Maria Spatariu. Duetele autor - personaj, autor - narator si narator - lector
Data: Wednesday, July 07 @ 13:14:11 CEST
Topic: Lecturi critice


Fiind destinat apariției în presa scrisă ce pune în prim-plan actualitatea evenimentului, în reportaj momentul acțiunii descrise, al scrierii și al lecturii sunt foarte apropiate, cronologic vorbind. Două dintre aceste momente se concentrează în jurul reporterului care este personaj al evenimentului și narator al lui.


Orice reporter este personaj al reportajului său, chiar dacă nu este implicat direct în acțiune, fiind doar un martor. În consecință, reportajul este rodul unei experiențe trăite de reporter, iar acesta se poate referi la implicarea lui în faptele descrise utilizând persoana I și pronumele personal „eu” sau folosind persoana a treia. Reporterul își înregistrează trăirile, impresiile și chiar acțiunile pe care le-a avut sau înfăptuit ca personaj și le transcrie apoi, transformându-se în narator. Se pune astfel semn de egalitate între reporter, autor și narator, pentru că „A introduce ca martor sau reporter o persoană care nu se identifică cu autorul care semnează textul, cu numele său, înseamnă a da narațiunii atributele ficțiunii literare.” (1)
Totuși, jucând mai multe roluri, reporterul are cunoștințe diferite asupra evenimentului ce face subiectul reportajului. Ca narator, ce relatează totul după ce acțiunea s-a încheiat, el face selecția faptelor și alcătuiește povestirea din perspectiva celui care cunoaște finalul. Ca personaj care își îndeplinește rolul de reporter, așa cum îl întâlnim în text, el se află în interiorul timpului povestirii: nu cunoaște finalul, pune întrebări, observă și înregistrează elementele din care naratorul va face apoi selecția. Uneori, reportajul se deschide chiar cu perspectiva naratorului, care prezintă succint ce anume l-a determinat să abordeze subiectul, incitând astfel curiozitatea lectorului.
Spuneam că reporterul este autorul și totodată naratorul reportajului, iar această ultimă funcție nu și-o pierde niciodată, deși, uneori, poate opta pentru naratori indirecți. Mai precis, naratorul dă cuvântul altor naratori, iar autorul le reproduce spusele, prin citate, dialog ș. a. m. d. Se conturează astfel și alte puncte de vedere, independente de cel al naratorului, dar nu și de cel al autorului, care le permite să ia cuvântul și în ceea ce scrie.
Cea de-a treia relație ce trebuie discutată atunci când vorbim de reportaj este cea dintre autor și lector, dintre emițător și receptor, dacă e să ne referim la cei doi în termenii actului de comunicare. Paul Cornea vorbește de șase tipuri de lector (2), dar numai patru dintre acestea ne interesează. În primul rând, autorul este primul cititor a ceea ce scrie, deci lectorul alter ego. Lectorul vizat este format, într-o primă fază, din cititorii ziarului, ale căror caracteristici generale de grup și ale căror orizonturi de așteptare sunt cunoscute în linii mari. Din acest grup se poate delimita un lector mult mai precis conturat, care se regăsește în adresările directe ale autorului către o anumită categorie de public (Brunea-Fox, de exemplu, îl transformă pe Ștefan Roll în personaj al unui reportaj, prin adresare directă: „Și când te gândești, dragul meu Roll, poet al seismelor și avalanșelor, că viețile acestea scoase parcă din timp, independente, s-ar zice, de un minutar al epocii și meridianului, sunt legate totuși de un implacabil orar oficial, de un orologiu mișcând totuși trenurile după o normă precisă.” ). (3)
Lectorul înscris poate apărea și el reportaje, fiind unul dintre personaje sau chiar reporterul ce are ca punct de plecare în demersul său o scrisoare (În Cinci zile printre leproși, autorul F. Brunea-Fox mărturisește că a simțit impulsul realizării acestui reportaj după ce a citit o scrisoare a Ministerului Sănătății. Mărturisirea și publicarea scrisorii îl transformă pe autor în lector înscris). Expeditorul scrisorii este lectorul real sau empiric, cel care a citit efectiv textul autorului. Dacă atunci când vorbim de ficțiune, identitatea lectorului real este dificil de stabilit, având în vedere că uneori între timpul scrierii și cel al lecturii pot să treacă sute de ani, în cazul reportajului, lectorul real poate fi identificat prin feed-back-ul pe care îl oferă uneori autorului. Un posibil exemplu este dat de receptarea reportajului Capul Midia al lui Geo Bogza. Astfel, după publicarea reportajului, unul dintre cititori – lector real – semnalează într-o scrisoare adresată redacției că scrierea nu se încadrează realismul socialist. (4)

NOTE
(1) J. Maziarski, Reportajul - privire asupra problemelor genului, în „Presa noastră”, nr. 8/1973, p. 45
(2) Paul Cornea, , Introducere în teoria lecturii, Iași, Editura Polirom, 1998, p. 61
(3) F. Brunea-Fox, Reportajele mele 1927-1938, Cuvânt înainte, note, antologie și ediție îngrijită de Lisette Daniel – Brunea, București, Editura Eminescu, 1979, p. 219
(4) Ana Selejan, Literatura în totalitarism 1952-1953, Sibiu, Editura Thausib, 1995, p. 235






Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=958