O altă călătorie
la capătul nopții
-Raport pentru
lucrarea "Vertebre românești" -
1. Istoric
sintetic al zbaterii mele justițiare
1.1
Introducere: contrarevoluția din 1990.
Ca supus al satrapiei comuniste, refugiat în profesionalism, natură
și filozofie, am acumulat frustrare și rușine [1]. Pentru a mă
curăța de umilințe și lașități, după 22 decembrie 1989, m-am
aruncat în farsa "eliberării" [2], m-am implicat (vezi
episoadele relatate la [3] ) în încercarea de răsturnare a puterii
securi-comuniste, adică de continuare a revoltei începute la
16.12.89, întru împlinirea revoluției anticomuniste, prin
înfruntarea Contrarevoluției feseniste. Prin tot ce am intreprins
(încercarea de a fonda "Partidul renașterii spirituale"
și de a lansa "Alianța 90"; constituirea Asociației
"Dialog Piatra Neamț"- implicată în acțiuni de protest
locale și naționale, participantă în mitingul din Piața
Universității, membră în Alianța Națională pentru Proclamația
de la Timișoara; constituirea Alianței Opoziției din Neamț-
implicată în încercarea de unificare a forțelor anticomuniste;
constituirea Alianței Civice etc.) am încercat să combat farsa
"tranziției" criminale: conservarea puterii și
acapararea avuției acumulate în lagărul comunist de către foștii
gardieni (moștenitorii lor)- camuflate prin năpîrlire
organizațională și ideologică. Eforturile noastre au fost
patetice, dar complet sterile, dintr-o sumedenie de motive, începînd
cu slăbiciunea rezistenței interne și terminînd cu complicitatea
externă (cîștigată prin vînzarea pe nimic a unei părți din
pradă și aservirea neocolonială a țării la noii stăpîni, în
urma trocurilor la masa verde "geostrastegică"). Bătălia
anului 1990 a fost redusă la lovitura "mineriadei" de
către cei interesați în ascunderea dezertării lor de pe frontul
unei revoluții agonizante, ce nu și-a putut atinge masa critică
din cauza rezistenței aparatului securicomunist regrupat (vizibil și
subteran) în spatele FSN, confiscării "opoziției" prin
agenți infiltrați și diabolizării ei prin media de serviciu
ajutată de rețeaua informatorilor conspirați, docilității
colaboraționiste a majorității populației- domesticite comunist,
etc. Am sintetizat observațiile mele privind "feseniada"
contraevoluționară (în care trebuie încadrat episodul
"mineriadei") într-un Raport-Rechizitoriu depus la
22.12.2007 [4], cu care am încheiat participarea mea la cercetarea
efectuată de procurorii militari din echipa Voinea (vezi și [5c])
declanșată de depunerea unei plîngeri penale [5a] pentru
reprimarea noastră la Piatra Neamț, acțiune explicată într-o
declarație de presă [5b]. Hotărîrea cu care oamenii
Sistemului au dus lupta (care ar fi putut fi tratată ca
"restaurație", dacă regimul ar fi scăpat vreo clipă
puterea din mîini) s-a bazat și pe teama vinovaților de a nu fi
pedepsiți pentru crimele care compun "genocidul comunist".
Toate episoadele bătăliei s-au învîrtit în jurul
"joscomunismului"- care nu avea sensul ideologic pretins de
actorii agitați pe scenă de servicii secrete, ci un înțeles acut
justițiar. La deschiderea porții lagărului de exterminare,
exploatare si alienare- care distrusese cîteva generații, cerința
stringentă- pentru deținuți- era răsturnarea criminalilor și
pedepsirea lor- nu schimbarea formelor organizaționale și
acoperirilor ideologice- cu rămînerea lor la putere. Ioan ROȘCA
O altă călătorie
la capătul nopții
-Raport pentru
lucrarea "Vertebre românești" -
1. Istoric
sintetic al zbaterii mele justițiare
1.1
Introducere: contrarevoluția din 1990. Ca supus al satrapiei comuniste, refugiat în profesionalism, natură
și filozofie, am acumulat frustrare și rușine [1]. Pentru a mă
curăța de umilințe și lașități, după 22 decembrie 1989, m-am
aruncat în farsa "eliberării" [2], m-am implicat (vezi
episoadele relatate la [3] ) în încercarea de răsturnare a puterii
securi-comuniste, adică de continuare a revoltei începute la
16.12.89, întru împlinirea revoluției anticomuniste, prin
înfruntarea Contrarevoluției feseniste. Prin tot ce am intreprins
(încercarea de a fonda "Partidul renașterii spirituale"
și de a lansa "Alianța 90"; constituirea Asociației
"Dialog Piatra Neamț"- implicată în acțiuni de protest
locale și naționale, participantă în mitingul din Piața
Universității, membră în Alianța Națională pentru Proclamația
de la Timișoara; constituirea Alianței Opoziției din Neamț-
implicată în încercarea de unificare a forțelor anticomuniste;
constituirea Alianței Civice etc.) am încercat să combat farsa
"tranziției" criminale: conservarea puterii și
acapararea avuției acumulate în lagărul comunist de către foștii
gardieni (moștenitorii lor)- camuflate prin năpîrlire
organizațională și ideologică. Eforturile noastre au fost
patetice, dar complet sterile, dintr-o sumedenie de motive, începînd
cu slăbiciunea rezistenței interne și terminînd cu complicitatea
externă (cîștigată prin vînzarea pe nimic a unei părți din
pradă și aservirea neocolonială a țării la noii stăpîni, în
urma trocurilor la masa verde "geostrastegică"). Bătălia
anului 1990 a fost redusă la lovitura "mineriadei" de
către cei interesați în ascunderea dezertării lor de pe frontul
unei revoluții agonizante, ce nu și-a putut atinge masa critică
din cauza rezistenței aparatului securicomunist regrupat (vizibil și
subteran) în spatele FSN, confiscării "opoziției" prin
agenți infiltrați și diabolizării ei prin media de serviciu
ajutată de rețeaua informatorilor conspirați, docilității
colaboraționiste a majorității populației- domesticite comunist,
etc. Am sintetizat observațiile mele privind "feseniada"
contraevoluționară (în care trebuie încadrat episodul
"mineriadei") într-un Raport-Rechizitoriu depus la
22.12.2007 [4], cu care am încheiat participarea mea la cercetarea
efectuată de procurorii militari din echipa Voinea (vezi și [5c])
declanșată de depunerea unei plîngeri penale [5a] pentru
reprimarea noastră la Piatra Neamț, acțiune explicată într-o
declarație de presă [5b]. Hotărîrea cu care oamenii
Sistemului au dus lupta (care ar fi putut fi tratată ca
"restaurație", dacă regimul ar fi scăpat vreo clipă
puterea din mîini) s-a bazat și pe teama vinovaților de a nu fi
pedepsiți pentru crimele care compun "genocidul comunist".
Toate episoadele bătăliei s-au învîrtit în jurul
"joscomunismului"- care nu avea sensul ideologic pretins de
actorii agitați pe scenă de servicii secrete, ci un înțeles acut
justițiar. La deschiderea porții lagărului de exterminare,
exploatare si alienare- care distrusese cîteva generații, cerința
stringentă- pentru deținuți- era răsturnarea criminalilor și
pedepsirea lor- nu schimbarea formelor organizaționale și
acoperirilor ideologice- cu rămînerea lor la putere.
1.2
Denunțarea genocidului comunist. Am
inființat, la 31 august 1990 [6], Alianța Opoziției din
Neamț (devenită ulterior Forumul Antitotalitar si apoi Convenția
Democratică). Printre formațiunile care au aderat la A.O.N. se afla
Asociația Foștilor Deținuți Politici- din Neamț. Ei ne-au
semnalat că există indicii privind existența unor gropi comune în
pădurea de la Dealul Mărului-în care au fost aruncate victime ale
securității. În urma săpăturilor (la baza unor pomi marcați cu
cruce de cei ce au găsit urme ale masacrului din 1949) am găsit
resturile a 11 persoane executate extrajudiciar în acea pădure,
împreună cu alte probe (gloanțe, lingurițe, oglinjoare, monede
RPR, martori)- material predat trimișilor Procuraturii militare
Bacău, pentru a deschide dosarul "Katyn-urilor" românești.
Au urmat cîțiva ani de cercetări în dosarul 430/P/1990,
culegîndu-se mărturii și verificîndu-se piste- curmați cu NUP la
08.10.1993, pe motiv că s-ar fi scurs anii prescrierii. Am lansat
(în presa la care am avut acces) un Apel pentru denunțarea/judecarea
genocidului comunist [7], din care citez: "Daca
aceasta asteptare se prelungeste, martorii vor dispare, ducind cu ei
in mormint pagini de istorie irecuperabile. O natiune care asteapta
infricosata sa treaca timpul pentru ca vinovatii sa iasa din scena,
pentru a nu risca confruntarea cu reteaua lor, inca puternica si
periculoasa, facindu-se ca nu observa ca in acest fel, victimele sint
trimise in neantul uitarii, se compromite usturator.[]
Lansam un apel pentru declansarea
operatiei de clarificare a episodului represiv comunist din istoria
României. Sa facem gropile comune sa devina morminte,
supravietuitorii - martori, cosmarurile -amintiri, intimplarile -
istorie, astfel incit aglomeratia productiva româneasca sa redevina
o NATIUNE". După descoperirea, în
noiembrie 1990, a unei alte gropi comune, pe Dealul Balaurului (care
a generat cercetările din dosarul 146/P/1995, închis similar,
la 8.11.1996) atmosfera în oraș a devenit irespirabilă. Securiștii
agitau informatorii, care provocau populația împotriva noastră-
demascați ca "vînători de vrăjitoare".
Comemorarea victimelor comunismului și a revoluției, la 16.12.1990,
a fost înăbușită violent [8], de hoardele securisto-comuniste,
care au ocupat toate intrările cimitirului (ca să nu putem depune o
coroană nici la mormîntul generalului Dăscălescu) și ne-au
huiduit și lapidat pe tot traseul de retur, pînă cînd am fost
"salvați" de post-milițienii aparent depășiți, dar
evident complici și încîntați de molestarea noastră. Se repeta
modul în care fusesem tratați în Mai 1990 [9ab]- pentru că făceam
greva foamei, solidari cu doleanțele Pieței Universității -miting
în care ne-am implicat, după alungarea noastră din Piatra Neamț
(vezi documentele publicate pe site-ul menționat, cum ar fi
Manifestele Golaniei și relatările ulterioare din
ciclul "Acum 4 ani,
contrarevoluția…").
1.3
Din contestație în exil.
Am
constatat, pe parcursul anului 1990, că revoluția e părăsită și
învinsă, că aspirația justițiară nu găsește ecou în
rîndurile unei populații reeducate prin descurcare, că "opoziția"
anticomunistă- politică și intelectuală- se face doar că luptă
(limitîndu-se la acțiuni simbolice, sterile , convenabile puterii),
că străinătatea nu incurajează/sprijină împlinirea revoluției
eliberatoare; că puterea și-a valorificat atuurile, reușind să
arunce asupra noastra populația instigată- încît, tot noi,
denunțătorii crimelor regimului comunist am devenit țintele
represiunii, realizate prin dirijarea din umbră a "oamenilor de
bine". Mi-am explicat poziția contestatară într-o serie de
comunicate de protest, de alarmă, de solidarizare cu ultimii
combatanți și - în final- de părăsire a aparentei
înfruntări civice (vezi [10-15]). Protestele dovedindu-se
inutile pînă la penibil, constatînd continuitatea puterii și
înfrîngerea încercării de revoluție, am denunțat făcătura
fesenistă, respingînd faptul monstruos împlinit și participarea
la marele jaf postdecembrist, declarînd că nu recunosc noua
legalitate- cu constituție cu tot [16], încercînd - fără
rezultat- să-mi anulez co-cetățenia cu Ion Iliescu și să
obțin azil politic la ambasada Franței/ SUA/ Canadei din București-
pentru ca să scot astfel în evidență natura reală a regimului.
Am explicat fără echivoc esența atitudinii mele în Scrisoarea
deschisă către congresul AFDPR [17] din care citez:" declar
ca nu pot accepta participarea mea la constituirea esafodajului
stiintific si cultural românesc, in conditiile in care societatea al
carui membru sint nu este reabilitata prin consumarea unor acte
elementare de dreptate, prin pedepsirea vinovatilor si despagubirea
morala a victimelor lor... V-as jura, pentru a intari aceste
declaratii, ca nu voi accepta niciodata sa ma joc de-a stiinta pe
suprafata unui pamint in care oasele celor ce au luptat si suferit
pentru conditia mea umana ZAC BATJOCORITE DE UITARE.Nu pot insa sa
jur, din pacate, pentru ca nu mai am pe ce!Cine stie pentru cit
timp..." Îmi opream astfel
cariera de matematician (preocupat de ușurarea inițierii în
matematică) și de inginer electronist (preocupat de tehnologia
analogică- aplicată în TV color și digitală- aplicată în
calculatoarele personale, cum ar fi "CIP- Electronica",
pentru care concepusem un sistem de operare și Caietul service),
considerînd că, în situația creată în România, activitatea de
cercetare nu mai e compatibilă cu demnitatea. Postura mea devenind
insuportabilă, m-am refugiat la Montreal, de unde am încercat să
alertez exilul românesc privind continuarea capturării României de
către rețeaua criminală securicomunistă. Am ținut conferințe și
am postat pe Internet numeroase mesaje (vezi exemple la [18-23]),
trimițînd și un protest documentat la Casa Albă [24], în
momentul în care Ion Iliescu culegea fructele a ceea ce am numit
"Tîrgul comunității evreiești
cu securitatea din România"
[25abcd]. Mi-am dat demisia din Convenția Democratică în clipa în
care aceasta s-a aliat electoral cu ramura Petre Roman a hidrei,
intuind prestația trădătoare care a urmat. N-am mai suportat
zădărnicia zbuciumului donquijotesc, ieșind un timp de arenă-
după ce mi-am cerut iertare pentru asta lui Călin Nemeș [26]. În
anii care au urmat, mi-am îndreptat privirile către situația
internațională (exemple de reacții la [27-34]), pentru a observa
măsura în care decăderea civilizației occidentale a contribuit la
perpetuarea cancerului estic, realizînd că e vorba de mai mult
decît de un accident/ghinion istoric, că sinistrul experiment
românesc nu a avut un caracter local/excepțional, ci mai curînd
s-a încadrat într-un mare experiment totalitar și într-o
degenerescență globală a civilizației - deci că securiștii vor
fi primiți cu brațele deschise de cei interesați să dispună de
"arendași" puternici și fără scrupule, întru
explotarea neocoloniei. Pe măsură ce înțelegeam de ce "Procesul
comunismului" nu convine puterii mondiale, se re-întețea
provocarea de a nu mă conforma consensului tăcerii.
1.4
Reluarea luptei pentru denunțarea
blocării procesului comunismului
În
anul 2004, o întîlnire la Paris cu Cicerone Ionițoiu m-a
impresionat intens, redeschizîndu-mi rănile și determinîndu-mă
să lansez un site dedicat reflectării crimelor comunismului
și împiedicării judecării lor [35] Celălalt eveniment care m-a
"reactivat", determinîndu-mă să lansez situl "Piata
Universității" [36] și Acțiunea pentru Eliberarea României
[37a] a fost confruntarea contestatarilor cu Ion Iliescu, în Piața
României din Montreal, la 18.09.2004 (vezi relatările de la [37b]).
Cu ocazia alcătuirii unui grupaj de semnale pentru comemorarea
revoluției din decembrie, am descoperit [38] că printre victime se
număra și fostul meu coleg din echipa de matematică a României
(la balcaniada studențească de la Ankara, din 1980), Gheorghe
(Dorel) Nechita- unul dintre cei a căror asasinare pe 23.12.89 era
investigată de echipa generalului Voinea. Inundat de un irezistibil
sentiment de camaraderie/ tandrețe/ furie/ responsabilitate, m-am
decis să-mi întrerup iar cariera (de cercetător interdisciplinar
la institutul LICEF al Teleuniversității din Montreal, arhitect
conceptual de sisteme de tele-instruire- cum ar fi sistemul TELOS, la
care lucram în acel moment) pentru a impulsiona ancheta ce ar
fi trebuit să facă dreptate- printre alții- și lui Dorel. Acest
an "sabatic"… nu s-a terminat nici azi. Sosit la
București în aprilie 2005, am descoperit că echipa Voinea avea pe
masă și dosarul "mineriadei" din 1990, acest episod al
"feseniadei" fiind cercetat însă separat de cel din
decembrie 1989. M-am străduit să demonstrez legătura dintre fazele
Contrarevoluției de-a lungul timpului, pe întreaga suprafață a
României. La Piatra Neamț, Iași, Sibiu, Deva, Ploiești etc- nu
reprimaseră minerii. Alți "oameni de bine", manipulați
de FSN prin presă, televiziune si informatori, terorizaseră
opoziția anticomunistă în întreaga țară, pentru a repeta, la 20
mai 1990, "alegerile" din 1946 [39]. Pentru a
putea sprijini/stimula orientarea de fond a cercetărilor, am depus
la 26.04.2005 o plîngere penală împotriva celor care au
deturnat/confiscat criminal revoluția (vezi [5ab]), propunînd
apoi ca probe/piste numeroase extrase din presa anului 1990 (și un
jurnal TV), care ofereau elemente consistente pentru inculparea celor
ce au uzurpat instituțiile statului și au folosit media aservită
întru protejarea criminalilor securicomuniști. Cheia
fenomenelor/dosarelor cercetate fusese evident confruntarea între
cei ce doreau judecarea crimelor comunismului și cei ce luptau
pentru a o împiedica. Dar această linie a frontului era camuflată
de "anticomunismul" de pradă, care nu urmărea decît
oportunitățile privatizării, lozincile "terapiei de șoc"
sau "restitutio in integrum", dînd puterii acoperire
ideologică în acapararea avuției naționale, din care au căpătat
firmituri și actorii pseudo-rezistenței. Sau de "anticomunismul"
de paradă, afișat de "disidenți" și "personalități",
care suținea că dorește numai satisfacția morală a pomenirilor
suferințelor și vinilor, prin cărți si reviste, fără efecte
penale sau civile. Diversiunea aceasta sterilizantă, era
susținută, poate doar din confuzie/lașitate, de oameni ca P.M.
Băcanu sau Ana Blandiana (vezi reacția mea la [40]); a se vedea în
acest sens modul în care aceștia au deturnat procesul inițiat de
Lucian Orășel, către reparații… prin scuze și 1 leu ca daune
globale. Dar manevra de confiscare Ilieșiu-Tismăneanu-Băsescu, nu
mai putea fi bănuită de naivități. Era clar că se încearcă
validarea înscenării de justiție istorică la care s-a pretat
comisia Wiesel, prin creerea unui caz similar de tratament ideologic
al crimelor trecutului- pe care societatea să-l asume inconștient.
Constatînd capturarea cauzei justițiare anticomuniste de către
forțe oculte cu interese de deturnare (vezi și explicațiile
[42a,b,c ], sau confruntarea televizată cu V.Tismaneanu-
[42d]), am făcut un "Apel pentru înființarea Comitetului
pentru Reprezentarea Victimelor Comunismului" [41] semnat de
numele grele ale rezistenței anticomuniste supraviețuitoare, în
urma căruia s-a constituit CRVC, al cărui purtător de cuvînt am
fost.
1.5
"Cercetarea" penală.
La 31 iulie/4 August 2006 am inițiat, în numele CRVC, alături de
Cicerone Ionițoiu, Grigore Caraza, Gh Jijie-plîngerea penală care
a deschis dosarul 35/P/2006 [43].După deschiderea dosarului (mai
ales datorită sprijinului FRFDPLA, condusă de Constantin Iulian si
Gh Jijie; Ticu Dumitrescu, președinte al AFDPR, vechi camarad
de pe baricadele anului 1990, opunînd o inexplicabilă rezistență,
făcînd declarații publice contra demersurilor penale, pe care a
încercat chiar să le blocheze- vezi reacția mea la [44]), s-au
adăugat numeroși reclamanți, co-semnînd plîngerea noastră
comună si făcînd apoi declarații personale de parte vătămată,
în fața procurorilor. Membrii CRVC au făcut acest efort deși
erau sceptici privind reacția justiției, ceea ce ne-a determinat să
pronunțăm noi sentința pe care bănuiam că organele aservite o
vor evita [45]. În ideea corelarii dosarelor Voinea în jurul
axului lor firesc (condamnarea celor ce au impiedicat
incriminarea autorilor genocidului comunist), au avut loc confruntări
interesante (cum a fost cea cu Gelu Viocan Voiculescu și Miron
Cosma- organizată de procurorul Viorel Siserman). S-au reperat în
arhivele parchetelor și instanțelor numeroase dosare, în care
denunțarea crimelor comunismului după 1990 fusese clasată în faza
cercetării penale sau "rezolvată" cu achitări- în
instanțe, boicotul juridic general uzînd abuziv de "prescriere".
Un exemplu era chiar înmormîntarea dosarelor (semnalate mai sus, la
par 1.2), deschise de plîngerile noastre de la Piatra Neamț și
închise cu NUP în 1993/96 pe temeiul prescrierii faptelor comise
prin 1950- deși se recunoscuse că termenul nu putea începe decît
după 1990, cînd -aparent- regimul ucigaș ar fi luat mîna de pe
justiție. Aceste dosare au fost redeschise de echipa procurorilor
militari (vezi la [47] cererea mea) închiderea lor cu NUP-uri sau
decizii judecatoresti abuzive relansînd termenul de prescriere
(asta, dincolo de problema imprescriptibilității-vezi mai jos).
Calea spre mult amînata dreptate părea deblocată. Pe ea s-a
înscris și nou înființatul IICC, deschizînd dosarul 82/P/2007,
conexat (în dosarul 1304/P/2008) cu volumele dosarului nostru
(35/P/2006)… pentru ca să fie "uitat" capătul B al
cererilor noastre (inculparea celor ce au împiedicat jucarea
crimelor comunismului, după 1990). Cît privește capătul
A-genocidul, cercetările (audierile ultimilor supraviețuitori) au
încetat brusc, cînd, pe baza recomandărilor fistichii ale Curtii
"Constiutuționale", toate dosarele au fost smulse secției
militare si livrate secției civile (vezi protestul meu din
16.09.2009-[47]). Din păcate, apelurile mele întru contestare
justițiară [48a,b] nu au avut alt efect decît ițirea publică a
pseudo-activiștilor în căutare de capital civic (vezi scrisorile
deschise [49a,b]) și nu au găsit sprijin nici la Marius Oprea-
[49c]. Cele 49 de volume au zăcut neatinse pînă cînd, ca răspuns
la memoriul meu vitrolic din 6.08.2010 [50] procurorul Iuliu Molcuț
a declarat perimată judecarea genocidului comunist [51]. Protestele
împotriva acestei samvolnicii [52] neavînd alt efect decît
reconfirmarea complicității procuraturii în ascunderea genocidului
comunist, prin rezoluția Marius Iacob din 3.12.10 [53]
1.6
Lupta cu "justiția".
Deciziile de clasare a genocidului au fost contestate individual de
unii reclamanți CRVC la Înalta Curte de Casație si Justiție
(exemple [54a,b]), fără a fi conexate- deși se refereau la
aceeași cercetare penală, desfășurată între 2006 si 2010 și
documentată în aceleași 49 de volume. Scopul era estomparea mizei,
facilitarea confuziei și slăbirea eficacității judiciare,
ștergerea urmelor si mai ales, posibilitatea de a plasa volumele
cercetării penale în arhiva dosarului plîngerii lui X, atunci cînd
pe rol era judecarea plîngerii lui Y. Nu am sesizat acest joc
ticălos la primul termen al procesului, din 25.02.2011 [55] în care
ar fi trebuit să se judece plîngerea împotriva rezoluției de NUP
trimisă mie, cînd am constatat că dosarele cercetării penale
35/P/06, inițiate prin plîngerea mea din 31.07.06, lipsesc
integral, ceea ce a permis reprezentantului procuraturii să susțină
enormitatea că eu nu am făcut nici o plîngere penală, neavînd
deci calitatea de a reclama cercetarea! Sperjur pe care, în ciuda
documentelor depuse de mine, precizărilor mele și absurdității
țipătoare, judecătorul l-a "reținut", închizîndu-mi
procesul în nas, de la primul termen [56]. Prevenit privind
strategia anti-judiciară, am reușit să o dejoc, atunci cînd m-am
prezentat la procesul în care trebuia să se judece plîngerea
similară făcută de Cicerone Ionițoiu, pe care îl reprezentam cu
mandat. La 8.9.2011 [57], constatînd că lipsesc și acum cele 49
volume ale cercetării penale, am avut inspirația să verific - în
arhiva ICCJ- dosarul meu închis gol în februarie…. descoperind că
în el fuseseră între timp ascunse cele 49 de volume buclucașe (pe
care le-am fotografiat integral și expus pe internet- vezi [58] ) .
Pus în fața acestei neprevăzute demascări, completul ICCJ a
declinat imediat dosarul catre Curtea de Apel Bucuresti [59]- aratînd
că unii judecători evită să lase urme- rolul de "terminatori"
fiind jucat de cei mai docili/șantajabili de către "servicii".
Bănuind că nu voi fi lăsat să vorbesc, la reluarea procesului, am
compus și depus în numele lui Cicerone Ionițoiu rechizitoriul pe
care procurorii nu au apucat să-l redacteze [60], bazat pe
valorificarea minuțioasă a celor 49 de de volume, astfel încît nu
se mai putea susține sub nici o formă
prescriptibilitatrea/prescrierea. Dar echipa pusă în calea
justiției la Curtea de Apel (spre care dosarul a fost neîntămplător
declinat) a decis la 29.05.2012 [61], fără absolut nici o
justificare sau referire la argumentație/probatoriu, menținerea
NUP-ului procuraturii, adică prescrierea abuzivă a genocidului
comunist, cu înmormintarea celor 49 de volume (destinate topirii) și
a rechizitoriului pe care l-am prezentat atunci pe baza lor.
1.7
Blocajul
judiciar și solidaritatea justițiară.
Absolut similar a fost tratat și celălalt lanț justițiar deschis
prin plîngerea mea de la 26.04.05 [5a] prin care am încercat să
împiedic înmormîntarea dosarului "feseniadei" (a.
Plîngerea mea din 25.03.11 [62] împotriva rezoluției de clasare a
dosarului 75/P/98 -care nici măcar nu se referea la segmentul Piatra
Neamț [5c]- cercetat în volumul 168 a lucrării procuraturii
militare b. Respingerea plîngerii fără nici o legătură cu
conținutul ei [63ab] c. Plingerea mea la ICCJ, cu explicațiile de
rigoare [64] d. Notele privind depunerea de către mine a
volumului 168, inclus în materialul recuperat de Doru Mărieș,
printr-o prelungă grevă a foamei [65] e. Notele trimise pentru
termenul din 23.02.12 [66] în care am semnalat confuzia privind
conținutul plîngerii mele penale, care a dus la citarea lui
Stănculescu în loc de cei reclamați de mine: Ion Iliescu, Petre
Roman, Răzvan Theodorescu etc. f. Decizia din 13.02.2012 [67], care
închide brutal/nejustificat dosarul, în lipsa mea- deși trimisesem
dovada ca nu mă pot prezenta la termen din cauza închiderii
circulației în toată țara, pentru înzăpezire.) Nu eram de loc
singurul tratat asfel de sistemul oficinelor juridice criminale, care
a operat, la adapostul formelor goale, un adevarat genocid juridic
postdecembrist- umplînd țara de zeci/sute de mii de victime ale
"justiției". Fiecare din acestea s-a confruntat cu
"procurori" infractori, cu judecători care nu citesc nimic
din dosare, decizînd invers decît o impune conținutul lor- în
funcție de chefuri, presiuni și peșchesuri. Bietul petent fiind
"apărat" de o liotă de "avocați" superficiali,
venali, lucrînd de fapt contra intereselor clientului antisistem, în
cîrdășie cu instanțele. Observînd similitudinea
procedurilor de deturnare a justiției, a situațiilor în care se
află victimele ei, am încercat să provoc închegarea unei rețele
de "solidaritate justitiară" [68], care să permită
organizarea eficace a luptei victimelor comunismului, într-un
adevărat război juridic. O armată organizată poate fi înfruntată
tot de o armată organizată, nu de combatanți individuali, siliți
să se descurce singuri în ghearele aparatului folosit sistematic
întru împiedicarea dreptății. Ideea mea era ca un grup de
avocați, documentaliști, activiști să pună la punct
metodologia/strategia optimă pentru abordarea "en gros" a
proceselor similare, intentate de victimele comunismului în baza
legislației generale sau a unora specifice, ca Legea 221/2009.
Apelurile mele la "solidaritate jutițiară" (incluzînd
conferințe la București, Iași, Cluj, Timișoara, Paris) nu au
stîrnit interes "societății civile" (cu excepția
cîtorva justițiari "înrăiți" ca Nica Leon, Gavril
Vatamaniuc, Vasile Paraschiv, Petru Borodi, Nicolae Durac, Antonie
Popescu etc.). M-am resemnat la a încerca să sprijin cîțiva
combatanți ai injustiției, avînd un mic succes doar în dosarul
Gavril Vatamaniuc (vezi [69]). În schimb, cei cîțiva ani irosiți
încercînd să determin sistemul să facă dreptate în cazul Viorel
Rovențu (vezi [70,71] și detalii la 1.8) s-au soldat doar cu
confirmarea că răufăcătorii din robe, plătiți regește,
manevrați din buncărele securității și protejați de orice
răspundere, nu mai salvează nici măcar aparențele. Cît
privește banda legislativă, văzînd că Legea 221 a deschis
cutia Pandorei, a emis Ordonanța
de urgență
nr. 62/2010 prin care a limitat drastic posibilitatea despăgubirii
victimelor comunismului pentru abuzurile judiciare suferite.
Reparație pe care Curtea "Constituțională" a declarat-o
ilegitimă prin Decizia nr. 1358/2010, anihilind in fașă orice
demers justițiar. Si așa a rămas pîna azi- cînd și ultimii
potențiali reclamanți au fost băgați în mormînt.
1.8
Compliciatea CEDO.
Dispuneam
de probe zdrobitoare privind complicitatea "justiției" din
România în împiedicarea judecării genocidului comunist. Știam că
plîngerea către CEDO pentru nejudecarea genocidului comunist făcută
de FRFDPLA, fusese tratată în bătaie de joc (vezi [72]), în ciuda
documentației solide atașate- această ultimă dezamăgire grăbind
moartea lui Georghe Jijie si Constantin Iulian (vezi [73]). Nu aveam
de ce să-mi fac iluzii privind "justiția europeană",
dar, am vrut să dovedesc riguros că protejarea crimelor
comunismului/postcomunismului operează și la acest nivel-
organizînd minuțios argumentația și probatoriul trimis de mine la
CEDO [74] întru dovedirea faptului că justiția a fost paralizată
de beneficiarii crimelor, continuate pînă azi prin valorificarea
prăzii. Am inclus și chestionare în care care Dan Voinea și
Antonie Popescu confirmau paralizarea abuzivă a cercetărilor
[75ab]. Fiind vorba de încălcarea flagrantă a dreptului meu la
justiție efectivă și la tratament echitabil- garantate de
convenția CEDO (asumată și de România după 1994) nu mi se putea
răspunde că plîngerea mea ar fi indamisibilă pentru că
infracțiunile împotriva umanității, pe care justiția
postdecembristă a refuzat să le condamne, paralizîndu-mi abuziv
acțiunile pînă în 2012, au fost comise înainte ca vinovații să
semneze Convenția. Nu lipsea nimic din acest dosar pentru ca să se
recunoască obstrucționarea criminală a justiției în România. Am
lucrat meticulos- întinzînd celor de la CEDO o capcană
demascatoare, un adevărat turnesol al complicității lor.
Răspunsul a confirmat bănuiala (prezumția logică, avînd în
vedere evoluția politică mondială) că ne lovim de o
internațională a ticăloșilor. Dupa cîțiva ani de tăcere, care
m-au obligat sa fac o vizită la Strasbourg pentru a verifica
starea volumelor conținînd documente probante, riguros organizate,
trimise de mine, a urmat o nouă liniște, neîntreruptă nici măcar
pentru a mi se anunța că CEDO a decis… inadmisibilitatea
plîngerii ce reclama paralizarea judecării genocidului comunist
prin metodele anti-justițiare criminale cărora le-am fost victimă.
Q.E.D. Demonstrația fiind întărită ulterior de modul în
care CEDO a distrus în fașă și incredibilul dosar Rovențu [76],
organizat și trimis de mine prin poștă: rupîndu-l în două
părți, pentru a putea respinge partea 1 pe motiv că lipsește
partea a doua și partea doua pe motiv că liseste partea 1…. Totul
acoperit de noul regulament al "Curții", care nu mai
permite nici un dialog cu petenții și nici corectarea unei greșeli,
fie ea si flagrantă, administativă. Curat for suprem al
justiției europene, care penalizează România- dacă nu oferă
condiții bune de judecare/detenție răufăcătorilor
postdecembriști, dar se închide ermetic în fața plîngerilor
victimelor lor. M-ar fi mirat ca a treia mea plîngere-experiență,
dedicată denunțării modului în care a fost sufocată juridic
încercarea mea de a revela jaful funciar (vezi explicatii la [77]) ,
ca parte a jafului economic prin care Tranziția criminală a
deplasat prada din contul statului în cel al uzurpatorilor săi, să
fie tratată diferit. Respingerea ei ca "inadmisibila", în
ciuda argumentației și probatoriului extrem de solid- au confirmat
faptul ca mafia românească nu lucrează singură, ca a fost primită
în marile familii. Cum să tulbure CEDO acapararea pămîntului
românesc, vîndut ieftin străinilor -ca unor "terți de bună
credință"- tocmai pentru a nu se mai putea face nimic? Dovada
zădărniciei demersului justițiar fiind făcută, cercetarea mea
putea trece la explicarea situației constatate, scrutarea
fenomenelor anti-justițiare conducîndu-mă în adîncimea
decadenței civilizaționale și de acolo în prăpastia condiției
umane.
2.
Aspecte juridice, politice, sociale.
2.1
Continuitatea aparatului juridic.
Cea mai mare eroare a revoluției anticomuniste a fost denunțarea
doar a rolului partidului si securității, fără a pune lîngă
acestea, la loc de frunte, aparatul judiciar represiv. Această
neatenție a ușurat rămînerea pe poziții a juriștilor care au
clădit osatura normativă/instituțională a totalitarismului- ce
ne-a ținut în lagăr cu lanțurile legilor strîmbe, armonios
împletite cu abuzurile de pe teren a celor însărcinați cu
"respectarea" lor (facilitate de "impreciziile"
înserate premeditat în legi, întru interpretarea conform
indicațiilor de culise, rămase fără urme). S-a "neglijat"
faptul că genocidul comunist s-a făcut prin arestări oficiale,
operate de milițieni siniștri, bazate pe "anchete"
efectuate de securiști torționari acoperiți de procurori,
continuate prin "procese"- farse care au justificat un
șuvoi de încarcerări de exterminare. Fiecare dintre zecile de
milioane de ani de temniță grea a fost binecuvîntat de un
"judecător", în urma lucrării unui "procuror"
și intervenției penibile a unui "avocat". Distrugerile și
tratamentele inumane fiind acoperite formal de nelegiuitorii ce au
supurat "legislația" de serviciu, necesară acoperirii
formale. Am trecut pragul lui 22.12.1989 conduși de acest monstru
juridic, care, la adăpostul respectului orb pentru normativitate,
și-a putut organiza netulburat năpîrlirea "democratică",
operînd conversia impusă de noua etapă și paralizînd răsturnarea
reală a sistemului. Absența cererii de epurare a judecătoriilor,
procuraturilor și barourilor (dovedind slăbiciunea "revoluției"),
a fost speculată de cei care aveau interesul evident de acoperire a
crimelor comise pînă la "schimbare". Tovarășii
judecători reciclați pe la Bran, călăii în robe care
justificaseră toate samavolniciile regimului, rămași la post, au
evitat "lustrația", fiind protejați prin
"inamovibilitate" (în numele "independenței",
care le-a permis sa rămînă doar la cheremul securității
șantajiste). Pentru a funcționa ca instrumente obediente, au fost
scutiți de orice răspundere pentru malpraxis- ceea ce le-a permis
să hotărăscă neținînd cont de conținutul dosarelor. Cît
despre acțiunile în regres, pentru răspunderea prepușilor
statului român comitent… cine să le susțină? O clică docilă,
produsă de "instrucția" nulităților ariviste, sau a
milițienilor- pe la F.F., în facultățile "pe puncte",
promovată prin anti-selecția comunistă, coruptă iremediabil și
răsplătită cu pensii speciale- pe care le apără cu dinții,
arătîndu-și poziția față de ideea de drept? Acești
"specialiști", incompetenți, docili și părtinitori, nu
au putut fi nici măcar recuzați, părțile neavînd cum să le
scruteze activitatea, acoperită- în numele protejării
informațiilor "de interes personal". Carnagiul juridic nu
avea cum fi contenit de oficine ca CSM și probabil nu va fi nici de
SIIJ (dacă acesta va rezista presiunilor de lichidare). De-abia după
ce jefuitorii tranziției, care au aservit țara unor "parteneri
strategici", au început să fie cercetați și condamnați
arbitrar de către odioșii ocupanți ai sistemului judiciar, trecuți
în serviciul noilor stăpîni (care s-au apucat să scoată din joc
partea din mafia locală insuficient de supusă)… au descoperit și
beneficiarii injustiției de tranziție cît de lipsiți de scrupule
sînt mercenarii juridici pe care i-au folosit după 1990. Lesne de
înțeles postura ingrată în care au activat cei cîțiva juriști
de bună credință (vezi și [78])
2.2
Non-retroactivitate și prescriere abuzivă (vezi
și [79,80]).
Cu reaua credință metodică cu care au profitat de
relativitatea interpretărilor "doctrinare", apărătorii
injustiției legalizate au împiedicat pedepsirea crimelor comuniste,
invocînd sacrosantul principiu al non-retroactivități și folosind
- în aceleași scopuri- arma prescrierii (uitînd că aceasta este o
excepție de la principiul responsabilității, de care nu au de ce
se prevala cei ce au împiedicat judecarea crimelor în termen). Nici
"avocații" victimelor care au încercat să obțină
satisfacție în procese civile nu prea au invocat întreruperile și
suspendările de rigoare: împiedicarea sistematică a
plîngerilor/inculpărilor fiind temei net de forță majoră iar
termenele fiind relansate de plîngerile paralizate. Motivele pentru
care crimele comunismului nu au putut fi judecate…. pîna azi,
constituind temei continuat de ne-prescriere. Nici măcar
articolele privind temeiurile de întrerupere/supendare a
prescripției extinctive a buclucașului decret din 1958 prin care
injustiția comunistă - valorificată postcomunist- s-a
auto-exonerat de raspundere civilă, nu au fost invocate în sălile
ritualului "juridic". Pe de altă parte, s-a pretins că
genocidul nu poate fi considerat imprescriptibil, pentru că această
categorie de delicte nu ar fi avut un sediu suficient de vechi în
codul penal românesc- deci nu ar rămîne decît convențiile
internaționale, la care criminalii au aderat tardiv și care nu
încadrează explicit la genocid măcelurile cu mobil național/
politic. Această diversiune a fost acoperită de simulatorii civici
(de tip Monica Macovei) care au introdus un nou articol în codul
penal ("infracțiuni împotriva umanității") pentru a se
putea pretinde că numai pe baza lui, deci de la apariția lui,
justiția a avut temei de penalizare... Diversiune exploatată în
procesul Vișinescu/Ficior prin care s-a operat închiderea simbolică
a ostilităților penale. Se acoperă astfel complicitatea
sistemului juridic care a servit interesele de impunitate după 1990,
pretinzînd că genocidul comunist nu putea fi tratat ca
imprescriptibil, pentru că această încadrare a fost introdusă în
codul penal comunist în 1968- dată la care genocidul ar fi încetat
(un fals contrazis de toate probele continuării, de la perpetuarea
arestărilor politice- vezi cazurile Paraschiv, Caraza etc- la
sentința pe baza căreia au fost lichidați soții
Ceaușescu-necasată ). In realitate, prin articolul 357 c.p. (
care se refera la distrugerea unei colectivități de orice gen- și
nu numai a unui grup național,
etnic, rasial sau religios) genocidul se încadra între
infracțiunile imprescriptibile definte la art 121 c.p, neputînd fi
prescris în 1969 (și nici măcar după 1990 -de cînd au
concedat "experții" juridici că ar începe
curgerea termenelor). Juriștii care au pretins că nu au temei
pentru condamnarea crimelor comunismului ar fi trebuit deci
condamnați pentru complicitate. Dar pentru asta, rețeaua
vinovaților trebuia să piardă puterea. Și pentru asta, rețeaua
profitorilor trebuia învinsă.
2.3
Operaționalitatea justiției in fața
infracțiunilor la scară statală.
Un
alt aspect revelat de monumentala experiență anti-justițiară
postcomunistă a fost acela al posibilităților reale de judecare/
condamnare a unei mase uriașe de vinovați înhăitați și
protejați de o rețea care a păstrat controlul asupra puterii în
stat. Chiar dacă ar fi pierdut acest control, judecarea acestora se
lovea de uriașe obstacole practice. Dacă cercetarea și judecarea
unei crime banale necesită eforturi și resurse semnificative, de ce
mijloace are nevoie aparatul judiciar trecut de cealaltă parte a
baricadei, pentru a cerceta si condamna milioane de delicte
înlănțuite? Milioane de procurori și ani de cercetare? Situația
criminalității de masă, realizată prin procese de compromitere în
lanț a populației, de tip Pitești, nu a fost prevăzută în
teoria dreptului (unde, în general, se escamotează spinoasa
problemă a costurilor dreptății). Era evident necesară o
ierarhizare a vinovățiilor, făcîndu-se dreptate dinspre vîrful
piramidei responsabilităților, coborînd doar pînă la un nivel
acceptabil pentru societate. Dar aceasta însemna să dejoci
strategia marilor vinovați de a se ascunde în spatele masei
victimelor compromise prin descurcare și nu să te legi de cîțva
temnicieri care au arătat zel criminal în exercițiul funcțiunii
represive sau informatori care nu au rezistat șantajelor. Sau,
însemna ca, recunoscînd enormitatea situației, să dai lovituri
fatale pretențiilor de legitimitate absolută a dreptului, pe care
se bazează supunerea civică. In loc să se constate incapacitatea
justiției de a rezolva o astfel de criză, adică să se abordeze
franc spinoasa problemă a operaționalității, admițîndu-se
primatul realității/oportunității sociale asupra oricărui
formalism, s-a escamotat paralizia convenabilă marilor
responsabili, simulindu-se efectuarea unor cercetări, manifest
neputincioase, cu resursele penibile alocate. S-au evitat astfel și
complicațiile internaționale, cum ar fi urmărirea unor criminali
împotriva umanității aciuați pe la Tel Aviv sau revelarea
epilogului genocidar al celui de al doilea război mondial. Am
încercat să demasc/întrerup farsa (vezi intervenția mea la
întîlnirea cu procurorul general din mai 2007 [81] ) dar nici
conducătorii procuraturii, nici pseudo-justițiarii care se
prefăceau a face presiuni pentru deblocarea procesului comunismului
nu aveau interes ca realitatea crudă a impunității imparabile sa
iasă la lumină. Să nu uităm că funcția cheie a dreptului este
de placebo. Chiar și cugetele anti-comuniste, care ar fi vrut să
aibă loc o reparație, s-au resemnat , fără a denunța cum s-ar fi
cuvenit farsa juridică, pentru că să nu "sape"
credibilitatea mașinăriei care ține în frîu populația în
fermele umane.
2.4
Legitimitatea legalității.
Volantul juridic a funcționat după 1990, împiedicînd răsturnarea
sistemului, problema spinoasă a "justiției de tranziție"
fiind discutată - teoretic- doar în conclavuri din străinatate-
fără nici un efect (sau măcar răsunet) local. Strategii normativi
securicomuniști, dovedind o perfidie "profesională"
îndelung perfectată, au recurs la sofisticate strategii de abrogare
selectivă (cu menținerea unor frîne legislative, "uitate"
în calea corectării) iar soldații de pe frontul juridic au reușit
performanța de a menține tacit în joc prezumțiile de legitimitate
ale legalitatii comuniste, pretinzînd de exemplu (în numele
non-retroactivității invocate dolosiv) că doar abuzurile comise
încălcînd litera legilor sînt condamnabile, nu și crimele comise
prin intermediul acestora, în spiritul lor inuman. Fără a o spune
clar public (ca să nu stîrnească întrebări/tulburări) juriștii
castei criminalizate, depășind pragul delicat al lui decembrie
1989, au impus-pînă în parchete și instanțe- ideea legitimității
oricărei legalități (deci- și comuniste). Dogmă fără de care,
se pare, s-ar fi face praf ideea sfîntă de "drept" (așa
cum nu s-a întîmplat, cine știe de ce, o dată cu judecarea
retroactiva a crimelor naziste/fasciste…) Drept rezultat al
restaurației doctrinare, s-a putut încerca doar "repararea"
abuzurilor, dovedibile, în raport cu legislația comunistă, nu și
a celor comise în numele ei- care constituie de fapt fondul/grosul
problemei noastre. Ca și cum justiția nu ar trebui să repare răul
din trecut, dacă puterea care l-a comis a avut grijă să nu-l
criminalizeze formal. Legi care ar cere uciderea copiilor grași,
încarcerarea bătrînilor cu studii, castrarea opozanților,
expropierea de orice bun etc.- nu ar putea fi reconsiderate ca
delicte, atunci cind regimul asasin ar cade. Dreptul fiind deci o
pură manifestare de putere, fără legătură cu dreptatea. Pentru
estomparea posturii jalnice a "cetățenilor" capturați în
jocul normativ, cîteva recursuri extraordinare au dat satisfacții
simbolice mulțimii hipnotizate de ifosele "legalității".
Semnificativ este modul în care s-a judecat recursul extraordinar în
procesul fruntașilor PNț (vezi [82])- în care, urmași nevrednici
ai lui Maniu au obținut anularea sentinței din 1947 (și
recuperarea averilor confiscate- marele lor țel), pentru că liderii
țărăniștii… nu s-ar fi opus cu adevărat sistemului criminal
(cum li s-a imputat la proces), ci au respectat legalitatea
ocupanților (legitimați la 23 August). După ce s-a aruncat acest
ciolan împăciutor/compromițător către CDR (un agregat politic
folosit pentru întărirea iluziei "alternanței"/"democrației"),
a fost imediat desființată instituția recursului extraordinar, ca
să nu se mai poată umbla la alt lucru rău judecat, declarat
"definitiv"- în numele "stabilității raporturilor
juridice". Nedreptatea impusă prin sentințe decretate sfinte a
cotropit definitiv țara, deferlînd masiv spre CEDO- transformat în
cale extraordinară de atac. Tehnică de împiedicare a justiției pe
care am revelat-o cu probe celor de la CEDO, care ar fi trebuit
indiscutabil să o sancționeze, dacă nu ar fi fost complice (vezi
1.8). Dacă postulăm legitimitatea oricărei legalități (chiar și
a uneia ce contrazice flagrant realitatea) și inadmisibilitatea
reparațiilor retroactive- după răsturnarea unei puteri abuzive, de
ce nu am admite și eternitatea hotărîrilor dovedibil nedrepte,
întru falimentul deplin al dreptului [83]?
2.5
Criminalitatea statului.
(vezi și comunicarea mea de la [84])
Nelegiuitorii noștri
beneficiază și de o subtilă dar eficace protecție
universală. Nimeni nu vrea să atace problema răspunderii pentru
legiferare dovedit criminală, pentru că se deschide astfel pofta de
a pune în discuție dogma legitimității statului. Suspect de
puține referiri găsim, în teoria statului și dreptului- de
aiurea, la problema responsabilității celor ce determina legi cu
efect distructiv, rămînînd practic deasupra acestora, într-un
vacuum al dreptății creat/creator de paradoxuri. Societatea fiind
împărțită , nu în "dreapta și stînga"… ci în "sus
și jos"- pătura de dedesubtul legii fiind guvernată de cea
așezată deasupra ei. Ambele categorii trebuind să creadă (sau să
pară a crede) că statul e un apărător al poporului/națiunii (sau
mai difuz-al "interesului public")- deși experiența
istorică ne arată mai curînd o funcționare în sens invers-
statul real fiind folosit ca principal instrument de spoliere,
aservire și domesticire a majorității, de către grupul celor care
îl capturează, uzurpînd instituțiile. Cu agravanta
oportunităților create de relațiile externe, de a trăda
interesele celor "reprezentați", întru obținerea de
"comisioane"- discrete dar consistente. "Corupția"
fiind logic prezumabilă, ca efect al coruptibilității inevitabile-
atunci cînd organizarea socială duce la dominare/reprezentare
masivă. Experimentul comunist și postcomunist confirmă pregnant
nocivitatea potențială a statului capturabil, care se transformă
firesc în nocivitate reală, în condiții cît se poate de
reproductibile. Invocînd nevoia fiecăruia de a fi apărat de
agresiunile potențiale comise de ceilalți, statul dă ocazia
dominării eficace a tuturor de către cei care îl cuceresc,
devenind un monstruos instrument anti-uman, o bombă atomică
socială. Acapararea statului preocupă doar anarhiștii, fără
ca nici ei să observe potențialitatea similară a altor structuri
regulatorii (masonerii, corporații etc), pentru capturarea "plebei"
de către rețeaua "băieților deștepți" fiind suficient
ca egoismul uman să nu poată fi stăvilit de morala religioasă, de
teama de represalii sau de o bunăvoință inoculata educațional.
Posibilitatea reperării deturnărilor scăzînd o dată cu
complexificarea structurilor, ce fac prevenirea/ reperarea/
corectarea jafurilor sistemice iluzorie (acesta fiind de altfel
incitativul ocult spre agregarea la scară tot mai mare a
fiziologiilor politico-economice). În vremuri dure, cînd lupta
pentru supraviețuire corodează prezumțiile mitice legate de
legitimitatea legalității/ statului/ instituțiilor, sub presiunea
realității , ies la lumină "lacunele" doctrinei supurate
de teologii dreptului. Nu mai rămîne decît băgarea capului în
nisip pentru salvarea aparențelor, în așteptarea unui nou ciclu de
amăgire, de refacere a placebo-ului instituțional/juridic. Exact
cum progresiștii stîngii occidentale nu au reușit, secular, să
perceapă adevărata față a regimului comunist, menținînd
artificial în viață prezumțiile de legitimitate și beneficitate
pe termen lung a operației sociale comuniste, se împotmolesc și
intelectualii noștri, nereușind să sesizeze odiozitatea regimului
capitalist real, criticat de omologii lor din occident. Puțini par
dispuși să perceapă găunoșenia tuturor teoriilor socio-politice,
divergența tezismelor față de realitate, în lipsa unor temelii
ultime. Deși conștient de obstacolele practice (împotrivirea
profitorilor pragmatici) și teoretice (redutabilele paradoxuri de
principiu) am încercat să sprijin efortul de denunțare a cadrului
constituțional putred, care împiedică democrația reală,
participînd la redactarea și promovarea Constituției
cetățenilor [85abcd]. Era clar că propunerile noastre depășesc
cadrul unei simple revizuiri. Știam că Sistemul nu se va lăsa
deposedat de pîrghiile normative ale puterii, deci că aceste
străduințe vor fi respinse- în numele stabilității. Dar am dorit
să sprijin decantarea relei credințe de obstacolele principiale din
calea echității sociale, arătînd că rădăcinile justiției sînt
montate ușor în construcții ideologice falsificatoare pentru că
sunt înfipte… în abisul de sub plămădirile conceptuale.
3. În căutarea
echilibrului pierdut
3.1 Agonia
speranței. (vezi si [86])
Am încercat
să însoțesc ultimiii ani ai unor consecvenți lupători
anticomuniști (Cicerone Ionițoiu, Grigore Caraza, Gavril
Vatamaniuc, Vasile Paraschiv, Gh Jijie, etc. etc.) sprijinind
eforturile lor mărturisitoare/justițiare [87,88]- încît să nu se
simtă însingurați…. Au suferit o detenție infernală pînă în
1964, numai pentru că nu au admis ocuparea și distrugerea țării,
supraviețuind prin miracol măcelului, ca să depună mărturie-
pentru toți cei sacrificați. Au trecut prin alți 25 de ani de
umilință, în temnița mare care devenise România, reușind să
evite, cu preț mare, re-educarea aferentă descurcării
consimțătoare, conivența trădătoare cu opresorii. Au crezut că
după 1990 se va face dreptatea aferentă "eliberării". Nu
le-a trecut prin cap că torționarii vor fi răsplătiți cu pensii
hrănite din mizeria umilitoare în care ei au fost menținuți. Nici
că prada acumulată în lagăr va fi privatizată temnicierilor.
Au descoperit stupefiați și că fabricarea "omului nou" a
reușit, hîdoșenie ce s-a limpezit de abia cînd lașitatea nu s-a
mai putut hrăni din teroare. Cînd au constat că regimul
postdecembrist nu face reparația- în bloc, au scris, au activat, au
intreprins acțiuni individuale în parchete si instanțe. Totul fără
nici un efect, deci aparent fără nici un alt rost decît de a
scoate în evidență continuitatea sistemului. In loc ca în
perioada postdecembristă să se demonstreze justețea rezistenței
intransigente, să se aprecieze noblețea refuzului colaborării cu
rețeaua criminală, în loc ca să fie răsplătiți măcar simbolic
pentru demnitatea scump plătită cu care au salvat onoarea
întregului neam- s-au pomenit tratați în batjocură,
marginalizați, împiedicați în orice demers reparator, spurcați
de derizoriu. Chiar dacă s-au mulțumit cu satisfacția
internă a verticalității lor consecvente, nu au putut rămîne
neafectați de spectacolul îngrozitor al căderii colective,
înregistrînd ca pe o infrîngere organică (la nivelul fiziologiei
sociale) efectul degenerativ al fenomenului Pitești generalizat.
Lașilor nu le-a ajuns chilipirul, au vrut și satisfacția de a fi
făcut bine supunîndu-se, în loc să se sacrifice fără rost.
Ultimii supraviețuitori au murit mai mîhniți decît cei ce au
scăpat de viața (de lagăr) înainte de 1989- întrebîndu-se
tragic dacă jertfa lor a avut vreun rod, dacă îl va mai putea
avea, intr-o civilizație vădit decadentă. Noroc că majoritatea
erau credincioși- deci au putut închide ochii aici cu speranța ca
îi vor deschide dincolo, unde se va face Dreptate… Dar eu, deși
știam de ce nu s-au simțit înfrînți acești tovarăși de drum,
am simțit un imens hău, la înmormîntările lor…. Cînd nu mai
reprezinți pe nimeni, e greu să reprezinți ceva. Nu pot crede că
succesele răutății folosesc cuiva și nici că valoarea teoretică
a principiilor "umaniste" compensează înfrîngerea lor pe
teren. Înțeleg nevoia de a atenua efectul dezamăgirii/
înfrîngerii, dar nu sunt dispus la falsificări de încurajare.
Deformație profesională: țin probabil mai mult la adevăr decît
la bine…
3.2
Compromiterea aderenței la dreptate.
(vezi si 89,90)
Pentru cei la care moralitatea are un suport
mai fragil (cum ar fi intuiția -nesigură- a superiorității
Frumuseții/Binelui/Dreptății), adică aceia la care "imperativul"
etic nu poate fi atît de categoric, datorită șubrezeniei
eșafodajului filosofic (minat de relativitate, ambiguitate,
contradictorialitate, absurditate, versatilitate etc)- experiența
acestor trei decenii de triumf al injustiției a fost devastatoare.
Greu de ridicat castele de sens sub uragan anihilator. Chiar și cei
mai încăpățînați/consecvenți adepți ai
corectitudinii/solidarității au fost siliți să constate, ca să
nu se împotmolească în exaltare, că scrupulele etice, în cazul
unei experiențe sociale ca aceea impusă românilor, sînt o frîna
în calea succesului (descurcării, supraviețuirii)- reușita
fiecărui atom uman insularizat ținînd de nerușinarea cu care își
urmărește interesul egoist (cu condiția de a salva niste aparențe,
punînd în valoare și șiretenia/versatilitatea). Antiselecția nu
iartă: copiii celor ce nu au furat ajung slugile copiilor hoților
și reproșează părinților că i-au dezavantajat. Prea puțini fii
ai deținuților politci au arătat combativitate. Totul e calp
într-o societate în care nimeni nu mai crede intim că trebuie să
fie corect- chiar dacă înțelege că are interes ca să fie corecți
cu el ceilalți . Parșivul cinic s-ar dori înconjurat de "fraieri"
care cred în bine. E drept că organismul colectiv are nevoie de
furnici solidare, chiar jertfelnice. Dar persoanei i-a fost dată
capacitatea de a-și urmari prioritar interesul propriu. Lipsită de
automatismele furnicarelor, ființarea colectivă compusă din
șiretenii împletite, devine otrăvitoare, mimînd solidaritatea,
minînd socialitatea. "Paradoxul prizonierilor" iși arată
colții [91, 92], cînd ies din funcție reflexele
inoculate/amăgirile nobile care anesteziază oarecum instinctele
egoiste, în societățile "civilizate". În epoci ca aceea
care a cuprins România, se revine la "care pe care" - ceea
ce duce la neîncrederea, fățărnicia și ura generală (tot mai
justificată). Cei prinși în acest sorb desfigurant încercind să
evadeze prin emigrare [93]… Vor descoperi și afară decadența,
sau vor reuși să se îmbete cu drogurile civilizației amăgirii,
care permit sclavului domesticit să se creadă liber (mai ales dacă
s-a infiltrat în vreo metropolă sau în vreo mafie cu gulere albe,
încît prinde firmituri ale jefuirii neocoloniale, suge la vreo țîță
dulce a sistemului, iese bine din vreo schemă Ponzi sau reușește o
lovitură speculativă). Cei ce, din nemulțumire față de tain, din
poftă de altă condiție umană, sau din nărăvuri de cercetare
lucidă, nu se lasă goliți de discernămînt, constata pînă la
urmă că parlamentarii nu reprezintă, că judecătorii nu fac
dreptate, că afaceriștii nu produc, că profesorii nu educă, că
doctorii nu vindecă, că intelectualii nu știu etc. Că nimic nu e
ce pare. Avînd de ales între injecțiiile de credo conform și
înotul plin de ură prin otrăvitoarea mocirlă. Așadar,
spectacolul cedărilor din jur contribuie la surpararea credinței ,
dar nu e suficient- te poți încăpățîna să vîslești contra
valului, cu resemnare sau mîndrie. Lovitura mortală o dă
luciditatea care te privează de ideea de datorie.
3.3
Perplexitatea creată de conștientizare.
(vezi si 94abcd)
Roase continuu de perceperea crudă a realității
curente, credințele și aspirațiile încep să se surpe, fiind greu
de găsit o atitudine/politică existențială echilibrantă. Pe ce
să bazezi aderarea la bine, dreptate, cinste, vrednicie- cînd vezi
că lipsa de scrupule este o condiție necesară a succesului în
societăți putrezind în turpitudine mascată cu aparențe? Pe idei
atît de desprinse de realitatea din jur, încît adoptarea lor
presupune artificialitate? Pe făcături convenționale ce te
scutesc de "free will" oferindu-ți un loc comod în
fiziologii mașinale? După ce ți-ai sacrificat interesele personale
în numele unor principii, te pomenești că nu mai poți crede în
ele, devenite anacronice prin lipsa de aderență contagioasă; iar
în clipa în care le perecepi ca elucubrații- rămîi cu totul în
vid . Cea mai dificilă fiind situația celui care și-a pierdut
candoarea, observînd procesele de plămădire a sensurilor- care ne
fabrică eșafodajul conștiinței: concepte, atitudini, valori,
misiuni etc. El nu va mai putea trata problema amăgirii doar în
registrul revoltei contra manipulării (cea la care recurg
îndoctrinatorii/inșelătorii de toate categoriile, ca să te
păcălească/ jefuiască/ aservească) sau în gama denunțării
auto-amăgirii (cea la care recurgi ca să-ți salvezi cheful de
viață, catalizînd energia motivațională cu misiuni/iluzii
fabricate polarizator). Ci se va pomeni față în față cu hăul
axiologic creat de conștientizarea modului în care se construiește
țesătura de sensuri în fiecare conștiință, realizind că
amăgirea nu ar putea triumfa dacă "adevărul" ar avea
baze solide, adică dacă ideile, opiniile, viziunile etc- nu ar avea
consistența aburilor din care se plămadesc norii conceptelor.
Slăbiciunea "adevărului" e abisală pentru că el e
consubstanțial cu "minciuna", cu care formează fețele
opuse ale plăsmuirilor libere, roadele creației de sens. Iar
slăbiciunea abisală a "dreptății" vine din faptul că
apeleaza la construcții minate de tarele conceptualității. Așa
cum revelează și Blaga (fascinat însă de "vraja
nepătrunsului ascuns"), motorul spiritual merge cu benzina
înșelărilor trofice, mai mult sau mai puțin adecvate
contextelor. Deci binele se opune complotului răului printr-un
alt complot, cu sens contrar, în care se plăsmuiește/toarce, cu
bună credință, sens frumos/fast- dar bazat tot pe scornire. Deși
în arena socială, dușmanul direct al Binelui e Răul, la un alt
nivel de realitate, dușmanul lor comun e…. Adevărul (în sensul
deconstrucției iluziilor). O dată pierdută, candoarea
credinței în gînduri bucătărite nu se mai poate cîrpi
artificial si conștientizarea jocului arbitrar pe scena vieții duce
la perplexitate. [95ab] Nu știu prin ce politici existențiale
(individuale sau de grup) s-ar putea depăși aceasta criză,
operaționalizînd cumva invitația lui Nietzsche de a ne asuma
plenar libertatea creativă, de a ne instala sensurile așa cum
cultivăm grădina, mobilăm casa, gătim. Din păcate, biologia
spiritului rezistă emancipării circulare: omul nu pare a
putea să-și fie Dumnezeu, avînd nevoie de alt regizor furnizor de
rol, ca să joace cu poftă pe scenă- fie el și neantul sau zarul.
De aceea căderea religiei va produce prăbușirea, dacă nu e
compensată printr-o construire similară, tot mai problematică pe
măsură ce crește "descîntarea". Deocamdată, pînă
apare un nou continent în calea vasului ce a părăsit țărmul
vechilor iluzii, meta-concluziiile extrase de mine, din implicarea în
lupta pentru condamanarea comunismului, sînt greu de suportat.
Ioan ROȘCA
Nota:
Trimiteri
la documente și eseuri-manifest:
1
Scurt-circuit biografic-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/biograf.htm
2
Din nou despre revoluție și răscoală-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2012-3
3
Istoria unei contestații- http://www.piatauniversitatii.com/ico/
4
Revoluția și Contrarevoluția din România-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2007-12
5a
Plîngere depusă la Parchet, pe 26.04 2005-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2005/docs/plingere.htm
b
Declarație de presă 2005-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2005/docs/declaratie.htm
c
Știri despre plîngerea împotriva celor ce au înăbușit Revoluția
în 1990- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2006-5
6
Alianța Opoziției-Neamț-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/aon_declaratie_constituire.htm
7
Comunicat-Apel-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/13b_vol48_dreptatea.jpg
8
Marșul Alianței Civice-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/15ab_marsul_ac_1.jpg
9
a Acum 5 ani, contrarevoluția. (7)-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/contrarev_7.htm
b
Acum 5 ani, contrarevoluția... (9)
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/contrarev_9.htm
10
Apel din Moldova-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/04g_dialog_pn_8.jpg
11
Intervenție-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/04i_dialog_vara_90_1.jpg
12
Comunicat-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/04i_dialog_vara_90_3_comunicat.jpg
13
Declarație solemnă-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/declaratie_solemna.htm
14
Solidarizare-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/solidarizare_ac_91.jpg
15
Pentru a ne apăra credința în dreptate-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/creddrepl.htm
16
Falsuri politice regizate-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/falsuri_politice_cotidianul_91.jpg
17
Scrisoare deschisă
către congresul AFDPR
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/scrisoare_deschisa_cotidianul_91.jpg
18
Revoluție și Contrarevoluție-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1993-1994/docs/a0revolsicontrarev.htm
19
Ce este fenomenul Pitești?-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1993-1994/docs/a5fnomenulpitesti.htm
20
Ion Iliescu-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1993-1994/docs/biliescunuepresedintelemeu.htm
21
Poate. Dar eu ramin in revolutie!-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/3raminrev.htm
22
Istoria contestării lui Ion Iliescu-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/25contestiliescu.htm
23
Pînă se face liniște...
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/30liniste.htm
24
Protest-sinteză adresat lui Clinton pentru primirea lui Iliescu, 25
septembrie 1995-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/sclinton.htm
25abcd
Tîrgul comunității evreiești cu securitatea din România p1-5
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/u1tirgul.htm
(pentru părțile 2-5, în această adresă, trebuie înlocuit u1 cu
u2, u3, u4, u5)
26
Scrisoare deschisa catre Călin Nemeș-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/cnemes.htm
27
Vînt rece de la Vest-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/01.htm
28
NATO- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/02.htm
29
Seminar Holocaust - E mai grav! -
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/05.htm
30
Complicitate camuflată degradant-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/07.htm
31
Dezbateri de diversiune-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/08.htm
32
Alibiul pedepsirii antisemitismului in sovietizarea Romaniei-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/09.htm
33
"Masuri" de "redresare" a "Romaniei":
sinteză a unui program difuz-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2004_2/docs/38e.htm
34
Un interviu despre globalizare-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2004_2/docs/42.htm
35
Procesul comunismului, contrarevoluției și tranziției criminale-
www.procesulcomunismului.com
36
Piața Universității Distribuită-
http://www.piatauniversitatii.com/
37a
Platforma Acțiunii Pentru Eliberarea României-
http://www.piatauniversitatii.com/paer/
37b
Manifestația din Piața României, rubrici în prima parte de la:
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2004_2/
38
Întîlniri cu Gheorghe Dorel Nechita-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-314-2005-1
39
Epilog 1: 20 Mai-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/contrarev_18.htm
40
Scrisoare deschisă către Ana Blandiana-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2010-9
41
Apel pentru înființarea Comitetului pentru reprezentarea victimelor
comunismului-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm
42a
Incompatibilitea domnului Tismăneanu-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2006-6
b
Scrisoare deschisă către Sorin Ilieșiu-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2010-8
c
Scrisoare deschisă către Dan Culcer-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-6-2010-8
d
Dezbatere privind sensul Procesului Comunismului-
https://www.youtube.com/watch?v=7nHE53jHoQQ
43
Plîngere
penală CRVC-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2006-8
44
Scrisoare deschisă către Claudiu Secașiu-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-8-2010-8
45
Sentința CRVC- http://www.procesulcomunismului.com/sentinta.htm
46
Cererea din 19.12.2006 pentru integrarea dosarului 735/P/1990 închis
cu NUP în 1993, legat de groapa comună de la Dealul Mărului-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/dealul_marului-2006-12.htm
47
Memoriu din 16.09.2008-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2008-9
48a
Manifest pentru rezistență-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-4-2007-6
b
Combaterea intereselor antijustițiare securicomuniste-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2008-6
49
a Scrisoare deschisă către Doina Cornea-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-6-2010-9
b
Scrisoare deschisă către Doru Mărieș-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-5-2010-9
c
Scrisoare deschisă către Marius Oprea-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-7-2010-8
50
Rolul procuraturii în evitarea Procesului comunismului,
contrarevoluției și tranziției criminale - Memoriu adresat
Procurorului General-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2010-8
51
Ordonanța Molcuț din 29.09.10-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2010-11
52
Plîngerea Roșca, din 10.11.2010-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2010-11
53
Rezoluția Iacob din 3.12.10-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-4-2010-12
54a
Plîngerea Roșca la ICCJ-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-9-2010-12
b
Plîngerea Ionițoiu la ICCJ-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-7-2010-12
55
Precizări - pentru termenul de la 25 februarie- 2011
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2011-2
56
Sentința nr. 325 din 25.02.11-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2011-2
57
Relatarea ședinței din 8.09.11-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2011-9
58
Volumele parchetului în dosarul 35/P/06-
http://www.procesulcomunismului.com/cedo/private/21_29.pdf
59
Sentința nr.1368 din 8.09.2011-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2011-9
60
Concluzii privind inculparea celor care au blocat judecarea crimelor
comunismului-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2012-5
61
Sentința 222/F 29.05.2012-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/ionitoiu_sentinta_222F_2012.htm
62
Plîngere Roșca în dosarul 75/P/97-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-5-2011-3
63
a Ordonanța Stoica 20.1.09-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/ordonanta_stoica_20ian2009.pdf
b
Rezoluția Iacob- 1251/II/2/2011
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2011-6
64
Plîngerea la ICCJ contra rezoluției 1251-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2011-6
65
Notele pentru ședința din 5.12.11-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2011-12
, http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2011-12
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2011-12
66
Nota depusă pentru termenul din 23.02.12-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2012-2
67
Sentința nr.181 din 13 februarie 2012-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-4-2012-2
68
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/46b_proiectul_solidaritate_justitiara_18dec_2008.htm
69
Colecția Gavril Vatamaniuc-
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/vatamaniucg/
70
Am să vă pun în față o oglindă-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-8-2009-12
71
Colecția Viorel Rovențu-
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/roventu/
72
Respingerea cererii FRFDPLA la CEDO de catre judecătoarea E Steiner-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/1_raspuns_cedo_FRFDPLA.jpg
73
Comunicatul FRFDPLA-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/2_comunicat_federatie_5dec2011.jpg
74
Dosarul trimis la CEDH/CEDO- 54615/12-
http://www.procesulcomunismului.com/cedo/index.html
75 a.
Intrebări propuse domnului procuror Dan Voinea- pentru dosarul Ioan
Rosca trimis la CEDO-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2012-8
b. Intrebari propuse domnului avocat Antonie Popescu - pentru dosarul
Ioan Rosca trimis la CEDO
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2013-7
76
Plîngere CEDO pentru V.Roventu -
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/roventu/demersjur/r2_roventu_romana.pdf
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/roventu/demersjur/r3_anexa1_istoria.htm
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/roventu/demersjur/r4_anexa2_documente.htm
77
Folosirea statului în jaful funciar comunisto-fesenist-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2012-1
78
Un mănunchi de scrisori deschise, către juriști implicați in
reabilitarea justiției
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2010-9
79
Reabilitarea legalității: de la combaterea prescrierii la
condamnarea uzurpării justiției
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-7-2009-12
80
Tehnica post-incriminărilor… amnistiante-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2010-9
81
Deblocarea procesului pentru crimele comunismului-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2007-5
82
Scrisoare deschisă către veteranii țărăniști-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-12-2012-3
83
De la vinovăția justiției la falimentul dreptului-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-6-2011-3
84
http://epochtimes-romania.com/news/statul-captiv-cel-mai-mare-aparat-de-represiune-video---236403
85
a. Opinia cetățeanului Ioan Roșca privind proiectul de lege
privind revizuirea constituției României
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2013-4
86 b. Comentarea răspunsului Consiliului legislativ la propunerea
MCC http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2013-4
c. Puterea cetățeanului- intărita prin Constițutie-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale-2013-9
d. Observații privind poziția CL față de noua propunere MCC-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2014-3
86
Ascunderea genocidului antiromânesc-demonstrație-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2013-1
87
Fonduri de documente-
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/
88
Activitatea comitetului-
http://www.procesulcomunismului.com/activitate_procuratura.htm
89
Alternative-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-977-2005-3
90
Ne lăsăm (des)ființați dinafară?
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-790-2005-3
91
Paradoxul prizonierilor dincolo de perplexitate-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/23.htm
92
Prizonieri în contradicții capcană-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/22.htm
93
Mai bine ca afară?-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2018-9
94
a Perplexitatea morală: a crede, a spune, a face, a fi -
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-635-2005-2
b
Trei intrebări coborînd/urcînd către miezul condiției noastre
politice
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/trei-2005-3.htm
c
Perplexitatea dinafară/dinăuntru - o întrebare-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-7-2006-1
d
Criza sensurilor-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2015-5
95
a Mistica îndoielii asumate:a ști că crezi în loc să crezi că
știi- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-701-2005-2
b Alternativa perplexității asumate-
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/perplexitate.htm
96
Scrisoare larg deschisă-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-6-2015-8
97
Observații privind poziția SUA față de problema judecării
comunismului în România-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2015-8
98
Și răzbunarea împotriva antisemiților stă în calea judecării
genocidului comunist-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-4-2013-9
99
Petiție: Legea 217/2015 nu este constituțională-
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2015-8
100
Despre genocidul contra legionarilor cînd vorbim? -
http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2015-8
P { margin-bottom: 0.21cm }A:link { so-language: zxx }
|