Liviu Ioan Stoiciu. ”Traim într-o Românie schimonosita spiritual…
Data: Friday, June 30 @ 14:36:55 CEST
Topic: Revolta


Republicam, cu acordul lui Liviu Ioan Stoiciu, dialogul realizat de Traian Călin Uba pentru revistele "Puncte Cardinale" si "Rost"





Interviu cu scriitorul Liviu Ioan Stoiciu

Ce v-a determinat să optați pentru publicarea jurnalului lui Paul Goma [în revista Viata Româneasca, în redactia careia lucrati] ?

Trăim într-o Românie schimonosită spiritual, cenușie, falsă, cu o elită vândută corectitudinii politice “internaționaliste”, care afișează democrația și libertatea “în general” pe toate gardurile, dar e incapabilă să-și asume responsabilitățile stricte față de propria conștiință (aceea nepervertită de interese și trădări), față de identitatea noastră specifică și față de personalitățile sale incomode, cu coloană vertebrală. Întrebarea pusă de Dvs. n-ar avea sens într-o democrație reală: Paul Goma trebuie publicat cu tot ce scrie, fiind o conștiință recunoscută a neamului lui, nu e cazul să optăm dacă să-l publicăm. Nu sunt vorbe mari ce spun, Paul Goma se identifică azi cu acei români din stratul profund al spiritualității românești, cu statut public, demn, perceput mereu ca nemulțumit și incomod, care se simte dator să spună lucrurilor pe nume, să deschidă ochii puternicilor zilei sau liderilor societății civile și colegilor lui scriitori că sunt lipsiți de clarviziune și că România merge pe un drum greșit (drum greșit recunoscut de toate sondajele postcomuniste, de altfel). Paul Goma nu e un cârcotaș-miștocar (un Mitică bucureștean), ci un scriitor perfect liber (locuiește la Paris, de unde urmărește în amănunt viața politică, socială și culturală românească), care judecă la adevărata valoare involuțiile românești postcomuniste (e într-un perpetuu exil ultragiat, pus pe baricade) – ceea ce deranjează la culme. S-a ajuns azi la paroxism: Paul Goma, marele scriitor disident (fost și actual disident în România, e de necrezut, la 16 ani de la prăbușirea comunismului) este interzis tacit în revistele literare care apar sub egida Uniunii Scriitorilor din România (USR) – rareori se scrie despre opera sa (și atunci depreciativ) și niciodată nu i se publică texte de ale sale originale. Și nu numai: mass-media scrisă (publicațiile cotidiene sau neliterare) și audio-vizuală tace și ea, atunci când e vorba de Paul Goma. Excepție fac azi doar ziarul “Ziua” și trei reviste literare independente, fără tiraj: “Jurnalul literar” (București), “Ardealul literar” (Deva) și “Oglinda literară” (Focșani) – vi le redau să vedeți cât de gravă e marginalizarea lui Paul Goma, controlată “de sus” (vreau să spun de cei ce controlează lumea, nu numai de cei ce controlează România sau USR). Asta dă de gol și ce se ascunde în spatele chipului deformat al realității românești de azi, de fapt. În aceste condiții, vă dați seama, am considerat o onoare să-l public pe mai departe pe Paul Goma – mereu l-am publicat. La ziarul “Cotidianul” l-am publicat și zilnic pe Paul Goma. Numai că, o dată cu venirea actualei Puteri închinate corectitudinii politice, a intrat în funcțiune la turație maximă și “mafia din presă” – am fost înlăturat din redacția “Cotidianul” pe tăcute de către “cațavencii” de serviciu (“Academia Cațavencu” a cumpărat ziarul “Cotidianul”, știți; între timp și “Academia Cațavencu” a fost înghițită de un rechin și mai mare, de S.O. Vântu), închinați camarilei lui Traian Băsescu, președinte de țară acuzat că a colaborat cu Securitatea și că a făcut parte din “mafia din flotă” (atacat de mine permanent în “Cotidianul”)... Era normal să fiu pedepsit și acolo unde aveam cartea de muncă, mai apoi, la revista literară “Viața Românească” (unde am fost până anul trecut redactor-șef), fiindcă l-am publicat iar pe incomodul Paul Goma, după ce a venit în fruntea USR un fidel al actualei Puteri politice și al corectitudinii politice, N. Manolescu (chiar dacă azi domnia sa se laudă că nu mai face politică, după ce a eșuat în fruntea unui partid)...
L-am publicat pe Paul Goma cu un jurnal literar, în care făcea praf elita românească, în frunte cu N. Manolescu, dovedită coruptă de putere, de “banii puși la bătaie să cumpere conștiințe”. Doar că, lipsiți de demnitate, cei ridiculizați, iresponsabili, în frunte cu N. Manolescu și Comitetul Director al USR (în care sunt recunoscuți “bursieri Soros”, responsabilii cu alegerea bursierilor, am citit de curând “Lista Soros” în ziarul “Ziua”, în acest sens, altfel bursieri “portocalii” nelipsiți de pe listele de tot felul de “proteste civice postcomuniste”, și până la foști propagandiști PCR, scriitori, chiar membrii ai CC al PCR sau foști colaboratori ai Securității) l-au acuzat pe Paul Goma de... antisemitism, în mod aberant – asta fiindcă “suna mai bine”, eticheta de antisemit aducând automat blamul public... O mizerie de nedescris, pe care eu o voi condamna în veci. Paul Goma și-a păstrat mereu independența și curajul de se exprima fără menajamente, ocupându-se inclusiv de teme tabu, precum aceea legată de evreii români compromiși de colaborarea lor condamnabilă cu partidul unic și Securitatea, din funcții-cheie.

Ce vă apropie (etic și / sau estetic) de Goma?

Paul Goma e printre prea puținii mari scriitori români care și-au respectat condiția de a avea și obligații morale, etice, în numele colectivității, nu numai obligații estetice, individualiste. El n-a crezut în basmul lui N. Manolescu, că scriitorul român a rezistat prin cultură. Să fim serioși, scriitorul român a rezistat în majoritate prin lașitate și atât. Paul Goma a contestat sistemul comunist, pe față. Cei prea puțini care au scos capul și s-au opus dictaturii comuniste sunt azi asupriți de majoritatea oportunistă a scriitorilor.

E stupefiant că după 16 ani de la înlăturarea oficială a comunismului în literatura română nu s-a făcut nici un fel de curățenie morală în USR și că un Paul Goma, singurul scriitor român de care ține seama cu adevărat străinătatea (vezi dicționarele de literatură universală), e pus la index de USR și de către președintele ei, N. Manolescu! Ba mai rău, profund nedrept și tendențios, Paul Goma e acuzat de antisemitism! Numai în România e posibilă o asemenea execuție publică, știindu-se că un scriitor, inclusiv în jurnalele sale, are totală libertate să se exprime după propria voință, dincolo de orice lege restrictivă a corectitudinii politice de la un moment dat...

Vă dați seama, de Paul Goma mă apropie totul (excesele domniei sale intră în regula jocului), cred în condiția sa misionară, de a deschide ochii lumii căreia îi aparține, inclusiv asupra abuzurilor politice. Fără scriitori ca Paul Goma, literatura română ar fi o mare de caractere viciate, contemplative, pasive, visătoare, “izolate în turnul de fildeș”, rupte de realitate, fără coloană vertebrală, care ar trăi într-o lume paralelă față de cititorii lor... În galeria “Marilor Români” (de care se face mare caz acum, când vă răspund, e o nouă întreprindere de tembelizare românească, fără criterii și de necontrolat public, temându-mă sincer de rezultat, care va fi sigur în spiritul “corectitudinii politice”) n-ar trebui să lipsească Paul Goma, domnia sa depășindu-și condiția de mare scriitor.

Care a fost relația dumneavoastră cu Securitatea și P.C.R.?

Eu n-am fost membru PCR, am refuzat să fiu. De altfel, n-am fost membru al niciunui partid nici după Revoluție... Intuitiv, am înțeles din liceu că trăiesc într-o lume care nu spune adevărul – la 15 ani, în 1965, am afișat la gazetele de perete ale liceului poeme protestatare și am fost exmatriculat... trei zile (cu obligația de a fi mutat de la casa părintească la internatul liceului, unde am fost controlat strict de pedagogi). A trebuit bietul tata (a făcut trei ani de prizonierat în Siberia), atunci, să vândă o vacă să cumpere bunăvoința “tovarășilor profesori” (colaboratori ai Securității, desigur). Un semn distinctiv al destinului meu a fost acesta, de a nu mă putea integra în societate, de a fi inadaptabil.

Născut în 1950, am fost și eu “un produs” al comunismului, dar... altfel. Toată viața am fost intransigent, nu am acceptat nimic din ce ni se dădea la toți de-a gata din punct de vedere ideologic. În armată am stat mai mult în arest, deși eram radiotelegrafist (am plecat voluntar, la 18 ani, întrerupându-mi facultatea de filologie, atunci când URSS a intrat cu tancurile în Cehoslovacia; am terminat liceul teoretic la Adjud, regiunea Bacău, la 17 ani), exasperat de îndoctrinarea comunistă, de lecțiile zilnice cu “învățăturile de partid”. În semn de protest, după armată, am lucrat în mină, la Bălan (unde te îmbolnăvești de silicoză) să fiu sigur că nu mă îndepărtez de realitate, conștient că e o păcăleală “viitorul luminos” – aici am avut de a face cu securiștii județului Harghita, după ce am scris către “organele centrale” proteste împotriva condițiilor primitive de viață din subteran. Am fost adus în 1971 la ziarul românesc din Miercurea Ciuc la “secția scrisori”, unde mi-am luat în serios munca, relatând realitățile din teren și... am intrat în conflict direct cu Securitatea, fiind trimis la București la Facultatea de ziaristică “Ștefan Gheorghiu”, să... învăț să scriu conform “comandamentelor”. Bineînțeles, nu m-am înscris la această facultate a PCR, ci la facultatea de filozofie – am refuzat însă să merg la cursuri și aici, înțelegând rapid că trăiesc o altă mare minciună...

Am intrat într-o boemă literară perdantă, în 1973 am vrut să mă sinucid (am avut două tentative), considerându-mă un ratat incorigibil, într-o lume în care eu nu am loc... N-are rost să vă mărturisesc viața mea în amănunt. În 1975 mi s-a născut un fiu, m-am căsătorit la Focșani cu fiica unui legionar (Vasile Popa, șef de cuib în munții Vrancei), viitoare prozatoare. Eram “ciumat politic” și considerat ultimul om. “Adunat de pe drumuri”, însă, strângând din dinți, mi-am definitivat în secret cărți în manuscris, în 1980 am debutat prin concurs cu prima mea carte de versuri, “La fanion”, la Editura Albatros, pentru care am primit Premiul USR! Premiu nesperat al USR, ce avea să devină o pavăză în fața autorităților vrâncene, care-mi purtau mendrele.
În 1981 Virgil Ierunca a citit la Radio Europa Liberă un poem al meu intitulat “Lanțul”, împotriva faraonului național, poem flagrant anticeaușist (publicat de revista “Viața Românească”) – din acel an mi s-a deschid dosar operativ la Securitate (am fost bruscat și amenințat cu arestarea de către securiștii vrânceni). În 1982 a apărut al doilea volum al meu de versuri, intitulat “Inima de raze”, care avea pe copertă (era fotocopiat un poem scris de mână, cuprins în carte): “trage / cortina de fier: aici, în / nimica / unde zacem în propriile noastre / excremente // păcătoși, în / utopie”... Am devenit “oaia neagră” a regimului comunist, urmărit “la sânge”. S-au întâmplat atâtea, nu mai insist, războiul de uzură cu securiștii vânceni a ars mai multe etape. Fiind cunoscut pe plan național, cotat de critici ca poet care contează (de care se vorbea și la Radio Europa Liberă), am fost mereu ținut sub observație strictă, intimidat în fel și chip, dar nu s-a îndrăznit să se treacă la măsuri radicale împotriva mea, deși publicam și citeam la șezători poeme protestatare, împotriva regimului.
În 13 octombrie 1989 am semnat Apelul împotriva realegerii lui N. Ceaușescu la al XIV-lea Congres al PCR (alături de Doina Cornea și Dan Petrescu) – din acea zi am fost anunțat că am “domiciliu obligatoriu” și că nu mai am loc de muncă la Biblioteca Județeană (unde eram bibliotecar, angajat prin concurs). Am încercat să încalc interdicția, să vin la București să semnez un alt protest, al lui Stelian Tănase, am fost oprit cu forța în gara din Focșani, fiind avertizat mai apoi că, dacă urcam, mi se pune la cale un accident, trebuia să fiu aruncat din tren... Atunci am trimis o scrisoare deschisă prin care ceream înființarea unei Uniuni a Scriitorilor necomuniști (eu am devenit membru al USR după Revoluție).
Pe 5 decembrie 1989 mi s-a înscenat la Focșani un proces public de către Securitate, în fața unei săli arhipline cu activul cultural al județului Vrancea, în principal, coordonat de scriitori (membri ai Cenaclului USR din Vrancea, în frunte cu Florin Muscalu și Traian Olteanu) și de Comitetul de educație socialistă, cu trimiși din București, securiști și culturnici), la care s-a cerut să-mi abjur semnătura pe acel Apel (deși între timp N. Ceaușescu fusese reales în fruntea PCR) – s-a cerut să fiu lăsat fără loc de muncă în județul Vrancea și în cel mai bun caz să fiu trimis la o mină... Totodată, am fost trecut pe o listă neagră națională, a celor ce trebuia să fie lichidați fizic până la sfârșitul lui 1989.
Ce să vă mai spun, am avut noroc de venirea Revoluției. Pe 22 decembrie 1989 am fost pus cu forța președintele județului Vrancea de către revoluționari (eram cunoscut de la Radio Europa Liberă) și am devenit automat membru al Parlamentului Provizoriu – poziție din care am plecat definitiv pe 5 martie 1990, scârbit de transformarea FSN în partid și de acapararea structurilor de stat de către neocomuniști, de comuniști și securiști cu pielea schimbată (din martie 1990 am fost ales în lipsă redactor-șef la noul săptămânal al USR, “Contrapunct”, unde am publicat pagini întregi și despre crima postcomunistă din 13-15 iunie, din Piața Universității; de altfel, am publicat o carte la Editura Humanitas în 1992, “Jurnalul unui martor” despre aceste evenimente tragice; un an mai târziu, în 1991, mi-am dat demisia din fruntea săptămânalului “Contrapunct”, colegii de redacție făcând compromisuri politice, și am venit în redacția lunarei “Viața Românească”).

În prezent, avem de-a face cu o campanie anti-Goma?


Indiscutabil, e o campanie – condusă în numele corectitudinii politice. Paul Goma a dat în judecată, pentru calomnie, toate numele publice care l-au etichetat drept antisemit (repet, în mod iresponsabil). În timp, s-a demonstrat că e o campanie împotriva lui Paul Goma, împotriva staturii sale intransigente, pentru compromiterea autorității sale. Fiindcă Paul Goma devenise un “guru credibil” al eticului românesc și al radicalizării discursului anticomunist, era de așteptat să se ajungă până aici, să se încerce “închiderea gurii” lui, cu orice preț, inclusiv prin calomnierea sa. Personal, regret că în acest joc degradant s-au implicat și N. Manolescu și acea parte a scriitorilor români care servește fără discernământ (citește: din interes “capitalist”, mai nou) abuzurile celor ce promovează din străinătate corectitudinea politică, fără nuanțe.
Paul Goma a pus sub semnul întrebării legitimitatea morală a elitei românești (elită cumpărată cu o funcție înaltă sau cu o bursă în Occident), dovedită necompetitivă, și așa ceva nu se iartă. “Revoluțiile portocalii” din fostele țări comuniste (fie și din spațiul URSS) au dat de gol și mecanismul vânzării conștiințelor naționale (conștiințe din rândul societății civile, plătite să manipuleze populația de rând) în numele “schimbării și reformei” (profitabile Marilor Puteri, care găsesc în ele noi piețe de desfacere, “democrația importată” nefiind chiar pentru căței)...

Cine și de ce o orchestrează ?

Cine o orchestrează? “Internaționalismul” postcomunist, adepții globalismului economic fără condiții și ai multiculturalismului minoritar, care nu mai dau doi bani pe valoarea umană, în general și pe identitatea înnăscută, în particular. Totul trebuie să fie o apă și un pământ, să poată să fi condusă mai ușor prostimea...
Cine? Cei ce conduc lumea, de altfel, în secret sau pe față, din secolul trecut. Marile Puteri politice și economice controlează totul, de la Uniunea Europeană la NATO sau SUA (hegemonice nu numai pe plan militar, azi ajutate și de expansiunea Internetului; bineînțeles, nu întâmplător președintele Traian Băsescu s-a pus bine în primul rând cu “licuriciul cel mare”, crezând că e aplaudat de poporul român, “învățat cu capul plecat, cap pe care nu-l taie sabia” – un alt fals istoric, perpetuat) și, în plan secund, Rusia, toate deținătoare ale armelor nucleare. Teoria “aleșilor de către Dumnezeu” (deștepți, în particular, exclusiviști și intoleranți dar solidari între ei, cum să nu învingă?), are aplicare în practică. Mesajele sublimale (de care se vorbește în televiziune) sunt fățiș afișate în politică, ei au impus legi (neuitând suferințele îndurate de strămoșii lor, dar refuzând să le egaleze cu cele provocate de genocidul comunist) prin care trebuie să le recunoaștem ascendentul divin... “Că așa a lăsat Dumnezeu lumea, cineva trebuie să o orchestreze” – păcat că românii n-au noroc.

Avem de-a face cu un alt Paul Goma după decembrie 1989?


Aceasta e și întrebarea care se pune în legătură cu marele disident rus Alexandru Soljenițîn (să rămân doar la exemplul lui, pe urmele căruia Paul Goma a călcat sever, inclusiv în cazul reevaluării istorice a rolului evreilor în impunerea comunismului în spațiul concentraționar sovietic / românesc-basarabean). Paul Goma trăiește în Occident, are perspectiva critică a neajunsurilor democrațiilor occidentale, “gândește cu capul său, nu cu al altora” și e un sceptic, nu crede nici măcar în determinismul divin (de o rasă sau alta), darmite în determinismul indus de Marile Puteri ale secolului trecut și al celui actual. Pe zi ce a trecut, după ce a plecat din România și-a apăsat discursul anticomunist și a căutat originile răului comunist, care nu se mai termină, care se reînnoiește, își schimbă pielea (năpârlește când și unde te aștepți mai puțin), să-l înțeleagă și să-l distrugă. Nu întâmplător i s-a spus că e legionar, când a luptat în țară cu comunismul, de către comuniști – legionarii au fost primii care au înțeles rolul nefast al comunismului de tip răsăritean.
Absolut revoltător e că azi i se spune că e antisemit, numai fiindcă a îndrăznit să-i dea de gol pe evreii care au importat comunismul în țară (de la partidul unic, la Securitate, ca ideologi) și au fost și ei unelte practice ale comunismului represiv în România (și Basarabia). Sau fiindcă a cerut să se recunoască genocidul comunist (la care au contribuit și evrei; fără să generalizăm), nu numai genocidul împotriva evreilor (la care au contribuit și români; fără să generalizăm), fiindcă oricum istoria nu poate fi schimbată și într-o zi adevărul iese singur la lumină, chiar dacă azi e ținut sub obroc, “interpretat” după placul vremurilor conformiste...
Paul Goma a fost mereu liber, o fire de luptător, care nu ține cont de tabuuri, nici măcar de cele inventate de “democrațiile occidentale” în favoarea minorităților de tot felul, cărora li se trece cu vederea ceea ce nu i se trece cu vederea majorității. La 70 de ani cu o minte clarvăzătoare, marele scriitor Paul Goma rămâne și un reper moral, cu care scriitorimea română nu se va mai întâlni – și cu toate acestea (sau poate tocmai de aceea), Paul Goma “e ținut cu capul la cutie” în literatura română (literatură care refuză să se reevalueze și etic în continuare, scriitorii în viață, compromiși de trecut, având grijă să minimalizeze acest aspect, altfel definitoriu pentru o biobibliografie sinceră și glorioasă). Înțelept, Paul Goma își respectă condiția, își duce crucea în singurătate, izolat. Sper să aibă parte măcar de o posteritate pe măsură, dacă în timpul vieții e blamat de confrații săi.

Pe cine continuă să incomodeze Paul Goma?

Toate spiritele conformiste sunt incomodate de Paul Goma. Ca și cei ce nu iubesc adevărul, care o scaldă de pe o zi pe alta, speriați de bombe, atenți să fie corecți politic, să nu deranjeze, să supraviețuiască pe cât de neimplicați, pe atât de nedemn. Să nu cumva să îndrăznești să le pui oglinda în față scriitorilor români și să le spui că lasă de dorit din mai multe punte de vedere, că devii dușmanul lor de moarte.
E de necrezut, adversarii imorali ai lui Paul Goma sunt cei din elita care “pupă papucii” puternicilor zilei, mereu schimbați. E dezolant să vezi că Paul Goma e făcut albie de porci de liderii corectitudinii politice (fără coloană vertebrală, doar ariviști), din societatea civilă sau din rândul scriitorilor (persoane publice, care ar trebui să fie conștienți de rolul lor în societate, mai ales atunci când fac și pe publiciștii sau ocupă funcții-cheie). Azi nu atât politicienii (care sunt conștienți de nuanțele corectitudinii politice, aplicabile de la caz la caz, nu la grămadă) sunt dușmanii lui Paul Goma, cât personaje fără scrupule, scoase din culisele lui I.L. Caragiale (care domină societatea de azi), personalități publice cu caracterul în schimbare (după interese), care vor putere cu orice preț.
Toți “oportuniștii gândirii” se simt vizați azi de Paul Goma în România: e o lume de tranziție postcomunistă, care va dispărea o dată și o dată. Noua generație, care n-are nici prejudecăți postcomuniste, va trebui să-l reconsidere pe Paul Goma și să-i ridice statuia pe care o merită.

Cum vă explicați că Paul Goma – cel mai vehement și mai curajos opozant al regimului Ceaușescu, care a atacat “frontal” Securitatea – se situează într-o radicală opoziție și față de „elitele” politice, intelectuale, literare post-decembriste?

Explicația elementară e că Paul Goma e singurul scriitor liber cu adevărat din România, care n-are nimic de pierdut și de câștigat din poziția sa. Știți că o omenire întreagă așteaptă să apară Adevărul-adevărat, să fie înfățișat și să fie acceptat așa cum e (fie și cu prețul sfârșitului lumii). Paul Goma a impus adevărul său în relațiile cu această lume românească nedispusă să-l accepte, l-a pus pe hârtie, l-a scris și l-a vorbit. Bineînțeles, adevărul lui Paul Goma nu convine, adeseori domnia sa “dă cu parul”, nu iartă pe nimeni (nici pe domnia sa), e convins că menirea sa este să îndrepte ce se mai poate îndrepta... Că nu e crezut, că e executat public pentru ce afirmă, că e arătat cu degetul ca un blasfemiator, ăsta e destinul său.
Vehemența lui Paul Goma îi face pe cei ce-l prigonesc și mai puternici, azi, ca și ieri (atâția au profitat de pe urma acestei vehemențe, să se cațere în funcții-cheie; asta fiindcă structurile de putere stau în mâinile celor care abuzează) – normal ar fi să vină și ziua “răzbunării”, când i se va da dreptate numai lui Paul Goma și nu se va mai pune la bătaie sintagma cu “au dreptate toți, nu numai Paul Goma”. E prea departe această zi? Cu atât mai rău pentru România... Paul Goma e din a doua parte a secolului trecut până azi un opozant credibil, printre prea puținii români care au avut ceva de spus zi de zi, și care au contat, încălcând toate regulile și tabuurile comuniste și postcomuniste – și de aceea el e ținta. Azi trebuie să demolăm și mitul disidenței din regimul comunist al lui Paul Goma, nu numai protestele sale anticomuniste din ultimii 16 ani – așa ne cere nu numai lașitatea postcomunistă, depășiți cum suntem de viața de azi pe mâine capitalistă, ci și “corectitudinea politică” (să fiu iertat pentru repetarea acestei sintagme, dar ea e pericolul cel mai mare cu care ne confruntăm, ne va fi distrusă identitatea metodic). Paul Goma a reușit să intre în dizgrația (cum a intrat și Al. Soljenițîn) “Guvernului Mondial” – nu? Umorul nu strică în asemenea context, Guvernul Mondial este clonat la București, în mizerie...

Este Goma antisemit? De ce a ajuns să fie catalogat astfel? Cui prodest?

Nu numai că Paul Goma nu e antisemit, dar nici un scriitor nu poate fi antisemit în opera sa literară. Degeaba se tot dau de ceasul morții detractorii lui Paul Goma “să-l înfunde” cu această calomnie, degeaba se face referire la legea împotriva însemnelor fasciste și antisemite... E o prostie. Poți critica politica românească sau americană, poți fi adică etichetat drept antiromân sau antiamerican de către poliția spirituală de azi (întruchipată de apostolii corectitudinii politice!), dar nu poți critica politica Israelului (ceea ce a făcut Paul Goma în jurnalul literar pe care i l-am publicat în revista “Viața Românească”), deoarece devii automat... antisemit! Numai în România se poate întâmpla așa ceva, reaua-credință a susținătorilor politicii corecte depășind orice imaginație.
Sper din toată inima să câștige Paul Goma procesul de calomnie deschis împotriva celor ce l-au etichetat drept antisemit. Și eu l-am rugat să o facă, să deschidă un proces public, să se înceteze o dată cu această amenințare cu intrarea în pușcărie fiindcă îți permiți să ai o opinie, într-o țară în care Constituția stipulează libertatea de expresie. Este condamnabil că Uniunea Scriitorilor, condusă de N. Manolescu, se pretează la asemenea mârșăvie, de linșare a unui mare scriitor disident, etichetându-l drept antisemit. Cum e posibil ca tocmai conducerea USR să transforme în delict penal o opinie a unui scriitor? După cum aștept să aplaud sentința prin care se va da câștig de cauză ziariștilor de la ziarul “Ziua”, care au fost acuzați de antisemitism de către „cei 18”, calomniatori din “societatea civilă” (printre ei și scriitori; cam aceiași semnatari-calomniatori ai lui Paul Goma). Știți, redactorii ziarului “Ziua” au fost acuzați de antisemitism și fiindcă au publicat protestele lui Paul Goma!

Cine și de ce s-a sesizat din partea comunității evreiești în „scandalul Goma”? Dar dumneavoastră, cum ați devenit „legionar” și „antisemit”? Cine are interesul să vă atârne și dumneavoastră tinicheaua „antisemită” de coadă?

N-a fost nici o sesizare oficială a comunității evreiești. Un fost colaborator al foii Securității (“Săptămâna” lui Eugen Barbu), pe nume H. Zalis a făcut o delațiune ordinară către USR, pentru a se acoperi incalificabila înscenare a condamnării revistei “Viața Românească”, peste noapte acuzată că promovează antisemitismul, deoarece l-a publicat, în numărul ei 6-7 de anul trecut, pe Paul Goma cu câteva pagini de jurnal literar (care cuprindea luna ianuarie 2005). Spun înscenare, fiindcă între timp am înțeles ce s-a întâmplat la sfârșitul lunii august 2005, de fapt.
De un an N. Manolescu se tot chinuia să fie numit ambasador UNESCO (propus de fostul președinte al USR, Eugen Uricaru, care era și secretar de stat la MAE; ați aflat, între timp Eugen Uricaru a pierdut procesul împotriva CNSAS, demonstrându-se că a făcut poliție politică; adică a fost un turnător). Cum N. Manolescu era pe lista antisemiților (etichetă pusă pe nedrept, după ce N. Manolescu a cerut într-un articol să se recunoască și holocaustul comunist) în scriptele celor ce conduc lumea, dosarul său nu era aprobat... Așa că N. Manolescu, victimă a ambițiilor sale de preamărire, a găsit de cuviință să însceneze cazul Paul Goma-Viața Românească-antisemitism (care s-a lăsat cu demiterea mea din funcția de redactor-șef adjunct; practic, eram redactor-șef, deoarece redactorul-șef era ambasador din 2001 la Atena și postul său de la revistă nu mai era retribuit), să-și spele păcatele. Crezând că dacă-l înfierează pe Paul Goma ca antisemit, se vor uita acuzațiile de antisemit la adresa sa, puse de comunitățile evreiești din țară și din lume.
O incalificabilă demisie morală a lui N. Manolescu, care a revoltat o lume întreagă, Paul Goma ieșind și mai întărit din această încercare. Cum era de așteptat, Paul Goma continuă să fie interzis în România, în timp ce N. Manolescu a fost numit ambasador UNESCO la Paris – operațiunea sa de prostire a reușit... Incredibil de jenant și dezonorant, N. Manolescu a mers până acolo încât i-a acuzat public și pe semnatarii protestului (cu sutele; care au luat apărarea lui Paul Goma și a mea) că sunt... legionari și antisemiți! Altfel, în privința mea – nu, N. Manolescu (nici altcineva din Comitetul Director al USR) n-a îndrăznit să mă eticheteze drept “legionar” și “antisemit”! Am fost acuzat că l-am publicat pe Paul Goma, nu că sunt “legionar” sau “antisemit”.
Le-am atras atenția la toți că vor primi un pumn în plină figură dacă mă vor eticheta astfel, fiindcă eu n-am răbdare să pierd vremea la tribunal, să-i dau în judecată pentru calomnie – cu atât mai mult cu cât revista “Viața Românească” a fost deschisă tuturor scriitorilor, inclusiv delatorului H. Zalis... Eu am fost găzduit în liceu de o familie de evrei la Adjud (locuiau în casa mea părintească; pe când familia mea de origine domicilia într-un canton CFR), am numai cuvinte de recunoștință la adresa ei, cu ea am mâncat cele mai bune bucate și ea m-a educat în spiritul toleranței și al curățeniei...

Care este atitudinea scriitorilor, în cadrul breslei, față de „cazul Goma” și față de demiterea dumneavoastră abuzivă de la conducerea “Vieții Românești”?

Atitudine recunoscută de când lumea la scriitorul român: lipsă de solidaritate. A fost un concurs de morală publică, pe care breasla l-a pierdut... N-ai ce să-i ceri acestei bresle care s-a hrănit din lașitate și tăcere subînțeleasă. Abuzul a fost flagrant în cazul “Vieții Românești” – și cu toate acestea el a fost dus liniștit până la capăt, N. Manolescu nu a ținut cont de nimic, orbit de pofta de parvenire (ca “ambasador” i se pare maximum de profit) și de ura sa la adresa lui Paul Goma, care nu i-a iertat niciodată lipsa de clarviziune, atacându-l în publicistica sa. Știți că Paul Goma a fost trădat în 1977 de scriitorii români din Consiliul USR, care au cerut să fie dat afară din USR (în acel Consiliu era și N. Manolescu și toată floarea cea vestită a viitorilor lideri de opinie postcomuniști).
În 2005, puțini scriitori din țară au condamnat execuția publică la adresa “Vieții Românești”, la adresa lui Paul Goma și a mea (ei au semnat Protestul public de care vă pomeneam; las la o parte infantilismul public, jignitor al lui N. Manolescu, care m-a acuzat că eu am adunat semnăturile pe acel Protest; Protest inițiat și definitivat în exclusivitate de scriitorul Dan Culcer, publicistul Valerian Stan și istoricul Mircea Stănescu; le mulțumesc și pe această cale, au dat un exemplu de demnitate publică, nesperată pentru “românul adormit pe picioare de azi, indiferent și fără mustrări de conștiință”, ca și pentru scriitorul român fără coloană vertebrală, căruia nu i-a venit să creadă că au fost și colegi de ai lor care au protestat împotriva abuzurilor lui N. Manolescu, un zeu postcomunist). Sigur, eu îmi merit soarta, trebuia să fiu pedepsit deoarece am îndrăznit să-l public pe Paul Goma-cel-interzis de postcomuniștii din literatura română, dar... ce vină a avut “Viața Românească”, să fie dezavuată? Și de ce lui Paul Goma trebuia să i se pună anatema de antisemit? Sunt profund dezamăgit de continua involuție a conștiinței de persoană publică la scriitorul român, închipuit “fără responsabilități”, rupt și de lumea reală postcomunistă, ferit, care nu vrea să dea socoteală pentru ce face!

Este adevărat că se fac presiuni asupra dumneavoastră, chiar și după demiterea din funcția de redactor-șef adjunct, cât și asupra redactorului-șef, dl. Caius Traian Dragomir, pentru a părăsi redacția acestei reviste?

Mai nou, N. Manolescu, în fața Consiliului USR mi-a sugerat la derută să-mi dau demisia din redacția “Viața Românească” – fiindcă vrea să instaleze un nou redactor-șef, pe motive politice (care să fie exclusivist, să transforme “Viața Românească” într-o revistă închisă, intolerantă, a prietenilor corectitudinii politice și atât), pregătit să lucreze cu o altă echipă...
Aștept urmările, n-am de gând să fac jocul lui N. Manolescu și al camarilei lui din Comitetul Director al USR. Adaug ultima amenințare a lui N. Manolescu: “Ferească Dumnezeu să ajungi să vii să-mi ceri mie un loc de muncă”...
I-am răspuns că mai bine îmi pun funia de gât decât să ajung la mila lui! Nu mă impresionează nimeni și nimic pe lumea asta dintre muritorii de rând (fie ei și șefi ai șefilor). Cât o mai vrea Dumnezeu să mă țină pe aici, voi reacția dur împotriva tuturor celor ce abuzează de destinul lor norocos, destin care îi pun în funcții-cheie.

Când președintele Uniunii Scriitorilor, dl. Nicolae Manolescu, v-a înmânat premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie, ați declarat că trăiți în plin absurd. De ce?

Nicolae Manolescu nu mi-a înmânat nici un premiu, era doar un prezentator al Galei Premiilor USR: probabil că a fost în pericol să cadă de pe picioare când a auzit cine e premiantul. Premiul mi-a fost înmânat de Mircea Ghițulescu, el a tăiat plicul închis, în care era trecut numele celui premiat (premiile au fost hotărâte de un juriu de cinci critici, cu o oră înainte de Gală; Nicolae Manolescu s-a jurat că nu știe cine sunt premiații și a jucat perfect acest rol).
Am declarat că trăiesc în plin absurd fiindcă știam că nu am nici o șansă să depășesc noua cumpănă din viața mea, intrat cum eram în dizgrația totală a conducerii USR în urma “Cazului Viața Românească-Paul Goma-antisemitism” – fiind asigurat de binevoitori că voi fi îngropat de viu în literatura română, fiindcă N. Manolescu “e răzbunător, nu te iartă pentru ce i-ai făcut”! Nu puteam să cred că destinul meu prăpăstios e în stare să-mi ofere o fereastră de supraviețuire într-o lume literară sălbăticită, sufocată de aroganță, abuzuri, exclusivism, intoleranță (e adevărat, în aceeași zi a premierii am aflat că fiul meu a dat faliment și că are “creditori la ușă”; așa sunt eu făcut, nu pot să mă bucur de nimic).
Pesimist cum sunt că avem cu toții loc în literatura română, am fost consternat să aflu că sunt premiat. Aștept ziua când Uniunea Scriitorilor, conducerea ei va fi în stare să-l premieze pentru întreaga operă pe Paul Goma, cu inima deschisă – abia atunci voi considera că s-a făcut dreptate, dar voi apuca eu această zi?

Cum vă vedeți viitorul?

Nu văd nici un viitor pentru mine, de șase ani sunt obsedat de sinucidere (e un dat nativ, o chestiune personală, n-are rost să mă justific de ce, nu mă mai pot motiva să continui). Nu mă mai interesează viitorul.
Aș fi fericit să apuc (dar n-o să trăiesc eu atât de mult!) să văd că România are în sfârșit noroc de un conducător clarvăzător, care să țină cont de interesele românilor, nu de interesele lui personale sau de interesele Marilor Puteri...
Toată viața am fost un naiv, care s-a luptat cu morile de vânt. Mereu în opoziție, am avut parte numai de prejudicii. Dar nu mă plâng, observ numai că a trecut viața și că nu m-am ales decât cu prea puțin, chiar dacă mi-am făcut datoria nu numai față de mine însumi, cu vârf și îndesat (am avut o familie, un copil, o casă, am publicat mai multe cărți, poezie, roman, teatru, jurnal / memorialistică / eseu / publicistică, bine primite de critică, unele premiate, am fost pe baricade, nu am stat deoparte la o adică, mi-am respectat statutul de persoană publică, “la nivelul meu”, onest).

25 iunie 2006. București

Interviu realizat de Traian Călin Uba






Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=128