Yossef Abraham. Nimic nou sub soare (Israel si chestiunea palestiniana)
Data: Monday, April 23 @ 12:58:14 CEST
Topic: Geopolitica


Am solicitat colaboratorului nostru, Yossef Abraham, intelectual originar din România, aceasta interventie pe marginea conflictelor din Orientul apropiat si Mijlociu, adica în chestiunea raporturilor dintre statul Israel, al carui cetatean este autorul, si teritoriile care sunt îndeobste numite palestiniene. Nu avem competenta necesara pentru a comenta textul sau. In orice caz credem ca el exprima, sintetic, punctul de vedere al unei probabil majoritati de cetateni evrei ai statului Israel. Orice interventie in spirit dialogal este bine venita.
Dan Culcer
P.S. Nu cred ca se poate sustine aceasta fraza: " Pe de o parte, avem un stat căruia i se aplică standarduri de stat; iar pe de alta, o societate bestială, în care toți teroriștii sunt civili, și toți civilii sunt teroriști." Este o generalizare care nu mi se pare temeinica. Pe o astfel de baza orice civil poate ar putea fi împuscat fara somatie?


Nimic nou sub soare
Cu nu prea multă vreme în urmă, exista în Europa un stat, nu cine știe ce, dar oricum liber, numit Cehoslovacia. Hitler a ridicat tot felul de pretenții teritoriale fața de acest stat, pretenții față de care puterile occidentale ale vremii, Anglia și Franța, au manifestat o deosebită înțelegere. Cehoslovacia era o țară nouă, tânără, apărută după primul război mondial, care includea teritorii locuite, neîndoielnic, de germani etnici. Adevărat, Occidentul era legat de Cehoslovacia prin tratate de apărare, da’ ce, pentru Cehoslovacia o să facem război?
Anglia și Franța au impus Cehoslovaciei retragerea din regiunea strategică a Sudeților, primind în schimb de la Hitler o foaie de hârtie pe care Chamberlain a fluturat‑o victorios: Am adus pacea! După câteva luni, Hitler a ocupat cu ușurință Cehoslovacia, la care Chamberlain, aflând, a replicat: Domnul Hitler nu e gentleman!…
Adevărat că Orientul Mijlociu e foarte apropiat de Europa, și războiul se poate extinde cu ușurință dintr‑un loc într‑altul; dar și mai adevărat e că‑i mult mai ușor să abandonezi o țară liberă – cum a abandonat Europa în mâinile lui Hitler două țări libere, Austria și Cehoslovacia – decât să te lupți cu forțele răului, care nu cunosc nici o opreliște.
Actualele țări arabe din Orientul Mijlociu sunt, ca și Israelul, formații politice noi, apărute după cel de‑al doilea război mondial, care nu existaseră niciodată mai înainte ca atare; fuseseră, cel mult, colonii europene, iar mai înainte provincii turcești. Așa‑numita “Palestina” care apărea pe hărți istorice nu fusese nici măcar atât: pe vremea turcilor ținea de Siria, iar englezii au transformat‑o într‑o colonie aparte împărțind cu francezii Siria otomană.
Prin declarația Balfour, englezii s‑au angajat să creeze în Palestina o patrie pentru evrei, promisiune pe care‑au încălcat‑o de îndată, dând majoritatea teritoriului unui grup de beduini veniți din Arabia Saudită, a căror căpetenie s‑a proclamat emir (prinț), apoi rege; e vorba de ceea ce se numește acum Iordania, o țară fără tradiție, fără trecut, complet artificială, care‑i oprimă și măcelărește pe “palestinieni” fără probleme sau complexe; lor le e permis.
Niciodată n‑a existat vreun stat palestinian, sau orice stat arab, cu centrul în Țara lui Israel; actualele pretenții sunt legate de tactica arabă a salamului, care tinde la împărțiri succesive ale Țării lui Israel, până când nu va mai rămâne nimic din ea. Mai întâi a fost împărțirea englezilor, care au creat Iordania. Apoi, împărțirea Națiunilor Unite, care nu a fost niciodată aplicată. Rezultatele războiului din 1948 au creat o împărțire de facto, însă pe teritoriile ocupate de arabi n‑a apărut nici un stat palestinian: toate pretențiile erau îndreptate către Statul Israel, care urma să dispară pentru a face loc statului palestinian. Ierusalimul, sub ocupație arabă, n‑a fost internaționalizat, și nimeni n‑a venit cu pretenții la arabi pentru asta. Acum, arabii cer revenirea la situația dinainte de 1967 (când voiseră să nimicească Israelul), după care spun deschis că vor cere aplicarea rezoluției Națiunilor Unite din 1947, după care vor cere revenirea refugiaților, după care…
Căci se poate veni cu pretenții numai la un stat liber, nu la niște dictaturi fasciste sau regate feudale; cu ăia trebuie să te pui bine. În războiul din 1948, au fost refugiați arabi; e discutabil cum au apărut și de ce, dar au fost. Tânărul stat israelian a fost atacat, din momentul declarării independenței, de toate statele arabe, care au declarat deschis că vor să‑l distrugă, și a trebuit să se apare. Concomitent, circa un milion de evrei au trebuit să părăsească statele arabe – chiar din state îndepărtate ca Maroc și Algeria; majoritatea au ajuns în Israel, o parte în Franța, Spania ș.a.m.d. E vorba de un schimb de populații, cum a fost după primul război mondial între Grecia și Turcia. Până acum, însă, auzim de “problema refugiaților arabi”, pe când refugiați evrei nu există. Refugații arabi ar fi putut fi relocați în locul evreilor expulzați, și ar fi putut fi despăgubiți cu averile lăsate de evrei în țările arabe (circa 10 miliarde de dolari, în banii din 1948). Da’ de unde.
Refugiații din 1948 au murit de mult, “refugiații” de azi, a căror reîntoarcere este cerută ca o condiție preliminară a oricărui acord, sunt populații întregi ținute în mizerie de regimurile arabe, fanatizate, cărora li se spune tot timpul că evreii sunt vinovați de situația lor, și singura lor speranță e terorismul. Într‑adevăr, e vorba de disperați, care n‑au altă posibilitate; dar n‑au altă posibilitate căci regimurile arabe nu le‑o dau. Aceasta e masa de manevră (pentru media), carnea de tun (pentru războiul terorist); e vorba de o mizerie organizată, pentru a alimenta cu ea focul terorismului. După cel de‑al doilea război mondial, milioane de nemți au fost expulzați din regiunile în care locuiseră din moși‑strămoși, și au fost nevoiți să se refugieze în Germania, atunci devastată de război; dar acum, nu există refugiați germani. Numai în țările arabe – cu opulența de necrezut, care nu vine din muncă, a petrodolarilor – avem a doua și a treia generație de refugiați.
Cât de mișcătoare e suferința “palestinienilor”, înjosiți la bariere, închiși după ziduri și sârmă ghimpată! (Când iordanienii au pus ziduri și sârmă ghimpată la Ierusalim, nimeni n‑a protestat, că doar se apărau de evrei!) Nimeni nu întreabă cum au apărut acele bariere și ziduri. După acordurile de la Oslo, partea arabă a folosit atmosfera de “pace” pentru a declanșa atacuri teroriste fără precedent; atunci nu erau bariere, ziduri, etc., și acestea au fost introduse ca rezultat al terorismului: consecința e prezentată drept cauză. Propagandiștii arabi prezintă terorismul drept “luptă legitimă pentru libertate”, pe când libertatea e cel mai mare pericol pentru arabi. În nici o țară arabă nu există libertate, și încercarea americană de a da libertate irakienilor a dus la o vărsare de sânge reciprocă nemaiauzită. Măcelurile din Irak, sau din Algeria, și atacurile teroriste din lumea întreagă nu sunt legate de conflictul din Israel, ci reprezintă manifestarea unei nebunii colective, care va duce în curând la o conflagrație mondială, față de care vor păli cele precedente. Bine‑are fi ca lumea civilizată să‑și dea seama ce se întâmplă, și să facă pregătirile necesare; până una‑alta, pare mai simplu, mai politically correct și mai ușor să‑i acuzi pe evrei, care sunt întotdeauna vinovați, mai ales că au o țară liberă, decât să te iei de arabi, care au petrol, și dacă le calci pe bătătură pot să te și omoare. În Franța, doi golani, urmăriți de poliție, s‑au ascuns într‑o instalație electrică, și au murit electrocutați; ca rezultat, arabii au provocat mari dezordini. În Olanda, un regizor a îndrăznit să facă un film documentar care‑i critica pe musulmani; drept care, a fost asasinat. (După care regina s‑a dus să ceară iertate musulmanilor, care‑s oprimați, și de aia o fac.) Un ziar danez a îndrăznit să publice caricaturi cu Mahomet… știm ce‑a urmat. Imigranți care crapă de foame în țările de origine, veniți să mănânce o bucată de pâine în Europa, urăsc țările care le dau libertatea și bunăstarea, și cer, în manifestații publice, Ucideți, Decapitați, Pregătiți‑vă pentru adevăratul Holocaust, Islamul va domina lumea. Într‑adevăr, de ce nu? Nu vorbesc de credința musulmană, cu care nu polemizez, ci de nebunia colectivă care se răspândește în numele ei, și care seamănă bine cu ciuma nazistă, crescută din patrimoniul german și din operele lui Wagner. Dacă lumea nu se va apăra, dacă va continua să încurajeze bestiile și să‑i condamne pe cei ce îndrăznesc să se apere, nebunia are șanse să învingă.
*
Nu există, și n‑a existat niciodată, vreun popor palestinian. În Țara lui Israel au existat tot felul de populații, venite în felurite epoci și din diverse motive. Începând de pe la jumătatea secolului XIX, din motive pe care nu le voi analiza aici, au început să vină evrei în număr mare, care au adus cu ei, încetul cu încetul, o prosperitate economică în urma căreia au venit, din toate țările dimprejur, oameni care căutau de lucru – ca acum în Europa; și azi, în Israel trebuie să facem față diverșilor… sudanezi care vin în ceea ce lor le pare un rai. Repede, toată această amestecătură a devenit – ca și în Europa – un substrat roditor pentru terorism. Banditul responsabil de asasinarea sportivilor israelieni la München se numea Amin al‑Hindi, și numele lui de familie arăta clar originea indiană. Edward Said, profesor american creștin care poza în “palestinian”, se născuse la Ierusalim (unde familia lui era într‑o vizită) ca cetățean american, și n‑avusese niciodată bunuri imobiliare în Israel, care să‑i fi fost confiscate de sioniști, cum pretindea. (Buna lui arabă provenea din Egipt, unde crescuse, și acolo familia lui poseda într‑adevăr proprietăți imobiliare, confiscate de revoluția nasseristă, pentru că aparțineau unor americani; dar n‑are rost să ceri de la arabi înapoierea bunurilor jefuite.) Arafat însuși, născut la Cairo, nu era mai “palestinian” decât mine.
Teritoriile de pe Golan sunt ale noastre, înscrise ca atare în cadastrul turc; la fel și teritorii anume din sudul Libanului, dar cine se uită la asta. Colonizările de pe “teritorii” au fost făcute pe terenuri cumpărate legal – decât că arabii neagă legalitatea acestor cumpărări, și ucid pe oricine vinde evreilor bunuri imobiliare. În Israel există arabi – care urăsc Israelul, dar nu vor să fie trecuți sub jurisdicție arabă, că știu ce‑i aceea – însă în “Palestina”, ca și în țările arabe, nu pot exista evrei, prin lege: Judenrein! Nimeni nu protestează, că ălora le e permis.
Holocaustul a fost îndreptățit de naziști prin vina evreilor, adevărată sau închipuită: în ultimul lui discurs, ținut în ascunzișul său înainte de sinucidere, Hitler i‑a acuzat pe evrei că au provocat cel de‑al doilea război mondial, pentru care el i‑a pedepsit… Acum, evreii – statul Israel, evreul statelor – e acuzat de tot felul de crime de război, comise de fapt de arabi.
Statul Israel e obligat să respecte legea internațională, și să nu lezeze populația civilă. Dar teroriștii nu sunt supuși nici unei legi, căci ei nu sunt stat, și n‑au nici o obligație. Ei se ascund în mijlocul civililor, și trag de acolo; când noi ripostăm, fioroșii teroriști apar deodată drept civili pașnici, care jucau fotbal pe maidan… La fiecare incursiune israeliană, mamele palestiniene își trimit copiii fanatizați înaintea tancurilor, să le oprească cu corpurile lor; și chiar dacă soldații israelieni sunt bine instruiți și nu‑i omoară, până la urmă cineva trage o rafală din spate, sau aruncă o grenadă… Incursiunea israeliană trebuie să se termine cu copii morți, spre bucuria mamelor palestiniene, care ies pe stradă și împart dulciuri: pentru o mamă palestiniană, un copil mort reprezintă o bună investiție… Cazul Muhammad a‑Durra, copilul despre care s‑a afirmat că ar fi fost ucis de israelieni, e un bun exemplu. E vorba de o înscenare, după modelul înscenărilor antisemite ale omorului ritual, făcută în fața camerelor de televiziune, și pentru care părinții respectivului au fost bine răsplătiți (după standardele palestiniene). În sudul Libanului, Hizballa a prezentat cadavrele a zeci de femei și copii, care chipurile se adăpostiseră într‑o clădire bombardată, care s‑a prăbușit peste ei. Cine s‑a uitat mai bine a putut vedea că niciun cadavru nu era strivit: toate eru putrede, vechi, dezgropate de prin cimitire pentru o reprezentație macabră. Pe de o parte, avem un stat căruia i se aplică standarduri de stat; iar pe de alta, o societate bestială, în care toți teroriștii sunt civili, și toți civilii sunt teroriști.
Occidentul are o mare responsabilitate în Holocaust. Naziștii au exterminat milioane de evrei, cu ajutorul colaboratorilor din țările ocupate. Însă puterile occidentale libere, Anglia și Statele Unite, au refuzat să‑i primească pe evreii persecutați, și să bombardeze instalațiile de exterminare. Anglia a acceptat jocul dublu al arabilor, care îl sprijineau tacit pe Hitler – muftiul Ierusalimului a făcut‑o și deschis – și pe de altă parte condiționau colaborarea formală cu englezii de împiedicarea venirii evreilor în Israel.
Acum, dorința politicienilor europeni de a‑și asigura petrolul și liniștea temporară poate duce la aceleași rezultate tragice, pentru Israel, pentru Europa și pentru lumea întreagă.
Yossef Abraham





Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=397