|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 63 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Restituiri: Liliana Corobca. Culisele cenzurii comuniste Scris la Saturday, March 29 @ 17:42:30 CET de catre asymetria |
Cercetarea activității cenzurii în România, văzută din perspectivă instituțională, se află la început. Pentru istoria cenzurii din perioada 1938-1944, descoperirea unui document care fusese depus la Biblioteca Academiei Române, editat de prozatorul și ziaristul Ion Lăcustă, a însemnat un pas înainte privind modul concret de realizare a cenzurii presei. O cenzură a activității editoriale în aceiași perioadă nu pare să fi existat, în orice caz nu am întâlnit studii pe această temă. Dar arhivele acestei instituții militarizate își așteaptă cercetătorii. Cercetatorii clujeni Ionut Costea, Istvan Kiraly si Doru Radosav au realizat, în 1995, o cercetare fundamentala : Fond secret, Fond "S" special. Începând cu anul 1999, Marin Radu Mocanu (2) a avut cred că primul ideea de a extrage fragmente privind cenzura editorială, spicuind printre referatele produse de redactorii de editură și contra-referatele cenzorilor, câteva sute de pagini din aceste fonduri, contribuție la înțelegerea instituirii unor tabuuri în literatura română modernă și la modul în care scriitori au încercat sau reușit să le ocolească sau depășească, între 1948 și 1985. Din păcate editorul Mocanu nu a avut răbdarea sau vocația unei cercetări științifice, ceea ce lipseste volumul de o astfel de valoare adăugată. Adrian Marino a început și el să studieze cenzura și a publicat în ultima parte a vieții o carte, Cenzura în România, 2000. Un manual util este cel al lui Marian Petcu, Puterea si cultura, O istorie a cenzurii. Bogdan Ficeac, în Cenzura comunistă și formarea "omului nou" publică documente interesante. Cu titlul Gândirea interzisă, Scrieri cenzurate în România 1945-1989, o echipa coordonata de sociologul și fostul deținut politic Paul Caravia (primul om care mi-a vorbit, în România comunistă, despre tragica exoeriență de la Pitești), a întocmit o lista a scrierilor cenzurate. Incompleta, afirma Paul Caravia în prefață, pentru că "nu a avut acces la documentele cenzurii aflate la Arhivele Statului", adică la cei aproximativ 57 de metri liniari de documente. Aceste fonduri sunt acum accesibile. Victor Frunză și George Dănescu (Pișcoci) au reeditat selecții din volumul sintetic Cărți interzise, pe baza versiunii din 1948. Cercetări în curs în fondurile Arhivelor Naționale, dintre care cel mai important cantitativ este cel al fostei Directii Generale a Presei și Tipăriturilor, ne-au permis, în vara anului 2007, la 30 de ani după desființarea acestei instituții și înlocuirea ei cu un sistem de cenzură difuză, pluripolară, sau cu autocenzura redacțională, să obținem o primă imagine privind modul de organizare al instituției și zonele sale de acțiune prioritară. Eram interesat mai ales de organigrama fluctuantă a instituției ca și de primele acțiuni de epurare a fondurilor de carte din bibliotecile publice, din librării și anticariate, Era vorba de punerea în aplicare a ordinelor Comisiei de armistițiu pentru așa zisă denazificare, de fapt începutul celei mai violente acțiuni de acculturație la care a fost supusă comunitatea românească. Această acțiune nu a avut loc probabil sub controlul Consiliului de miniștri al României (DGPT a fost creata dupa 1948), ci sub controlul Ministerul propagandei si al Ministerului Artelor si Informatiilor, pentru perioada 1945-1948. În România redactasem pentru revista Vatra, în a cărei redacție lucram, înainte de 1986, un studiu de vreo 3o de pagini despre Listele de “Uvrajuri prohibarisite“, pornind de la listele de cărți interzise editate la 1948, într-un volum sintetic, volum interzis și el, innaccesbil, secret, de uz intern, aflat într-un singur exemplar în seifurile directorilor de biblioteci publice din România de până la 1989. Avusesem norocul de a întâlni un om care a fost dispus să riște și să se separe de un astfel de volum. Era directorul unei biblioteci sindicale dintr-un oraș ardelean de provincie. Tentativa mea de publicare a primei părți din acest studiu a eșuat. O luasem destul pe de departe, dar vigilența cenzurii Direcției publicații din Consiliul culturii și educație socialiste s-a dovedit impermeabilă. În Franța am publicat, în franceză, în HERMES, o revistă a CNRS specializată în sociologia comuncării (1), câteva pagini din Jurnalul unui vulcanolog, jurnal personal ținut, cu destule intermitențe, din 1963 până acum, care se referau la situația cenzurii din presa culturală, în speță din redacția revistei Vatra, unde lucrasem între 1971 și 1986. În Arhivele naționale eram curios să aflu dacă persoanele care au fost trimise să efectueze epurarea aveau oarecari competențe, dacă au fost recrutate din cercuri specializate de intelectuali sau de juni activiști de partid, români sau alogeni colonizatori. Pentru asta aveam nevoie de organigrame și de dosare personale. Voiam să aflu care au fost criteriile pe baza cărora li s-a dat o putere discreționară unor indivizi care au eliminat din circuitul cultural, pentru o foarte lungă perioadă, mai tot ce reprezenta cultura și istoria românească. Sunt departe de a fi găsit răspunsul privind criteriile recrutării acestor decizători care nu erau controlați de nimeni, ei fiind aceia care puteau elimina de la o zi la alta câteva mii de cărți dintr-o bibliotecă sau provoca falimentul unui librar sau al unui anticar de cărți, care nu mai avea voie să vândă nimic din ceea ce era fondul său normal de comerț. Dar începutul e făcut și mai tinerii cercetători pot continua și aprofunda fără idei preconcepute de vreun fel. Important mi s-ar părea să fie căutați supraveghetorii suoraviețuitori, pentru a-i solocita să descrie funcționarea instituției din interior și pentru a urmări statistic evoluția cadrelor sau, individual, cariera ulterioară a unora dintre ei. Mai rămân de inventat noi ramuri ale acestei cercetări, pe care le-ași numi economia și, respectiv, psihologia socială a cenzurii. Se cuvine să știm în ce mod, prin distrugerea sectorului privat al comerțului de carte a fost îndiguită, orientată, difuzarea cărții și s-a blocat accesul la tradiție al societății românești. (Titlu posibil - Rolul ocupantului colonial în implantarea economiei sociale a cenzurii). Ar mai fi de știut ce influență de lungă durată asupra psihologie colective a avut practicarea cenzurii și auto-cenzurii în toate sectoarele existenței. Eu cred că acest aspect din urmă este esențial, fiindcă a dus la criza identitară și morală acută pe care o trăiește societatea românească. Nu știu unde și în ce mod erau depozitate obiectele-carte epurate astfel începând cu anul 1945, și care a fost în timp soarta lor. Exista o rețea de depozite, unde carțile epurate, confiscate din biblioteci private sau din circuitul poștal controlat, erau păstrate uneori în condiții complet necorespunzătoare. Astfel au putrezit și dispărut zeci de mii de cărți, unele de o valoare inestimabilă. Altele au ajuns în bibliotecile cenzorilor. După ce constrângerile politice au fost slăbite, niciodată complet abandonate de regimurile comuniste care s-au succedat, știu că fondurile bibliotecilor epurate au fost în parte reaprovizionate cu cărți din aceste depozite. Ceea ce înseamnă că în mod paradoxal exista un fond de rezervă niciodată distrus, cu cărți doar scoase din circulație. Am avut privilegiul să vizitez prin 1984 un astfel de depozit la București, însoțindu-l pe Dimitrie Poptămaș, pe atunci bibliotecar la Biblioteca județeană Mureș. Colaboratoarea revistei Asymetria, Liliana Corobca, cercetătoare, m-a ajutat colegial să completez baza mea documentară cu noi surse adăugate astfel celor câteva sute de pagini pe care le fotografiasem deja, după ce obținusem o legitimație de acces la arhive. Ileana Corobca a făcut totodată noi demersuri, pe cont propriu, pe importante teme conexe, acumulând date interesante pe care a început să le valorifice. Iată un prim rezultat al eforturilor sale, pe care le susținem cu interes și simpatie și prin publicare. Dan Culcer „În dosarele Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor de la Arhivele Naționale nu am depistat decât două documente care să ateste controlul consilierilor sovietici și rolul lor în formarea noului aparat de cenzură. La 23 ianuarie 1946 „Comisia Română de Armistițiu și Comisariatul General de Executare a Armistițiului își încetează activitatea; aplicarea clauzelor Convenției de Armistițiu este asigurată în continuare de comisia Română de Legătură cu Comisia Aliată de Control, care funcționează pe lângă Ministerul de Externe (creată în aceeași zi)” (Istoria României în date). Cenzura nu a apărut în România odată cu venirea tancurilor sovietice, dar , spre deosebire de formele și manifestările ei cunoscute de secole, nouă cenzură „plantată” (implementată) de consilierii sovietici nu se ocupa atât de „corectarea” ideologică a creației artistice, cât de (re)educarea minților umane, manipularea tuturor informațiilor asimilate de un public (un popor) sau emise de artiști, savanți, jurnaliști etc. Pe seama cenzorilor există mituri care se adeveresc sau nu în documentele parcurse până acum (cenzura acționa ca o structură ocultă, secretă, stârnind oroare și frică – adevărat, toți cenzorii erau evrei – fals etc.). Sistemul cenzorial are structura unei piramide, vârful căreia se numește Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor, care a activat oficial pe lângă Consiliul de Miniștri din 1949 până în 1977.” L. C. Liliana Corobca despre CULISELE CENZURII COMUNISTE Studiu în curs de apariție la revista Observatorul cultural din București Sovrom. Rolul ocupației militare sovietice în implantarea cenzurii politice În dosarele Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor de la Arhivele Naționale nu am depistat decât două documente care să ateste controlul consilierilor sovietici și rolul lor în formarea noului aparat de cenzură. La 23 ianuarie 1946 „Comisia Română de Armistițiu și Comisariatul General de Executare a Armistițiului își încetează activitatea; aplicarea clauzelor Convenției de Armistițiu este asigurată în continuare de comisia Română de Legătură cu Comisia Aliată de Control, care funcționează pe lângă Ministerul de Externe (creată în aceeași zi)” (Istoria României în date). Cenzura nu a apărut în România odată cu venirea tancurilor sovietice, dar , spre deosebire de formele și manifestările ei cunoscute de secole, nouă cenzură „plantată” (implementată) de consilierii sovietici nu se ocupa atât de „corectarea” ideologică a creației artistice, cât de (re)educarea minților umane, manipularea tuturor informațiilor asimilate de un public (un popor) sau emise de artiști, savanți, jurnaliști etc. Pe seama cenzorilor există mituri care se adeveresc sau nu în documentele parcurse până acum (cenzura acționa ca o structură ocultă, secretă, stârnind oroare și frică – adevărat, toți cenzorii erau evrei – fals etc.). Sistemul cenzorial are structura unei piramide, vârful căreia se numește Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor, care a activat oficial pe lângă Consiliul de Miniștri din 1949 până în 1977. Aici se făceau legile (cenzurii), se hotăra ce și cine trebuie interzis, se dădeau ordine pentru întreaga țară, aici se recruta personalul și se educa corespunzător pentru a controla diverse domenii social-artistice etc. Dar nu toți erau niște cerberi fioroși, nu toți inspirau acea frica atavică și dacă o inspirau, erau și ei, la rândul lor, măcinați de frică și nu numai. Unii cenzori au fost ani în șir repetenți la Litere sau Filosofie, alții nu aveau bacalaureatul, dar pretindeau ca scriitorii să joace după cum cântă ei. Imperiul cenzurii este, în unele privințe, o copie metonimică a sistemului comunist, în altele, creierul perfid al acestui sistem. Se spune că cine cunoaște trecutul, nu-i mai repetă greșelile. Asemănările prezentului cu trecutul devin tot mai evidente (în prezent), astfel încât cunoașterea secretelor comuniste poate însemna o îndepărtare și o anulare a rămășițelor unui sistem mereu muribund, dar niciodată mort. Primul document pe care-l prezentăm apare în rusă și română, solicitându-se acordul pentru publicarea unor reviste, al doilea e scris în limba rusă (cu antet tot în rusă) și cu un scurt rezumat în limba română, datat și semnat indescifrabil. Se pare că documentele aparținând Comisiei Aliate de Control au fost luate de reprezentanții sovietici odată cu plecarea lor din țară (nu am găsit până în prezent un asemenea fond). I Ministerul Informațiilor Direcțiunea Presei Nr.3687 15 Aprilie 1946 Domnului Maior Cebanenco Șeful Biroului Cenzurii de pe lângă Comisia Aliată de Control în România Direcțiunea Presei găsește necesar să se acorde publicațiilor notate mai jos autorizații de apariție legală în continuare și că roagă a-i comunica dacă Comisia Aliată de Control în România are de făcut vreo obiecțiune în cauză. Biserica bănățeană și Duh și Adevăr − Timișoara Lumina Satelor și complectarea “Oastea Domnului” − Sibiu Telegraful român − Alba Iulia Temeșvaerer Zeitung − Timișoara Opinia liberă − Ploiești Unirea Poporului − Blaj Foaia Poporului − Cluj Vlăstarul − Buzău Sionul românesc − Lugoj Gazeta Sibiului − Sibiu Viața bănățeană − Timișoara Ecoul Târnavelor − Mediaș Gândul nostru − Pitești Flacăra − Piatra Neamț Foaia diecezană − Caransebeș Lumina Creștină − Câmpu-Lung-Muscel Vocea Buzăului − Buzău Lumea Nouă − Sighișoara Avântul − Petroșani Temeșvarski Vestnik − Timișoara Gazeta municipală − București Poporul − Sibiu Directorul Direcției Presei Gr. Preoteasa (17-18, 1/1944) II Comisia Aliată de Control În România 3 iunie 194... Directorului Direcției Presei Domnului Ivașco Am onoarea de a vă aduce la cunoștință că Comisia Aliată de Control nu are nimic împotriva apariției publicației științifice „Revista de oftalmologie”. Șeful Biroului de Cenzură a C[omisiei]A[liate]C[control], Maior Cebanenco 3.VI.1947 Agrement pentru apariția publicației științifice „Revistei de oftalmologie”. [ss indescifrabil] (16, 1/1944) 2. Structura DGPT. În funcție de anumite priorități sau interese, structura Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor a suportat nenumărate modificări. În anul înființării (1949), instituția are următoarele organe centrale: – Direcția Presei și Publicațiilor Periodice – Direcția Autorizării Cărții – Serviciul Presei Străine – Serviciul Secretariat – Serviciul de Cadre și Învățământ Profesional – Serviciul Administrativ – Serviciul Contabilității. (din “Hotărârea Nr.461/ 28.V.1951”, fila 2, 10/ 1949) La 23 august 1954, prin “Hotărârea Nr.267”, semnată de Președintele Consiliului de Miniștri, Gh. Gheorghiu-Dej și Directorul General al Treburilor Consiliului de Miniștri, Petre Costache, DGPT se organizează pe trei sectoare centrale: Presă (Sectorul I), Carte (Sectorul II), Propagandă și agitație orală și vizuală (Sectorul III), acestora subordonându-se următoarele unități: Direcția “Tipărirea Presei Centrale” Servicul “Presei Locale”. Serviciul “Difuzarea Presei Centrale” Direcția “Tipărirea Cărții” Serviciul “Difuzarea cărții” Serviciul “Biblioteci, Anticariat” Serviciul “Radio” Serviciul “Radioficare-Radioamplificare” Serviciul “Agerpres” Serviciul “Agitație vizuală, Muzee-Expoziții-Cinematografie-Teatru” Direcția “Instructaj și control” Direcția “Import-Export” Servicul “Informații externe” “Biroul special” Serviciul “Documentare” Servicul “Învățământ” Direcția “Contabilitate” Direcția “Administrativă” Direcția “Secretariat”. [20-21, 10/1949] Parcurgând statul de funcțiuni din 1.IX.1961, remarcăm schimbările, ramificațiile tot mai complexe și mai variate, din interiorul instituției: Sectorul I. Tipărirea Presei Centrale Controlul Ziarelor departamentale și de Uzină și a Imprimatelor Diverse Radio Televiziune Știință și Tehnică Sectorul II Import-Export Literatură Sectorul III Instructaj-Control Teatre-Filme-Expoziții Sectorul IV Ideologie Biblioteci-Anticariat-Muzee Documnetare și Informare în lucrările de L. Maghiară Unități ajutătoare Secretariatul Colegiului Direcția Personalului Direcția Publicațiilor-Planificării-Contabilitate Serviciul Administrativ Împuterniciți Regiuni-Raioane [112-127, 11/1957] Aceste servicii sau direcții sunt împărțite, la rândul lor, în secții, sectoare, subunități. De pildă, Serviciul “Biblioteci, Anticariat” este format din următoarele “sectoare de muncă”: 1. Secția Editură care are următoarele sarcini: − Lecturarea materialelor apărute în Editura de Stat începând din 1944 și clasificarea lor pe categorii din punct de vedre al actualității politice și [al] conținutului. − Elaborarea periodică de liste de lucrări depășite. − Lecturarea ocazională a unor cărți mai des întâlnite în Biblioteci, în vederea clasificării lor. − Avizul asupra cererilor de topire ale FSC. − Avizul asupra difuzării de materiale de fond special bibliotecilor de către anticariat. În această secție lucrează un colectiv de 4 tovarăși. 2. Secția de control − urmărește clasificarea, circulația, manipularea și păstrarea tipăriturilor din toate unitățile care se ocupă sub o formă sau alta cu difuzarea lor. (Biblioteci, anticariate, librării, DCA [Direcția Colectări-Achiziționări], piețe, etc.) − urmărește felul în care sunt executate dispozițiunile de scoatere din circulație a tipăriturilor din listele de cărți depășite. − urmărește păstrarea tipăriturilor valoroase − controlează activitatea de clasificare și repartiție a fondului de stat al cărții − paralel cu secția editurii dă avizul de topire către FSC și de repartiție a fondului special către anticariat. Aici lucrează un colectiv de 4 oameni, fiecare răspunzând de 4 regiuni în țară și 2 raioane în București. [1-2, 15/1956] Colegiul Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor este un organ “consultativ” alcătuit din cei mai importanți membri ai instituției. Din “Regulamentul de Funcționare al Colegiului” reiese că acesta hotărăște asupra problemelor de conducere, politice și organizatorice, stabilește criteriile de selecționare și promovare a cadrelor din instituție, elaborează proiecte de decrete ale prezidiului Marii Adunări Naționale etc. Membrii Colegiului se subordonează atât directorului instituției, cât și Consiliului de Miniștri. De fapt, înființarea acestui organ a însemnat descentralizarea puterii deținute de președintele DGPT. La 10 februarie 1956, prin Hotărârea Nr.227, emisă de Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române, din Colegiu făceau parte: Președinte: Ardeleanu Iosif, Director General Membri: Vidrașcu Raia, Director Gen. Adj. Panaitescu Horia, Director Gen. Adj. Leonida Anton, Director Rosenzweig Moise, Director Tarnovski Ludovic, Director Neagu Marin, Director Molho Moraru Florentina, Director Secretar: Mihail Maria. [28, 10/1949] Între 1949 și 1951, cenzura a fost condusă de un director (Vasile Dumitrescu) și doi directori-adjuncți (Teodor Constantin și Hilel Barbu). 3. Adresa: DGPT își avea sediul în strada Roma nr.32-34, iar din 24 martie 1955 instituția se mută în Clădirea Direcției Generale a Radiodifuziunii, nr. 31-35, cu intrarea prin strada Timișana (până la desființare va avea și alte sedii). 4. Sarcina generală, pe scurt: „Sarcina generală a delegaților D.G.P.T., precum și a instructorilor și lectorilor constă în apărarea securității statului pe plan ideologic, păstrarea cu strictețe a secretului de partid și de stat, apărarea purității liniei Partidului.” (Din Dare de seamă asupra activității Direcției U20 în perioada 1 iunie 1954-15 februarie 1955). [45, 4/1955] 5. Mișcarea cadrelor Pentru a apăra „puritatea” partidului și a poporului, tovarășii cenzori trebuiau ei înșiși să fie ireproșabil de „puri”. De fapt, pentru cenzură (re)educarea propriului personal (care apoi putea fi/ era infiltrat în diverse zone) ajunsese scopul principal al activității. Secția „Mișcarea cadrelor”, compusă din 3 persoane, făcea parte din Serviciul Cadre (Direcția Personalului) și avea obligația să urmărească întreaga mișcare de personal a instituției, să vegheze la încadrarea justă a salariaților; să organizeze o evidență clară a prezenței și absenței salariaților instituției prin condicile de prezență; să alcătuiască dosare caziere fiecărui salariat în parte, care vor conține actele de stare civilă ale salariatului, soțului, copiilor, precum și carnetul de muncă. (Din „Regulament de funcționare a Secției Mișcarea Cadrelor”, 14 mai 1953). Activitatea acestei secții indică destul de elocvent atmosfera din cadrul Direcției Generale pentru Presă și Tipărituri. Reproducem referatul din 7 iunie 1953 (am semnalat tăieturile și unele modificări aparținând unui cenzor lector, n-am corectat erorile gramaticale): Referat În legătură cu disciplina în muncă care trebuie să existe în orice domeniu de activitate, se observă în instituția noastră unele abateri, pe cari le sesizăm spre a fi combătute și lichidate. Ceea ce trebuie însă menționat este că unii șefi de serviciu se plasează în fruntea celor indisciplinați ca de exemplu: Tov. Chircoiaș Victor și Conh Rozia cari sosesc la serviciu cu întârziere apreciabilă. Aceasta explică de ce ei nu au autoritatea morală să combată indisciplina oamenilor din serviciul pe care-l conduc. De exemplu tov. Pușcășelu Gh., din serviciul Dif. Presei, a venit la servicu în ziua de 5.VI.1954, cu o întârziere de 45 minute. Tov. Chircoiaș Victor, pe lângă faptul că nu ne-a sesizat de această indisciplină dar nici n-a combătut-o. Aceeaș atitudine o au foarte mulți șefi de serviciu, cari rămân indiferenți față de asemenea încălcări a disciplinei (ex. tov. Moraru Florentina). În această privință putem arăta aspecte și mai serioase ca de ex. tov. Moraru Florentina a îngăduit tov. Mitroi Gh. Să plece din producție în ziua de 3.VI.1954, spre a se duce la un mach de footbal. Noi credem că asemenea lucruri se petrec foarte des și la mai multe servicii, dar reușesc să ne scape controlului nostru, întrucât personalul dela poartă nu-și face datoria ce îi incumbă. Angajații noștrii vin la servicu la ora reglementară și apoi cu îngăduința șefului de serviciu sau fără, pleacă să-și facă unele cumpărături la coadă......... Așa de ex.tov. Mohr Sidi a plecat, după ce a semnat condica la orele 14, să-și facă cumpărături și s-a întors la orele 15 (în ziua de 5.VI.1954). O altă metodă pe care o practică unii salariați este și aceia că își schimbă tura, după cum le convine. Dacă un angajat cari trebuie să vină la tura de dimineață și într-o întâmplare a adormit sau are anumite interese personale, vine să lucreze în tura de după prânz. De ex. tov. Polos Mariana dela Serv. Difuzarea Presei, a trebuit să vină să lucreze în tura de dimineață și deși știa că în perioada aceasta de examene, au fost puțini oameni, ea a lăsat serviciul descoperit, care a fost nevoit să lucreze numai în doi oameni. Acest lucru a mai fost descoperit și la Servicliu Tipărirea Presei Capitalei și credem că se întâmplă și la alte servicii. Toate aspectele acestea sunt în general trecute cu vederea de către șefii de servicii, care nu înțeleg să ia poziție și să ne sesizeze nici pe noi. Se pare că în general șefii noștrii de servicii se pun în poziția neprincipială de a trăi în bune relații cu colectivul fără a lua atitudine combativă față de lipsuri și devieri dela linia justă. Munca în fiecare serviciu încetează cu cca. 20-30 minute mai de vreme de ora reglementară. Pe săli și la lavoare este în continuu un dute vino, iar la orele 15 fără câteva minute majoritatea angajaților sunt pe stradă. Nu mai vorbesc de acei cari lucrează în turele de după masă cari nefiind controlați de nimeni: nu pleacă niciodată la orele reglementare. Considerăm că în rândurile unor angajați ai instituției noastre s-a înrădăcinat o tendință [„Considerăm că în instituția noastră s-a înrădăcinat o atmosferă nesănătoasă”] de comoditate și indiferență față de bunul mers, de sustragere dela îndatoririle elementare pe care trebuie să le aibă omul muncii etalând pretenții și revendicări nejustificate și exagerate a unor drepturi inexistente. Unii angajați [angajații noștri] ignorează faptul că ei sunt încadrați pentru efectuarea unei munci nenormate și că în loc să lupte pentru îndeplinirea cu strictețe a muncii cel puțin în cele 8 ore de program și să se străduiască pentru mărirea randamentului [producției] și ridicarea productivității muncii, ei se sustrag îndatoririlor producând pagube în bugetul statului. Discuții pe săli și în birouri și plimbări nejustificate în timpul orelor de program sunt foarte frecvente pe la toate etajele. Angajații sunt învoiți prea des pentru interese personale, lipsind ore întregi din producție și nu se vede nici-o grije în a se aprecia dacă aceste probleme nu pot fi rezolvate și în orele în afară de program. Am ajuns în situația că unii angajați să considere că au numai drepturi dar datorii nu. așa de ex.tov. Calude Georgeta – Serv. Tipărirea Cărții, avea pretenția de a lucra numai 3 ore iar restul de 5 ore să-i acorde pentru alăptarea copilului. Tov. Florea Gheorghe, Serv. Difuzarea Presei și-a arătat nemulțumirea din cauză că instituția n-a făcut nici un sacrificiu / atunci când s-a pus problema stagiului său militar/? Tov. Ilie Mariana, din Serv. Presa Externă, a cerut o învoire pentru a-și schimba un pardesiu pe care și l-a cumpărat. Asemenea cazuri se mai pot arăta. În ceea ce privește spiritul de vigilență de care trebuie să fie pătrunși angajații Direcției, lasă de dorit în unele cazuri. Așa de ex. tov. Joltea Angelina, Serv. Difuzarea Cărții, Manea Elena, Serv. Presa Externă, Mănescu Maria, Serv. Documentare etc., declară la policlinici unde se consultă, instituția, serviciul și munca pe care o prestează. Prin aceasta se deconspiră activitatea ce se duce în cadrul instituției noastre. Se poate presupune că și în alte ocazii se întâmplă acelaș lucru. În aceiași problemă putem arăta că la poarta nr.2 vigilența este destul de scăzută, existând posibilitatea strecurării unor elemente răuvoitoare [dușmănoase]. Particularii cari vin obțin accesul în cadrul instituției nefiind conduși de cineva și se pot plimba nestingheriți în toată direcția. Tinând seama de cele de mai sus trebue să existe o preocupare pentru remedierea acestor dificiențe. În general considerăm că dificiențele pot fi ușor remediate numai cu concursul șefilor de servicii, cari trebuiesc să se hotărască la introducerea unei discipline ferme în colectivele lor. Pentru a sprijini munca noastră în mod efectiv, ei vor trebui să urmărească și să ne sesizeze orice abatere constatată să prelucreze și să ducă muncă de lămurire și educare a oamenilor muncii, în spiritul devotamentului și abnegației, pe care trebuie să-l nutrească pentru regimul nostru. Șefii de Servicii vor trebui să instruiască șefii de tură și secții în vederea unui control permanent al desfășurării muncii angajaților și a prezenței lor la serviciu. În cadrul colectivelor va trebui să domine o atmosferă caldă tovărășească, de bună înțelegere, însă cu un fond sănătos și cu caracter principial. În acest scop va fi cerut sprijinul membrilor de partid din fiecare serviciu precum și a U.T.M.-iștilor. Dacă în centrul preocupărilor noastre va exista o grijă permanentă față de om și dacă această grije se va traduce în fapt, noi vom reuși a da un nou impuls activității și muncii din instituția noastră și vom contribui la bunul ei mers. DIRECTOR ADJUNCT CADRE, [filele 16-18,10/1953] 6. Exemple din activitatea cenzorilor din provincie Am selectat câteva note scurte din dosarul 14/1952, unele scoțând în evidență rolul dominator al cenzurii (care ordona) în raport cu securitatea (care executa). În general, cele trei categorii de documente mai importante pe baza cărora se poate restabili activitatea cenzurii sunt rapoartele (individuale, ale sectoarelor, ale serviciilor, ale DGPT adresate Consiliului de Miniștri, ale delegaților din provincie), procesele-verbale (ale ședințelor tuturor serviciilor, ale consfătuirilor generale cu cenzorii din țară, unele foarte lungi, depășind 50 de pagini) și notele (emise de cenzori, de directorii serviciilor, simple sau „informative”). Notă Delegatul dela Mediaș ne informează în raportul pe Decembrie 1951, că acum o lună stația locală de radioamplificare a transmis câteva minute – din vina responsabilului stației – emisiunea „Vocea Americei”. Organele securității cercetează cazul. 3.I.1952 * Notă informativă În cursul lunii Decembrie 1951 a apărut în localitatea Focșani un afiș cu titlul „Ne amenință tifosul exantematic” redactat de către secția sanitară a Sfatului Popular. Afișul a fost văzut și dat „bun de imprimat” de către tov. Rădescu Eugen, delegatul Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor, în Focșani. Tov. Rădescu este șeful Direcției Învățământ la Sfatul Popular Putna. Este membru de partid din 1945. Este fiu de profesor. Este absolvent al Facultății de Drept și Muzică. În munca de delegat pe care o execută din 1949 se prezintă slab. A fost avertizat în mai multe rânduri de slaba activitate. București, 8.I.1952 * Notă informativă În legătură cu imprimatele „Diplomă de bețiv și Răvașe de plăcintă de anul nou”, delegatul nostru m-a informat că a anunțat organele locale de securitate, care cercetează. Respectivele imprimate n-au fost tipărite în anul trecut. Director Adjunct, 12.I.1952 * Serviciul Presei Regionale și Raionale Notă În orașul Craiova a apărut un afiș la S.R.S.C.-ului care anunță câteva conferințe pentru [printre] care la 16.III.1952 conferința: „Importanța reînvierii fascismului hitlerist și militarismului japonez”. La 10.III.-a delegata Toba Ioana la un control a găsit afișul care fusese făcut fără „bun de imprimat”. A sesizat Comitetul Regional de Partid și ca primă măsură a fost îndepărtată de la S.R.S.C. o tovarășă care făcuse greșala. (Importanța în loc de împotriva) Propun sancționarea Tipografiei Sfatului Popular Dolj, care a tipărit fără aprobarea delegatei noastre. 12.IV.1952 * Notă Printr-o convorbire telefonică, tov. Maldeș Ion – delegatul Direcției Generale din orașul Galați ne-a comunicat că în ziarul „Viața nouă” din ziua de 2 Septemvrie 1952 a scăpat o greșală gravă, în urma căruia întreg tirajul a fost rebutat. În acest ziar în loc să aparîă fraza „Politica externă a P.C.R. – spune Proiectul de Constituție – este o politică de pace” a apărut fraza „Politica externă a P.C.R. – spune Proiectul de Constituție – este o politicică de pace”. Greșala fiind gravă și de natură tendențioasă, propun ca un tov. instructor să se deplaseze imediat la Galați pentru a ancheta cazul. Părerea mea este că acest caz nu mai poate fi vorba de o greșală de neatenție. 3.IX.1952. [ss indescifrabil] [sus, în dreapta: Va merge să ancheteze cazul tov. Micu Bucur. 3.IX.952 ss indescifrabil] 7. Fundătura Dostoievski. Digresiune În dosarul 13/1953 am descoperit un „Tabel cuprinzând străzi, parcuri și piețe care își vor menține sau schimba denumirea” (asemenea tabele se făceau periodic). Am selectat câteva exemple valabile pentru orașele din țară (există și un tabel cu străzi din București, dar lipsesc „fundăturile” pitorești). De pildă, străzile V.I. Lenin și Fr. Engels, „ce poartă numele clasicilor marxism-leninismului” își mențin vechea denumire, în timp ce numele K.Marx trebuie schimbat. La categoria „Străzi ce poartă numele unor eroi ai clasei munictoare”, rămâne numai Vasilescu Vasia (una din străzile din Călărași), vor fi schimbate următoarele denumiri de străzi: Vasile Poiată, Ilie Pintilie, Ștefan Gheorghiu, F. Sârbu, Olga Bancic, I.C.Frimu, Elena Sârbu, Donca Simo, Aurel Sețu, Emilia Irsa, Pavel Pcacenco [Tcacenco], Vasilescu Vasia (cealaltă stradă din Călărași, erau două), Petru Groza, Grigore Preoteasa, Floruță Ion, D-tru Marinescu, dr. Russel. „Străzile ce poartă numele unor personalități de peste hotare” care își mențin numele sunt Gheorghi Dimitrov, F.M. Dostoievski, N.V. Gogol (toate din Giurgiu). Se va schimba denumirea pentru: Strada Bartok Bella (din orașul Călărași), Bulevardul Tolbukin (din orașul Roșiori, cele două alei și fundătura), Strada și Fundătura Lev Tolstoi (din orașul Giurgiu), Fundătura Dostoievski (din orașul Giurgiu), Strada A. Pușkin (din orașul Giurgiu), Str.P.I. Ceaicovski (din orașul Călărași), Strada A.I. Vâșinski (din orașul Oltenița), Strada și Fundătura A. I. Cehov (din orașul Giurgiu), Strada A. Petöffi: (din orașele Călărași, Slobozia), Strada A. Zapotosky (din orașul Slobozia), Străzile Rossini, Bach, Mozart, Verdi, Chopin din orașul Călărași; Strada Apolodor (din orașul Fetești) etc.. (filele 36-38, 13/1953). Nota: Introducerea cenzurii militare și politice instituționale în regimul de ocupație militară sovietică și apoi în cel de democrație populară, de după 23 august 1944, s-a făcut treptat. S-au folosit la început structurile cenzurii militare din vremurile de beligeranță, adică cenzura din perioada dictaturii militare, până acolo că anumiți cenzori foarte specializați au fost preluați și au continuat să lucreze, în noua instituție, două sau trei decenii după război. Pentru moment nu au fost descoperite sursele cele mai bogate și se presupune că arhivele instituțiilor sub control sovietic au fost transportat la Moscova. (1) Dan CULCER, La censure en Roumanie : mode de vie ou mode d'emploi. La profession de jounaliste avant décembre 1989, Hermes, p. 91 (Censorshipin Romania : a way of life or the way to live. The profession of journalist before December 1989) Hermes (2) Mocanu, Marin Radu. Cenzura comunistă (Documente) (La censure communiste). București, Ed. Albatros, 2001, 468 p. Mocanu, Marin Radu. Forme și strategii de comunizare a societăii românești (1949-1950) (Formes et stratégies d'uniformisation de la socité roumaine). In: AS, 1999, 7, p.30-42. Mocanu, Marin Radu; Mocanu, Ana. Dimensiunile "dezghețului cenzurii" (Les dimensions du dégel de la censure"). In: AS, 2001, 9, p.603-610. Mocanu, Marin Radu; Mocanu, Ana. Realismul socialist (de) pe scenă (Le réalisme socialiste sur la scène). In: AS, 2000, 8, p.865-870. |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |