|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 75 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Jurnal: Constanta Corbea. Striviţi de istorie (Mărturii) Scris la Wednesday, April 19 @ 10:50:23 CEST de catre asymetria |
Marturia Constantei Corbea merita sa fie scrisa. Si merita sa
fie citita, înteleasa. Orice alta persoana care a trait asemenea
evenimente le poate relata in Asymetria. Revista permite înscrierea
directa a utllizatorului si trimiterea contribuţiei sale catre redacţie
prin copierea textului intr-o fereastra. Interventia redactiei se
petrece la nivelul selecţiei calitative si a moderarii in respectul
legii si a cititorilor nostri. Dan Culcer Striviţi de istorie (Mărturii) Rememorez acum un lung şir de ani prin care am trecut şi constat că nu prea au dreptate cei care afirmă că destinul şi-l face fiecare după cum doreşte, că nereuşitele nu trebuie puse pe seama altora, ci numai pe propria lipsă de inteligenţă şi de curaj. Am ajuns la convingeri dintre cele mai triste, ca să nu zic tragice; omul îşi poate controla destinul numai într-o foarte mică masură, în rest, este supus voinţei altora, vremurilor, întâmplărilor, începând din copilărie şi până la sfârşit. Fac parte din generaţia celor care au învăţat că poporul făureste istoria, că personalităţile doar îl reprezintă, slujindu-i interesele; fac parte din generaţia celor îndoctrinaţi cu sloganurile comuniste. Am învăţat după manualul de istorie scris de Roller unde erau slăviţi eroii clasei muncitoare: Ilie Pintilie, Olga Bancic, Donca Simu, Vasile Roaită. Am cunoscut-o pe mama eroului Filimon Sârbu, invitată la o întâlnire cu elevii şcolii la care predam limba română. Mai apoi am aflat că Vasile Roaită era agentul Securităţii şi trăgea sirena nu în cinstea muncitorilor grevişti de la Atelierele Griviţa, ci pentru a anunţa organele de represiune. Am învăţat că scriitori mari erau: Ion Păun Pincio, cizmarul Theodor Neculuţă, versificatorul A. Toma; că Eminescu a scris valoroase poezii sociale - despre viaţa grea şi despre lupta de clasă; Arghezi, Ion Barbu şi mulţi alţi români de înaltă cultură erau duşmani ai clasei muncitoare. Opera cea mai importantă a lui Sadoveanu era Mitrea Cocor. Eram elevă la Dorohoi când a murit Stalin. Era o zi friguroasă, vânt şi praf, stăteam singură în curtea liceului şi mă gândeam că axa planetei se va clătina în urma acestei imense pierderi. Diriginta clasei mele, Ralea Pollak, preda limba rusă; toate elevele o ascultau şi o iubeau; diriginta ne punea să-i scriem mereu tovarăşului Stalin şi să-i mulţumim pentru viaţa noastră bună. Învăţam istoria partidului comunist al URSS, geografia URSS, iar din lipsă de manuale preluasem Metodica predării matematicii, de Pcelko, direct în limba rusă. M-am născut într-un sat din Arges, nu l-am cunoscut pe tatăl meu fiindcă eram foarte mică atunci când Tudor Conea, de 26 de ani, a fost ucis la Odessa. Mama s-a recăsătorit, a mai născut o fetiţă, dar tatăl vitreg a căzut la datorie, în ultima zi a luptelor de la Iaşi. Am fost dată spre creştere şi educare sorei mamei mele, o învăţătoare din Conceşti, comuna Darabani, în nordul Moldovei; o traumă psihică majoră pentru mine. Am trăit perioada secetei din 1946, la care se referă excelenta poezie “Moartea căprioarei” de Nicolae Labiş si am colindat prin păduri după rădăcini comestibile de baraboi; mulţi copii au murit, fiindcă au confundat baraboiul cu cucuta; zilnic băteau clopotele pentru moarte. Am intrat la facultate pe baza diplomei de merit; o vreme am avut bursă republicană fiindcă aveam note maxime. Cei mai mulţi profesori universitari, asistenţi, conferenţiari erau necalificaţi. În aer plutea un val de teamă, era multă sărăcie, dar pe-atunci eram tineri, aproape copii, nu ştiam multe, nu înţelegeam multe. Învăţam că lumea e împărţită în două “lagăre”, socialist şi capitalist, - iar noi aveam norocul să trăim în cea mai buna dintre lumi, fără să ne gândim prea mult la regulile penitenciare. Învăţam istoria pedagogiei cu Otto Shechter, fost comandant al penitenciarelor din Iaşi, reciclat în profesor; literatură