Poeme de Ion Mușlea Data: Friday, April 21 @ 23:20:02 CEST Topic: Valori Poemele acestea mereu amînate, de autor, de a fi date în vileag, ajung, în fine sa vadă lumina, să fie văzute în contrastul ecranelor. Le salut ieșirea din bârlog cu un șoptit salut prietenesc. Mi-e frică să nu-mi trezesc prietenul care le-a scris, adormit cu lumina aprinsă pe fotoliul profund în care, scufundat, ascultă jazz și mângâie spinarea unui câine negru. Dan Culcer Text. 02 Decât în umbră, Îi vezi cum pândesc, Mereu s-aud, tot mai aproape, chimvale, Muzici întortochiate, repetitive, Sunt toate aievea (ca-n vis ?) Irozii molfăie aiurea parabole Gângave, sărace, rostiri încâlcite Oraculare, caprele clămpăne, Schiaună și latră. I-acopăr muzici Anume, sărace, repetitive, lucrate În pripă, de mântuială; și țiuie, dau zvon Mehtere; și ne privesc, cu toții ne pândesc, Așa–zicându-se își laudă marfa și nu Se tocmesc, nu-ncearcă să ți-o vândă Cu de-a sila, Ți le strecoară doar, Așa cum sunt, mai curând cenușii, spălăcite, Uriașe fotografii mișcate, mult Subexpuse, trucate parcă?ntr-o doară, lipite (?) Cumva la repezeală și parcă voit stângaci, Pătate cel mai adesea și vălurite aiurea. (Estimp, chimvale se-aud tot mai aproape). A început chiolhanul/paranghelia Ia uite-i cum – în toată larma mehterului, asurzitoare – dau buzna caraghiozii rânjiți ? Din toate ițindu-se, rostiri esopice multîncâlcite/întortochiate Bolborosind nu o dată ostentativ Trunchiate cu nerușinare, lipite apoi în pripă, Cumva la repezeală și, parcă, voit stângace, Minimale, puține ? Decât în umbră, chipul Le e ca o pastă Text. 04 Grea noaptea din care venim, De la ea ni se trage sau, poate, mai știi ? Din ceața, din măsluirea-n silă (cu de-a sila), în grabă Și ca de mântuială / chiar astăzi A zorilor Încât o văd pretutindeni În A toate Umbra (știind, am înțeles ? ) Azi nu mai e Nu mai am cum, în ce fel Mă tem însă de mâine, Căci iarăși au (îi simt) A ne vesti pesemne Cum le zic ei: Zorii (Să fie oare alții, rămas-au aceiași ?) Lumina puțină, de început sau – de ce nu ? – o altă noapte, Peste măsură de grea când, poate că totuși Astăzi, Căci vreme au/avem berechet ! De astă dată însă?ntr-altfel, Ghicesc un fel de tulburare doar, O tulburare alta, Aducând mai degrabă Cu umbra Și iarăși mă–ntreb: aceeași ori alta, nouă ? De tot întunecată De până ieri, de până astăzi poate Sau chiar – teme-te–ți zic ! Cu noaptea însăși peste măsură De grea și tulbure, alcătuită –știm– Din cea de unde venim Și noaptea de până azi Text. 06 De neocolit, Spumele, în chipul cel mai ciudat, Balele scurse, nu te sfii, zi-le pe nume Așadar spumele, spuza, știrb, rînjetul morții, pe rând, Gunoaiele, toate câte mă–nconjur, Câte le știi, le regăsesc în Ambră Spuza ? Încremenite, stând – toate la un loc – În felurimea?acea de așezări smintite, În toate acele apropieri nefirești În chipul cel mai ciudat, într-altfel adunate, Cumva smintite, luate de unde ? când ? În ce fel ? Poate că azi lumina–nghețului va căpăta o strălucire nouă, alta, pricină sau, dinspre Real, mai știi ?, un murmur, un zvon, o altă adiere De neocolit ? Text.08 În ce mă privește, Orice a devenit cu putință; În fapt, de ce nu ? Se poate scrie – de ce nu ? Cum poți să rămîi, să fii tu însuți Și nesmintit Într-astfel, să și rămîi, așadar, de capul tău, tu însuți ? Cu toatele însă, așteaptă să vezi !, toate sunt, vor fi fiind cu putință doar împotrivindu-te lor, potrivindu-te umbrei Text.09 A prins, a început oarecum Deunăzi, tot ce am deslușit cândva, De la un timp, să se tulbure ? Necontenit, de la o vreme, în toate, Văd, aud cumva, o simt aceeași Întoarcere înceată înspre Real. Și mă tem. Într-altfel pare că pâlpâie azi, În orișice text, Ambra; în ea le simt, Aud și mă tem – nedeslușite – șoapta, Răsfățul și între cuvinte văd, un fel de aură –n jur, de neocolit; simt parcă, doare, Bântuie carnea, cu noapte legându-le Toate în care s-au strâns dinspre, înnebuniți, Să le