|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 65 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Eseuri: Magda Ursache. Seminte din gradina lui Mihai Ursachi Scris la Thursday, October 08 @ 14:19:50 CEST de catre asymetria |
Îmi place să-mi imaginez o revistă de cultură tare cu eseiști de calibru ca Ion Papuc, Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon, lîngă Luca Pițu, Liviu Antonesei, Sandu Dobrescu, Al. Călinescu. L-aș citi pe Gh. Grigurcu, aflat în vecinătatea lui Bogdan Crețu, Nichita Danilov, Vasile Spiridon, Lucian Alecsa. Aș urmări tabletele lui Val Gheorghiu, Adrian Alui Gheorghe, Cătălin Mihuleac, Gellu Dorian. Aș folosi pixelii marca Mariana Codruț și Codruța Gavril. Mă tem, însă, că rătăcesc în „surîzătoarele văi ale inexistenței”, ca să-l citez pe Mihai Ursachi. Magda URSACHE Magda URSACHE Semințe din grădina lui Mihai Ursachi „Noul eon va fi «poetic» sau nu va fi deloc”. Mihai Ursachi Mereu pe fază și pe frază, Cassian Maria Spiridon se află, pe scena literară, în rîndul întîi; hiperacustic pentru fenomenul cultural curent, urmărește în editorialele sale alerte )le-aș numi, cu cuvintele lui Bogdan Papacostea, (cr)editoriale faptul de istorie literară, cît și ideea. Atitudini literare este o sintagmă care i se potrivește. Aflată într-un juriu al Filialei Iași a USR, m-am bătut pentru a premia volumul II al acestor Atitudini (…), ajunse, acum, la al patrulea tom. Și am făcut-o nu numai pentru nivelul lor intelectual. L-am votat pe C.M. Spiridon pentru energia cu care a resuscitat „Convorbirile literare”, pentru curajul de a edita revista „Poezia” cînd piața cărții bate versul, pentru calmul cu care întîmpină scenariile subversive, insinuările, denaturările, ironiile bicisnice. S-au găsit și folosit invective de tip „Inginerule!”, „Fundamentalistule!”. Ce să-i faci? Bahluiul emană rău, în pofida lui Lucian Vasiliu care concepe zîmbitor un „regulament” organic: „Plecînd de la constatarea ternă/ că pe malurile Bahluiului nu există reptile,/ Regulamentul Școlii ieșene de înot/ interzice cu desăvîrșire mușcăturile infantile”. în nota magistrului Ursachi, desigur. în tîrgul nostru, dulcele, personalități ale ne-creativității, cum au dovedit-o pînă-n prag de 80 de ani, nu-l îngăduie pe cel care construiește, cu cărți-cărămidă: în cazul Cassian Maria Spiridon, vreo 15 volume de versuri și antologii de autor, ambițiosul eseu Petre Țuțea între filosofie și teologie, plus cartea document Iași, 14 decembrie 1989. începutul Revoluției Române, la editura pe care o conduce, Timpul, unde am re-debutat și eu în 1995, cu romanul Universitatea care ucide. Pentru asta, universecuritarii au vrut să-l nimicească, nu alta. Cu pliciul de muște, nu cu floreta. Deși declară: „am învățat răbdarea de la clasici”, Cassian M. Spiridon se grăbește; graba, în cazul său, se justifică. își completează harnic palmaresul cu premii, răuvăzute de cobreslașii cuprinși de gelozie deloc pozitivă. Cum spuneam, cei ce voiesc și făptuiesc nu-s prea bine văzuți în dulcele tîrg. Cass (nu ne tutuim, dar, din „repeziciunea vorbirii”, cum ar zice Nichita Stănescu, eu și Petru Ursache îl numim așa, pe scurt) a rezistat la „catilinarele” lui Ioan Constantinescu, aflat atunci în derapaje de limbaj. Polemicile iașiote au, adeseori, un aer subcivilizat. La noi, la Ieș, nu se prea răspunde cu argumente la argumente. Am un feeling de scriitor al locului, contrazicînd inscripția sepulcrală romană, hic natus hic situs est (provin din Valahia), dar trebuie spus că o observație critică trezește sau apatia sau antipatia celui cu care vrei să intri în dialog; iritări sau lovituri de pedeapsă. Bătălia pentru supremație (vezi războiul universitar contra profesorului Mihai Drăgan, sfîrșit cu moartea eminescologului) a făcut victime multe. Și mai e și fanatismul bisericuțelor care se cred catedrale, închise cu lacăte grele la opinia celuilalt, susținînd idei la pachet (ale grupusculului de interese), fără vreo vagă dorință de înțelegere a preopinentului. N. Breban o formulează mai bine, în Sensul vieții, ceea ce dovedește generalizarea unei absențe a dialogului: „Am visat însă, întotdeauna, un «inamic» inteligent, calm, în ciuda resentimentului său, un bun, un atent lector al paginilor mele, un «Diavol» talentat, «contemporan» cu mine și cu ideile mele, perspicace cît-de-cît în fața noutății literare pe care încerc să o aduc în cultura în care m-am născut” (Memorii I, editura Polirom, 2005, p. 282-283). Gazetarul C.M. Spiridon a resuscitat „Convorbiri literare”. în 1930 Iașul a pierdut „Viața Românească”, cît pe ce să piardă și „Convorbirile”. în mai '95, după cîte-mi amintesc, revista a dispărut, cu tot cu Al. Dobrescu. USR a cerut o nouă conducere. în decembrie, același an, Cass a fost numit redactor șef și în ianuarie '96 a și apărut primul număr, în noua formulă; pentru ca în alt ianuarie, 2002, „Convorbirile literare” să ia format de carte. Frumoasă lucrare. Nu-i port defel ranchiună pentru că revista nu mă publică. Prietenii știu de ce: după ce a ajuns redactor șef adjunct, în august 2001, Dan Mănucă s-a rostit ireconciliabil: „Ori eu, ori Magda Ursache”. Era atît de orbit de aversiunea față de mine, că nici n-a luat în seamă faptul că Petru Ursache era de față. Nu deținem cultura diferendului și pace bună. Personal, unui camarade de plume, înainte de a respinge ce scriu, îi cer să mă citească. Sau e prea mult? Oricum, încerc să supraviețuiesc literar și fără să public sub directivarea vremelnicului meu șef de la Institutul „Al. Philippide”, căruia îi datorez eliminarea din schemă. îmi place totala mea autonomie. Ajută la păstrarea lucidității. Și pentru că țin la brandul „CL”, îmi place să-mi imaginez o revistă de cultură tare, cu eseiști de calibru ca Ion Papuc, Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon, lîngă Luca Pițu, Liviu Antonesei, Sandu Dobrescu, Al. Călinescu. L-aș citi pe Gh. Grigurcu, aflat în vecinătatea lui Bogdan Crețu, Nichita Danilov, Vasile Spiridon, Lucian Alecsa. Aș urmări tabletele lui Val Gheorghiu, Adrian Alui Gheorghe, Cătălin Mihuleac, Gellu Dorian. Aș folosi pixelii marca Mariana Codruț și Codruța Gavril. Mă tem, însă, că rătăcesc în „surîzătoarele văi ale inexistenței”, ca să-l citez pe Mihai Ursachi. Apăs pe constatarea bineștiută de C.M. Spiridon, inginer cu stagiu lung în cercetare: dacă furi o idee de la cineva, asta se numește plagiat; dacă furi idei de la un număr mare de persoane, asta se numește cercetare. Or, cîteva dintre paginile revistei sînt mîncate de specialiști și specialiste în cleptomanie literară, eufemistic spus conspecte, făcute cu mînă impersonală. I-aș lăsa afară și pe informatorii care au părăduit multe mine de pix pe socoteala lui Luca Pițu (vezi dovada în „Acolada”, „Argeș”, „Bucovina literară” etc.). Aș scoate din cuprins și laudele (c)orale la adresa simulacrelor de literatură, produse de critici piariști, experți în valoare adăugată. însă confrații USR sînt, post annum 1989, mai individualizați, deci și mai dezbinați. Războiul tuturor contra tuturor se poartă răzbit de 20 de ani. Cine cîștigă? Consumerismul de divertisment, poezia facil-senzuală, hormonautica pe 3 continente, tembeletristica. Am ales din teancul