Petre Ursache. Andrei Vartic : O cruce de basarabean
Data: Sunday, June 14 @ 23:48:43 CEST
Topic: Memoria


Hotărît lucru, Andrei Vartic, purtînd crucea dreptății în mînă, deranjează interese nebănuit de multe, de puternice și de pe neștiute cuprinsuri. Dar să credem în dreptatea „cea puternică”.

Andrei Vartic. O cruce de basarabean

de Petru Ursache

                                                             
„Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferinții,
De jalea lui ne- au răposat
Și moșii și părinții…”.
( Octavian Goga, Noi )

     Cînd a pornit conflictul antisovietic și antibolșevic, la Chișinău, în acel memorabil 12 martie 1989, „ca să spălăm Basarabia de crimele lor” ( Andrei Vartic ), în presa bucureșteană s- a putut citi o propoziție de mare însuflețite : „în momentul de față, pe adevărații români îi găsim numai peste Prut”. Era scrisă de o femeie : Ileana Vulpescu. Atunci auzeam „prima dată” nume cu statură de legendă : Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Ion Borșevici, Ion Aldea Teodorovici, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija care ne răscoleau inimile, ne umpleau de elanuri și de speranțe. încercam și noi, cei de „dincoace”, să- i întîmpinăm cu „poduri de flori” pe frații noștri de limbă, de neam, de țară și, mai ales, de suferință, încrezători în posibila normalizare a existenței noastre comune. N- o făceam din vreo ambiție deșartă ori prejudecată ideologică, efemeră, ci dintr- un impuls vital și organic, venit din adînc și de departe, din totalitatea românismului.

Adesea, în momente grele, de mare comandă istorică și destinală, ființa etnică a găsit pentru sine soluții salvatoare, sorocite să întărească linia proprie de conduită și de coeziune. Cînd unitatea de credință, spre exemplu, părea amenințată, în valuri, din diverse direcții misionariste, s- a auzit vocea unificatoare a vrednicului Mitropolit Varlaam al Moldovei : Către toată seminția românească ( 1643 ). A fost primul manifest de acest fel și a răsunat în conștiințe la fel de întăritor ca și versul de doină eminesciană : „De la Nistru pîn' la Tisa” ; cînd Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei, muntenii au răspuns și ei, „cu grăbire”, la aceeași chemare unionistă, sub semnul tricolorului și al României. în sprijinul independenței, la 1877, s- au înscris batalioane de voluntari din toate ținuturile locuite, majoritar, de români ; iar după primul război mondial basarabenii au fost primii care au înălțat tricolorul, împreună cu bucovinenii ; în vreme ce transilvănenii, întruniți la Alba Iulia strigau, prin reprezentanți comunali veniți special de pe tot cuprinsul : „Noi vrem să ne unim cu țara”. Și tot basarabenii au fost primii care au dat semnalul „zdrobirii” cătușelor rusești și ale „internaționalismului proletar”. Toate astea nu pot fi uitate, nici acoperite tendențios prin discursuri neoparlamentare și neocoloniale.

Cum spuneam, remediile, spre folosul întregului organism, se ivesc, la nevoie, fie într- o parte, fie în alta a țării, ca apoi să se generalizeze, găsindu – și rostul în spirit carpatic. Lecția e veche. Aflăm cîte ceva despre ea încă de la bătrînul Platon. Ne amintim ce spunea, în dialogul Charmides, despre înțelepciunea terapeutică a dacilor : sufletul nu cunoaște liniște dacă trupul ori o parte din organism se află în suferință. „Aceasta este și pricina, era de părere ucenicul lui Zalmoxis, în dialog cu filosoful atenian, pentru care medicii greci nu izbutesc să vindece cele mai multe boli : ei nu se ridică pînă la întregul de care ar trebui să se îngrijească, iar dacă acestuia nu- i merge bine, nici partea nu se poate însănătoși. Și toate de aici pornesc, îmi lămurea el, de la suflet : atît cele rele cît și cele bune ale trupului ori ale făpturii noastre depline, și de aici se revarsă ele, așa cum de la cap totul se răsfrînge asupra ochilor”. Asta ne- a învățat și istoria : cînd „crimele lor” s- au făcut simțite, într- o parte, cu intenții de dezbinare, întregul a intrat în vibrație și în refacere. Pe acest fond, al adevărului verificat la nivelul mai multor planuri ale existenței, și- a construit Mihai Eminescu teoria organicității, în raport cu teza „păturilor superpuse”. „Basarabia, mă auzi ?”,  a răsunat o voce eroică și disperată în primul Parlament al României postdecembriste ; ca să cuprindă din nou și din nou întreaga făptură etnică. Vocea era a lui Claudiu Iordache, originar din vestul Țării ( Timișoara). Doar Banatul e și el „fruncea”, ca și Maramureșul ori Vrancea.

Amintita voce din Parlamentul țării, cea reală, presantă și încărcată de durere, nu poate să înceteze niciodată, cel puțin atîta vreme cît România încă mai figurează pe harta Europei „libere” și „civilizate” ; pentru motivul, de necontestat, că Basarabia este însăși România sau, dacă vreți, „cealaltă” Românie, adică țara toată năpădită de „crimele lor”. Să reținem : una dintre cărțile recente ale lui Andrei Vartic poartă titlul Cealaltă Românie ( Casa de presă „Typodas Press” – Ploiești, România, 2007), fiind distinsă cu premiul U S M.. Este o scriere care cuprinde în paginile ei cuvinte despre adevărurile fundamentale ale românilor de pretutindeni și din totdeauna, pe care autorul le strigă ardent și cu cutremurare în speranța că vor fi auzite și înțelese, pînă nu e prea tîrziu, chiar și pentru cei care se prefac a nu le pricepe. Prin „adevăruri fundamentale”, se subînțeleg acele realități simple, primordiale și vitale : limba, istoria, geografia și națiunea pe care individul ( ca și grupul – etnia) le învață, le repetă și le trăiește, de cînd se naște pînă moare. Necunoașterea ori alterarea lor îl condamnă la pierderea reperelor orientative în existența și în umanitatea sa, atît pe termen scurt cît și pe termen lung, spre profitul acelora care reușesc să pună stăpînire pe el. Este substanța cărților lui Andrei Vartic, în calitatea lui de om de știință ( culturolog, istoric ), teoretician al artei, critic și istoric literar. îl găsim mereu prezent în librării și în revistele curente de „dincoace” ori de „dincolo”, cu studii și articole tratînd cu vigoare soarta românismului. E prezent în fruntea unor instituții culturale și civice, unele înființate de el însuși, ca și în Parlamentul țării ; iar la nevoie, în vîltoarea luptelor de stradă, cu exemplară dăruire de sine și spirit de sacrificiu. O cruce de basarabean – Andrei Vartic, temeinic și augural împlîntată în conștiința semenilor, prin verb, faptă, sens.

Ce înseamnă, mai precis, „Cealaltă Românie” ? Ne- o spune istoria, se explică și autorul într- un articol publicat mai întîi în „Observatorul de Toronto”, din noiembrie 2004 : „Cîndva Ștefan Mușatin, zis cel Sfînt încă din timpul vieții, vorbea despre « cealaltă Valahie », avînd în vedere unitatea neamului românesc în contextul globalizării de atunci. Astăzi putem vorbi de cealaltă Românie, avînd în vedere și unitatea, dar și înalta menire europeană a neamului românesc. Cealaltă Românie, alta decît cea bîlbîită politic și mediatic de actuala « ceafă groasă », România cea harnică și cinstită, cea adîncă și miloasă privește demn peste grădini undeva la Cucuiș, lîngă Orăștie, sau pe o muchie de munte la cheile Dîmbovicioarei, sau pe o tristețe de deal basarabean. Ea există, e puternică, are mare viitor, și oricît de multe reproșuri i s- ar aduce, țara românilor e scară și dulce, deși e sărată și cu lacrimi de sînge, și cu « suișuri la vale și coborîri la deal ». Chiar dacă ziua politică de azi e înfiorător de urîtă, turma de nomazi politici va trece, iar țara va rămîne în veac” ( Din vol. Cealaltă Românie, loc. cit., p. 293).

 Aici, istoricul își spune cuvîntul, atent la cronologie și la măsura reală a întîmplărilor, chiar dacă vibrează unele retorisme în surdină. Nu se trece cu vederea nici un adaos sentimental, pe suport polemic mai agitat, ambele aspecte de limbaj publicistic fiind dictate de stările dramatice prezente. Două microtexte pot fi decupate ca ilustrare : „în cea mai săracă țară a Europei, cum s- a văzut și la 27 august 2003, măsura oficială a patriotismului este țopăiala încîlcită, beată, a horei strămoșești ( sic !!!) la festivalul Berii sau al Vinului. Poți să fii și cu stea de profet în frunte, și cu merite intelectuale uriașe, și cu realizări economice pe potriva economiei de piață euro – atlantice, dacă nu bei ești nimeni în ochii puterii comuniste de la Chișinău” ( p. 95). Prima sintagmă, „în cea mai săracă”…  apare ca un laitmotiv în fruntea sau în interiorul unor articole polemice, pentru sublinierea notei de tristețe, cu imaginea dezastrului care domină această parte a organismului românesc, înstrăinată și umilită. De exemplu : „Or, iată că în cea mai săracă țară a Europei, pe valul sărăciei ce domnește pe linia frontului dintre mentalitatea comunistă și cea a democrațiilor moderne euro- atlantice vine la putere fostul ( sic ! ) partid comunist care desființează și istoria, și limba, și patriotismul. Liderii acestui fost PC vor să- i fericească pe cetățeni ștergînd din memoria colectivă a majorității românolingve și limba română, și istoria românilor, și pe Făt – Frumos, stîlpul arhetipal al bărbăției de pe Nistru pîn' la Tisa, din Munții Maramureșului și pînă la Marea cea Neagră, și pe Ileana Cosînzeana, simbolul luminos al maternității pe același areal ( poporul român locuiește pe un teritoriu mai mare ca cel al Marii Britanii), și pasul de horă, și pînza albă a portului, și trandafirul geometric de pe covoare, și doina, și limba în care se cîntă doina” ( p. 73). Al doilea microtext definește Basarabia cea de lîngă inimă, cea reală, românească. Titlul vorbește de la sine : De dragoste pentru Basarabia. „A vorbi de dragoste pentru cea mai săracă țară a Europei nu e oare o blasfemie ? A chema sufletul să se îndrepte spre cele curate atunci cînd foarte mulți cetățeni ai țării sărută pînă la amiază chipul lui Iisus Hristos, iar după – pe cel al Anticristului – nu e oare o profanare a luminii pe care o naște iubirea ?” ( p. 14 – 15 ).Căci Basarabia săracă, tristă, „părăsită”, într- o lume prea hrăpăreață și zgomotoasă, înseamnă, totuși iubire : dar iubire temeinică, adevărată, creștină. Adică „iubire de Basarabia cea europeană, cea românească, cea creștină, cea casnică, cea sedentară…”. Și tocmai de aceea, „cea puternică” ( p. l9).

Nu poate să înțeleagă omul pașnic și normal, din oricare parte a planetei ar fi el, starea grea, pînă la absurd, din Basarabia de astăzi, adică „cealaltă Românie”, unde s- a adunat tot răul de pe lume, și de dreapta, și de stînga. Tulburător este, mai ales, că un colț de țară, cu o populație distinctă, cultivată și demnă, poartă povara unor repetate invazii și acte barbare de exterminare. Și aceasta sub privirile senine ale lumii civilizate, care, deși cunoaște situația pînă în adîncurile anormalității ei, se mărginește să țină discursuri euro parlamentare despre înfrățirea cu bunul sălbatec, fie și comunist, și despre globalizare. Subtextul arată că lumea se pregătește mai curînd de război decît de pace. Dar pentru aventurierii politici important este să se cîștige cît mai mult pe chestia asta : se spune că fiul lui Voronin ( o fi știind românește ? ) este cel mai bogat individ din „Republica Moldova”. Așadar, ce tip de „țară” o fi reprezentînd individul ? Care Moldovă ? Care Basarabie ? Care Românie ?

Se pare că societatea europeană hipertehnologizată se complace în continuă războire, moartea căpătînd alte o mie și una de fețe. Așa se motivează tonul aprins justițiar al discursurilor lui Andrei Vartic din Cealaltă Românie : „Chiar ne cred atît de amnezici că vom uita prietenia lui Stalin cu Hitler, 23 august 1939, 28 iunie 1940, înfometarea din 1946 ? Că nu vom înțelege politica lor de politică « naționalistă » care e o politică de apartheid, că din 2001 încoace anume ei, comuniștii, construiesc baricade etnopolitice în Republica Moldova și pun sub sufletele noastre europene trotilul dogmei național- socialiste ( recomandăm experților apuseni să analizeze atent cum au votat « ai lor » din RM la ultimele alegeri pentru Duma rusă) ?”

     Cum vedem, Andrei Vartic este un cutezător și mai mult decît atît. El vede departe, descifrează cu pătrundere bătaia lungă a adversarului, mascată pervers, cu diplomație rafinată, în lucrurile curente și lovește curajos în ținta cea mai periculoasă, fără jumătăți de măsură, fără ocolișuri. Cititorul este cîștigat de clocotul ideilor, de freamătul frazei, calități de mare gazetar, situîndu- l pe românul „de aici”, din Dănceni, printre cei mai percutanți mînuitori ai stilului publicistic de „dincoace” și de „dincolo”. Pasaje pline de nerv, asemenea celui care urmează, pun cugetul în mișcare, deșteaptă ființa la realitate și fac zob cuvîntările ticluite la comandă politică : „Cum să nu vezi că Verde și Verb se cuibăresc ca frații în cuibușorul matern ? Cum să nu vezi că acest cuibușor stă pe vîrful „veșnic verde” al Codrului ? Cum să nu vezi că acest vîrf este leagănul subtil ce împacă soarele cu apa, omul cu norii și stelele, că el este puterea ce fortifică sufletul omenesc ? Cum să nu vezi că sufletul românesc, prin jertfa sa milenară, împarte echilibru și milă și tuturor triburilor ce au trecut și trec pe aici ?” ( p. 68). Este o repunere în pagină a lecției despre latinitatea limbii, așa cum ni s- a transmis de la Hasdeu cetire.

„Cum să uităm” ? întreabî apăsat Andrei Vartic în stilul marelui său model Paul Goma. Căci și basarabeanul din Mana – Orhei, românul și exilatul de la Paris, consemnează în memorial datele catastrofice care au premers Săptămîna roșie, sub același semn răscolitor de Gorgonă sovieto- bolșevică. Momentele tragice se înșiruie de la 1711 încoace de cînd rusul, „dușmanul de moarte al neamului nostru” s- a purtat cu sălbăticie asiatică, „ne- a înșelat, trădat, umilit, jefuit” ( Săptămîna roșie, ed. „Museum”, Chișinău, 2003, p. 8), continuînd în stil propriu, barbar și asiatic la 1812, la 1829, la 1877, la 1916 și tot așa pînă astăzi. Cealaltă Românie reprezintă și ea un veritabil memorial care a urmat, de data aceasta, după căderea Cortinei de Fier, reținînd momente dintre cele mai semnificative ale rezistenței basarabene : 12 martie, „ca să spălăm Basarabia de crimele lor” ; 27 august 1989 cînd presiunea străzii a impus legiferarea limbii române. „Un milion de oameni au stat în genunchi cu icoane ale Mîntuitorului și ale Maicii Domnului în mînă” ; 17 aprilie 1990, ziua memorabilă a discursului lui Ion Borșevici pentru primul Parlament liber și democrat ; Demonstrația unionistă din 24 – 25 ianuarie 2003 cînd mulțimea a strigat : „Voronin e fascist !”; manifestări stradale „cu arderea steagurilor rusești” la „finele lui 2003” ; 1 august 2004, zi de confruntare între mulțime și slujbașii înarmați ai lui Voronin. Cu acest prilej, Andrei Vartic a scris articolul Anatomia fiarei, inclus în volum ; 15 august 2004, „miting non- stop al jurnaliștilor de la TeleRadioMoldova”.

Impresionant palmares al răzvrătiților basarabeni. Cum am răspuns „noi”, de „dincoace”, la toate aceste acțiuni curajoase și patriotice ? Observator atent și neobosit, participant direct la amintitele încordate confruntări, cu inima și cu vocea, autorul cărții Cealaltă Românie avea motive să noteze : „Basarabia nu o poți pacifica, nici cu tancuri, fie ele rusești, chinezești sau americane. De la 1812 încoace criza identității culturale este aici mult mai profundă decît cea economică și tocmai de aceea intelectualii basarabeni tratează necruțător, cu rîsu- plînsu fondul genetic și jucăriile cu care vin să ne lecuiască diplomații de la Est și de la West, și stupiditatea de guvernare pe care o declamă pionierește liderii politici autohtoni” ( p. 51).

     Recunoaștem aici un avertisment cu multe adrese, spre diferite categorii de potentați, destinat să plaseze realitatea basarabeano – nistreano- românească într- un context geopolitic de cea mai acută cointeresare generală ; se subînțelege, totodată, unitatea organică a acestei zone de umanitate. Nu este vorba doar de revenirea la rampă a comunismului, să sperăm temporară, cu sprijin moscovit și prin mercenariatul extremist al comunistului românofob, Voronin ; nici de proiectele hazardante de federalizare susținute de mesageri neuroatlantici tip Pamela H. Smith, Mihály Bayer ori Kalman Mizsei, în dialect maghiarofil ; nici ideea, susținută cu diplomație, a unei replici transnistrene la Kosovo, în vechea tradiție a Cortinei de Fier nu are șanse pe termen lung. Adevărul, în starea lui pură și pe termen lung, susține autorul (și pe bună dreptate ) este că Basarabia reprezintă o evidentă problemă europeană căreia trebuie să i se găsească rezolvarea în termenii normalității și ai logicii istorice. Iată de ce De dragoste pentru Basarabia își are rațiunea ca fiind „cea europeană, cea românească, cea creștină”, într – un cuvînt, „cea puternică”.

Hotărît lucru, Andrei Vartic, purtînd crucea dreptății în mînă, deranjează interese nebănuit de multe, de puternice și de pe neștiute cuprinsuri. Dar să credem în dreptatea „cea puternică”.



P.-S.Exact cînd am terminat aceste rînduri am primit știre tare tristă. Doamne, odihnește- i pe români !   






Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=766