Gabriel Catalan. Neputință, mediocritate, minciună și artificial în CNSAS
Data: Wednesday, September 20 @ 12:27:34 CEST
Topic: Colaborationisti


Multe din deciziile importante ale Colegiului CNSAS s-au evidențiat prin caracterul lor nelegal, foarte confuz, contradictoriu, arbitrar și neconvingător, fiind și extrem de puține cazurile de deconspirări: în total doar vreo 150 de ofițeri și subofițeri și cca. 300 de colaboratori și asimilați ai acestora. Este evident ca ne aflam in fata unui blocaj, fie de natura organizatorica, fie politica sau in fata unor solidaritati oculte care incearca sa ascunda situatiile flagrante de colaborare.


Despre neputință, mediocritate, minciună și artificial în CNSAS

CNSAS a fost înființat în baza Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, lege adoptată de Parlamentul României în ședința din 20 X 1999 și publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr.603/9 XII 1999 (la care s-au adus câteva rectificări publicate în nr.619 din aceeași publicație oficială la 17 XII 1999). Activitatea CNSAS a fost reglementată de această lege și de Hotărârea Parlamentului României nr.17/16 V 2000 pentru adoptarea Regulamentului de organizare și funcționare a CNSAS ca Poliție Politică publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr.244/2 VI 2000.
Această instituție a funcționat extrem de greoi, activitatea ei a fost permanent blocată, diminuată, blamată, marcată de scandaluri, legislația sa nu a fost respectată nici de deținătorii de arhive (serviciile secrete), nici de alte autorități și instituții publice, nici de însăși conducerea CNSAS, Colegiul CNSAS (format din 11 reprezentanți propuși de partidele parlamentare după algoritmul proporționalității și validați de Parlament în 2000), ea n-a avut un sediu propriu până la începutul anului 2001, iar serviciile secrete din România nu numai că nu au sprijinit-o, ci au sabotat-o și au infiltrat-o constant, transformând-o practic într-o anexă perfect controlată și dirijată, în contextul în care alegerile parlamentare și prezidențiale din noiembrie-decembrie 2000 au readus la putere PDSR (ce s-a redenumit iute, în stil demagogic, pro-european, PSD, după fuziunea cu partidul omonim condus de Alexandru Athanasiu, care-l înlocuise pe bătrânul Sergiu Cunescu) și pe „eternul” Ion Iliescu.
Multe din deciziile importante ale Colegiului CNSAS s-au evidențiat prin caracterul lor nelegal, foarte confuz, contradictoriu, arbitrar și neconvingător, fiind și extrem de puține cazurile de deconspirări: în total doar vreo 150 de ofițeri și subofițeri și cca. 300 de colaboratori și asimilați ai acestora (eu singur am adunat 176 de nume doar în articolul Inventarul milițienilor, securiștilor, magistraților și nomenclaturiștilor  din dosarele judiciare privind cazul Gheorghe Ursu, publicat în suplimentul Lista lui Secu’, nr.7, p.I-III din „Academia Cațavencu”, nr.4 (633)/27 ianuarie-2 februarie 2004 și în „Dorul”. Revistă lunară de cultură și politică editată în Danemarca, Sønderborg, nr.194, iunie 2006, p.28-29, ca să nu vorbesc de cele peste o mie publicate în total în Lista lui Secu’ în 2004). În plus, s-au remarcat desele confruntări discrete ori publice ale membrilor Colegiului datorate în principal intereselor divergente personale și de grup și tarelor de personalitate și caracter, nu unor veritabile diferențe de principii (vezi articolul meu despre Gheorghe Ursu și CNSAS, Un caz emblematic și simptomatic, publicat în suplimentul Lista lui Secu’, nr.7, p.IV din „Academia Cațavencu”, nr.4 (633)/27 ianuarie-2 februarie 2004 și în „Dorul”. Revistă lunară de cultură și politică editată în Danemarca, Sønderborg, nr.194, iunie 2006, p.27-28+29).
După alegerile din finalul anului 2004 câștigate de Traian Băsescu și formarea unei noi coaliții parlamentare și guvernamentale formată din alianța D.A. (PNL+PD), UDMR și PUR (azi PC), poate și sub presiunea apropiatei integrări europene, dar mai ales din considerente politico-electorale, la finalul mandatului de 6 ani al Colegiului au avut loc unele modificări în componența acestuia și în prevederile legislative, cele 11 locuri fiind acum împărțite între Președinte (1), Prim-Ministru (1) și grupurile parlamentare potrivit configurației politice (9). Astfel, a fost adoptată Ordonanța de urgență nr.16/22 II 2006 a Guvernului României pentru modificarea și completarea Legii nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, ordonanță publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr.182/27 II 2006.
Totuși, schimbările au fost de o importanță redusă: au fost adăugite unele categorii noi de persoane printre cele ce trebuie verificate, au fost incluși milițienii și magistrații (procurorii și judecătorii) alături de ofițerii securiști printre cei ce trebuie verificați, s-au precizat unele noi măsuri procedurale în privința menținerii unei activități normale și a funcționării mai fluente a Colegiului, precum și a relațiilor acestuia cu serviciile secrete deținătoare de arhive comuniste, ba chiar și a drepturilor cetățenilor care solicită verificări sau își cercetează propriile dosare întocmite de Securitate, au fost abrogate prevederile referitoare la vechea ordine a priorităților de verificare, s-a stabilit un termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței pentru predarea tuturor dosarelor și documentelor care fac obiectul acestei legi și sunt deținute de orice persoană juridică sau fizică, s-a introdus obligativitatea declarației pe propria răspundere a celor ce trebuie verificați din oficiu și cea a sesizării de către Colegiul CNSAS a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Parlamentului pentru fals în declarații sau, după caz, pentru neîndeplinirea obligațiilor ce revin deținătorilor de predare a tuturor documentelor și informațiilor prevăzute de lege ori de asigurare a dreptului de acces neîngrădit la acestea, s-a prevăzut modificarea Regulamentului CNSAS în 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, ca și asigurarea în termen de o lună de la intrarea în vigoare a ordonanței a spațiilor corespunzătoare necesare desfășurării activității CNSAS, inclusiv cele necesare depozitării în condiții de siguranță a materialelor arhivistice, de către Consiliul General al Municipiului București, sprijinit de Guvernul României.
Deși în spatele proiectului acestor completări și modificări operate prin ordonanța de urgență respectivă se află domnul Marius Oprea, istoric preocupat de studierea Securității, devenit consilier municipal liberal la Brașov din 2004, iar ulterior consilier pe probleme de siguranță națională al prim-ministrului liberal Călin Popescu Tăriceanu și director al nou-înființatului Institut pentru Investigarea Crimelor Comunismului (finele anului 2005), deci o persoană angajată politic, dar chipurile și foarte informată în domeniu, totuși nu au fost pe deplin clarificate chestiunile deficitare esențiale ale Legii nr.187/1999, „datorate unor interpretări neunitare care au dus la disfuncționalități în activitatea CNSAS”, ca să citez din preambulul Ordonanței de Urgență nr.16/2006.
Astfel, sintagma care a creat atâtea discuții și pretexte în Colegiul CNSAS și în opinia publică, „poliție politică” nu a fost cu adevărat lămurită, deși legii i s-a modificat titlul în „Lege privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste” (art.I alin.1 OUG) în loc de „Lege privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică”, au fost schimbate expresiile din preambul: „… organele securității statului, ca poliție politică,…” și „…deconspirarea securității ca poliție politică…” cu unele similare: „… organele securității statului, parte a poliției politice,…” și „…deconspirarea poliției politice comuniste…” (art.I alin.2 OUG). Mai mult, în noua definiție a poliției politice din OUG se resimte chiar un recul, o retrogradare față de art.5 alin.1 din Legea nr.187/1999, termenul „activități” înlocuind pe cel de „structuri”: „Prin poliție politică se înțelege toate acele activități ale securității statului sau ale altor structuri și instituții cu caracter represiv, care au vizat instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.”, în loc de „Prin poliție politică se înțelege toate acele structuri ale securității, create pentru instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.” Deci era mai bună prima definiție din 1999 pentru că din ea rezulta mai mult decât din cea scrisă în 2006, deși în aceasta din urmă au fost, pe drept cuvânt, introduse și celelalte „instituții și structuri cu caracter represiv”, adică Miliția, Procuratura, Justiția, Armata, Grănicerii, Pompierii ș.a.m.d.
