Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 53 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Polemici: Isabela Vasiliu-Scraba. Visul lui Mircea Eliade
    Scris la Sunday, November 30 @ 14:42:48 CET de catre asymetria
    Lecturi critice Se făcea că Eliade a murit si că el se vedea pe sine mort, de undeva din afara coșciugului. La un moment dat sicriul cu rămășițele sale pământești a început să plutească în aer pornind de la Paris către București. Vederea din exterior a putut urmări zborul pănă în Bulgaria. Din dreapta Dunării privind peste granița constituită de fluviu, Eliade a constatat cu surpindere că spectacolul a luat o altă înfățișare. Pe cât de limpede fusese imaginea pe care a putut-o urmări cu ușurință pe tot parcursul de la Paris pănă la granița cu România, pe atât de încețoșată devenise ea acum, ducându-l la imposibilitatea de a mai urmări plutirea sicriului de la Dunăre către București. Odată intrat pe teritoriul țării, coșciugul a fost înconjurat de o negură în care nu putea străbate acea privire însoțitoare, acel spirit nemuritor al lui Eliade.




    Isabela Vasiliu-Scraba
    Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade

    In numarul dedicat lui Alexandru Dragomir de o revistă scoasă de Liiceanu (Studia Phaenomenologica IV, 3-4/2004) , umplut pe sfert cu prefața si postfața la volumul Crase banalități metafizice (Ed. Humanitas, 2004) și mai mult de jumătate cu texte de-ale lui Dragomir publicate în românește în primul si al doilea volum scos de Humanitas în 2004 si 2005, în puținele pagini rămase, alături de un text memorialistic a lui Walter Biemel (publicat si de Ierunca în Ethos), cititorul revistei află de la Horia Roman Patapievici si de la Virgil Ciomos că la una din conferintele ținute de ei ca bursiei NEC a asistat Alexandru Dragomir.
    L’ “ange” messager (p.81), Andrei Plesu, nu-l informase pe Ciomoș de aleasa asistență pe care urma să o aibă. La cei aproape 80 de ai ai săi, fostul discipol al lui Heidegger a fost adus cu mașina, ca împreună cu Andrei Scrima, prin simpla lor prezență, să “valideze”, prin “grăitoarea” tăcere (apud. Ciomoș) a fiecăruia din cei doi, “înaltul” nivel al cunoașterii filosofice la care ar fi fost ajuns conferențiarul absolvent al acelei Facultăți de materialism dialectic care purta numele de Facultate de Filosofie.
    După ce a constatat (din Jurnalul de la Păltiniș apărut la Cartea Românească în 1983) că Înalta Poartă îi permite lui Noica să fie înconjurat de unii tineri, Alexandru Dragomir i-a solicitat acestuia să-i împrumute îngerii păzitori care puteau trece cu burse Humbold dincolo de Cortina de Fier. Astfel că, din 1985, dată fiind vitregia vremurilor, Dragomir a ajuns să țină conferințe în casa lui Gabriel Liiceanu, cu un public de 3-4 persoane care înregistrau de zor (în scris sau pe casete) spusele lui. Fiind între cunoscuți, bătrânul Alexandru Dragomir s-a lăsat purtat “pe sus” de Pleșu la conferința lui Ciomoș, prilej cu care a discutat in exclusivitate cu părintele André Scrima, cu care mai avusese prilejul de a se tachina pe teme filosofice.
    Dacă la NEC s-au găsit atunci laolaltă doi dintre marii filosofi români în viață, unul reîntors în țară după o lungă misiune (păr. Andrei Scrima) si altul scos la vedere (Alexandru Dragomir) din negura marginalizării impuse cu de-a sila* odată cu instalarea lui Ioșca Chișinevschi (secondat de Paul Cornea) la cârma culturii românești, cine să mai nege excelența “centrului de excelență” (New Europe College)?

    Revenirea în țară a lui Mircea Eliade urma să îndeplinească (indirect) același rol: prin simpla sa prezență el ar fi dat girul regimului de ocupație ideologică si culturală a țării. Momeala fusese la început publicarea Aspects du Mythe cu traducerea revăzută de Sergiu Al-George, tărăgănată vreme de opt ani. Din Jurnalul lui Eliade aflăm că prin 1970 cenzorii ideologici se împiedicaseră de un citat (ulterior suprimat la sugestia faimosului istoric al religiilor) din Norman Cohn “în care comunismul si nazismul erau socotite printre mesianismele moderne” (vol.II, 2004, p.131). După încă doi ani lucrarea s-ar fi publicat “de urgență” dacă Virgil Cândea ar fi reușit să-si ducă la bun sfârșit misiunea de-al convinge pe Eliade să revină în țară. Prin 1977 Virgil Cândea încă îl mai “implora” de la Cleveland să-și facă apariția după Cortina de Fier. De data aceasta oficialii ridicaseră miza: Eliade era zor nevoie invitat să devină membru de onoare al Academiei RSR: “i-am explicat (poate puțin prea brutal, notează fostul asistent al lui Nae Ionescu) de ce sunt silit să refuz” (12 aprilie 1977). Drept care a mai trecut un an pănă să apară în librării Aspecte ale mitului (1978).
    Mircea Eliade nu s-a lăsat păcălit să revină pentru a da girul “barbariei” (apud. Vintilă Horia, rev. Origini/Romanian Roots, vol.XIV, No. 135-136, sept.-oct.2008, p.VIII), din țara unde gândirea rămâsese oficial întemnițată, si unde Anton Dumitriu împreună cu Noica ajunseseră a reprezenta aproape în exclusivitate întreaga filosofie românească. Eliade, care din tinerețe se ocupase cu cele mai înalte realizări spirituale ale omenirii, se pare că fusese dăruit cu ceva puteri divinatorii.
    Fiindcă prin intermediul unui vis el a avut imaginea receptării în țară a operei sale. Nu doar pentru momentul în care a visat, moment când oficialii culturii încă mai sperau să-l momească să treacă de Cortina de fier, ci valabilă mai ales după 1990 în România acelorași “atei stângiști și viermi extremiști care rod marginile Culturii” (Vintilă Horia, 29 martie 1975, în rev. Origini/Romanian Roots, vol.XIV, No. 135-136, sept.-oct.2008, p.VII).
    Se făcea că Eliade a murit si că el se vedea pe sine mort, de undeva din afara coșciugului. La un moment dat sicriul cu rămășițele sale pământești a început să plutească în aer pornind de la Paris către București. Vederea din exterior a putut urmări zborul pănă în Bulgaria. Din dreapta Dunării privind peste granița constituită de fluviu, Eliade a constatat cu surpindere că spectacolul a luat o altă înfățișare. Pe cât de limpede fusese imaginea pe care a putut-o urmări cu ușurință pe tot parcursul de la Paris pănă la granița cu România, pe atât de încețoșată devenise ea acum, ducându-l la imposibilitatea de a mai urmări plutirea sicriului de la Dunăre către București. Odată intrat pe teritoriul țării, coșciugul a fost înconjurat de o negură în care nu putea străbate acea privire însoțitoare, acel spirit nemuritor al lui Eliade.
    Această viziune ar putea fi interpretată în felul următor: Intrate pe teritoriul ciuntit al patriei sale, rămășițe pământești ale marelui Eliade își vor pierde calitatea de a fi fost corpul decedat al unui istoric al religiilor onorat de lumea academică, devenind prada mult așteptată de vânătorii de cadavre. Prin acest vis Eliade a fost înștiințat că imediat după moartea sa “reflectoarele se vor îndrepta cu toată forța asupra anilor treizeci” cum scrie Virgil Nemoianu (1) care l-a încurajat pe Norman Manea să joace cartea vieții sale atacându-l pe Eliade, fapt bine apreciat in Israel si abundent răsplătit cu o bursă de un an în RFG, un post de universitar la Bard College (SUA), indemnizații de cercetare/creație de la Fundația Guggenheim etc. (2).
    Ideologul Nemoianu, care primise în două rânduri textul lui Norman Manea în vremea când acesta îl cocea, va scrie cu îngâmfarea caracteristică tuturor impostorilor care-și dau cu părerea în domenii in care nu se pricep, că Eliade, Enescu si Brâncuși “îl lasă indiferent” si că multe din principalele lucrări savante ale lui Eliade i-au rămas necunoscute. Apoi decretează apodictic: “Eliade, Noica, Cioran, toată generația lor, de la Vulcănescu până la Țuțea aparțin trecutului” (p.192).
    Spuneam că Eliade a avut daruri divinatorii, fiindcă el a presimțit care este si care va fi receptarea oficială a operei sale. In forma acestui vis premonitoriu Eliade a intuit că ideologii de serviciu il vor considera “mort” spiritualicește. Desigur, știa de mult de găselnița “presupozițiilor politice ale scrierilor sale științifice” (apud. S.Antohi), după cum știa bine că în Occident nici un istoric serios al religiilor nu se coboară la asemenea nivel al discuției. Dar pentru cei de-acasă, pentru România ciuntită si decapitată de vârfurile spiritualității sale, pentru cultura românească în care izvoarele fuseseră dinadins secate, situația nu se prezenta ca în Occident. Si aici intervine puterea divinației.
    Intr-o cultură materialistă dirijată din umbră de ocupantul țării mai bine de jumătate de secol, o cultură în care a fost săltat (pe cele mai înalte culmi) un istoric al religiilor precum Andrei Pleșu, geniul eliadesc va dispărea într-o ceață extrem de deasă.
    Dar Eliade mai prevede ceva. El intuiește în plus, că oficialii din țară nu-l vor da cu totul uitării. El poate reveni acasă. Sicriul îi ajunge la București, dar culturnicii de aici se vor preocupa de Eliade ca de un om oarecare, scăpat de temnița care-l aștepta cu porțile deschise din 1945. Redus la dimensiunea de cetățean care s-a bucurat de drepturi cetățenești si a avut simpatii politice, Eliade va fi catalogat în țara sa, cum a fost catalogat si prietenul său Mircea Vulcănescu, drept “bandit fascist”. Revenirea postumă a lui Eliade nu va semăna în nici un caz cu revenirea postumă a lui George Enescu, interpretat post mortem de toți marii muzicieni si onorat an de an prin festivaluri care la București îi poartă numele.
    Vorbind de mormântul lui Enescu rămas gol la Tescani, Ion Papuc subliniiază “eșecul reîntoarcerii acasă a lui Enescu si-i asociază imaginea visului eliadesc cu sicriul zburător. Aceasta îl duce pe Ion Papuc la concluzia că indiferent dacă s-ar fi întâmplat ca rămășițele lui George Enescu să ajungă a-și dormi somnul de veci în țărâna propriei țări, privirea lui Enescu ar fi rămas “definitiv în exil. Privirea lui, adică spiritul, geniul lui creator, cum se spune, ar fi rămas definitiv în exil”(3). Hemenetutizarea după care accentul e pus pe rămânerea definitivă în exil, văduvește visul lui Eliade tocmai de partea premonitorie a sa, de secvența cu plutirea neîntreruptă a sicriului într-o negură în care lumina spiritului nu-l mai însoțește. E foarte adevărat că atât la Enescu cât si la Eliade, creativitatea le-a fost benefic influențată de viața din exil. Dar divinația din visul lui Eliade nu este axată pe faima care îi va rămânea vie in Occident, unde scrierile îi vor fi neîntrerupt publicate si traduse (cum s-a întâmplat cu traducerile făcute de Joaquin Garrigou, directorul Institutului Cervantes din București). Eliade (pre)vede ce se va întâmpla cu opera lui de o viață în țară, el are premoniția negurii care va întuneca lumina spiritului încorporată în scrierile sale.


    Isabela Vasiliu-Scraba
    26 nov. 2008
    Note:
    1. In postfața la volumul lui Mihai Sora (Despre dialogul interior), Virgil Nemoianu (fost membru PCR) nu a putut scrie despre “nefastul si insignifiantul Nae Ionescu” si despre “neașteptata răutate a românilor față de semenii lor” cum a făcut-o în volumul prin care Editura Humanitas a marcat centenarul nașterii lui Eliade (v. Intâlniri cu Mircea Eliade, Ed. Humanitas, Buc., 2007). Aici a trebuit să se resemneze să amintească de “incandescentul si controversatul Nae Ionescu”.
    2. v. rev. Origini/Romanian Roots, nr. 3-4/2001.
    3. v. Ion Papuc, Scriitorul de filosofie, Ed. România Press, 2008, p. 145.
    Associated Topics

    Historia oculta


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.40 Seconds