Este adevărat că și înainte de „trecerea în neființă” a lui ion ilici iliescu erau unii care șopteau pe la colțuri cum că fostul „președinte pentru liniștea noastră” nu ar fi atât de sărac precum (se) pretinde. Ca acum, după ce inevitabilul s-a produs, bârfele să îl așeze pe decedat în poziția de a fi lăsat moștenire câteva milioane. 

Desigur, ca picanterie, opinia publică ar putea înghiți și această gălușcă pregătită - ca și altele în cazul lui i.i.i. - cu mult timp în urmă. Realitatea, cu „ cu puterea de netăgăduit a faptelor” și - aș adăuga eu - a cifrelor, bazate pe „meandrele concretului” arată însă cu totul și cu totul altceva. Arată că i.i.i. a lăsat, CA MOȘTENIRE, o pagubă de 10 000 000 000 000 (zece mii de miliarde/zece trilioane) de euro. 

Iar cel păgubit este poporul român din momentul în care i.i.i. a promulgat, la 7 august 1990, ca președinte al României, legea 15/1990. „Legea brucan” prin care a fost FURATĂ de la cetățeni întreaga avere acumulată, în proprietate comună, de întregul popor. Proprietate comună consființită de articolele 5, 6 și 7 din Constituția RSR. Articole aflate în vigoare la data promulgări legii 15/1990.

Articole încălcate flagrant/infracțional prin promulgarea respectivei legi 15/1990. Fiindcă din acel moment al promulgării legii, capitalul aflat în proprietatea comună a întregului popor a fost transferat în mod ILEGITIM, ILEGAL și INFRACȚIONAL în proprietatea publică și privată a statului. La vremea respectivă, economistul român Dr Constantin Cojocaru estima că averea acumulată în proprietate comună de întregul popor - adică valoarea activelor din economia românească - era de aproximativ 165 000 000 000 (una sută șasezeci și cinci de miliarde) de dolari. 

La care domnia sa adăuga valoarea terenurilor - a celor aflate și ele în proprietatea comună a întregului popor – estimată și ea la cel puțin 10 % din valoarea activelor. Astfel că, la momentul 1990, valoarea capitalului românesc, proprietate comună a întregului popor, se situa între 180 000 000 000 (una sută optzeci de miliarde) de dolari și 200 000 000 000 (două sute de miliarde) de dolari. Aceasta în condițiile în care Dr Cojocaru nu lua în calcul valoarea rezervelor minerale, aflate și ele în proprietatea comună a întregului popor. Rezerve estimate de curând la peste 1 000 000 000 000 (una mie miliarde/un trilion) de euro. Ceea ce, la vremea respectivă, ar fi putut fi 200/250 000 000 000 (două sute/două sute cincizeci de miliarde) de dolari. Așadar paguba produsă poporului român prin promulgarea legii 15/1990 de către i.i.i. și punerea în aplicare a prevederilor ei este de cam 400 000 000 000 (patru sute de miliarde) de dolari. Tâlhăria, jaful - pentru că despre tâlhărie și jaf este vorba câtă vreme furtul a fost comis cu violență: să ne amintim de „teroriștii” din decembrie 1989 și de „minerii” din ianuarie, februarie și iunie 1990 - nu s-au oprit aici. Au urmat „privatizările”, „restituirile” și „despăgubirile”. Urmarea urmării a fost aceea că până în 2015 capitalul românesc, a produs totuși venituri - calculate Dr Constantin Cojocaru - de aproximativ 2 500 000 000 000 (două mii cinci sute de mii/două trilioane și jumătate) de euro. Din care : - peste patru cincimi, adică peste 2 000 000 000 000 (două mii de miliarde/două trilioane) de euro au ajuns – sub formă de venituri din capital - la oligarhii străini și autohtoni. - mai puțin de o cincime, adică sub 500 000 000 (cinci sute de miliarde) de euro au ajuns - sub formă de salarii și pensii - la cetățenii români. 

Așadar, până în 2015, marea majoritate/peste 90 % dintre românii rămași fără capital prin furtul comis de statul român ca urmare a promulgării legii 15/1990 de către i.i.i., au suferit o pagubă de 2 000 000 000 000 (două mii de miliarde/două trilioane) de euro. Și, evident, de atunci paguba s-a mărit proporțional cu trecerea timpului. Astfel că o extrapolare sumară a cifrelor din 2015, ar conduce acum, în 2025 la o pagubă de peste 3 000 000 000 000 (trei mii de miliarde/trei trilioane) de euro. Voi presupune acum (și sunt îndreptățit să o fac) că, în 1990, în locul legii 15/1990, legea brucan, ar fi fost promulgată LEGEA COJOCARU. 

Cea care stipula distribuirea, în proprietate privată, către toți cetățenii îndreptățiți - ca proprietari în comun - a întregii averii acumulate în România până la acea dată. Urmarea ar fi fost nașterea unei economii democratice de piață în locul economiei oligarhice care parazitează Țara de peste trei decenii. Iar prima consecință a punerii în aplicare a LEGII COJOCARU ar fi fost, cu siguranță, o restructurare sănătoasă a activelor. 

Astfel că, în absența „capitalului de cumetrie” care cataloga fariseic intreprinderile românești ca fiind „un morman de fier vechi”, doar o mică parte (probabil între cel mult 10 și 15 % ) din capacitățile productive ar fi trebuit reconsiderate ca atare. Ceea ce înseamnă că dacă un sfert (cel mult o treime) din capitalul românesc inițial - restul fiind distrus – a produs până acum, în 2025, venituri din capital de peste 3 000 000 000 000 (trei mii de miliarde/trei trilioane) de euro atunci, de cel puțin trei ori mai mult capital - rămas nedistrus/funcțional - ar fi produs venituri din capital de până la 10 000 000 000 000 (zece mii de miliarde/zece trilioane) de euro. 

Venituri care ar fi intrat (și nu au intrat) în buzunarele marii majorități a românilor. Ci au intrat în buzunarele străinilor și ale oligarhilor autohtoni. Iar dacă vom coborâ calculul la nivel individual, vom putea estima că marea majoritate a milioanelor de români ar fi fost în prezent (și nu sunt) posesori ai unor venituri din capital, - acumulate în cei 35 de ani de „democrație originală” - de 500 000 (cinci sute de mii) de euro. Venituri din capital care, evident, s-ar fi adăugat (și nu se adaugă, fiindcă au fost însușite de străini și de oligarhii autohtoni) veniturilor din salarii și pensii. Iar în locul celor 500 000 (cinci sute de mii) de euro, de care sunt lipsiți în mod infracțional, aceiași români sunt bucuroșii/încântații/mulțumiții/veselii/norocoșii/emoționații/entuziasmații/recunoscătorii datori cu suma de 10 000 (zece de mii) de euro pe care fiecare dintre ei urmează să o plătească ca să fie acoperită gaura din bugetul statului. 

Așa că, întrucât în locul LEGII COJOCARU, i.i.i. a promulgat legea brucan, poporul român este fericitul moștenitor al ȚEPEI de 10 000 000 000 000 (zece mii de miliarde/zece trilioane) de euro. Țeapă pe care i.i.i. - după ce a semnalizat stânga și a făcut dreapta, „cu bune și cu rele” - i-a tras-o, cu „emanații” lui, respectivului popor. Țeapă pe care același popor român a luat-o apoi de la e.c., cu „specialiștii” lui, de la t.b. cu „băieții lui deștepți” și de la k.v.i., cu „raiterii” lui. 

Țeapă care i se trage și acum, în continuare, prin n.d.d. și i.b.