La fel s-a procedat și cu restul art.5, unde sunt definiți termenii de „agent” și „colaborator”, ajungându-se la un regres considerabil. Astfel, de la „Este agent al organelor de securitate, ca poliție politică, în sensul prezentei legi orice persoană care a îndeplinit calitatea de lucrător operativ, inclusiv acoperit, al acestor organe în perioada 1945-1989.” (1999) s-a ajuns la „Este agent al poliției politice comuniste orice persoană care, având calitatea de lucrător operativ al organelor de securitate sau de miliție, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități de poliție politică în sensul prezentei legi.” (2006) – vezi alin.2. În cazul definirii colaboratorului s-a renunțat la enumerarea celor 4 situații posibile referitoare la retribuirea sau recompensarea în alt mod a persoanei respective pentru acțiunile sale în favoarea Securității și a altor organe represive comuniste, deținerea de locuință conspirativă sau de casă de întâlnire, calitatea de rezident al Securității, furnizarea de informații Securității, „prin care s-a adus atingere, nemijlocit sau prin alte organe, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului” (lit.a-d din alin.3 al art.5 al Legii nr.187/1999, care se regăsesc în OUG nr.16/2006 exclusiv în alin.4 al unui articol cu totul nou, art.22¹, privitor în întregime la „apartenența sau colaborarea judecătorilor și procurorilor cu serviciile de informații înainte de anul 1990”, categorii social-profesionale a căror verificare s-a impus în această formă doar în urma prevederii introduse, la cererea ministrului Justiției Monica Macovei, în legile speciale ale justiției privind statutul magistraților și Consiliul Superior al Magistraturii, republicate în 2004) și s-a păstrat doar ultima situație, din alin.4, referitoare la <<furnizarea de informații sau înlesnirea transmiterii acestora>>, ,,indiferent sub ce formă” (adaos din 2006), „prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”, singurele completări ale OUG fiind, pe lângă unele exemple noi de forme de transmitere a informațiilor, precizarea că sunt exceptate „informațiile cuprinse în declarațiile, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest de către persoana interogată pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată” – vezi alin.3. Mai mult, aceeași exprimare mult mai deficitară, parcă voit defectuoasă, se înregistrează și-n cazul celor asimilați colaboratorilor: „persoanele care, având competențe decizionale, juridice ori politice, au luat decizii, la nivel central sau local cu privire la…” (adică mai ales a membrilor, activiștilor și nomenclaturiștilor PCR, cu atribuții de decizie în administrație, justiție, armată, cultură, culte etc.), limitându-se condițiile de calificare a acestora drept colaboratori ai Securității prin introducerea sintagmei „…activități de poliție politică ale securității statului ori cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist” (2006) în loc de „…cu privire la activitatea securității sau cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist” (1999).
De ce nu funcționează nici astăzi CNSAS așa cum ar trebui? Desigur, cauzele primare sunt datorate factorului politic, mai precis intereselor puterii politice, în prezent divizate între Președinte, Guvern și Parlament, precum și modului în care serviciile secrete înțeleg să aplice reglementările legale în vigoare, urmărindu-și propriile scopuri și continuând să răspundă în paralel comenzilor politice, livrând anumite dosare și documente, într-o ordine parcă prestabilită, sau, dimpotrivă, amânând predarea altora și chiar încercând să nu le predea (nici acum nu au fost predate de către serviciile secrete continuatoare ale Securității toate cartotecile, indexurile, registrele, inventarele, procesele verbale, microfilmele, dosarele, filmele, fotografiile, înregistrările audio, video, dischetele, hard-disk-urile, informațiile și documentele la care se referă legislația amintită).
    Dar mai există și cauze interne care țin de modul haotic, neprofesionist, imoral și nelegal în care lucrează CNSAS, Colegiul acestuia având responsabilitatea directă și primară a acestei stări de lucru. Este vorba în primul rând de faptul că, în loc să aplice reglementările legale, Colegiul CNSAS le interpretează, fiecare membru având propriile criterii, opinii și interese (tot sintagma „poliție politică” se află în centrul pretextelor „spălării de cadavre”), care se schimbă și în funcție de conjunctură (de persoana cercetată, apartenența ei politică, raporturile de forță ale actorilor politici și sociali majori, interesul propriu ș.a.), după cum s-a putut lesne observa în mandatul ilustrului oportunist Gheorghe Onișoru, fostul președinte ales al Colegiului, precum și astăzi. Această meteahnă detestabilă, păstrată și la actualul Colegiu (chipurile reformat), a fost deja vizibilă în cazurile grave de răzgândire/manipulare din deciziile privindu-i pe senatorul PSD Răzvan Theodorescu, judecătoarea CSM Florica Bejinariu (căreia trebuia să i se aplice grila specială destinată magistraților conform art.22¹), deputatul liberal Titu Gheorghiof, în situația parțial similară din cazul președintelui PC Dan Voiculescu sau în bâlbâiala totală din cazul președintelui României Traian Băsescu, deși Emil Constantinescu, fost președinte al țării, a adus în acest caz date și înscrisuri acuzatoare elocvente, conform art.5 alin.5 din OUG nr.16/2006, respectiv art.5 alin.6 al Legii nr.187/1999.
Votul membrilor Colegiului este adeseori viciat, iar procedura nerespectată. Dar cine sunt aceștia? Câțiva au rămas din vechiul Colegiu, deci sunt la al doilea mandat și au o experiență bogată: Claudiu-Octavian Secașiu (actualul președinte, propus de PNL, anterior de PNȚCD, istoric și fost ziarist), Ladislau Antoniu Csendes (exponent al UDMR, muzicolog), Constantin Buchet (din partea PRM, istoric de tip naționalist, actualul secretar), Florian Chirițescu (de la PSD, contabil și fost lider sindical minor) și Mircea Dinescu (reprezentant al PNL, fost al PD, poet și afacerist), dar și Laurențiu Tănase (fost secretar de stat la culte în guvernul Adrian Năstase din 2000-2004, care l-a schimbat pe „durul” procuror Mihai Gheorghe, după ce acesta, trimis de PSD, și-a dat ostentativ demisia; absolvent de Teologie ortodoxă, pare să fie omul Patriarhiei, destinat blocării deconspirării ierarhilor-securiști). Ceilalți sunt noi: Cazimir Benedict Ionescu (inginer trimis de PSD), Dragoș Petrescu (un tânăr istoric, fără mare apetență asupra temelor privind Securitatea, aflat în conflict personal cu Marius Oprea, ales din acest motiv de Traian Băsescu), Corneliu Turianu (actualul vicepreședinte, magistrat cu vechime mare ante-1989, propus de PD) și Constantin Ticu Dumitrescu (președintele AFDPR și inițiatorul primelor proiecte de lege de acest fel, susținut de Călin Popescu Tăriceanu). Un loc, aparținând PD, este vacant și în prezent (profitându-se de lipsa de claritate a prevederilor legii, vinovăția aparținând PD, Parlamentului și Colegiului) deoarece sociologul Dan Lazea a demisionat în urma episodului rușinos din martie 2006 la care a participat, anume tentativa de aranjament în privința alegerii noului președinte al Colegiului CNSAS. Au mai dispărut din vechiul Colegiu (2000-2006) și alte persoane fie controversate, fie insignifiante, cu atitudini lașe și ipocrite ca Andrei-Gabriel Pleșu (istoric și critic de artă, dar și eseist, PD), Horia-Roman Patapievici (fizician și eseist, PNȚCD), Viorel-Mircea Nicolescu (psiholog și pedagog, PNȚCD) și Aurel Pricu (metalurgist și patron, PSD).
    Nu avem nici o certitudine privind corectitudinea verificărilor operate de serviciile secrete actuale asupra dosarelor membrilor Colegiului, comisiile juridice și birourile permanente ale celor două camere ale Parlamentului putând fi manipulate (cf. art.8 alin.3 și 5). Dar nu doar mulți dintre membrii Colegiului sunt suspectați de partizanat politic sau de colaborare cu comunismul (mai ales că din noua formă a legii a fost eliminat pasajul care interzicea calitatea de membru al Colegiului celor care făcuseră parte din partide politice, păstrându-se doar formula „nu pot face parte din partide politice” – cf. art.8 alin.8), ci și destui dintre cei ai Consiliului. Acești simpli angajați, cercetători și investigatori, funcționari publici, au în rândurile lor persoane infiltrate de serviciile secrete, foști și/sau actuali lucrători ai unor structuri informative și represive desprinse din cele comuniste (SPP, STS, SRI, SIE, MAI, MApN, MAE ș.a.). Despre aceste aspecte ilegale, sancționate atât în vechea cât și în noua formă a legii, ca și despre erorile și vinovățiile majore ale CNSAS, au scris detaliat Gabriel Andreescu (Legea 187/1999 și primul an de activitate a CNSAS) și Mircea Stănescu (CNSAS și problema moștenirii comunismului) în „Revista Română de Drepturile Omului”, nr.20 din 2001 și, respectiv, 25 din 2003.
    Eu pot spune ce am mai afirmat, verbal și în scris, în mod direct și repetat, primului Colegiu al CNSAS: nu au ce căuta aici oameni care au servit regimul comunist, au o educație și o formație comunistă, au lucrat în instituțiile militare sau represive dinainte sau de după 1990. Și dădeam ca exemple pe fosta șefă a Direcției Cercetare-Arhivă și actuala șefă a Direcției Cercetare, Floarea Dobre, angajată anterior la Arhivele Militare, deci la MApN,  pe fostul adjunct al ei de la Serviciul Arhivă, Ionel Ivașcu, azi șeful Direcției Arhivă, diplomat al Academiei de Poliție din Băneasa, deci al MAI, pe Răzvan Murzea, lucrător la SIE înaintea angajării la CNSAS, pe Loți Fabian, fost „polițist”, și pe Răzvan Popa, fost ofițer SRI. Cine a urmărit cu atenție interviurile televizate și conferința de presă de la mijlocul lunii august 2006 ale doamnei deputat-informator Mona Muscă, a auzit numele ultimului angajat al CNSAS elogiat de aceasta pentru că a ajutat-o (rămânând peste program) să-și vadă și să-și înțeleagă dosarul, ba chiar el i-ar fi spus că-l interpretează ca fiind neinteresant pentru CNSAS și neincriminatoriu pentru interlocutoarea „Dana”. Primul paragraf din alin.8 al art.8 al Legii nr.187/1999, respectiv OUG nr.16/2006, prevede foarte clar: „Din Consiliu și din Colegiul Consiliului nu pot face parte agenții sau colaboratorii organelor de securitate, astfel cum sunt definiți în prezenta lege, cei ai altor servicii secrete străine, ai altor structuri informative interne și străine și ai altor organizații ce au desfășurat și desfășoară activități care contravin drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.” Și totuși, nici unul dintre ei nu a fost destituit nici înainte, nici după 2005, deci nici sub noul Colegiu.
    Unii poate își amintesc faptul că am fost „linșat” mediatic de autoritățile statului român, denigrat, persecutat și destituit din CNSAS la 23 martie 2001 pentru că „am adus atingere, în mod indirect, prestigiului instituției”, publicând documente și informații autentice și extrem de compromițătoare, inclusiv cu privire la colaborarea cu Securitatea, despre Teoctist Arăpașu, patriarhul BOR, fără ca acestea să provină din materialele aflate în custodia CNSAS și fără să mă prevalez în vreun fel de calitatea mea de angajat al CNSAS, deci fără a-mi încălca angajamentul de confidențialitate și jurământul de funcționar public (deși Gh. Onișoru și apoi Radu Timofte, șeful SRI, au anunțat că au „demarat” cercetarea capilor cultelor încă din 7 martie 2001, iar după dezvăluirile mele că vor urgenta finalizarea investigației în cazul Teoctist, nici până azi nu s-a dat vreun verdict sau măcar vreo altă informație certă despre acesta sau despre alți ierarhi și nu cred că CNSAS a primit toate dosarele lor), iar colegul meu, Mircea Stănescu, care a redactat un memoriu de protest la adresa acestor abuzuri îndreptate împotriva mea, însă mai avusese, ca și mine, și alte proteste și critici anterioare față de activitatea Colegiului, a fost sancționat financiar și apoi destituit și el în aprilie 2001, sub pretextul reorganizării instituționale și bugetare și a reducerii de personal cu aproximativ o treime, alături de alți 33 de inși. Puțini știu însă că foarte mulți angajați ai CNSAS, sătui de presiunile și mizeriile la care erau supuși, au demisionat de-a lungul anilor, reorientându-se profesional, dar mai ales salvându-se din punct de vedere moral. Atmosfera generalizată de teroare și disperare din CNSAS a fost vizibilă în martie-aprilie 2006 atunci când unii din angajații mai curajoși de la Investigații, Cercetare sau Arhivă au întrerupt lucrul, ieșind în fața sediului spre a protesta public față de manevrele politicianiste de impunere a unei conduceri servile a Colegiului CNSAS față de serviciile secrete și Președinție. Nici unuia dintre cei nedreptățiți nu i s-au făcut reparații în vreun fel, iar participanții sinceri la manifestația de protest sunt și azi amenințați de nucleul dur al Colegiului, după cum a mărturisit public Ticu Dumitrescu, vorbind despre ședințele Colegiului CNSAS.
    Din datele primite de la unii din foștii colegi, rezultă cu claritate și faptul că, în disprețul propriei legi de funcționare, dar și a legilor privind informațiile de interes public, informațiile clasificate și, respectiv, protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (toate trei din 2001-2002),  Colegiul CNSAS a decis (și, din câte știu, nu a revenit încă asupra acestei decizii) să instituie un regim de secretizare asupra documentelor primite de la deținătorii de arhive, clasificându-le fie ca „secrete de stat”, fie ca „secrete de serviciu”, deși acestea sunt informații de interes public, prin însuși textul legii fiind destinate publicului, ba unele au fost anterior declasificate de comisiile mixte CNSAS-serviciile secrete sau chiar de CSAT, mai nou (o dată în plus, Biroul Juridic al CNSAS și-a dovedit și continuă să-și demonstreze mediocritatea și incompetența). Suplimentar, conducerea CNSAS a introdus „registre de securitate”, a impus angajaților săi semnarea unor noi „angajamente de nedivulgare a secretelor de stat (?!) și de serviciu” și a înființat o caracatiță cu rol de „protecție informativă”, formată din „personalul de securitate”, cu atribuții în cazul unor „incidente de securitate”, pe care l-a răspândit la toate nivelurile instituției (și nivelele clădirii din Strada Dragoslavele nr.2-4) ca și cum CNSAS ar fi o anexă a serviciilor secrete sau un alt serviciu secret. Șefii acestei veritabile gărzi pretoriene sunt Ladislau Antoniu Csendes și Marian Stere, fostul consilier personal al lui Gh. Onișoru, unii dintre componenți putând fi chiar foști angajați ai Securității dinainte sau de după 1989, așa cum erau și cei de la Biroul de protecție informativă din CNSAS existent încă de la sfârșitul anului 2000 (coloneii Pașc, Cristescu, Ștefănescu & co.); în prezent există în organigrama CNSAS mai multe departamente cu asemenea sarcini: Compartimentul Informații Clasificate, autonom și direct subordonat „șefului structurii de securitate”, Compartimentul Protecția Informației și Compartimentul Informatică, ambele din cadrul Direcției Management Informațional. Chiar și corespondența dintre CNSAS și serviciile secrete actuale, care se poartă în sensul aplicării legislației respective, adică a identificării, studierii și predării dosarelor și a asigurării accesului la documentele Securității, este catalogată din voința Colegiului ca fiind „informație clasificată”, „secret de serviciu.” S-a văzut de curând absurditatea crasă și reala destinație a acestei „structuri de securitate” atunci când la mijlocul lunii august 2006 a fost declanșată o vastă anchetă internă în CNSAS din pricina „scurgerilor de informații” (publicării în presă) privind numele de pe lista celor 29 de dosare desecretizate de CSAT la 24 iulie 2006 referitoare exclusiv la politicieni, în disprețul evidenței că aceste date sunt destinate publicității prin chiar litera și spiritul legii, iar Colegiul ar fi trebuit să le facă publice din proprie inițiativă, în mod natural și direct. Nu în ultimul rând, cercetătorii acreditați la CNSAS suferă de pe urma unor procedee arbitrare și a unor metehne birocratice tipice mai degrabă unui serviciu secret. Oare, Securitatea a murit?! Oricum, actualele servicii secrete și CNSAS o substituie cu brio.
    Ziariști care au avut acces și au studiat în CNSAS, precum Mirela Corlățan de la „Cotidianul”, au dezvăluit și prezența masivă a corupției bazate pe sistemul „găștilor” formate prin relațiile de familie și înrudirile dintre angajați, după model securist.
Așadar, care este diferența de esență dintre vechiul și noul Colegiu?! Se pare că nu există vreuna și câtă vreme această situație va fi menținută și rezultatele vor fi întru totul asemănătoare, adică complet dezamăgitoare. Mai nou, actualul Colegiu a anunțat că a hotărât să utilizeze doar votul secret (ulterior au apărut unele contestații și vagi dezmințiri), fugind de orice responsabilitate și concomitent asigurând pentru multe persoane vinovate scăparea de rigorile legii, astfel dovedindu-se mult mai abil în perversitate decât cel anterior.
Legea, atât în prima sa formă din 1999, cât și în cea modificată prin OUG din 2006, era și mai este perfect aplicabilă, fără compromisuri și devieri pro-securiste, în pofida tuturor deficiențelor ei [puteau foarte bine să fie publicate deja liste de mii de ofițeri (inclusiv acoperiți) și colaboratori (inclusiv asimilați ai acestora) ai Securității dacă se dorea cu adevărat aplicarea legii], dar oamenii care iau deciziile, membrii Colegiului, sunt cei care o desfigurează și o ridiculizează prin faptul că o interpretează în mod vădit eronat și rău intenționat, manipulând dovezile și istoria comunismului din România și distrugând astfel ideea de deconspirare a Securității, precum și viitorul normal al acestei țări.
Evident, pentru a ieși la lumină cu CNSAS trebuie să se renunțe la toți angajații compromiși prin relațiile cu regimul comunist, cu Securitatea și cu progeniturile ei de după 1989, să nu se mai admită interferențe ale factorilor politici sau sociali, ale serviciilor secrete și ale altor autorități publice, să fie eliminate toate organismele și practicile securistice, ca și prevederile (absolut excesive) de secretizare și clasificare a informațiilor, precum și metodele de intimidare a angajaților,  să fie schimbată legea prin precizarea clară că Securitatea a fost prin definiție și în întregime, în tot cursul existenței sale, o poliție politică și întreaga ei activitate a avut ca scop terorizarea populației, deci încălcarea drepturilor fundamentale ale omului (paradoxal, nu este de ajuns să se procedeze la eliminarea completă a sintagmei de poliție politică, așa cum anunța de curând Marius Oprea că va propune PNL, ci trebuie ca sintagma să fie eliminată doar din pasajele care îi limitează semnificația reală, sinonimă cu Securitatea în ansamblul ei, îndeosebi cele ce definesc noțiunile de agent, colaborator și asimilații acestora din art.5), iar apoi legea să se respecte și să se aplice cu sfințenie, motiv pentru care ar fi necesar să se renunțe și la acest tip de Colegiu extrem de numeros, plin de subiectivitate și ineficient, cvasi-dependent politic, fiind preluat modelul german, al Delegatului Autorității federale pentru studierea arhivelor serviciilor secrete est-germane, ajutat de experți, deci să existe un singur conducător al instituției, o unică persoană fizică, total apolitică, provenită din societatea civilă, cu o reputație nepătată și o autoritate deplină, candidatul cel mai serios și mai sigur pentru acest post fiind în prezent, după părerea mea, scriitorul și dizidentul anticomunist Paul Goma (dintre foștii și actualii membri ai Colegiului CNSAS doar Ticu Dumitrescu, și el fost deținut politic sub comunism, mai poate să fie creditat cu încredere în acest sens).
Aceasta este singura și ultima șansă reală a României de a se democratiza cu adevărat, de a curăța societatea în ansamblul ei de zgura securisto-comunistă, de a reconstitui și analiza în mod critic, cu profesionalism și obiectivitate, întreaga istorie a comunismului, de a construi o conștiință umană veritabil morală și liberă și de a promova o nouă mentalitate (individuală și colectivă), absolut neviciată de ideologia totalitară, de practicile sale criminale și, bineînțeles, de exponenții umani ai acestora.

18-22 august 2006

Gabriel CATALAN











Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=209