de cărți semnate Cassian Maria Spiridon numai una: Marea înfățișare a lui Mihai Ursachi, Princeps Edit, 2006. Magistrul l-a iubit pe Cass, cum scrie într-o dedicație, „cu dragoste pneumatică”; îl considera, cu vocabula lui, remarcabil. Cassian M. Spiridon îl comentează „din interior”: „eu sînt textul meu”, spune Ursachi; „se simte parte integrantă din textul stabilit”, descifrează exegetul, descoperind în Mihai Ursachi „neoromanticul”, „ambasador al Melancoliei”, dar și baladeurul optzecist avant la lettre; antidadaistul ajungînd la suprafiresc cu mijloace firești, „extrem de limpezi”, dar și postmodernistul extrăgînd alchimic magia din cotidian. Cum văd eu lucrurile, Mihai Ursachi e și șaizecist în latura oniric-vizionară, bravînd imposibilul ca Nichita Stănescu, și șaptezecist în cea evazionist-mitică și textualist apocaliptic, în felul nouăzeciștilor. Cassian Maria Spiridon vede o Sara pe deal (Ipotești e satul mamei) în Pilaștrii statornici , o, numere limpezi, unde magistrul așteaptă sub salcîmul în floare „întocmirile stelelor”; în Poemul de purpură („despre care eu cred că este opera vieții mele”), CMS întrezărește altă Rugăciune a unui dac. Mihai Ursachi n-a agreat literatura ex nihilo, nihiloliteratura, fără precedent. A coborît ad fontes, nu s-a depărtat de Grundul poeziei române moderne, Eminescu. Măștile ursachiene, Pelicanul înghițind cu ochii închiși, Menestrelul, Cugetătorul, Sacerdotul, Arcașul, Magistrul Abstractor, dar și Scribul Cetății cu domul coșcovit de ploi nu-l inhibă pe Cassian; nici răspunsurile mereu inconvenabile la întrebările căutătoare de sens pe care i le pune: „– Ce ne puteți spune despre poezie? – Nimic. – De ce? – Nu știu nimic”. în interviurile pe care a avut inspirația să i le ia (Mihai Ursachi n-a mai ajuns la vîrsta memoriilor), apărute în varii publicații, în '93 („Poesis”), în '94 („Dacia literară” și „Caiete botoșănene”), în 2001 („Convorbiri literare”), Cassian M. Spiridon se arată neintimidat de intimidantul interlocutor, cu stare poetică schimbătoare: ironic și afectuos, autoironic și arogant, cordial și mustrător, sumbru și senin, mîhnit și ludic, straniu și familiar, grandilocvent și mut. Doar există „11 chipuri de a vorbi tăcerea”, știe Cassian. Ursachi avea directețea lui Petre Țuțea în a defini termenii. Un poet e per definitionem locuit de zeu. Atunci scrierea e act demiurgic. I-am audiat un curs, la Universitatea „Al.I. Cuza”, care s-ar fi putut intitula Curs de etica poeziei sau 101 experiențe de poezie cotidiană. Lama de ras, spunea cursanților, își pierde valoarea după folosință, nu și poezia. Știința poeziei (citez din memorie) presupune existența unei unități. Totul, întregul poemului au harul să spuie ce nu pot spune elementele sale, luate separat. Și, cu voce gravă: scrierea e act ziditor cînd pui în fapta literară ceva din tine însuți, in solitudine cordis. Tîrgul Ieșilor, pentru care a avut o infinită iubiură (mulțumesc, Cezar Ivănescu!) nu i-a fost benefic lui Mihai Ursachi: a murit singur („am vrut să fiu singur și iată-mă singur”), pe pragul apartamentului tipizat de beton, de la gară; casa din Fundacul Dochia nr. 9 a rămas nerecuperată, deși a intrat în Istoria literaturii române. Acolo, în bojdeuca bătrînească, își construise Athanor-ul (cuptorul alchimiștilor), unde încerca regenerarea marii poezii, obținînd „alcoolul secret de cuvinte”. Mihai Ursachi a cerut de-a surda ajutor, să mai respire încă, să mai amîne Marea înfățișare: „și din tot ce-i în lumea aceasta, am luat numai / tracica lyră/ Sînt pregătit”. A viețuit dichterish, poeticește, ca și Cezar Ivănescu, lipsindu-i prea omenescul ambîț social. în urmă a lăsat poesia perennis, naturală și sensibilă ca mătasea față de nylon. în poezie, notează voit oximoronic Cassian Maria Spiridon, „își află puterea slăbiciunii neistovite”. Tactul pedagogic precis pe care îl deținea Mihai Ursachi n-a fost folosit în Universitate. Sprijinul germanistei Hertha Peretz (împreună cu care a publicat, ca student, două volume de traduceri) n-a fost suficient cîtă vreme manu forte Arvinte dicta încadrările; n-a scris poezii la comanda lui L. Leonte, drept pentru care nu s-a găsit pentru el nici jumătate de normă în redacțiile revistelor ieșene. Și-a dorit să coordoneze o revistă de cultură, proiect anunțat de un trust de presă, în '93. N-a fost să fie. Și cîte alte umilințe (cuvîntul său) n-a îndurat în Cetatea Putreziciune. îmi lipsește enorm silueta longilină cutreierînd hudițele „mahalalei adînci Țicău”, din Săvescu spre Scăricică. L-am văzut ducînd „pe umăr un crin ca pe o pușcă”, cu privirea albastră în sus, „ușor afectat”. L-am văzut în mînă cu un buchet galben de mărită-mă mamă” pentru o iubită virtuală, cum crede Cassian și-l aprob; Diotima n-a existat, cum n-a existat nici cîinele Miriapodis; iubita care nu l-a trădat niciodată, cu care a rămas în uniomystica, a fost Poezia. îi plăceau excesele vestimentare (cizmele de cavalerguard, sumanul negru, blana de leopard deloc falsă, pe spate, la 2 Mai) și formularea absurd-pitorescă: „Bătrîne și Magda, hai să bem o țuică la restaurantul chinezesc”). îmi lipsește „povestașul” Ursachi, trecînd de la faptul banal la întîmplarea de necrezut, într-un lexic pretențios-prețios, de la viața de zi la viața de vis(are). Devenise (dez)iluzionist, „Prinț Senior al Tristeții, în cetatea Mîhnirii”; mustața era din ce în ce mai obidită; proiectele de tratate, închise sub fruntea gînditoare de poet (ca un manual de sinucidere pe înțelesul tuturor, Povestea unei haltere ori Calendarul complet pe șaisprezece mii de ani) știa că-s zădărnicii tipografice. Interesa în tot ce făcea/scria. Era capabil să te ducă în cercul unei poieni din vîrful unui ac, Poezia, sau să te învețe să înoți „fluture” în lacul Ciric. Nu, n-a devenit așa cum s-a autodeclarat „american tipic în far-west” pentru că Mihai Ursachi a fost atipic. în La Jolla, California, nu s-a simțit grozav sub palmierii prea înalți, fără fruct, fără umbră. A vrut să fugă peste Dunăre (era student la Filozofie și cadristul tov. Batcu îl chemase pentru acte false la dosar) din plictis, din lehamite de marxism și trai în Sozialismus. A fost înhățat și închis în Fort 13 Jilava la 20 de ani, de unde a ieșit la 23. Cînd a fost posibil, a zburat în Fort Worth (Universitatea Statului Texas): „Ach, erau prea mulți șerpi veninoși pe valurile Pacificului, dragă Magda”. A ajuns în categoria plecaților, excluși din librării, din biblioteci, din dicționare, din USR. La sfîrșit de an '89, declara la posturile de radio Europa liberă și Vocea Americii că, începînd din 22 decembrie, „orice motivație, justificare morală a exilului politic românesc a încetat să existe”. Și a venit în Iași, cu Lady Dodge. Secolul trecut i-a adus în dar moartea sistemului politic comunist; secolul XXI – chiar moartea sa, „vicleanul năvod”, cum zice Ecclesiastul, dar și gloria postumă. „Am mare credință în destinul poporului român și al poeziei române”, s-a rostit Magistrul, la ceas aniversar. El însuși – „sîmbure nemuritor”, „în inima marelui Logos”. Nec plus ultra, nu se poate mai mult. Și-i aud salutul preferat: „Toată gloria, poete!”. Magda Ursache |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |