|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 58 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Jurnal: Nick Sava. Cum arata de aproape o veche Lume noua Scris la Saturday, September 23 @ 23:32:50 CEST de catre asymetria |
Și iată-ne în Canada. Credeai că vom mai ajunge?Aveam în buzunar exact 78.37CAD. Nu o să uit niciodată acest număr. Șaptezeci și opt de dolari și treizeci și șapte de cenți, canadieni. Acum imigranților li se cere să aibă în posesie șapte mii de dolari de persoană – mai puțin pentru Quebec. Cu aceste cuvinte incepe o noua serie din scrisorile catre Maria, pe care românul canadian Nick Sava le trimite spre prietena sa (reala, imaginara?) si spre noi toti, cei care visam sau am visat ca suntem in stare sa ne smulgem din radacini si sa nu ne vestejim. Sau care nea-m smuls pentru a ne dovedi ca nu suntem un popor vegetal. Lectura buna din noile fragmente ale viitoarei Tarabe cu vise, work in progress ! Dan Culcer Dragă Maria, Și iată-ne în Canada. Credeai că vom mai ajunge? Dar de pe Ruzine puteam să mă sui, legal, într-un singur avion: spre Edmonton, pentru care aveam viză. Ba nu, o a doua posibilitate ar fi foat București, unde aveam pașaport și cetățenie... Aveam în buzunar exact 78.37CAD. Nu o să uit niciodată acest număr. Șaptezeci și opt de dolari și treizeci și șapte de cenți, canadieni. Acum imigranților li se cere să aibă în posesie șapte mii de dolari de persoană – mai puțin pentru Quebec. De aceea – și pentru că procesarea vizei durează mai puțin pentru partea franceză -, românii depun cererea pentru Quebec. Nu că ar avea intenția să trăiască în Montreal, deși mulți chiar se opresc acolo. Dar au aflat că, odată acceptat în Canada, se bucură de toate drepturile unui cetățean canadian – deci, și libera circulație. Așa că vor „circula”: spre Ontario, unde economia este cu mult mai bună decât în Quebec, sau spre British Columbia, unde clima (și peisajul) sunt niște atuuri demne de luat în considerație. Și nu puțini spre Alberta, unde boom-ul economic produs de prețul petrolului și al gazelor naturale, principalele biogății ale provinciei (alături de un guvern provincial de dreapta) a dus la eliminarea taxelor provinciale și a GST (o taxă similară TVA) și o rată de șomaj apropiată de zero. Desigur, prea puțini români au acei șapte mii de dolari în momentul primirii vizei. Unii ar putea să își vândă apartamentele – unii o și fac – dar asta ar fi un prost gesheft. Proprietățile se cumpără, nu se vând... Desigur, pentru unii asta ar fi un act similar cu arderea corăbiilor: știind că nu au unde se întoarce îi va îndemna să fie mai persistenți în integrarea în noua societate. Pentru că cei ce se întorc în țară, renunțând la „visul canadian” – vis care, cel puțin la început și pentru unii capătă aspect de coșmar! – au motive întemeiate să o facă: relații, în primul rând, și o avere „decentă” obținută pe căi poate mai puțin „decente”... Cei ce nu posedă banii, uneori îi împrumută. Cel puțina așa a fost pe vremuri, prin anii 90. Îi împrumutau pentru a fi arătați la Ambasadă. Pe atunci, la început, erau returnați imediat posesorilor (uneori cu camăta de rigoare). Ajunși în Canada, nu peste multă vreme ajungeau la ajutorul social. „Păi, nu ați avut bani pentru integrare?” „Am avut, dar i-am cheltuit...” „Aveți chitanțe?” „Nu prea avem, nu știam că trebuie să ne justificăm.” („I-o-te, frate, ăștia sunt mai răi ca securtiștii! Auzi, să îmi țină cont banilor mei?!”) Pe care, de altfel, nici nu îi aveau.... Au început autoritățile să ceară să li se arate banii pe aeroport, în Canada. Acum, mai greu. Au fost câțiva ani în care românii au fost cei mai „jefuiți” călători: mai toți își „pierdeau” banii prin aeroporturile de tranzit. Desigur, nu reclamaseră nimic, pentru că ar fi pierdut legătura spre Toronto sau spre Vancouver... De ce totuși Statul cerea imigranților acea sumă de bani? Probabil românii credeau că era un fel de „taxe”. Chiar și aici auzi tot felul de povești cum că Statul canadian se îmbogățește cu banii săracilor românași... Explicația este mult mai simplă: s-au cam săturat ca decenii la rând emigranții să ajungă pe ajutor social aproape imediat după sosirea în noua lor tară! Acei bani sunt socotiți suficienți să ofere un tampon de șase luni noului sosit pentru un trai decent, până când își va putea asigura un loc de muncă. Desigur, mulți emigranți chiar găsesc ceva de lucru imediat după sosire – dar, cum de multe ori acesta este „la negru”, ei își zic că un surplus de câteva sute din cufărul comunității nu ar strica... Nu, nu doar românii fac acest raționament. Dar, cum ziceam, eu am ajuns în Canada cu doar 78.37CAD. Mie nu mi-au cerut mai mult – de fapt, mie nu mi-au cerut nimic, decât să îmi plătesc biletul de avion. Eram acceptat dintr-un lagăr de refugiați. Aveam statut de refugiat politic. A fost bine, a fost rău? M-a forțat să nu pierd timpul, să caut de lucru din prima zi. S-a avut în vedere și faptul că o rudă mai îndepărtată promisese să îmi asigure accommodation la sosire. Deci, având doar acești bani, în momentul când, pe aeroportul Ruzine mi s-au cântărit bagajele, m-a trezit că nu am cu ce plăti taxa de supra-greutate. Noroc că erau puțini călători (ajunsesem și cu o substanțială marjă de timp înainte de plecarea cursei), așa că am putut scoate ba o cămașă, ba o pereche de pantofi, ba un sacou... până când cântarul a indicat o greutate legală. Doar de puținile cărți în limba română nu m-am atins (deși cele în engleză s-au alăturat grămăjoarei lucrurilor „de aruncat”: aveam posibilitatea să îmi cumpăr altele, ajuns în Canada). În avion ne-am trezit într-o altă lume. Pusesem pe noi costumele, cravatele, balonzaiderele... Oricum nu ar fi incăput în valize – dar eram niște „domni”, călătoream cu avionul către o țară străină! Avionul era plini de tineri canadieni. În tricori cu mâneci scurte – așa-zisele T-shirt -, cu pantaloni scurți (shorts) și picioarele goale, eventual cu șlapi. Aveau un motiv să fie așa: era mai comod și, apoi, în avion era destul de cald. Destul de cald să transpirăm copios în costumele noastre... În plus, soția a trebuit să suporte „tortura” unui avion în care nu se fuma! Începuse deja să regrete că acceptase să pornească spre necunoscut... Pe hubloul avionului puteam vedea ghețurile nesfârșite, eterne, ale Polului. Apoi, după o zonă liberă de zăpadă – de sute, mii de kilometri – zbor de vreo două ore de avion) a reapărut zăpada. Ne apropiam de Edmonton. Orașul avea să ne întâmpine cu iarna, deși era sfârșitul lui Octombrie: zăpadă de jumătate de metru și o temperatură de minus 27C! „Anul acesta iarna a venit puțin mai repede”, a comentat „vărul” meu îndepărtat, privind curios spre balonzaiderele noastre... La Praga fuseseră cam 16C. Plus. Și la pantofi. El era îmbrăcat în „canadiană” (aici se folosește termenul de „parka”) îmblănită, blugi și cizme termoizolante (am aflat apoi că erau făcute pentru temperaturi de minus 70C) Aarăta ca Amundsen la Polul Sud... Noroc că sosirea în noua țară ne „încălzise” – iar mașina ne aștepta chiar după ușă. Din mașină privam întinderea albă. Aeroportul este situat la vreo duăzeci de kilometri de oraș. Aproape imediat am văzut grupul de clădiri din Downtown – zgârie-nori! Pe urmă mi-am dat seama cât de plată este regiunea: să vezi clădiri la acea distanță, nu-i de colo. Și de cât de puțin poluată este atmosfera: la Praga orizontul era mult mai apropiat. La București? Acel grup de câteva zeci de zgârie-nori avea să fie punctul de reper în următorii ani: de oriunde m-aș fi aflat, era suficient să reperez clădirile pentru a ști unde sunt. Acasă la „vărul” meu ne aștepta un „welcome”, așa cum se procedează pe aici: beteală, steluțe și o eșarfă din hârtie lucioasă pe care chiar scria WELCOME cu litere arginti. Am avut și un „diner” (ajunsesem pe la șase seara): mâncare chinezească comandată de la un restaurant din apropiere. Toți ne-am bucurat de mâncare, experiența este într-adevăr uimitoare – mai puțin soția. După o primă încercare surprinzătoare („Bleah! E duuuulce!”), mi-a cerut să gust din fiecare din cele câteva zeci de diferite produce (exagerez!). I-am găsit niște zarzavaturi „rezonabile” (adică, sărate și nu foarte picante), dar la culcare s-a dus căm flămândă. Regreta că a preferat să doarmă când ni s-a servit masa în avion... Așa a început viața noastră în Canada. Ai trece și tu printr-o astfel de experiență? Depinde. Probabil nu o să te aștepte nimeni cu o eșarfă „welcome” atârnată deasupra vestibulului. Pe de alta, probabil o să ajungi întro cameră de hotel – dacă nu te vor ajuta niște români. E posibil să nu ajungi iarna – deși în momentul primirii vizei nu ne mai uităm la calendar... Și, desigur, poate alegi Vancouver care, eventual, te va întâmpina cu ploaie, în nici un caz cu zăpadă (decât dacă ai un „noroc” chior! Aici ninge cam o zi-două pe an...) Ce o să te aștepte după aceea în noua ta țară îți voi povesti în viitoarele mesaje. Cu drag, Nick |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |