cele cîteva întîlniri dinainte de 1989 (din care ultima, în
care v-am
prezentat prietenilor mei, a fost mai îndrăzneață), mi-am dat
seama că sînteți,
nu numai un judecător convingător (trimis prin școli pentru a
înspăimînta
potențialii delicvenți minori), ci și un redutabil investigator al
condiției
umane juridice. Am remarcat preocupările dvs. pentru subiecte
"exotice"
- ca legitimitatea tribunalului de la Nurenberg, combinate cu
profunde incursiuni
culturale și cu un acut cinism (scepticism?) privind libertatea
omului integrat
în sistemul socio-politic. Susțineați că rezistența omului la
domesticire
e inutilă, dar speram că o credeți măcar nobilă.
După 1989, am fost plăcut surprins de atitudinea/evoluția
dvs. Mi-am spus că, în spatele durității cu care justificați
victoria eternă
a forței, ați ascuns o sete de emancipare discretă, ce nu voia să
spere
prea mult. Deși participaseți și dvs., ca judecător, la
confiscarea degenerantă
a dreptului, de către statul totalitar comunist, ați făcut o
figură aparte
între confrați. Nu mulți judecători și-au asumat riscurile dvs,
denunțînd
(în presă, la BBC, etc.) abuzurile juridice ale "noii puteri",
protestînd
față de reprimarea mișcărilor de eliberare, printre care s-au
aflat și încercările
noastre de la Piatra Neamț. De aceea v-am invitat, în martie 1990,
în asociația
civică "Dialog Piatra Neamț", pe care tocmai o înființasem. Ați
acceptat
înscrierea, deși după aceea nu ați participat la discuțiile sau
acțiunile
noastre. Mi-am spus că e mai bine așa, înțelegînd postura în care
vă aflați.
După 1992, exilîndu-mă, am pierdut contactul, observînd însă din
presă că
mergeți pe drumul reabilitării active a justiției. Fapt pentru
care, ați
fost singurul judecător din Neamț căruia Ion Iliescu nu i-a
validat inamovibilitatea,
deși profesionalismul și ținuta dvs. erau greu de contestat (a se
vedea
cazul Dolban).
Nu m-am mirat deci că sînteți agreat de CDR, după 1996,
și că vi s-a propus transferul la Tribunalul Suprem, pentru a
sprijini juridic
"schimbarea". M-am amuzat doar imaginîndu-mi surpriza pe care o
vor avea
aceia care cred că își aduc, din Piatra Neamț, un om de paie.
Sîntem probabil
amîndoi de acord că, dacă ar fi știut cu cine au de-a face, nu
v-ar fi dat
pe mînă dosarul Timișoara, în care s-a dorit să faceți doar atîta
dreptate
cît permitea Sistemul. Nu au știut că sînteți atît de special
încît veți
rezista presiunilor, baricadîndu-vă în tribunal ca într-un buncăr,
și că
veți da rapid acea sentință care l-a stupefiat pe Stănculescu și
înghețat
pe Chițac, ce așteptau senin achitarea. Ați produs atunci o breșă,
pe care
încă nu au reușit să o astupe. De aceea, cînd am auzit, la
Montreal, ce
lecție de drept ați dat elitelor bucureștene și ce satisfacție ați
prilejuit
victimelor Timișoarei, am țopăit de bucurie. V-am comunicat
admirația și
recunoștința mea, atunci cînd ne-am reîntîlnit.
Am aflat atunci de la dvs. de celălalt dosar greu, pe
care l-ați rezolvat prin condamnarea lui Miron Cozma și a lui
Silviu Popescu,
pentru acțiunea din septembrie 1991. în numeroase texte ( ca http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2009&month=6.htm
), am explicat de ce mineriada din 1991, a avut sens
contrar
cu cele din 1990, care sprijiniseră Contrarevoluția. De data
aceasta, minerii
au încercat să-și repare greșelile, să facă dreptate, să continue
revoluția,
dîndu-și seama că au fost păcăliți de FSN pentru a lichida
opoziția, înainte
de a se distruge economia, întru îmbogățirea securicomuniștilor.
Deplîng
deci decizia dvs., atît de convenabilă uzurpatorului Petre Roman
și în general,
legitimării aparențelor de legalitate.
Dar contradicția cu cealaltă decizie este doar aparentă.
M-ați făcut să înțeleg că ați acționat în ambele dosare în același
spirit,
de apărare necruțătoare a Legii… și nu din simpatie pentru lupta
anticomunistă.
Mi-am dat seamă cît de solid sînteți ancorat prin ideea de
supunere, cu
cîtă hotărîre ați închide pe cei ca mine, care au tendințe
"anarhice". Fusese
vorba de o neînțelegere. Noi doi nu puteam fi în aceeași tabară.
Ne putem
doar respecta, cît timp viața nu ne contrapune.
Am revenit de la Montreal, în martie 2005, pentru a sprijini
inculparea celor vinovați de feseniade. Ne-am întîlnit la
București, la
Tribunalul Suprem, nu cu mult înaintea pronunțării deciziei în
dosarul Cluj.
Ascultîndu-mi pledoaria pentru cauza plătită scump de Călin Nemeș
și pentru
reabilitarea justiției compromise în Tranziția Criminală, m-ați
sfătuit,
fără menajamente, să nu mă mai irosesc pe acest front. Au trecut
cinci ani
de cînd mă zbat în mocirla "justiției" și sînt silit să vă dau
parțial dreptate.
Sistemul nu cedează anticorpilor. Tocmai de aceea însă, nu ar
trebui lăsat
să-și ascundă natura patogenă. Spre mirarea mea, dvs., care erați
atît de
sceptic privind șansele penalizării crimelor comuniste, ați dat
apoi pedeapsa
cuvenită și călăilor de la Cluj. Asta deși îmi spuseseți că
dosarele ajunse
la dvs, alcătuite de generalul Voinea (ca și în cazurile Timișoara
și Tîrgoviște)
erau slăbite de neglijențe, rămînînd singurele lucrări ale unui
procuror
post-decembrist care au permis condamnări în astfel de cazuri.
Această apreciere, adăugată la faptul că nu exista o
alternativă,
m-a făcut să sprijin cîțiva ani anchetele conduse de generalul
Voinea la
procuratura militară, în ciuda a tot ce se spunea despre el și a
deficiențelor
pe care le-am constatat și eu. Nu-mi rămînea decît să susțin
ridicarea calității
cercetării - în postură de justițiar voluntar și cercetător civic.
Dacă
ați urmări relatarea activității mele în dosarele P75/1997
("feseniada cu
mineriade") și P35/2006 ("tăinuirea genocidului") (http://www.procesulcomunismului.com/activitate_procuratura.htm)
sau ați citi rechizitoriul pe care l-am propus ca sinteză pe 21
decembrie
2007 (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2007&month=12.htm
) ați vedea cu ce preț am ajuns să vă dau dreptate,
în privința
rezistenței juridice a sistemului criminal (concluzie expusă în
"Rolul procuraturii
în evitarea Procesului comunismului, contrarevoluției și
tranziției criminale"-
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=8.htm
). în schimb, deși am citit multă literatură
juridică,
văd altfel decît dvs. legitimitatea strîmbătății legale și a
evadării din
ghearele ei, așa cum puteți observa din eseul "Reabilitarea
legalitații:
de la combaterea prescrierii la condamnarea uzurpării justiției" (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm
)
Nu am reușit să vă atrag spre viziunea mea privind judecarea
crimelor comunismului și Tranziției, sau să vă conving de
șubrezenia temeiurilor
pe care se bazează prezumțiile dreptului injust - în cursul
dialogurilor
noastre. Ați părut chiar a nu mă lua în serios, dar e probabil
vorba de
o tehnică de eschivare, căci cred că ați simțit cu cine aveți de a
face.
Ne-am jucat amîndoi de-a adversarii-parteneri, un fel de hărțuială
gravă,
îndulcită cu amabilități. V-ați derobat, ca penalist fără interes
pentru
răspunderea civilă delictuală, cînd v-am rugat să comentați
analiza mea
privind abuzurile funciare comise după 1990. M-am ales doar cu o
tulburătoare
dizertație despre modul în care tratează judecătorul român
împricinații:
citind maxim prima pagină din dosare (și numai dacă e scrisă
aerisit), neascultînd
pledoariile avocaților ordinari, luînd decizii în funcție de chef
și de
simpatia stîrnită de parte, avînd impresia că sînt stăpînii
destinelor clienților
justiției, și nu servitorii lor. M-ați refuzat elegant și cînd
v-am rugat
să mă ajutați cu sfaturi privind optimizarea organizării
legislației și
rechizitoriului pentru condamnarea crimelor comunismului,
Contrarevoluției
și Tranziției Criminale. V-ați mărginit la a-mi explica
necesitatea unei
voințe politice, fără de care nu se va mișca nimic; judecătorii
avînd deja
legile necesare, dar nu și curajul de a le interpreta într-un fel
nedorit
de putere.
După ce ați adus argumente redutabile în sprijinul tezei
că nu se poate evita impunitatea care protejează delictul de
deasupra legii,
ați comis totuși gesturi justițiare. Odată ieșit la pensie, v-ați
oferit
serviciile IICC, fiind refuzat de Marius Oprea, care nu voia în
jurul său
decît tineri istorici… (Cu rezultatele de rigoare). Mă îndemnați
pe mine
să o las baltă… ca să vă exprimați apoi admirația pentru cei care
se fac
că nu renunță, simpatia pentru acele "personalități"
monointelectuale, care
au monopolizat justițiarismul civic, deturnîndu-l spre discursuri
sterile,
găunoase, ipocrite.
După atîția ani, nu știu deci cine sînteți și ce gîndiți
de fapt. Pentru a depăși veșnica dvs. fugă de clarificări, am ales
calea
scrisorii deschise. Poate că așa veți tranșa.
Scena care m-a determinat să renuț la discreție este întîlnirea
noastră din primăvara trecută, cu domnii Grigore Caraza și
Constantin Țuțuianu.
Lansasem prin asociația CIVES
(http://www.procesulcomunismului.com/CIVES/index.htm)
proiectul "Solidaritate justițiară". încercam să sprijin demararea
unor
procese civile, intentate statului (comitent) de victimele
abuzurilor (juridice)
ale comunismului, reparații care ar fi putut crea obligația
cercetarii adevăraților
vinovați (prepuși), întru recuperarea pagubelor create prin
despăgubire,
prin acțiuni în regres. Speram că va intra în aceasta luptă pentru
dreptate
un rezistent de rară consecvență de talia domnului Grigore Caraza (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/gcaraza/aiud/default.asp.htm)
care susținuse înființarea Comitetului pentru reprezentarea
victimelor comunismului
(http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm)
în numele căruia deschisesem la parchetul militar dosarul P35/2006
(http://www.procesulcomunismului.com/plingere_parchet.htm).
Domnul Caraza fiind însă bolnav, trebuia să-l asigurăm că ne vom
ocupa noi
de dosar. Dvs. - ca sfetnic cu mare experiență; părintele avocat
Țuțuianu
- ca retor anticomunist (doctor în religie, istorie și drept)
capabil să
susțină bătălia în instanță; eu - dispus la documentare, căutări
în arhive,
colectare de jurisprudență pertinentă (din dosare similare),
punînd la bătaie
expertiza de cercetator multidisciplinar dedicat acestui tip de
cauză.
Reacția dvs. și a domnului Țuțuianu l-au determinat pe
domnul Caraza să reculeze. în timp ce părintele-avocat invoca
variate motive
pentru a evita, sau măcar a amîna implicarea, dvs. ați exprimat
convingerea
că nu există șanse într-un astfel de proces. La limită, ne-ați
îndrumat
către vreunul dintre "maeștrii" de la București. Afirmînd că, deși
ei nu
ne pot da atenție decît cîteva minute (pentru că percep tarife
exorbitante)
- deci nu au timp să compună un dosar solid - trebuie aleși pentru
că, pe
ceilalți avocați, judecătorii nu îi ascultă. Ați trecut rapid
peste propunerea
de a combina dedicarea și capacitatea mea analitică cu experiența
dvs. și
elocința domnului Țuțuianu. Fiind și dvs. bolnav, nu aveați timp
nici măcar
să adnotați argumentațiile pe care vi le-am fi propus spre
critică. Astfel
s-a stins, în fașă, celula de solidaritate pietreană, pe care
speram să
o creez în seara aceea. Și în același timp, speranța că vă veți
înrola în
tabăra adevărului, odată închisă (cu pensia de rigoare) lunga dvs.
carieră
în sistem.
Nu s-a stins însă dorința mea de a ști care este miezul
opticii dvs. (dacă există așa ceva). Cine e vinovat pentru că nu
s-au putut
pedepsi vinovații? în ce credeți la urmă, domnule Ciubotaru?
Treceți peste
platitudinile formale, speculațiile fermecătoare și pretinsa
condescendență
cu care de atîtea ori m-ați ținut la distanță. Vă rog să faceți
concluzia
carierei dvs. publică, spre folosul celor ce vor veni.
Al dvs.
Ioan Roșca, 20 septembrie 2010
2. Domnule jurist Ioan Onisei,
Ne-am fi putut cunoaște prima dată pe 22 decembrie 1989
la prînz, cînd eu intram cu puhoiul care asalta părăsita Casa Albă
din Piatra
Neamț - unde dvs. erați jurist. Sau mai demult, prin cunoștințele
noastre
comune. Dar a fost să fie altfel. în martie 1990, domnul Cîmpeanu a
venit
în campanie electorală la Piatra Neamț (ca să ne spună franc,
printre altele,
că nu-l deranjează îmbogățirea liberală a securiștilor), totul
terminîndu-se
cu o petrecere la hotelul Ceahlău. Atunci v-am cunoscut, printr-o
colegă,
care ne-a invitat să continuam petrecerea la ea. M-ați încolțit
pînă dimineață,
împreună cu Viorel Cozma, membru fondator al asociatiei "Dialog
Piatra Neamt"
(pe care o fondasem în speranța că va coagula rezistența locală
împotriva
Contrarevoluției). Nu voiați/puteați să credeți nici unul, poate
îndîrjiți
și de alcool, că sînt sincer în demersurile mele justițiare. Ce
urmăresc
eu de fapt - vroiați sa știți - ce se ascunde în spatele
"gargarei" cu furtul
revoluției, ce halcă vizez/vînez prin retorica pseudo-justițiară.
De ce
pretind că se poate trăi altruist și nu recunosc că adevărata
condiție umană
este egoistă și șireată? După 20 de ani, vă pot invita să vă
uitați în spatele
meu - nu veți găsi nici un postuleț, nici o bursuliță, nici o
subvenție,
nici un contract, nici un chilipir. Doar o carieră distrusă
consecvent,
întîi pentru o cauză pierdută, apoi pentru explicarea acestui
eșec. Astfel,
v-am raspuns la acel interogatoriu. A venit rîndul meu să vă pun
niște întrebări.
Nu vreau să discut traseul dvs. profesional și politic.
Sînt conștient de tributul ce a trebuit plătit de cineva ca să
supraviețuiască
în experimentul Pitești generalizat al "Tranziției". Important
pentru mine
e că, navigînd politic în apele PD, ați rămas tot timpul în
contact cu miezul
făcăturilor juridice.
Experiența dvs. în Comisia județeană Neamț de aplicare
a legii fondului funciar (L18/1991) v-a făcut să cunoașteti
perfect modul
în care FSN a jefuit pămîntul țărănesc. Știți cum s-a profitat de
intimidarea
chiaburilor care au ascuns terenuri la "cooperativizare" (și de
faptul că
nu se prea făceau acte de moștenire la țară), pentru a li se
"reconstitui"
doar partea declarată la rol. Știți cum a fost obstaculată
arhivistic găsirea
dovezilor de proprietate.
Fiind implicat într-un proces la legea fondului funciar,
pentru care am făcut o masivă cercetare/documentare, încercasem sa
mă sfătui
cu alți juriști. Avocatul pietrean Martin Abramovici de exemplu,
mi-a explicat
că toate retrocedările, care în mod normal ar fi trebuit sa fie
imprescriptibile,
fuseseră blocate prin termene de decădere combinate cu încuierea
arhivelor
(în numele "protejării informațiilor de interes personal"). Ca
rezultat,
el cîștigase prin anul 2005 un singur proces de retrocedare… din
cîteva
zeci.
V-am vizitat acum cîțiva ani, la București, pentru a mă
consulta cu dvs. privind modul în care se putea incrimina
acapararea fesenistă
a pămîntului țărănesc. Erați secretar de stat la ministerul
culturii, în
a nu mai știu care etapă a rotativei. V-am expus problema de care
mă ciocnisem:
Cum a fost posibil ca statul român să distribuie cui vrea
pămînturi și
alte bunuri ale CAP-urilor, dacă ele nu i-au aparținut de drept
niciodată?
V-am reamintit regimul de proprietate comună (în devălmășie sau pe
cote
părți) pe care l-au avut CAP-urile, statutar. Dupa 1990, aceste
"asociații"
forțate, adevărate lagăre de muncă, înființate prin teroare,
trebuiau deci
ori anulate (cu împărțirea de rigoare a capitalului), ori
desființate de
membri, conform statutului (așa cum a făcut Ștețca la Săpînța,
provocînd
represaliile statului uzurpat). V-am semnalat că împroprietărirea
din 1921
s-a făcut după o expropriere, la care Legea 18….. nu face nici o
referire.
Că, spre deosebire de IAS, statul nu a devenit proprietar al
bunurilor CAP,
pînă în 1990. Că trecerea la stat a unei părți din capitalul CAP
(sediile
de exemplu, numite "clădiri cu destinație socială") și lăsarea
altei părți la cheremul Tovarașilor din comisiile de desființare-
constituie
o naționalizare tacită, imposibil de justificat. Că ultima parte a
capitalului
CAP, care fusese sifonată de stat prin contracte la prețuri
absurde, impuse
prin legi, nu a mai ajuns în fondul de pensii a cooperatorilor,
așa cum
prevedeau legile respective. Că arhiva desființarii jefuitoare a
CAP a fost
distrusă, printr-o prevedere specială a HCM-ul de aplicare, după 5
ani.
Că "reconstituirea" a camuflat o ne-retrocedare, pentru a nu putea
fi apărată
proprietatea la CEDO. Etc.Etc. Etc.
V-am intrebat ce se poate face pentru a repara sau denunța
această monumentală fărădelege, operată prin lege, care relevă
esența criminală
filocomunistă a "traziției". Mi-ați răspuns numai după ce v-ați
putut opri
dintr-un îndelungat rîs… Se pare că aveați proba întîrzierii mele
de creștere,
incapacității mele de a mă racorda la o anume realitate: "Ce s-a
facut prin
Legea 18 este abuziv și inconsistent, asta știe toată lumea - dar
cum să
mai repari o eroare de asemenea proporții ? Ne-am gîndit și noi
mult, dar
nu se mai poate face acum nimic".
Așa cum ai comis - v-am replicat eu, stînjenit de reacția
dvs., poți să și repari. Iar dacă nu o faci, să recunoști public
că uzurpatorii
statului român s-au pretat la o uriașă înșelăciune, pentru a face
țăranii
să creadă că primesc cadou pămînt de la FSN, cînd de fapt li se
jefuiau
resturile de capital. (Loturile aflate în poziții avantajoase
fiind distribuite
acoliților, în baza prevederii perfide că terenul se restituie nu
"neaparat"
pe vechea poziție). Și dacă daunele sînt ireparabile, poți să
pedepsești
vinovații. Cînd v-am solicitat sprijinul pentru dezvăluirea
adevarului privind
jefuirea CAP, nu m-ați mustrat, m-ați refuzat amabil,
rămînînd pe poziția dvs. "realistă" din 1990.
