Who's Online
Exista in mod curent, 73 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Editoriale: Dan Culcer. Frumusetile patriei: o legenda despre Putoare
Scris la Friday, August 21 @ 10:06:25 CEST de catre asymetria |
T. T., un fost coleg de clasă, de pe cînd studiam, cît puteam și cum puteam, la jumătatea anilor *50, la Școala Medie nr. 4, înainte Seminar Pedagogic, ulterior Liceul Emil Racoviță, mă alimentează constant cu fișiere Power Point, grele de imagini mirifice din lume și din țară. Altul, mai hâtru, difuzează prin mail doar bancuri. La răscrucea acestor două serii, mă aflu, la cei 68 de ani ai mei, ai noștri, ne aflăm deci, pensionari, cititori de presă românească din care spicuim uneori texte pline de miez și de parfumuri.
Iată o povestire filosofică, adunată de la lume și iarăși la lume dată, de folcloristul amator Romanel B., pe care îmi permit să o intitulez totalitar, Frumusețile Patriei.
Un grup de turisti prin Apuseni. La un moment dat, gasesc o pestera.
Intra, o viziteaza, totul era foarte fain, numai ca mirosea ingrozitor.
Cind ies afara, se intilnesc cu un baci. îl intreaba:
-Domne, ce e cu
peștera asta, e foarte frumoasă, dar de ce pute așa îngrozitor
înăuntru?
-Apăi dragii mei, răspunde baciul, e o întreagă legendă. Pe
vremuri, înăuntru trăia un căpcăun. De două ori pe an cobora în sat și
răpea cea mai frumoasă femeie. Tot așa până când au rămas sătenii numai
cu urâțenii de femei, pe care nu le mai f**ea nimeni, și deci satul era
în pragul dispariției. Atunci s-au adunat sătenii să se sfătuiasca cum
să scape de căpcăun. S-au gândit să îl cheme pe Făt Frumos. I-au dat un
fax și după o săptămână a venit. A intrat Făt Frumos în peșteră, l-a
luat pe căpcăun si l-a infipt pana la glezne în pământ. Căpcăunul s-a
enervat și l-a băgat pe Făt Frumos până la genunchi. Ăsta ce, să se
lase mai prejos ? îl ia pe căpcăun și-l bagă până-n brâu în pământ.
Căpcăunul, cu ultimele puteri, îl ia pe Făt Frumos și-l bagă până la
subsuori. Făt Frumos, nervos ca dracu, îl ia pe căpcăun, îl bagă până
în gât, scoate paloșul și-i taie beregata. Sătenii, foarte fericiți, au
tras un chef de pomină - vreo două săptămâni au tot băut. Ca răsplată
pentru Fat Frumos, i-au dat-o pe cea mai frumoasă dintre urâtele pe
care le mai aveau. Ăștia doi s-au căsătorit și au trăit până la adânci
bătrâneți în peșteră.
-Bine domne, da tot n-am ințeles, ce pute așa în
peșteră?
-Apăi nu știu, s-a fi căcat vreunul pe acolo!
Acest text a căzut la țanc. Tocmai citeam un soi de meditație pleșuană
(adică a dlui Andrei Pleșu), pe care, fiindcă e scurtă, o voi reproduce
integral mai jos.
«Punctul pe I. România e, în multe privințe, o alcătuire paradoxală. De
aceea, e greu sistematizabilă, de aceea e greu de guvernat. Reușim
lucruri care, în mod normal, nu merg împreună. Reușim de pildă,
constatase deja Titu Maiorescu, să producem forme, pentru care ne
lipsește cu totul fondul. Așa ceva nu e la îndemâna oricui. Și ceea ce
e spectaculos e că, una peste alta, țara funcționează, așa paradoxală,
așa improbabilă cum este! Să dăm câteva exemple:
Una dintre neobișnuitele noastre reușite este să avem un coeficient
imens de poluare (în aer, în apă și pe pământ), fără să avem o mare
industrie. Industria noastră este sublimă, dar imperceptibilă altfel
decât prin cantitatea de toxine pe care o emană. Ne otrăvim, așadar,
fără otravă sau, mai exact, obținem otravă din te miri ce.. O altă
reușită paradoxală: avem medici foarte buni și spitale foarte proaste.
E inexplicabil cum poți avea medici de calibru, când mai tuturor le
lipsește instrumentarul necesar pentru a-și face meseria onorabil. Și
totuși și-o fac. Medicul te salvează, "sistemul" te omoară. Alt
miracol: avem o mare concentrare de "atracții turistice" și n-avem
turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decât dacă s-ar generaliza un
mod de teleportare a turiștilor, așa încât ei să ajungă în fața
frumuseților patriei fără să aibă nevoie de drumuri, de hoteluri și de
servicii în general.. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar umflăm
grosolan nota de plată, pe baza ideii că "străinul" trebuie jumulit.
Mai departe: ne lăudăm cu elevi eminenți, foarte bine calificați la
felurite olimpiade internaționale, dar știm cu toții că învățământul
autohton e în criză, că profesorii s-au descalificat, că școlile sunt
delabrate și salariile sunt mici. Avem tradiții agrare incontestabile,
pământ fertil, mână de lucru, dar nu prea mai avem agricultură: mâncăm
pâine turcească, fructe și legume comunitare, iar carne și produse din
carne importăm din toată lumea. Suntem săraci, dar am umplut
Bucureștiul de automobile pretențioase.
Suntem patrioți, dar n-avem patriotism: adică nu ne preocupă
grădinărirea limbii strămoșești, viitorul imediat și concret al țării,
istoria ei, monumentele ei, instituțiile ei. Avem la chefuri
romanțioase suspinuri naționale, dar primul gând când ne amintim de
țărișoară e s-o delapidăm. Pe măsură ce avem elite mai puține,
dezvoltăm față de ele un dispreț tot mai mare. Avem șomaj, dar muncim
la negru, n-avem bani, dar ne descurcăm, suntem creștini, dar la câte
un hram sau la câte o sărbătoare ortodoxă ne îmbulzim, ne ocărâm și
vociferăm ca o hoardă fără istorie și fără credință.
Orice analiză a României contemporane (sau eterne?) se blochează, la un
moment dat, în paradoxuri asemănătoare. Inventarul lor pare infinit. în
rezumat, s-ar spune că ori avem evoluții interminabile, care nu
culminează niciodată într-un scop atins, ori avem împliniri care nu se
justifică prin nicio evoluție.. Ori drum fără țintă, ori țintă fără
drum. Creșterea organică, cu rezultat conștient și previzibil,
continuitatea, consecvența, organizarea, tenacitatea - iată virtuțile
care ne lipsesc.. Dar ne descurcăm noi și fără... »(Andrei Pleșu)
Aici Andrei Pleșu s-a oprit, blocat de dimensiunile rubricii. Lipsindu-i
vocația de reporter, dânsul nu ne va oferi niciodată o anchetă pe
teren, despre un caz care să ilustreze sinteza atât de densă și
pătrunzătoare la nivelul paradoxurilor înșirate. Ne va oferi însă
plăcerea de a fi și noi înțelepți pentru prețul Dilemei vechi, solidari
și cetățeni lucizi. Dar nu ne va spune ce-i de făcut. Iar noi, comozi și șmecheri, cu conștiinșa împăcată, nu vom face nimic.
Genul acesta de panseuri publice are avantajul că poate spune
adevăruri, fără să deranjeze pe nimeni, dînd autorului aura de filosof,
poate chiar de sociolog sau, pur și simplu, dacă ne putem permite să
avansăm o astfel de supoziție, aer de înțelept. Și ca dânsul vom fi
noi. Dezavantajul genului este că, nederanjând pe nimeni, nici măcar pe
acela care tocmai se căca în peșteră, un intelectual de bună seamă,
cititor al Dilemei vechi, îi poate servi cufurosului foarte bine drept
hîrtie de șters la cur.
Nu scriem asta cu răutate sau cu dispreț pentru intelectualii,
mulți-puțini, ai Patriei. Ci notăm cu adâncă disperare ineficiența
metodei de a numi relele fără a desemna responsabilii și a-i pedepsi
când e cazul. Adică a-i scoate din starea de iresponsabilitate protejată.
Un exemplu recent: un domn pre nume Boc, se pare Prim Ministru al
României, este văzut și fotografiat de presă română, desigur de cea
mondială, inaugurînd un tronson de autostradă în Ardeal. La cinci zile
după evenimentul epocal, autostrada este blocată ca urmare a unor
alunecări de teren. Trebuie să-l felicităm pe dl Boc pentru ideea de a
ianaugura tronsonul, căci fără prezența sa nimeni nu ar fi știut de
ulterioara alunecare de teren și șoseaua râmânea multă vreme blocată,
ba poate nereparată. Dar întreprinderea B., despre aud mereu că nu-și
face treaba cum trebuie, rămîne beneficiara contractului iar
iresponsabilii indivizi care au semnat din partea Statului român un
contract oneros, probabil prost redactat, nu au fost încă bătuți la
fund, expuși la stâlpul infamiei în piața publică și condamnați, ei și
urmașii lor, la plata daunelor pricinuite de incompetența lor păguboasă
pentru noi toți.
A-i descrie totuși pe responsabili, nu sub forma unei mase amorfe,
indistincte, ci indicând nume și titluri, este cu putință. Dar dacă în
caz de disfuncții, justiția nu este sezisată de autoritatea Statului,
pentru a cere anularea contractului sau renegocierea lui, atunci
oamenii care reprezintă Statul se fac vinovați față de România, adică
față de cetățenii ei. Iar pedeapsa ce li se cuvine este aceiași cu cea
cuvenită trădătorilor.
Final. Soluții practice și active.
1. Tot ce am de făcut, este să mă pun la gura peșterii, să
veghez, să interzic oricui intrarea: Ecologism radical. Dar ce voi face
dacă sunt și eu curprins de nevoi naturale? Intru în peșteră, că tot
pute, sau îmi fac nevoile pe tăpșan, veghind să nu fiu văzut. Oricum,
natura se va îngriji să recupereze totul.
2. Pot sta într-un tufiș, cu un costum de camuflaj recuperat
prin vînzarea de stocuri militare, cu un aparat de fotografita în
infraroșu, cu un carnețel. Să notez cine intră, cât stă, cu cine a
venit sau cine s-a întâlnit. Să trimit raportul superiorilor mei.
Secția filaj.
3. Să iau o gură de cafea de ghindă, amară ca dracu, dar de o
eficiență absolută în caz de cufureală. Pot intra în peșteră sau rămâne
la gura ei, deschide o tarabă și vine cafea de ghindă, explicând
turiștilor rolul meu și al cafelei. Turism ecologic și solidar.
4. Vă las să inventați alte soluții.
Rămas bun. Poate ne vedem toamna asta la Peșteră.
Dan Culcer
|
Associated Topics
|
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|