La întrebarea dacă o țară situată la intersecția Europei Centrale, a Balcanilor și a Mării Negre ar trebui să trateze studiul limbilor vecinilor drept un domeniu strategic, comparabil cu infrastructura energetică sau cu apărarea, răspunsul este, într-adevăr, afirmativ. Totuși, comparația trebuie nuanțată. 

Nu este vorba despre echivalarea directă a studiului limbilor cu apărarea militară, ci despre recunoașterea faptului că limbile reprezintă o infrastructură a suveranității cognitive. În secolul XXI, statele nu mai concurează doar prin resurse materiale, putere economică sau capacități militare, ci și prin capacitatea de a înțelege mediul cultural, intelectual și informațional în care acționează. 

I. O nouă categorie: securitatea cunoașterii După 1990, multe state europene au redus importanța studiilor regionale, presupunând că globalizarea și limba engleză vor rezolva problema comunicării internaționale. Această ipoteză s-a dovedit parțial eronată. Războiul din Ucraina, competiția geopolitică dintre marile puteri și reconfigurarea Europei Centrale au arătat că dependența exclusivă de limba engleză produce o vulnerabilitate majoră: dependența cognitivă de interpretările altora. 

Un stat care nu își poate citi direct vecinii ajunge să îi cunoască prin intermediari. Aceasta înseamnă că citește presa tradusă de alții; preia analize produse în alte capitale; importă interpretări și priorități străine; își reduce autonomia intelectuală. În acest sens, apare noțiunea de suveranitate cognitivă. 

II. România ocupă o poziție geografică excepțională Puține state europene se află la intersecția atâtor spații istorice: Europa Centrală; Balcanii; bazinul pontic; spațiul dunărean; vecinătatea estică a Uniunii Europene; proximitatea Caucazului și a Anatoliei. România este în contact direct sau indirect cu mai multe universuri culturale: maghiar; slav; turc; germanic; ucrainean; grecesc; caucazian. Această poziție este un avantaj potențial, dar numai dacă este însoțită de competențe umane adecvate. În absența lor, centralitatea geografică nu produce automat centralitate politică. 

III. Limbile sunt instrumente de anticipare Traducerea nu este suficientă. Un specialist într-o limbă străină nu învață doar vocabular, ci dobândește acces la: imaginarul colectiv; codurile culturale; memoria istorică; umorul; simbolurile; anxietățile societății respective; dezbaterile interne. Cu alte cuvinte, limba oferă acces la ceea ce poate fi numit stratul profund al societății. Multe transformări geopolitice devin vizibile mai întâi în limbaj. Schimbările de vocabular, apariția unor noi metafore politice, recuperarea unor figuri istorice sau modificarea accentelor identitare pot anunța mutații politice cu ani înainte ca acestea să devină evidente. 

IV. Serviciile de informații sunt doar o mică parte a ecuației Adesea, problema este redusă la securitate și intelligence. Aceasta este o perspectivă prea îngustă. Competențele lingvistice strategice sunt necesare în diplomație; armată; servicii de informații; administrație publică; mediul universitar; mediul economic; presă; cercetare; mediul editorial; instituțiile europene; think tank-uri; organizații culturale. Un ecosistem strategic funcționează numai atunci când aceste domenii comunică între ele. 

V. Un model posibil: „rezerva strategică de competențe” Așa cum statele întrețin rezerve energetice, ele ar putea întreține și rezerve cognitive. România ar putea defini un program național pentru formarea unei elite plurilingve. De exemplu:Nivel minim (10 ani) Spațiul prioritar. Maghiară : 500 de specialiști de nivel avansat; 100 de cercetători; 50 de experți seniori. Ucraineană : 500 de specialiști; 100 de cercetători; 50 de experți seniori. Rusă : 400 de specialiști; 100 de cercetători; 50 de experți seniori. Turcă : 300 de specialiști; 75 de cercetători; 40 de experți seniori. Sârbă : 150 de specialiști. Bulgară : 150 de specialiști. Polonă : 150 de specialiști. Aceste cifre nu sunt uriașe. Ele sunt perfect realizabile pentru un stat de aproape 19 milioane de locuitori. 

VI. Costul este redus, beneficiul este enorm Formarea unui specialist de nivel înalt costă incomparabil mai puțin decât construirea unei infrastructuri fizice. Dar efectele sunt de lungă durată. Un specialist poate produce: traduceri; cercetări; politici publice; analize; rețele instituționale; cooperare transfrontalieră; expertiză economică. Capitalul uman se multiplică. VII. De la „țară de frontieră” la „țară-punte” România s-a perceput adesea ca o țară de frontieră. Această perspectivă este defensivă. Există însă o altă posibilitate: România ca stat-punte policentric. 

În acest model, rolul său nu este să fie periferia cuiva, ci interfața dintre mai multe regiuni europene. Aceasta presupune însă o schimbare de paradigmă. Nu este suficient să investești în autostrăzi, porturi, baze militare sau interconectări energetice. Trebuie să investești și în ceea ce am putea numi infrastructura invizibilă a statului: limbile; arhivele; bibliotecile; traducătorii; institutele de studii regionale; rețelele universitare; programele de mobilitate; comunitățile epistemice. VIII. O formulă de sinteză În secolul al XIX-lea, puterea unui stat era măsurată prin teritoriu. În secolul al XX-lea, prin industrie. În secolul al XXI-lea, ea depinde tot mai mult de capacitatea unei societăți de a înțelege lumea din jurul ei înaintea celorlalți.

 În acest sens, limbile nu mai aparțin exclusiv culturii sau educației. Ele devin o componentă a securității naționale, a autonomiei intelectuale și a suveranității cognitive. Un stat care nu își cunoaște vecinii prin intermediul propriilor specialiști riscă să își privească propria regiune prin ochii altora. Iar aceasta nu este doar o problemă culturală, ci una strategică.