Văzînd unde a fost dusă România de valul "realismelor"
cinice, îmi revine în minte rîsul dvs. și se naște dorința unei
lămuriri
publice. Vă amuză patologia creată de paraziții Tranziției, sau
a fost vorba de descărcarea nervoasă a unei refulate frustrări ?
Nu credeți
că reabilitarea onoarei juriștilor români părtași la comunism și
Traziție,
grav compromisă, impune remușcări explicative despre folosirea
"legalității"
ca instrument de jefuire a populației? Unde se aflau "juriștii" în
timp
ce otrava legislativă cangrena societatea? De ce credeți că nu s-a
ocupat
nimeni de această categorie importantă de răufăcători, complice cu
securiștii
și activiștii PCR? Un răspuns privat nu ar folosi și altora. Vă
invit să demascați
public patologia justițiară (relevată exemplar de jaful funciar) -
profitînd
eventual de actuala dvs. poziție în CNA.
Al dvs.,
Ioan Roșca, 20 septembrie 2010
3. Domnule profesor Valeriu Ciucă,
Nu-mi amintesc cum am ajuns, prin 1996, să dialogăm public
despre (re)cunoașterea binelui, pe grupul soc.culture.romanian,
dar a fost
o întîlnire incitantă (http://www.ioanrosca.com/dialoguri/index.htm).
M-a impresionat coerența, finețea și deschiderea judecăților dvs.
Am încercat
să vă răspund constructiv, bucurîndu-mă că am cu cine dezbate,
depășind
simplismele, problema condiției umane echitabile (și istoria
deteriorarii
ei, sub comunism).
M-am bucurat cînd v-am regăsit, peste ani, tot prin Internet,
predînd drept roman la Iași și participînd la reorganizarea
sistemului juridic
românesc. Eram sigur că pledoaria dvs. nuanțată pentru plastica
sensurilor
și valorilor, pentru evitarea dihotomiilor alb-negru, pentru
rafinarea binomului
bine-rău și găsirea unui echilibru fecund între dreptate și
iertare, nu
v-au împins pe calea justificării impunității. De aceea v-am
abordat năvalnic,
rugîndu-vă să mă ajutați în consolidarea teoretică a demersurilor
pentru
care venisem în România: judecarea crimelor comunismului,
contrarevoluției
si tranziției. V-am vorbit de repararea acaparării terenurilor
țărănești,
ca exemplu.
Ați reacționat cu solicitudine, explicîndu-mi că nu pic
peste experiza și preocupările dvs., sugerîndu-mi juriști
potențial interesați
(printre care, familia Lupu din Iași). Nu am găsit însă
interes/disponibilitate
la colegii dvs. de breaslă, pentru constituirea unei rețele de
sprijin a
rezolvării abuzurilor judiciare comuniste și post-comuniste (cu
excepția
familiei Pipernea, care a arătat că nu-și pierduse idealurile din
1990.)
Considerind că, în ciuda modestiei și reținerii, sînteți
un om al cărui rafinament intelectual și juridic poate învinge
capcanele
legislației, jurisprudenței și teoriei juridice, v-am solicitat
anul trecut
din nou sprijinul, explicîndu-vă ce vreau să fac cu rețeaua de
solidaritate
justițiară și cercetare civică. în acel moment, am avut una dintre
marile
surprize ale acestor ani, care a arătat adîncimea labirintului
personalității
fiecăruia și dificultatea rezonanței. Mi-ați explicat împotrivirea
dvs.
față de presiunea întru repararea crimelor comunismului, inclusiv
față de
retrocedarea pămînturilor expropiate ilicit de la CAP. Considerați
aceste
inițiative caduce, neavenite, nocive pentru găsirea unui echilibru
social,
pentru renașterea noii Românii. Credeți că vremea "răzbunării" și
revendicărilor
trebuie să treacă, că o pagină neagră de patimi trebuie închisă,
pentru
a putea evada în viitor. Faceți recurs la rafinament, cumpătare și
la forța
tămăduitoare a iertării creștine. Apelați la smerenia de a nu te
considera
stăpînul (deținătorul) binelui. Pledați pentru rolul de moderator
ponderat
al dreptului. De pe această poziție, care concretizează orientarea
dvs.
tolerantă manifestată în vechiul nostru dialog, m-ați invitat să
mă liniștesc,
să mă eliberez de o obsesie justițiară care mă surpă spre
dezamăgire și
ură.
V-am înțeles bine și eram dispus să conced justețea și
oportunitatea punctului dvs. de vedere, deși eu nu îl pot partaja,
din motive
pe care nu mai are rost să le reiau. De n-ar fi vorba decît de
clădirea
ridicată în conștiință de destinul fiecăruia și ar fi suficient
pentru a
explica pluralitatea atitudinilor față de sens. Ați adăgat însă
ceva care
mi-a trezit instinctul polemic. Și anume că ați avut, în jurul
anului 1980,
o studenție minunată, într-un mediu stimulant pentru cercetarea
juridică,
la facultatea de drept din Iași. Se întîmplă că am făcut prima
facultate
(electronică) tot la Iași, în aceeași perioadă, iar soția mea a
absolvit
tot atunci, tot acolo, facultatea de drept - avînd ambii complet
altă percepție
decît dvs. despre ce se întîmpla acolo, atunci. Din curiozitate
multilaterală,
am însoțit un timp cariera ei de jurist, citind cărțile din
biblioteca
de drept (atunci am aflat despre "minunata" organizare a
proprietății colectiviste),
remarcînd josnicia mediocră, șireată, lașă și prețioasă a
juriștilor - autori.
Creativitatea cu care eludau sau justificau teoreticienii orice
abuz al
dreptului comunist, modul în care traduceau directivele partidului
în speculații
savante, maniera în care explicau de ce omul nu conteaza față de
stat -
îmi dădeau fiori. întîlnirea cu teoria dreptului comunist m-a
instigat spre
studiul contrafecerii sensurilor, prin propagandă.
Deosebirea frapantă dintre percepțiile noastre privind
maeștrii "dreptului" din anii 80, mi-a trezit suspiciunea că
aparenta noastră
înțelegere parțială este o iluzie. Credeam că ne despart doar
diferențe
de temperament, drum sau accent, dar mi-e teamă că numitorul
nostru comun
e mult mai redus, că navigăm pe altă față a lumii. Probabil că
dialogul
nostru din 1996 s-a purtat la un nivel prea rarefiat, ca să
sesizăm această
distanță. în timp ce mie nu-mi place aproape nimic din construcția
socială
contemporană (poate pentru că mă dedau unor tehnici de
deconstruire a discursurilor
justificative), dvs. păreți a vă acomoda cu aproape orice (poate
pentru
că ați găsit tehnici de constituire a acceptabilului). Astfel pot
explica
pozițiile noastre antagonice față de școala de drept din România
comunistă,
care a produs experții juridici ai Tranziției.
Cu toate acestea, bazîndu-mă pe calitățile dvs. intelectuale,
profesionale și morale, v-am scris din nou, de curînd, rugîndu-vă
să comentați
eseul "Reabilitarea legalității: de la combaterea prescrierii la
condamnarea
uzurpării justiției" (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm
). Deși știu că priviți problema din alt unghi decît mine,
sper că veți
analiza argumentația mea, raportînd-o și la referențialul
libertarian pe
care îl adopt pentru condiția juridică a cetățeanului, deosebit de
modelul
de supunere promovat în teoria statului și dreptului adecvată
intereselor
uzurpatorilor statului. Observațiile dvs. critice mi-ar fi utile
"reglării
tirului" în meta-pledoaria mea pentru inculparea justiției, cu cît
ar avansa
mai mult pe scara temeiurilor. Constat că între timp, a început să
se vorbească
și la noi despre "transitional justice", care recunoaște limitele
(aporiile)
teoriei juridice, și propune soluții de compromis. Dar despre
subiecte mai
delicate, cum ar fi cogniția distribuită, ambiguitatea semantică
sau logica explicației,
deși stau la baza argumentației, interepretării și sentințelor,
"teoreticienii"
noștri de sub drept, cam tac mîlc. îi invit să se uite în
prăpastiile căscate
de Witgenstein, Wiliam Clancey sau Peter Achinstein, înainte de
a-și etala
ritos suficiența, pretinzînd că dețin turnesolul adevărului.
Fiind la o conferință la Paris, mi-ați propus o amînare
a răspunsului, opinînd că el nu va fi neaparat critic. V-am
precizat atunci:
" Este evident scopul meu justitiar - la el ma astept sa
reactionati
critic. Am motive insa sa cred ca v-ar interesa celalalt pol al
demersului
meu - de cercetator in teoria sistemelor, a explicatiei si bazelor
epistemologice.
Am studiat cu patima "criza" stirnita in matematica si fizica
(dupa 1900)
de constientizarea subrezeniei "fundamentelor" si uriasa munca de
recladire
a axiomaticii - provocata de aceasta metaintelegere. Constat ca in
teoria
(aplicata) a dreptului nu s-a trecut acest prag. Incit dreptul se
intareste
pe temeiul unei axiomatici metajuridice defectuoase. Cei care
justifica,
din interorul "principiilor" admise ca baza de argumentatie,
perpetuarea
unor fenomene sociale nocive, chiar patologice, nu-si dau seama ca
fiecare
"nu se poate" dedus formal, operind ca obstacol in calea
dreptatii, subrezeste
legitimitatea dreptului ca emanatie organizatoare a vietii
colective. Nefiind
explicitate in textul pe care vi l-am propus, va enunt telegrafic
culorile
epistemologiei mele, a politicii intelectuale de la care pleaca
analiza
privind vinovatia justitiei.UNU: Sensul devine, creste o data cu
viata care-l
"gateste" , este un sediment polarizator al ei. DOI: Bipolul uman
consonant
permite verificarea, comunicarea, infruntarea, negocierea,
influentarea,
sincronizarea si reproducerea sensului TREI: Oglindirea realitatii
in mesaje
descriptive, explicative, normative sau modelatoare si
instrumentarea circulatiei
mesajelor- sint arme in razboiul dintre sensuri MULTI: In lupta
pentru sensul
adecvat intereselor proprii cistiga tabara mai puternica, mai bine
inarmata".
Vă amintesc că aștept un răspuns, preferînd însă să revenim
la un dialog public. Consider că încrucișarea punctelor noastre de
vedere
ar fi de folos pentru cei care vor să observe din unghiuri variate
problema
judecării justiției, pentru complicitate în aservirea, umilirea,
reprimarea
și jefuirea populației, prinsă în plasa "statului de drept".
Al dvs.,
Ioan Roșca, 20 septembrie 2010
4. Domnule avocat Vasile Lupu,
V-am căutat acum cîțiva ani, ca pe un expert legislator,
potențial sprijinitor
al demersurilor întru incriminarea crimelor regimului comunist și a
tăinuirii
lor de către regimul post-comunist. Mi se părea importantă
experiența dvs.,căpătată
în bătălia pentru corectarea abuzurilor funciare, finalizată prin
"legea
Lupu". M-ați primit cu amabilitate și mi-ați acordat o zi
întreagă, în care
mi-ați descris fiziologia mașinii legislative, avatarurile
luptelor de culise
duse pe timpul "alternativei" CDR, rezistența opusă reparației de
profitorii
abuzurilor comuniste și postcomuniste. Nu voi reda aici aspectele
dezolante
pe care le-am aflat de la dvs. și care nu lăsau loc la mari
speranțe privind
reabilitarea justiției uzurpate de securicomuniști. Am înțeles
atunci că
majoritatea parlamentarilor nu au timpul/pregătirea/voința să
analizeze
meticulos proiectele de legi coapte de comisiile juridice, pentru a
le epura
de otrava anti-justițiară. Că recuperarea preferențială a unor
averi a dat
naștere trocului cu stăpînii sistemului. Și că nu mai aveați
chef/putere
să vă implicați în cruciada justițiară la care vă instigam. Mi-am
explicat
mai bine de ce tardivele legi "reparatorii" ale CDR-ului au fost
limitate,
ineficace… și uneori chiar nocive.
Cum procesul în care vroiam să demasc plasa complicităților
în jefuirea, după 1990, a pămîntului țărănesc acaparat prin
"cooperativizare",
se derula la Buzău, mi-ați recomandat un coleg avocat, pe domnul
Angelo
Florian, pe care-l considerați un potențial combatant, alături de
mine.
Acesta a acceptat să ne reprezinte în procesul la legea fondului
funciar
(L247). Dar în mod evident, el nu avea timp să facă cercetările
minuțioase
(arhivistice și pe teren) de care depindea consolidarea
probatoriului, într-un
dosar extrem de complicat. Dovedirea drepturilor asupra cîtorva
zeci de
mici parcele de pămînt, urmărind circulația terenurilor (în cadrul
unei
familii țărănești a cărui arbore trebuia reconstituit) din 1864
pînă la
"comasările" comuniste, înfruntînd barajul arhivelor, punea la
grea încercare
operaționalitatea justiției. Așa că am făcut eu cercetarea
documentară,
alcătuind și un raport privind modul în care a continuat Tranziția
abuzurile
funciare comuniste - pe care în curînd îl voi face public și în
care veți
găsi replica mea la dialogul nostru de acum cîțiva ani.
Aici aș vrea să vă povestesc doar o întîmplare semnificativă,
la care m-a condus pista sugerată de dvs. în urma cercetărilor
făcute la
București, în fondul dedicat secției agrare din arhiva CC-PCR, am
găsit
un material bogat dovedind reprimarea țăranilor, comandată de
partid. El
confirmă faptul (cunoscut public) că actul cooperativizării s-a
săvărșit
cu încălcarea (prin dol și violență) a consimtămîntului - deci ar
fi trebuit
anulat, de un regim necontinuator al comunismului. I-am expus
domnului Florian
intenția mea de a declanșa procese în toată țara, în apărarea
intereselor
țăranilor spoliați de tranziția FSN, în cadrul mai general al
mișcării de
solidaritate justițiară pe care o propunea asociația CIVES. Domnul
avocat
a respins implicarea, sugerîndu-mi să discut cu avocați mai
liberi/tineri,
și prezentîndu-mă unui astfel de grup, în holul tribunalului din
Buzău.
Le-am expus proiectul meu de campanie civică pentru sprijinirea
proceselor
de reparație, sperînd ca, dacă dimensiunea justițiară nu stîrnește
interes,
să atragă scara masivă a clientelei potențiale. Prevedeam și un
refuz, sec
sau explicat, dar nu reacția acelor tineri: aceștia au luat-o
aproape la
fugă, fiind evident speriați de ideea de a continua să fie văzuți
în compania
mea!
Ulterior, aveam să înțeleg de ce un avocat român nu-și
poate permite să înfrunte frontal/supărator sistemul, dacă mai
vrea să cîștige
vreun proces (și pîinea aferentă). Ceea ce explică faptul că nu
apare un
curent justițiar …în justiție. Scara coborîtoare (de vîrstă) care
m-a condus
de la dvs. la domnul Florian și de la el la tinerii avocați
buzoieni a fost
o urcare în conformism, care spune multe despre procesul de
formare și selecție
a cadrelor juridice și nu promite mare lucru pentru prezentul
viitor…
Credeți că vor apare și avocați cu năzuințe justițiare,
dispuși să-și transceadă interesele materiale, pentru a se dedica
susținerii
luptei anti-sistem? Dacă nu, primiți condoleanțele mele, de pe
marginea
gropii dreptății.
Al dvs.,
Ioan Roșca, 20 septembrie 2010
5. Domnule judecător Adrian Neacșu,
Acum cîțiva ani am primit de la dvs., pe adresa site-ului
coordonat de mine (www.procesulcomunismului.com),
pentru informare și promovare, cîteva comunicate ale asociației
SoJust,
în a cărei conducere vă aflați. M-au bucurat mult. în toate se
exprima dorința
unor juriști de tip nou de a reforma sistemul juridic moștenit de
la regimul
comunist, nevoia de legislație reparatorie, de a reabilita
justiția
prin lustrare (eliminîndu-se elementele incompetente și venale,
care slujesc
nedreptatea și protejează răufăcătorii care au uzurpat instituții
ale statului).
în toate bătea aerul curat al unei reforme juridice de care
România are
nevoie ca să nu se sufoce. Toate m-au făcut să sper că
putreziciunea care
infestează sistemul a declanșat anticorpi juridici.
De aceea am făcut mai multe încercări de a vă contacta,
pentru a vă transmite încurajări, a vă semnala rezultatele
analizelor mele
privind situația dreptului românesc și a vă solicita sfatul în
anumite probleme
juridice. Mi-ați răspuns prietenos, dar întîlnirea solicitată nu a
avut
loc, nici măcar cînd am rugat-o pe Gina Bărănescu, o prietenă
comună, să
o intermedieze (eu fiind dispus să vă vizitez la Focșani, unde
activați
ca judecător și președinte al Tribunalului Vrancea).
Ocazia să vă întîlnesc totuși a fost creată de dezbaterea
pe marginea proiectului de lege privind functionarea CNSAS - care a
avut
loc la Parlament pe 3 martie 2008. Dvs. ați pledat acolo pentru
ameliorarea
operaționalității CNSAS, iar eu pentru prevederi care să sprijine
deblocarea
procesului comunismului (accesul petenților, procurorilor,
instanțelor -
la materialul probatoriu deținut de CNSAS sau de alte instituții
moștenitoare
ale arhivelor represiunii). La sfîrșitul dezbaterii v-am abordat,
încercînd
să vă semnalez telegrafic punctul meu de vedere privind pretinsa
infaibilitate
a Curții Constituționale, care paralizase activitatea CNSAS (după
ce validase
atîtea fărădelegi convenabile uzurpatorilor statului). V-am
întrebat de
ce nu se poate contesta în România și constituționalitatea unei
fapte (nu
a unei legi) comise de o persoană sau o instituție (inclusiv
Curtea Constituțională)
și mi-ați răspuns fugitiv că e o carență ciudată. V-am semnalat că
am multe
alte lucruri de discutat cu un expert în drept cu poziție
reformatoare și
v-ați scuzat încă o dată, că sînteți foarte ocupat.
Eu bănui că mă evitați, datorită radicalității viziunii
mele, temîndu-vă că relația cu alde mine vă poate aduce
complicații. Poate
că plătiți și dvs. un tribut carierismului fără de care nu se prea
poate
face carieră. Cu riscul de a vă irita sau nedreptăți (nu vă cunosc
direct
și nu am cum să vă urmăresc activitatea), vă semnalez că, după
ultima noastră
discuție telefonică, în care m-ați îndrumat către colegii dvs.
bucureșteni
din SoJust (pe care nu i-am putut contacta), pentru a scruta
posibilitățile
de a găsi avocați dedicați organizării unui val justițiar
anticomunist,
mi-am pierdut încrederea că ați dori să discutați cu mine despre
justițiaritate.
Mă voi bucura însă dacă mă înșel și dacă veți reacționa (public)
pe marginea
eseurilor mele despre culpabilitatea justiției:
http://www.procesulcomunismului.com/default.asp.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=6&year=2006&month=2.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2007&month=5.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=3&year=2007&month=6.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2007&month=12.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=8.htm
Vă urez oricum mult noroc în încercarea de a face bine
dinăuntru….
Al dvs.,
Ioan Roșca, 20 septembrie 2010
6. Domnule justițiar Valerian Stan,
V-am mai semnalat simpatia și respectul meu pentru rectitudinea
morală și combativitatea civică pe care le-ați dovedit în apărarea
dreptății
în România. Puțini au luptat ca dv. împotriva abuzurilor puterii,
chiar
după ce ați ajuns, o dată cu CDR-ul, prizonier în sînul ei.
în același timp, v-am semnalat unele diferențe de opinie,
privind modul în care trebuie purtat războiul justițiar. în linii
mari,
este vorba de contrapunerea dintre nesupunerea mea și conformismul
dvs.
într-un comentariu pe marginea raportului dvs privind activitatea
CADA (Militarism
versus militantism - http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2009&month=12.htm
), am explicat diferența prin faptul că ați fost
militar de
carieră, aderînd la ideea de ordin(e) (care pe mine m-a oripilat,
inclusiv
în timpul umilitorului stagiu militar). Ați fost format la școala
respectului
față de normă (întărit de studiile dvs. de drept - care distilează
același
cult). în timp ce eu, cred că legile sînt instrumente care pot
sluji sănătatea
socială, dar pot fi folosite și în sens invers -patologic- drept
pentru
care, legitimitatea unei prevederi formale nu poate fi prezumată,
decît
pînă la proba contrară. Ceea ce impune verificarea temeiurilor și
adecvării
normei. Acesta este - cred eu - și cauza deosebirii între
viziunile noastre
privind modul în care trebuia înfruntată Contrarevoluția,
orientată Alianța
Civică în 1990, sau tratată mineriada din 1991.
Semnificativă este polemica noastră de anul trecut, despre
modul în care trebuie justificată imprescriptibilitatea crimelor
comunismului.
încercînd probabil să argumentați plîngerea penală pe care ați
făcut-o pentru domnul
Vasile Paraschiv (respinsă revoltător de procurorii puși de
Băsescu să trateze
genocidul… cu NUP) ați aderat la ideea introducerii în codul penal
al unui
nou articol, care să incrimineze imprescriptibil uciderea în masă
pe motive
politice. V-am atras atenția că procedînd astfel, s-ar da apă la
moară tezei
că nu ar exista un sediu al condamnării genocidului comunist în
legislația
veche, de unde s-ar deduce că incriminarea nouă nu poate opera
(retroactiv).
Dincolo de argumentele mele lingvistice (codul penal folosește la
Art. 357,
pentru a defini genocidul, expresia "o colectivitate [IR: fără
restrictii
privind genul colectivitatii] sau un grup national, etnic,
rasial,
sau religios") m-a mirat cît de ușor concedați dvs. că distrugerea
"în întregime
sau în parte" a unor categorii ca :"bătrînii peste 75 de ani",
"femeile
blonde", "tinerii fără servici", "foștii parlamentari",
"proprietarii de
terenuri/capital peste… "- nu poate fi considerată genocid… decît
dacă e
declarată ca atare de nu știu care for internațional.
Nu cred că emanciparea umană se poate apara de pe poziții
atît de cuminți.
Am toată aprecierea față de pledoariile dvs. solide și
echilibrate în favoarea corectitudinii sociale și intereselor
naționale
(de exemplu articolele din New York Magazin) dar uneori simt și în
ele limitele
(autocenzura) impuse de o corectitudine culturală, dacă nu chiar
politică.
Mi-am manifestat indignarea pentru modul în care este
tratată cererea dvs. de reparație pentru demiterea din armată din
1990 (abuz
cras, operat de puterea neocomunistă pentru că ați îndrăznit să
cereți eliberarea
armatei române). Respingerea acțiunii dvs. este cu atît mai
scandaloasă,
cu cît domnul Nicolae Durac ( http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/cada/duracn/default.asp.htm
) cîștigat un proces similar, după o bătălie juridică
de peste
un deceniu. El afirmă însă că este singura victimă a epurării
liderilor
CADA, care a reușit să învingă rezistența sistemului... pentru că
s-a apărat
singur. A mers cu îndîrjirea pînă la a face cîțiva ani de drept,
numai pentru
a-și pregăti procesul, conștient că partea își apară interesele,
fără frica
avocaților de a deranja pe cine nu trebuie. Dvs. ați fost
reprezentat...
și ați pierdut. Poate pentru că sînteți pe o listă mai neagră
decît Durac...
Poate pentru că nu săriți/rupeți gardurile....
Dacă tot aveți toate șansele să fiți înfrînt, ca și mine
de altfel, (rămînîndu-ne și datoria să explicăm eșecul) - nu mai
bine ne
răcorim pe săturate? Nu vă va pare rău că ați fost atît de
rezonabil, dacă
în final, întocmai ca în nuvela lui Kafka, paznicul legii se va
apleca asupra
muribundului Valerian Stan, lămurindu-i "Acum pot să plec, ușa
aceasta era
numai pentru tine..." ?
Vă instig amical la mai multă nesupunere în contestare,
la mai puțină disciplină în revoltă, la o libertate mai puțin
respectuoasă.
De la cine așteptați dvs. înțelegere? Cui cereți să se
autocorecteze? Ce
rost/șanse are combatantul incapabil de agresivitate?
Și mai ales veau să știu: Mai credeți în drept?
Al dvs.,
Ioan Roșca, 20 septembrie 2010
7. Domnule Lucian Orășel,
Știam puține (de pe spațiul http://www.lucian-orasel.ro/prezentare.htm)
despre demersurile dvs. judiciare, în momentul în care am revenit
în România
(martie 2005), pentru a impulsiona judecarea crimelor comunismului
și a
celor care au împiedicat justiția după 1990. întîmplarea care m-a
dirijat
spre dvs. s-a produs la scurt timp după ce am depus, la
procuratura militară,
plîngerea penală pentru ceea ce am suferit la "feseniada" din
1990, atașată
la dosarul P75/1997 (http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2005/docs/declaratie.asp.htm).
încercam să public în presă un apel, în care invitam la
procuratură și alte victime ale represiunilor la care s-a dedat
FSN-ul în
toată țara, depășind astfel cercul îngust al "mineriadei", care nu
permitea
abordarea coerentă a dosarului Contrarevoluției. Intenționam să
relansez
cercetarea genocidului comunist și a acoperirii sale după 1990,
văzînd-o
ca bază legitimă a dosarelor cercetate la procuratura militară.
L-am vizitat
în acest scop și pe fostul camarad de baricadă antifesenistă,
domnul
P M Băcanu, care se afla încă la conducerea României Libere,
explicindu-i
ce încerc să fac și rugîndu-l să mă ajute. Mi-a refuzat pînă și
publicarea
comunicatului-apel... Explicația pe care a dat-o acestei
atitudini, a adus
în discuție numele dvs.
"Procesul comunismului este al meu" - s-a exprimat întîi
sintetic domnul Băcanu, cerîndu-mi să nu mă bag unde nu-mi fierbe
oala.
Apoi au venit detaliile. Că dvs. l-ați păcălit întîi, că ați avea
susțineri
puternice în SUA, ca să vă sprijine candidatura la președenție.
