|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 53 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Eseuri: Ion Nete. Mesterul Manole-un mit cu atestat dogmatic ? Scris la Monday, December 08 @ 17:43:46 CET de catre asymetria |
Entuziasmați de ceea ce am fost învățați “să vedem“ în legenda Meșterului Manole, de câte ori o citim, firesc, primul imbold care ne animă este să ne preumblăm privirea asupra imediatului, știut fiind că actul creator nu se poate scuti de oficiile și asistența imediatului, fără a se înțelege că astfel i se atribuie spiritului uman dreptul de a-l preface în orizont unic și definitiv al său (L. Blaga). Plaiul nostru, mai degrabă enigmatic decât mioritic, ar trebui să ni se arate „încărcat” de edificii arhitectonice menite a ne înaripa convingerea asupra vocației constructoare a neamului, ajuns să fie aureolat cu mitul de referință. Numai că, imediatul impune o realitate cu o tentă mai degrabă de deșert, așa că nu avem decât să ne temperăm entuziasmul și să revenim la legendă, interogând-o, à la Marin Preda : pe ce se bazează, considerându-se punct de plecare mitologic ? Ion Nete Un mit cu atestat dogmatic ? Entuziasmați de ceea ce am fost învățați „să vedem“ în legenda Meșterului Manole, de câte ori o citim, firesc, primul imbold care ne animă este să ne preumblăm privirea asupra imediatului, știut fiind că actul creator nu se poate scuti de oficiile și asistența imediatului, fără a se înțelege că astfel i se atribuie spiritului uman dreptul de a-l preface în orizont unic și definitiv al său (L. Blaga). Plaiul nostru, mai degrabă enigmatic decât mioritic, ar trebui să ni se arate „încărcat” de edificii arhitectonice menite a ne înaripa convingerea asupra vocației constructoare a neamului, ajuns să fie aureolat cu mitul de referință. Numai că, imediatul impune o realitate cu o tentă mai degrabă de deșert, așa că nu avem decât să ne temperăm entuziasmul și să revenim la legendă, interogând-o, à la Marin Preda : pe ce se bazează, considerându-se punct de plecare mitologic ? O primă dificultate provine tocmai din faptul că noi suntem aceia care am miruit ca mit un story imaginar, procedură acceptată, se pare, ca urmare a propensiunii specifică firii noastre spre enigmatic. Fapt pentru care am și adjectivat astfel plaiul nostru, considerând că e mai potrivit a i se spune astfel și nu mioritic ! În studierea legendei, precizează Mircea Eliade, se impun mai multe demersuri, din perspective estetică, istorică, foclorică, etnografică și a istoriei religiei. Investigații diferite, așadar, dar comple-mentare. Dar cum să ajungi la complementaritate, câtă vreme, din capul locului, suntem lipsiți de… certitudinea existențială a mitului ? Recunoaștem cât de potențatoare de MÂNDRIE poate fi posesia unui mit, pe temeiul căruia să ne fundamentăm capacitatea creatoare a neamului, concepția sa despre creație, ca rod al suferinței (G. Călinescu). Numai că, în zadar am căuta rădăcinile spiritului nostru creator în imaginar, în vreme ce imediatul sărac ne arată că am cam dus lipsă de așa ceva, mărturie stând și faptul că nici măcar zestrea ruinelor romane nu ne-am priceput s-o gestionăm în respectul cuvenit. La un popor cu spiritul creator în gene ar fi inadmisibil, de pildă, ca monumente pline de semnificații, precum Tropaeum Traiani, de la Adamclisi, să zacă în uitare amar de vreme ! În esență, legenda Meșeterului Manole e o povestire călătoare care „se mută din loc în loc, la cele mai mari depărtări în timp și spațiu, contribuind la denaturarea adevăratei istorii” (Gheorghe I. Brătianu) Așadar, un motiv migrator, conținând elemente fantastice și miraculoase, ajuns în literatura noastră este imediat împământenit și ridicat la valoarea de mit, fără a ne gândi, măcar, ce li s-a mai întâmplat și altora după ce au primit daruri de la greci ! Îndoiala, privind identitatea mitului, se accentuează atunci când ni se spune că, în forma ei românească, legenda și-a împlinit destinul estetic ! Subscriu, oare, acestei păreri și specialiștii din alte țări prin care a migrat motivul ? Cocchiara, după cum remarcă M. Eliade, cu regrete, nu s-a arătat încântat de ideie, în discuție intrând un alt element, al autorului legendei, care nu poate fi decât unul, oricât s-ar pedala, focloric, pe creația colectivă ! Și-apoi “frumusețe și originalitatea (?) versiunii românești” să fie suficiente pentru a travesti legenda în mit,și încă unul fundamental pentru cultura neamului ? Dar, să lăsăm forma și să încercăm o “citire” mai aprofundată a conținutului legendei, pentru a descoperi în ce măsură o definesc trăsături sau compatibilități cu mitul. Demersul nostru are ca punct de pornire precizările făcute de Mircea Eliade : mitul se referă întotdeauna la o creație, povestind cum a ajuns un lucru să existe, cum a luat naștere o comportare, o instituție, un anume fel de a munci. Cunoașterea originii și a istoriei exemplare a lucrurilor conferind un fel de STĂPÂNIRE MAGICĂ asupra acestora. Retrăirea mitului fiind sinonimă cu ÎNVĂȚAREA DIN NOU a lecției creatoare, pătrunderea în timpul sacru, deopotrivă primordial și recuperabil la infinit ! Mitul ținând, cum pertinent observa Cristian Bădiliță, de o tensiune între un ACUM și AICI, pline de incertitudine - dar și de speranță ! -, și un ATUNCI și un DINCOLO, mereu închipuite, iminente mereu. Și-apoi, mitul - mit, are o iradiație permenentă ! La legenda Meșterului Manole, putem vorbi de o astfel de iradiație ? În speranța aflării unui răspuns, întâi să-i limpezim natura enigmatică, observându-i mai îndea-proape manifestarea cu caracter ritual, pe care ne-o propune,și astfel să vedem în ce măsură universul său imaginar, are încărcatura de semnificații și simbolistica specifice strict constructorilor (masonilor) ca să poată dezvălui modalitățile prin care SE POATE FACE CEEACE S-A MAI FĂCUT CÂNDVA. Și, nu nu în ultimul rând, să-i relevăm experiența cu adevărat religioasă -, deosebită de experiențele obișnuite vieții cotidiene -, impusă de retrăirea acelui timp sacru “ille tempore”, pe care îl presupune mitul. Începutul baladei, pare a fi, într-adevăr, un ritual. Numai că nu se invocă o căutare a locului propice construcției ci un grindiș, cu-n zid părăsit și neisprăvit (loc rău, păgân, pesemne !), pe care câinii îl latră a pustiu și-l urlă a morțiu ! De la bun început, acest simili-ritual, ne dezvăluie conotații ciudate, prin care, nicidecum nu poate fi atestat un mit ! Nicio intenție de stăpânire magică sau vreo aluzie măcar la acele pregătiri preliminare prin care să se urmărească a se face “ceea ce s-a mai făcut”. Nu se reamintește modalitatea acelui stră-vechi “cum s-a făcut”, pentru retrăire și învățarea din nou a lecției creatoare ce se cuvine respectată în-tocmai și de data aceasta. Dimpotrivă, acum se vrea ceva ieșit din comun, respectiv “mânăstire înaltă, cum n-a mai fost altă” ! Oare, s-ar putea să fim, fără a conștientiza situația de excepție, în posesia celei dintâi ma- nifestări a mitului ? Oferită nouă cadou, pe aripile unui motiv migrator (un presupus deus ex machina) ! ? Semnele de întrebare și mirare se pot înmulți, odată cu înaintarea pe parcursul invocației cu tentă de ritual, când, în calitate de călăuzitor al meșterilor, apare nimeni altul decât Negru Vodă (Le Prince Noir !) Prin comportamentul autoritar și atoateștiutor, insinuându-se în textura legendei drept singurul depozitar al cunoștințelor - și nu Manole, geniul care ar trebui să comunice cu divinitatea, cum ar fi fost de așteptat, în logica unui mit -, el știind ce loc caută și ce vrea să construiască, dar întru a sa pomenire ! Nu ne mai aflăm pe acel picior de plai și gură de Rai ci în plin tărâm desacralizat. Stranietatea locului anticipând tragismul celor ce vor urma. Pentru că, odată ajunși în grindiș, lui Manole și meșterilor săi nu le mai rămâne nicio posibilitate de salvare ! Zidurile părăsite, trădează, la rândul lor, existența unei încercări mai de demult. Dar dintre acelea neizbutite, străine așadar modului de manifestare a mitului ! Surpriza o constituie tocmai iradiația în mentalul neamului a ruinării ruinelor. Exemplificări se pot face apelând aproape la fiecare dintre marii noștri gânditori, filozofi, poeți și creatori în diferite domenii ale artei. Coloana Infintului, a lui Constantin Brâncuși mărturisind cu asupra de măsură despre acel perpetuu început în care am fost predestina-ți să încremenim. Lamentația de un tragism înfiorător a contemporanului nostru om de cultură Constantin Codrescu, confirmând că sunt mari probleme cu Tabla noastră de valori : Oare tot timpul trebuie s-o luăm de la capăt ? ! (interviul publicat în Astra, nr.2o (3o7) 2oo8). Am putea face un adevărat corolar al stării de fapt prin unanimitatea cu care a fost repudiată Casa Poporului (edificiu concret și nu imaginar), pri-vit ca o apariție stranie, sinistră și străină spiritului și destinului nostru creator. Cuvântul destin cât și epitetul creator fiind termeni încărcați de oarecare mitologice aduceri aminte și atât. (L. Blaga) Mișcarea omului în timp înscrie întru firesc nevoia reamintirii etapelor purtând pecetea „domi-nației primordiale”, asigurându-se astfel că se află pe calea spre adevăr. Pentru noi, ar fi vorba de „zi-lele de-aur a scripturilor române” (M. Eminescu), sinonime cu trecutul cel mare, a cărui lecție, învățând-o, ne-ar ajuta să ne facem visatul viitor mare ! Dezideratul, cu cât trec zeci și sute de ani, se arată tot mai imposibil. Care să fie misterul ? Nu suntem capabili să reînvățăm lecția sau nu avem un trecut recuperabil, mai excat spus nu avem ce recupera, oricâte ritualuri am invoca ? Trecut-au anii ca norii lungi pe șesuri, constată cu mânia vieții Eminescu, observând că mersul racului a devenit un reflex fatal la ro-mâni ! Trecutul este definitiv trecut, tot ce e perfid și lacom – ocara aruncată semenilor săi -devine tot mai actuală, cu trecerea timpului ! Așa că, mâhniți, la rându-ne, revenind la “legenda noastră”, oricât am despica firul să arătăm că ar fi bălaie, suntem în imposibilitatea de a o face cât timp haloul de negură în care se află ne împiedică să-i vedem culoarea adevărată cât să identificăm ritualul specific mitului. Nici vorbă despre practici sau credințe în legătură cu secretele zidarilor pentru a cotinua în ACUM ceea ce au făcut CÂNDVA ! Chiar, din construcțiile trecutului nostru am avea vreo lecție recuperatorie ? În această situație, mai potrivit ar fi să privim legenda atât cât este, adică purtătoarea unui motiv migrator și nimic mai mult, fără a-i atribui valențe pe care nu le are, chiar dacă imaginarul nostru flămând stă cu geamurile larg deschise ! De nu cumva, dat fiind că nouă ne cam place să trăim în enigmatic, să ne iluzionăm că legenda a venit de aiurea tocmai pentru a ne transmite, doar nouă, un mesaj !!!Și că acel mesaj ar putea fi, spre exemplu, semnalarea expansiunii stilului arhitectonic bizantin ! Aproape că nu am avea nimic de obiectat, dată fiind situația exponențială a mânăstirii Curtea de Argeș ! Aici, poa-te, își au sursa și păreri ce vehiculează ideea că legenda reprezintă revalorificarea religioasă, istoric recentă, a unui simbolism arhaic : sanctuarul ca imago mundi (teritoriul sacru unde comunică între ele Cerul, Pământul și Infernul). Adică, în realitate, bizantinismul înaintează, fixându-se printr-un reper arhitectonic – Curtea de Argeș -, în schimbul căruia, noi ne îmbogățim imaginarul cu un imago mundi ! N-ar fi exclus ca tocmai de aici să se fi ivit subita necesitate a ridicării la gradul de mit a legendei. În taină, vreun conciliu să fi impus o dogmă prin care legenda să fie privită ca mit ! Nici n-ar fi de mirare, câtă vreme, în felul acesta, neamul nostru se mai putea consola că a găsit justificarea spirituală a înclinației neortodoxe a firii sale, de a-și sacrifica, fără zăbavă, fii, creatori sau nu. Motiv în plus de a adopta legenda în care se află camuflat mitul fără atestat, aducând mai degrabă a dogmă ! Să mai stăruim asupra începutului legendei,și anume aspra momentului când rolul oracular îi revi-ne, bineînțeles, Prințului Negru (V-oi zidi pe voi/V-oi zidi de vii/Chiar în temelii) Văzând lucrul în zădărnicie al meșterilor, Domnul se încrunta și-i amenința să-i puie de vii chiar în temelii ! Astfel de amenințări, auzite zi de zi, fac ca premoniția din visul lui Manole să fie de așteptat, dar nu și însușirea paternității soluției privind transferul sufletului pentru a dura zidirea ! Admonestările și amenințările Prințului Negru, tulburându-l într-atât încât să nu-ș1er mai dea seama că în vis, de fapt, i se repetase primejdia care îl pândește, așa cum i se repetase după ce-și legase soarta de “zidul meu/Aici aleg eu/Loc de monastire/Și de pomenire În acest context apare surprinzătoare docilitatea zidarilor, a căror singură reacție este să lucreze tremurând și să tremure, lucrând, și-apoi, ușurința cu care se prind să păstreze sacrificiul primei sosite ca pe o taină, nebănuind că, acceptând o astfel de regulă își puneau în pericol propriul destin. Au prefe-rat în pur stil românesc, să spere că o să piară mai întâi capra vecinului… Și-atunci, mai poate fi vorba de vreo lecție de contribuție la cunoaștere și autocunoaștere, de formare a noi comportamente, de posibilitatea producerii de evenimente, de influențare a realității psi-hologice sau mobilizarea a psihismului, imprimând lumii și istoriei ei un dinamism profetic ? Găsim în baladă un grăunte credibil, măcar, venit din trecutul nostru, foarte îndepărtat, revelând o modalitate de a construi conform unui ritual și unui simbolism specific lucrărilor de construcții ? Dimpotrivă, legenda, abundă de o simbolistică păgână iar finalul în care este curmat destinul lui Manole și al meșterilor săi -, după ce prind a se mândri că pe acest pământ n-ar mai fi meșteri așa mari și, la o adică, oricând știu a zidi altă mânăstire, pentru pomenire, mult mai luminoasă și mult mai frumoasă - ar putea fi luat, într-adevăr ca o lecție : aceea a nenorocului ! Manole își află sfârșitul într-o fântână, dar una din acelea cu apă sărată ! Să înțelegem, adică, faptul că odată cu el și ai lui se stinge orice speranță în ale construcției ! Manole, respectiv constructorul pe care îl simbolizează, nemaiputând fi folositor în niciun fel semenilor. Însuși urmașul său se stinge înzidit ! Un astfel de final, cu ștergerea de pe tablă a cunoștințelor, să aibe vreo legătură cu mitul ? Parafrazând poetul, când spunea că nu crede nici în Iehova, la rândul nostru spunem că nu avem nici un motiv să vedem în legenda Meșterului Manole un mit, și încă unul fundamental al culturii noastre ! Conotațiile religioase, chiar de abundă, nu au tăria de a ne amăgi (sau ameți) întru mândrie. Fie ea și imaginară ! P.-S. Mare păcat nu s-a perindat prin arealul nostru un motiv migrator al bordeiului ca să-l convertim în descendent al peșterii lui Platon… Nota: Ion Nete. Membru al USR, nascut in Pesceana, judetul Valcea, absolvent al Facultatii de limba si literatura romana din cadrul Universitatii Bucuresti. Domiciliul in Miercurea Ciuc, judetul Harghita, unde a lucrat ca ziarist la Informatia Harghitei si dupa l989 consilier la Inspectoratul pentru cultura al judetului Harghita . A debutat in revista studenteasca bucuresteana AMFITEATRU cu proza scurta TRADAREA UMBREI (1968). A mai publicat in revistele Luceafarul ,Vatra, Ateneu, Academia Barladeana, Szekelyfold, fiind distins cu premii si mentiuni la concursurile nationale : Marin Preda, Iosif Vulcan,Tudor Arghezi, Pavel Dan, Mihai Eminescu,etc. Debutul editorial (anuntat prin planul ESPLA pe 1970) a avut loc abia in l986, in volumul colectiv de reportaje CARTEA MURESULUI, Editura Eminescu iar in 1994 cu volumul de proza scurta SERPII DE TAMAIE, Editura Tipomur,Tg.Mures. A mai publicat volumele de proza RASTIGNIREA IN CRUCEA LUI NASTAVNIC, 2001 si NOAPTEA ALBASTRA - bilingv (romana si maghiara) 2003, la editurile Szekelyfold si Neptun din Miercurea Ciuc. Proza lui Ion Nete poate fi citita in revista AGERO http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/PROZA/De-a%20v-ati%20ascunselea%20cu%20vii%20de%20Ion%20Nete.htm http://snipurl.com/7otno |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |