Mihai Rogobete. Mere si pere
Data: Sunday, March 11 @ 16:35:31 CET
Topic: Limba dulce


Este gândirea metaforică o realitate? Dacă n-ar fi – prin excludere – artele s-ar dovedi trișerii, scamatorii. Eminescu știa și ceva matematică, Ion Barbu fu Dan Barbilian.
   Dacă Poetica matematică este un oximoron, numărul de aur e o metaforă.

Mere și  pere  

   Conflictul dintre religii, baza celui dintre civilizații, revelat lui Huntington, complică insurmontabil problema, prin acceptarea celui dintre cunoașteri, situație în care ori cunoașterea și credința sunt una, ori ambele au devenit inoperante în actualul orizont al spiritualității.
   Dovedit, câte feluri de credințe, (nu religii) sunt cunoscute, tot atâtea modalități de cunoaștere. Ceea ce le împerechiază, le și generează: arhemul, mentalizatorul. Singularității tautologice a menhirului și obeliscului îi corespunde cultul falic, cainic; dualismului analogic al bi-pedului Colos din Rodos, dublului tăiș al labrysului minoic, dubletului Adam-Eva – pre/maniheismul; treimii cauză-proces-efect, Tatăl-Fiul-Sfântul Duh. Prin cvadri-dimensionalitatea valorică dragoste-adevăr-bine-frumos, Iisus a intuit ”calea” unității spațio-temporale a Teoriei relativității.
Dacă intuiția este fiica revelației, iar aceasta rădăcina oricărei credințe, care cunoaștere s-ar descurca fără ea? Deja ”știm” și ”credem” întru șticredință.
   Este gândirea metaforică o realitate? Dacă n-ar fi – prin excludere – artele s-ar dovedi trișerii, scamatorii. Eminescu știa și ceva matematică, Ion Barbu fu Dan Barbilian.
   Dacă Poetica matematică este un oximoron, numărul de aur e o metaforă. S-ar numi Fibonacci. Și pe la 1200, matematica nu opera numai cu mere și pere, ci și cu idei. Aritmetic, Renașterea s-a născut în chinurile trecerii de la 2 la 3. De la dualitatea unei civilizații entelehice, în care ”a fi” se realiza fie prin antagonism fie prin similitudine, doi câte doi, câte doi,… – la trialitatea (cauză-proces-efect)  a civilizației sistemice, ale cărei propoziții, (bine-adevăr-frumos) îi condiționează ființarea. Nici împărțirea mere la pere nu se face exact, dar sistem la entelehie! Pentru că apare un ”și ceva”, al valorilor, după cele 3; pentru că 2 entelehic este ”fără ceva”, odată ce nu toate entelehiile, (cald-rece, ud-uscat…) sunt exacte, adică fundamentale precum adevăr-fals, frumos-urât, bine-rău. Raportând,(împărțind) 3șiceva la 2fărăceva, se obține ceva mai mult decât 1,5 – aproximativ 1,618…, cât, pas cu pas, în seria lui Fibonacci, (0,1,1,2,3,5,8,13,21…) rezultă din împărțirea termenilor consecutivi – numărul de aur obținut fixând proporțiile ferestrei prin care o civilizație se vede prin alta, cunoașterile și credințele.
   în fața oximoronului ”temnița libertății”, dualistul maniheic face pe dracu-n patru sofisme să argumenteze că libertatea e tot o temniță; raționalistul croșetează toate cele 18 silogisme pentru a arăta că temnița este cauza libertății. Și ar avea ambii dreptate, dacă nu i-ar trage poetul de mânecă, făcându-i să priceapă că ceea ce trebuie înțeles nu ține nici de nelibertate nici de libertate, ci de inedita percepție a eliberării de propria mentalitate. De vremuri, de timpuri. Cum am fi, dac-am accepta că numai și numai continuitatea și cursivitatea activității mentale stă la temelia perceptivă a timpului discursiv? Dar spațiul a cât vede mintea? întrebarea metaforică nu ține de arta compromisului, ci de cea a eliberării, a renașterii, a regenerării.

Mihai Rogobete







Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=1179