Who's Online
Exista in mod curent, 36 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
|  |
Istorie recenta: Ioan Rosca. Scrisoare deschisa catre Doina Cornea
Scris la Friday, September 24 @ 00:06:47 CEST de catre asymetria |
înainte de 1989 am avut atitudini foarte diferite, chiar
dacă nutream aceleași simpatii și năzuințe. Dumneavoastră ați
făcut la un
moment dat saltul de la nemulțumire la curaj, de la acceptare la
rezistență
și sacrificiu. în timp ce eu am rămas pănă la capăt (22 decembrie)
în tagma
anticomuniștilor lași, împotmoliți în revoltă sterilă/abstractă,
autojustificați
cu evaziuni intelectuale și nonconformism ieftin. Poate de aceea
am avut
o rușine mai mare de depășit/spășit după 22 decembrie, o demnitate
mai bolnavă
de recuperat, o mai mare sete de implicare curățitoare, postură
explicată
mai bine la ( http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/biograf.asp.htm).
Scrisoare deschisă către Doina Cornea
Stimată doamnă,
Au trecut douăzeci de ani de cînd încercările noastre de a
stimula schimbarea reală a regimului din România au interferat. E un
moment potrivit pentru a privi înapoi cu nostalgie, mînie, mîndrie,
regret sau lehamite - în funcție de cum vedem fiecare fenomenul și modul
în care am participat. Nu e cazul să compromitem ocazia unui bilanț
lucid cu festivisme comemorative. Ne-am amăgit suficient cu iluzii
(speranțe), ne-am protejat uneori motivarea prin eludarea crudei
realități. Am pierdut. Cei ce vor veni ar trebui să poată înțelege de
ce. Nu numai urmărind acțiunile contrarevoluționare ale restaurației
fesenicomuniste. Un război se decide în funcție de prestația ambelor
părți. Vă propun să privim împreună și greșelile taberei noastre,
mergînd pe firul acțiunilor care ne-au adus în contact.
înainte de 1989 am avut atitudini foarte diferite, chiar
dacă nutream aceleași simpatii și năzuințe. Dumneavoastră ați
făcut la un
moment dat saltul de la nemulțumire la curaj, de la acceptare la
rezistență
și sacrificiu. în timp ce eu am rămas pănă la capăt (22 decembrie)
în tagma
anticomuniștilor lași, împotmoliți în revoltă sterilă/abstractă,
autojustificați
cu evaziuni intelectuale și nonconformism ieftin. Poate de aceea
am avut
o rușine mai mare de depășit/spășit după 22 decembrie, o demnitate
mai bolnavă
de recuperat, o mai mare sete de implicare curățitoare, postură
explicată
mai bine la ( http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/biograf.asp.htm).
Poate de aceea dvs. v-ați simțit liberă mai repede decît mine
(erați deja,
eu nu) și ați fost ușor de manipulat de liderii FSN, comițînd pe
26 decembrie
eroarea gravă de a condamna pe cei ce voiau să iasă în stradă,
pentru a
combate "emanația" echipei Iliescu. în timp ce eu, după ce mi-am
dat demisia
din FSN Neamț, la 22 decembrie 1989, denunțînd farsa alierii
revoluționarilor
cu securitatea, sosisem la București pentru a instiga
intelectualii la rezistență
față de deturnarea FSN. Nu avem încă motive să mă simt liber.
Timp de o lună, am fost destul de singur ca provocator
anti-FSN, dar după transformarea Frontului în partid stat
(capitalizînd
electoral o revoltă pe care nu o condusese, luînd măsuri de
restaurație,
monopolizînd administrația și CPUN-ul, împiedicînd lustrația ,
intimidînd
și satelizînd opoziția democratică și manipulînd populația) tot
mai mulți
intelectuali s-au trezit din beția decembristă și au început să
critice
Contrarevoluția FSN. Puțini însă au făcut pasul către o rezistență
coerentă
și activă - ca dvs. - după ce v-ați retras din CFSN. Am admirat
luările
dvs. de poziție, care amestecau într-un mod aparte blîndețea,
bunătatea,
toleranța - cu adevărul, combativitatea, fermitatea. V-am urmărit
la mitinguri
și în presă, pledînd pentru o formulă de reformă emancipatoare:
umanism/
corectitudine/ solidaritate/ demnitate/ intransigență morală.
