Radu Negrescu – Sutu : Alina Mungiu si Fenomenul Pitesti
Data: Tuesday, April 04 @ 12:46:32 CEST Topic: Historia oculta
Alina Mungiu si Fenomenul Pitesti
Doamna Mungiu este indubitabil o persoana inteligenta, intrucat pentru
comentariile sale politice de dupa 1989 a fost premiata de Societatea
Timisoara, in 1994. Le-am citit de multe ori in trecut, admirandu-i
acuratetea gandirii si eleganta exprimarii. Meritele aportului adus
societatii civile din Romania este unanim recunoscut si luarile sale de
pozitie apreciate.
Dar totusi, cu toate capacitatile sale intelectuale, putem deduce ca
intoxicarea si pseudoeducatia primite in scolile comuniste si-au lasat
atat de puternic amprenta, incat, in 1992, la scurt timp dupa asa-zisa
Revolutie, Alina Mungiu a prezentat o piesa originala, "Evanghelistii", desemnata drept
cea mai buna piesa "romaneasca" a anului 1992 la
concursul organizat de UNITER din anul urmator.
Sursa "Asociatia Altermedia" <contact@altermedia.ro>
http://www.altermedia.ro
tel. 0722.190.685
Inainte de 1989, Alina Mungiu era foarte tanara.
Absolventa a Facultatii de Medicina din Iasi in 1988, doctor in
psihologie sociala" in 1995, fondatoarea (in 1995) si
presedinta Societatii Academice din Romania, jurnalist de exceptie si
profesor la Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative din
Bucuresti, Doamna Mungiu nu este o persoana oarecare.
Dar totusi, cu toate capacitatile sale intelectuale, putem deduce ca
intoxicarea si pseudoeducatia primite in scolile comuniste si-au lasat
atat de puternic amprenta, incat, in 1992, la scurt timp dupa asa-zisa
Revolutie, Alina Mungiu a prezentat o piesa originala, desemnata drept
cea mai buna piesa "romaneasca" a anului 1992 la
concursul organizat de UNITER din anul urmator.
Conceputa prin 1988, deci in perioada comunista, la varsta de 24 ani, piesa "Evanghelistii"
poate fi catalogata drept o piesa de tinerete, a unui autor care,
ca mai toti tinerii, simte nevoia de teribilism si de anticonformism.
In tinerete, aceasta se poate explica. Insa in 2005, in dulcele
si rabdatorul targ al Iesilor, orasul sau natal, Doamna Mungiu tine sa
experimenteze, ca doctor in psihologia sociala, imi inchipui, impactul
pe care-l poate avea arta provocarii asupra blanzilor moldoveni,
prezentandu-si piesa din tinerete pe scena Ateneului Tatarasi. Or,
Doamna Mungiu are acum peste patruzeci de ani, este in plina maturitate
intelectuala si de data aceasta nu mai poate fi vorba de teribilism
juvenil.
Vorbind de amprenta educatiei comuniste, Razvan Codrescu o prezinta pe
Alina Mungiu ("Rost", numarul 35, ianuarie 2006) ca
"…politruc al noii stangi intelectuale, cu zelul cu
care ar fi facut-o, probabil, si in contextul vechiului regim comunist,
cand a activat in U.T.C. si in U.A.S.C.R., neavand insa pe atunci
timpul necesar de a-si indeplini vocatia de cerber ideologic".
Daca actorii deja consacrati au refuzat, spre onoarea lor, cu dezgust,
propunerile provocatoarei Mungiu, spectacolul a fost totusi montat la
Ateneul Tatarasi, cu banii contribuabililor alocati din bugetul
primariei, in regia lui Benoit Vitse, directorul Ateneului, cu actori
debutanti. Despre acest sfidator kitsch anticultural si pseudoartistic
s’a scris pana la epuizare, subliniindu-se lipsa de substanta
teatrala si culturala a piesei, a profunzimii personajelor si
dialogurilor, precum si a oricarui mesaj. Piesa a fost considerata
eretica si blasfematorie, datorita ridiculizarii constante a
Domnului Iisus.
Bineinteles ca nu toti oamenii pot fi crestini sau credinciosi. Am
cunoscut atei de o moralitate infinit superioara multor asa-zisi
crestini. Desi criteriile dupa care judecam aceasta moralitate sunt, de
fapt, crestine. Dar atunci cand subiectul este sacru, se impune totusi
o oarecare decenta, intrucat chiar si un ateu (Doamna Mungiu
se declara, prudent, doar agnostica) trebuie sa evite jignirea gratuita
a celor care cred in ceea ce el nu crede. Si religia si
homosexualitatea, subiecte inca tabu la noi, dar abordate de Alina
Mungiu, ceea ce este dreptul Domniei sale, pot fi tratate in mod
anticonventional, genul preferat al autoarei, insa evitand vulgaritatea
si concupiscenta intelectuala.
Fiind pentru libertatea cuvantului, Doamna Mungiu este atunci de acord
si cu libera exprimare a celor care nu i-au apreciat piesa, intrucat si
acestia au, in virtutea aceleiasi libertati, dreptul de a-si manifesta
indignarea, asa cum inteleg ei sa o faca. Deci, sa nu ne plangem de
unele atitudini, etichetandu-le cu usurinta drept
"fundamentaliste", intrucat chiar si fundamentalistii
au dreptul la libera exprimare.
Profund indignat, chiar si patriarhul Teoctist a catalogat spectacolul
drept "o jignire adusa Bisericii Ortodoxe
Romane", desi atunci cand Ceausescu Apostatul ii convertea pe
preotii parohi in delatori la Securitate ai secretului confesional,
cand darama bisericile sau ordona reprimarea timisorenilor
revolutionari, tov. Arapasu, secretar al organizatiei de baza a B.O.R.,
il aplauda sau ii adresa telegrame de felicitare. Asa ca indignarea
Sfintiei sale are exact valoarea pe care o are si respectivul prelat.
Acum, din invataturile si sublimul mesaj de iubire al Domnului Iisus,
fiecare intelege ce poate. In cazul Alinei Mungiu, acestea se rezuma la
batjocorirea fara limite a tot ce este sacru pentru credinciosii
crestini, folosind parodierea, insinuarea perfida si blasfemia.
"Nimic nu trebuie sa fie tabu", afirma Benoit Vitse
("Suplimentul de cultura", 17-23 decembrie 2005,
interviu cu Alex Savitescu). Adica, in viziunea Alinei Mungiu, ne putem
bate joc de orice valori si elogia orice nonvalori.
Vulgaritatea erotica ostentativ afisata tradeaza cu siguranta
frustrarile Doamnei Mungiu in acest domeniu, dar acest lucru nu
priveste pe nimeni decat pe Domnia sa. Fiecare are viata sexuala pe
care o poate avea sau pe care si-o doreste. A face insa din Sfanta
Evanghelie un spectacol cvasipornografic, prin desacralizarea Domnului
Iisus pentru a sacraliza Vulgaritatea, este oare o dovada de curaj din
partea autoarei acestei nedemne "opere de arta"
teatrala? Cert, nu, curajul sau este foarte limitat, nedepasind cadrul
religiei care intoarce si obrazul celalalt spre a fi palmuita si
batjocorita. Spre deosebire de atitudinea antievreiasca sau
antimusulmana, cea anticrestina nu prezinta astazi niciun risc,
permitand frustratei autoare o gama cat mai larga de blasfemii,
inspirate de cele proferate de tortionarii din puscariile comuniste.
Dumitru Bacu amintea, in lucrarea sa despre Pitesti
("Pitesti", Ed. Atlantida, Bucuresti, 1991, pag.
94-95), cum "demascarea" detinutilor sub tortura avea
si o faza religioasa, care includea lepadarea de credinta, terfelirea
numelui Mantuitorului si, in final, negarea Sa de catre detinutul
"reeducat". Textele din Evanghelie referitoare la
Maria Magdalena erau interpretate pentru a demonstra o relatie carnala
patimasa, iar Fecioara Maria era tratata drept adultera si
prostituata, studentii teologi fiind siliti sa modifice textele
rugaciunilor, folosind expresii cat mai triviale. Bacu a asistat, de
Pastele anului 1950, la o scena petrecuta intr’o celula de la
sectia condamnatilor la munca silnica, pe care o relateaza:
"Din cateva cearsafuri sau camasi albe s’a
improvizat "camasa lui Hristos", cum spuneau
studentii. Din sapunul cu care se scriau declaratiile s’a
confectionat un organ genital masculin pe care un student teolog, ales
ca personajul care trebuia sa interpreteze pe Iisus, fu obligat sa-l
poarte la gat cu o sfoara. Plimbat prin camera, sub lovituri reale de
cozi de matura simbolizand drumul spre Golgota, fu oprit in cele din
urma langa fereastra. Acolo, toti studentii fura obligati, la randul
lor, sa treaca prin fata lui si sa se inchine sarutand bucata de sapun
si exprimandu-se: Ma inchin atotputernicei tale p…,
singurul, adevaratul stapan al celor care cred… etc.,
etc." Virgil Ierunca, care nu a fost la Pitesti, dar
care-l citeaza abundent pe Bacu ("Fenomenul Pitesti",
Ed. Humanitas, 1990, pag. 38-39), aminteste, intr’o versiune
asemanatoare, cum studentii in teologie erau obligati sa oficieze
"slujbele negre" ordonate de tortionarul Eugen
Turcanu, cu predilectie de Invierea Domnului: "Textul
liturghiei lui Turcanu era, bineinteles, pornografic, parafrazand, in
mod demoniac, textul original. Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu
era numita "Marea Curva", Iisus
"idiotul care a murit pe cruce". Studentul in
teologie caruia ii revenea rolul preotului era dezbracat in pielea
goala, apoi acoperit cu un cearceaf manjit cu fecale, de gat i se
atarna un falus facut din D.D.T., paine si sapun. In noaptea Invierii
din 1950, detinutii in faza de reeducare de la Pitesti au fost obligati
sa treaca prin fata unui atare "preot", sa
sarute falusul si sa spuna "Hristos a inviat!"
Dar sa vedem insa ce aduce nou Alina Mungiu in aceste practici de
desacralizare. Distrugerea credintei se poate practica nu numai prin
tortura, ci si prin sadirea indoielii in cugetul credinciosului, metoda
mult mai pervesa, fiind practicata in libertate si cu
consimtamantul acestuia. Se spune ca cea mai mare siretenie a
Diavolului este sa te faca sa crezi ca nici nu exista. Sub masca
libertatii de expresie, a libertatii cuvantului, Doamna Mungiu
ucide de fapt expresia si asasineaza cuvantul. Excesul de nuditate
gratuita, mergand dela vulgaritate pana la obscen, nu este nou.
Fecioara Maria apare goala pe scena, in chip de tarfa, iar
evanghelistul Ioan, prezentat ca un homosexual potential, isi tot
expune fesele dezgolite publicului. Dar toate acestea s’au
vazut si la Pitesti. Nici relatia dintre Maria Magdalena,
personificata in piesa de curtezana Elena (preoteasa-prostituata,
ibovnica lui Cherintos), si Domnul Iisus, nu este noua. Aceasta
culmineaza cu sugerarea unei felatiuni, urmata de comentarii de genul:
"- Ai simtit natura divina din madularul lui
dumnezeiesc?", sau "- Dimpotriva… e un
amant cu totul incapabil…" . Iarasi nimic inedit
fata de versiunea Pitesti.
Domnul Iisus, Caruia Alina Mungiu Ii ortografiaza numele Isus, cu un singur I,
cedand ispitei de a face bascalie ("isus", in
ebraica, desemneaza un magar), nu moare pe cruce pentru pacatele
noastre (si ale sale), ci este inlocuit cu Baraba, crucificat in locul
Sau, in timp ce El, avertizat de Iuda, ia cei treizeci de arginti si
fuge ca un las pentru a scapa de rastignire. Iata in sfarsit o idee
noua: inchinandu-ne Domnului Iisus ne inchinam, de fapt, fara sa stim,
talharului Baraba! Iuda nu-L tradeaza pe Iisus, ci din contra, Il
salveaza, dandu-I chiar si bani de buzunar! Iisus fals
profet, incapabil de a face minuni, incapabil de a invia mortii sau de
a merge pe apa decat doar in mod trucat, Iisus mistificator, ideea
iarasi nu este inedita. "Tovarasii" spuneau si la
Pitesti ca Mantuitorul fusese de fapt un fachir si un sarlatan. In
schimb, apostolii otraviti de Sfantul Pavel in timpul Cinei cele de
Taina, prezentata drept o betie ordinara, si Iisus injunghiat in final,
iata o idee de geniu! Si daca mai adaugam, pentru efectul bascaliei
ieftine, o inviere a Domnului Iisus, mergand, ca in filmele de groaza
cu vampiri, cu cutitul infipt in spate, catre cadavrul Mariei
Magdalena, participanta otravita si ea la aceasta parodiere a Cinei,
careia-i sopteste duios si sugestiv, imbratisand-o: "Nu te
teme. Asta seara vei fi cu mine in Rai!", efectul de
sacralizare a vulgaritatii Doamnei Mungiu este pe de-a-ntregul
asigurat. Si totul, in plus, pe fond muzical de acordeon, poate chiar
si de manele, daca tot iubeste dansa atat de mult vulgaritatea.
Intreba-se-va oare spectatorul mai candid: si daca chiar asa a fost?
Da, se prea poate ca unii sa-si fi pus aceasta intrebare, muscati de
sarpele indoielii. Depinde cat de puternica le era credinta. Dar cum
Alina Mungiu este departe de a face aici arta pentru arta, ne intrebam
si noi: Cui prodest?
Cui foloseste si in ce scop, aceasta josnica provocare? Ce
s’a urmarit de fapt si cine este comanditarul acestei noi
experiente?
Radu Negrescu – Sutu
Altermedia
Sursa "Asociatia Altermedia" <contact@altermedia.ro>
http://www.altermedia.ro
tel. 0722.190.685
|
|