|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 30 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Eseuri: Marius Virgil Florea. Constantin Noica, existenta si antiexistenta (II) Scris la Thursday, February 14 @ 16:14:50 CET de catre asymetria |
maseflorea scrie "Constantin Noica, existenta si antiexistenta. (II) Continuăm publicarea studiului dedicat lui Noica de Marius Virgil Florea. În mai 1949, la Câmpulung, o întâlnește pe Mariana Nicolaide. Aceasta locuia la părinții soțului, împreună cu copilul. Din cauza războiului rămăsese văduvă. În 1953 Noica se căsătorește cu această femeie, motiv pentru care ea va pierde buletinul de București, supunându-se exilului la care era și el obligat. Casa de la Câmpulung se va umple mereu de prezențe ca: Nicu Steinhardt, Alexandru Paleologu, Mihai Rădulescu, Arșavir Acterian. Noica se plimba acum printr-un tărâm în care omul era numai un număr. Binele dorit era pentru mase, care deși includeau oamenii nu erau constituite din individualitățile lor. „Lumea de astăzi pare una în care victoriile sunt suspendate, victoriile sunt de vânzare. La fiecare pas câte o victorie a lumii moderne, fără stăpân, sigură de sine.” Dar victoriile depind de punctele de vedere. „Miracolul uman este că victoria se poate distribui.” Penitența în fața „omului nou” nu se încheie aici. În mai 1949, la Câmpulung, o întâlnește pe Mariana Nicolaide. Aceasta locuia la părinții soțului, împreună cu copilul. Din cauza războiului rămăsese văduvă. În 1953 Noica se căsătorește cu această femeie, motiv pentru care ea va pierde buletinul de București, supunându-se exilului la care era și el obligat. Casa de la Câmpulung se va umple mereu de prezențe ca: Nicu Steinhardt, Alexandru Paleologu, Mihai Rădulescu, Arșavir Acterian. Noica se plimba acum printr-un tărâm în care omul era numai un număr. Binele dorit era pentru mase, care deși includeau oamenii nu erau constituite din individualitățile lor „lumea de astăzi pare una în care victoriile sunt suspendate, victoriile sunt de vânzare. La fiecare pas câte o victorie a lumii moderne, fără stăpân, sigură de sine.” Dar victoriile depind de punctele de vedere. „Miracolul uman este că victoria se poate distribui” Penitența în fața „omului nou” nu se încheie aici. Pornind de la ideea că istoria unui popor este istoria culturii sale, Noica a aplicat acest lucru în viață, încercând să slujească românilor, dând adâncime acestui popor prin universalizarea specificului său. Noica în felul acesta a considerat că a participat cu adevărat la istoria noastră și nu implicându-se în agitația veacului său.„[...] mă bucur să văd că am trăit această idee, că viața mea s-a desfășurat sub semnul lui cum e cu putință ceva nou. Totul este să fii atent și să distingi în monotonia aparentă a zilelor, cum apare noul.” În 1958 are loc un val de arestări în întreaga țară, ca măsură de preîntâmpinare a unor evenimente similare Revoluției din Ungaria din 1956. Noica este de data aceasta arestat, anchetat la Malmaison și apoi la sediul securității din Pitești, fiind trimis în judecată și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, cu confiscarea întregii averi. Va executa 6 din cei 25 de ani de închisoare fiind eliberat în august 1964. „Au venit seara la ora 9, pe 11 decembrie 1958. Eram la masă, Dinu, Oana – care avea 17 ani (era în clasa a XI-a) – și eu. [...] Trecuseră deci opt ani, când l-am cunoscut pe Dinu [...].” povestea soția acestuia, despre dramatica noapte a arestării. În cartea Rugați-vă pentru fratele Alexandru acest frate este comunismul sau reprezentanții acestuia, oamenii care se află atât de constrânși de limite impuse de ei înșiși, încât nu primesc nici o victorie. O victorie este împlinită doar când este închinată. Și prin faimoasele jocuri de cuvinte, ce merg până în profunzimile limbii noastre, Noica descoperă taine ale închinăciunii. „Când un învingător îți cere să te rogi pentru el înseamnă că-ți oferă victoria sa.” , dar tocmai închinarea face ca victoria să fie împlinită. Referindu-se la doctrină, Noica descoperă efecte paradoxale față de scopurile teoretice ale comunismului. Sistemul dorește binele masei, uneori în detrimentul binelui personal. Și întreg aceste sacrificiu este considerat a fi făcut în favoarea celor săraci. Numai că aceștia nu se îmbogățesc niciodată (acest lucru fiind de la sine imposibil), ci doar trăiesc cu satisfacția că nu mai este altcineva într-o situație mai bună. „ Cine a trăit cât de cât atent și mai ales senin în comunism își dă seama că se ajunge la un rezultat ciudat, în aparență: revoluția aceasta, este în ultimă instanță, în favoarea bogatului, iar nu a săracului; căci bogatului i se ia bogăția ceea ce nu e mare lucru, pe când săracului i se ia idealul de îmbogățire. Dar un om frustrat de ideal – ceea ce la acest nivel înseamnă: sens de viață – este desființat într-un fel.” Înlăturând individul, comunismul a înlăturat scopul, suprem, astfel întregul său demers, s-a desemantizat. În urma anilor de închisoare, Noica nu mai reprezenta o figură cunoscută pentru viața culturală românească. Acest lucru nu putea fi decât un nou obstacol în calea îndeplinirii scopului său de a fi. „ După zece ani de domiciliu forțat într-un orășel de provincie și după șase de închisoare ispășiți dintr-o condamnare de 25 (pentru tentativa de a fi trimis spre publicare în Franța o interpretare la Fenomenologia spiritului a lui Hegel), memoria lui ca om de cultură fusese ștearsă din mintea noilor generații” În anul următor, după astfel de evenimente, continuă activitatea. Aparent un nou paradox, acțiunea lui Noica seamănă cu sacrul lui Eliade, fiind camuflată în profanul general al acestei epoci. Nu este vorba de aservire și nici de lașitate. A ignorat pur și simplu sistemul mare ce cuprindea micul sistem totalitar. Nu putea să aibă resentimente profunde, tocmai el, care în Rugați-vă pentru fratele Alexandru deplângea soarta nefericită a torționarilor nu a torturaților. „Nu-și dau seama că între oameni, dacă anulezi pe celălalt, te anulezi și pe tine. Ce au să facă ei în viață când se va sfârși cu toată povestea asta” Aceștia erau fratele Alexandru. Aceștia precum și cei care se aflau deasupra, cârmuindu-i. Continuă așadar activitatea cu o încăpățânare unică, la Centrul de Logică de la București având domiciliul în București într-un apartament cu două camere. Ține seminarii particulare, la care, printre alții participă viitorii discpoli care îl vor urma și la Păltiniș: Sorin Vieru, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. „În 1967, la doi ani după absolvirea acestei facultăți [de filozofie], l-am cunoscut pe Constantin Noica prieten și coleg de generație cu Eugen Ionesco, Mircea Eliade și Emil Cioran, el a ales, spre deosebire de aceștia, să rămână în țară.” Stilul abordat de Noica, felul în care primea totul de la viață a uimit pe toată lumea. Optimismul său naiv, îl arăta ca pe un copil ce continuă să se joace chiar atunci când viața îi este pusă în pericol. Joaca era însă pentru Noica țelul pentru o existență. O Idee merita acest sacrificiu, chiar și dacă filozoful considera că se află în perioada de gestație. De fapt căuta, ce anume din destinul său ar putea să-i servească drept revelație. Din acest punct de vedere, orice element de opresiune putea deveni germinativ. Continuându-și ideea Noica se strecura în continuare printre elemente de constrângere specifice sistemului.„[...] era în căutare de tineri aleși pentru a deveni așa cum mărturisise la ieșirea din închisoare, „antrenor cultural” .” Odată cu noua față a comunismului, Țara trece printr-o perioadă de estetizare a istoriei și a valorilor naționale. Este perioda dedicată unui om care se ocupa cu punerea în valoare a limbii, indiferent din perspectivă o făcea. Atâta timp cât lucrările sale coincideau, cel puțin în parte – pentru că nu limba era singura preocupare a lui Noica – cu ordinele conducătorilor partidului, el devenea rapid o voce cultă în numele proletarilor filozofiei. „Izbucnirea lui Noica în cultura română s-a petrecut începând cu anul 1968, deci cu anul în preajma căruia avuseseră loc în românia două fenomene distincte și paralele: pe de o parte, o liberalizare a gândirii, o acceptare tacită a faptului că se poate gândi și crea cultural, dincolo de dogme; pe de altă parte, punerea mai presus, din punctul de vedere al politicii oficiale, a diferențelor naționale față de ideologiile integratoare supranaționale. Or, întreaga gândire a lui Noica se întâlnea, prin cele două direcții ale sale – construcția de sistem, de viziune originală și hermeneutică personală, apoi, prin obsesia de a defini un profil spiritual național – cu aceste două fenomene distincte.” Ideea înființării unei școli unice a spiritului nu este niciodată uitată. Este ca o cale găsită și la care trebuie să ajungă, ca un om care luptă pentru o Idee. „ [...] nu sunt totuși de părerecă trebuie să-i supraestimăm pe pe tineri, pe acei care, ziceai, nu demult, că sunt singurii care l-ar fi meritat pe Eminescu. Ceva – nu prea știu bine ce - îmi spune că te înflăcărezi prea tare. În orice caz noi – și mă gândesc la tânăra generație dinainte de război – noi am fost capabili de un mare, incontestabil și răsunător eșec. Noii veniți ar trebui să meargă în reușită la fel de departe cât am mers noi în înfrângere. Numai atunci s-ar putea afirma că sunt demni de Eminescu.” Ca și mulți alții, Cioran, în scepticismul său înnăscut, ar fi putut cu greu să aibă bucuria naivă, dar poate tocmai cea adevărată, a lui Noica. „[...]Entuziasmul tău care n-are leac, nu încetează să mă uluiască și să mă scoată din minți.[...]” În 1975 iese la pensie și se refugiază la Păltiniș, lângă Sibiu, într-o zonă muntoasă și destul de greu accesibilă. Acolo va pune cel mai bine în aplicare școala sa, care însă va avea o formă mult mai tradiționalistă decât cea la care se gândise inițial. „scurtă vreme după pensionare, Constantin Noica a închiriat o cămăruță mizeră de 8 metri pătrați într-o cabană dintr-o stațiune de munte, din preajm Sibiului, numită Păltiniș.” Viața își urmase destinul împăcată permanent cu acesta. Cioran observa în scrisorile sale, acel ceva superior care guvernează totul cu nepăsare. Și ar fi dorit poate o altfel de răsplată pentru prietenul său.„ Dintre noi toți tu ai fost cel mai credincios și tocmai împotriva ta s-a încrâncenat cel mai tare. Legea fundamentală a lumii este Ironia.” Dar pentru Noica nu putea fi vorba de o răsplată. Sau dacă aceasta venea era așteptată era în alt plan. Iar în privința așteptării lui Noica îi plăcea vorba lui Creangă pesemne că a și venit devreme ce nu mai vine. Trăirea în alte orizonturi a fost un element important și pentru cei care îl înconjurau. Îi făcea să vadă cerul, să vadă că există întotdeauna ceva mai sus decât atât, ceva ce nu poate fi atins de latura de jos a istoriei. „Noica reprezintă de aceea șansa noastră culturală. Prin el ni s-a oferit contactul viu cu un model cultural foarte înalt, care ne-a dispensat de pseudoconfruntări cu un mediu cultural ignobil și care ne-a învățat să privim faptele culturii de la înălțimea pe care el însuși le-a configurat și le-a atins.” Finalul trebuia să fie și el uman, fără pretenții, așa cum fusese viața. „Miercuri seara, pe 2 decembrie, a apărut dispneea. Și totuși, ziua următoare, care avea să fie și cea a sfârșitului, a început senin. Mi-a vorbit dimineața, sub impresia unui vis în care se străduia să desfășoare până la capăt o idee, despre „visele sufletului” și „visele spiritului”. „Visele sufletului sunt cele care ne destramă ființa nu numai când ne hărțuiesc cu spaime ori cu remușcări, dar chiar și când ne amăgesc cu bucuriile lor. Și de ce este așa? Pentru că bucuriile sufletului nu stau, au consistența aburului și nu le mai regăsești când vrei să te întorci la ele. Visele spiritului, în schimb, sunt din capul locului ale bucuriei constante: ele te așază într-o ordine care e mai presus de tine. Ele sunt de fapt vise ale adâncului, ale adâncului celui mai adânc și mai curat, și tocmai de aceea ele sunt ale ordinii în care ne întâlnim cu toții. Adâncul acesta nu este cel al psihanalizei care răscolește în cloaca fiecărui suflet, ci cel al locului în care devenim cu toții – Unu. Visele spiritului sunt visele noastre de îngeri. De la o vârstă încolo, pentru că suntem ceea ce ne facem, ar fi firesc să avem numai vise ale spiritului.” La 27 noiembrie are un accident stupid. Cade și își fracturează un șold. Situația se complică și până la urmă Noica moare de edem pulmonar la 4 decembrie 1987. A fost înmormântat în preajma schitului de la Păltiniș lângă biserica cu hramul „Schimbarea la față”. „La un moment dat s-a răsucit, cu o forță neașteptată, s-a întors brusc cu fața în sus, s-a ridicat în capul oaselor, a bătut aerul de două ori cu mâinile, ca o pasăre uriașă și, înainte de a cădea pe spate, a rostit, țâșnit dintr-un ultim fulger al minții, cuvântul german Unbedingtheit: „necondiționare”. Când a căzut pe pernă, intrase în comă. Moartea clinică a intervenit trei ore mai târziu, după miezul nopții, în 4 decembrie la ora 1 și 20 de minute” În 1988 i s a acordat Premiul Herder, iar în 1990 a fost primit membru post mortem al Academiei Române. Preocupările filozofice ale lui Constantin Noica au cuprins întregul cîmp al filozofiei, de la gnoseologie, filozofia culturii, axiologie și antropologie filozofică la ontologie și logică, de la istoria filozofiei la filozofia sistematică, de la filozofia antică la cea contemporană, de la editări, traduceri sau interpretări la critică și creație. Lucrări principale: Mathesis sau bucuriile simple (1934), Pagini despre sufletul românesc (1944), Rostirea filozofică românească (1970), Creație și frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau gînduri despre omul deplin al culturii românești (1975), Sentimentul românesc al ființei (1978), Devenirea întru ființă (1981), De dignitate Europae (1988) ș.a. „Am scris aceste pagini cu sentimentul fratelui neluat în seamă (cum sîntem toți aici), care cerșește pentru el și lume o îmbrățișare.” Bibliografie 1. Cioran Emil, Scrisori pentru cei de-acasă, Humanitas, București, 2004 2. Liiceanu Gabriel, Jurnalul de la Păltiniș, Humanitas, București, 2004 3. Noica Constantin, Rugați-vă pentru fratele Alexandru, Humanitas, București, 1990 4. Noica Constabtin, Jurnal filozofic, Humanitas, București, 2002 5. Noica Constantin, Cuvânt împreună despre rostire românească, Humanitas, București " |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |