Titus Filipas. De la 1907 la 2007. Un veac de dispret
Data: Monday, July 09 @ 01:38:42 CEST
Topic: Etnografie



După răscoala din 1882, pentru că la fel ca în geologie, cauze identice produc efecte identice, au urmat răscoala din 1888 și cataclismul național din 1907, a cărui interpretare stârnește încă pasiuni aprinse și răscolește dureri ascunse chiar și la un veac trecut de la acele evenimente.
Mirarea mea, dacă nu ați bănuit-o încă până acum ? O revoltă țărănească ale cărei dimensiuni și brutalitate a reprimării amintesc răscoala de la Bobâlna și răscoala lui Gheorghe Doja dintr-o Transilvanie medievală (început de secol XV și început de secol XVI) a avut loc însă în România începutului de secol XX ! De ce ?



De la 1907 la 2007. Un veac de dispret

Moldoveanul P.P.Carp, unul dintre cei mai încăpățânați oameni politici care au lucrat la crearea României moderne, considera că democratizarea societății românești în secolul XIX s-a făcut nefiresc, de sus în jos, fără să se fi avut în vedere munca și meritocrația. Aici, în Craiova, ne reamintea recent acel paradox doamna Alexandra Olivia Nedelcea, în lucrarea 'Eminescu, economistul' (fundația 'Scrisul Românesc', 2000, Craiova), carte unde autoarea încerca totodată să descifreze desenele capricioase și abracadabrante din structura 'păturii superpuse' create de Carol I, supranumit 'Îngăduitorul'.
Dar a existat oare o 'pătură superpusă'?, vor întreba imediat dușmanii intereselor noastre ce vorbesc un limbaj în care cuvintele sunt asociate după cele mai bizare reguli sintactice, pentru a evita astfel primejdia testului reducerii la absurd. Să le răspundem. În mod legal, cota reală și obligatorie de imigrare, impusă României de către marile puteri europene prin Congresul de la Berlin (1878), era de 20 000 de persoane pe an. Dar câți vor mai fi intrat în plus, într-un stat ce nu-și consolidase încă granițele și poliția ? Astfel că îndrăznim să spunem, fiind desigur sută la sută conștienți de abaterea noastră de la calea cea dreaptă, mai cunoscută sub numele de 'politically correct', pentru a intra, poate mai mult prin jocul serendipității, pe drumul foarte incorect și vinovat al 'extremismului românesc', că problemele de azi ale spațiului Schengen sunt o joacă de copil față de 'cestiunile' României de atunci în raport cu imigrația nedorită!
Însă acei străini nedoriți nu erau expulzați, ci li se ofereau o mulțime de drepturi care îl făceau pe Mihai Eminescu, marele și iubitul nostru 'xenofob', să exclame în primăvara anului 1877: "Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, din care planta autohtonă moare!".
Desigur, plantele autohtone se cheamă buruieni. Câte astfel de 'buruieni' au fost eradicate cu plumb fierbinte de către statul român la 1907 ? Atunci puterile străine nu au protestat, pentru că 'plantele exotice' s-au bucurat, într-adevăr, de un tratament preferențial. Apoi, în Timpul, VI, nr.106, din 17 mai 1881, pagina 1, Mihai Eminescu mai amintea că: "posibilitatea constituțională dată unor oameni de proveniență incertă de a exploata munca poporului fără nici o compensație, iată răul, incurabil poate, al organizației noastre". Alt avertisment, din Timpul, VI, nr. 182, 22 august 1881, pagina 1, suna așa: "Acest popor nu este decât o masă de exploatat, o vacă de muls pentru străinii de toate soiurile, o vită de plug pentru a susține luxul, incuria și corupția caradelelor, feneantismul și cocoteria, absenteismul și morbiditatea unei pături neistorice, superpuse lui fără a-i face nici un serviciu în schimb ? Iată cestiunea cea mai gravă, cea mai mare!".
Mereu m- am gândit la catastrofa aceea cu totul și cu totul nenaturală, fenomenul anului 1907 din România, căruia nici 'burghezo-moșierimea', dar nici 'regimul comunist' nu i-au făcut o analiză mulțumitoare pentru setea de adevăr și dreptate a românului de rând. Comuniștii spuneau că 'țărăniștii i-au împușcat pe țărani', în vreme ce activiștii cu frazări aidoma celor ale lui Silviu Brucan întorc imediat totul în deriziune: "Ce, au existat latifundiari evrei ? ".
Poate că totuși acea 'xenofobie' a lui Eminescu nu era altceva decât reacția de spaimă la premoniția pe care o avea, 'holocaustul țăranilor români' la 1907, de la care mult prea adesea gândul nostru este abătut de catre insistențele activiștilor ce ne atribuie un I.Q. moronic.
Iată încă două avertismente lansate de Mihai Eminescu, numai cu un an înaintea răscoalei țărănești, de mai mici dimensiuni, din anul 1882. În Timpul, VI, NR. 161, 26 iulie 1881, pagina 1, Mihai Eminescu scria: "clasa cea mai numeroasă și autohtonă a acestui pământ, țăranul geme sub exploatarea unei administrații neomenoase, sub birurile și uzura cu care susține o generație intelectuală stearpă și moralicește decăzută". Sau, tot în același ziar, din 3 septembrie 1881, p.1-2, atunci când pledează pentru convertirea "elementelor hibride la religia muncii", Eminescu adăuga: "…ceea ce pretindem pozitiv e ca asemenea elemente să nu fie determinante, domnitoare în statul român. Nu ne opunem dacă ele se vor hrăni prin munca proprie, dar nu exploatând munca altora".
După răscoala din 1882, pentru că la fel ca în geologie, cauze identice produc efecte identice, au urmat răscoala din 1888 și cataclismul național din 1907, a cărui interpretare stârnește încă pasiuni aprinse și răscolește dureri ascunse chiar și la un veac trecut de la acele evenimente.
Mirarea mea, dacă nu ați bănuit-o încă până acum ? O revoltă țărănească ale cărei dimensiuni și brutalitate a reprimării amintesc răscoala de la Bobâlna și răscoala lui Gheorghe Doja dintr-o Transilvanie medievală (început de secol XV și început de secol XVI) a avut loc însă în România începutului de secol XX ! De ce ? Efectul acesta devastator trebuie să fi avut ca sursă o cauză înspăimântătoare, pe care sensibilitatea exacerbată a poetului vizionar a surprins- o, nici nu era prea greu, iar avertismentele lui de atunci sunt taxate acum drept xenofobie. Aproape un milion de alogeni intrați în numai 15 ani în biata țărișoară ce abia se înfiripa! Nu este de mirare că Muzeul Țăranului Român nu a organizat nici o tentativă de explicare a răscoalei din 1907, și ar fi trebuit, pentru că este o instituție plătită de contribuabilul român, iar 'lipsa de chef' a instituției nu s-a datorat atât circumstanței că nevinovatul Horia Bernea era incapabil să priceapă fenomenul numit 'țăranul român', cât desemnării sale absolut capricioase de către Andrei Pleșu, în funcția intelectualicește dificilă de director al Muzeului Țăranului Român, poziție pentru care Horia Bernea nu avea geniul proiectelor bazate pe arhetipuri. Vedem în 2007, așa cum ar trebui, o expoziție '1907' la Muzeul Țăranului Român?
Pentru că lecția anului 1907 , niciodată prea bine înțeleasă, a ajuns să fie astăzi complet uitată, de pildă atunci când se ignoră starea de sărăcie cumplită în care trăiește de fapt majoritatea populației foarte decente, de fapt cea mai decentă parte a populației României. Greșesc cei care își închipuie că, în numele dreptului foarte abstract la proprietate, drept valabil în absolut într-un stat de asemenea foarte abstract și într-o lume abstractă neînchipuit de transfrontalieră și de percolativă, iar lumea reală știm că nu a fost chiar așa, este necesară RESTITUTIO IN INTEGRUM. În multe situații, numai Bunul Dumnezeu știe pe ce cale întortochiată va fi fost dobândită acea proprietate. Tortuozitate ce înseamnă abatere de la calea cea dreaptă când dreptul nu mai e drept, o proprietate care pentru unii cetățeni străini ce-și arogă o ascendență română uneori își are sursa tocmai în acele privilegii acordate nemeritat sub Carol I, 'Îngăduitorul', unor alogeni în detrimentul populației autohtone, împotriva populației autohtone, de cele mai multe ori chiar prin spolierea populației autohtone, sfidând, frustrând și alienând populația autohtonă împușcată la 1907 prin sate, pe drumuri, prin păduri și pe câmpii.

Ce se poate adăuga acum despre cereri obraznice, exorbitante și absurde, venind din partea unora fără contract cu poporul român, care nu pot invoca alți strămoși decât pe cei din 'pătura superpusă', coșmarul acela adus de Carol I și care-l determina pe Eminescu să devină aproape automat xenofob ? Nu putem decât să reamintim o frază dintr-un text scris de Mihai Eminescu în primăvara anului 1877: 'Temeiul unui stat e munca și nu legile'. Cred cu toată fervoarea, sau, dacă vreți să spun altfel, cu tot 'extremismul românesc' de care sînt capabil, că propoziția aceasta e valabilă și acum.

Titus Filipas






Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=441