Aurelia Satcau. Mit:Imaginarul real si realul imaginar
Data: Thursday, June 22 @ 15:00:33 CEST
Topic: Transversale
Conform unui anume compendiu de Elemente cheie în teoria culturală (Key Concepts in Cultural Theory, 1999), cele două întreprinderi
majore ale ’omului cultural’ sînt de ’a construi’ și de ’a uza de limbaj’, de a
se folosi de limbă; lumea culturală reprezintă o lume a ’artificiului’, în care
umanoidul se înconjoară de rezultatele propriei creații în marginea datelor
naturale care îl împing întotdeauna, invariabil, către creație, căci creația
este filtrul prin care omul decantează sensul lumii.
Conform unui anume compendiu de Elemente cheie în teoria culturală (Key Concepts in Cultural Theory, 1999), cele două întreprinderi majore ale ’omului cultural’ sînt de ’a construi’ și de ’a uza de limbaj’, de a se folosi de limbă; lumea culturală reprezintă o lume a ’artificiului’, în care umanoidul se înconjoară de rezultatele propriei creații în marginea datelor naturale care îl împing întotdeauna, invariabil, către creație, căci creația este filtrul prin care omul decantează sensul lumii.
Același text canonic de mai sus, propune, însă, și urmatorul scenariu: Paradoxal, exact în momentul în care căpătăm conștiință de sine ca și entități culturale, sîntem deopotrivă ’puși în capacitate’ (drept pentru care putem întreprinde lucruri noi, putem chiar face...orice!), dar iată că nu mai putem fi siguri asupra a ceea ce e ’drept’ și ’se cuvine’; în acest fel, intrăm, inevitabil, în conflict cu ceilalți.
Fenomenul întreprinderii, conștientizării și auto-reflectării actului uman în marginea culturii rămîne, în consecință, o bifurcație: pe de o parte atingerea unui nivel firesc al ’artificialității’ (nu neapărat în sens peiorativ), precum și incidența luptei politice pentru identificarea, apărarea și, deci, hegemonizarea ’sensului’.
Printre candidații pe lista patrimonială a culturii, Mitul, prin filiera paternalistă a tradiției, reprezintă unul din elementele de artificiu profund marca(n)te și istrumentale în discuția despre regimul valorilor culturale.
A crea’ fiind o formă - profund culturală - a lui ’a construi’, trebuie să remarcăm de la început că Mitul, departe de a fi o ’legendă’ (pentru aceasta ar necesita valențe ale existențialității, precum și o minimă agregare la limita realității istorice), este o ’creație’, un ’narativ’ (poveste) care subsumează un apogeu al experienței umane supusă organizării - regulate - în entități (narativele mitice) apte să genereze perpetuitatea unui mesaj esențial, arhetipal, la nivelul ’speciei’.
Creatorul de mit, cu alte cuvinte, deopotrivă identifică și îmbogățește patrimoniul actelor, dar și al posibilităților (actelor ’posibile’) ale speciei. Miul are, așadar, substanță, el nu plutește în ether, așa după cum ’nu ne naștem tabula rasa’, cum bine a spus Jung.
Motivul pentru care spun acestea este acela de a vă incita la re-citirea unor texte hotărîtoare pentru felul în care imaginea noastră despre lume poate fi nu doar dobîndită în procesul natural al ’conștientizării’ și ’experimentării’ lumii, ci, din păcate, construită, modelată subtil, pentru a fi mai apoi manipulată în scopuri hegemonice (ale puterii).
Modelul de-mitologizării lumii este de preferință indus prin ’literalizare’ și prin ’reificare’, ca și procedee exclusive în poziționarea individului față cu lumea - ’reificarea’, transformarea cu obstinație a oricărui ’concept’ în ’lucru’ are un sens, dar numai pînă acolo unde nu tulbură relația cu ’imaginarul necesar’.
Prin extensie, nevoia de ’imaginar’ iși găsește măsura exactă, ideală în întreținerea responsabilă și dinamică a fondului mitologic activ, a cărui configurație de tapiserie (diversitate), simultan cu natura arhetipală (motive, mitologeme, care transcend timp și dimensiune istorică, pentru a valida baza comună a conștiinței umane și a permeabilizării acesteia), generează nevoia investirii miturilor cu forța de a unifica, centripetal, ca unus mundus-ul eliadesc, toate acele ’citiri’ și reflexe care ne definesc ca oameni.
Narativul mitic, ca și fondul imagistic-motivațional al viselor, reprezintă un domeniu atît de vast, de incomensurabil și esențial al patrimoniului ’creației’ umane în marginea motivelor perene ’în’ și ’din’ noi, încît abordarea sa ludică, în deriziune și cu scopul dezamorsării puternicei încărcături a subconștientului colectiv, nu poate veni decît, cu premeditare, dinspre cei care, cînd aud de cultură, le vine să scoată pistolul (sic). Și să nu vă imaginați că doar unul din generalii lui Hitler ar fi putut spune așa ceva; aceasta poate veni, deopotrivă, de la toți aceia care nu acceptă, nu vor, nu pot să accepte faptul că odiseea eroului este intrinsecă, ’obligatorie’ speciei, iar beția narcisistă de a ne contempla în frumusețea miturilor, este întotdeauna înțelept balansată de ’riscul’ de a ne descifra, în propria oglindă întoarsă, imperfecțiunile: angoasele și anxietățile, complexele și idiosincraziile, teama de moarte dar, din păcate, și teama de viață.
-Va urma-
Aurelia Satcau
Melbourne, iunie 2006
|
|