|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 31 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Eseuri: George POPA. Aforismele lui Leonardo da Vinci Scris la Thursday, December 07 @ 12:35:12 CET de catre asymetria |
Începând de la vârsta de treizeci de ani, Leonardo da Vinci își va nota în Carnetele sale, alături de miile de schițe, cele mai variate observații din numeroasele domenii abordate, de la artă până la inginerie, invenție, anatomie, geodezie etc. Printre aceste notații se află meditații, aforisme de o extraordinară intuiție și formulare, precum și diverse "profeții", cum singur și le-a intitulat, unele din ele uimitor de actuale. Aforismele lui Leonardo da Vinci Începând de la vârsta de treizeci de ani, Leonardo da Vinci își va nota în Carnetele sale, alături de miile de schițe, cele mai variate observații din numeroasele domenii abordate, de la artă până la inginerie, invenție, anatomie, geodezie etc. Printre aceste notații se află meditații, aforisme de o extraordinară intuiție și formulare, precum și diverse "profeții", cum singur și le-a intitulat, unele din ele uimitor de actuale. Masa cea mai importantă a acestor manuscrise este constituită de Codex Atlanticus, conținând aproape patru mii de foi unde sunt tratate cele mai diverse subiecte. Sunt scrise cu mâna stângă, în oglindă, lui Leonardo fiindu-i teamă să nu-i fure cineva secretul invențiilor sale. Carnete se mai află la Castelul Windsor, Brtish Museum, Torino, Institutul din Paris. În cele ce urmează ne vom ocupa de unele din aforismele lui Leonardo, în care se reflectă concepția sa asupra vieții umane și asupra lumii. Una din trăsăturile Carnetelor, mai ales cele grupate sub denumirea de Codex Atlanticus, sunt aproape toate pesimiste. "Suprema fericire poate fi cea mai mare cauză a nefericirii", notează Leonardo da Vinci în unul din aforismele sale. Ar exista deci o formă particulară a tragismului existenței umane, și anume, tragicul fericirii, - fericirea vinovată. "Nimic nu îi este dat muritorului, fără ca el să nu plătească un mare preț" afirmase Euripide. "O zi de fericire, un an de lacrimi cere... Căci zâmbetu-i solia tristeții care vine". scria și Omar Khayyãm. Solon considera că fericirea naște dorința mai multului și de aici demăsura (hybris): "Când au mai multă fericire, un blestem este dat fiilor cerului…Își sfarmă singur fericirea cel căruia i se pare mult prea mare", afirmă Friedrich Hölderlin. Or, credința că ai atins suprema bună stare în viață este nebunie, astfel că, după Hesiod, "suferința redă rațiunea nebunului". Prin urmare, "Orice om fericit este vinovat " așa cum crede Clarles Péguy ? În ce constă "vinovăția"? De ce trebuie să plătim? Lăsând deoparte ideea mitică a "geloziei divine", s-ar putea presupune că vina constă în faptul că omului i se pare a-și aflat deplinătatea, absolutul ființării sale. Or, ființarea este departe de a fi absolută. Oprirea pe loc, satisfacția omului pe un anumit nivel mai mult sau mai puțin hedonist, sau chiar la o treaptă foarte înaltă a sentimentului vieții, însemnează o trădare a absolutului ontic potențial, acceptarea ființării la un nivel aproximativ, relativ. Astfel, vinovăția fericirii și, consecutiv, sancționarea ei, ar avea drept cauză acest nunc stans, care este nefiresc, pentru că drumul existențialității spre deplina ei realizare este infinit, nicicând de istovit. Aforismul lui Leonardo continuă cu o completare: "Perfecțiunea înțelepciunii este cea mai mare ocazie a prostiei." Aici se află două înțelesuri ale "perfecțiunii înțelepciunii", și anume, fie ca atingere a supremei cunoașteri, fie ca modalitatea practică ideală de a trăi viața. Prostia, "stupiditatea", cum este notat în original, se află la polul considerat suprem al ambelor alternative. Căci, pe de o parte, este nebunie să crezi ca ai atins cunoașterea absolută, iar pe de altă parte, sterilizarea trării vieții prin precepte ultrarestrictive, este o altă stupiditate. În privința "perfecțiunii" cognitive, iată ce afirmase deja Hera***** : "gândurile omului sunt jocuri de copii". Misterul lumii, al existenței în general, a fost preocuparea filozofică a lui Leonardo. Pictura, afirma el, este un lucru al minții - cosa mentale, dar natura este plină de infinite înțelesuri care nu vor fi niciodată în experiența sensibilă - natura e piena d'infinite ragioni chi non furono mai in isperienza, afirmație analoagă celui a lui Hamlet adresându-se prietenul său Horațio, coleg în studiul filozofiei : "pe pământ și în cer sunt mai multe lucruri, Horatio, decât visează filozofia ta, ". Șovăirea dintre deslușit și nedeslușit, dintre aparență și necunoscut, dintre certitudine și incertitudine : dintre puțina lumină cognitivă și nesfârșitul mister sunt exprimate de Leonardo prin cele două concepte: nonfinito și sfumato, Prin concepția așa zisă "a nedesăvîrșitului" - non finito, Leonardo preconizează ideea conform căreia tabloul, formele nu trebuie duse până la extrema finisare, fapt care corespunde intențiilor generale ale naturii care nu a făcut nimic absolut închis: toate sunt deschise unele în celelalte: "Toate lucrurile iradiază pretutindeni în aerul din jurul lor... astfel că toate câte sunt în emisfera noastră intră și trec împreună cu cele ale tuturor corpurilor cerești... în mod firesc ele devin unite prin întrepătrunderea și intersecția dintre ele. O, minunată Necesitate ! Cine ar fi putut crede că un spațiu așa de strâmt ar putea conține lucrurile întregului univers?... O, măreț proces ! Ce talent ar putea explica un asemenea miracol? Aceasta călăuzește pe om pentru contemplarea lucrurilor divine". Celalalt concept, sfumato, însemnează estompare, în sensul că formele nu trebuiesc încătușate în conture nete, ci trebuie să se înece în atmosfera cromatică din jur, culorile urmând să treacă imperceptibil una în alta. De aici coloritul vaporos, un abur, un eter indefinisabil verde-albăstrui care înconjoară personajele din tablourile sale. "Sfumato" definește clar-obscurul leonardesc, înfruntarea dintre lumimă și întuneric. Cel de al doilea mare maestru al clarobscurului va fi Rembrandt. Metafizica lor diferă. La Leonardo antinomia lumină/întuneric exprimă conflictul cognitiv dintre puținul a ceea ce știm și infinitul misterului care ne înconjoară, pe când la Rembrandt confruntarea este de ordin moral: se înfruntă binele cu răul, personajele pozitive emană și rămân în lumină, iar cele negative etic sunt aruncate în beznă. Personajele leonardești exprimă conștiința misterului insondabil a tot ce ființează. Ioan Botezătorul, complet înconjurat de întuneric, arată cu degetul că taina se află undeva mai sus și mai în afară. Iar pe chipul Monei Lisa, tablou de care Leonardo nu s-a despărțit până la moarte, luându-l cu el în exil, în Franța, fără ca să-l termine (un gând care revine de zeci de ori în carnetele sale : "Spune-mi, s-a dus vreodată vreun lucru la capăt?"), se reflectă cel mai intens luciditatea că omul este o taină într-o taină mai mare. Căci "cine nu se simte uneori străin lui însuși?" Or, din abia schițatul surâs al Giocondei răzbate conștiința străinătății omului în lume și a străinătății față de el însăși. Arta lui Leonardo este zugrăvirea unui zâmbet - unic, irepetabil, mărturisind melancolia incertitudinii ontologice și epistemologice, melancolia întrebărilor ce rămân mereu fără răspuns. Spațiul tabloului este incert, formele își pierd conturele, materia își pierde densitatea, ajunge la limita dintre substanțial și asubstanțial: se spiritualizează - suind către o supraființare sublimată, imaterială pierdută în ceața informă a idealităților. Câci afirmă Leonardo, "a crea ceva asemănător vieții se află mai sus decât viața" : o creație de artă este o metaforizare a vieții pe un plan superior. Printre idealitățile preconizate de Leonardo figurează următoarele notări. "Cine și-a legat viața de o stea, nu-și va lua niciodată ochii de la ea" - este o definiție a idealității cerești, astrale, iar aforismul "Pasiunea intelectuală este superioară senzualității", definește idealitatea iubirii la polul imanent. "Toate cunoștințele ne vin de la inimă", ceea ce însemnează că adevărata cunoaștere este cea participativă, simpatetică. Iată un frumos gând referitor la prietenie - al celuia care a fost lipsit de șansa prieteniei ("Nu știu ce fel de fire am eu, că nasc dușmănii spontane", afirma artistul): "Singur fiind, îți aparții în întregime; cu un tovarăș nu-ți vei aparține decât pe jumătate; dar dacă îți este un prieten adevărat, el este un alt tu însuți". Dar dacă "iubirea învinge orice lucru", Leonardo subliniază în altă parte. "Iubirea și ura sunt cele mai puternice condiții emoționale resimțite de ființa omenească.. iar ura este mai puternică decât iubirea deoarece ea ruinează și distruge iubirea." În legătură cu iubirea, iată un aforism care ar părea straniu: "Dacă prețuiești libertatea, ai grijă, căci chipul meu este o închisoare a iubirii; pe foaia unde sunt scrise aceste rânduri se află o mască de femeie. Cel care ar iubi acel chip rămâne captiv unei aparențe, adevărata ființă fiind inaccesibilă, ascunsă după mască ? Femeia se prezintă totdeauna după o mască ? S-ar explica astfel de ce printre miile de note ale Carnetelor nu se află amintit nici un nume de femeie ? Nu este zâmbetul personajelor feminine leonardești conștiința acestui mister feminin, care trăiește poate drama de a nu se putea dezvălui, mai mult, acel sentiment al oricărui om de a se simți străin lui însuși? Și iată ce afirmă Leonardo despre erotică "Actul sexual și membrele utilizate în acest scop sunt atât de respingătoare, încât dacă nu ar fi frumusețea chipurilor și podoabele actorilor și neînfrânarea impulsului, natura ar fi pierdut specia umană." Și este semnificativ că afirmația :"mi-am irosit viața", este notată pe o foaie de carnet unde este figurat actul sexual. A afirmat că și-ar fi irosit viața, cel mai polivalent creator al tuturor timpurilor, mintea umană cea mai miraculoasă produsă vreodată de natură, el însuși afirmând : "Vreau să fac miracole". Or, vorbind de "irosirea vieții", se va fi gândit că nu năzuința cunoașterii absolute este rezervată omului, ci trăirea efectivă fără întrebări? Vina adamică rămâne eternă: irepresibila tentativă a cunoașterii ultime, este cea care a scos omul și-l scoate în continuare din inima ființării, care este cea paradisiacă din începuturi, bucuria fără întrebări. De aici și îndemnul: "Fa chome ti piace che ogni cosa ha la sua morte" - fă cum îți place, pentru că fiecare lucru își are moartea sa. Aceasta a fost drama lui Leonardo da Vinci: un cavaler al absolutului, care ajunge la conștiința neputinței de a cunoaște exhaustiv și de a putea fără limite, imposibilitatea rațiunii de a înțelege, iar a faptei de a reface lumea. De aici, conștiința tragică a atotputerniciei Nimicului: "Printre marile lucruri aflătoare printre noi, Nimicul este cel mai mare. Acesta domnește în timp și își trimite brațele în trecut și în viitor și cu ele distruge tot ceea ce a fost și tot ceea ce va veni, atât în natură, cât și în lumea animală, și nu posedă nimic din indivizibilul prezent": nu există prezent absolut, prezent etern. Dar, încheie Leonardo aforismul, Nimicul "nu se extinde totuși la esența nici unui lucru." Iar printre aceste esențe inalterabile, dar misterioase, se află înainte de toate lumina: "Privește lumina și gândește-te la frumsețea ei. Ceea ce vezi nu a fost mai înainte, iar ceea ce a fost nu mai este. Cine este cel care reface acest lucru din nou dacă cel ce face moare continuu?" Nu este lumina prin excelență creată de pictură, nu se confundă lumina cu însăși pictura ? Astfel, Da Vinci a putut afirma: "Pictura face din spiritul pictorului un fel de spirit al lui Dumnezeu"; iar prima numire făcută de Creator a fost cea a luminii. George POPA |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |