Dan Culcer. In apararea culturii romane
Data: Thursday, November 12 @ 14:23:31 CET
Topic: Geopolitica



Câtă vreme vom mai asculta invățători cu betigașe în mână care să ne dea peste degete și peste gură pentru a ne spune cum trebuie sa fie scrisă istoria României, ce evenimente trebuie accentuate și care uitate, cum trebuie interpretată chestiunea prin prizma luptei de rasă sau a luptei de clasă. Noi cei ce am cărat (chiar dacă în fascicole, prin dezmembrare ilegală) in ghiozdane manualul lui Mihail Roller de Istoria RPR, cei ce am scandat cu gîtlejurile răgusite de entuziasm "URSS -bastionul păcii e! ", cei ce am învățat la lecțiile de socialism știitific despre rolul lui Vasile Roaită și a sirenei sale, dar și despre rolul lui Nea Nicu in istoria mișcării muncitoresti revolutionare si patriotice, de la Burebista pina la Ceaushima, nu avem dreptul sa uitam si mai ales nu avem dreptul să nu punem în vedere pruncilor si nepotilor ca aceste amintiri glorioase se afla ca o rusine de neșters in memoria noastra colectivă. Daca nu o vom face, merităm să ni se dea o mamă de bătaie la fund fiindcă suntem niște uituci prostiți de urale și fast, de foame și de pensii mici.
Dan Culcer



Reiau un text scris la 26 august 2003, pe marginea cărții medicului Dr. F.I.Dworschak din Canada, publicată la Editura Criterion din Statele Unite, al cărui director este scriitorul Gabriel Stănescu, o carte importanta intitulata "In apararea lui Mircea Eliade. Polemici si comentarii".
Cartea se compune din interventiile critice ale unui "nespecialist" inteligent si vertical moralmente, pe marginea unor articole sau carti publicate mai ales in Europa, dar si in SUA. Ele fac parte, participa la o abjecta campanie de denigrare a operei si existentei marelui savant, ale carei mize sunt doar pseudo­"academice". Dar ele se inscriu, dupa opinia noastra, intr-o serie de acte politice aparent neorganizate dar concentrice, care au un scop precis: destabilizarea unor lideri ai opiniei publice din Romania si pregatirea unei culpabilizari colective, la o jumatate de secol dupa evenimentele razboiului si la un secol si jumatate dupa Congresul de la Berlin, in numele acuzatiilor globaliste de "antisemitism" cvasi metafizic, legionarism endemic, rasism si xenofobie transmisibile genetic (toate definitiv definite anistoric), acuze aduse unor oameni de cultura romani de prima mâna dela Eminescu sau B. P. Hasdeu la Vasile Conta, de la Nae Ionescu sau Emil Cioran la Mircea Eliade.
Aceasta "culpabilizare" în mars nu este neutră sau doar ideologică, ea serveste de fundal unor acte guvernamentale ale României actuale, privind asumarea sau neasumarea participarii statului român la Holocaust, unor actiuni in restituirea proprietatilor unor fosti cetateni români expropriați în mod "legal" sau abuziv de guvernele legionaro-antonesciene sau comuniste dintre 1940 si 1963, de recuperarea altor bunuri pierdute de cetăteni români de religie mozaică, adica furate in cadrul unor actiuni de spoliere oficializata prin decrete de românizare fortata, in favoarea unor cetățeni romani privilegiati prin statulul lor etnic de "români puri". In publicatia "Buletinul informativ despre minoritati etnice" se pot afla elemente suficiente pentru studierea fundalului politic la care fac referința.
