Mioara si Ion Porojan. Amintirile unor diplomati romani la Moscova
Data: Monday, June 05 @ 20:09:29 CEST
Topic: Memoria


Tezaurul romanesc la Moscova
In limba rusa se foloseste, inca din 1918, «золотой фонд», atunci cand se face referire la Tezaurul romanesc.
CE SE ȘTIA DESPRE SOARTA TEZAURULUI ROMÂNIEI DE LA MOSCOVA?

Despre existența tezaurului românesc (în rusă : ”золотой фонд”) am aflat, trunchiat, pe când eram studenți « boboci » la București. În țara noastă, returnarea parțială, în 1956, a unor opere de artă și obiecte din metale prețioase a fost un bun prilej de a ridica în slăvi « generozitatea » URSS. Era pe la începutul verii (12 iunie 1956), când ziarele romînești informau despre « grija cu care specialiștii sovietici s-au apleca asupra fiecărui obiect de patrimoniu », ba mai mult, unele tablouri au fost chiar restaurate.
În « Jurnalul de călătorie », academicianul G. Oprescu, care a fost unul dintre cei mai apreciați cunoscători și colecționari de artă, scria că ministrul culturii din acea vreme, Constanța Crăciun, l-a informat că va face parte din delegația română ce urma să plece în URSS pentru a prelua lucrările de artă din tezaurul românesc, înapoiat de guvernul sovietic.
La Moscova însă, G. Oprescu relatează că, de fapt, « Ni s-a comunicat că rolul meu și al altor câțiva academicieni era să iscălim protocolul de primire și să mulțumim guvernului sovietic pentru gestul generos de a ne pune la dispoziție acel neprețuit tezaur artistic… ».
Expoziția deschisă la București, în preajma zilei de 23 august 1956, la « Muzeul de Artă » a primit un număr record de vizitatori. Erau cozi interminabile. Ziarele scriau de peste zece mii de vizitatori zilnic veniți din toată țara, mai ales în zilele de dumincă. Noi am reușit să o vedem pe la finele lunii noiembrie 1956. Ne-a rămas întipărit în minte minunatul tezaur de la Pietroasa « Cloșca cu puii de aur », ca și « Rhitonul de la Poroina » ˆ pocalul marilor preoți sciți, (intrat în colecția Muzeului de Antichități din 1883), piese ce ne încântă și astăzi atunci când vizităm, împreună cu nepoții noștri, « Tezaurul istoric », astăzi amenajat și îngrijit cu o adevărată religiozitate de lucrătorii Muzeului de Istorie a României.
Aveam să regăsim această formă elegantă de rhiton în muzeele din Turkmenistan (unde am lucrat ca șef de misiune), de la cele mai mici până la cele mai mari dimenisuni, din piatră, ceramică, fildeș sau argint, mărturie a perioadei de maximă înflorire a regatului seleucizilor, o incontestabilă dovadă a influenței elenistice din perioada în care Alexandru cel Mare (356-323 î. Hr.) își întinsese imperiul până în Asia Centrală.
« Cloșca cu puii de aur », descoperită de niște țărani în 1837, se pare că a fost confecționată în secolele III-IV d. Hr. Se spune că ar fi aparținut regelui vizigot Athanaric. În Europa este celebră, ea a fost expusă la Paris în 1867, la Londra în 1868, la Viena în 1872. În același « Jurnal », G. Oprescu povestește despre un profesor arheolog rus, venit special la Moscova, pentru a studia piesele din tezaurul românesc ce urma să fie returnat statului român. Fascinat, a privit circa patru ore piesele unicat, după care a spus că mai bine de patru decenii a tot povestit studenților despre tezaurul de la Pietroasa, fără să-l fi văzut vreodată și fără să bănuiască că el se afla atât de aproape în Kremlin.
După această perioadă de « euforie » față de bunăvoința sovietică, s-a așternut o tăcere grea și apăsătoare. Se mai vorbea în șoaptă, îndeosebi cei din generația părinților și bunicilor noștri, despre « simulacru de restituire », dar atât și nimic mai mult.
Nici atunci când am ajuns la Moscova n-am aflat prea multe. « Sala armelor » din Kremlin, unde știam că fusese depozitate în 1916 bunurile de patrimoniu din România regală, nu era deschisă vizitatorilor. Cam prin anul 1964 am reușit să o vizităm, după ce am fost, inițial, trecuți pe o lungă listă de așteptare. N-am văzut nimic din ceea ce noi, în naivitatea noastră, credeam că vom descoperi.
Prima vizită în străinătate efectuată de N. Ceaușescu după preluarea puterii a fost la Moscova (3-11 septembrie 1965). Din delegația română a făcut parte I. Gh. Maurer, Gh. Apostol, Al. Bârlădeanu, Paul Niculescu-Mizil, Manea Mănescu, Corneliu Mănescu și ambasadorul Nicolae Guină. Întregul colectivul al ambasasdei, pe atunci destul de numeros, a fost antrenat în pregătirea vizitei. Sute de pagini dactilografiate despre diferite aspecte ale relațiilor româno-sovietice, numeroase dosare cuprinzând stadiul de rezolvare a problemelor de pe bogata agendă a acelor timpuri ˆ economice, culturale, științifice, din domeniul sănătății și al învățământului. Un capitol special cuprindea unele informații despre tezaurul românesc, culese de diplomații români, din cărțile vechi găsite prin anticariatele din URSS și care se confirma expedierea și depozitarea la Moscova.
La convorbirile oficiale româno-sovietice, începute la 4 septembrie 1965, din partea sovietică, au participat : L.I.Brejnev, A.N.Kosâghin, președintele Consiliului de Miniștri, N.V.Podgornâi, membru al Prezidiului CC al PCUS, secretar al CC al PCUS, A.N.Șelepin, membru al Prezidiului al CC al PCUS, secretar al CC al PCUS, I.V.Andropov, secretar al CC al PCUS, V.N.Novikov și P.F.Lomako, membri ai CC al PCUS, vicepreședinți ai Consiliului de Miniștri, A.A.Gromâko, ministrul afacerilor externe, I.K.Jegalin, ambasadorul sovietic în România… În cadrul acestora, Ceaușescu n-a ezitat să ridice problema tezaurului românesc. Luați prin surprindere de maniera directă, fără menajamente, în care s-a pus această chestiune, sovieticii au cerut un răgaz de gândire până la 9 septembrie. În acest răstimp, delegația oficială a vizitat orașele Volgograd și Leningrad, ca și mai multe obiective industriale și agricole.
Din stenograma convorbirilor, păstrată la Arhivele Naționale ale României, rezultă că, la convorbiri, Al. Bârlădeanu a prezentat istoricul evacuării Tezaurului în Rusia. El a menționat, printre altele, și la faptul că V.I.Lenin, într-o telegramă din 1918 către Antonov-Ovseenko*, transmitea : « Bogatele valori ale guvernului român trebuie păstrate cu cea mai mare grijă spre a fi predate în bună stare poporului român după doborârea contrarevoluției române ». În acest context, Bârlădeanu arăta că « a sosit momentul pentru a se îndeplini directiva lui Lenin ».
În replică, L.I.Brejnev spunea : « După 50 de ani, deodată, două state socialiste încep să-și amintească de relațiile dintre guvernul țarist și guvernul regal. Pe noi ne-a uimit însăși punerea acestei probleme. […] țarismul a fost înlăturat și toate aceste casete au căzut în mâinile guvernului provizoriu. Aici se termină informațiile. Nu mai găsim nici un fel de date din partea vreunei comisii, pentru că a început războiul civil și atunci, o parte din aur a fost trimis la Perm, Omsk, Kazan, Saratov, pentru a se păstra […] În felul acesta, o parte din aur, a fost jefuită în timpul războiului civil de armatele alb-gardiste, care, probabil, l-au dat țărilor străine pentru îmbrăcămintea pe care au primit-o… . « Există un document din care rezultă că România regală are datorii față de Rusia țaristă pentru livrări de armament și alte lucruri în sumă de 300 milioane de dolari, ceea ce corespunde cu 274 tone aur… ».
La rândul său, A.N.Kosâghin arăta că : « Dacă o să luăm chestiunea decontărilor, ea va fi în mod incalculabil nu în favoarea României, pentru că atunci se va pune problema datoriilor față de Rusia țaristă ».
Ceaușescu a respins însă argumentele părții sovietice, arătând că « Tovarășul Kosâghin pune problema decontărilor între guvernul țarist și guvernul român de atunci […] Noi am ridicat un lucru simplu : între două guverne a intervenit un acord semnat de miniștri de finanțe de atunci : aceste valori au fost date drept gaj în contul unor datorii. După toate normele de drept internațional și interne, dacă îi dai cuiva să păstreze ceva, el este obligat să ți-l înapoieze ». În continuare, Ceaușescu a arătat că răspunsul lui Brejnev poate altera relațiile dintre România și URSS. « Noi ne dăm seama că acum problema nu poate fi lămurită. Suntem de acord s-o amânăm […] Ceea ce am vrea să vă rugăm este ca […] să nu legăm probleme care nu au nimic în comun, pentru că ele nu pot fi interpretate, tovarășe Brejnev, decât ca încercări de a ne împiedica să mai ridicăm probleme. Vă spun în mod cinstit părerea mea : aceasta nu poate constitui o bază de dezvoltare a relațiilor noastre ».
Aici se cuvine să amintim articolul istoricului și publicistului rus Anatoli Latâșev « Aurul românesc din Rusia sau risipirea unui secret » din ziarul « Rossiskaia gazeta », în luna iulie 1993, în care autorul combate versiunea că pentru echipamentul militar livrat în anii 1916-1917, România ar datora o sumă care depășește valoarea aurului românesc depozitat. « Un neadevăr sfruntat- spune autorul. Cu o asemenea sumă s-ar fi putut înarma o jumătate de continent, nu câteva divizii ».
După vizita oficială a delegației române, noi, cei din ambasadă, nu am fost informați în detaliu despre problema tezaurului și modul tranșant în care a fost ea ridicată în cadrul convorbirilor oficiale româno-sovietice. Apoi, s-a așternut din nou tăcerea.
La doi ani după vizita oficială a delegației române la Moscova, într-o cuvântare rostită la Odesa cu prilejul aniversării victoriei asupra fascismului în cel de-al doilea război mondial, M.A.Suslov, ideologul PCUS, arăta că nici un aur din lume nu poate compensa viețile soldaților Armatei Roșii căzuți pe câmpul de luptă pentru eliberarea țărilor socialiste de sub fascism. Autoritățile române au apreciat că acesta a fost singurul răspuns dat de sovietici la problema ridicată de Ceaușescu la Moscova în chestiunea returnării tezaurului românesc.
La București însă, se mai vorbea, într-un cadru restrâns, și atunci numai « pentru a ne mai răcori puțin ». Spre exemplu, cunoaștem că la Casa de cultură « Mihai Eminescu » din București, exista un Cerc de istorie, la care participau persoane în vârstă, mai ales, basarabeni. Cercul era condus de generalul (r) Titus Gârbea, fost atașat militar în Germania în perioada celui de-al doilea război mondial. Discuțiile se purtau « fără perdea ». Dar ce folos ! ?
Se mai vorbea deschis și la cursurile de perfecționare de la Academia « Ștefan Gheorghiu . Aici istoricii invitați prezentau cu lux de amănunte multe aspecte necunoscute nouă despre Basarabia, soarta tezaurului românesc în preajma primului război mondial, Insula Șerpilor și alte probleme contencioase româno-sovietice.
Negocierile româno-ruse de după 1989 au condus, printre altele, la semnarea unui acord (1992) care prevedea recuperarea a circa 250 000 de cadre de microfilm din arhivele Kominternului, KGB, Ministerului de Externe. În aceeași perioadă, ministerele de externe din cele două țări au ajuns la înțelegerea de a edita două volume de documente diplomatice despre relațiile bilaterale din perioada 1917-194l. În 1999 și, respectiv, 2000 au văzut lumina tiparului cele două volume. Din lectura acestora, rezultă că, partea română a încercat, în mai multe rânduri, să recupereze tezaurul începând cu 1919, în cadrul tratativelor de pace de la Paris și continuând în anii 1921,
1922, 1923, 1924 la tratativele bilaterale de la Londra, Varșovia, Copenhaga, Viena. După 1924, chestiunea n-a mai fost ridicată o bună perioadă de timp. Întotdeauna însă
ea a fost ridicată în conexiune cu problemele teritoriale, (așa cum, de altfel, s-a întâmplat și la negocierile româno-sovietice de la Moscova din 1965). Același istoric, Latâșev, remarca, în articolul amintit, că aurul românesc a fost ținut, pe parcursul anilor, de către puterea sovietică drept « instrument de șantaj » în orice împrejurare în care s-ar fi pus în discuție reunirea Basarabiei cu România.
« Hotărârea din 13 (26) ianuarie 1918 a Sovietului Comisarilor poporului al RSFSR privind ruperea relațiilor diplomatice cu România », din primul volum al culegerii de documente publicate de ministerele de externe din România și Federația Rusă, stipulează la punctul al treilea :
3. « Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică își asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român »*.

În memoriile sale « Misiunea mea în România »*, general-locotenentul A.A.Mossolov*, ministru plenipotențiar rus în România, (care-l înlocuia pe ministrul Rusiei la Iași, Poklewski-Koziell, aflat în concediu) relatează pe larg momentele legate de expedierea tezaurului romînesc. Tot de la el aflăm că exista chiar și un proiect privind o eventuală refugiere în Rusia a familiei regale, a unor instituții naționale și chiar a guvernului și armatei române în Ucraina. Se cuvine să amintim că acest general rus fusese mulți ani șeful Cancelariei Imperiale din Petrograd. A fost trimis de țarul Nicolai II în România în noiembrie 1916. Regina Maria a fost prima persoană oficială pe care reprezentatul rus a vizitat-o la Iași. Impresia pe care a produs-o Regina Maria asupra sa a fost atât de puternică, încât a avut un cult pentru această femeie deosebită pentru tot restul vieții. De altfel, în cadrul frecventelor întrevederi pe care Mossolov le-a avut cu Regina Maria în timpul misiunii sale în România, au fost abordate probleme importante din raporturile româno-ruse ori dintre cele două curți. Regina Maria îl menționează de mai multe ori în « Povestea vieții mele »**, apreciind profunzimea și seriozitatea opiniilor exprimate de diplomatul rus. Iată prima sa impresie, dată 27 noiembrie (10 decembrie) 1916 : « E un curtean deștept, pare cam șiret, a făcut parte mulți ani din Curtea Țarului, știe multe și a văzut multe. Cred că vom avea neplăceri din partea rușilor ».

