Cerem abolirea legii nr. 298/2008 privind controlul comunicatiilor
Data: Thursday, January 22 @ 14:26:42 CET
Topic: Distribuitor de afise


Abolirea legii privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de rețele publice de comunicații este o necesitate vitală pentru evitarea autoritarismului, abuzului de putere și imixtiunii poliției politice în intimitatea cetățenilor liberi ai României, în apărarea încă atît de firavei democrații.
Petiția, ca să fie cu adevărat luată în seamă de un guvern și un parlament care au cutezat să formuleze, să justifice și să voteze o astfel de lege, fără să facă nimic pentru a o supune unei dezbateri publice, are nevoie de măcar câteva sute de mii de semnături.
Citiți și difuzați petiția, sensibilizați familiile, străinătatea, colegii de muncă. Când Statele Unite ale Americii se orientează, măcar aparent, spre o schimbare de paradigmă politică, cleptocrația din România încearcă să impună o botniță libertății de comunicare, de opinie și de asociere, într-un act de o violență legislativă, pseudolegală, intolerabilă. Legea este anticonstituțională. Să fie abolită de urgență iar Curtea constituțională să își facă datoria de apărătoare a libertăților asigurate prin Constituție. Adaug citeva rinduri in februarie 2009. Sunt ingretosat si ingrozit de iresponsabilitatea unor actiuni civice care amesteca irationalismul cel mai ordinar, de genul lecturii apocaliptice a cipurilor de cartile de identitate si pasapoarte, cu critica indreptatita si logica a legii privind supravegherea comunicatiilor private si profesionale, despre care e vorba in aceste texte legislative.
Cele doua chestiuni nu sunt complet disociabile dar combinarea lor cu lecturile apocaliptice risca sa ridiculizeze protestele temeinice si posibilitatea a fost desigur imediat folosita de niste mercenari de presa sau de iluminatii progresisti si atei de genul celui care isi pune publicistica sub lozinca blogosferica Frânge Biserica si salveaza lumea Anumiti clerici sau calugari ortodocsi invirtejiti de posturi sau de ciuperci otravite se cred in anul 1000 si predica milenarist, predici ce poate induce tulburari de minte printre credinciosii derutati, infometati si bolnavi. Nu cred ca interesul colectiv se defineste astfel. Mai degraba cred ca se maresc daniile catre unii iierarh imbuibati adesea, din partea celor speriati care vor sa-si salveze sufletele in caz de cutremur final.Studiati capetele unor inalti clerici si veti constata minunate asemanari cu mastile activistilor cu ceafa groasa de pe vremea raposatului. Dan Culcer



Invităm cititorii revistei Asymetria să citească și să semneze Petiția împotriva (și pentru abolirea) legii nr. 298/2008 (privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de rețele publice de comunicații...). Această lege este liberticidă și anticonstituțională. Abolirea legii privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de rețele publice de comunicații este o necesitate vitală pentru evitarea autoritarismului, abuzului de putere și imixtiunii poliției politice în intimitatea cetățenilor liberi ai României, în apărarea încă atît de firavei democrații.
Petiția, ca să fie cu adevărat luată în seamă de un guvern și un parlament care au cutezat să formuleze, să justifice și să voteze o astfel de lege, fără să facă nimic pentru a o supune unei dezbateri publice, are nevoie de măcar câteva sute de mii de semnături.
Citiți și difuzați petiția, sensibilizați familiile, străinătatea, colegii de muncă. Când Statele Unite ale Americii se orientează, măcar aparent, spre o schimbarte de paradigmă politică, cleptocrația din România încearcă să pună botnița libertății de comunicare, de opinie și de asociere, într-un act de o violență legislativă, pseudolegală, intolerabilă. Legea este anticonstituțională. Să fie abolită de urgență iar Curtea constituțională să își facă datoria de apărătoare a libertăților asigurate prin Constituție.
Constitutia României

Secretul corespondentei. ARTICOLUL 28
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.
Libertatea conștiinței ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.
(4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.
(6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.
Libertatea de exprimare ARTICOLUL 30
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații.
(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
Dreptul la informație ARTICOLUL 31
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională.
(4) Mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică.

Legea interceptarilor la Avocatul Poporului
ZIUA a solicitat acestei institutii care apara drepturile fundamentale ale romanilorsa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la abuzurile din Legea 298/2008
Redactia ZIUA a depus joi, sub numarul de inregistrare 725 din 22.01.2008, o cerere la Avocatul Poporului pentru sesizarea Curtii Constitutio­nale. Aceasta priveste o exceptie de neconstitutio­nalitate ridicata asupra Legii 298/2008, actul normativ in baza caruia operatorii de telefonie si ser­vicii de Inter­net sunt obligati sa inre­gistreze automat, si sa sto­cheze vreme de sase luni, orice date despre convor­birile telefonice, localizare si trafic pe Internet. Speram ca prin acest demers civic sa reusim sa desfiintam aceasta lege profund nedemocratica, care ii pune pe cetatenii Romaniei sub lupa unei monitorizari permanente, tipica concursurilor de reality-show "Big Brothers". Publicam in continuare cererea ZIUA adresata Avocatului Poporului.
Domnului Ioan Muraru - AVOCATUL POPORULUI
Subsemnatii, jurnalisti ai cotidianului ZIUA (...) va solicitam ca in temeiul art. 1, punctul (1) si art. 13, litera f), din Legea nr. 35/1997 - republicata, sa sesizati direct Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii (...)
Prevederile Legii nr. 298/2008 incalca urmatoarele articole din Constitutie:
art. 26 (1): "Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata";
art. 28: "Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil";
art. 53 (2): "Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nedis­criminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii"; Legea nr. 298/2008 permite autoritatilor sa ne controleze viata privata si profesionala, ca de altfel a oricarui cetatean al Romaniei, sub pretextul prevenirii si combaterii unor categorii de infractiuni, fara ca legiuitorul sa prevada sanctiuni pentru folosirea abuziva ori nejustificata a acestei legi.

Pe de alta parte, obligarea operatorilor de telefonie si servicii de Internet - cu care avem contracte de prestari servicii in derulare - de a stoca datele despre convorbirile si informatiile accesate de noi, permit autoritatilor sa depisteze sursele confidentiale care ne furnizeaza informatii, surse pe care avem obligatia legala si deontologica de a le proteja si care ne pot furniza informatii inclusiv despre abuzuri si ilegalitati savarsite chiar de catre functionari din cadrul autoritatilor statului care pot avea acces la datele despre comunicatiile noastre.
Nu in ultimul rand, trebuie retinut ca legislatia Romaniei nu a instituit nici un mijloc real si eficient de verificare a autoritatilor abilitate sa obtina si sa valorifice aceste date, care sa garanteze ca acestea sunt obtinute cu respectarea Drepturilor Omului. Respectiv, ca cetatenii ale caror comunicatii au fost interceptate, dar in al caror caz nu s-a confirmat ca au planuit sau comis vreuna dintre infrac­tiunile pentru care s-a autorizat interceptarea, sa poata lua ulterior la cunostinta despre monitorizarea vietii lor personale si sa poata depune plangere impotriva persoanelor care, eventual, le-au incalcat drepturile ori i-au prejudiciat.
Art. 26 si 28 din Constitutia Romaniei prevad obligatia pentru autoritati de a ocroti viata privata a cetatenilor, dar si inviolabilitatea secretului corespondentei si al comunicatiilor. Masura restrangerii unor asemenea Drepturi Fundamentale ale Omului, permisa de art. 53 (2) din Constitutia Romaniei, trebuie sa indeplineasca, cumulativ, o serie de cerinte:
- MASURA SA FIE NECE­SARA INTR-O SOCIETATE DE­MOCRATICA;
- SA FIE PROPORTIONALA CU SITUATIA CARE A DETER­MINAT-O;
- SA FIE APLICATA IN MOD NE­DISCRIMINATORIU;
Fata de cele trei conditii care trebuie indeplinite cumulativ, se observa ca masura (legea) a fost adoptata fara existenta unei dezbateri publice prealabile, in care autoritatile sa explice cetatenilor de ce ar fi necesara in societate, iar acestia sa poata formula critici sau manifesta acordul.
Nu s-a indicat de catre autoritati nici situatia de pericol real sau potential care sa justifice proportia aplicarii unei asemenea masuri exceptionale. Respectiv ce anume situatii infractionale din societate, pentru a fi prevenite sau combatute, impun adoptarea acestei masuri exceptionale, atat de invazive in viata personala. Simpla indicare a unei directive europene - contestata chiar de unele state membre ale UE - nu poate deroga de la obligatia de a se respecta litera si spiritul Constitutiei.
Cat priveste aplicarea nedis­criminatorie a unei asemenea ma­suri, se observa ca legea are grave imperfectiuni, care produc discriminari si chiar conflicte cu unele legi interne (cu precadere Codul de procedura penala - arti­colele referitoare la interceptari), dar si cu prevederile art. 8, re­­feritor la dreptul la respectarea vietii private si de familie, din Conventia pentru Apararea Drep­turilor si a Libertatilor Funda­mentale ale Omului, ratificata de Romania in 1994. Parte din aceste discriminari si conflicte cu alte legi au fost criticate public de catre o serie de organizatii non-guvernamentale, numerosi oameni politici, jurnalisti, si chiar de catre Procurorul General al Romaniei, care a anuntat ca va sesiza ministrul Justitiei pentru initierea unui act normativ de modificare a legii, intrucat aceasta, citam: "ingreuneaza activitatea procurorilor" (...) "exclude o serie de infractiuni cu pericol social major".
Fata de cele expuse, va solicitam ca in virtutea atributiilor dvs. legale de a apara drepturile si libertatile cetatenilor in raporturile acestora cu autoritatile publice, sa sesizati Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 298/2008.
Razvan SAVALIUC

Legea interceptarilor la Avocatul Poporului
ZIUA a solicitat acestei institutii care apara drepturile fundamentale ale romanilorsa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la abuzurile din Legea 298/2008
Redactia ZIUA a depus joi, sub numarul de inregistrare 725 din 22.01.2008, o cerere la Avocatul Poporului pentru sesizarea Curtii Constitutio­nale. Aceasta priveste o exceptie de neconstitutio­nalitate ridicata asupra Legii 298/2008, actul normativ in baza caruia operatorii de telefonie si ser­vicii de Inter­net sunt obligati sa inre­gistreze automat, si sa sto­cheze vreme de sase luni, orice date despre convor­birile telefonice, localizare si trafic pe Internet. Speram ca prin acest demers civic sa reusim sa desfiintam aceasta lege profund nedemocratica, care ii pune pe cetatenii Romaniei sub lupa unei monitorizari permanente, tipica concursurilor de reality-show "Big Brothers".
Iata fragmente semnificative din Leges 298/2008
Art. 1. (2) Prezenta lege se aplica datelor de trafic si de localizare a persoanelor fizice si juridice, precum si datelor conexe necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului inregistrat.
Art. 3. - (1) Furnizorii de retele publice de comunicatii si furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului au obligatia de a asigura, pe cheltuiala proprie, crearea si administrarea unei baze de date in format electronic, in vederea retinerii urmatoarelor categorii de date, in masura in care sunt generate sau prelucrate de acestia:
a) date necesare pentru urmarirea si identificarea sursei unei comunicari; b) date necesare pentru identificarea destinatiei unei comunicari; c) date necesare pentru a determina data, ora si durata comunicarii; d) date necesare pentru identificarea tipului de comunicare; e) date necesare pentru identificarea echipamentului de comunicatie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament; f) date necesare pentru identificarea locatiei echipamentului de comunicatii mobile.
(2) Datele se retin timp de 6 luni de la momentul efectuarii comunicarii.




Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=670