După care,
v-ați repliat pe ideea inființării unui centru de studiere a
crimelor comunismului.
După care, ați redus proiectul la lansarea unui proces, pentru a
cărui pregătire
ați colaborat cu jurista României Libere. Dar, cu trei zile
înaintea depunerii
plîngerii la judecătorie, domnul Băcanu ar fi aflat de la AFDPR că
sînteți
un escroc. Trebuia să se desprindă de dvs., să găsească imediat pe
altcineva
ca reclamant, pentru plănuitul proces. Negăsind alți civici
disponibili
în acel weekend, a convins-o pe Camelia Doru de la ICAR să-și
asume demersul
juridic, deși ea l-a prevenit că nu se simte pregătită, avînd
nevoie de
sprijin. Astfel s-a ajuns la depunerea a două plîngeri, una
semnată ICAR,
alta Lucian Orășel. La aceste dosare se referea domnul Băcanu, cu
tipica
lui elocință, cînd îmi cerea să nu intru peste procesul lui.
Similare pînă la un punct, cele două dosare au evoluat
diferit. Știu din surse credibile că principala deosebire a fost
orientarea
revendicativă a procesului dvs. (ați cerut constatarea genocidului
comunist
și despăgubiri pe măsura daunelor) versus direcția sterilă pe care
mentorii
civici au imprimat-o celuilalt dosar (nu pedepse, doar scuzele
președintelui
și un leu pe post de despăgubire generală). încît, în timp ce
dosarul ICAR,
pierzînd miza juridică, s-a scufundat în istorie, dosarul dvs. a
înaintat,
ajungîndu-se întîi la decizia de constatare a genocidului (în baza
documentației
și a intervenției deținuților politici care vi s-au alăturat) și
apoi la
decizia de despăgubire a dvs. cu 250 000 euro (schimbată apoi la
recurs
la 500 000 euro).
Eram interesat ca exemplul dvs. să devină contagios, provocînd
un val de cereri similare, care să silească procuratura să caute
adevărații
responsabili, în cadrul unor acțiuni în regres. Trecerea unor sume
de bani,
din bugetul care alimenteză prin sifonare buzunarul urmașilor
călăilor,
în buzunarul urmașilor victimelor, nu mă deranja de loc. Și nici
eventuala
supărare a bugetarilor care asistaseră pasivi la prelungirea
post-comunistă
a abuzurilor judiciare și menținuseră vinovații la putere.
Eventualitatea
intrării statului român uzurpat în imposibilitate de plată pentru
acest
gen de despăgubi, îmi părea o protecție împotriva previzibilelor
pretenții
din afara țării, pentru un holocaust dimensionat arbitrar
(conflict potențial
de interese, explicat în altă parte - http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2006&month=1.htm).
V-am spus toate acestea atunci cînd v-am vizitat, rugîndu-vă
să sprijiniți prin documentare demersurile altor reclamanți.
Atunci mi-ați
povestit versiunea dvs. privind ruptura cu domnul Băcanu, datorată
faptului
că el și ai lui nu doreau consecințe penale și nici despăgubiri
materiale.
Mi-ați explicat că oricine poate să vă urmeze exemplul, dacă se
grăbește
- pentru a nu se împlini nu știu ce prescripție. Că sutele de
intervenienți
din dosarul dvs. pot trece la cererea de despăgubiri, profitind
solidar
de decizia de constatare a genocidului, reclamat în comun.
Am dus această veste domnului Jijie, care mi-a relatat
faptele diferit. Că dvs. v-ați folosit de intervențiile sutelor de
deținuți
politici din asociația lui, dar apoi i-ați evitat, cerînd singur
despăgubiri
și lăsîndu-i pe ceilalți cu buza umflată. Probabil că v-ați ferit
de complicații
provocate de numărul mare a reclamanților (care a impus
întreruperi cu ocazia
unor decese) dar poate și de faptul că unii puteau creea justiției
alibiul
de a le lasă suferințele nepedepsite… pentru că fuseseră
legionari. Pînă
la urmă, am intermediat o întîlnire de lămurire a situației între
dvs. și
reprezentanții Federației Foștilor Detinuți Politici și Luptători
Anticomuniști,
cu care colaboraseți la proces (în timp ce Ticu Dumitrescu, în
numele AFDPR,
făcuse declarații publice că deplînge demersul dvs. și cere
deținuților să menajeze visteria statului). V-ați angajat să
sprijiniți
pe ceilalți reclamanți din dosar, dar, din atitudinea tot mai
rezervată
pe care au avut-o apoi față de mine domnii Jijie și Caraza, am
dedus că
nu ați făcut mare lucru, din motive pe care le voi explica mai
jos.
Aflînd de gestul meu de intermediere și de vizita pe care
v-am făcut-o, domnul Grigore Caraza m-a prevenit că sînteți
efectiv un escroc,
pe care el l-a demascat în comunitatea românească din SUA,
inclusiv pe baza
unui articol din presa americană, în care erați acuzat pentru
furtul unei
viori. I-am spus, supărîndu-l, că eu nu prea am încredere în presă
și în
zvonuri circulînd pe circuitele comunității românești și că, pînă
la proba
contrarie, consider mai importantă breșa pe care ați creat-o prin
acțiunea
dvs. în justiție, care are și mai puțină legătură cu vioara din
SUA decît
faptul că o victimă a regimului comunist a fost legionar. L-am
rugat să
tranșeze problema direct cu dvs., sau să facă public tot ce știe
incriminant
despre acel expert Lucian Orășel care și-ar fi falsificat
diplomele, CV-ul și pretinsele
conexiuni la nivel înalt.
Pe de altă parte, am continuat să caut motivarea sentinței
dvs., pe care nu ați vrut să mi-o puneți la dispoziție, amînînd
continuu
(ultima dată, la 18 decembrie 2008, cînd ați asistat la pledoaria
mea pentru
constituirea unei rețele de solidaritate justitiară). Se găsește
însă pe
Internet această motivare (de exemplu la
http://www.jurisprudenta.com/Sentinta-civila-nr1609-Act-Jurisprudenta-80097.html)
din care se înțelege de ce nu ați vrut să fie cunoscută. Și de ce
au dreptate,
măcar parțial, cei care vă acuză de incorectitudine. Sentința
dovedește
că v-ați pretat la o periculoasă/nocivă manipulare a opiniei
publice și
colegilor, cărora le-ți ascuns adevărata bază a pretențiilor dvs: "reclamantul
a arătat în esență că în perioada 28.11.1956-4.08.1964 a executat
pedeapsa
cu închisoare de 8 ani. In cursul anului 1974 urmare a unui recurs
extraordinar
declarat de procurorul General al României, respectiva hotărâre a
fost desf
|
|  |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
| 
|