Boris Marian Mehr. Criza criticii române?
Data: Saturday, April 17 @ 10:57:44 CEST
Topic: Culturnicii



Confratele Boris Marian Mehr difuzează un articol polemic pe care îl publicăm aici convinși că pune în evidență un fenomen real și trage un semnal de alarmă necesar. Singura rezervă pe care am avea-o este  legată de titlul care, generalizând, pare să ignore că Manolescu și Ștefănescu nu sunt singurii critici literari din România. Iar colecțiile de texte «cronicărești» reșapate, publicate în format mare, cu un titlu inadecvat și împănate cu unele considerații «pseudoteroretice» și istorice nu le ridică la nivelul lui Lovinescu, Călinescu sau la acela al unei adevărate istorii literare, singura existentă pentru perioada de după 1944, cea a lui Marian Popa. Argumentația lui Boris Marian, care își asumă subiectivitatea pe teme literare, are însă o bătaie mai lungă : instituția Uniunii Scriitorilor. în momentul în care Uniunea e pe cale să-și piardă sediul, adică pământul de sub picioare, când se știe că arhiva Uniunii a fost distrusă prin neglijența criminală a acelora care trebuiau să vegheze la protejarea memoriei noastre colective, semnalele de alarmă sunt necesare și ar trebui să fie susținute și de alți confrați.
Dan Culcer



Criza criticii române
 

Critica română a avut nume mari, pe care le păstrează – Titu Maiorescu, E. Lovinescu, G. Călinescu, apoi o pleiadă de critici, unii proletcultiști, alții „reformați”, astfel că am ajuns acum cu cei mai solizi, curtați, cunoscuți critici - Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu. Istoriile lor seamănă, aproape că se identifică, metodologic, prin lipsă de metodă. Impresionismul lui G. Călinescu era compensat de capacitatea sa de scriitor. Cei doi corifei și-au ales niște nume după criterii de gust personal, așa consider, au o mare experiență în domeniul cronicii de întâmpinare, nu sunt teoreticieni, iar Istoriile pe care le-au editat ignoră circa 70 % din ceea ce s-a scris în ultimii 70 de ani. De ce ? De aia. Alex Ștefănescu și-a explicat demersul – Istoria nu este un cimitir. Ba este, stimate istoric.
Eu, de mic copil vizitam cimitire, în special Bellu și învățam multe, m-am închinat la mormântul lui Eminescu și al altora. Că Istoria nu estze o carte de telefon, asta este adevărat. NU toți care au scris ceva trebuie să fie incluși. Dar un istoric al României, întreb, ar elimina numele unui voievod numai sub motivul că nu-l apreciază ? Mie nu-mi place Vlad Țepeș, dar cine ar putea să-l ignore ? Desigur, oricine poate spuner- Boris Marian este supărat că nu a fost pomenit nici de Alex, nici de N. Manolescu. Da, sunt și am să spun de ce. Nu sunt un prost să cred că am o operă de mare importanță, dar am scris circa 40 de ani, am publicat 12 cărți, unele lăudate, altele uitate, ca mulți autori. I-am trmis lui Nicolae Manolescu aproape toate cărțile, din 1986 încoace. Nici un răspuns. Este un personaj olimpian. Greu de ajuns la marele critic, precum Kafka să intre în Castel. Deși, coleg și prieten fiind, așa sper, că erau prieteni, cu Florin Mugur, ar fi putut aprecia că regretatul poet de mare valoare a dat girul celei de a doua cărți „Profesorul de fericire”, apărută la Cartea Româneacă, în 1989. A scris bunul critic Gh. Grigurcu. Dar tot Nicolae Manolescu mi-a publicat circa șase articole, în perioada în care era membru al PNL, articole puse chiar în primele pagini ale ROMâNIEI LITERARE. Atunci eram interesant.
Mai departe. Alex Ștefănescu a creat, cu mult har, o rubrică MAȘINA DE SCRIS, la revista FLACĂRA, prin anii 9o. Nu era lună să nu public o poezie de Boris Marian, ba, în aprilie 1990 a scris un articol cu un titlu retoric – „De ce nu se scrie despre BORIS MARIAN ?”. El a întrebat, tot el a răspuns. La circa 19 ani distanță, publică în decembrie 2009, o cronicuță în care scrie că „autorul încearcă să facă literatură”. De ce ?
Pentru că i-am trimis mai înainte o scrisoare sinceră, personală în care am reproșat diversele hibe și scăpări din marea sa Istorie literară, pe un ton de cea mai evidentă considerație. Nu i-a plăcut, criticii nu suportă critica. Nici medicii nu suportă medicamentele.
Tot istoricul Alex Ștefănescu, redactor șef la RL, se ocupă de câțiva ani de „Tichia cu mărgăritar”, pe care o publică fie în revista coordonată de dumnealui, dar care mai apare și, în mod penibil, la TV Cultural, unde împușcă tot ce prinde. Mă întreb, este el oare sadic ? Să presupunem că mulți oameni fără pic de talent scriu versuri. Este rațiunea lor de a trăi. Nu, Alex Stefănescu vrea să le pună un revolver în mână pentru ca respectivii să se sinucidă. Astfel literele românești vor scăpa de mediocrități. O purificare spun eu antiumanistă și anticulturală. înțeleg să nu lauzi o carte proastă, să nu încurajezi un antitalent, dar spectacolele lui Alex Ștefănescu sunt grotești. Oare USR nu se sesizează că însuși prestigiul Uniunii este atins de jocul mizerabil făcut de Alex Ștefănescu ? Este el Dumnezeu ? De ar fi și tot nu ar proceda astfel.
Am încercat să public un protest la ROMâNIA LITERARĂ. Revista suferă de o lipsă de democrație cronică. Nu mă mir că au plecat Gabriel Dimisianu, Constanța Buzea, Adriana Bittel, ș. a Lipsă de fonduri, vârsta de pensionare ?
Te pomenești că Alex Ștefănescu se va gândi să fiu dat afară din Uniune, că doar poate orice, ca bun și vechi membru al PNȚCD ce a fost și nu mai este. O fi la alt partid. Vorba ceea, comunist am fost, acum fie ce o fi.
Eu am fost și sunt comunist utopic.
Criza criticii este morală. Uniunea Scriitorilor este o binefacere și este necesară scriitorilor ca un suport moral și material, am muri mulți chiar de foame dacă nu ar exista. De aceea apelez la tineri să nu lupte împotrica Uniunii ci să lupte pentru a o aduce la u nalt nivel moral. Nu dizidența și desființarea vor aduce pacea și cultura, numai bunăvoința față de noi înșine, curajul opiniilor, exemplul moral, talentul, toate acestea vor asigura un climat de normalitate în obștea scriitorilor.
Unii scriitori nu mai vor să fie membri, nu mai vor să candideze pentru calitatea de membru, nu le trebuie un ajutor material, dar este un fapt întristător. Mă adresez și membrilor și nemembrilor Uniunii, cine dorește să avem un cuvânt în viața civică, culturală să reflecteze și să consolideze Uniunea: nu ca o creație a PCR,—s-a terminat cu CC PCR, este o demagogie toxică a compara USR dinaintea lui 1989, cu ce este acum, —dar unele atavisme trebuie îndepărtate. Am spus, Dumnezeu care iubește scriitorii, fie cu mine. 
Boris Marian







Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=938