Ion Nete. Cine sa fie, cine sa fie, Fratele cel Mare?
Data: Thursday, June 25 @ 22:28:25 CEST
Topic: Lecturi critice



Cine sa fie, cine sa fie, Fratele cel Mare, purtător de paradigma ? Marturisesc de la bun inceput ca eseul, intru resuscitarea canonului aurifer, al lui Radu Mares " Conditia postmodernitatii si noul roman socialist" mi-a provocat frisoane, mai, mai, sa-mi sparie gandul, vorba cronicarului.
Indeosebi prin amintirile pe care mi le trezea pe masura ce inaintam cu lectura, una dintre acestea readucandu-ma in biroul lui Mihai Gafita, de la Cartea Romaneasca, prin l972. Venit cu griji, sa aflu ce soarta are manuscrisul meu, predat acolo de ani buni, ma pomenesc abandonat pentru o conversatie indelungata pe fir. Fara voia mea, am fost martor la transmiterea unor indicatii care m-au uluit. Scrie, dicta amfitrional Gafita, exact ca in 195o, numai sa fii atent ca sa le imbraci in asa fel din condei incat sa aibe forma adusa la zi ! Si pentru a reda (apropo de canonul jelit de Radu Mares) amintirea completa, mai adaug ca acel manuscris al meu s-a bucurat de un genros referat de respingere semnat de Dorin Tudoran, care avea pe atunci acest privilegiu !
Ion Nete



Cine sa fie, cine sa fie, Fratele cel Mare, purtător de paradigma ?

Marturisesc de la bun inceput ca eseul, intru resuscitarea canonului aurifer, al lui Radu Mares " Conditia postmodernitatii si noul roman socialist" mi-a provocat frisoane, mai, mai, sa-mi sparie gandul, vorba cronicarului.
Indeosebi prin amintirile pe care mi le trezea pe masura ce inaintam cu lectura, una dintre acestea readucandu-ma in biroul lui Mihai Gafita, de la Cartea Romaneasca, prin l972. Venit cu griji, sa aflu ce soarta are manuscrisul meu, predat acolo de ani buni, ma pomenesc abandonat pentru o conversatie indelungata pe fir. Fara voia mea, am fost martor la transmiterea unor indicatii care m-au uluit. Scrie, dicta amfitrional Gafita, exact ca in 195o, numai sa fii atent ca sa le imbraci in asa fel din condei incat sa aibe forma adusa la zi ! Si pentru a reda (apropo de canonul jelit de Radu Mares) amintirea completa, mai adaug ca acel manuscris al meu s-a bucurat de un genros referat de respingere semnat de Dorin Tudoran, care avea pe atunci acest privilegiu !
Revenind la oile noastre, Radu Mares, sententios ca o Cassandra postmoderna, avantandu-se in predictii ajunge sa ne dezvaluie canonul de aur prin care prozatorul roman, avid de sincronizare cum il cunoastem, ar putea iesi la liman si el sarmanul.
Spre animarea auditoriului, sunt livrate constatari temeinice, de care suntem asigurati ca au fost conceptualizate in baza unor vaste prospectiuni de-a lungul si de-a latul literaturii americane postmoderne.
Doua dintre aceste constatari chiar ne sunt puse pe tapet pentru a ne da seama ce l-a manat pe Radu Mares in lupta si ele suna astfel : slabul interes american, daca nu de-a dreptul dezinteres fata de ceea ce se scrie in sclerozata Europa care este, mai nou, si patria noastra, nu ? Asa ca, la arme, fratilor !
Acestei nepasari strigatoare la cer ii este imediat proptita o alta, care nu este asa, n-aveam cum sa fie decat sa derive din ea : pe o cale ocolitoare, cu tot felul de deturnari, nu usor de reconstituit, prin pacle inselatoare, in America ultimelor decenii pare sa se re-inventeze ceea ce noi stiam ca se numea, in anii 5o ai soclului trecut, REALISMUL SOCIALIST !!!
Alerta sporita, asadar, fiindca, iata, ajunge in lumina reflectoarelor (nu stim din ce parte ?) tocmai instrumentul care putea duce literatura romana pe cele mai infloritoare culmi daca, atunci cand ne-a stat la indemana, ne-am fi priceput sa-l valorificam in asa fel incat, prin el, sa fie redata bine si frumos viata oamenilor muncii si entuzismul lor nemarginit cu care erau angajati in opera de constructie a societatii multilateral gubernizate.
De-aia platim pacatele astazi, cand nu mai suntem cititi de nimeni si dam piept numai cu slabul interes daca nu de-a dreptul dezinteres, etc, etc.
Dar nu e timp de consumat in mahniri sterile ! Glasul oracular isi continua, in crescendo uimitor, dezvaluiri din care aflam nici mai mult nici mai putin decat ca Timur, Pavlik Morozov, Asa s-a calit otelul, Povestea unui om adevarat, Pamant destelenit, Tanara garda (ascultati si va minunati) ofera americanilor azi gura necesara de oxigen realistic (chiar, pur realistic, aproape ca esenta) dupa dezmaturile sterile si nebunia toxica a avangardelor. (A se pastra o cota parte de entuziasm pentru ca, in curand, va urma si bomba bombelor !!!)
Ca lovit de apoplexie, eseistul, intr-un fel de oftat al ultimului cuvant, marturiseste : lectura acestor proze ma umple de me-lancolie ca o melodie de fanfara fredonata insisitent, agasant, cu jumatate de secol in urma : nu se pierde nimic, chiar si cos-marurile (nu-i asa ? n.m.), totul se recicleaza.
N-avem ragaz sa cadem pe ganduri incotro vrea sa bata neicusorul pentru a nu pierde ce dixit : Mai mult decat orice exege-za savanta sau speculatie conceptuala, edificator imi pare recursul la text, la roman si romancier, elemente de analiza cu o anume materialitate si concretete verificabile si cu care nu se poate TRUCA !
Si pentru a da relief recursului la text ne sunt propuse doua studii de caz pe Edgar Lawrence Doctorow si Philip Roth cu ale lor invidiate romane : Cartea lui Daniel si M-am maritat cu un comunist.
Cica, printr-o abila reinterpretare a raporturilor fata de istorie, in cheia realismului socialist evident, episodul tradarii catre sovietici a secretului bombei atomice se transforma intr-un adevarat "cartof fierbinte " intors in palmele societatii americane.
Efectul politic devastator posibil de obtinut poate face din reconstituirea cazului (de ce nu cazurilor ? n.m.) o ispita extraordinara pentru orice romancier. Argumentand cum ca aceasta CARTE A LUI DANIEL, purtand hainele lejere ale realismului socialist, caruia ii sare in ajutor postmodernismul ce corodeaza ca un acid barierele formale si cele care tin de ethos, astfel incat, in codurile resuscitatului canon, tezele politice ale lui Lenin si cele economice ale lui Marx par lasate la distanta, in rezerva dar nicio clipa uitate - toate concurand la a face din romanul lui Doctorow o carte la fel de instructiva, aproape ca MAMA lui Gorki ! (Aceasta fiind bomba asupra careia va preveneam !!!) Pentru ca, mai ceva decat o prestidigi-tatie, verva prospectiva a lui Mares valideaza realitatea cartii ca fiind mai reala decat aceea a faptului tradarii sotilor Rosenberg, ajunsi pe scaunul electric in urma verdictului dat de un judecator evreu ! Iar mai departe, este pus, ca un epitaf,
" vinovatul vinovatilor este insa senatorul Mc Charthy…
Sotii Rosenberg fiind inocentizati, desi in pofida nesfarsitelor recursuri contestatoare, n-a aparut nici o dovada a nevinovatiei celor doi…
Cam pe aici, adica la interpretarea fortata sa declanseze un fel de concurs gen "care realitate e mai realitate", drumurile nostre se despart, stimate domn Radu Mares.
In ceea ce ma priveste continui sa cred ca o creatie literara fundeaza o lume, un Univers independente si nu trebuie cautat cu obstinatie la ce se refera diferitele episoade in realitatea care ne este accesibila noua, nici ce reprezinta cutare sau cutare personaj. Odata cu lectura unui roman intram intr-un univers nou, inedit, cu legile lui proprii - acesta constituind un act de creatie nu numai in intelesul ESTETIC al expresiei, sublinierea fiind facuta, de altfel de Mircea Eliade.
Recuperarea acelui episod al tradarii nu e bine sa fie luata mai mult decat un pre-text care, datorita talentului inventiv al romancierului a explodat pur si simplu in rama in care a fost asezat, revelandu-si nu numai prioritatea ci si sensurile profunde, tocmai pentru ca e asezat intr-un fel de contrapunct perpetuu cu FAPTUL ADEVARAT pe care l-a pastisat. Adnotarea mea fiind, de fapt parafrazarea unei observatii facute de Dan Grigorescu.
Chiar daca prospectiunile Cassandrei ocazionale ne asigura ca si romanul lui Roth este constituit pe aceeasi schema narativa ca si Cartea lui Daniel, ambele iesind din mantaua celui mai solid roman al lui Saul Balow, respectiv Harzog !
Nu pot, totusi, sa trec peste doi senzori introdusi de Radu Mares in al sau eseu si cine va zabovi asupra lor va pricepe mai mult decat par ei sa semnaleze.
Primul.
Imi place grozav sa-mi imaginez ca in puscariile noastre din anii 5o, pline de baieti culesi de prin munti, cu nebuneasca lor speranta ca vin americanii, ar fi fost parasutati romancierii Doctorow si Roth ca sa le explice eroarea in care se afla !
Doi.
Cel mai bogat filon epic de exploatat in secolul al XXI-lea ramane experienta umana a comunismului.
Pronosticul meu e ca aici va prevala paradigma impusa de Fratele cel Mare.
Ca sa vedeti in ce incurcaturi ne vara predictiile lui Radu Mares.
Hai, sa zicem ca luam de bune constatarile sale si ne incolonam sa transpunem in practica, dar cu o mai mare vigilenta,
canonul resuscitat. Ceea ce ar insemna sa acceptam cu buna stiinta si confiscarea imaginarului de catre comunismul care parea, candva, sa ne invinga definitiv si pentru totdeauna !!!
Incurcatura dracului vine de la faptul ca viata noastra, de cand tot inaintam pe drumul trasat sub faldurile tranzitiei, a prins cheag mai dihai decat aceea dusa sub amenintarea stafiei rosii. Si ne-am putea intreba, de ce aceasta nu ar putea fi o ispita extraordinara pentru orice prozator ? Sau e mai sic traitul post-mortem ?
Oricum, nu-nvie mortii - e-n zadar, copile !
Chiar daca ne-ai lasat in bezna cu Fratele cel Mare, purtator de paradigma, cine sa fie care sta gata sa ne puna in hamuri si pocnind din bici sa ne arate calea : Dati-i bataie si apasati pe condei ca Realismul socialist nu constuie simplu act de eruditie sau comandament ideologic de conjunctura politica ci reprezinta parghia puternica pentru a realiza, prin opere literare reflectarea deplina a realitatii si imbogatirea profilului moral si etic al omului nou despre care sa se auda, in sfarsit, si de partea cealalalta a Atlanticului.
Ion Nete
  
