|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 67 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Jurnal: Magda URSACHE. Trec rînduri-rînduri scriitori... Scris la Wednesday, January 07 @ 12:20:24 CET de catre asymetria |
Scriitoarea Magda Ursache, colaboratoarea noastră iașiotă, a asistat la ceremonia înmânării premiilor Asociației scriitorilor din Iași. Notele sale de ceremonie, deloc ceremonioase, sunt o contribuție la sociologia succesului în lumea literară de după Zaveră. Le puteam subintitula Mediocritatea consolată. Iată un distih care ilustrează bine situația. "Trec rînduri, rînduri muncitorii/ Sa ia pomeni compensatorii". Autorul este Corneliu Vadim Tudor. Ce să fac dacă se potrivește. Viteazul opozant anticeuașist, așa cum ar vrea să credem că va fi fost, CVT a fost un lingău și dulău de curte nouă și a devenit un epigramist care o nimerește, uneori. O adevărată carieră de pietre pentru monumente.Dan Culcer Magda URSACHE. Trec rînduri-rînduri scriitori... „ A scrie înseamnă să treci imediat la lucruri serioase, iadul direct, foc continuu, uneori cu bucurii după electrocutări de o mie de volți”. Gilles Leroy, Alabama Song (Goncourt, 2007) Cînd am primit invitația la Casa cu absidă a scriitorilor, m-am bucurat. Uite, mi-am spus, polemica, s-o numesc cordială ca Octavian Paler, nu numai că poate fi purtată intelectual, dar îndreaptă lucrurile dacă nu ne încăpățînăm să fim surzi la argumentele celuilalt. Părea că Valeriu Stancu, președintele filialei Iași a USR, renunțase, în fine, la acordarea premiilor pentru anul literar 2007, în incinta Palatului Roznovanu. Vom fi noi înde noi, în sala „Mihai Ursachi” a sediului, ca să nu ne mai simțim păsări pe sîrmă (cum ar cînta Leonard Cohen), artiști pe sîrmă, spre amuzamentul celor bine situați în ierarhia Primăriei: vici, ajutori de vici, șefi de Consiliu… Dacă scriitorul n-a învățat, din „iepocă” lecția despre compromis, n-a învățat nimic. „A face compromis nu înseamnă a te compromite”, l-am auzit recent pe politicianul Ion Iliescu, politica fiind – zice-se – chiar arta compromisului. O fi. „Orice cauză are un (d)efect”, vorba unui prozator de la Dunăre. Numai că, în ce-l privește pe scriitor, e altceva. Compromisul e mult mai greu dacă e vorba de un artist decît de un politician. Faci compromisul, te compromiți, chit că politicheții noștri, foști activeți, cred altceva. în conduita etico-estetică a scriitorului independent nu intră exercițiile de sluj-slujire. Mihai Ursachi a fost mereu Mihai Ursachi, mi-am spus, bucuroasă că voi intra în sala cu numele lui din Casa cu absidă. Din păcate, n-am scăpat de acel „chemat la Primărie”, care văd că a luat locul lui „chemat la Partid”. întîlnirea programată la ora 12 a avut loc la 13, în alt loc. Scriitorii au fost iarăși dirijați spre Palatul lui Roznovanu, antiunionistul. Numărul membrilor cu carnet – ni s-a explicat – e prea mare pentru sala „Mihai Ursachi”, Primăria fiind mai încăpătoare. Dar cum s-a ajuns la acest fărănumărfărănumăr de poeți (sînt 20.000 pe site-ul poezie.ro, după informația lui Jean Dumitrașcu), de prozatori, de eseiști, de istorici literari în tîrgul Ieșilor, dulcele? Simplu. Prin clientelism, tolerînd, tolerînd… Lanțul de edituri BAN DAI funcționează cu toate motoarele: Radu Felecan, unul dintre clămpăii versificanți (rezon, coane Iancule!) ceaușești, de pagina întîi a „Cronicii” își publică poemele religioase cu pseudonim; le mai și difuzează folosind standurile de carte din biserici. Și cîți n-au schimbat kalimera/ călimara: de la adeziune la al paișpelea Congres la adeziune la Manifestul Anticomunist; de la votat Ceau pe viață la votat Iliescu, în aceeași viață. Un reporter socialist, actualmente profesor de jurnalism la Universitatea „Cuza”, îl numește fost prefect pe „domnul Iliescu”, numai ca să nu-i spună fost tovarăș prim-secretar. Cea mai mare parte a criticii laudă fără praf de sare, fără vîrf de cuțit de piper versuri suferind de entorse, proză subfustată, eseuri copy & paste. „Oamenii inteligenți și oamenii proști fac treabă la fel de bună cînd se avîntă pe terenul acesta scientist în cercetarea literaturii”, declara Al. Paleologu într-un interviu din anii șaptezeci. Pentru avantaje extraliterare, autori nuli, dar deținători de funcții (primari, șefi de partide și de guverne) găsesc admiratori gata să-i slavoslovească. Măcar pe vremea ailaltă se știa bine cît talent aveau încrîncenații poeți „patriotici” ca Ion Brad, Nicolae Dragoș, Traian Iancu…, ridicați în slăvi pentru posturi-cheie. Acum, ficțiocritica exersată de lăudaci poate prosti mai ușor, ba se teoretizează că para-literatura interesează mai mult: fiți umani, voi critici, orice efort spre literar trebuie apreciat. Ce-i drept, de îngăduință au parte doar papirofagii aparținători aceleiași grupări, ca să nu-i zic gașcă. Și-mi vine-n minte un anunț privind promovarea cobreslașilor iașioți… în tramvai: „începînd cu 30 martie, tramvaiele din Iași vor purta printuri cu texte poetice ale unor mari scriitori”. De anvergură mondială, ce mai! „Marii scriitori”, „cam sabotați de muze”, cum scrie Bogdan Crețu, fiind Adi Cristi, Aurel Ștefanachi, doctorul Pendefunda, Adi Cristi, Șerban Axinte, Vlad Scutelnicu, Adi Cristi… „Acțiunea” se desfășoară și acum, dintre poeții din tramvai absentînd Mariana Codruț, Vasile Proca, Liviu Antonesei, N. Turtureanu, Emil Nicolae, Dan Sociu, Ovidiu Nimigean… Spre binele lor. Mai mult sau mai puțin poeții cu poze din tramvaiul de Baza 3 (Hic sunt leones) par a fi afișați acolo ca să li se deseneze genitalii pe print. De ce lipsesc scriitori dintre cei mai remarcabili? Pentru că Iașul literar cunoaște două tabere, net delimitate, cu liste proprii de candidați la nemurire și cu grupuri proprii de zgomot. De incapacitatea acestor tabere de-a primi altă opinie m-am lovit și eu, nefăcînd parte din nici una. Conducerea Filialei este boicotată prin neparticipare și prin proteste pe lungi liste. Ah, enervantele liste cu bibliografi aflați sub diriguirea directorului BCU, cu Gabi Haja – scriitoare et j’en passe…, în scopul de a-l elimina pe Lucian Vasiliu din conducerea Muzeului Literaturii! Iritarea alergică la cărțile celorlalți pare de nevindecat, fiecare fiind convins că deține mono-pol pe adevăr, pe talent, pe disidență, pe… Dacă „acțiunea tramvai” ar fi fost inițiată de „adversari”, alta ar fi fost imaginea asupra Iașului literar: „marii” cu versuri și poze afișate erau Radu Andriescu, Dan Giosu, Gabriel Horațiu Decuble… Dar să revin la cestiune. Crezusem că s-a încheiat cu politicul din prezidiu. N-a fost așa: Romeo – viceprimar – Olteanu și fratele Gabriel Surdu s-au așezat în față. Romeo, ah, Romeo a vrut să ne încînte cu ideea că „sprijină actul”. Cultural, desigur. Poți să-l critici pe cel care te finanțează? Că breasla scriitoricească e apreciată de Primărie pare semn de normalitate după președintele Filialei Iași. Sala – full: grafomani, culturnici heirupiști care aveau dreptul să-ți suspende semnătura, neveste, pozari, jurnaliști, belferi, blonde pisti tăt, cetățeni turmentați, medici-pictori și pictori-medici, megieși din Vaslui, călători în trenuri regale… Lipseau Simirad, Prea înaltul și, firește, „zavragiii” din cealaltă tabără. Cum lipseau și cei care ridică lunar indemnizații de merit, deși n-au scris, de decenii, nimic. La noi în Filială, relațiile conjuncturale au dictat și obținerea titlului de meritocrat, pe șestache. Mulți știu că lucrurile nu merg așa cum ar trebui să meargă, dar interesul personal și neimplicarea dau, însumate, o formă de autism etic destul de confortabil. A fi inerțial îți aduce oarecare confort, așa că se preferă rezolvările la mica înțelegere. Titlul lui Constantin Popescu, Mesteci și respiri mai ușor, considerat de Dan C. Mihăilescu, autorul „romanului României”, este emblematic pentru scriitorul român. Iar cu gura plină de pișcoturi e mai greu să-ți exprimi opinia critică. Ca totdeauna, cei mai curtați scriitori au fost reprezentanții elitei, conducătorii din Bucale: poeții Nicolae Prelipceanu și Marian Drăghici. S-a început cu lecturi publice, recompensate financiar. Nelipsit ca horoscopul din cotidianele postsocialiste, Adi Cristi. Care și-a declarat starea de lăuză după zămislire, mai exact după ce-a scos poemul din vintre. „De ce n-ai avortat?”, i-a strigat cineva. într-adevăr, de ce naște poezie dacă este atît de chinuit de idee, de gramatică, de rimă, de puncte de suspensie? Pe urmă, au primit, rînd pe rînd, diplome de circumstanță aniversară scriitorii de la 50 la 85 de ani, adică de la Adrian Alui Gheorghe la George Popa. Mărturisesc: nu agreez diplomele (de excelență, toate) acordate la împlinirea unui număr de ani. Numai scriitura trebuie să conteze, la orice vîrstă, și mare, și mică. „Adevărații” scriitori, cum ai spune „adevărații Arnoteni”, boierii scrisului, n-au nevoie de premii, ei înșiși sînt premii pentru cititori, adevărații lor critici. Dar, cum nu fac crize de vîrstă, mi-am luat diploma pe care scria o cifră, ca la concursuri canine. Am regretat, însă, că nu s-a găsit careva din comitet care să și scrie cîteva cuvinte pe cartonul acela plastifiat. Cum au făcut-o argeșioții cînd mi-au acordat premiul pentru știința limbii: „Doamnei Magda Ursache pentru măiestria cu care jonglează cu fondul lexical românesc și pentru dragostea cu care veghează limba noastră” (Pitești, 24 oct. 2008). Și poate că o prezentare succintă a fiecăruia n-ar fi fost inutilă. Mi-a fost dat s-o aud pe o domnișoară tatuată în partea dorsală strigînd: „Domnul Popescu, domnul Popescu, treceți la fotografiat!” Popescu nu era nici Constantin Popescu, nici Adrian Popescu, nicidecum Petru Popescu. Era Mircea Popovici. „E singurul poet din adunare aflat în Istoria lui Călinescu”, i-am spus fetei. Văzîndu-i expresia uluită, m-am temut să nu mă întrebe cine-i Călinescu. într-o însemnare de Jurnal, Alex Ștefănescu își amintea că un membru al juriului USR argumenta astfel că ar trebui premiat musai un antitalent desăvîrșit: „Dacă nu-l premiem noi, n-o să-l mai premieze nimeni, niciodată”. Așa s-or fi socotit și jurizanții de la Iași: unele dintre volumele premiate pentru anul literar 2007 pot concura lejer la cele mai proaste tipărituri ale aceluiași an. De sub pulpana Primăriei a ieșit un premiu pentru teatrul lui Aurel Andrei, acordat de Gabriel Surdu. Poetul Nicolae Panaite și-a exprimat „satisfacția și bucuria”, considerînd „alegerea bună”. Compasional cu sine, desigur. La secția proză, potul l-a luat Cristian Tămaș, pentru Liniștea albă. Mă întreb și vă întreb: oare Ion Beldeanu, pentru Bucovina care ne doare (3 volume), nu și-ar fi găsit locul la eseu sau la publicistică, alături de Lucia Olaru-Nenati ori Angela Baciu-Moise? A mai fost premiat Dumitru Neacșu pentru Omphalos. Unui fotoreporter de la „Ziua”, Teo Furtună, i-a sunat cu totul altfel titlul: un phalus, prin închiderea moldovenească a vocalei. Cireașa de pe tort a revenit lui Shaul Carmel și Adi Cristi, care au tradus-o la patru mîini pe Ana Blandiana. E știut, unii au parte de privilegii, alții de persecuțiuni. Distincțiile, cu bani cu tot, le iau dumnealor. „Care dumnealor? – Dumnealor cu care-am fost”. La un moment dat și mă îndoiesc c-am auzit bine, s-a anunțat o mențiune la categoria… premii fără cărți. De ce mă mai mir? La Forumul European al Revistelor literare, din 6-8 septembrie 2008, de la Mamaia, V. Stancu a reprezentat „Cronica”, deși revista nu mai apărea demultișor. Presa locală anunță că „forurile” ar fi oferit 200.000 de roni anual aceluiași manageriat defectuos, să scoată serie nouă. Premii fără cărți am spus? Dar ce ziceți de alt record: să-ți apară o carte fără să scrii un rînd, nici prefațial, nici postfațial, o notă ori notulă. Pare absurd, nu-i așa? E vorba de Dicționarul de curente literare moderniste (Editura Universitas XXI), unde ca autor, pe copertă, stă scris numele Viorica S. Constantinescu, secondată de drd. Alina Pistol. Nu mai oprește nimeni impostura universitară? Sau V. Constantinescu și-a repartizat rolul de hermeneut, adică acela care înțelege și influențează? Atît de măiestru, încît a dat gir ideii doctorandei Pistol că realismul socialist, dar și proletcultismul sînt „curente literare moderniste”. De ce? Răspuns întreg, fără rest: pentru că ambele s-au rupt de cultura trecutului. „încorporarea monstrului”, în modernitate s-a produs, deci. Că-ți vine să urli frust, ca poetul Adrian Alui Gheorghe: „Du-te-n pîntecele mamei tale de hoit”. Cum editorul dicționarului suscitat, Constantin Dram, e și membru al juriului, n-ar fi exclus ca Viorica S. Constantinescu să ia vreun premiu literar cu o carte unde n-a compus vreun paragraf, ori vreo notă de subțol (mulțumesc, Paul Goma!). Premii multe egal scriitor mare? Cum merg lucrurile, mă tem că trebuie să încheiem cu prejudecata asta. Nenea Iancu Caragiale a luat parte la competiția pentru Premiul Academiei. Și nu o dată, ci de două ori, fiind perdant. Spre luare aminte. Magda Ursache |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |