Dan Culcer. Despre Gospodari si Divanuri ad-hoc
Data: Saturday, March 17 @ 00:00:00 CET
Topic: Geopolitica


In cadrul unui impenitente dorințe de dialog, adică de reflecție comună și non-contradictorie, în spiritul unei naturale complementaritați, pe o temă de interes general, am gasit ca textul semnat de dl. Dimitrie Grama din Danemarca, si publicat in revista Neamul romanesc -blog Internet- (care reia un titlul al revistei lui Nicolae Iorga), merita un comentariu.
In primul rind fiindca propunerea d-sale are legatura cu ceea ce eu insumi gindisem acum citiva ani infiintând un grup de discutii ce se numeste Gospodarii (la adresa http://fr.groups.yahoo.com/group/gospodarii/)
In acest sens visam ca am putea pregati o noua elita. Nu suntem departe de proiectele lui Constantin Noica, antrenorul cultural, care nu s-au realizat fiindca în fruntea statului român se aflau niste inculti inteligenti si individualisti. Nici acum nu s-a schimbat radical situatia. Pentru a elimina aceste reziduuri comuniste ar trebui sa punem împreuna tot ce mai ramîne din energia nationala si din proiectiile imaginarului social, pentru a inventa un viitor realizabil si care nu va cere din nou sacrificii peste masura celor multi in folosul celor putini.

Iata prezentarea grupului. ” Le groupe "Gospodarii" cherche a créer une nouvelle élite politique en Roumanie. Grupul “Gospodarii“ crede ca România are nevoie de o noua elita sociala si politica. Recrutarea ei, din bogatele resurse umane ale tarii si ale diasporei, este scopul nostru initial. Impunerea ei democratica la guvernarea Romaniei este scopul final. Dar selectia, formarea si regruparea oamenilor, ale caror calitati morale si intelectuale îi fac apti sa guverneze si actioneze ca adevaratii gospodari ai tarii, nu este opera unui recrutor de agenti, a unui print intelept.
Formarea si recrutarea unei elite sunt actiuni de durata; ele sunt datoria Consiliului Batranilor. Impunerea Gospodarilor in viata politica si sociala este datoria noastra a tuturor. Consiliului Batranilor se constituie prin cooptare. Asa cum se intîmpla cu Academia. Doar ca acest Consiliul trebuie sa ramina anonim. Sa nu traga nici un folos personal din functia sa sociala.
Grupul de initiativa se adreseaza celor care isi propun sa faca din actiunea sociala si politica in Romania, dar si in Europa, altceva decit o manifestare de carierism si capatuire. Exista astfel de oameni? Noi credem ca da. Stim ca Opera se realizeaza in Athanor. Nu vom stii niciodata care este natura exacta a reactiei alchimiei morale, dar ceea ce conteaza este rezultatul. O noua elita, care sa stie pune interesele colective, nationale deasupra celor individuale, fara a strivi insul si personalitatea, va sa vina. Ecuatie pe care omenirea incearca sa o rezolve de demult. Dar chiar Calea spre solutia suprasaturata poate produce inaltarea involburata a Cristalelor.
Precizari metodologice.
Prima parte a acestui program este cautarea si incitarea candidaturilor. Ne putem imagina ca grupul Gospodarii ar fi echivalent cu o scoala superioara de diplomatie, cu un institut superior de studii politice si sociale dar oragnizat ca un corp privat si nu unul subordonat statului. Caci Statul e facut din interese de grup, iar grupul acesta nu trebui sa aiba interese de grup. Utopie, domnilor, va striga noul Pitecanthrop.
Candidatii trebuie sa aiba mai mult de 18 ani si mai putin de 50. Sa fie poligloti, cetateni ai Romaniei sau originari din Romania.” Dar mai ales sa aiba calitati morale recunsocute. Cum se pot selecta astfel de oameni? Asta este întrebarea cea mai dificila si criteriul cel mai imprecis. Aici astept sugestiile psihologilor si sociologilor de buna credinta. Cine e de buna credinta? Si de ce credinta buna?
Sub presiunea discursului egalitarist, a vorbi despre o elita devine o erezie. Desi, daca veti observa, grupul GDS se considera si isi aroga prerogativele unei astfel de elite. Cred ca cea mai mare greseala a acestor persoane, care luate in parte sunt demne de atentie prin opera lor, este lipsa de perspectiva a propunerilor politice si mai ales conformismul acestora. S-a constituit un discurs teoretic care porneste de la principii si ignora -sau nu da semn ca nu ar ignora- realitatea reala a Romaniei. Cred deci ca din aceste grupuri, multi sunt de fapt oameni de buna credinta, uneori excesiv de lasi și conformisti, si ca ar fi gresita punerea lor colectiva la stilpul infamiei de catre cei care se considera indreptatiti sa vorbeasca despre interesul colectiv altfel.

Dan Culcer


Dimitrie Grama. “Divanul ad-hoc” http://neamulromanesc.wordpress.com/opinii-si-atitudini/editoriale-de-dimitrie-grama/divanul-ad-hoc/
Am propus si propun inca odata constituirea unui “divan”, a unei “asociatii” sau orice alt nume “de lucru” I se va da, in care toti cei ce doresc sa contribuie pasnic la prosperitatea Romaniei si a poporului roman, sa aibe la indemina sprijinul direct al tuturora care gindesc si simt la fel. Fac din nou apel la toti cei care, indifferent de originea etnica, gindesc inspre binele Romaniei, sa ne unim si in effort comun sa cream o trambulina de idei si angajare civica.
Este derizoriu sa vezi ca atitea lucruri si mai ales nedreptati se intimpla mereu in Romania si majoritatea intelectualilor romani de pretutindeni nu reactioneaza. Ei scriu beletristica sau studii critice sau in orice caz altceva. De ce? Pentru ca in continuare le este frica sau o parte din ei spera sa devina odata si odata parte din protipendada culturala a societatii de la putere. Caci, cred ei, puterea le va multumi ca nu s-au amestecat in treburi care ar duce la compromiterea acelei puteri si in vreun viitor ii va expune mass-medial ca eroi. Li se vor da posturi, li se vor publica lucrarile si isi vor crea un loc de cinste in istoria parvenitilor si in cea a tradatorilor de neam. Stiu , sunt cuvinte grele, dar acesta este adevarul asa cum il vad eu.
Deci , singura sansa de unire a romanilor este angajamentul a cit mai multi romani in procesul de schitare a unei Romanii noi. Revolutia din 1989 a fost tradata sau exploatata de cei fara scrupule si poporul roman ar mai trebui sa se ridice inca odata acum impotriva celor care ii exploateaza mai rau decit comunistii, sau daca nu-i exploateaza , cel putin ii fura ca in codru. Multi oameni sarmani sunt la un pas de cersetorie!
Daca mass-media romana ramine indiferenta si nici cea din apus nu poate fi stimulata in directia mai sus mentionata, atunci probabil ca nimic nu se va schimba si acel popor isi merita soarta. Un numar fluctuant de intelectuali se vor angaja din cind in cind in polemici, mai ales polemici neinteresante pentru romani (ca de exemplu conflictul danezo-arab), si in acest fel isi mai “descarca” sufletul si constiinta.
Nu, trebuie facut ceva serios si destul de urgent, altfel nimic nu se va schimba generatii intregi de acum incolo. Nu uitati, cu noi va disparea generatia care stie ce a insemnat atit comunismul cit si capitalismul in Romania. Generatiile ce vin vor fi mai inocente si mai usor de manipulat.






Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=368