|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 35 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Proza: Tiberiu Mihut. Roma, primavara, file de carnet Scris la Sunday, May 04 @ 19:40:58 CEST de catre asymetria |
benares scrie "Bună dimineața Roma! Circulația auto pare imposibilă, eppur si muove. E surprinzător că totusi „merge” pe străduțele înguste și cu atâta acumulare de mașini în locurile mai deschise; iar fiecare „mobil” are claxonul lui. Motocicliștii trec oricum, ai impresia că peste celelalte vehicule. Am ochit un autobuz mic, electric, numărul 119. Ne-am urcat, deși nu era clar unde mergea el așa de ecologic. După un timp, nu prea lung, ni s-a părut că recunoaștem locul și am coborât. Era exact de unde plecasem, dar pe trotuarul de vizavi. Roma, un labirint pentru turiștii pedeștri. Degeaba o iei tu încotro crezi, drumurile te duc singure. Nu încerca să urmezi detaliile vreunui plan prestabilit, mai bine lasă-te purtat, în felul acesta poți avea și surprize plăcute. Reversul medaliei. Azi, criză puternică de alergie; și asta mai înseamnă „să fii un olfactiv”. Ți se pare atunci că Roma e un oraș copleșit de trecut, prea înțesat de mașini și pietoni într-un carusel fără sfârșit, condamnat sa-și etaleze rănile și să-și macine dorințele decadente. Ce deosebire față de liniștea Toscanei! Basilica San Pietro, cea mai mare din lume, zice-se. Un elefant gigantic în mijlocul ei, baldachinul, cu siguranță cel mai mare din universul apropiat. Prea mult loc gol în jur. Am fost atras într-acolo mai ales pentru reîntâlnirea cu „Pieta", după foarte mulți ani. Același mesaj, rupt de Michelangelo din viziunile lui și din înțelepciunea pietrei. Nimeni nu-l înțelege cu adevărat, turiștii se uită obosiți la câte un ghid care le spune bazaconii cu un aer isteț. Am luat-o singur către autobuz lăsându-i pe ceilalți să-și facă drum spre o stație de metro de lângă Vatican. Ei au dat peste un afiș cu concert de manele, eu i-am reîntâlnit pe francezii din avion, cei cu bagaje puține. Nu erau aici doar pentru un weekend... După un timp începi să înțelegi ce e cu autobuzele mici și electrice: numai ele trec pe unde nu se trece, o iau pe scurtături și pe sensuri interzise, pe Corso pietonal și chiar prin parcul Villa Borghese. E banal să te plimbi pe Corso ca toată lumea. Urcă-te în micul bus 119, te va duce tot pe acolo, și tot la pas. În plus, poți să reziști cu dezinvoltură tentației de a intra în magazine. După cum spune prezentarea, micul apartament în care stăm este un „gratioso appartamento in palazzo d'epoca signorile molto silentioso e ad un passo dalle principali attrazioni e meraviglie di Roma”. Proprietara, o „signora” simpatică și cu trei copii, din care unul de 24 de zile care țipă tocmai atunci când ar trebui sa fie liniștea din reclamă. Al patrulea e pe drum și va face deliciul viitorilor locatari. Ca să fie mai clar: toți aceștia stau deasupra. Și statisticile, care spun ca Italia duce lipsă de copii... Probabil că am nimerit la singura „mare familie” pe o rază de câțiva kilometri. Am tras deci lozul cel mare, nu poți să n-o iei ca pe ceva foarte pozitiv. Remarcasem în autobuzul care ne ducea de la aeroportul Ciampino spre metrou o familie franceză. Când au coborât am făcut un gest care însemna „ce puține bagaje au, uite că se poate și așa!” Sunt doar pentru weekend, îmi spune Ina disuasiv, înțelegând foarte bine la ce mă gândesc. Bună dimineața Roma! Circulația auto pare imposibilă, eppur si muove. E surprinzător că totusi „merge” pe străduțele înguste și cu atâta acumulare de mașini în locurile mai deschise; iar fiecare „mobil” are claxonul lui. Motocicliștii trec oricum, ai impresia că peste celelalte vehicule. Am ochit un autobuz mic, electric, numărul 119. Ne-am urcat, deși nu era clar unde mergea el așa de ecologic. După un timp, nu prea lung, ni s-a părut că recunoaștem locul și am coborât. Era exact de unde plecasem, dar pe trotuarul de vizavi. Roma, un labirint pentru turiștii pedeștri. Degeaba o iei tu încotro crezi, drumurile te duc singure. Nu încerca să urmezi detaliile vreunui plan prestabilit, mai bine lasă-te purtat, în felul acesta poți avea și surprize plăcute. Metroul are un aer cunoscut. Stațiile la fel. Oamenii pot vorbi tare. Nu ți s-ar părea prea ciudat să auzi la difuzor: urmează stația Grozăvești cu peronul pe partea dreaptă... Portocalii, citricele în general, sunt pomi care au în același timp și fructe și flori. Dacă parfumul florilor ți se pare amețitor, înțelegi ce înseamnă „să fii un olfactiv”. Cum se poate găbji o portocală? pentru că nu le poți lua simplu cu mâna, toate sus, cele de jos demult dispărute: arunci cu rucsacul, cad vreo 3-4. Cu toate lipsurile, apartamentul are cel puțin două mari calități. Este la doi pași de Villa Borghese, un parc enorm, cu pini uriași, cu văi și coline înflorite și cu galeria Borghese, despre care o să mai povestim. Al doilea avantaj e că se află lângă scoală: ieși din casă și ești ca și în școală. De ce un avantaj? Întrebarea e bună...nu știu decât că întotdeauna mi s-a părut un privilegiu să stai lângă școală. Păi de ce mă interesează asta acum ? Noo, nu mă interesează. (Dar tot am stat o săptămână lângă școală, s-a notat?) Fântânile din Roma sunt albastre. Nu toate, dar sunt. Să încerc o explicație neștiințifică : apa vine de la un izvor cristalin (conform legendei, o fecioară l-ar fi arătat romanilor ce căutau să capteze apă de undeva ca s-o aducă în oraș prin apeduct), e chiar bună de băut și nu miroase a clor. Atunci și cerul se oglindeste în ea cu plăcere. (Îmi lipsește cel putin un amănunt: oare care era culoarea ochilor acelora din legendă ?) Lângă Campo dei Fiori, mâncând pizza, te poți uita la tabloul ceramic „Campo dei Fiori de altădată”. Tabloul nu e veridic; de ce? nici o rândunică pe cer. Nu se poate! E plin de rândunele chiar și acum; poate că sunt lăstuni... tot din familie. Oraș binecuvântat acela care își vede pe cer rândunelele! Înghețată pe toate gusturile, chiar și cele mai extravagante. Ina vine triumfătoare și-mi pune sub nas un con „tre gusti”, din care ceva verde. Fistic? Nuu, ceai verde, nu-ți plăcea ție ceaiul verde? Si râde, pentru că știe că eu știu ce spune ea de obicei despre ceaiul verde: cum că ar avea gust de balega de cal... Moda la Roma? Nu e vreo excepție să vezi fete tinere și subțirele cu...câte un munte de înghețată, cu frișcă pe deasupra și...încă un pic de ciocolată lichidă „pentru contrast”. Dovada clară că au un stomac independent pentru așa ceva, care nu ia parte la același metabolism cu celălalt. Sunt nume care sună frumos, cum ar fi „bacci”, „pompelmo” sau „cassatta siciliana”. Eu le-aș propune și altele: aida... cosi fan tutte... farniente, bella fornarina, monteverdi, mmmm, etc. Villa Borghese. În parc, un sipet cu bijuterii: faimoasa vilă care adăpostește galeria. Fiecare sală e în întregime decorată, iar tavanul se distinge prin cel mai rafinat „trompe l'oeil”. Printre operele remarcabile, cele care reprezintă femei fugind de insistența bărbaților (azi am zice „harcèlement” în franceză, nu?): sculpturile Hades și Persephona, Apollo și Daphne (un Bernini aici), Leda cu lebăda, iar în pictură Danae și ploaia de aur. Fiecare scenă are povestea ei eternă. Mai mult decât mitologie. Și apoi, Carravagio. Capul tăiat al lui Goliath, privit cu tristețe de tânărul David, este un autoportret. Când ai ajuns la capătul șirului de saloane, ai vrea s-o iei de la început. Dar nu te lasă, te trimit afară dupa fix doua ore. Ieșind iar la soare, simți că între timp au înflorit și salcâmii... Michelangelo a fost mereu în conflict cu papii dar a făcut cum a vrut el pentru că îi depășea de departe pe toți sculptorii vremii. Văzând „Pieta”, un alt sculptor de atunci a zis sus și tare că este opera altcuiva: nu se putea ca tânărul acela să-i fie autorul! Michelangelo s-a înfuriat atât de tare că a încrustat pe diagonală, cu litere mari: Michelangelo Buonarroti toscanul a făcut-o. Priceput acum? Pe urmă i-a părut rău și de atunci n-a mai semnat în nici un fel pe vreo altă lucrare... A pictat aproape toate personajele din tavanul capelei Sixtine goale, goale cum le-a făcut natura. N-a vrut să le îmbrace și papa a trebuit să angajeze un alt pictor, Daniele da Volterra, ca să mai ascundă unele-altele, de i-a ramas și numele „il Braghetone”. Nu tot năstrușnicul de Buonarroti l-a făcut pe Moise cu două cornițe (unii zic că ar fi din pricina unei traduceri greșite a Vechiului Testament, prostii!) în prim-planul lucrării ce trebuia să fie monumentul funerar al papei Giulio II? Cine altcineva ar mai fi îndrăznit? Papa însusi e figurat în poziție de “leu-culcat-văzut-din-profil”. O postură pare-se nobilă, întâlnită în timp până la fotografiile din perioada alb-negru a secolului trecut. În muzeul Vaticanului, „Școala din Atena”, sau „Academia din Atena” după numele ei adevărat, o frescă uriașă de Raphael, în care autorul s-a amuzat să-l facă pe Leonardo da Vinci în chip de Platon, și chiar pe el însuși printre alte personaje ca Arhimede, Diogene, Hera*****, etc. În dreapta jos se vede Euclid. Ei bine, Euclid tocmai arată o construcție cu compasul câtorva studente (sau studenți cu plete). În concepția idealizantă și pilduitoare a celor din secolul XVI, matematica avea mult succes în antichitate! Mă întreb eu chiar și azi (aproape în fiecare zi...) unde sunt studenții (și studentele...) de altădată? Ultima zi, deja ultima... Dimineața, fiind eu trimis după pâine, am deviat-o (inspirat de Nică a lu' Ștefan a Petrii) spre Villa Borghese, cu gândul să încerc un jogging („cu americancele”, cum ar zice unii). De o parte și de alta a Galeriei sunt grădini de plante, acum găsești flori și pomi înfloriți. Parfumul te face să te oprești ca un câine de vânătoare în aret. Am regăsit cunoștințe vechi și nemaiîntâlnite de mult: regina nopții și narcise sălbatice ca în Poiana Narciselor de lângă Șercaia, în Țara Făgărașului. (Și americancele? ar întreba unii. Nici urmă, probabil nu e sezonul). Împinși de metrou, trași de scaunele autobuzului, ajungem la aeroport și suntem nevoiți să decolăm. Zzip, arrivederci Roma! Pe drum, mă roade întrebarea dacă în Roma asta de azi mai poți întâlni romantici... Tiberiu Mihut" |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |