Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie - Ovidiu Bufnila. A Doua Scrisoare Deschisa scrisa cu si mai multa dragoste catre

«Daca am dreptate pe undeva, atunci se cheama că avem o Salvare, căci putem să ne îndreptăm stând în puterea noastra să îndreptam lucrurile.» Ovodiu Bufnilă

A Doua Scrisoare Deschisa scrisa cu și mai multa dragoste catre românii de pretutindeni :

Oare nu cumva greşesc zicând ce zic de-acum încolo în scrisoarea asta ? ! Daca greşesc, eu să fiu rătăcitul. Să fi eu eu rătăcitul şi să n-am dreptate. Daca am dreptate pe undeva, atunci se cheama că avem o Salvare, căci putem să ne îndreptăm stând în puterea noastra să îndreptam lucrurile. Acum, zic şi eu, aşa într-o doară, că parcă nimeni nu vrea nimic serios şi înălţător în ţara asta. Parcă nimeni dintre români cu stare nu vrea să construiască în România cel mai mare avion din lume. Parcă nimeni nu vrea cu adevărat să câştigăm Campionatul Modial de Fotbal de vreme ce mereu ne dăm cu stângu-n dreptu pe terenu de fotbal crezându-ne mereu oropsiţi de fluieraşii din spatele uşilor închise ale Afacerilor Internaţionale din Fotbalul Internaţional.

Parcă nimeni nu vrea că un scriitor român să primească Premiul Nobel căci invidioşii şi intrigaţii bagă fitile peste tot, dragii de ei, că să nu se întâmple cumva minunea asta. Nu vrem să invadăm Asia. Nu vrem să construim un tunel pe sub Marea Neagră. Nu vrem să facem un oraş plutitor în spaţiu. Nu vrem să fim cei mai nebuni din lume dar suntem gata să punem la cale nebunii incredibile dar care nu se pun la socoteală niciunde. M-am săturat să văd toţi aroganţii cum se dau sfătoşi, înţelepţi şi mari şi tari în România şi se iţesc pe ecrane asudând la greu de greaua lor povară aşa-zis istorică. Parcă nu vrem nimic interesant cu adevărat. Parcă nu vrem decât grătar, bere şi mici, monumente funerare din marmură, vile ochioase şi excursii în Dubai sau la Miami, să moară vecinii de necaz şi adversarii noştri politici, cu care facem afaceri de numa, numa fără ştirea poporanului, săracu de el. Parcă nu vrem decât să ne bârfim, să ne păruim, să ne minţim şi să ne jefuim care cum apucăm.

Parcă nimeni nu vrea ceva măreţ în România. Ţară este în paragină. în curând vom uita că ne mai chemăm români. Pupincuriștii Sovietelor au vândut petrolul pe sub mână cui a vrut și cui n-a vrut. Pupincuriștii unchiului Sam visează cai verzi pe pereţi, dolărei verzulii în tolbă, și se pregătesc de trăit bine cum ii sta bine românului care știe să se invartească, oricare ar fi vicisitudinile grele, istoriceste vorbind. Pupincuriştii Europei fac şi ei ce pot încercând să se chivernisească din orbirea noastră, omenească de altfel. Despre Pupincuriştii Extratereştrilor nu vă spun nimic căci e de la sine înțeles că e chestiune de Top Secret de care ne ocupăm numai noi, Profesioniștii de la Serviciile Secrete Extraterestre (SSE).

Ordinari de toate felurile au amanetat pădurile României la arabi iar ticăloşi de ticăloşi au vândut România bucată cu bucată cui a vrut şi cui n-a vrut de pe planeta asta, spoliind cu vârf şi îndesat Poporul Român.
Naţionaliştii ăia periculoşi care cică ar fi fost extremiştii lu pește prăjit sunt nişte găini plouate, cine să se sperie de ei ? ! NIMENI nu vine să ne spună cât de Inteligenţi suntem cu adevărat şi ce Țară Teribilă am putea construi, să moară şi ruşii şi americanii şi francezii şi extratereştrii de necaz.

Parca Nu vrem nimic. Doar să pierdem vremea pe terase şi cafenele, în proiecte ridicole, în înjghebări de serbări bolnave, să ne pierdem vremea cu furtişaguri, să dăm tzepe aici ori aiurea, să ne credem mari şi tari dar să nu fim decât ridicoli şi de râsul lumii, stăm la taclale prin arhipelaguri digitale pe Net şi ne scuipăm unii pe alţii cu savantlâcuri, în timp ce gunoiul şi paragina ne-au luat urma deja şi ne seacă la ficaţi, de dimineaţă şi până seara. Palpitam dacă unul ne înjură la televizor de mamă şi de tata şi ne bucurăm că proştii pe chestia asta. Palpităm dacă vine câte unul care a vândut ţara şi se dă Marele Jurnalist Român şi ne spune el cât de rău ne are pe noi toţi la matze şi nouă ne place nevăzând că ticălosul e om plătit să ne prostească pe faţă. Palpităm dacă vine unul şi borăște pe noi. Parcă ne place asta, de perverşi ce suntem. Parcă ne pierdem bunătatea sufletească în fiecare zi şi trăim de azi pe mâine cu simulacre de revoluţii, greve, insurgente şi războaie închipuite.

Parcă Vitejia Neamului Românesc a murit de mult, parcă nu mai crede nimeni în ea. Dar e din ce în ce mai clar că vom redeveni vitejii vitejilor. Sunt nişte semne. Dar, până atunci, parcă în loc să trăim ADEVĂRAT, ne-am ascuţit spiritul poetic şi facem Literatura Plângăcioasa când ar trebui să fim oameni de acţiune. Ne tot place să ne autocriticăm, să ne ascuţim simţul critic, de creion bont. Ne bucurăm când descoperim prosteşte că nu ne-am făcut bine de mai multe mii de ani încoace şi că am fi cum eram. Parcă nu iubim nimic. Monumentele Româneşti stau în paragina. Românii uita limba română preocupaţi chipurile să salveze tocmai pe aceia care distrug cu bună ştiinţă Adevărata Limbă Românească.

Parcă se duce dracului tot : Tradiţia, Buna Rânduială, Speranța, Viziunea. Sigur că Poporul Român a avut o Viziune în Istorie. Dar parcă ea moare cu zile. Curve, târfe, madame de tot felul distrug Bărbăţia Românească şi ne castrează că Naţiune iar noi nu mişcăm un deget să le înmuiem în smoală şi să le alergăm prin urbe tăvălindu-le prin fulgi de găină că să se înveţe lumea cu adevăratul spirit critic românesc. Feminitatea Românească, frumosă şi magică, e distrusă zi de zi de silicoane fanteziste, de curviştine ridicole și gângave în timp ce adevaretele Femei ale României sunt dosite în penumbră cu bună ştiință.

Parcă ne ducem dracului în fiecare zi dar în mod bizar nu facem nimic să oprim Marea Nenorocire a Poporului Român. Ne pierdem vremea cu dezbateri siropoase când de fapt ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu să-şi întoarcă faţa la noi şi să ne scoată la lumină. Ce vom face când Uniunea Europeană se va face ţăndări aşa cum s-a făcut ţăndări Uniunea Sovietică ? Care anume Imperiu va pune laba pe noi ? Habar n-avem ce fel de oameni istorici suntem. Am smiorcăit după americani dar le-am tras ţeapă cu benzina în Războiul din Balcani. I-am înjurat pe ruşi de numa, numa dar ne drăgălim pe din dos cu ei şi oftăm după vodca rusească şi după tătuc.

Cu extratereştrii n-avem nici în clin nici în mânecă, mai bine ar sta pe planeta lor că dacă aterizeaza la noi în bătătură vor rămâne fără potofel şi-or să le crească silicoane unde te aştepţi mai puţin şi-or să se prostească şi ei în teleşourile noastre ridicole, tembele, fără sare şi piper. Parcă și cu chinezii am face noi casă bună dacă ar fi să vină peste noi de-adevăratelea cu tancuri şi puhoi de pedestrime privindu-ne oblic şi surâzător. Mai mare râsul.

Nu avem Idoli. Ne bucurăm că la iarmaroc dacă vreun român cu carte ne beşteleşte şi ne mai zice vreo două de alean dar nu facem din el zeu căci nouă nu ne place să fie careva mai cu moţ decât noi, să ne zică încotro s-o apucăm în Istorie sau să ne invete ceva util, interesant, nemaivăzut. Ştim noi căi lăturalnice, nu ne încurcăm. Parcă nu avem un proiect grandios pentru că ne e frică să ne gândim pe noi înşine ca pe nişte Oameni Mândri. Parcă asta e cheia. Aici ne împiedicăm în umilinţă, curvăsăreală şi înşelăciune, naivitate şi potlogărie, ciordeală, învârteală, supravieţuire şi sumeţeală prostească şi fără de leac.

Dar, uite : a trecut aseară pe la mine un înger care mi-a şoptit că toate astea-s baliverne şi că eu vorbesc în dodii şi că nu sunt decât un gargaragiu încrezut şi un marţafoi cu aere de mare domn şi un derbedeu de pe Strada Mare şi că de fapt, noi, românii, vom fi cu adevărat o Mare Naţiune în Inima Veacurilor.

Ovidiu Bufnilă