Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 78 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Eseuri: Cezar Pricop. Numeri. II- Note despre Mircea Eliade ºi I.P. Culianu
    Scris la Monday, February 19 @ 21:23:48 CET de catre asymetria
    Historia oculta Dacă lucrările științifice sunt supuse rigorilor metodologice, iar opiniile politice celor ideologice, ar trebui să admitem că viața privată, respectiv corespondența personală, este mai puțin constrângătoare, mult mai imparțială, tocmai datorită caracterului colocvial privat. Se pot găsi în scrisorile lui Eliade mult mai multe repere printre care jalonează personalitatea sa decât în toate celelalte lucrări, memorii și evocări, din amintiri și caracterizări ale celor care l-au cunoscut direct ori i-au studiat opera.


    Numeri. Note despre Mircea Eliade și I.P. Culianu
    Partea II

    Există o puternică polemică care pune în discuție metoda hermeneutică a lui Eliade, metodă ce se sprijină mai puțin pe documente și mai mult pe intuiție, spun unii. Sunt voci ce indică și acuma scoaterea lui din lumea academică invocând exact acest argument și mai puțin trecutul său politic, pentru simplul motiv că este mult mai oportun și mai productiv să îi destructurezi opera, pentru că toate celelalte devin implicite. Pentru acești istorici documentul primează, dar sunt alte feluri de „documente” pe care Eliade le întrebuințează: miracolele sfinților, folclorul, magia etc. Așadar nu documentul ci raționalismul este instrumentul lor de lucru.
    Dacă lucrările științifice sunt supuse rigorilor metodologice, iar opiniile politice celor ideologice, ar trebui să admitem că viața privată, respectiv corespondența personală, este mai puțin constrângătoare, mult mai imparțială, tocmai datorită caracterului colocvial privat. Se pot găsi în scrisorile lui Eliade mult mai multe repere printre care jalonează personalitatea sa decât în toate celelalte lucrări, memorii și evocări, din amintiri și caracterizări ale celor care l-au cunoscut direct ori i-au studiat opera. Este remarcabil cum putea Eliade să rămână atât de lucid în condițiile în care metoda sa era intuitivă, de sorginte fantastică. Atât de vizionar încât în anul 1953 îi scria lui Vintilă Horia că, „România ar mai avea o șansă (...) dacă americanii și Occidentul ies victorioși în războiul (sau războaiele) cu Rusia”. Pentru că: „Nu vor mai avea nevoie de Franța, Italia și Anglia ca să supravegheze Rusia, ci de Europa Centrală și Orientală. Deci miliardele și industria, creșterea populației și ridicarea nivelului de viață vor avea loc la noi”. Astăzi putem vedea cum e pe cale ca bazele militare americane din Vest să se mute spre Est. Dar nu este aici locul unei asemenea analize. Mircea Eliade, în genialitatea sa deductivă recunoscută, a putut întrevedea evoluția metodică a lui Culianu încă de la lecturarea monografiei Mircea Eliade, Citadella Assisi, 1978. Motivele pentru care nu a recomandat traducerea în franceză a lucrării, cu toate că s-a arătat entuziasmat de faptul că tânărul stăpânește deja toate instrumentele unui istoric al religiilor, nu pot fi decât acelea care se referă la faptul că monografia prezenta în stare incipientă planuri ce surmontau acea mitologie prin care galvanizase lumea exilului românesc pentru care centrul cultural se afla la Paris. Și nu e vorba numai de legionari, cu toate „falangele” lor, ci de toate forțele exilului, al căror reprezentant, sau exponent, ori șef de generație s-a vrut a fi Eliade, bineînțeles în numele unor idei înălțătoare – împotriva Comunismului. Și dacă ne însușim și încercăm să înțelegem instrumentele cu care lupta, principiile în numele cărora ar fi colaborat până și cu comuniștii de la București, de ce să nu admitem că Eliade i-a asumat pe legionari? E simplu de găsit argumente (credibile) asupra simpatiilor sale politice, și pentru cei care se află pe o parte a baricadei, și pentru cealaltă parte. Și sunt atât de multe exemple în istorie: francezii care s-au aliat cu otomanii împotriva unui imperiu creștin, recte rușii, apoi Anglia, aliata bolșevicilor, contra Germaniei naziste ș. a. m. d. Și atunci, ce anume spera Eliade? Să-l schimbe pe Culianu, să-l tempereze, să-l asimileze și pe el, ori să-i dez-asimileze potențialul? E prea devreme spus, dar, mai degrabă, prin Culianu, Eliade le-a dat un răspuns legionarilor. A intuit că, la un moment dat, Culianu va spune lucruri pe care el nu și-ar fi permis a le spune vreodată, inclusiv și mai ales despre trecutul său, ca simpatizant al legionarismului.
