Lucrarea
regretatului istoric Eugen Denize,
Propaganda comunistă
în România 1948-1953,Târgoviște,
Editura Cetatea de Scaun, 2009
oferă un valoros studiu asupra structurii, mijloacelor și metodelor
de propagandă folosite de regimul comunist de la București pentru a
deforma realitatea înconjurătoare. în această perioadă metodele
folosite s-au îndepărtat foarte puțin de modelul original
sovietic, anume introducerea cenzurii și desființarea presei
independente de voința comuniștilor, iar, poate cel mai important
aspect; creearea unei vaste rețele de propagandiști pe tot
cuprinsul țării.
Secția
Propagandă și Agitație a Comitetului Central organiza practic
acest vast sistem de mesaje și acțiuni menite să creeze o altă
realitate, iar pentru acest scop avea la dispoziție fonduri practic
nelimitate. Fabricile confecționau materialele de propagandă în
afara orelor de lucru, încălcându-se astfel legea, dar ca
întotdeauna în cazul descoperirii acestui fapt erau găsiți
vinovați membrii de pe treapta ierarhică inferioară
a partidului.
Acest
asalt asupra societății românești este greu de evaluat în ceea
ce privește impactul asupra majorității populației, care era în
proporție de 80% analfabetă. Trebuie
să ținem cont de importanța “agitației” vizuale, mai ales în
lumea rurală, unde gardurile și zidurile erau pline de fraze scurte
și concrete, care chemau la lupta de clasă. Caricatura a avut
deasemenea un rol important în acest proces oferind imaginea idilică
a țăranului îndrumat de partid
luptând împotriva burghezului odios
ce își vindea țara pe dolari.
Nu
putem
expune în această recenzie toate subiectele analizate de autor,
astfel încât ne vom
rezuma la două cazuri reprezentative pentru minciuna ajunsă adevăr
de stat și de partid. Constantin
Brăncuși, personalitate artistică cunoscută în toată lumea
devenea acum un simplu “exponent al decăderii
artei burgheze”
în comparație cu sovieticul Muhina, iar în “Lupta
de clasă” un
anume Fărcășanu teoretiza asupra subiectelor artei de tip comunist
“Dintre marile teme ale artei zilelor noastre, o deosebită
însemnătate are redarea marilor
genii ale omenirii muncitoare, Lenin și Stalin”.
Frază demnă de o antologie, nu a rușinii, ci mai degrabă a
absurdului, arta în sens european înseamnă libertate de creație,
glorificarea unor zei creați de puterea militară a unei formațiuni
statale amintesc de marii hani mongoli și nu de Erasmus din
Rotterdam.
Propaganda
referitoare la problema Basarabiei în această perioadă dură, în
care compromisurile cu puterea politică au fost de un servilism
rușinos, ilustrează cel mai bine mizeria morală a spațiului
public românesc și “caracterul antinațional
al puterii comuniste”.
Surprinzător pentru unii acestă problemă delicată nu a fost
combatută de istoricii epocii Ceaușecu, cavalerii cruciați ai unui
naționalism cu voie de la partid, prost înțeles și prost aplicat,
dovadă situația actuală a percepției din România asupra
problemei Basarabiei. Conferința
radiofonică intitulată
A
8-a aniversare a creării Republicii Sovietice Socialiste
Moldovenești difuzată
la 2 august 1948 ne lasă fără comentarii asupra modului stalinist
de rescriere a istoriei recente: “Acum 8 ani, la 2 august
1940 a fost creată
Republica Socialistă Moldovenească. Moldova sovietică este una
dintre cele mai tinere republici sovietice unionale. în 1940, după
eliberarea Basarabiei, poporul moldovenesc s-a reunit într-un singur
tot, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, realizându-și
astfel visurile și speranțele seculare. Regimul sovietic a adus
poporului moldovenesc nu numai libertatea politică, dar a creat și
baza materială trainică pentru un rapid progres economic și
cultural”.
După cum remarcă autorul “mai mare înjosire
pentru România decât aceste cuvinte rostite de un crainic român,
în limba română și la microfonul Radiodifuziunii Române, este
adevărat că dominată de comuniști, nu credem că putea exista”.
Lucrarea
lui Eugen Denize nu este
completă, autorul mărturisește că nu a avut acces la arhiva
Secției de Propagandă și Agtație a Comitetului Central, dar
deschide drumuri în acest domeniu. Lectura este antrenantă și
pornește de la o privire generală asupra sistemului de propagandă
și termină cu prezentarea unor cazuri concrete, reprezentative
pentru a ilustra modul practic în care se aplicau directivele
conducerii.
Ramâne
ca pe viitor, tinerii istorici să completeze istoria propagandei
comuniste pentru a despărți adevărul de minciună.
Petre Draghici
Eugen Denize, Propaganda comunistă în România 1948-1953,Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2009
Eugen Denize, Propaganda comunistă în România 1948-1953,Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2009