PROGRAMUL
Partidului POPORUL
ROMÂN SUVERAN (P.R.S.).
„Ce-ți
doresc eu ție, dulce Românie ? !”
Pentru
cei care nu știu, sau se prefac că nu știu : adevăratul
suveranist TREBUIE să fie proprietar de capital. Așadar, pentru ca
poporul să fie suveran, TREBUIE ca marea majoritate a cetățenilor
unei țări să fie proprietarii marii majorități a capitalului din
acea țară. Prin urmare, politicienii care vorbesc doar de
„moralitate
și profesionalism”, de
„credință”,
„familie”,
„tradiție”
și „libertate”,
ori de „dreptate
și onoare,
la
care adaugă”
încălzirea
cu lemne”
sau, vorba lui Nenea
Iancu,
„fac
opoziție la toartă”,
sunt orice altceva, numai suveraniști NU !!! Pentru că nu
mișcă un deget astfel ca marea majoritate a cetățenilor să fie
proprietarii marii majorități a capitalului. Să fie, deci, cu
ADEVĂRAT suverani.
Așadar,
pentru
a fi vorba despre o
adevărată
suveranitate,
nu
despre opereta în care joacă actualele „partide
suveraniste”,
ținta
schimbării
trebuie să fie nu doar înlocuirea actualei clase politice (cu o
alta), ci ÎNLOCUIREA
ACTUALEI SOCIETĂȚII OLIGARHICE (cea în care supraviețuim) cu o
DEMOCRAȚIE AUTENTICĂ. Este
deci OBLIGATORIE apariția unui adevărat partid suveranist/adevărate
mișcări (politice) suveraniste, pentru că așa zisele partide
„suveraniste”
NU
sunt o alternativă. Și asta pentru că și ele, partidele
„suveraniste”
(și
nu doar cele din România), sunt atașate neoliberalismului –
„calea regală” care duce implacabil la oligarhie. Oligarhie care
ființează politic prin actualele
partidele „mainstream”.
Ceea
ce face, mai mult decât necesară punerea în practică a
programului de reformă mai jos expus.
A.
CONTEXT. EXPUNERE DE MOTIVE Acest
program propune o reformă politică, economică și socială
profundă, bazată pe principiul suveranității
poporului,
ca premiză și fundament al ei, astfel ca
marea majoritate a cetățenilor, practic întregul popor, să poată
lua deciziile care se impun din punctul de vedere al
dezideratelor/intereselor sale.
Iar
poporul poate lua deciziile care se impun din punctul lui de vedere
dacă este suveran. Adică stăpân. Stăpân, adică PROPRIETAR al
capitalului și resurselor aflate în România. Și ca poporul român
să fie proprietar, adică stăpân, pentru a putea lua deciziile pe
care le vrea, TREBUIE ca, potrivit principiului suveranității -
anterior enunțat - să fie pus în aplicare un program bazat, la
rândul lui pe următoarele patru teze prioritare : (Continuare mai jos)
Dan Culcer și Șerban Popa
PROGRAMUL
Partidului POPORUL
ROMÂN SUVERAN (P.R.S.).
„Ce-ți
doresc eu ție, dulce Românie ? !”
Pentru
cei care nu știu, sau se prefac că nu știu : adevăratul
suveranist TREBUIE să fie proprietar de capital. Așadar, pentru ca
poporul să fie suveran, TREBUIE ca marea majoritate a cetățenilor
unei țări să fie proprietarii marii majorități a capitalului din
acea țară. Prin urmare, politicienii care vorbesc doar de
„moralitate
și profesionalism”, de
„credință”,
„familie”,
„tradiție”
și „libertate”,
ori de „dreptate
și onoare,
la
care adaugă”
încălzirea
cu lemne”
sau, vorba lui Nenea
Iancu,
„fac
opoziție la toartă”,
sunt orice altceva, numai suveraniști NU !!! Pentru că nu
mișcă un deget astfel ca marea majoritate a cetățenilor să fie
proprietarii marii majorități a capitalului. Să fie, deci, cu
ADEVĂRAT suverani.
Așadar,
pentru
a fi vorba despre o
adevărată
suveranitate,
nu
despre opereta în care joacă actualele „partide
suveraniste”,
ținta
schimbării
trebuie să fie nu doar înlocuirea actualei clase politice (cu o
alta), ci ÎNLOCUIREA
ACTUALEI SOCIETĂȚII OLIGARHICE (cea în care supraviețuim) cu o
DEMOCRAȚIE AUTENTICĂ.
Este
deci OBLIGATORIE apariția unui adevărat partid suveranist/adevărate
mișcări (politice) suveraniste, pentru că așa zisele partide
„suveraniste”
NU
sunt o alternativă. Și asta pentru că și ele, partidele
„suveraniste”
(și
nu doar cele din România), sunt atașate neoliberalismului –
„calea regală” care duce implacabil la oligarhie. Oligarhie care
ființează politic prin actualele
partidele „mainstream”.
Ceea
ce face, mai mult decât necesară punerea în practică a
programului de reformă mai jos expus. A.
CONTEXT. EXPUNERE DE MOTIVE Acest
program propune o reformă politică, economică și socială
profundă, bazată pe principiul suveranității
poporului,
ca premiză și fundament al ei, astfel ca
marea majoritate a cetățenilor, practic întregul popor, să poată
lua deciziile care se impun din punctul de vedere al
dezideratelor/intereselor sale.
Iar
poporul poate lua deciziile care se impun din punctul lui de vedere
dacă este suveran. Adică stăpân. Stăpân, adică PROPRIETAR al
capitalului și resurselor aflate în România. Și ca poporul român
să fie proprietar, adică stăpân, pentru a putea lua deciziile pe
care le vrea, TREBUIE ca, potrivit principiului suveranității -
anterior enunțat - să fie pus în aplicare un program bazat, la
rândul lui pe următoarele patru teze prioritare :
1.Afirmarea
și
recunoașterea dreptului de proprietate al întregului popor asupra
averii sale comune. Întregul
poporul român a devenit proprietar în comun al capitalului și
resurselor existente în România prin punerea în aplicare a
prevederilor „Legii
119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea întreprinderilor
industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi.”
Respectiva lege, precum și întreaga legislație subsecventă ei
fiind date în baza prevederilor Constituției Republicii Populare
Române din 1948.
Calitatea
de proprietar în comun a întregului popor asupra respectivei
averii, precum și a celei acumulată ulterior, a fost apoi
reconfirmată de prevederile Constituției Republicii Populare Române
din 1952 și (mai ales) de prevederile Constituției Republicii
Socialiste România din 1965, republicată în 1986.
Poporul
român și-a păstrat calitatea de proprietar și după 22 Decembrie
1989, deoarece prevederile Constituției Republicii Socialiste
România din 1965, republicată în 1986, privitoare la dreptul său
de proprietate asupra averii sale deținute în comun, au rămas în
vigoare și după această dată.
Drept
urmare, „legea
15/1990 privind reorganizarea unităților de stat ca regii autonome
și societăți comerciale”,
promulgată de către Ion Ilici IIiescu, la data de 7 august 1990,
lege prin care întreprinderile socialiste, aflate în proprietatea
comună a întregului popor, au fost transferate - prin încălcarea
flagrantă a unor prevederi constituționale aflate în vigoare - în
proprietatea publică și privată a statului este ILEGITIMĂ,
ILEGALĂ și INFRACȚIONALĂ.
Și,
de aceea, în baza dreptului INALIENABIL și IMPRESCRIPTIBIL, acordat
de prevederile constituționale menționate, poporul român a rămas
și este și în continuare proprietar în comun, atât al averii
acumulate înainte de 1990, cât și al bunurilor rezultate din
exploatarea ILEGITIMĂ, ILEGALĂ și INFRACȚIONALĂ a capitalului
FURAT de către statul român prin promulgarea și punerea în
aplicare a prevederilor legii 15/1990 și a legislației subsecvente
ei.
În
consecință legea 15/1990, precum și întreaga legislație care îi
succede trebuie ANULATE.
2.
Confiscarea extinsă a averii furate de statul român
Împreună
cu anularea legii 15/1990 și a legislației subsecvente ei, se va
trece la CONFISCAREA EXTINSĂ, FĂRĂ DESPĂGUBIRE a bunurilor
provenite din averea FURATĂ de către statul român, prin
promulgarea și punerea în aplicare a prevederilor legii 15/1990 și
a legislației subsecvente ei, precum și la CONFISCAREA EXTINSĂ,
FĂRĂ DESPĂGUBIRE a bunurilor rezultate din exploatarea ILEGITIMĂ,
ILEGALĂ și INFRACȚIONALĂ a capitalului furat prin numita lege
15/1990.
Excepție
de la confiscarea extinsă va (putea) fi făcută cu referire la :
-
bunuri/proprietăți care - într-un anumit cuantum și în condiții
stabilite prin lege - pot avea (și) calitatea de a fi folosite drept
capital (de exemplu : terenuri, locuințe). Bunuri/proprietăți
care au fost restituite în mod corect - adică fără comiterea de
malversațiuni - cetățenilor
români.
Și care bunuri/proprietăți sunt deținute și în momentul de față
de către respectivii cetățeni români, sau de urmașii lor legali.
-
bunuri/proprietăți care - într-un anumit cuantum și în condiții
stabilite prin lege - pot avea (și) calitatea de a fi folosite drept
capital (de exemplu : terenuri pentru construirea de locuințe,
locuințe din fondul administrat de stat, (prin fostele ICRAL-uri,
sau, după caz, prin alte entități administrative).
Bunuri/proprietăți care au fost achiziționate în mod corect -
adică fără comiterea de malversațiuni - de cetățeni
români. Și
care bunuri/proprietăți sunt deținute și în momentul de față
de către respectivii cetățeni români, sau de urmașii lor legali. 3.
Distribuirea gratuită a averii recuperate
Averea
comună a întregului popor, astfel reconstituită
în
fapt, va fi DISTRIBUITĂ, în proprietate privată, în mod gratuit,
cetățenilor României, proprietarii ei de drept. Distribuirea va fi
făcută prin punerea în aplicare a unei metodologii actualizate
potrivit datelor din prezent și având la bază VARIANTA COJOCARU,
în versiunea ei inițială din 1990.
4.
Edificarea economiei democratice de piață și a democrației
directe.
Distribuirea
averii comune a întregului popor, în proprietatea privată a
cetățenilor României va da naștere, în mod IMPLACABIL,
condițiilor necesare - de fapt obligatorii - de punere în aplicare
a principiilor și de exprimare a valorilor care au făcut obiectul
acestei expuneri. Motivația fiind aceea că, prin distribuirea
proprietății în masa cetățenilor, va lua naștere ECONOMIA
DEMOCRATICĂ DE PIAȚĂ, opusă actualei economii (neo) liberale,
OLIGARHICE. Economia democratică de piață fiind cea în care marea
majoritate a capitalului se va afla în proprietatea privată a marii
majorități a cetățenilor.
Ceea
ce va face ca toate deciziile majore care privesc societatea -
inclusiv, în mod prioritar, deciziile politice, cele care au în
vedere SUVERANITATEA - să poată fi luate de către majoritatea
cetățenilor PROPRIETARI. Astfel, în mod necesar, va lua naștere
și se va consolida DEMOCRAȚIA AUTENTICĂ/DIRECTĂ, opusă actualei
false democrații OCULTE, autointitulată în MOD MINCINOS,
reprezentativă.
Enunțarea
principiilor de mai sus, de natură politică, economică,
ideologică, stă pe o temelie care implică revalorizarea
principiilor morale pe care civilizația românilor s-a construit, pe
care le-a integrat și practicat juridic : cinstirea
înaintașilor, interdicția și pedepsirea omicidului, a furtului,
deci respectul proprietății, blamarea desfrânării, a mărturiei
mincinoase.
Violența,
consumul de droguri, egoismul, anarhia, irespectul pentru înaintași,
sectarismul, comunitarismul, instalate după 1989, au erodat baza
socială și morală a poporului României. Ea trebuie să fie
reconstituită prin educație cetățenească, care devine un
obiectiv prioritar. Derivele globaliste anti-identitare pot fi
eliminate pe această cale. B. OBIECTIVE
CONCRETE
Este
iluzoriu a crede că orice obiective concrete, menite a scoate Țara
din criza profundă în care se află, vor putea fi propuse, puse în
practică și duse la îndeplinire în lipsa înfăptuirii celor
PATRU teze mai sus enunțate. Pentru că doar prin punerea în
aplicare a celor 4 puncte din program, suveran va fi POPORUL, nu
statul. Cu alte cuvinte statul va fi independent față de alte
state, dar va fi indisolubil și intrinsec dependent
de popor. 1.
Suveranitatea
politică a poporului român
Poporul
român va fi chemat să se pronunțe asupra înlocuirii actualei
constituții, care servește exclusiv intereselor oligarhiei
autohtone și ocupantului străin, cu o nouă constituție care să
servească exclusiv interesele întregului popor. O constituție care
să stabilească fără echivoc rolul suveran al poporului în
relația popor-stat. O
constituție care să conducă la rescrierea legislației în folosul
marii majorități a cetățenilor, nicidecum în slujba unei
minorități autohtone și a străinilor.
Drept
urmare, actul constituțional fundamental va stabili :
a. În
ceea ce privește cetățenii.
Cetățenii
se vor manifesta ca indivizi suverani - fiecare cetățean fiind
parte a poporului român suveran - prin :
-
inițiative cetățenești directe, participarea directă a
cetățenilor la viața politică
-
vot direct și vot suveran (adică vot negativ pe tot parcursul unui
ciclu electoral) dat tuturor funcțiilor în stat, de la consilier
local până la președinte. Ceea ce va conduce la reformarea
sistemului de partide și a sistemului electoral
-
control cetățenesc direct al puterilor și instituțiilor statului.
Ceea ce va conduce la reformarea instituțiilor publice prin totala
lor depolitizare
b.
În ceea ce privește statul
-
în plan intern va fi consolidat statul național unitar, pentru a fi
pus în poziția de a apăra și promova fără rezerve drepturile și
libertățile fundamentale ale cetățenilor și a satisface, cu
prioritate cerințele și interesele acestora.
-
în plan extern - ca o consecință obligatorie a satisfacerii
primului deziderat, statul va acționa pentru creșterea gradului său
de independență față de celelalte alte state, în plan politic,
economic și social. În acest sens
va avea loc renegocierea tratatelor internaționale, concentrată
pe restabilirea independenței statului în relațiile cu mediul
extern : statal și nestatal.
-
ca un corolar al celor două comandamente expuse anterior, statul va
acționa pentru recuperarea teritoriilor românești recunoscute prin
tratatele internaționale de la Versailles și Trianon și
aflate
sub ocupație străină.
Statul
va fi în măsură - ba chiar mai mult, va fi obligat - să răspundă
acestor cerințe întrucât, poporul suveran, poporul de cetățeni
PROPRIETARI de capital, pe de o parte, îi va pune lui, statului, la
dispoziție mijloacele materiale necesare, generate
de economia democratică de piață și, pe de cealaltă parte,
poporul va dispune de pârghiile de control a statului, proprii
democrației autentice/directe.
2.
Suveranitatea
economică și financiară a poporului
român
Suveranitatea
economică a poporului român va decurge din faptul că, în marea
lor majoritate, cetățenii vor
fi proprietari
privați ai marii majorități a capitalului. Inclusiv ai capitalului
financiar. Principalele pârghii de manifestare a suveranității
economice a poporului
vor fi : -
Reindustrializarea și retehnologizarea industriei, agriculturii și
serviciilor prin :
-
recapitalizarea
provenită din distribuirea capitalului în masa populației.
-
favorizarea,
după caz, a ramurilor strategice : energie, hrană, apărare.
-
practicarea
unei politici financiare fundamental diferită prin :
-
păstrarea
monedei naționale și emiterea ei de către
Guvern, nu
de către BNR.
-
extragerea
Băncii Naționale din circuitul Fondului Monetar Internațional.
-
finanțarea
capitalului industrial și agricol prin eliminarea mecanismului
dobânzilor șitransformarea băncilor, din entități
speculative/cămătărești, în entități direct cooperante la
procesele productive și ale celor legate de servicii.
-
taxarea
progresivă
a profitului în
scopul declarat al INTERZICERII acumulării și concentrării
capitalului în proprietatea unei oligarhii restrânse, și/sau a
migrării capitalului
-
renegocierea
datoriei statului în condițiile în care, datoria statului este o
datorie
odioasă prin
faptul că statul a acumulat-o pretinzând că este proprietarul
unei averi aflate, în realitate, în proprietatea poporului român
și a garantat împrumuturile cu bunuri FURATE.
-
În baza faptului că
marea
majoritate cetățenilor vor fi proprietarii marii majorități a
capitalului ei, cetățenii vor avea acces neîngrădit în ceea ce
privește controlul
exploatării acelor părți din capital (este vorba, de regulă de
resursele naturale și de părți din infrastructură) care vor fi
date spre administrare statului sau, după caz, unor entități
private.
Astfel,
din cele de mai sus rezultă că vor fi create condițiile opririi
hemoragiei de forță de muncă și de capital către Occident 3.
Suveranitatea
Identitară, Educațională și Culturală a poporului român
a.
Suveranitatea identitară a poporului român trebuie să fie urmarea
cercetării, stabilirii și afirmării fără complexe a originilor,
evoluțiilor și drepturilor sale (istorice și nu numai)
inalienabile și imprescriptibile urmând a avea următoarele
scopuri :
-
coagularea unui proiect de Țară ca : vatră a generației
actuale și rampă de lansare a generațiilor viitoare
-
eliminarea inhibiției și frustrării românilor prin
educație.
-
eliminarea discriminărilor pozitive acordate etniilor conlocuitoare.
-
obținerea în decursul a două, trei generații a omogenității
etnice a populației.
b. Suveranitatea
educațională a poporului român va deveni operațională prin :
-
reforma
educativă patriotică
fundamentală la nivelul școlii de toate gradele.
-
reformarea sistemului educativ
prin exersare
(în principal) de către stat a responsabilității educației.
Motivația fiind aceea că educația este un drept, NU
o marfă.
Drept
urmare, entităților școlare private li se vor impune în
funcționare :
-
respectarea acelorași
standarde și programe folosite în învățământul de stat.
-
reeducarea patriotică a actualelor generații
c. Suveranitatea
culturală a poporului român va fi urmarea promovării Culturii
Naționale în sensul SUVERAN în care națiunea este alcătuirea
indisolubilă dintre popor și stat. Poporul
este, în sensul larg al termenului, creatorul și proprietarul
statului, iar statul este creația și proprietatea poporului.
În
consecință creația culturală va fi liberă și neîngrădită, la
fel și informația, inclusiv în baza exercitării de către popor a
libertăților fundamentale unanim recunoscute.
Prin
urmare, statul va fi administratorul, depozitarul și paznicul
patrimoniului cultural de orice fel și, în sensul satisfacerii
acestor atribuții ale sale, va lua toate măsurile ce decurg din
îndeplinirea lor. Drept urmare, funcționarii
statului în calitatea lor de adminstratori, înzestrați cu atribute
executive, vor fi responsabili (inclusiv material și penal) pentru
orice proastă administrare.
La
rândul lui poporul, ca proprietar, va avea obligația (nu doar
dreptul) față de generațiile viitoare să vegheze la îndeplinirea
de către stat a obligațiilor asumate ca administrator . 4.
Suveranitatea Justiției, Apărării și Sănătății poporului
român
a.
Suveranitatea Justiției poporului român înseamnă :
-
controlul direct al cetățenilor asupra procurorilor și
judecătorilor prin alegerea și revocarea lor de către cetățeni
prin vot direct și vot suveran.
-
(re) înființarea instituției juraților ca reprezentanți ai
cetățenilor și factor decizional în stabilirea vinovăției
sau nevinovăției inculpaților
b. Suveranitatea
Apărării înseamnă OBLIGATIVITATEA serviciului militar cu tot ceea
ce decurge din această obligativitate.
c. Suveranitatea
Sănătății poporului român este,
de fapt, cheia de boltă a suveranității sale. Căci lipsa
sănătății înseamnă extincție. În consecință, sănătatea
fiind un drept fundamental NU
este o marfă. Drept urmare statul va fi cel RESPONSABIL de sănătatea
poporului român și va fi OBLIGAT să o asigure la cele mai înalte
standarde în condițiile stabilite de poporul suveran. Existența
medicinii private va fi justificată (doar) în condițiile în care
funcționarea ei la parametrii medicinii de stat se va face în
aceleași condiții de competitivitate financiară.
C. CONCLUZII. Fără
punerea în aplicare a programului anterior
prezentat,
societatea românească va rămâne „încremenită în proiectul”
ocult ce
ne-a fost inoculat începând
cu 22 Decembrie 1989.
Punerea
în aplicare a programului va fi cea care va duce la înlocuirea
oligarhiei cu democrația autentică. Așadar, orice partid, care
pretinde că este unul suveranist este OBLIGAT să adopte acest
program.
În
egală măsură, nu numai orice politician/om politic care se
pretinde a fi exponentul intereselor cetățenilor care l-au ales,
dar chiar și orice „simplu
cetățean”
responsabil, preocupat de bunul mers al treburilor cetății - ca
factor determinant al propriei bunăstări și nu doar bunăstări -
sunt OBLIGAȚI să i se ralieze.
Textul
Programului
aici prezentat este publicat în revista Asymetria.org
Textul
Programului
aici prezentat este distribuit pe rețelele sociale, la adresele de
corespondență publice ale senatorilor și deputaților României,
către redacțiile principalelor ziare, posturi de televiziune, către
formațiunile politice active în România, către actualul guvern al
României și către candidații declarați la alegerile
prezidențiale în curs. De asemenea către diversele loje masonice
active din România, către ambasadele statelor reprezentate la nivel
diplomatic la București, implicit și direct guvernelor acestor
state.
Programul
de Reformă Politică și Economică Suveranistă
Radicală pentru România - 2024,
mai
jos prezentat, a fost gândit și redactat,
în cadrul unui grup de reflecție extins și autonom, ca
un model.
Program
de Reformă Politică și Economică Suveranistă Radicală
pentru
România - 2024
Context
și Obiective :
Acest
program propune o reformă politică și economică profundă, bazată
pe principiul suveranității naționale, pentru a crește
independența României în plan politic, economic și social. Scopul
este consolidarea capacității statului de a răspunde nevoilor
cetățenilor, reducerea dependenței de structuri supranaționale și
multinaționale și crearea unui model de dezvoltare sustenabil și
centrat pe interesele naționale. 1.
Suveranitatea
Politică 1.1
Reforma Constituțională
-
Redefinirea
relațiilor cu Uniunea Europeană :
România va propune o reformă a tratatelor UE, concentrată pe
restabilirea suveranității naționale în domenii-cheie precum
politica monetară, fiscală, energie și agricultură. Dacă aceste
reforme nu sunt acceptate, România va organiza un referendum pentru
recalibrarea relațiilor cu UE.
-
Consolidarea
statului național unitar :
Interzicerea oricăror propuneri de regionalizare sau federalizare.
Politicile de descentralizare vor fi îmbunătățite, însă fără
a pune în pericol unitatea statului.
-
Reforma
sistemului de partide :
Limitarea numărului de partide politice care pot participa la
alegeri, prin ridicarea pragului electoral și impunerea unor
standarde clare de integritate. Orice partid implicat în scandaluri
de corupție sau cu legături cu entități externe neautorizate va
fi dizolvat.
1.2
Reforma Instituțiilor Publice
-
Reducerea
birocrației :
Simplificarea și digitalizarea procedurilor administrative prin
implementarea unui sistem unic de management public, accesibil
tuturor cetățenilor. Restructurarea aparatului de stat, cu focus
pe eficiență și reducerea costurilor.
-
Lupta
împotriva corupției :
Întărirea legislației anti-corupție prin crearea unei instituții
independente de control financiar, care să investigheze orice
cazuri suspecte de deturnare de fonduri publice. Orice politician
condamnat pentru corupție va fi interzis pe viață din funcțiile
publice.
1.3
Reforma Electorală
-
Introducerea
votului obligatoriu :
Cetățenii români vor fi obligați să participe la alegeri, ca o
măsură de responsabilizare civică.
-
Sistem
electoral majoritar :
Implementarea unui sistem majoritar în două tururi pentru
alegerile parlamentare, reducând fragmentarea și instabilitatea
politică.
-
Transparență
și control strict al finanțării campaniilor electorale :
Limitarea finanțării externe a partidelor și control strict
asupra surselor de finanțare. Fiecare partid trebuie să publice în
mod transparent cheltuielile de campanie și sursele de venit.
2.
Suveranitatea
Economică
2.1
Politici Economice Independente
-
Naționalizarea
resurselor strategice :
Petrolul, gazele naturale, energia electrică, pădurile și
resursele minerale vor reveni sub controlul statului român. Acest
lucru va permite statului să controleze piețele interne și să
gestioneze prețurile pentru a proteja consumatorii și a asigura
independența energetică.
-
Dezvoltarea
industriei locale :
Crearea de stimulente fiscale și subvenții pentru industriile
strategice precum tehnologia, energia regenerabilă, industria
agro-alimentară și industria auto. Ținta este crearea de locuri
de muncă de calitate și reducerea importurilor.
-
Politică
monetară suverană :
România își va păstra moneda națională (leul) și va întări
Banca Națională ca instituție suverană, responsabilă pentru
politica monetară independentă de Banca Centrală Europeană.
Reconstituirea
și mărirea rezervei de aur a României prin exploatarea de către
Stat sub controlul Băncii Naționale a resurselor minerale interne.
2.2
Reforma Fiscală și Bugetară
-
Taxarea
progresivă și combaterea evaziunii fiscale :
Introducerea unui sistem de taxare progresivă, unde cetățenii cu
venituri mari și companiile multinaționale vor plăti un procent
mai mare din venituri. Implementarea unui sistem de control digital
și automatizat pentru a elimina evaziunea fiscală.
-
Taxe
pe profitul companiilor străine :
Impunerea unei taxe suplimentare pentru companiile multinaționale
care exportă profiturile din România, astfel încât să
contribuie la dezvoltarea infrastructurii naționale.
-
Reevaluarea
datoriei externe :
Începerea unui audit independent al datoriei externe și
renegocierea termenilor cu creditorii internaționali pentru a
reduce povara asupra bugetului de stat.
2.3
Reforma Agriculturii și Reindustrializarea
-
Suveranitate
alimentară :
Implementarea unor politici agricole care să asigure că România
își poate produce majoritatea necesarului de alimente. Crearea de
cooperative agricole finanțate de stat și protejarea
producătorilor locali de importuri ieftine. Spijinirea
de către stat cooperativelor de orice fel, pentru realizarea unei
colaborări raționale, organizării efortului și dotării
materiale.
-
Reindustrializare :
Investiții masive în reînvierea industriei manufacturiere din
România, cu accent pe producția de bunuri tehnologice, energie
verde și produse industriale complexe.
3.
Suveranitatea
Energetică
3.1
Controlul Național asupra Energiei
-
Naționalizarea
sectorului energetic :
Toate activele energetice strategice vor fi naționalizate. România
va dezvolta capacități proprii de extracție, rafinare și
distribuție a resurselor naturale.
-
Dezvoltarea
energiei regenerabile :
În paralel cu naționalizarea resurselor tradiționale, România va
investi masiv în energia regenerabilă, cu scopul de a deveni
independentă energetic până în 2035.
-
Înființarea
unei bănci naționale de energie :
Aceasta va finanța proiectele de infrastructură energetică,
asigurând resursele necesare pentru extinderea și modernizarea
rețelei electrice și a surselor de energie.
4.
Suveranitatea
în Educație și Cultură
4.1
Reforma Sistemului Educațional
-
Educație
orientată către nevoile naționale :
Curricula școlară va fi restructurată pentru a include mai multe
elemente de educație civică, economică și patriotism. Elevii vor
învăța despre istoria, economia și cultura României într-un
mod care să le ofere un sens clar al identității naționale.
Învățământul
diplomatic și de securitatate națională va fi organizat exclusiv
în linia intereselor naționale și sub controlul organismelor
specifice ale Statului România.
-
Sisteme
de învățământ dual :
Dezvoltarea de parteneriate între stat și mediul privat pentru
programe de formare profesională, care să sprijine tinerii în a
dobândi competențe necesare pentru reindustrializarea României.
4.2
Promovarea Culturii Naționale
-
Fond
de sprijin pentru cultură națională :
Crearea unui fond special pentru finanțarea producțiilor culturale
(filme, cărți, arte vizuale) care să promoveze valorile și
istoria României.
-
Protejarea
patrimoniului național :
Resursele culturale și istorice ale țării vor fi protejate de
privatizări și vor fi administrate direct de stat.
5.
Suveranitatea
în Politica Externă
5.1
Independența Politicii Externe
-
Politică
externă multipolară :
România va menține relații echilibrate cu toate puterile globale,
fără a deveni dependentă de un bloc geopolitic. Accent pe
cooperarea economică și diplomatică cu țările din afara UE și
NATO, inclusiv China, Rusia, și statele BRICS.
-
Neutralitate
militară activă :
România va rămâne membră NATO dar va milita pentru reformarea
structurilor și funcționării democratice a acestei organizații
defensive, pentru o poziție independentă a României și va
insista asupra neutralității României în conflictele globale, în
care țara nu este direct implicată.
Acest
program reprezintă un angajament pentru protejarea suveranității
și intereselor României, consolidând un stat puternic, responsabil
și capabil să răspundă provocărilor globale într-o manieră
independentă și suverană.
Autorii
PROGRAMULUI
Partidului POPORUL
ROMÂN SUVERAN (P.R.S.).,
difuzat spre destinațiile pertinente, sunt Dr. ph. Dan Culcer,
sociolog specializat în analiza cenzurii, ziarist, scriitor, și
Șerban Popa, arhitect, ziarist.
Dan
CULCER.
S-a născut într-o familie de ardeleni aflați în refugiu, după
Dictatul
de la Viena,
ca fiu al medicului prof. univ. Alexandru Culcer și al profesoarei
de limba
română,
Ersilia (n. Gutu). Urmează studii universitare de limbă și
literatură română la Cluj-Napoca.
Emigrează și beneficiază de statutul de refugiat politic în
Franța
din 1987
până în 1992,
când obține cetățenia franceză.
Absolvent
al Facultății de Filologie, specialitate limbă și literatură
română, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj în 1963,
începe o carieră universitară la Institutul Maghiar de Teatru din
Târgu Mureș, apoi devine cercetător științific la Centrul de
cercetări al Academiei din aceiași localitate. Fondează, împreună
cu câțiva prieteni,
Romulus
Guga
și Mihai
Sin,
revista lunară de cultură „Vatra”, care apare începând cu
mai 1971. Dan Culcer devine
redactor de rubrica, redactor șef-adjunct, degradat din motive
politice în urma câtorva gafe politice intenționate, expresia a
unei opoziții politice precaute dar tot mai manifestă. Securitatea,
poliția politică a regimului, îi dedică un dosar de urmărire
informativă (D. U. I. ) pe numele „Dinu”, deschis în 1972.
După
stabilirea ca emigrant, refugiat politic, în Franța, din 1987, face
o cariera de grafician pe computer și de ziarist, secretar de
redacție, în presa sindicală franceză, șef de serviciu editură
la Confédération française démocratique du travail (CFDT-Santé),
începând cu 1993.
Între
venirea sa în Franța și momentul în care i se oferă un post
stabil, face ziaristică ocazională la posturile de radio franceze
(Radio France International- RFI, serviciul român) și engleze (BBC,
serviciul român), la Radio Solidarnosc (un post parizian al
rezistentei anticomuniste poloneze).
Înființează
în mai 2000 revista electronică (on-line) Asymetria
( http://www.asymetria.org),
La 7 decembrie 2000 înființează grupul de discuții Yahoo :
Societatea de mâine. Militează pentru organizarea unui procesul al
comunismului, alături de activistul civic Ioan Roșca, pentru
reprezentarea drepturilor victimelor sistemului penitenciar și
carceral comunist, pentru aplicare lustrației și pentru
reintegrarea lui Paul Goma în drepturile sale cetățenești.
Scrieri.
Un loc geometric (texte), Editura
Cartea Românească,
București, 1973 ; Citind și trăind literatura, eseuri de
sociologia literaturii, Editura Dacia, Cluj, 1976 ; Serii și
grupuri, eseuri de sociologia literaturii, Editura Cartea Româneasca,
București, 1981 ; Utopia, texte pentru o stare, (poeme),
Editura Ardealul & Asymetria, Târgu Mureș-Elancourt, 2010,
ediție bilingvă română-original și maghiară (traducerea
realizată de poetul Cseke Gabor), ISBN 978-973-8406-80-3 ;
Cenzură și ideologie în comunismul real ,
Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2016. 2 vol., 1558 p. ISBN
978-973-109-740-4 . Studiu de sociologie și politică a culturii. La
origini o teză de doctorat susținută în 2013, Universitatea Petru
Maior, Târgu-Mureș.
Bilingv
din copilăria sa ardeleană, scriitorul, face traduceri din maghiară
(pentru care e onorat cu un premiu al Uniunii Scriitorilor în 1975 :
Domokos Samuel, Octavian Goga, anii studenției, Editura
Kriterion,
București, Markovits Rodion, Garnizoana din Siberia, Editura
Kriterion, Bucureșt, ediția a II-a, Editura Dacia, Cluj, 2002.
Colaborări
la Viața
Românească,
Tribuna,
Steaua,
Familia,
Convorbiri
literare,
România
literară,
Ateneu,
Tomis,
Utunk,
Korunk,
Ifjumunkas (unde debutează cu poeme scrise în română și traduse
în maghiară de Cseke Gábor, Igaz Szó etc.
În
exil colaborează la revistele Hermes
( CNRS),
Iztok, Cahiers de l'Est, Lupta, BIRE (Franța) și la Curentul
(Germania). Inițiază și participă, în 1988, la lansarea unei
Societăți a Scriitorilor Români, acțiune sindicală, profesională
și protestatară care, înainte de decembrie 1989, dorea să se
opună colaboraționiștilor din Uniunea Scriitorilor din R.
S. România, instituție profesională pe care Partidul Comunist
Român încerca să o supună exigențelor propagandei. Fondează la
13 mai 1991, împreuna cu alți ziariști români din exil,
Asociația Jurnaliștilor Români-Vest, cu sediul la Paris. După
1990, devine redactor pentru Franța la revista Vatra. Continuă
colaborarea la presa din exil, Origini (SUA), reia colaborarea cu
presa din România : publică comentarii și documente în
Vatra,
cu o rubrică de Sociograme,
articole politice și polemice, în Familia,
Viața
românească,
în ziarele Cotidianul, Expres magazin, România
liberă,
Acolada (Satu-Mare) și Confesiuni, (Târgu-Jiu).
Referință.
Revista Vatra,
2019, nr. 5. Dosar Dan Culcer, Portret în
palimpsest.( https://revistavatra.org/2019/09/06/vatra-nr-5-2019/#more-6427)
Șerban
Alexandru POPA
(n. 11.06.1950, București) arhitect diplomat. Este fiul Eugeniei
Popa (n. Dobre), croitoreasă și al lui Ioan Popa, mecanic. Face
școala elementară și studiile medii la Liceul „Ion Luca
Caragiale” din București. Absolvă Facultatea de Arhitectură „Ion
Mincu” din București în 1975. Lucrează ca arhitect proiectant în
cadrul „Institutului de Studii și Proiectări Hidroenergetice”
din București, până în ianuarie 1990. Din februarie 1990 și până
în noiembrie 1992 este redactor la ziarul „Dreptatea” și
colaborează la ziarul „România liberă”. Din iunie 1993
deschide propria firmă de arhitectură : S.C. „POPA
+ PARTNERS” srl, pe care o închide în 1998 și deschide o a
doua firmă de arhitectură : S.C. „BIG Ltd” srl, la care
renunță în 2006. Între aprilie 2004 și august 2009 este angajat
consilier tehnic pe probleme de urbanism și arhitectură la Primăria
Sectorului 1 din București. Din noiembrie 2009 și până în
prezent este proprietarul Biroului Individual de Arhitectură „Șerban
Alexandru Popa”. Este autorul a peste 25 de proiecte de biserici și
mânăstiri ortodoxe.
În
1994 înființează, împreună cu Dr. în economie Constantin
Cojocaru, asociația „Solidaritatea Românească”, a cărei
activitate încetează la jumătatea anilor 2000.
Publică
în „Evenimentul zilei”, în octombrie 1994, articolul „Statul
vinde ce nu este (numai) al lui”,
urmat de publicarea în „România liberă”, în decembrie același
an, a articolului „Bune
zece puncte, dar și mai bune sunt zece milioane de lei.”
În
ambele articole aduce, în premieră, la cunoștința opiniei
publice, dreptul de proprietate al cetățenilor României asupra
averii comune acumulate în timpul regimului comunist.
Publicarea
articolelor este urmată de o activitate susținută de încercare de
a ralia argumentat acestei idei politice diverse entități,
sindicate, organizații civice, partide politice etc., precum și
personalități cunoscute, active în viața societății. Toți cei
contactați refuză dialogul pe tema dreptului de proprietate al
întregului popor asupra averii sale comune.
Demersurile
jurnalistice pe tema în speță sunt reluate după 2019 în revista
„Certitudinea” unde publică aproape o sută de articole printre
care : -
„România de azi este o țară comunistă”- „Proprietatea și
revoluția”- „Infracțiunea primordială : legea 15/1990”-
„Unde a greșit Constantin Cojocaru ?”- „Falsa privatizare
comisă prin falsa vânzare”,
-
„Decalogul capitalului românesc”- „Ce este un naționalist
român ? Este un proprietar de capital”- „Globalism și
multipolarism”- „Manifestul revistei Certitudinea”- „Scoateți
capul din nisip și luați taurul de coarne”- „Românii nu sunt
un popor de milogi”,
-
„Fără proprietate nu există suveranitate”,- „Programul
Partidului Suveranist Român (model)”,
-
„Scrisoare deschisă către Călin Georgescu”
Articolele
nu trezesc (deocamdată) ecouri scrise în opinia publică
românească.
Apare
în emisiuni televizate la diverse televiziuni antisistem, unde
pledează pentru dreptul de proprietate al întregului popor asupra
averii sale comune, furată de statul român prin legea 15/1990 și
risipită prin „privatizare” și „restituire”. Societatea
românească rămâne în stare de inerție.
|