Ceea ce ne mira inca este virulenta interventiilor, dar mai ales caracterul lor tardiv, cînd în principiu nimic nu împiedica fie cercetatorii, fie guvernamentalii azi atit de activi sa faca publice datele despre angajamentele politice extremiste ale unor personaje ca Cioran sau Eliade, ca si documentele privind actiunile armatei romane sau ale cetatenilor romani, între 1940 si 1944, in Bucovina, Basarabia sau Transnistria, de pilda, cu decenii în urma, adica chiar înainte de 1989. Presa internationala era si atunci ca si acum dispusa, disponibila si receptiva. Dl. Edgar Reichmann era deja colaborator al ziarului "Le Monde", Radu Ioanid emigrase, iar Jurnalul lui Mihail Sebastian se afla la adapost in Occident. De unde atunci întirzierea aceasta vinovata si inexplicabila? Cei care cred ca avem de-a face cu o simpla disputa istorica se inseala. Nu avem mijloacele si nici vocatia de a demonstra aceasta intuitie politica. Dar ma intăreste in aceasta presupunere existența unor campanii asemnatoare care au avut loc in toate tarile fostului Pact de la Varsovia. Daca ar fi pentru istorici doar o recuperare a timpului trecut, cîn regimurile nazional-comuniste au blocat orice actiune de analiza istorica care nu le convenea, ar fi foarte simplu sa lasam istoricii sa-si faca treaba.
Xenofobia reziduala si renascuta exista, deci si cazul ei particular care se numeste "anti-semitism" sau "judeofobie". Ea este pentru mine o reactie maladiva la uniformizare, una dintre expresiile crizelor identitare de care sufera lumea. Cu exceptia zonei statului Israel, unde exista un conflict teritorial endemic.
Oricine citește, am mai spus-o și scris-o, mesajele de pe anumite grupuri de discutii anonime, se poate mira, ba chiar inspăimânta de vocabularul agresiv folosit de mulți participanti, în care epitetele "ornante" și jignirile rasiale sunt curente : din toate direcțiile. Am dat exemple si ele pot fi gasite cu usurinta, asa ca nu voi participa la difuzarea lor indirectă. Ceea ce insemna ca s-a produs ceva, si ar foarte important sa studiem prin chestionare si anchete neutre, ce anume? pentru a explica aceste explozii de intoleranta sociala, nationala si rasiala, aceste violente rasiale concrete si reale, de la cele din "martie negru" 1990 la Tirgu Mures pina la descinderile minerilor, care tot violente "rasiale" au fost, părți ale unui război civil, unde componenta sociala era mai vizibila. "Cei care nu sunt cu noi, sunt împotriva noastra!" ­ zic si fac toti cei angrenati în aceste dispute.
Acestea fiind zise, în ce ne priveste, ceea ce ne intereseaza este sa nu amestecam borcanele si să încercăm să ne ajutam cititorii sa faca distinctia intre diferitele nivele ale temei. Deci sa discernem ce este disputa intelectuală, insinuare, contribuție la cercetarea istorică, acțiune economică de recuperare, presiune juridică... Nu noi amestecam.
Textele din "In apararea lui Mircea Eliade" ne conving ca autorii cărților sau articolelor comentate de Dr. F.I.Dworschak participă la confuzie, o întretin, navingînd liber si iresponsabil de la insinuare la acuza si proce de intentii.
Nu este vorba de a nega simpatiile politice legionare ale lui Mircea Eliade, dar ele trebuiesc repuse în context si mai ales completate cu cele ale "adversarilor" politici ai prietenilor săi legionari. Pentru perioada dintre 1919 si 1948, o antologie (pîna acum inexistenta!) cu textele revistelor de extrema stânga, ilustrând disputele ideologice și optiunile politice ale semnatarilor, dar mai ales tonul lor agresiv, va permite reechilibrarea situatiei, și contextul în care stim acum nu doar ca legionarii optaseră pentru violenta și crimă politică, și că unii dintre ei preferau protectoratul german(nazist?) celui sovietic (dificila alegere tot între ciuma și holera!), în situația în care România putea fi anihilată ca stat de către oricare din aceste Reichuri, adică Imperii. Adversarii legionarilor dar și adeversarii statului național român, declarat multinațional (comunistii internationaliști, agentii KGB si stipendiatii Internationalei a III-a) optasera deasmenea pentru crima politică si au avut ocazia să o practice după 1944 sub protectia prădalnicei și glorioasei Armate Sovietice, în calitatea lor de colaborationsti si trădatori de patrie. Nu insinuez deci ca ar exista o complicitate sau o legatura directa între universitarul Dubuisson sau universitarul si prozatorul Norman Manea, între Gheorghe Voicu si Andrei Oisteanu, intre data publicarii Jurnalului lui Mihail Sebastian (și modul in care a fost folosit pentru a întretine confuzia) și lectura Alexandrei Lavastine-Leignel, între Serge Moscovici, socialistul francez Pierre Moscovici si Radu Ioanid sau Edgar Reichmann, care se citeza reciproc sau se sprijina pe backrgoundul astfel creat. Desi poate graba cu care se traduce în romaneste cartea lui Dubuisson (cînd exista studii serioase de istoria sau sociologia religiilor care nu au fost traduse), ar trebui sa ne puna pe gînduri, si ne putem astepta (daca nu s-a si facut asta, fara sa avem stire) ca si imensa lucrare de plagiat creativ a dnei Lavastine sa apara in româneste. De altfel, de ce nu? Editia româneasca ar putea fi mai ieftina decit cea franceza.
Ma impresioneazâ negativ tâcerea specialistilor nostri în domeniul cercetat de Eliade. Critici literari, istorici literari romani, cîtiva alti condeiei au intervenit pe parcursul ultimilor ani fie în legatura directa cu persoana lui Mircea Eliade, fie în cadrul comentariilor elogioase dar prea putin critice (in sens istoric) care au fost pirlejuite de editarea Jurnalului lui Sebastian, fie pentru a prezenta critic, dar la modul foilestonistic, cartea Lavastinei.
Ma inmarmureste inexistenta unei interventii de expert, ca si cum Romania nu ar avea nici un specialist in istoria sau hermenetica religiilor capabil sa-l puna la punct in mod convenabil si academic pe "ilustrul" Dubuisson. Sau nici un istoric, filosof, cu exceptia Martei Petreu, care sa fi studiat epoca si opera lui Cioran sau Eliade din prima lor tinerete. Nici o analiza serioasa a metodei întîi si mai ales nici o analiza a afirmatiilor derivate prin aplicare "metodei" dialectice a acestor cenzori "post-modern" si post-mortem. Iar istoricii din România (cu citeva exceptii) tac mâlc.
Ca si cum arhivele României ar fi disparut. Ca si cum subiectul acesta ar fi monopolul cîtorva. Asta în conditiile in care mii de pagini de fotocopii sau mii de role de microfilme au fost extrase din aceste arhive si servesc drepta baza cercetarilor temeinice ale investigatorilor de la Muzeul Holocaustului sau de la Yad Vashem. Am mai scris-o. Intelectualitatea (mai ales sociologii, politologii si istoriografii români) are interesul sa nu lase initiativa din mâna, să nu evite sau amîne aprofundarea acestor subiecte așa zis delicate. Nu prin interzicerea accesului la arhivele romanesti, printr-un monopol imbecil, asa cum se practica asta acum doua decenii cind un cercetator cădea peste un dosar interesant, cum s-o fi mai practicind inca la noi sau aiurea, dar nici prin a lasa pe sema altora grija propriei noastre istorii.
Altfel se vor gasi mereu invățători cu betigașe în mină care să le dea peste degete și peste gură pentru a le spune cum trebuie sa fie scrisă istoria României, ce evenimente trebuie accentuate și care uitate, cum trebuie interpretatș chestiunea prin prizma luptei de rasă sau a luptei de clasă. Noi cei ce am cărat (chiar dacă în fascicole, prin dezmembrare ilegală) in ghiozdane manualul lui Mihail Roller de Istoria RPR, cei ce am scandat cu gîtlejurile răgusite de entuziasm "URSS -bastionul păcii e! ", cei ce am învățat la lecțiile de socialism știitific despre rolul lui Nea Nicu in istoria miscarii muncitoresti revolutionare si patriotice, de la Burebista pina la Ceaushima, nu avem dreptul sa uitam si mai ales nu avem dreptul sa nu punem în vedere pruncilor si nepotilor ca aceste amintiri glorioase se afla ca o rusine de nesters in memoria noastra colectiva. Daca nu o vom face, meritam sa ni se dea o mama de bataie la fund fiindca suntem niste uituci prostiti de urale si fast, de foame si de pensii mici.
Dan Culcer





Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=849