Lectura prozatorului lui Ion Nete mi s-a parut ca ezita sa ia in considerare, pâna la ultimele sale consecinte, caracterul provocator si ironic al afirmatiilor lui Radu Mares. Dar sugestia mea nu a modificat optica lecturii sale critice. In aceste conditii autorul mi-a cerut sa adaug la comentariul sau polemic un simplu codicil.
Draga Dane,
La baza celor scrise de mine stau afirmatiile lui Mares incolonate sub un generic mai mult decat limpede : Conditia postmo-dernitatii si noul roman realist socialist Una dintre afirmatii : schimbarea de macaz produsa la prozatorii americani care , dupa ce mai inainte isi aveau modele declarate in literaturile Europei, mai nou re-inventeaza ceea ce noi stiam ca se numea r.s., dupa procedeeul : rememorare - rejudecare - stabilirea unui nou adevar !!! Acest nou adevar care il spulbera pe cel stiut din faptul istoric real nu este contestat de Mares !!! Dimpotriva ,el spune ca Doctorow si Roth ilustreaza o tendinta care imbraca in haine noi, postmoderne, vechiul r.s. si cuvantului lui ( nu sunt sigur al cui cuvant a vrut sa spuna n.m.) pot deveni,daca nu cumva au si devenit un model, cu colosala fota de impact a tot ce vine din America. Atat si nimic mai mult, daca e bine, daca e rau... Ca un fel de concluzie, Mares spune ca in secolul al XXi-lea cel mai bogat filon epic de exploatat ramane experienta umana a comunismului, pronosticul sau fiind ca aici va prevala paradigma impusa de Fratele cel Mare. Fac o obiectie privind filonul epic ,dupa parerea mea si experienta tranzitiei e tot atat de bogata daca nu si mai. De vrem s-o tinem sub obroc, n-avem decat sa ramanem la transarea comunismului, desi el ne-a fost impus, istoria nu i-a dat verdictul ... Apoi, sunt surprins de aceasta ducere in scena a Fratelui cel Mare ( mi se pare aruncat doar pentru a produce confuzie ) si oricat am incercat sa ghicesc cine ar fi nu am reusit : Doctorow, Roth , Below sau mai vechea noastra cunostinta ? Revin asupra studiilor de caz, care mi se par fortate, literatura nu are rolul de a clarifica adevarul unor fapte istoric reale. Doctorow ,precizeaza critica , rescrie trecutul ca pe o fantezie si mi se pare absurd sa pretinzi ca romanul sau schimba realitatea reala si termenii judecatii episodului tradarii,absolvind pe cei doi soti de vreo vina. Sau la Roth , ca un reflex al anti-comunismului, comunismul apare redus la Stalin in timp ce mama Rusia isi poate reintra in drepturile de patrie cu muzica de fond a iubirii sincere si daruitoare. Mie personal, eseul lui Mares nu mi-a dat niciun indiciu de avertizare iar daca a vrut sa arunce "nada" pentru a vedea ce cade, atunci eu risc si raman la cele scrise mai inainte pe care le poti publica. In fond ,din confuzie,confuzie rasare si poate fi spre binele revistei intretinerea unui foc continuu pe r.s., nu ? Aceleasi ganduri de bine.
Ion Nete





Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=779