cu tovarăşa Falcon, metodici cu Dora Gâtlan şi Clara Maru, folclor cu Mitu Grossu, fost tehnician dentar. Secretarul de partid al facultăţii era tovarăşul Lautermann, bibliotecar. În acest timp, în 1956, în Ungaria a avut loc ceea ce s-a numit pe atunci “contrarevoluţie”, adică o încercare curajoasă de răsturnare a regimului comunist. Autorităţile politice ale vremii au ordonat imediat creşterea combativităţii, ascuţirea luptei cu duşmanii regimului; oricine putea fi un duşman, oricine putea avea idei neconforme cu dogma. A început o cumplită vânătoare de vrăjitoare, prilej pentru multe cozi de topor să scape de concurenţi, de oricine nu le convenea, şi să se afirme ca susţinători ai regimului. Pereţii tuturor instituţiilor, erau împodobiţi cu portretele monştrilor politici ai vremii: Dej, Lothar Rădăceanu, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Chivu Stoica, Vasile Luca, Emil Bodnăraş etc. În rândul tinerilor cu alt drum în viaţă, pe drumul politic şi luminos al comunismului, îşi făcea loc un nume mare, Ion Iliescu, luptător convins împotriva devierilor de la linia partidului, conducând Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din România. În 1958, luând cuvântul la închiderea unei Plenare, Ion Iliescu îndemna la creşterea combativităţii politice a asociaţiilor şi combătea cu tărie influenţele duşmănoase. Aveam două colege proaspăt unse în conducera UASR, ambele din Braşov, parcă le văd umblând cu nişte dosare sub braţ, dându-şi importanţă şi mobilizându-ne la şedintele asociaţiei. Cu una dintre ele eram colegă de grupă. La un seminar de socialism”ştiinţific”, o asistentă căuta să ne convingă cu argumente subţirele ca în istorie există căderi totale, spirala evoluţiei se retrage în jos. Era vorba despre legea negării negaţiei. M-am ridicat şi am spus că în chiar exemplul dat de dumneaei, în cel de al doilea război mondial, ciudat, dar dezvoltarea tehnicii militare, fapt negativ, presupune dezvoltarea chimiei şi a fizicii, fapt pozitiv. Căutam să-mi susţin ideea că niciodată, în nici un fel de societate, nu poate cădea chiar totul, că pot fi găsiţi măcar câţiva germeni ai progresului. Era o speculaţie, o discuţie într-un seminar. S-au mai ridicat şi alţi doi colegi, Iancu Săceanu şi Timuş Velcescu, vorbind şi ei în contradictoriu cu asistenta. După scurtă vreme, Securitatea a pus ochii pe noi. Am fost chemati la discuţii, criticaţi în sedinţe aranjate, umiliţi peste măsură, jigniţi. În acelaşi timp, la multe alte centre universitare începuseră arestările şi încarcerările. Mai înainte de teroarea din centrele universitare Bucureşti şi Iaşi, fuseseră bătuţi, arestati şi condamnaţi la ani grei de închisoare mulţi studenţi de la Facultatea de Mecanică din Timişoara care organizaseră un protest pentru susţinerea revoluţionarilor anticomunişti maghiari. Veştile acestea nu prea ajungeau la noi. În Viaţa studenţească se scria chiar atunci despre entuziasmul timişorenilor la crearea asociaţiilor. Peste mulţi ani am aflat de la un prieten - care fusese şi el exmatriculat de la Drept - cine m-a “turnat” pe mine, cine a luptat să fiu trecută pe lista neagră, cine mi-a influenţat total destinul. Nimeni altcineva decât o colegă de grupă… Jalnicele, eternele cozi de topor! Anii 1957-1961 au marcat o culme de neimaginat a terorii. Un coleg al meu a dispărut pe vecie, a fost ridicat noaptea de Securitate pentru că, în ritmul unei melodii, rostise un singur cuvânt: Horthy. În martie 1959, a venit rândul facultăţii mele la marea “epurare”. Sute de studenţi erau înghesuiţi în sala cea mare a Căminului 303 al Politehnicii, fostul grajd regal – azi sediu al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport. Au fost chemaţi rând pe rând la tribună mulţi studenţi, alături de câţiva universitari,“judecaţi” şi condamnaţi ca duşmani ai poporului român. La tribună se aflau: ministrul învăţământului Athanasie Joja, rectorul Jean Livescu, zbirul Florian Dănălache, ministru al transporturilor într-o vreme şi preşedintele UASR, Ion Iliescu. A venit rândul meu la tribună şi, sub lumina reflectoarelor, am