ferească primejdia de cumpănă, De către Real ? Text.13 De-acuma văd și cred: E mult strălimpede Totul, în jur, e neînstare, Nepereche ori neasemenea ? De când, în preajmă, fără tăgadă, Fără înconjur, am putut desluși, Cuprinde am știut, slinos și umed, și lunecos, în preajmă, știut, Scâncetul haitei Neînstare, nepereche, Solzos, e mult strălimpede, Jilav, Realul a toate, Umed, Mucedul străveziu Text. 15 Urme părelnice, umbre piezișe ? Oricum ai lua-o, cum ai privi ? Sunt tot atâtea în Răsfrângeri atoate aproape De tot, aproape la fel; Dar care mint & care Sunt de-adevăratelea Nu mai am cum, în ce fel Ști și n-ai să te poți ajuta, Nu cred, îți zic Decât de lumină puțină Încât, până la urmă, Într-un târziu, abia dacă ai Ceva mai limpede Să poți desluși, S-apuci să vezi Un giuvaer de scrum Ori, poate, în parte, învolburarea, Iar la răstimpuri apele și chiar dacă tulburi, O clipă doar, părelnice, târziu, Câteva umbre în ambră mai apoi, Într-un târziu, ar mai fi de văzut, ar apărea uneori căderile, urmele-acelea piezișe Sau poate, fără de noimă, Arar, la răstimpuri, cenușa Text. 42 Și chiar dacă da, de-am fi din noapte Adic-alcătuiți, din umbră sau abur Totuși avem a rosti, a purcede Întrucâtva toate fiind compoziții În abis în care golul, hăul Din text, anamorfoza cuvintelor ? De bună seamă ? Iscă, le strigă Măștile somnului Text. 55 Cândva, cu o încetineală ciudată, cumva căutată, Ca-n vis – și cu toate că n-ai slet nici o fântână, Aproape-ai ajuns, te-ai aburcat până sus: Undeva deasupra Deasuprelor de unde puteai totul Să vezi ca-n palmă: cum fojgăie (încă) –ngropații-n Real, cum zare nu au, lipsește Și?n beznă, în întunerec cum Ceva rece se târăște, cum tot împrejurul e potopit De nepricepere și pâră, cum îi veghează Pe toți îngropații de vii și – e o scornire, Ziceai – olaltă, cu o încetineală ciudată, Ca-n vis – în devălmășie – vânzarea Ne chivernisesc Text.56 ANAMORFOZA Ai să te miri și totuși – de departe, văzute de jos – Chiar dacă naive, stângace, (calpe?) ,alegoriile prind viață Și golul, hăul din text (poemul însuși) într-altfel Sunt gândite, înșelător, cumva de-a-ndoaselea Așa încât – pretutindeni, pe boltă sau în întinderi Fără de noimă – să-l poți vedea de jos, de dedesubt, În toată splendoarea, superb între toate Realul Cu toate că, de-aproape de tot, poate-ai avea Măsura a tot ce se-ntâmplă de-adevărat, a tot Ce ne-nconjură: schilod, oțios, așa cum e de fapt, Diform, hidos; iar tencuiala, de-aproape de tot, O vezi cum crapă, culoarea e scursă, Subțiată și spălăcită . Cuvintele-s calpe și mint; și iarăși se tulbură, se-amestecă Totul, doar golul rămîne, hăul din text Text. 60 Cuvintele n-ajung și nici Lumină-ndeajuns Nu este umbra din ele, Golul să-l umplu hăul Din text Text. 35 Puțină, abia văzută, fără măcar să prinzi de veste, peste mulțimea chipurilor se cerne, tulbure, un fel de umbră?n fapt, O lumină leșioasă, Aparent fără noimă. Cu timpul însă, după ce fiecare într-altfel părea S-o răsfrângă, le ia treptat în stăpânire, Rând pe rând, pe fiecare-ntr-altfel și-n chip Nedeslușit, peste măsură de straniu, încât Toate par a se umple, se-mbibă, o sorb, O sug, se lasă pătrunse, dospesc siluite (aș zice), Ajungând cu încetul, absolut toate, la fel de Vîscoase, informe sau, poate doar, gelatinoase, Iar personajele de la-nceput, măștile – așadar – Toate, absolut toate prind să fojgăie, să fretilleze vibrând imperceptibil și se prefac Într-o aceeași masă amorfă, mocnindă, În care-i simți la pândă, treji, știind prea bine Cum – nu peste mult – va să le vie Și lor rândul Dar mai adastă, căci, pe nesimțite, Cu timpul, fără să prindem De veste ori să pricepem cum, În ce fel chipul De-adevărat Li se va șterge și Vor dăinui/rămâne Atât de jalnic lăbărțate Doar măștile Ioan Mușlea Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie http://www.asymetria.org/ URLul pentru acest articol este: http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=24