    1) Iată, la pagina 23, Culianu spune că, „Istoria religiilor nu a reușit să răspundă exigențelor care se cer unei științe”, sau, „Ni s-a părut neverificabilă teoria eliadiană a arhetipurilor” – la p. 25. Apoi, în nota de la p. 22 își exprimă rezerva asupra speranței lui Eliade că Occidentul poate fi întinerit prin contactul cu Orientul. Pentru că mai degrabă protestantismul a stăvilit expansiunea demitizatoare a iluminismului și a Revoluției franceze, iar Eliade nu a văzut cu ochi buni expansiunea imperială britanică în India, dar nici idealismul francez. Ultima teză apare explicit în doctrina legionară. Eliade este „O personalitate care nu numai că suportă istoria, ci o și crează” (p. 30). Cu toate astea Eliade îi este îndatorat fenomenologiei, element metodologic dezovaționat de iluminism și nici întru totul respins de protestantism.
    2) Mai departe, evocă perioada în care Eliade începe nerespectuasa polemică cu Nicolae Iorga fiind atras de enciclopedismul lui Hașdeu, iar în nota de subsol adnotează mai mult sau mai puțin exemplificativ articolul, Naționalismul creiator. Opera lui Hașdeu, din „Curentul Studențesc”, 1925 (p. 32) și imediat, la p. 33, să exprime că, „Este de respins orice legătură directă între Eliade și mișcarea legionară a lui C.Z. Codreanu” (subl. nstr.), așadar una, dar indirectă, ar exista; și dacă textul ar fi citit de un simpatizant legionar, enunțul sună ca un avertisment – cu claritate.
    3) Anti-istorismul țăranului român nu se regăsește în tentațiile de a transcede istoria ale lui Eliade, în interesul său pentru religiile indiene, ca argument, cf. lui Lucian Blaga, țăranul român sabotează istoria, pe care Eliade îl citează deseori. „Pe de o parte Eliade, pe de alta N. Ionescu, poate Codreanu cu mesianismul adresat păturilor rurale, și diferiți reprezentanți ai intelighenției (subl. în text) românești a vremii se întâlnesc într-un același Zeitgeist, fără a coincide întru totul” (p. 34). „Autenticitatea, pentru Eliade, este o prelungire a conștiinței magice” (p. 37). Nu același lucru înțelege Nae Ionescu. Iar confuzia pe care o fac unii este exemplară: „Eliade e mai aproape de Eminescu decât de contemporanii săi” (p. 42), așadar nu e discipolul lui Nae Ionescu; e un „succesor al lui Eminescu și Hașdeu” – și se cunoaște rivalitatea dintre cei doi; așa cum personalitatea lui Eliade ar fi o sumă a diferențelor ideologice care îi apropie pe legionari de naționaliști. „Stărețismul rusesc, ce își are originea pe pământ românesc”, nu trebuie căutat în cercurile bucureștene ale timpului, iar Rosa Del Conte a domonstrat „importanța eredității ortodoxe eminesciene” (p. 42). „Într-un anumit sens, cititorul lui Eliade găsește în operele sale ceea ce caută și e vina celui care caută «profeții» despre viitorul omului faptul că i le atribuie lui Eliade” (p. 97). Pentru că, „Mircea Eliade nu se oferă: se derobează (subl. în text); el nu spune: sugerează. Spre a încerca să-i înțelegi opera, nu e suficient să-i extragi ideile (...); trebuie să ai pasiunea ocultului și răbdarea alchimistului.” (subl. nstr.; p. 158). Mai mult decât toate, androginia divină – coexistența contrariilor la ființele divine – întărește confuzia dintre studiul științific eliadian și conceptul rasist al fascismului, în general al dreptei xenofobe asupra homosexualității. În același an în care apărea cartea lui Culianu în italiană, Eliade publica la Paris, dialogul său cu Claude-Henry Roquet, L‘Epreuve du Labyrinthe, unde se resimte o anumită fervoare când întărește că „androgin și hermafrodit nu sunt același lucru”. Se știe, s-a scris, Culianu a fost acuzat, după asasinarea sa, de „lex-Eminescu”, dar și de orientare homosexuală.
    Scrie mai sus că Eliade a intuit! – dar cum poate fi interpretată ciudata premoniție din memorii: „Aducându-mi aminte de scandalul Iorga (...) mi-am spus că probabil e ceva în destinul meu (...). Mă întrebam dacă nu e vorba de o stranie demonie, dacă nu cumva sunt blestemat să răsplătesc cu nenorocire pe cei pe care-i iubesc și de care sunt iubit”. În ce tipologie psihico-umană ar putea fi încadrat enunțul?
    Și atunci parafrazez și interpretez riscant. Scrie Culianu la p. 133-134, despre suspiciune, că singura cale de a o anula, „rămâne aceea de a suspecta mai mult decât suspiciunea însăși și de a suspecta chiar – și nu în ultimă analiză – suspiciunea însăși.”. Pentru că demonismul cunoașterii stă în suspiciune, iar artistul este primul dintre instrumentele sale (a cunoașterii, nu al demonului!), îmi permit să completez eu – Iată promisiunea lui Culianu în ceea ce provește opera eliadiană. Eliade a știut fără ca să realizeze (ce paradox!), că, dacă cumva Culianu va depăși o anumită limită, atemporalul îl va răzbuna, pentru că aici se sădesc semințele neființei; așa a văzut Eliade la Culianu „le feu sacre”. Singura critică care surpă diavolul este cea care afirmă viața. Ca să cunoști Lumea (cu „l” mare) trebuie să admiți efemeritatea lumii tale. În mometul în care aceasta ți s-a făcut înțeleasă, distruge schela care a făcut „urcușul posibil” astfel încât altcineva să nu eludeze efortul cunoașterii. Dacă nu o faci tu, altcineva o va dezasambla și te va prinde sus, prăvălindu-te „cu aripi de șindrilă” – false credințe sau exemplară asumare? Singura îngrijorare: lipsa necazurilor. Când succesul copleșește, când ai senzația că ai întâlnit marea dragoste, adu-ți aminte de pacturile pe care le-ai făcut, dacă poți asta, pentru că întotdeauna – Nunta e în cer; suspectează succesul (suspiciunea suspiciunii!). Nici o cale care prezervă viața nu e orto-doxă dacă nu e para-doxă – Culianu a știut asta, dar a supralicitat îmbrățișând antinomicul, para-norma, contrar îndemnului lui Eliade, acela de a ține ritmul lumii (pe care Cioran îl vedea la Bach).
    Mai pe înțelese, ca exemplu, ia-i un interviu dușmanului (în cazul de față, v. politologul româno-american Vladimir Tismăneanu, cartea sa: Marele șoc – din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu”, Editura Scripta, 2004.), colaborează cu el, negociază, învață-i limba (Eliade, la bătrânețe învăța rusește). În Uniforme de general, scrie Eliade cum violoncelistul Antim (v. Sfântul Antim), în clipa morții își dă seama că a cântat pentru oameni când el trebuia să cânte pentru zei; succesul, prin oameni, l-a omorât; suspiciunea nu a reglat condiția umană; e normal să suspectezi satisfacția cu măsura cu care judeci insuccesul. Iată cum Culianu a greșit murindu-se! Dar, din fericire pentru el și în incapacitate ca noi să înțelegem (conform acelor norme și doxe pe care prea puțin credibil le-am amintit mai sus), numai astfel Culianu a mai putut fi „salvat”. În anul 1973, în lagărul de refugiați politici din Latina, Italia, Culianu a avut o tentativă de suicid. A fost salvat de prietenul Mircea Marghescu, care l-a însoțit la prima întâlnire cu Eliade și la care a locuit, la început, la Chicago, și de o viziune cu o fată blondă, pe care nu o va uita niciodată.
    O ultimă remarcă: În marea sa suspiciune creatoare, Eliade nu a recomandat traducerea monografiei în franceză din teamă că ceilalți vor înțelege; și pentru că se prefigura certitudinea unui prea mare și spontan succes. Mai degrabă trebuie să suporți „teroarea istoriei”, chiar dacă nu ești de acord; să aspiri la o altă lume dar în același timp să suporți consecințele celei prezente, plus pe cele ale actelor poporului din care te tragi; să fii optimist când toate raționamentele îți spun să nu fii; să scrii despre sinucidere doar ca un fals partaj cu diavolul (de aceea a declarat Eliade că cel mai bun prieten al lui rămâne Cioran). Sf. Apostol Toma, supranumit și vistiernicul lui Iisus, nu s-a lepădat, ca Sf. Toma, dar a suspectat până și credința-i, inaugurând știința, disciplina care face confortul uman posibil, în condițiile în care nu ne este permis a-l avea, chiar beneficiind de el, pentru că nu ne este niciodată suficient. (Paranteză: Așa că, voi oameni buni, nu mai plângeți, și fiți bucuroși: Culianu „a fost salvat!” – criminalul își ispășește de pe acuma pedeapsa; i-a luat toate păcatele, spune „norma”. Să ne rugăm ca să nu cumva să înțeleagă și el asta! – O notă, din obligație, optimistă!)
    * În Mircea Eliade, ...Corespondență A-H, op. cit., p. 457.
    * Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, Ediția a II-a revăzută, Editura Nemira, București, 1998.
    * Folosesc versiunea în românește: Mircea Eliade. Încercarea Labirintului, Traducere și note de Doina Cornea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1990.
    * Apud Matei Călinscu, Despre…, op. cit., p. 100, nota de la subsol: În revista „legionaro-comunistă România Mare”, Culianu a fost acuzat, „inclusiv (de) crima de lez-Eminescu”.
    * Mircea Eliade, Memorii (1907-1930), vol. I, Editura Humanitas, București, 1991, p. 139.
    * Apud Matei Călinscu, Despre…, op. cit., p. 96. Autorul citează din Jurnalul lui Eliade care făcea referire la Culianu: „În istoria Religiilor, ca și în altă disciplină, un singur lucru contează: ai sau nu ai le feu sacre” – focul sacru (franceză).
    * În anul 1975 M. Marghescu era asistent de franceză la departamanetul de limbi romanice, la Chicago. * Cf. Ted Anton, Eros, Magie si asasinarea profesorului Culianu, Editura Nemira, București, 1997.
    Associated Topics

    Lecturi critice


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.81 Seconds