trăit cea mai cumplită spaimă din viaţă. Se simula un fel de proces, dar fără apărător, iar acuzatorul meu a fost chiar Otto Shechter, care a spus că am o gandire periculoasă, l-am citat pe Nicolae Iorga într-o teză (deci citesc cărţi interzise), că mă apreciază Aurel Martin, critic literar şi redactor la Luceafărul, care”e un duşman periculos al poporului şi stă acum unde-i e locul.” Aurel Martin era asistent la istoria literaturii, un om deosebit de cult şi apreciat. Tocmai selectase doi studenţi care apucaseră să debuteze la Luceafărul: pe mine şi pe colegul meu Marincovici George, dar nu mult după asta, fusese judecat de Tribunalul Militar şi condamnat la ani grei de temniţă pentru presupuse atitudini duşmănoase. Dănălache zbiera, de-a dreptul, iar cineva din sală m-a întrebat ce sunt părinţii mei. Am răspuns printre lacrimi că tatăl meu a murit la Odessa, prostie mare, pentru că mi s-a adăugat alt cap de acuzare, formulat atunci, pe loc, anume că tatăl meu a luptat împotriva tovarăşilor sovietici. Au fost exmatriculaţi şi ceilalţi colegi de grupă, Săceanu şi Velcescu, trimişi “la munca de jos” pentru reeducare în sânul clasei muncitoare şi au lucrat pe şantier la înălţarea vilelor din Floreasca. Un prieten de-al meu, un consătean, Florin Constantin Pavlovici, de o inteligenţă ieşită din comun, student la Ziaristică, a stat cinci ani la Jilava şi prin alte părţi pentru că a spus că nu-i place romanul “Radacinile sunt amare”, de Zaharia Stancu. Alexandru Zub, azi academician, cunoscut de mine pe vremea când eram elevă la Dorohoi, alături de alţi trei colegi a fost condamnat la închisoare pentru că a organizat sărbătorirea a 500 de ani de la înălţarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare. Stela Pogorilovschi, o colegă de la Dorohoi, studentă la Ziaristică, i-a spus unei “prietene” ceva împotriva regimului. A fost trădată şi condamnată la închisoare. A fost atât de mult afectată psihic, încât nu şi-a mai revenit; trăieşte acum dintr-o pensie mizeră de deţinut politic, în timp ce “prietena” care i-a schimbat destinul o duce azi foarte bine şi apare la televizor. Florin Constantin Pavlovici, după ani de tăcere, a scris o carte de excepţie, “Tortura pe înţelesul tuturor”. Lista “duşmanilor poporului” e foarte lungă. Mulţi au fost ucişi fizic, mulţi au fost marcaţi pentru toată viaţa de nedreptatea care li s-a făcut, de mârşăvia oamenilor. După o vreme, s-a mai revenit asupra unor hotărâri luate atunci, în focul demascărilor, s-a considerat că au fost mult prea multe exagerări şi astfel, unii dintre noi am putut să ne terminăm studiile. Când mi s-au întocmit actele pentru reînmatriculare, rectorul, Jean Livescu, mi-a spus în şoaptă: Fetiţo, fii foarte atentă, vezi cu cine vorbeşti şi nu spune ce gândeşti! Nedreptatea, minciuna şi ticăloşia vremurilor m-au marcat profund. Nu am avut nici o zi din viaţă în care să nu-mi amintesc de acele momente. Am trăit cu spaimă. Mi-am pierdut încrederea în oameni şi în puterile mele; m-am mărginit la cotidianul mărunt, n-am mai avut curaj să gândesc dincolo de suprafaţă. Aş fi vrut să cânt la vioara, dar mătuşa mea n-a vrut să-mi cumpere un arcuş. Aş fi vrut să scriu, am debutat, dar n-am avut noroc să pot continua. Am fost profesoară la nişte şcoli din Bucureşti şi numai aici, în clasă, alături de copii, în limita vremurilor, cred că am dat ceva din ceea ce numim suflet - ce-o mai fi şi asta?! Aveti grijă de voi. Aveţi grijă de copiii voştri, vorbiţi-le cu dragoste, nu-i înstrăinaţi. Apăraţi-i povestindu-le viaţa voastră. Iar dacă vor dori un arcuş pentru vioara cea veche, nu ezitati, nu pierdeţi momentul: cumpăraţi-l. S-ar putea să cânte cândva un cântec mai frumos decât al meu… Constanţa Corbea, Bucureşti, martie, 2006 P. S. Aflu acum, ieri, 30 martie, că domnul preşedinte Băsescu nu poate condamna crimele comunismului fiindcă nu are o lucrare istorică, bine documentată şi parafată, ca pe baza acesteia să se poata exprima. Fiindcă nu ştie exact ce şi cum să condamne şi nu are nici o bază pentru asta… |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |