Isabela Vasiliu Scraba. TIMPUL si ETERNA buimaceala a dlui Ciomos
Data: Sunday, November 18 @ 13:52:38 CET
Topic: Lecturi critice



TIMPUL si ETERNA buimãcealã a lui Virgil Ciomoș
Abandonarea cãii raționale de comunicare, prin adoptarea, în scrierile de conținut filosofic, a unui stil nebulos, îi apãrea lui Nae Ionescu a fi semnul neseriozitãții ce marcheazã criza gândirii filosofice.




Isabela Vasiliu Scraba
TIMPUL si ETERNA buimãcealã a lui Virgil Ciomoș

Abandonarea cãii raționale de comunicare, prin adoptarea, în scrierile de conținut filosofic, a unui stil nebulos, îi apãrea lui Nae Ionescu a fi semnul neseriozitãții ce marcheazã criza gândirii filosofice. Pentru vremea noastrã cele douã cãrți (din 2000 și din 2006) ale lui Virgil Ciomoș sînt un bun exemplu în acest sens. In Timp și eternitate (2000) «gargariseala și sperietura cu termeni grecești » (apud. Alexandru Paleologu) își sporește ridicolul prin fuga de idei formalizatã cu ajutorul rapoartelor și proporțiilor stabilite între termeni din greaca veche.

Triadic și sinoptic, Platon ar pune laolaltã timpul, imaginea și eternitatea ca sã-i iasã o altã triadã: timpul, universul și eternitatea, care ar apãrea din egalitatea a patru termeni suprapuși în forma a douã fracții: model/univers=eternitate/timp. In cartea lui Ciomoș egalitatea se stabilește între termenii grecești, care aratã minunat si dau cititorului impresia cã autorul este ajuns pe cele mai înalte culmi ale cunoașterii, dar am preferat sã-i dãm (totuși) în traducere. Pentru cã asemenea gogomãnii (și altele de același calibru) apar puse de Virgil Ciomoș pe seama filosofului grec. Dupã universitarul clujan, copia (imaginea) unui model indestructibil («eternitatea»), ar fi și ea «eternã». De pildã, în Timeu (37), Platon ar fi scris cã timpul este «aceastã imagine ETERNA care se mișcã potrivit numãrului» (v. Timp și eternitate, Ed. Paideia, p. 79). Pentru cine mai știe ceva filosofie, aceastã deformatã referire la Platon poate (ea singurã) sã dea mãsura neștiinței autorului cu privire la filosoful grec, despre care mai scrie sibilinic urmãtoarele: «ultimul» Platon ar fi preconizat douã principii: Unul și Perechea Mare-Mic (Marele și Micul, pasã-mi-te, l-ar susține pe Unu sã nu cadã din vârful ierarhiei existențelor!).

Sã deschidem însã cea de-a doua carte, cea din 2006, la paginile prin care autorul îmbie cititorul sã-i cumpere (eventual sã-i parcurgã) noua sa producție. Iatã un pasaj din «Argumentul» (care ar fi fost sã fie despre Kant) scris de Virgil Ciomoș drept prefațã la stufoasa lucrare pe tema kantianismului: «Soteriologia escatologicã a ființei - dimpreunã cu gigantomahia ei subteranã (multimilenarã pentru cã obsesionalã) – a fãcut treptat loc unei simple igiene cotidiene a ființãrii – pe cât de meschinã (în aparența ei «irenicã») pe atât de obstinatã (și, prin urmare, de violentã)».

Ideile se succed în veselie cu invocarea lui Nietzsche, a corectitudinii politice, a democrației, a lui Hegel cu «atât de prețuita antitezã (i.e. alteritate)», dupã care ajungem sã citim fraza din parantezã: «(Nici un cuvânt, evident, despre consecințele psihotice – mai precis schizofrenice – ale compulsiunii provocate de un Celãlalt insuficient simbolizat și, în consecințã, pur și simplu «anexat» prin una și aceeași violențã, ne-simbolicã)» (Virgil Ciomoș, Argument, p.11). Cu Critica Rațiunii Pure înaintea ochilor, printr-o sforțare intelectualã ușor de imaginat, autorul a ajuns și la concluzia cã poza de pe pașaport și amprentele digitale situate «marginal, la suprafața corpului nostru… exprimã în modul cel mai adecvat interioritatea, și în consecințã, identitatea persoanei noastre (…) cãci nu existã, practic, un interior ontico-ontologic» (V. Ciomoș, Conștiințã și schimbare în CRITICA RATIUNII PURE, o perspectivã arhitectonicã asupra kantianismului, 2006, Argument, p. 24). Menționãm cã pe coperta întâia a volumului se lãțește sus cuvântul «ACADEMICA», scris foarte mare și colorat verzuliu pe fondul gri al coperții în care titlul și autorul sînt cu litere albe. La Casa Lovinescu din București, cei dornici sã filosofeze și ei dupã modelul oratorului clujan, pe 28 februarie 2007, au ridicat în slãvi acest volum scos de Editura Humanitas. In ce-l privește pe filosoful grec, așa cum am arãtat noi în MISTICA PLATONICA a participãrii… (Ed. Star Tip, Slobozia, 1999 sau www.geocities.com/isabelavs ), la Platon accentul este pus pe ierarhie, pe întâietatea modelului.

In relația dintre model și copie, filosoful grec subliniazã mereu asemãnarea, participarea copiei la model. Pentru problema timpului, nu ceea ce diferențiazã copia (faptul cã timpul este prin excelențã o succesiune), îl intereseazã pe Platon. Pentru el, cu adevãrat importantã este doar participarea timpului schimbãtor la nemișcarea eternitãții. De aici se vede slaba cunoaștere a gândirii platonice la Virgil Ciomoș care, atribuind, în mod nefondat (și absurd!), eternitate «imaginii» (copiei!) se preocupã de «timpul copie», argumentând existența unui «timp iconic» prin ce n-a înțeles el (și alții ca el) din Platon. (v. Timp și eternitate, Ed. Paideia, 1999, sau 2000, sau 2001).







Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=482