Probabil că
dvs. nu mi-ați sesizat pe atunci intervențiile, care aveau o altă
orientare:
instigarea la rezistență barbătească, la optimizarea strategiei de
înfruntare
frontală a celor rămași la putere. Perspectivele diferite ne-au
condus la
atitudini diferite față de "alegeri": eu denunțîndu-le de pe 4 Mai
1990,
( http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/contrarev_7.asp.htm
) pentru că nu respectau lustrația (punctul 8) și se bazau pe
intimidare,
sabotare și înșlăciune, dvs. tratîndu-le ca pe un fapt împlinit -
rău (nociv)
dar din păcate, legitim.
Avusesem totuși bucuria să sesizez rezonațe importante între
noi, cu ocazia congresului ANPT de la Timișoara (28-29 aprilie 1990)
cînd dvs. (alături de alții, cum ar fi Nica Leon) ați fost printre cei
mai fermi susținători ai liniei anticomuniste nete și printre puținii
semnatari ai contestării lui Ion Iliescu în baza punctului 8, propuse de
mine și redactate împreună cu domnul Cerveni (Vă remintesc că liderii
Societății Timișoara, adepții liniei "temperate", au propus atunci o
altă contestare, pentru greșeli comise de Iliescu după 22 decembrie,
care nu menționa punctul 8 -nu folosea semnăturile strînse din țară-, un
compromis care a primit zece mii de semnături în Piața Operei și a fost
apoi depus la comisia electorală centrală). Mi-am dat seama atunci că
dvs. nu faceți parte din gruparea "civică" focalizată la GDS, pentru că
promovați calea justă a susținerii partidelor de opoziție și nu ideea
nocivă a concurării lor pe "liste de independenți" (înainte de a mă
retrage din "alegeri", denunțîndu-le, eu îndemnasem membrii asociatiei
Dialog Piatra Neamt să candideze, chiar ca independenți, pe listele
partidelor democratice, pentru a le sprijini lupta inegală cu Frontul).
Așadar, aveam tot mai multe semne că dvs. reprezentați
"dizidența" anticomunistă reală, transformată firesc în rezistență
anti-fesenistă. De aceea, după 13-15 iunie, auzind că vă întoarceți de
la Innsbruck (unde ați pus punctul pe i în Consiliul Europei,
atrăgîndu-vă ura cumplită a fesenicomuniștilor) v-am așteptat la
aeroport. Voiam să vă atrag atenția asupra unei erori, pe care ați
comis-o în evaluarea evenimentelor de la București. Ați reproșat puterii
FSN-iste că a apelat la forțele paramilitare minerești, în loc să
rezolve criza cu ajutorul forțelor de ordine. Era - după parerea mea - o
gafă fatală (și azi consider răspîndirea ei ca un factor important în
înfrîngerea noastră). Cum să admiți FSN-ului lui Iliescu și Roman (ajuns
la putere impotriva punctului 8, prin inșelăciune și teroare
electorală), legitimitate în zdrobirea revoluționarilor din decembrie -
care-l contestau justificat -, folosind instrumentele represive
ne-epurate ale regimului comunist? Ca să vă explic consecințele nefaste
ale acestei concedări de legitimitate (printre altele, expunerea la
represalii "legale" a unor contestatari ca mine) v-am întîmpinat la
aeroport. Reacția dvs. în fața intervenției intempestive a unui om
practic necunoscut m-a surprins și convins că sînteți de o iremediabilă
candoare. Ați venit de la aeroport cu mine ( acasă la mama mea) pentru a
continua pînă în noapte această discuție.
Am făcut împreună sinteza situației dezastruoase. Ne-am pus de
acord privind necesitatea purificării, radicalizării și unificării
opoziției anticomuniste. Au urmat mai multe întîlniri, la care au
participat și alții care ne împărtășeau obiectivele, dedicate căutării
căilor de a forța coagularea unei forțe de opoziție coerente. M-ați
convins să renunț la plecare (după ce mi-ați mijlocit contactul cu
consulatul francez, unde am încercat să obțin azil politic - ca
recunoștere a ilegitimității regimului). Am participat împreună la mese
rotunde pe tema unificării opoziției - politice și civice (de exemplu la
GDS, cu domnii Coposu și apoi Cîmpeanu).
Devenea evident că, în ciuda loviturii date de
Contrarevoluție, care transformase opoziția "constructivă"
(colaboraționistă) într-un alibi democratic al puterii represive, în
afară de Corneliu Coposu, liderii partidelor de la București (înțesate
de incompetenți, veleitari și agenți ai puterii) nu vor să se unească,
iar intelectualii se feresc în continuare… de politică. împreună am copt
planul de bătaie care avea să forțeze ieșirea din impas: să provocăm
unirea opoziției de jos în sus, întîi la nivelul fiecărui județ (unde
deosebirile doctrinare nu existau, ci doar vanități depășite de nevoia
de unitate), urcînd apoi spre centru. Astfel s-a născut inițiativa
Forumului Democratic Antitotalitar, dezvoltare coordonată de la Cluj.
Mi-am făcut și eu datoria, fondînd Alianța Opoziției din Neamț la 30
august 1990 (redenumită apoi FDA Neamț, pentru a se integra în mișcarea
generală). După care, am condus FDA Neamț în cîteva acțiuni expresive
(cum ar fi cercetările de la Dealul Mărului), demonstrînd valoarea ideii
de federare anticomunistă.
Și a venit momentul recoltei. Pe 24-25 octombrie 1990,
forumurile apărute în toată țara au fost chemate la Cluj la un prim
congres. Puțini știu cît vi se datorează pentru această acțiune, care ar
fi putut deschide drumul spre eliberare. Cîte demersuri ați făcut
pentru ca liderii partidelor de la București să accepte faptul împlinit:
baza se unise (și totuși, domnul Cîmpeanu, principala coadă de topor a
opoziției din 1990, a sabotat congresul). Cîte scrisori ați trimis către
intelectualii pe care îi considerați camarazi dedicați răsturnării
restaurației. Dar ei nu au venit (cu excepția cîtorva, care s-au adugat
FDAR-urilor județene ca "personalități") . Se ocupau cu moșitul
"Alianței civice", o nouă reacție întîrziată (după prăbușirea
rezistenței civile la 13 iunie) și inadecvată (în contratimp păgubos cu
coagularea rezistenței politice).
M-ați găzduit la dvs. acasă în timpul primului congres FDAR,
ceea ce mi-a permis să observ efortul pe care l-ați făcut la Cluj pentru
a depăși apolitismul "personalităților" și dezbinarea partidelor. Am
încercat și eu să contribui la succesul congresului, luînd cuvîntul în
plen și luptînd (cu reprezenanții UDMR- de exemplu) pentru a impune
integrarea punctului 8 în platforma FDAR. Am participat la întîlnirea
din ultima seară (avînd ocazia să-l cunosc pe Călin Nemeș, care era
extrem de lucid și critic). Am asistat amuzat și la încercarea domnului
Constantin Cojocaru de a vă explica principiile privatizării propuse de
el (care au trezit interesul participanților , dar nu și liderilor
partidelor). Și la miezul nopții de 25/26 , stîrnit de dezamăgirea dvs.
față de absența intelectualilor, m-am hotărît brusc să plec la
Timișoara, unde avea loc "Conferința Internațională privind Democrația
și Drepturile Omului".
Vroiam să văd ce fac "personalitățile" care monopolizau
propaganda civică , în momentul în care la Cluj se încerca consolidarea
reacției față de uzurparea de putere reușită de FSN. Am fost servit.
Poate că în alte împrejurări aș fi gustat pledoariile docte pentru
drepturile omului sau dizertațiile savante despre democrație, dar în
contextul acelui moment, reuniunea de la Timișoara mi s-au părut o
evaziune sfidătoare. Am încercat să intervin în secțiuni (alături de
alți "piețari" - de la GID - sau de vorbitori ca Ștețca) pentru a
provoca întoarcerea conferinței către cruda realitate a rămînerii
securicomuniștilor la cîrma țării. în ultima zi, profitînd de emoția
stîrnită de cazul Doru Braia, am determinat participanții să adauge în
comunicatul final solidarizarea cu dvs., care vă aflați în acel moment
într-o periculoasă izolare.
Cu ocazia conferinței, au înaintat, în culise, demersurile
pentru constituirea Alianței Civice. Pe mine nu m-a prevenit nimeni de
asta, nu m-a invitat nimeni la discuții (m-a întrebat Ticu Dumitrescu
mai tîrziu dacă să mă adauge la lista membrilor fondatori). Deși pe toți
cei care voiau acum să facă o rețea civică națională, îi instigasem
fără succes în acest sens, din ianuarie 1990…Poate că ajunseseră deja la
concluzia că sînt un provocator (răspîndită spre membrii din Neamț de
la centrul AC). Sau nu le plăcuse modul în care l-am contrat pe Vasile
Popovici, care susținea că securiștii reversibili își vor face procese
de conștiiță dacă nu-i antagonizăm (pe 27 octombrie, într-o emisiune
dedicată conferinței transmisă la BBC). Sau nu corespundeam standardelor
de apolitism pe care le-am sesizat și în dialogul pe care l-am avut
atunci cu domnul Emil Constantinescu.
Fapt este că am plecat de la Timișoara cu un gust amar și
oarecum prevenit de orientarea pasivă politic pe care o imprimau
civismului fruntașii formați la școala GDS-ului. încît pe 15 noiembrie,
nu m-am mirat că liderii AC fug nu numai de partide, dar și de revoluția
reclamată de stradă (inclusiv de susținătorii dezamăgiți ai Frontului,
aruncați în mizerie de terapia lui Roman). Ceea ce m-a făcut, să-mi leg
speranțele de avansul pistei FDAR. Am constituit totuși Alianța Civică
din Neamț, conducînd-o în paralel și pe același drum cu FDAR Neamț,
pentru a evita divergența acțiunilor de opoziție. Nu era loc în urbea
mea, dominată de adversar, de civism apolitic versus politică necivică.
Am venit la Cluj la al 2-lea congres FDAR (pe 8-9 decembrie) cu
speranța că vom face pasul următor: declanșarea rezistenței politice
unitare față de uzurpare. Am luptat acolo pentru adoptarea unei plaforme
coerente și fără echivoc: contestarea "alegerilor", denunțarea
înșelăciunii prin care FSN și-a atras susținătorii pentru a-i trăda și
jefui, retragerea opoziției din mascarada parlamentară. A avut loc o
ciocnire puternică între delegații județeni și liderii PNT-CD veniți de
la București - care ne-au cerut să ne domolim programul, și să nu-i
invităm afară din parlament, unde creau aparențele democrației. Era clar
că ideea Forumurilor scosese la iveală raportul anormal dintre "centru"
și baza partidelor "istorice". E mai ușor să controlezi (cumperi,
infiltrezi) cîțiva lideri de la vîrful unei formațiuni de "opoziție"
decît să confiști (deturnezi) masa membrilor. Absența democrației
interne în partide a ieșit frapant în evidență: comunicatul FDAR,
expresie a voinței membrilor din țară, care cerea retregerea din
parlament a Cațavencilor anticomuniști… nu a fost luat în considerație.
Liderii de la București au trecut la contraatac, văzînd că pierd
controlul asupra trupelor conduse spre nicăieri, alcătuind CDR. Puțini
au sesizat manevra. FDAR s-a stins, rămînîndu-ne satisfacția că am
forțat unirea partidelor de opoziție la vîrf, numai ca să evite unirea
lor de la bază (și radicalizarea aferentă).
Dvs. ați înțeles toate acestea cel mai bine și totuși ați tăcut
atunci, pentru "a nu slăbi opoziția". Mai credeți azi că rufele se
spală bine în familie civică? în ce mă privește, mă simțeam tot mai
revoltat și neputincios, văzînd cum se alege praful din fiecare
încercare nedusă la capăt. M-am întors către cealaltă problemă, a
implicării în lupta politică a intelectualilor. Toți participanții din
Piatra Neamț la adunarea de stabilire a unei platforme pentru congresul
de înființare a Alianței Civice, au votat următoarele puncte: 1.
Retragerea opoziției democratice din parlamentul marionetă 2. Demisia
guvernului Roman și a lui Iliescu, distrugători ai Pieței Universității
și ai economiei românești 3. Organizarea de alegeri corecte, cu
respectarea punctului 8, de un guvern de tehnicieni respectabili,
susținut eventual de Alianța Civică.
După ce am citit/propus în plen această platformă (pe 14
decembrie), domnul Octavian Paler a deplîns pătrunderea de provocatori
în congres, România Liberă s-a delimitat de astfel de poziții
iresposabile, participanții veniți ca la cenaclu au preferat calea
civismului apolitic, conducerea aleasă din aceeași protipendadă a decis
să evite mitingurile de pe 16 decembrie, iar delegația AC s-a întîlnit
cu Iliescu ca să-l asigure de intențiile cultural-constructive ale AC….
Timișoara revoltată a rămas din nou singură în protest. Clujul a rămas
fără sucursalele județene ale partidelor, recapturate de liderii CDR.
Iau eu, lapidat încă o dată la Piatra Neamț de haitele asmuțite de FSN ,
pe 16 decembrie 1990 (cu ocazia manifestărilor de comemorare a
victimelor comunismului), am regretat că nu m-am exilat în iunie,
intrînd într-o a doua grevă a foamei, pe care am oprit-o pe 22 decembrie
- cînd am declarat că nu mă recunosc supus al statului condus de Ion
Iliescu.
Au urmat doi ani penibili, în care a trebuit să conduc/sprijin
AC și CDR Neamț, în ciuda faptului că intrasem în grevă civică și
depusesem dosar pentru emigrare în Canada. Nu urmărisem evenimentelul
din 7-8 septembrie 1990 de la Brașov, cînd Mircea Sevaciuc a organizat
întîlnirea rezistenței anticomuniste, încercînd să umple prăpastia care
se căscase între intelectuali și muncitori. Nu am știut că Marian
Munteanu și Miron Cozma și-au dat mîna, declarîndu-se dispuși la
colaborare, în aplauzele patetice ale marilor Civici (Ana Blandiana,
etc.). Nici că mai multe sindicate hotărîseră să răstoarne impostorii
care distrugeau țara, minerii fiind împinși la înaintare. Și nici că
activiști ca Silviu Popescu asmuțiseră minerii și ceruseră conducerii AC
să se solidarizeze cu acțiunea lor.
Cu toate acestea, înțelegînd reacția oamenilor simpli,
trădați de FSN, în clipa în care Roman (la 19 iunie 1990)
declanșase distrugerea
economiei, am sperat ca minerii să reușească să ne scape de
puterea criminală,
revanșîndu-se parțial pentru ce au făcut în 1990. Ruptura din 14
iunie se
putea cicatriza atunci. Știu bine că mulți dintre protestatarii
din 1990
s-au alăturat minerilor în septembrie 1991, încasînd gaze,
lovituri și gloanțe
pentru a da jos același guvern pe care-l contestaseră bărbătește
și pe 13
iunie 1990. Nu am recunoscut "alegerile" restauratoare din 20 Mai
niciodată,
încît să înțeleg ce vor să spună opozanții de catifea prin
"respectarea
legalității". De aceea m-am văzut silit să mă delimitez de poziția
conducerii
AC printr-un comunicat grăitor (
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/intervdr5sept.asp.htm
). Spre bucuria mea, dvs. ați adoptat aproape aceeași poziție,
fiind
singura care ați legitimat acțiunea minerilor, într-o intervenție
curajoasă,
la televiziune. Eram din nou împreună. Doar că ulterior mi-ați
spus că vă
pare rău de acea ieșire, ca de o eroare….
Erori ați făcut multe ulterior, dar atunci cred că am avut
amîndoi dreptate, ca și pe parcursul anului 1990. Dupa care, ne-am
depărtat, încît nu știu pe ce drum ați ajuns să comiteți intervenții ca:
suținerea regelui Mihai (în pofida evidentei sale nevolnicii
colaboraționiste), suținerea în alegeri a unor partide manifest putrede,
îndemnul public la votarea lui Ion Iliescu - ca să nu iasă Vadim,
suținerea echipei Gioană - Antonescu și a pactului odios de la Timișoara
-ca să nu iasă Băsescu. Etc. Nu mai păreați capabilă să observați la
timp o făcătură, să evitați capcanele, să depășiți farsa răului mai mic.
încît am ajuns să am dubii privind discernămîntul dvs. politic, care
umbresc admirația pentru pozițiile superbe pe care le-ați avut. Mă
întreb dacă motorul dezinvolturii dvs. curajoase nu a fost naivitatea…
Și sper din tot sufletul să-mi redați încrederea în luciditatea dvs.,
explicîndu-vă traseul, deschis și convingător.
Nu v-am întîlnit din seara în care v-am vizitat pentru
a discuta despre sinuciderea lui Călin Nemeș. Era deci normal să
mai pierdem
din rezonanța care ne-a apropiat în 1990. Dar reacția dvs. la
invitația
mea de a mă sprijini în demersurile coordonate prin site-urile www.procesulcomunismului.com
și www.piatauniversitatii.com
(trimisă de la Montreal, printr-o colegă cercetător din Cluj) m-a
surprins
și mîhnit. Nu m-am așteptat să refuzați colaborarea cu mine, să nu
semnați
nici măcar Apelul pentru înființarea Comitetului pentru
reprezentarea victimelor
comunismului ( http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm
), să nu vă adăugați celor care au depus plîngeri la procuratură
în dosarul
P35/2006 ( http://www.procesulcomunismului.com/plingere_parchet.htm
) . Cel mai tare m-au șocat rezervele dvs. față de buna mea
credință (probabil
ați aflat și dv., din rețeaua răspîndacilor civici, că sînt un
arivist ambițios,
un "carierist" vanitos… care nu a prins nici un oscior de 20 de
ani) și
îndemnul transmis mie de a mă așeza în spatele Anei Blandiana
(față de care
mi-am explicat de curînd poziția ( http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2010&month=9.htm
)
Dacă nu înțelegeți de ce nu mă pot sincroniza cu blandienii
care au compromis lupta pentru eliberarea României, dupa tot ce s-a
întîmplat în acești ani, atunci mă lăsați și mai singur. Dar mai sper
într-o neînțelegere. Pe care ar elimina-o cel mai bine, nu un răspuns
dat mie, despre mine - ci o explicație dată tuturor, despre dvs. Ce s-a
întîmplat în sufletul luptătoarei Doina Cornea în acești 20 de ani? A
fost sau nu învins (stins) de realitatea românească?
Cine și cum ne-a adus în acest punct?
Ioan Roșca, 22 septembrie 2010
|
|  |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
| 
|