Pentru respectarea adevărului istoric, amintim aici pe bancherul Mauriciu Blank, care atrăgea atenția asupra pericolului reprezentat de acordarea unei încrederi discreționale rușilor. La o întrevedere cu Ion I. Brătianu, bancherul spunea : « Cunosc Rusia, cunosc mobilitatea spiritelor de acolo și nesiguranța terenului pe care se calcă în acest vast imperiu. Un asemenea depozit în mâna Moscovei nu e sigur în clipele actuale și vom avea deziluzii amarnice ». El sugera primului ministru trimiterea tezaurului la Londra sau într-o țară neutră. Au existat, desigur, contraargumente, unele întemeiate, ceea ce a condus, în final, la alegerea Rusiei țariste. Nu putem însă să nu constatăm câtă dreptate a avut M. Blank și cât de nefericită a fost soluția aleasă.

Când în aprilie 1991, Ion Iliescu, pe atunci președintele României, s-a aflat la Moscova pentru a semna Tratatul de prietenie cu Uniunea Sovietică, răspunsul lui M. Gorbaciov la întrebarea unui ziarist a fost pentru noi un adevărat « duș rece ». — « Care tezaur ? întreba el. El a promis că « se va interesa », dar n-a mai dat nici un răspuns.
Cunoscând minuțiozitatea cu care se pregătesc vizitele oficiale în această țară, mai ales cele la vârf, ne vine greu să credem că liderul sovietic de atunci nu fusese informat despre o problemă atât de vechi și de o asemenea notorietate cum era cea a tezaurului românesc.
Odată cu semnarea, la 4 iulie 2003, a Tratatului bilateral româno-rus, problema tezaurului a căpătat alte dimensiuni. Declarația comună a miniștrilor de externe din România și Federația Rusă, ca anexă la Tratatul menționat, consemnează înființarea unei comisii bilaterale care să studieze problema tezaurului. Această comisie urmează să prezinte o perspectivă istorică, adică numai concluziile sale, lipsite de relevanță politică sau juridică. Comisia s-a constituit, ea are doi copreședinți, un regulament de funcționare și au avut loc câteva întâlniri, la București și Moscova, care n-au avansat prea mult. Trebuie spus în modul cel mai sincer : Trecerea timpului n-a avut darul să fie uitată sau abandonată această chestiune.
Cunoscând bine temperamentul și sufletul românesc, ca și comportamentul autorităților sovietice (rusești) față de această spinoasă și delicată problemă, ce trenează de atâta amar de timp, suntem încredințați că relațiile româno-ruse nu vor putea fi normalizate atâta timp cât problema tezaurului nu va fi reglementată. Fără voință politică, fără o viziune modernă, europeană, nu se poate stabili o relație bilaterală solidă, bazată pe încredere, respect și avantaj reciproc. Aceeași situație complexă și fără perspective de rezolvare există și în problemele teritoriale. În acest caz, se impune o abordare similară.
În ultimul an, în România se vehiculează ideea că tezaurul de la Moscova, mai exact, aurul românesc, în greutate de 93 de tone, ar putea fi retrocedat prin intermediul unor firme private, mai concret, printr-un întreprinzător român, Eugen Anca, agent economic la SC Profact SRL-București, « cu bune relații economice și politice » la Moscova.
----------------------------------------------------------------

*Antonov-Ovseenko V.A. (1883-1939) ˆ om politic și diplomat sovietic

A.A.Mosolov « Misiunea mea în România » (Memorii-Curtea Imperială a Rusiei și Curtea Regală a României în timpul războiului), Ed. SILEX, București, 1997.
**MARIA, Regina României, Povestea vieții mele », vol. III, ed. III, 1937, pag.128


Am dori și am vrea să credem că ar putea fi șanse reale de recuperare a tezaurului, dar este puțin probabil ca partea rusă să manifeste o asemenea disponibilitate fără să existe anumite interese, condiții sau solicitări care, deocamdată, nouă ne rămân necunoscute.

Inventarul Tezaurului trimis la Moscova
----------------------------------------------------------------
Număr Casete Valoare totală casete în lei aur

----------------------------------------------------------------
111 Lire engleze 22.357.076,04
550 Coroane austriece 92.188.488
726 Mărci germane 143.321.750
48 Lire otomane 8.604.996,82
7 Carolini (lei rom) 1.065.705
88 Napoleoni 46.117.140
3 Monede rusești vechi și noi 471.384
1 Monede diferite* 103.605,12
3 Lingouri de aur** 337.247,80
1 Diferite valori*** 13.063,86
2 Bijuteriile M.S.Regina Maria**** 7.000.000,00
----------------------------------------------------------------
TOTAL
1740 Casete în valoare totală de lei aur 321.580.456,84
----------------------------------------------------------------
* Primite la valoarea arătată pe etichetele sacilor sigilați.
** Acceptate pentru valoarea și greutatea declarată.
*** Aceste casete au fost primite pe valoarea declarată, fără a fi deschise.

Situația finală a celor două transporturi ale
Tezaurului românesc la Moscova
----------------------------------------------------------------
Număr casete Conținut Valoare totală în lei aur

----------------------------------------------------------------
Primul transport
----------------------------------------------------------------
1738
- conținând stocul metalic de aur
al Băncii Naționale a României
lei aur 314.580.456,84
----------------------------------------------------------------------------------------------------------
2 — conținând bijuteriile
M.S.Regina Maria, lei aur 7.000.000,00
----------------------------------------------------------------
Al doilea transport
----------------------------------------------------------------
— conținând aur efectiv din
stocul metalic de aur al BNR
lei aur 374.523,57
----------------------------------------------------------------
— conținând arhiva BNR,
lei aur
- conținând titluri, efecte,
depozite și alte valori
proprietatea BNR, lei aur 1.593.762.197,52
----------------------------------------------------------------
1621
- conținând numerar, bijuterii,
tablouri și alte diferite depozite
făcute de Casa de Depuneri de
particulari, instituții publice și
private, lei aur 7.500.000.000,00
----------------------------------------------------------------
TOTAL
3549 — conținând valori în sumă totală
de lei aur 6.416.417.177,93
----------------------------------------------------------------

Situații prezentate în volumul Tezaurul României la Moscova » — Documente (1916-1917), Editura Globus, București, 1993.






Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=99