La plecare actorului Cornel Popescu
Data: Thursday, March 10 @ 20:57:16 CET
Topic: Memoria
Colectivul Teatrului Național din Târgu-Mureș anunță cu profundă durere
încetarea din viață a marelui actor CORNEL POPESCU.
Născut la 6 septembrie 1944, el a slujit cu devotament scena
târgumureșeană timp de 38 de ani, dăruind iubitorilor de teatru creații
memorabile. Amintirea lui va rămâne veșnic în inimile noastre și în
analele teatrului românesc.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate.
Admiratorii lui Cornel Popescu își vor putea lua rămas bun de la
neuitatul artist sâmbătă, 12 martie, în foaierul Teatrului Național.
Dumnezeu să-l odihnească.
Cornel Popescu
NEMURIREA LUI HAMLET
„Se frânge-un suflet nobil. Noapte bună,
Iubite prinț, și cetele de îngeri
Te poarte-n cânt spre veșnică odihnă!”
Așa își ia rămas bun Horațio de la bunul său prieten Hamlet, cu aceste cuvinte ne despărțim și noi de neuitatul nostru coleg și prieten CORNEL POPESCU, cel care a fost, printre altele, un strălucit Hamlet.
Și-a închinat întreaga viață Teatrului. Teatrului cu T mare, Teatrului care înseamnă artă, pasiune, dăruire, sacrificiu, uitare de sine, Teatrului în care se regăsesc îngemănate valoarea operei de artă, modestia adevăratului creator și respectul permanent față de spectatori, Teatrului pe care-l faci, desigur, și pentru bucuria și împlinirea ta, dar, mai ales, pentru desfătarea și satisfacția celor mulți, care vin, cu inima deschisă, să te vadă, să te admire, să-și încarce mintea și sufletul cu vorbele, cu ideile, cu sentimentele ce pornesc de pe scenă pentru a inunda sala.
Prețuirea acestui Teatru cu T mare și dragostea necondiționată pentru el Cornel Popescu le-a învățat de la maestrul său, marele regizor și pedagog Ion Cojar, acest Teatru cu T mare l-a slujit el cu cinste și neodihnă, germenii acestui Teatru cu T mare l-a sădit el în studenții cărora le-a cizelat cu migală talentul și pe care i-a învățat ce este și ce importanță covârșitoare are etica teatrală.
Din 1972, când a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, și până în ultima clipă a existenței sale pământești, el a fost credincios Teatrului Național din Târgu-Mureș, pe a cărui scenă a realizat interpretări antologice. A creat un remarcabil Hamlet, ca și un irezistibil Cetățean turmentat, roluri care ilustrează elocvent întinderea extraordinară a gamei sale interpretative. A fost unul din actorii preferați ai lui Gheorghe Harag (sub îndrumarea căruia a realizat creații cu adevărat magistrale: Antioh Elpidiforovici Oh în «A murit Tarelkin!» și Trofimov în «Livada de vișini»), Dan Micu (în regia căruia a debutat, pentru a se impune apoi, foarte curând, cu o primă mare creație : Oprițescu Mititelu din «Piticul din grădina de vară»), Dan Alecsandrescu (cu care a avut o colaborare lungă și extrem de fertilă, concretizată în câteva personaje de referință: Viniciu din «Noaptea cabotinilor» de Romulus Guga, Chitlaru din «Opinia publică», Tufaru din «Cartea lui Ioviță», Nebunul din «Moartea accidentală a unui rebel»).
De neuitat sunt însă și alte creații ale sale de mare profunzime și subtilitate, lucrate cu inteligența și migala care-l caracterizează : Smerdeakov (Frații Karamazov), Contele de Warwick (Ciocârlia), Crăcănel, Soldatul Honterius (Evul mediu întâmplător), Profesorul de filosofie (Burghezul gentilom), Topaze, Locatarul (Există nervi), Richard II, roluri de o extremă varietate, în care talentul său multilateral a radiat cu aceeași strălucire și putere de penetrare. Ultima sa mare creație, Regele din Amorphe de Ottenburg, personaj tragic și grotesc în același timp, realizat de Cornel Popescu cu o uimitoare bogăție și varietate a mijloacelor de expresie, pe care le-a folosit însă cu o deosebită grijă, cu măsură și un desăvârșit bun gust, a fost o adevărată încununare a disponibilităților sale artistice. Autorul piesei, Jean-Claude Grumberg, unul dintre cei mai apreciați dramaturgi francezi contemporani, spunea că spectacolul târgumureșean (pus în scenă de Cristian Ioan) este mai bun decât cel de la Comedia Franceză (care se juca în aceeași perioadă), iar creația lui Cornel Popescu este cea mai bună dintre toate cele șase interpretări de până acum ale acestui rol complex și dificil.
Dar Cornel Popescu nu a fost numai un actor de mare talent. De câteva ori și-a exersat capacitățile creatoare și în regie (și a făcut-o succes !), dar al doilea domeniu care l-a pasionat cu adevărat și în care a obținut rezultate remarcabile este pedagogia teatrală. Ajunge să amintim că printre tinerele speranțe pe care le-a îndrumat și le-a șlefuit cu răbdare, finețe, înțelegere și dragoste se numără Marius Bodochi, Daniel Vulcu, Sorin Dinculescu, Viorica Geantă-Chelbea, Radu Bânzaru, Ada Milea, Sorin Leoveanu – azi, cu toții, certitudini ale teatrului românesc.
Acum vocea lui s-a stins, precum cea a lui Hamlet. Alături de cetele de îngeri, ce-l vor purta în cânt spre veșnică odihnă, se vor afla toate personajele cărora le-a dat viață cu atâta măiestre și toți minunații colegi care l-au precedat pe drumul către nemurire, aplaudându-i încă o dată marile și neuitatele creații.
Restul e tăcere.
Colectivul Teatrului Național din Târgu-Mureș
|
|