Ara Alexandu si Dana Sishmanian. Eminescu restituit: O 'versiune integrala
Data: Tuesday, February 06 @ 10:45:39 CET
Topic: Limba dulce


Încercarea reconstituirii unui Luceafǎr “complet”, prin revenirea la sursele autografe, ne-a apǎrut astfel ca legitimǎ și ne-am simțit îndreptǎțiți sǎ urmǎm exemplul distinsului elenist și eminescolog, cercetînd variantele manuscrise – indirect însǎ, prin intermediul ediției Perpessicius (vol. II), accesul la ediția integralǎ facsimilatǎ nefiindu-ne posibil – cu scopul de a repune la locul lor, fațǎ de versiunea “standard”, și a ordona astfel în parcursul organic al poemului, toate strofele “lipsǎ”, spre a-i regǎsi integralitatea.
Dar despre sensurile noi ce apar la aceastǎ lecturǎ restituitǎ, cu o altǎ ocazie. Ne grǎbim deocamdatǎ a face publicǎ aceastǎ variantǎ ce se dorește “integralǎ”, pe care o nouǎ ediție, însoțitǎ de un studiu introductiv, o va îmbogǎți cu notele critice și filologice de cuviințǎ.
Ara Alexandu și Dana Șișmanian
(28 ianuarie 2018)


Eminescu restituit:
O « versiune integralǎ » a Luceafǎrului
Îmbogǎțind cunoașterea Luceafǎrului prin publicarea a 13 strofe ignorate în versiunea “standard” a poemului, strofe ce fac parte din discursul Demiurgului (“Luceafǎrul. Versiunea maximalǎ a vorbirii Demiurgului”, în Manuscriptum, nr. 1/1991 – 82, an XXI, pp. 32-34), Petru Creția fǎcea mai mult decît sǎ ducǎ mai departe opera de editor eminescian inițiatǎ de Perpessicius. El punea astfel în valoare, prin aceste strofe extrase din variantele manuscrise, partea esențialǎ a poemului, cea pe care “legenda” interpretǎrii acreditate de Maiorescu o minimizase în mod voluntar: probǎ amputarea și deformarea poemului de cǎtre criticul ce se imagina însuși în rolul demiurgului, tocmai în aceastǎ zonǎ, din care ediția sa apǎrutǎ în decembrie 1883 eliminǎ patru strofe și înlocuiește douǎ versuri ale poetului cu douǎ versuri proprii, contribuție “creatoare” a criticului la poemul eminescian (vezi Perpessicius, Opere, vol. II. Note și variante de la Povestea Codrului la Luceafǎrul, Fundația regalǎ penru literaturǎ și artǎ, București, 1943, pp. 451-452). Versiunea “ticluitǎ” de Maiorescu, cum se exprimǎ Perpessicius, reduce astfel poemul la 94 de strofe, fațǎ de 98 cîte comporta ediția princeps a poemului apǎrutǎ cu cîteva luni în urmǎ în Almanachul societǎții România Junǎ din Viena (aprilie 1883), reluatǎ mai apoi în Convorbiri literare (nr. 5, august 1883): editorul operei complete avea sǎ restituie versiunea Almanach-Convorbiri, denunțînd intervențiile maioresciene. Pe de altǎ parte, prima traducere a Luceafǎrului, realizatǎ de Mite Kremnitz și reprezentînd de altfel și prima publicare ca atare a poemului, cǎci apǎrutǎ în ianuarie 1883 (Carmen Sylva – Mite Kremnitz, Rumänische Dichtungen, Bonn, Leipzig), comportǎ 93 de strofe: cu 5 mai puțin decît avea sǎ aibǎ versiunea din Almanach, dar incluzînd 3 din cele 4 strofe pe care avea sǎ le elimine Maiorescu (o interogație subsistǎ însǎ asupra primei ediții a antologiei germane, apǎrutǎ la Leipzig în 1881 și imposibil de gǎsit – Perpessicius n-a putut-o avea în mîini – despre care nu putem ști, încǎ, dacǎ cuprindea sau nu o primǎ traducere a poemului eminesican, dupǎ o versiune poate încǎ în lucru, furnizatǎ desigur de poetul însuși).
Luceafǎrul a fost astfel de la prima publicare o selecție operatǎ în bogǎția variantelor manuscrise, despre care nimic nu garanteazǎ cǎ a corespuns deciziei poetului însuși.
Originalul manuscris al textului apǎrut în Almanach nu s-a gǎsit. Perpessicius reușește sǎ identifice o versiune D, incompletǎ, cuprinzînd numai zona ascensiunii Luceafǎrului, a interpelǎrii Demiurgului și discursul acestuia, în total 17 strofe, versiune ce ar corespunde, parțial, cu originalul trimis la Almanach, fǎrǎ însǎ a o putea data cu certitudine (op.cit., pp. 443-451).
Versiunea C pe care editorul o considerǎ ultima versiune manuscrisǎ completǎ, deci cea mai aproape de cea publicatǎ în Almanach în aprilie 1883, e datatǎ cu un an în urmǎ (“10 aprilie 1882”, mențiune autografǎ a poetului); ea depǎșește versiunea publicatǎ în Almanach cu 7 strofe (dintre care douǎ în cuprinsul discursului Demiurgului), însumând deci 105 strofe fațǎ de cele 98 din Almanach. Prima versiune tipǎritǎ a fost deci în mod evident redusǎ. Or se știe cǎ începînd din 17 aprilie 1882, tocmai, Luceafǎrul a fost citit de numeroase ori și, cum se exprimǎ Mariorescu în Jurnalul sǎu, “șlefuit” și “corectat”, cu ocazia unor lecturi în cerc privat, la domiciliul criticului, ca și în cursul lecturilor publice la ședințele lunare ale Junimei – pentru a produce, la sfârșitul lui octombrie 1882, versiunea oficialǎ trimisǎ pentru publicarea în Almanach, cu girul direct al mentorului Junimii, împreunǎ cu alte contribuții ale junimiștilor (între care douǎ traduceri, de Eminescu, ale unor poeme ale reginei, Carmen Sylva).
Versiunea B, “prima versiune completǎ”, dupǎ Perpessicius, și consideratǎ de el ca anterioarǎ versiunii C, e și mai extinsǎ, tocmai în zona discursului Demiurgului unde avem 8 strofe în plus fațǎ de versiunea Almanachului, poemul însumînd cu totul 113 strofe numerotate de poetul însuși. Datarea în a doua jumǎtate a anului 1881 este însǎ nesigurǎ, dacǎ nu pur și simplu conjuncturalǎ (pe baza argumentului cǎ alte caiete, pe care editorul le considerǎ ca aparținînd aceleiași versiuni B, pot fi datate din aceastǎ perioadǎ). Anterioritatea fațǎ de versiunea C nu ni se pare deloc atît de indubitabilǎ cît îi apǎrea lui Perpessicius – mai ales considerînd faptul, semnalat de editor la p. 391 a volumului II, cǎ manuscrisul principal, un caiet cartonat înregistrat sub n° 2275B, cuprinde, înainte și dupǎ paginile 39-66 consacrate Luceafǎrului, însemnǎri științifice databile din primǎvara lui 1883!... Va fi voit poetul sǎ-și reia și relucreze o versiune anterioarǎ celei, deja reduse, pe care o propusese Junimii în aprilie 1882, și ce avea sǎ ajungǎ, încǎ și mai redusǎ, în paginile Almanachului în aprilie 1883 – ori nu încetase niciodatǎ de a lucra la versiunea “completǎ”, în laboratorul sǎu intim?...
În fine, continuînd regresiunea în timp apud Perpessicius, prima versiune, A, datatǎ de editor 1880-1881, incompletǎ, are curioasa particularitate de a începe cu... discursul Demiurgului, care cuprinde aici 37 de strofe, cu 26 de strofe mai mult decît versiunea standard. Ne aflǎm deci în prezența celei mai extinse versiuni a acestei pǎrți a Luceafǎrului, parte ce se vǎdește astfel, de la bun început, majorǎ, adevǎratul centru de greutate dacǎ nu interesul cvasi exclusiv al poemului – pe cînd “povestea” ce precede, narativ, confruntarea metafizicǎ a Luceafǎrului cu Demiurgul, și anume idila fatei de împǎrat, cu dubla ei orientare, celest-luciferianǎ și pǎmântesc-cǎtǎlinicǎ, este expediatǎ în a doua parte a caietului, într-o serie de strofe în mare parte incomplete, cu versuri nefinisate: aproape un pretext post festum...
Nu știm cu adevǎrat ce ar fi pǎstrat poetul pentru o versiune “definitivǎ” – știm în orice caz cǎ ediția alcǎtuitǎ de Maiorescu cîteva luni dupǎ internarea poetului în iunie 1883, ediție care-i ciuntea poemul reducîndu-l la 94 de strofe, l-a nemulțumit profund, și era poate deja cazul cu versiunea “șlefuitǎ” și “corectatǎ” încredințatǎ Almanachului, în ciuda clasicelor 98 de strofe ce aveau sǎ constituie versiunea “standard” din ediția Perpessicius (care restituie textul eliminat sau modificat de Maiorescu). Versiunile manuscrise A, B și C sînt fǎrǎ îndoialǎ nu numai mai bogate, cantitativ, dar și, prin dezvoltarea pǎrții filosofice și prin ponderea ei cu totul primordialǎ, cu mult mai aproape, credem noi, de inspirația și sensul original al poemului. La urma urmei opera eminescianǎ e o perpetuǎ cǎutare, și forma decupatǎ pentru publicat nu era poate, pentru poet, decît o imagine externǎ, precum antumele fațǎ de postume. Ceea ce seziseazǎ cu justețe Petru Creția cînd, fǎrǎ mǎcar a se referi la dualitatea neptunic / plutonic construitǎ de Ion Negoițescu, ci evocînd doar persistenta prejudecatǎ a “ultimei voințe a autorului”, menitǎ sǎ menținǎ și sǎ justifice bariera antume / postume, declarǎ curajos: “Noi susținem aici, cu prețul bunului nostru nume, cǎ, în cazul lui Eminescu, așa ceva nu existǎ” (Manuscriptum, ibidem, p. 17).
Încercarea reconstituirii unui Luceafǎr “complet”, prin revenirea la sursele autografe, ne-a apǎrut astfel ca legitimǎ și ne-am simțit îndreptǎțiți sǎ urmǎm exemplul distinsului elenist și eminescolog, cercetînd variantele manuscrise – indirect însǎ, prin intermediul ediției Perpessicius (vol. II), accesul la ediția integralǎ facsimilatǎ nefiindu-ne posibil – cu scopul de a repune la locul lor, fațǎ de versiunea “standard”, și a ordona astfel în parcursul organic al poemului, toate strofele “lipsǎ”, spre a-i regǎsi integralitatea.
Cea mai mare parte din cele 50 de strofe cu care îmbogǎțim astǎzi versiunea Perpessicius, livrînd astfel o ediție “integralǎ” nu de 98, ci de 148 de strofe – între care cele 13 deja restituite de Petru Creția – provine din versiunea B, cea mai completǎ: ea ne-a furnizat 32 de strofe (punînd însǎ la contribuție atît “etajul” ediției lui Perpessicius, vol. II, pp. 392-414, cît și “notele”, adicǎ variantele marginale ale textului principal). Versiunea A ne-a furnizat 12 strofe, dintre care 10 aflate doar în aceastǎ versiune, celelalte douǎ avînd variante și în versiunea B. O mai micǎ parte provine din versiunea C: 4 strofe, dintre care douǎ se gǎsesc numai în aceastǎ versiune, celelalte douǎ avînd variante și în versiunea B (ca de altfel și restul strofelor versiunii C, ce se regǎsesc, identice sau cu variante, în B). În fine, douǎ strofe provin din versiunea D și nu se gǎsesc altundeva.
Ne-am permis într-adevǎr, pentru strofele care existǎ în douǎ sau mai multe variante – fie în cursul aceleiași versiuni, fie între douǎ sau mai multe versiuni (A, B, C, D, plus cea “standard” editatǎ de Perpessicius pe baza Almanachului și a Convorbirilor literare) –, sǎ alegem, între mai multe opțiuni posibile, pe cele ce ni s-au pǎrut cele mai reușite artistic, impunîndu-ne regula de a nu reproduce strofe al cǎror conținut ar fi, parțial sau complet, redundant (variantele neselecționate ale strofelor respective urmînd a fi citate în notele unei viitoare ediții critice). Frumusețea fulgurantǎ, tragicǎ, tulburǎtoare a mai tuturor strofelor restituite aici nu putea sǎ continue a fi îngropatǎ în labirintul unei ediții critice (ea însǎși mult perfectibilǎ), ci se cerea redatǎ poemului, în integralitatea lui. Semnalǎm de asemenea cǎ am preferat sǎ revenim, peste tot unde ne-a fost posibil, la ortografia originalǎ a poetului, ce are nu doar avantajul autenticitǎții ci și pe cel, major, al restituirii unor rime altfel ocultate prin modernizarea ortograficǎ.
Din cele 50 de strofe “noi”, 29 aparțin discursului Demiurgului. Ponderea acestei pǎrți a Luceafǎrului se vǎdește, la aceastǎ lecturǎ întregitǎ, ca determinantǎ. Sensul și natura însǎși a poemului apar astfel ca vizînd cu mult mai departe de alegoria “geniului nefericit” pe care o invoca poetul însuși, desigur, pentru a facilita recepția poemului, mai ales în versiunea prescurtatǎ destinatǎ Junimii și avînd deci de obținut, pentru publicare, inconturnabilul accept al lui Maiorescu. Cu atît mai puțin e de cǎutat un sens al Luceafǎrului în lectura cu cheie a “legendei” impusǎ de mentorul Junimii, ce identifica personaje și circumstanțe biografice acolo unde e vorba de mituri, de simboluri și de scenarii metafizice. Luceafǎrul e de fapt, cum au relevat Rosa del Conte și Ioan Petru Culianu, un mare poem gnostic; textul se desfǎșoarǎ la mai multe nivele – ontologic, axiologic, spiritual-inițiatic – și în multiple direcții, Demiurgul (magul altor viziuni), Luceafǎrul, și chiar cuplul (“syzygia” în termeni gnostici) Cǎtǎlin-Cǎtǎlina, ce trece de la simplul nivel al “educației” erotice la cel al transfigurǎrii pneumatice, reproducînd, în chip inversat, raportul inițial al Cǎtǎlinei cu Luceafǎrul.
Dar despre sensurile noi ce apar la aceastǎ lecturǎ restituitǎ, cu o altǎ ocazie. Ne grǎbim deocamdatǎ a face publicǎ aceastǎ variantǎ ce se dorește “integralǎ”, pe care o nouǎ ediție, însoțitǎ de un studiu introductiv, o va îmbogǎți cu notele critice și filologice de cuviințǎ.
Ara Alexandu și Dana Șișmanian
(28 ianuarie 2018)


http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1440




Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=1441