Who's Online
Exista in mod curent, 63 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Istorie recenta: Magda Ursache. Turtele
Scris la Wednesday, June 10 @ 23:00:29 CEST de catre asymetria |
După
evenimentele din captivantul Decembrie, am asistat la schimbări
spectaculoase de macaz. Omul internaționalist – proletar a devenit om
global (thinking globally),
neapărat transetnic. Ieri pe placul Moscovei, cu ochii-țintă la steua
roșie, azi pe placul Americii, cu ochii-țintă la toate stelele ei. E
în gena intelectualului român să-și caute folosul. Fiecare își dorește
un protector.
În degradatul nostru climat cultural, oportunismul s-acutizat și a devenit cronic. Ceea ce mă duce cu gândul la povestioara populară a TURTIȚEI, care se rostogolea, se tot rostogolea din calcul conjunctural, în ritm cu Zeitgeist-ul : de la iepure, trecea la lupul cu gura cât șura, apoi la Moș Martin, si mai flămând, ca să ajungă la cumatra vulpe. Turtele ideologice se dau și ele de-a dura, de la pozitia PCR la cea politically-correct, fac compromisul cu compromisul, cât le merge.
Magda URSACHE
Turtele (I)
„Norocul însoțește numai nulitățile și impostorii”.
Em. Cioran
Nu,
nu s-a învățat mare lucru din prețul plătit pentru „angajare” în
sistemul comunist. Turtele, atunci plămădite, se rostogolesc în ritm cu
Zeitgeist-ul, se țin scai de Zeitgeist, sînt dispuse să urmeze fără
rest trendul, cu o nouă aramă pe fețe: de la politica PCR se dau de-a
rostogolul spre poziția de politically-correct. Au intrat în rol de political-thinker-i
foști conferențiari de la Academia „Șt. Gheorghiu”. Și tot pe ecrane,
micile, se lăfăie trișorii ideologici, duplicitarii care înhățau cu o
mînă slana Partidului unic și cu cealaltă se ștergeau la gură, cu ochii
în podul disidenței.
Metafora turtei mi-a fost inspirată de povestea populară a Turtiței
care se tot rostogolea, se tot rostogolea, să înainteze printre inamici
și să-i fie ei bine, să se păstreze rotundă, rumenă, frumoasă și
nemușcată de nimeni. La fel fac și turtele ideologice: din calcul
conjunctural, urmează indicația, știind cum se înaintează, tot mai
departe și mai departe, cu un picior pe platforma Puterii ca pe
trotinetă; trec nevătămate ba de iepurele fără pată, ba de gura cît
șura a lupului, ba de ursul flămînd. „Geaba lupul cască gura/ Fug de
el, mă dau de-a dura/ Nu mă tem cît de puțin/ Căci fug și de Moș
Martin/ Și de nimeni nu îmi pasă/ Fug eu și de vulpe, lasă…” Totu-i să
ai voce, ca să execuți Proimion la preaputernici, de la Ianache Văcărescu cetire.
Peceristul
re-ciclat s-a ajuns țărănist, liberal etc. Oare cîți liberali acoperiți
erau în fruntea AS, cîți țărăniști deghizați în instructori de tineret
pe la Casele de cultură? Că feseniști avant la lettre
s-au găsit destui. La urma urmelor, e destul de greu să treci de la
„Convingeri comuniste” la „Prostituția”, ca un ziarist dat peste cap în
pro PNȚ-cd. Ori să lupți din flancul Estului ca antioccidental, ca apoi
să faci declarații de dragoste Occidentului.
Și
ce gazetăreau, oare, înainte de '89, Tinu, Horia Alexandrescu, Octavian
Andronic, Roșca-Stănescu ori Monica Zvirjinschi, director TVR
Internațional? Ați citit, cumva, reportajele lui Lucian Avramescu? La
noi, la Ieș, școala de reporteri socialiști l-a avut în frunte pe Aurel
Leon. „Bădia” a fost extrem de folositor propagandiștilor. Nici o temă
lansată de oficiali nu i-a scăpat, mai ales masacrarea cailor în
folosul porcilor, caii cunoscînd și ei „supliciul sovietizării”, cum îl
numește istoricul „literaturii de azi pe mîine”, Marian Popa. A lăudat
fenomenala industrializare socialistă, a salutat interzicerea
avortului, stîrpirea mandatarilor etc., luînd în brațe Cauza, dar și
exploatînd Gospodăria de Partid. De ce n-a plecat aiurea, de la
„Cronica”, după pensionare? Păi unde era pîinea de aur? Nu în presa
social-politică? Bădia Leon putea fi văzut cu mușchiul țigănesc, cu
pastrama, cu șunca de Praga sub braț, coborînd în Țicăul lui Creangă,
satisfăcut de „binefacerile” regimului. De facto, dezastrul social
ceaușist. A fost recuperat de „Monitorul”, ca… ziarist vertical. Poate
s-au gîndit că Bădia, scriind reportaje despre Copiii – mîndria țării, Copilărie de aur, Viitorul țării – copiii, a întrezărit ce vor face tinerii în acel Decembrie, '89.
Și
cîți profitori ai facilităților puse la dispoziție de PCR n-au fost.
Unii se vaită că au suportat biciul lui Ceau numai ca să (ne) facă, de
la vîrf, tot binele. O fi și asta o componentă a adevărului lor. De
răsplată (de la magazine și case de odihnă pe circuit închis pînă la
rația de… hîrtie igienică) nu pomenesc. Asta ca să nu mai deosebim
grîul de neghină. Toți (Kollektivschuld) au fost vinovați? Și cel aflat
în postura de a decide și cel nevoit să se supună deciziei? N-o fi nici
o diferență între cei care s-au lăsat scoși la manifestații și cei care
au scris discursuri pentru agitatorii politici semi-analfabeți?
După
evenimentele din captivantul Decembrie, am asistat la schimbări
spectaculoase de macaz. Omul internaționalist – proletar a devenit om
global (thinking globally),
neapărat transetnic. Ieri pe placul Moscovei, cu ochii-țintă la steua
roșie, azi pe placul Americii, cu ochii-țintă la toate stelele ei. A
fost formula reușitei Brucan-Cassian, deși mult timp au crezut, ca
Eugen Jebeleanu, că steagul SUA e „înstelat cu muște”.
Profesori
de socialism științific, fost marxism-leninism, fost marxism-stalinism
au dat fuga în balcoanele revoluției, urlînd că au scăpat de frică.
Ieri-limbă de lemn, azi – „ureche de cîrpă” (sintagma lui Nichita
Danilov!) Prorectorița de la „Al.I. Cuza”, Elena Puha, a trecut de la
Codul eticii și echității socialiste la etica lui Toma d’Aquino (bonum hominis), a ajuns la plinătatea vieții în Dumnezeu pornind de la plinătatea vieții în Ceaușescu.
Dintre
încrîncenații elitiști, convinși că dețin monopol asupra conștiinței
civice, a făcut parte, ca fondator GDS, Pavel Câmpeanu (pseudonim
Filipe Garcia Casals), șef TV în anii șaptezeci, dar și prof de
marxism-stalinism la Politehnică (Leon Tismăneanu preda, atunci,
materia la Universitatea București, ca și Constanța Crăciun, ministresa
care a refuzat moștenirea Brâncuși). Câmpeanu a parcurs de-a dura
traseul de la omul nou comunist la omul nou elitist. Cum te poți scuza?
Așa: comunismul a fost o iluzie (de tinerețe ilegalistă); în România nu
s-a construit, pentru că utopia nu se poate realiza. Așadar, eu n-am
fost comunist. Legarea teoriei de practică o fi fost obsesie comunistă,
numai că practica a omorît teoria. Pe cale de consecință, și
anticomunismul ar fi tot o iluzie.
S-a
umblat la origini, cu grăbire: cutare s-a declarat suedez din
Pantelimon, cutărică și-a amintit de bunica evreică din Dorohoi.
Studiile la Moscova au fost trecute sub tăcere, nu și bursele la
Aix-en-Provence, Dijon, Anvers. Mulți se laudă cu preotul din familie
ori cu vărul deținut politic. S-au găsit, prin sertare, jurnale
fabricate, să dea bine la „atitudine”. Citim nu amintiri ci traduceri aminte (mulțumesc,
Șerban Foarță!), probînd grave maladii ale memoriei, semnate de foști
comuniști. Foști? Sînt tot comuniști, dacă privesc înapoi numai ca să
se disculpe. Oglindă-oglinjoară, cine-i mai curat ca mine? Ceilalți
sînt mereu văzuți într-o oglindă spartă. Ce-a pățit Țepeș cu Bram
Stoker e nimic față de ce-și fac memorialiștii între ei. Ah, nevoia
propagandistului de a se confesa, ca să falsifice și mai mult
realitățile! Popescu-Dumnezeu își publică fără păs memoriile (Cronos autodevorîndu-se…), după ce i-a devorat pe cei abătuți de la linie, i-a pus la zid pe cei lipsiți de conștiință revoluționară. Contează pe aburul halucinogen al cernelii.
Autoculpabilizarea cine a făcut-o? Dar autolustrarea? Poate Mircea
Horia Simionescu, reporter 9 ani la „Scînteia”, membru PCR din '59, iar
din '69, șef de cabinet al lui Dumnezeu.
Editori,
imprudenți cu astfel de rememorări, raportul memorie-istorie-ficțiune
fiind complet bulversat, par indiferenți la sminteli biografice. Să le
parcurgem cu prudență, mai ales cînd lectorul de carte, știind bine
unde-i falsul (ca Viola Vancea în Memoria ca zestre) nu-l adnotează, preferînd să nu-l avertizeze pe cititor.
Un
vip, o vedetă literară a proletcultului, care a scris multă poezie (?)
imnică fără se abată de la rețetarul
Răutu-Moraru-Novicov-Crohmălniceanu, nu prididește să istorisească în
scris și pe sticlă ce „viață plină, bogată, cu de toate” a avut. Și cu
de toți! La Nașu (12 noiembrie, 2008), Nina Cassian declara: „monogamia
e o boală, o anomalie, nu e normală… nici lebădoiul nu e monogam”. în
satul de pescari, 2 Mai, făcea nudism ca să scandalizeze… morala
proletară, deși făcuse parte din „proletariatul muncii cerebrale”, cum
îl numea Petru Groza. Și cît s-a rostogolit nimfeta Nina de la soțul
Ali la soțul american, de la Ion Barbu la Geo Dumitrescu, de la Moni
Crohmălniceanu la Breban, cam pierzînd numărul juisărilor stahanoviste,
dacă i-au ieșit doar „2 iubiri mari, 2 importante, 2 amurete…” „încă
mai am de iubit!”, l-a înfiorat pe Radu Moraru. în '85, s-a dus în SUA
cu o bursă Soros, după ce USR o premiase iarăși. A plecat cu limba la
ea (declarație proprie), „de frig” și pentru că n-a suportat
indicațiile tovarășului Ceaușescu. Indicațiile Pauker, Ofelia Manole,
Constanța Crăciun le acceptase, rostuită în patul reginei, la Peleș. A
deranjat-o cizmarul Ceaușescu, nu și potcovarul Vasile Luca, ministrul
de Finanțe.
Tot la Nașu în emisiune, Nina Cassian acuza „concesia lui Nichita Stănescu, Roșu’ vertical”. Ca și cum nu comisese niciuna, ca și cum nu fusese în proletcult de un roșu perpetuu, compunînd fix după îndreptar Horă pentru Stalin, Cîntec pentru tovarășa Ana
ori firitiseala oltenească, la per tu, pentru Ghiță Dej: „Frunză verde
măghiran/ Să trăiești și la mulți ani!” Nu prea departe de palatul în
care locuia Ninoșca, la închisoarea Văcărești, morții erau scoși într-o
curte interioară, ca gardienii să verifice, cu lovituri de ciomag în
cap, dacă mai trăiește careva.
„România
v-a trîntit ușa-n nas”, a deplîns situația Radu Moraru, după ce, vai,
grozăvie!, fusese „batjocorită și bălăcărită” cu premii și cu dese
plecări de plăcere în capitalele lumii. Ca să-i spele „simțămintele”
rănite, ICR, „specializat în promovarea moaștelor staliniste”, după
opinia pictorului și eseistului Ștefan Arteni, a susținut financiar
întîlnirea elitei venețiene, la 17 martie 2009, cu Nina Cassian. Ca
urmare a acțiunii de promovare a aceluiași Institut Cultural Român de
la Stockholm, fusese desemnată, de emisiunea Dagens dikt (Poemul zilei)
a canalului P1 al Radiodifuziunii suedeze, poeta lunii februarie.
„Eu
sînt turtița umflată/ De prin ladă adunată/ în cuptor sînt rumenită/ Pe
fereastră sînt răcită/ Pe bunic l-am păcălit/ De bunica am fugit/ De
tine-am să fug îndată…”
Postsocialist,
cel mai aberant fenomen s-a produs în legătură cu vîrfurile
proletculturii, cu „emeriții” perioadei staliniste, considerați
disidenți. „Naș paet”, cum îl numea Chișinevschi pe Dan Deșliu, a fost
nemulțumit de statutul diminuat sub Ceaușescu. Citez o declarație a sa,
din decembrie '64, aflată în dosarul D.U.I. – „Dandu”: „… mai bine era
pe timpul rușilor, întrucît pe atunci erau mai mulți care trăiau bine”.
Ce dacă intelectualitatea fusese ucisă, terminată în gherle sau gonită din țară?
Bardul
Deșliu, laureat al uriașului Premiu de stat nu numai în '69, dar și în
'50 și în '51, era nemulțumit financiar. Publicase 6 volume din '49
pînă-n '51 și alte patru între '69 și '74. Le-am pierdut numărul, dar Pavăză putredă apăruse în 1981. Pe micul ecran, practica actoria, grădinărind Floarea din grădină. Nu i se părea destul.
Mărturisea,
ca și Nina Cassian, că a fost atras de utopia comunismului. Numai că,
la zece ani de la moartea lui Lazăr de Rusca, alias Lazăr Cernătescu,
căzut la „datoria” de a-i extermina pe rezistenții din munți, găsea cu
cale să scrie pentru „eroul” său un De profundis.
Alt
exemplu de inginerie biografică este Ileana Vrancea. Și-a deplîns
soarta de cenzurată de „Scînteia”, acuzînd „normativele
inchizitoriale”, ca și cum nu emisese așa ceva în „Lupta de clasă”,
temuta revistă care-ți punea semnătura la popreală. Mereu în restricție mentală
în ce privește bio-bibliografia proprie, înfiera „campaniile de
idealizare a curentelor șovine”, în dauna „raționalismului critic” (al
cui? al său?), întîlnindu-se în idee cu alt justițiar, Reichman,
de-constructorul lui Mircea Eliade în „Le Monde”, care distribuise
„Scînteia” în ilegalitate. Detractorii lui Eliade cred că dețin proba
ceaușismului său: cică istoricul religiilor ar fi cerut să-l sprijine
pe cîrmaci, revenind în țară ca să înființeze un Institut de
indianistică. După Virgil Ierunca și Monica Lovinescu (intervievați de
Stelian Tănase), Noica i-a propus asta, dar nu l-a convins. Eliade a
refuzat net, răspicat
(cuvintele lui Ierunca). Numai că vechilor politruci tare le mai place
să pară neatinși de obediență, certîndu-i pe alții pentru obediență.
Inamicii pedeliști ai liberalilor nu-i acuză de oportunism și
reciproca? Doar asistăm de ceva vreme la lupta burghielor contra
pick-hammerelor în politica dîmboviție.
Turtele
mari, ca intelocrații elitari, sar de acolo-acolo după model Emil
Hurezeanu, consilierul lui Adrian Năstase în 2003. Trec, ca-n citata
poveste populară, din tindă-n curte, din curte-n curte (citiți: din
curtea lui Iliescu în curtea lui Constantinescu și de-acolo în curtea
lui Băsescu), consecvența fiind exclusă. Numai bou-i consecvent. George
Pruteanu, în rol de Probus în problemele limbii române, a făcut mari
erori politice, schimbînd trii partide, trii doctrine ca pe dioptrii.
E
în gena intelectualului român să-și caute folosul. Fiecare își dorește
un protector. Unora li se pare că Boc cel trist și mic e mare, alții
sînt gata să recite „ești o floare, ești un crin, ai parfumul cel mai
fin”. Sau, ca Mircea Dinescu, să vadă în Elena Udrea o soluție, la
Tănase-n emisiune. Și-mi amintesc de altă emisiune, Miezul problemei
din 18.03.2008, unde tov. secretar de Ialomița, Gh. Glodeanu, se lăuda
că se bucurase de prietenia și de prețuirea lui Mircea Dinescu,
probîndu-le cu autografele poetului. Dacă n-aș ști că Traian Ungureanu
e jurnalist BBC, aș crede că-i școlit la „Scînteia”, după cum își laudă
președintele, în „Idei în dialog”, de iunie 2007: „ereticul care nu
arde” – marinarul fiind pus pe rug, pesemne, de sistemul ceaușist.
Cum
le place compania autorităților înalte, la înălțime, „neptuniștii (nu-i
mai numesc, îi știe toată lumea care-s) își motivează alegerea taberei,
partizanatul, făcînd recurs la țară, care trebuie salvată și la popor
care trebuie (i)luminat, ei fiind singurii care pot întinde covorul
roșu spre Europa și mai departe. „Salvatorii Patriei”, cum le spune Dan
Culcer, se duc la curtea de la Neptun în misie, deși, pînă mai ieri,
descurajau preocuparea pentru binele națiunii, națiune considerată
invenție, ficție. Interesele personale plus marile orgolii duc la un
oportunism politic penibil, e știut.
Orice dus are și un întors. Sau mai multe!
Prototip
Mihai Ralea, aflat perpetuu în flirt ideologic cu Puterea. A fost
liberalo-țărănisto-social-democrato-regalisto-antonescianisto-comunisto-paukeristo-mason.
Nu degeaba mandarinul valah Petre Pandrea îl apela Imoralea.
George
Lesnea a scris ode și pentru Carol II și pentru Antonescu (i-a fost
sergent pe front), și pentru Malaxa, și pentru Ceaușescu, la rînd.
Altă categorie de turte sînt cele de calibru mic. Se rostogolesc și ele cum pot și cît pot, însușindu-și tale quale canonul, conformist-obedient, dar cam după ureche. însă, despre ele, cu alt prilej.
Cum se încheie povestioara? Amar pentru turte. Prea încrezătoare în simțul descurcăreniei (mulțumesc,
Luca Pițu!), turtița e dispusă să-și cînte cîntecelul așezată pe botul
vulpii. Cumătra o laudă cît de frumoasă și de rumenă este și o roagă să
i-l mai intoneze o dată. Ultima dată! Numai că ar vrea să-l audă și mai
de aproape, și mai bine, bătrînă și surdă cum este. Așa că-i sugerează
turtiței să i se așeze pe limbă:
„Cum sări acolo, vulpea – hap! – o și înghiți”.
Magda Ursache Nota redacției. Pentru moment, ipoteza unei disidențe organizate, provocate și suținute de Statele Unite, pe diverse filiere, în colaborare frățească cu Fundația Soros, care finanța deja Fondation pour une entra'aide intellectuelle europénne, de genul Deșliu, Blandiana, Dinescu, Cassian, poate fi argumentată cu detalii, nu cu acte de arhivă sau marturisiri. În anul de grație 1989, în ciuda situației interne, aceste personaje circulau în străinătate, Cassian și Blandiana se văzuseră la New York, sărmanul Dinescu fusese oprit să iasă, ce tristețe! Se poate oare demonstra în fine că această elită de colaboraționiști reciclați fusese pregătită să joace rolul propagandiștilor care vor lansa încă din decembrie 1989, lozinca « Fără violență», mașinăria care a înfundat călușul în gura radicalilor care credeau în revoluție în 1990, a contribuit la impunerea democrației originale, adică la deturnarea sau înfrângerea democrației, la instalarea violentă, minierească, a cleptocrației? Dan C.
Nota: În degradatul nostru climat cultural, oportunismul s-acutizat și a devenit cronic. Ceea ce mă duce cu gândul la povestioara populară a TURTIȚEI, care se rostogolea, se tot rostogolea din calcul conjunctural, în ritm cu Zeitgeist-ul : de la iepure, trecea la lupul cu gura cât șura, apoi la Moș Martin, si mai flămând, ca să ajungă la cumatra vulpe. Turtele ideologice se dau și ele de-a dura, de la pozitia PCR la cea politically-correct, fac compromisul cu compromisul, cât le merge.
|
Associated Topics
|
|
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|