Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 74 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Editoriale: Ioan Rosca. Slabiciunile nationalismului
    Scris la Wednesday, August 29 @ 15:24:30 CEST de catre asymetria
    Revolta
    Putem constata reculul curentului naționalist în fața cosmopolitismului invadator, a curentului mercantil- progresist, neoimperialismului, degenerării civilizaționale. "Externaționala" (cum inspirat o numea cineva) câștigă continuu în România războiul pentru pradă, putere și sens, se instalează imparabil în masa conștiințelor, din care naționalismul incomodant este stins treptat, mai pâlpâind doar atavic în câteva suflete.

    Ioan Roșca


    Putem constata reculul curentului naționalist în fața cosmopolitismului invadator, a curentului mercantil- progresist, neoimperialismului, degenerării civilizaționale. "Externaționala" (cum inspirat o numea cineva) câștigă continuu în România războiul pentru pradă, putere și sens, se instalează imparabil în masa conștiințelor, din care naționalismul incomodant este stins treptat, mai pâlpâind doar atavic în câteva suflete. Am semnalat și în alte texte.
    Vezi de exemplu : De ce nu avem AER- Acțiuni pentru Eliberarea României- la http://www.piatauniversitatii.com/paer/facebook_aer/20_concluzii_obstacole.htm,
    Schimbarea liniei frontului prin proiecte polarizante- http://www.piatauniversitatii.com/paer/aer5/ , Unitate în frontul antisistem ?- la http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2013-9,
    Intrebări către "naționaliști" - la http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-10-2012-2 etc)

    Iată instrumentele prin care se distruge membrana ce proteja devenirea neamului românesc, mecanismele care corodează/perforează/estompează perețiii celulei naționale, expunându-i metabolismul la o exterioritate care anihilează osmotic fiziologia proprie/autonomă a tribului nostru, obstacole în calea rezistenței eficace. O agresiune anti-națională atât de puternică și perseverentă nu ar fi putut fi contracarată decât printr-o reacție pe măsura atacului, performantă calitativ și cantitativ. Iată de ce ar trebui să depășim jeluirea-revolta față de performanțele agresorului și să dăm atenția cuvenită slăbiciunilor (viciilor, racilelor, erorilor, metehnelor, greșelilor, tarelor) naționalismului actual. Voi încerca să fac aici un inventar al lor.

    1. Neînțelegerea temeiului profund al naționalismului de apărare : existențialiatatea organică a agregărilor istorice.
    Atunci când contrapui mondialiștilor etosul apartenenței la o ființă colectivă, nu trebuie să negi rostul altor coagulări umane, mai ales naționale- cu care eventual românii sunt la un moment dat în conflict sau competiție. Faci jocul doctrinelor supranaționale cînd negi legitimitatea celorlalte naționalisme- căci aderările constitutive focalizate de etosurile neamurilor sunt legitime toate- sau nici unul. Una e să lupți cu fermitate întru apărarea sau propășirea propriului trib, înfruntînd hotărît triburile concurente (fără complexe universaliste)- și alta e să suții că naționalismele neconvenabile sunt nefirești, sunt "extremisme" detestabile — doar naționalismul tău fiind onorabil. În războiale vechi trebuia doar să învingi adversarul, nu să-l și desconsideri. De aceea, de exemplu, combaterea cuceririi turcești, rusești, austriece, germane, americane, evreiești a țării nu are de ce deveni ură oarbă, apărarea de străini nocivi nu trebuie degradată în xenofobie aberantă. Sunt confuzii pe care Eminescu nu le-a făcut (ca și de altfel celelalte erori tratate la punctele de mai jos… dar pe care le fac cei ce se cred continuatorii înțelepciunii sale.

    2. Distrugerea nivelelor fine de viață comunitară, în numele unității naționale
    Aceeași obtuzitate față de organicitatea coagulărilor umane semnalată mai sus, duce la naționalismul anti-regional, dușmănos și distructiv față de agregările locale- pe care națiunea ar fi trebuit să le integreze protector, prin formule inspirate de creație supra-etajată. În numele uniformității naționale care fuge de varietate, s-a dus o bătălie păguboasă contra "regionalismelor", care a reușit să nemulțumească și pe unii dintre cei care fuseseră fervenți luptători pentru unitatea românilor (vezi reacțiile după "uniri": din Moldova mică și din cea basarabeană, din Ardeal, din Banat- depășind șabloanele cu care au fost taxate). Mai grav, administrația bucureșteană a tratat provinciile alipite ca pe o feudă de întins extensiv și stors intensiv, uzurpatorii statului "unitar" folosind orice lărgire teritorială ca să-și extindă rețeaua de sifonare/parazitare a avuției colective. Azi, cînd centralizatorii de la București devin la rîndul lor victime ale hiper-centralismului european, ar putea înțelege ce au simțit victimele lor, celulele comunitare locale și țesuturile provinciale, pe care căpușa din "centrul național" le-a acuzat de "seperatism" - atunci cînd au vrut să-și conserve specificitățile fiziologice sau să-și apere interesele. Nu-ți mai place când altul îți face ce-ai făcut altora… Pentru cine a înțeles care este sediul legitimității naționalismului (vezi mai sus) această atitudine față de regiunile românești integrate este un păcat capital : principiul agregării organice trebuie respectat pe toate nivele suprapuse la care se manifestă, până la granulația familiei. Imperiul care acapareză acum națiunea va profita de nemulțumirea creată de centralismul ei istoric, instigînd "regiunile" la autonomie și la o subsidiaritate dizolvantă... În numele nevoii de a se apăra de mega-asocierile agresive ivite pe la granițe, procesul fuzionărilor a plecat de la cete și cnezate si se va termina cu uniformizarea generală… Neavînd înțelepciunea de a corela frumos conștiințele individuale și colective, umanitatea cade în urâțenia federalizărilor normative. În final, ne vom pomeni prizonierii unicii cetăți, fără un "afară" spre care să poți evada, fără niște "înăuntruri" în care să te poți simți acasă. O civilizație nobilă ar fi trebuit să clădească o lume plurală, organizată pe nivele de organicitate.

    3. Presiune întru uniformizare și consens forțat
    Tot întru apărarea unității/coerenței naționale, rătăcește naționalismul nostru pe calea unei omogenizări spirituale sărăcitoare și chiar a despotismului majorității. Sigur că similitudinea în "cuget și simțiri" (obiceiuri, atitudini, valori, scopuri etc.) e de dorit și este semnul că o comunitate a fost sudată intim de istorie. Națiunea romană nu este un ghiveci fără forme, ci are valori tipice, majoritar partajate, caracteristice. De exemplu, cineva poate susține- întemeiat- că ortodoxia a fost un ax istoric al românității (dar mai sunt ceva ortodocși prin jur….) și că ar trebui să rămână un factor decisiv. Dar de aici pîna la a declara că numai ordoxii/creștinii/religioșii pot fi adevărați români- e un salt spre confuzie care poate duce la compromiterea și înfrîngerea cauzei naționale. Un român poate fi foarte verde- etnic- iubind și respectînd morala creștină, ca oportună sau divină, fără a crede în Biblie- pe care eventual o consideră ca o așezare a spiritualității noastre pe temelii… semite. Și de aici- scindări potențiale. Observația că străinii au introdus la noi comerțul parazitar și capitalismul rapace, distrugînd echlibrul patriarhal, a adus naționalismul liberal într-un conflict păgubos cu cel tradiționalist, pentru că privilegiații vechi se urau cu parveniții. Nu se poate și nu trebuie ca toți românii să gîndească/simtă la fel.Trebuie impăcată cumva nevoia de valori tipice partajate masiv, cu toleranța față de alteritatea care ține de libertatea de conștiință și nu aduce prejudicii țării. Pe măsură ce viața socială devine mai complexă, nu se poate evita diversificarea pozițiilor, care- dacă e bine gestionată- îmbogățește/întărește o colectivitate emancipată. Uniformizarea perspectivelor fiind nefirească- atîta timp cit există o diviziune a muncii și o distribuție a intereselor, uneori conflictuale/concurențiale. Cheia reușitei fiind să cultivi acea toleranță pentru minorități care nu dăunează coerenței generale și nu împiedică coagularea etosului majoritar. Nu ajunge deci să stimulezi consonanța. Trebuie să pui la punct și mecanisme eficace de negociere a divergențelor inevitabile. Dacă nu caută/găsesc formule de împăcare a unității cu varietatea, patrioții creează internaționaliștilor oportunitatea de a apare în ochii minorităților ca protectori ai lor externi. Și am văzut efectul acestui clivaj în istoria României…

    4. Negăsirea unui bun numitor comun
    Nu putem neglija pericolul dispersiei năzuințelor. Închegarea unei tabere naționaliste funcționale și eficace este împiedicată de scindarea rândurilor produsă de diferențe de poziție — pe nenumăratele probleme create de viețuirea împreună. Multe divergențe ne pot despărți (vezi și punctele anterioare)- cît timp nu suntem de acord nici măcar privind legitimitatea diferențelor, dialogului și compromisului. Cum să lupte umăr la umăr pentru suveranitatea țării adeptul tradiționalismului și al modernismului ? Cum să participe împreună la o campanie pentru neatârnare politizatul "de dreapta" și cel "de stînga", să defileze capitalistul lîngă socialist sau distributist ? Cum să tolereze alături, în tranșeul național, credinciosul pe necredincios- și reciproc ? Cum să stea pe aceeași redută admiratorul americanilor, rușilor etc- cu cel care îi detestă ? Cum să se ajute, în fața unui dușman comun, soldatul național anticomunist cu cel nostalgic ceaușist, fostul deținut politic cu generalul de securitate ?

    Intransigența față de probleme secundare ne dezbină, deși mulți fac compromisuri meschine pe probleme mari. O federare în acțiune, care să nu presupună aderarea la ideologii sau organizații nedorite, cere definirea unui numitor comun care să se reducă la cauza majoră partajată : apărarea organismului nostru colectiv de agresiuni. Să se unească deci în acțiune-indiferent de deosebirile de perspectivă privind viața în cetate- cei care cred că România trebuie să evite topirea intr-un suprastat, că statul roman trebuie să lucreze doar pentru locuitorii țării și nu pentru agende străine. După ce este salvată cetatea de cucerire/aservire/penetrare, se pot relua toate confruntările de idei (sau interese) privind organizarea ei internă, conform protocolului de negociere a divergențelor, cu condiția ca să nu se distrugă zidurile exterioare în timp ce se rezolvă contrapunerile. (Pentru a nu îndepărta pe aceia care ar dori o Românie suverană și cu adevarat democratică, dar nu împărtașesc viziunea economică a domnului Cojocaru, eu i-am sugerat să nu-și plaseze reforma în mijlocul Constituției Cetățenilor).

    5. Neglijarea degenerării civilizației mondiale și nevoii de apărăre a condiției umane la nivel național- ca justificare care ar putea da consistență strașnică neo-naționalismului.
    Cu condiția să percepem patologia civilizației mondiale și inoportunitatea osmozei spre ea. Problema pusă de la Eminescu încoace era că ne risipim capitalul formelor vechi, imitând/preluând mimetic forme noi. Azi știm că de afară am adus toxine, că dincolo de ciocnirea vechi- nou era conflictul frumos- urât și confruntarea bun -rău. Putem ieși din apărare, atacând canceritatea progresistă. Urmărind rădăcinile prinse în trecut- pentru a hrăni cu seve din adâncul lui ramurile fragede care dau continuu formă neamului- naționaliștii noștri și-au împotmolit privirea spre spate, practicând o nostalgie sterilă care lăsă teritoriul virtual al viitorului la cheremul propagandei cosmopolite. În numele unui tradiționalism- apărat ineficace/inadecvat de impetuos-găunosul asalt modernizator- ei s-au lăsat prinși în capcana anacronismului și defensivității, putând pare generațiilor tinere ca retardați/retrograzi, ca visători rupți de problemele actualității. Numitorul comun de care am vorbit mai sus, ar putea cuprinde căutarea unui metabolism național care să ne ferească de patologia care a cuprins umanitatea, organizarea unei "carantine" civilizaționale, care să ne apere de bolile socialității masive, mondializate. De vreo 200 de ani coborîm antropologic, cățărîndu-ne penibil pe scara ce ne este adusă/întinsă de afară… ca să urcăm pe cele mai înalte culmi. Cei ce mai cred că existența individuală și comunitară din Romania este inferioară condiției umane exterioare și deci că trebuie să prindem trenul spre infernul occidental vopsit paradisiac, nu au de ce fi atrași de proiectul intăririi unei membrane, care să permită o viață/rezistență specifică inăuntrul cetății. Ei nu observa cum, chiar și preluate fără fond, formele copiate ne duc în abis, completînd letal racilele noastre. În secolele 19-20, se putea crede că occidentul merge spre lumină. Dar acum, cine se trezește, vede că am tânjit după o decadență fatală. Ne grăbim să nu pierdem finișul prăbușirii Omului. Ca să mai aibă vreo șansă, naționalismul trebuie să treacă de la recul la ofensivă, propunând formule trans-moderne, căi românești de salvare din criza actuală a civilizației. Singura cale eficace rămasă azi pentru naționalism este critica evoluției patologice/canceroase a sistemului mondial, care se întinde devastator peste umanitate. Ceea ce s-ar putea rezuma într-o lozincă de genul : "Mai bine ca afară !". E imposibil să te mai aperi de ciumă, în epoca osmozei generalizate, dacă nu controlezi capilarele prin care se distribuie decadența . Dar are vreun naționalist curajul ca măcar să năzuiască la găsirea unui mod de apărare de sida mondială, între zidurile cetății noastre ?
    6. Orgolii, meschinărie, intoleranță, dezbinare

    Obtuzitatea și intoleranța dezbină pe cei care ar trebui să "dea mînă cu mînă". Cine să realizeze apropierile, armonizările, coordonarea ? Marea de "generali" incompatibili ai anemicei armate naționaliste nu poate alcătui o oaste care să ducă la victorie un proiect comun. Cîți români, atâtea armate, atâția conducători- fără trupe si fără aliați. Fiecare cheamă pe ceilalți sub steagul lui singuratic, înecat în vanitate, convins că numai el are valoare și dreptate- iar ceilalți lideri- percepuți drept concurenți- se înșeală (dacă nu cumva sunt chiar de rea credință- niște trădători). Aventurierii naționali nu cooperează- nici măcar când gândesc cam la fel. Ba chiar tocmai atunci se evită mai tare- să nu piardă tronurile lor de mucava, pe scena teatrului "naționalist". Își zădărnicesc pretinsele năzuințe- numai ca să nu-și pună în pericol ambițiile vane. Astfel pierdem fiecare luptă… înainte de a fi dusă, ceea ce arată falsul patriotism al celor ce se erijează/cocoață în poziția de lideri ai unor bătălii de paradă. Iar trupa… refulează/defulează la stadion. Nu voi da nume, ar fi prea multe, dar experții retorismului patriotic găunos și steril se pot regăsi, citind astfel de rânduri. Incapacitatea acută de solidarizare, de cooperare, de colaborare e cu atât mai penibilă azi, când noua sinaptică informațională ar putea facilita orientarea, reperarea partenerilor, comunicarea, coordonarea, munca de echipă- întru realizarea unui proiect colectiv, amplu distribuit.

    7. Programe vagi in loc de proiecte concrete.
    Platforme și statute- avem cu duiumul. Numeroase asociații si partide- au încercat sa formeze găști căstigătoare. Trecind peste alte carențe ale acestor înjghebări, să revenim la problema numitorului comun ales de grupările respective. Presupunind ca in Romania ar fi de rezolvat numai 10 probleme majore, fiecare cu cîte două alternative, încă ar rezulta 2 la 10, deci peste o mie de opțiuni posibile. Probabilitatea coincidenței opiniei în multe puncte fiind redusă, e greu de imaginat alt temei al agregărilor decît speranța că împreună fîrtații vor cîștiga competiția pentru ciolane, acoperindu-și cățărarea spre putere/miere cu programe și lozinci care vizează ocuparea unui "culuar"- electoral sau civic . Cu totul alta este situația unui proiect cu țintă clar definită, echipat cu un plan de acțiune (exemple din actualitate : reunificarea, lustrația, demiterea președintelui, definirea familiei, vaccinarea, schimbarea Constituției- la un articol etc.) Aici poate pune oricine umărul la o campanie, fără a fi necesar ca partenerii intr-un proiect să fie de acord pe teme nelegate de aceasta. Fiecare știe exact la ce misiune aderă și poate constata reușita sau înfrîngerea. În timp ce stingerea unei îngășcări (cu aruncarea la coș a unui program vag) nu spune nimic, eșecul unei acțiuni limpezi e valorificabil- prin învățăminte și semnificații. Ea poate de exemplu dovedi falsitatea democrației/ reprezentarii : iată că puterea, rezistă acțiunii/voinței populare, neținînd cont de voința poporului de care s-a emancipat… ne-imperativ, prin farsa reprezentării. E atit de evident avantajul "operaționalizării" programelor în proiecte concrete, încît te întrebi : cît de cinstiți sint patrioții care invită lumea sub steagul unor platforme naționale vagi, găunoase, în care nu se spune clar ce și cum se va face ?

    8. Flirt cu naționalismul compromițător al prădătorilor
    Toleranța față de deosebirile de vederi privind organizarea vieții în cetate, ar trebui combinată cu intrasingența față de demagogie, parșivenie, rea credință, necinste, diversiune- care pot compromite și deturna spre eșec orice inițiativă colectivă. Falsul patriotism al cățărătorilor demagogi este deosebit de toxic- din cauza lui s-au irosit atîtea energii curate. Și el nu este totdeauna ușor de reperat, pentru că omul are capacitatea măsluirii intenției- prin discurs. În mod metodic, nu vorbele ar trebui să ne călăuzească în apreciera cuiva, ci faptele sale împlinite. Ar trebui să ne ferim și de merecenari, de cei la care portofelul e conectat la cauze (să fim circumspecți în fața celui care scoate bani din propagandă patriotică). În aceeași gamă de falsificări, aș aminti iubirea stăpînilor pentru vaca/țara pe care o mulg. Nu spun că nu-ți poți iubi sursa de bunăstare, slugile, moșia- ci doar că acest tip de patriotism al stăpînilor nu-mi pare compatibil cu cel al dominaților, apărînd aici o limită a fraternității, de care nu poate trece nici nevoia depășirii divergențelor (vezi punctele precedente). Românismul boierilor și cel al iobagilor nu s-au împletit ușor- în istoria noastră. Iobagul poate prefera un stăpîn străin, daca acesta se poartă mai bine. Iar profitorii/privilegiații caută o înțelegere cu răpitorii externi, la masa verde a colonialismului. Cei care au participat la distrugerea românilor nu pot fi tribuni credibili ai românismului. Cum să ne lăsăm conduși spre libertate de capușele prinse de trupul țării înjugat la comunism (multe conectate la țîțele dulci ale statului și după năpîrlirea regimului), să primim lecții patriotice de la gardienii nelustrați ai vechiului lagăr, care vor să "fraternizeze" patriotic cu cetățenii victimă a tranziției, după ce i-au năpăstuit, spoliat și vîndut la străini ?

    9. Cultul personalităților, cecitatea conceptuală si tendința spre tiranie "luminată".
    Dacă romanii ar fi interesați de înțelesuri, formați întru discernerea sensului din mesaje- demagogia ar paraliza/deturna/compromite mai greu naționalismul. Dar la noi, viciul verbiajului și cultul personalității a devenit patologic. Consumatorul de vorbe goale nu poate să judece ce s-a spus, fiind atent numai la cine și cum a spus. Cultul "carismei" și bălăcirea în primitivism- la un capăt și în vanitate- la celălalt, întreține peren confuzia generală. Sint urmate/votate bezmetic chipuri, măști, reprezentații teatrale. Trădează, renunță, moare sau se compromite cineva ? Sunt înmormîntate și tezele sale, pe care publicul le-a asociat inseparabil cu emițătorul. Ideea unui bărbos devine o idee bărboasă, a unui om compromis… o idee compromisă. Personificarea sensurilor umple groapa cu gunoi culturală cu ginduri valide, rostite de cei detestați. Ceea ce duce la golirea conținutului util al conștiintei civice. Empatia sau antipatia rudimentară față de agitatorii steagurilor, obturează complet programul pe care aceștia pretind a-l promova. În loc să se întindă flacăra participării, printr-un efort colectiv de emancipare, totul se chircește… în așteptarea Salvatorului. Setea bolnăvicioasă de "tătic național", dorul de Ceaușesti providențiali, fiind întreținută cu cinism sau inconștiență. Regalitatea străină- de exemplu- e încă văzută de mulți ca o evadare… dincolo de rațiune, de demnitate și de lecția usturătoare dată de istoria ei la noi. Cultul imaginarei dictaturi "luminate" se combină cu promovarea "elitismului", "meritocrației", guvernării prin reprezentanți sau tehnicieni- forme de sustragere a masei- presupus debilă civic- de la răspunderea cetățenească. Ca și cum România nu poate fi liberă și cu oameni liberi, nu poate prospera- decît cu slugi ascultătoare. Dincolo de celelalte argumente în favoarea unei democrații autentice fiind observația că, fără o participare largă, masa critică necesară renașterii României nu are cum se forma.

    10. Balans între eficiență mercantilă și umanitarism steril.
    Confruntarea dintre naționalismul pragmatic-liberal și cel cultural-conservator este percepută de Zeletin ca o dihotomie tradiționalism/modernism. Deși admite franc că burghezia națională se ridică înlocuind prădătorii străini, el nu înțelege de ce acest mod de a fi "modern", pe care-l dorește inoculat în școli, face scîrbă unui om cu adevărat moral. Că etosul bișnițar nu era respins numai pentru că era nou, ci și pentru că este urît. Și azi unii amintesc că românul vechi nu era obsedat de eficacitate, performanță, optimizare, reproductibilitate, cîștig exponențial, rentierat și chilipir uzurier, societate de tombolă și cazinou, exploatarea naturii și a altora. Alții spun însă- că nu era vorba decît de o rămînere în urma păguboasă în putință, nu de o noblețe a voinței. Ca să reziste asaltului răpitorilor, să-i concureze eficace pe piața de vînătoare a triburilor, românul nou ar trebui să-și dezvolte capacități de răpitor si parazit… care-i desființează ireversibil vechea substanță. Participînd osmotic la economia mondială devenim toți barbari migratori, conchistadori spanioli, colonizatori englezi, speculanți evrei, ciubucari turci, americani mercantili, cuceritori ruși, nemți extinzînd spațiul vital, mafioți italieni, făpturi rapace mondiale. E o cursă perfidă, care induce o transformare antropologică profundă, ce lasă naționalismul românesc fără obiect. În numele apărării spațiului mioritic se strecoară în etosul local patima de pradă, cupiditatea, năluca hipnotozantă a iluzoriului imperialism românesc. Dar parazitismul performant nu e numai hîdos, nu e nici pentru toată lumea. Obosită în postura de victimă prinsă în țarc, oaia încearcă să devină lup, jertfindu-și și firea- degeaba. Apelul puținilor supraviețuitori ai acestui marasm al sufletelor- la generozitate, cumpătare, simplitate, poezie- avînd șanse nule să mai întoarcă din drum hoarda însetată de fericiri ieftine și chilipiruri iluzorii. Lipsa de respect pentru țărani și alte categorii iobăgești completează tentația- coaptă mediatic- spre îmbogățiri miraculoase, gișefturi comerciale, intermedieri căștigătoare. Toți hipnotizații epocii se vor Bill Gates, fără a bănui cum funționează industria succesului. Nimeni nu ar fi deranjat de un salar prea mare (și corporatist), într-o Românie a băieților deștepți…Fata morgana a competiției capitaliste, nedrepte și distrugătoare, corupe fatal esența românismului, fără ca să putem consemna vreo strategie de apărare. De altfel, nici nu e sigur că există leac. Dacă nu ar fi ancrat în egocentrism biologic, mercantilismul nu ar avea atîta penetranță. Dar măcar să nu renunțăm la luciditate. Care mai e rostul naționalismului, dacă România rămîne populată de români (ceea ce pare tot mai improbabil) dar care nu mai seamăna de loc cu străbunii lor ?

    11. Minți fără suflet și suflete fără minte
    E greu de găsit un compromis, o combinare fastă între naționalismul spiritual și cel pragmatic, intre năzuințele sufletului, voinței și rațiunii. De cîte ori în istoria noastră inginerii, economiștii si poeții s-au respectat, colaborînd fructuos, completîndu-se ? Mai curînd găsim reluate veșnic acuzațiile reciproce : de sterilitate si elucubrare- pe o parte, de mercatilism și dezumanizare- pe de alta. "Tehnicienii" și "întreprinzătorii" nu percep linia de la care fuga după cîștig și eficacitate trădează/ucide etosul istoric românesc. Rămași singurii apărători ai tradițiilor sufletești, visătorii cu suflet mare, fără simț practic si capacități organizatorice, eșuează în verbiaj si poze patetice, ridiculizate de infrîngerile și dezamăgirile care urmează exaltărilor. În acest timp, oamenii de acțiune, plini de metode dar fără busolă morală și scînteie spirituală, pragmatici văduviți de valori polarizatoare, conduc barca eficace, prin eficiență și comoditate… spre urîțenie și conformism/domesticire. Și nu ne ajută nici inerția conservatoare, avînd în vedere ce-am lăsat în spate în 1990. În curînd ne vor transforma păpușarii în rotițe biologice, piese a unui păienjeniș socio-tehnic cumplit de funcțional. Dacă nu reușim sa cultivăm profiluri mixte, complete, de creatori… "mioritici" dar capabili și de operaționalizare, precizie și performanță, ar trebui să punem măcar la punct mecanisme de asociere a personalităților complementare- ceea ce presupune depășirea idiosincraziilor și intereselor de castă. În acest sens mi se pare grav faptul ca nu se face nimic pentru educația civică sau chiar naționalistă a viitorilor ingineri, informaticieni etc- deși acești pioni(eri) IT vor fi instrumentele plămădirii omului nou, folosiți ca merecenari ai corporațiilor… ce sunt pe cale de a distruge națiunile ce stau în calea acțiunilor (de bursă). Si invers- mi se pare extrem de nocivă dezarmarea de capacități practice a viitorilor "umaniști de profesie"…

    12. Mediocritatea, superficialitatea, suficiența
    Naționalismul care nu e doar de paradă (de stadion), deci chiar pregătește țara de luptă, nu are nevoie de soldați bicisnici, de comandanți neserioși, de impostori călăuză. Slăbiciunile noastre ne înving mai tare decît calitățile adversarului. O armată de gură cască zbierindu-și caragialește pasiunea pentru țară nu poate ajunge departe. Pe lingă alte preocupări (inzestrare, organizare, strategie, extindere numerică) ar fi fost crucială exigența față de calitatea umană- morală si intelectuală a trupelor naționaliste. Dar la noi e greu de depășit zidul mediocrilor cu ambiții și pretenții, care se inhăitează în lanț, pe bază de rezonanță degenerativă. Fiecare om de valoare care inceacă să intre în rînduri e respins de cohorte de nulități suficiente, care au ca scop principal să scape de concurența intrusului- fenomen care nu poate duce decit la dezastru. Patriotismul găunos ne pricopsește cu o armată inferioară intelectual taberei cosmopolite. Deștepții ariviști trec dincolo, sau se dau la o parte- scîrbiți. Mărginiții agregați de superficialitatea partajată ușurează misiunea provocatorilor cu sarcini de deturnare. Cel ce critica deficiențele taberei noastre fiind cenzurat, direct sau tacit, detestat, alungat, denunțat ca dușman. Creștinește, și prostul trebuie iubit- menajarea lui timidă devine cultivare și promite o infrîngere sigură. Strîmbarea din nas cînd e vorba de sincronizarea cu inteligențe incomode, devine îngăduință față de masa de manevră, gîdilată în coarne până cînd piticii "noștri" pretind stimă față de voinicii "lor" (optică de familie, în care copiii sunt susținuți de părinți și cînd nu au dreptate, lăudați și cînd sunt penibili). Tratamentul tandru a decăderii naționale, protejînd suficiența victimei mulțumite de coborîrile sale, nu poate vindeca românii intrați în putrezire. Motiv pentru care, pe mine mă irită pedagogia profesată de un Dan Puric. Ascunzând sub preș adevărurile supăratoare, punând amăgirea la baza cauzei, vom avea si mai departe succesele de până acum.

    Cărțile noastre de istorie (și toată cultura noastră- în general) au cenzurat cam tot ce nu convenea triumfalismului - cu care unii au crezut că trebuie plămădită o națiune. În numele protejării optimismului popular, am escamotat rușinile și înfrângerile, am rupt filele problematice, am aruncat la coș criticile legitime, am mistificat festivist înfrângerea tragică a părinților și eroilor națiunii, în loc să extragem obligații și învățături necesare luptei de dus mai departe. Despre mișcarea legionară- de exemplu- găsești spus orice-, de la denunțări vehemente la adorații mistice… în afara unor analize solide a cauzelor și semnificațiilor înfrângerii ei. Nici despre condițiile care au facilitat ocupația sovietică devastatoare și genocidul comunist nu prea găsești lucrări de învățătură. Nici pierderea bătăliei economice cu străinii (pe care înaintașii nostri au dus-o cu o vigoare incomparabilă prestației lamentabile a generației actuale)- nu e scrutată minuțios, profilactic. Ca să nu mai vorbim de incursiunile mai adânci, în funesta perioadă fanariotă, sau chiar în cele care au precedat-o, în căutarea cauzelor nevolniciilor. Greu de crezut că nu vom repeta greșelile băgate atât de metodic sub preș. Roiul subteran al înfrângerilor și greșelilor ascunse ne corodează subteran. Sfârșitul ocultat al Emineștilor ne surpă- dinspre inconștientul colectiv. Dacă generațiile precedente, mult mai valoroase ca noi, nu au putut scoate România la lumină și noi nu facem nici măcar efortul de a explicita și valorifica lecțiile de rigoare- extrase din victorii si înfrângeri, cum ar putea cineva lucid să creadă că vom izbândi acum ? O fi nevoie de speranță (pentru cei pentru care nu ajunge datoria), dar optimismul nejustificat, diminuând concentrarea și subestimând obstacolele- promite un jalnic eșec. Superficialitatea nu iartă.

    14. Graba de a culege roade necultivate sau răbdarea morbidă
    Să ne amintim de cei care ne spuneau în 1990 să o luăm încet, să nu bruscăm așezarea regimului fesenist, să-i lăsăm pe cârmacii roșii să ne ducă spre liman, să evităm violența… In timp ce noi așteptăm la infinit vremuri mai bune, cultivând un apolitsm paralizant, visând la formarea omului mai bun… ceilalți degradează metodic interioritatea semenilor noștri descurcăreți…. Am amânat redresarea până când pacientul a intrat în comă. De aproape trei decenii românii, agitându-se bezmetic în actualitatea capturantă, nu au timp să organizeze mișcarea de eliberare a țării lor. Prinși între ramurile FSN-ului (continuator/moștenitor al regimului securi-comunist si vânzător/aservitor al țării), alegătorii nu pot decât să legitimeze "răul mai mic". Având în vedere tragedia monumentală ce se consumă în aceasta țară, neputința constituirii unei reacții adecvate este uluitoare (dincolo de toate mecanismele care o pot explica parțial). Nu putem depăși politicianismul revelat de Caragiale ? Patriotismul nu scapă din circ ? România are nevoie de altfel de români, de pietre peste care apa nu mai poate trece. Cheia misterului răbdării în van poate fi absența organizatorilor unei treziri colective. Cohorta de pseudo-combatanți insularizați ai rezistenței naționale nu găsește timp/putere pentru a studia problema și căuta soluții. Graba spre fantomatica eliberare e atât de mare, încât campaniile legate de orice subiect, de orice proiect… dureaza maxim o săptămână. Senzația de derizoriu e covârșitoare. Nu apucă bine să se formeze un grup de activiști, că se și repede spre cucerirea parlamentului, primăriilor, sinecurilor, contractelor, ciolanelor. Creaturi noi (ca PPDD si USR) mișcate pe scenă de interese vechi, vindecă iute publicul de orice speranță, toata lumea înțelegând că "revoltații" de azi nu sunt decit niște înlocuitori ai hoților de ieri, speculând nemultumirea victimelor. Compromisă fiind deci la noi… si nerăbdarea si rabdarea !!

    15. Ascunderea lașității, pentru menținerea unui respect de sine nejustificat
    Frica este naturală. E grea lupta pentru depășirea instinctului de supraviețuire, care trage conștiința în jos- ca o gravitație morală. Demnitatea costă- uneori foarte scump. E mai ieftin să îți păcălești cumva luciditatea, să îți satisfaci vanitatea mințindu-te că ești curajos sau că nu aveai ce face atunci când te-ai pretat la un compromis urât, pentru a te "descurca". Dar o țară nu se poate ridica și apăra cu hoarde de dezertori care țipă "fără violență"… după ce au șters-o iepurește de pe linia frontului. Războaiele cu lași nici nu trebuie duse- nici măcar acelea pentru sens. Atunci când intelectualii care instigă bombastic la patriotism (cât timp nu se simt în pericol) fac pasul înapoi (în fața unui morcov finanțant sau a unui băț anti-naționalist, anti-xenofob, anti-antisemit- ca legea 217/2015), temerarii lăsați singuri în redute sunt jertfiți inutil. După trădare, lașii sofisticați nu se cufundă în rușine și nici nu se mulțumesc cu scuze explicative, ci supurează doctrine otrăvitoare de justificare- teze noi despre vechiul "nu a fost să fie", care ne conving treptat că nici nu poate să fie vreodată… libertate, demnitate, onoare, adevăr, curaj, caracter. Astfel s-a ajuns la credința discret răspândita că nu putem rezista vreunei puteri/presiuni exterioare (reală sau imaginară, puternică sau slabă) și că nu avem decât a alege continuu răul mai mic, adică intui inspirat direcția vasalității preferabile. Cine nu vrea să ne domine rușii- e musai pro-american sau viceversa. Aspirația suveranității/autonomiei/neutralității fiind o utopie de trâmbițat cu talent, dar de eludat cu tact. Dar atunci ce rost mai are să ne mai dăm în stambă patriotard ? Dacă nu (mai) avem snagă de luptători, nu vom (mai) ridica o țară- cea așezată în genunchi pe ode și eseuri se face praf la primul vânt. Lumea e o arenă în care cel tare îl înghite, supune, exploatează pe cel slab (dacă slabii nu se aliază pentru a răsturna raportul de forțe). Dușmanul potențial al organicității noastre e deci un prădător din exterior (s-a văzut, după 1990, că vulturimea mondială capitalistă nu a șovăit să se arunce pe trupul nostru sfâșiat de comunism). Celălalt dăunător potențial, operează dinăuntru. Dar domesticitorii gânguresc că naționalismul nu trebuie să ducă la ură, în numele iubirii și omeniei ne-reciproce, întinse peste marginile firii,… Serios ? Nici față de agresor ? Atunci să nu ne mai cheme nimeni în războaie. Concesivitatea față de asupritorii națiunii, indemnul la înțelegere și toleranță față de dușmani este și un efect real sau pretins al creștinismului. Dar Ștefan a făcut și biserici și războaie. Apărăm stâna cu oi, sau cu câini ? Cei ce recomanda mila față de paraziți și trădători se fac că nu înțeleg mecanismele anticorpice care apără fiziologia unei celule colective. Ne acoperim lașitatea și nevolnicia cu inventivă si contagioasă ipocrizie… Cui convine cultul tolerării blajine a stăpânilor ?

    16. Legături prea slabe cu apărătorii altor națiuni
    După 1990, românii au intrat în contact cu căpușele din întreaga lume, venite la pradă postcomunistă. "Frații" europeni ajunși pe la noi… sunt bancheri, investitori, speculatori, corporatiști, șacali. Lor le-au ridicat osanale intelectualii români de tranziție, trecuți brusc de pe stânga pe dreapta propagandei, foștii disidenți buni doar la clănțănit nimicuri- care au înlocuit "șopârlițele" cu cântarea deschisă a capitalismului vorace. Criticii de aiurea ai acestui sistem alternativ de exploatare a "pulimii" (ce expresiv termen !), concurent câștigător al odiosului sistem comunist- sunt declarați "slugi ale Moscovei"- de către pupincuriștii multidirecționali, aspiranți la slugărirea potentaților. Chiar și ONG-urile s-au cuplat dulce la stăpânii lumii, prin țevile externe de finațare. Iar "partidele" clocite de securitate au devenit curele de transmisie pentru benzi politice de afară. Probabil că nu mai e mult și răufăcătorii români vor fi și ei mai bine integrați în internaționalele crimei. Așadar, cine nu iubește stăpânii și jefuitorii Europei, nu e adevarat european, cine nu aderă la sistemul de dominare a lumii nu e bun pământean. Să spunem că a fost efectul tânjirii după libertatea presupusă înafara lagărului. Dar măcar după euro-navetism, emigrare, "integrare", luptătorii pentru emanciparea României ar fi trebuit să intre în contact cu omologii lor, contestatarii regimului oligarhic din alte țări; sau măcar cu camarazii din Europa de Est- care au trecut prin serii de tragedii similare. Distanța păguboasă dintre naționalistii noștri și ceilalți naționaliști- care luptă acum dramatic cu mondializarea, ne ajută sa intuim o farsă. Căci este evident cine nu dorește unirea "contestatarilor (sau naționaliștilor) din toate țările"…Și nu mă refer la o vreo "internațională" care să organizeze intermedierea, ci la contactul direct cu revoltații de aiurea, care sunt acum ușor de reperat (cu ajutorul Internet-ului, cât o mai ține faza sa anarhică).

    17. Trecerea de la exil la diaspora
    Exilul a fost o oază în care a supraviețuit un filon mai curățel de rezistență națională. Nefiind vorba de reușită organizatorică sau politică (pentru că și afară, desconsiderați complet de ticăloșii lideri occidentali, politicienii noștri s-au dezumflat lamentabil)- ci de o opoziție de conștiință, mai netă decît și-au mai putut permite cei prinși în procesul de reeducare dinăuntru. După 1990, acest capital de rezistență a fost irosit/distrus, în urma legitimării prin "revoluție" a regimului moștenitor al comunismului. Represiunea fiind înlocuită cu simularea democrației (după modelul occidental, implementat de foștii gardieni ai lagărului, întru îmbogățirea acoliților lor)- exilații s-au pomenit aruncați în "diasporă". Iar noua emigrare masivă, a diluat complet caracterul contestatar al României de afară- deși motivele părăsirii mătcii au fost implicit politice (distrugerea economiei și otrăvirea socialității românești). Faptul că nu s-a reușit (de fapt- nici încercat), refacerea unei forțe de eliberare în exil (un eveniment ca acela de la Montreal, din septembrie 2004, fiind o raritate) este o pierdere uriașă pentru naționalismul românesc. Sentimentalismele de la sărbători si concerte, întâlnirile bârfelnice pe la parastasuri, izbucnirile isterice cu ocazia alegerilor, nemulțumirea difuză și fără țintă a "diasporei" nu reprezintă nici un pericol pentru cotropitorii României (care au aservit țara și au produs emigrarea masivă- ca preț al înavuțirii clicii lor și evitării pedepsei pentru marile lor crime). Nostalgia, dorul de acasă, ar fi putut deveni un filon puternic al naționalismului, numai dacă cineva ar fi convins o parte din diasporă să se considere din nou Exil și să nu aștepte ca românii dinăuntru, maeștrii descurcării fără scrupule, să le elibereze țara. De observat și că o bună parte din rezidenții actuali din România sunt foarte pro-europeni, ei nu mai vor să trăiască închiși într-o celulă națională, ci se simt mai bine înotând "liber" prin spuma umanității, în căutare de oportunități- fie și prin căpșunerii și bordeluri. Acești migranți preferă ca membrana țării să fie eliminată, ca să nu-i incomodeze în mișcări, să-și poată exporta ușor odraslele carieriste. E treaba și opțiunea lor. Dar această orientare fiind fatală pentru naționalist, acesta ar trebui să o combată.

    18. Abadonarea românilor de dincolo de granițe
    Deși fac declarații de iubire neamului și nației (creaturi naturale, de care aparții organic) mulți naționaliști apără mai curând interesele "patriei", o noțiune socio-politică. destul de ambiguă, fără raportare intrinsecă la etnicitate, destul de identificabilă cu statul- și prin acesta cu regimul unei epoci. Așa se poate ajunge la a considera "trădător" naționalistul exilat care combate regimul comunist și "patriot"… securistul care îl vânează. Întru perceperea relației subtile dintre patriotism și naționalism, să observăm și că urmașii grecilor veniți după chilipir din Fanar, leșilor, bulgarilor, sârbilor, etc- după ce s-au "împământenit" (punînd mâna pe pământul pământenilor) și s-au cocoțat până la domnie (de unde au colonizat târgurile noi cu valuri de evrei)- au devenit patrioți. Pe de altă parte, românii rămași înafara statului, pe măsură ce granițele au despicat neamurile, au fost neglijați/uitați de cei rămași înăuntru, fiind supuși unui regim dur de asimilare forțată de către națiuni care-și plămădeau în forță propria unitate : în Bucovina, Basarabia, Banatul sârbesc, Transilvania. Să spunem că emigrantul economic pe care doar setea de o viață mai bună l-a risipit prin cine știe ce colț a lumii nu justifică preocuparea excesivă a celor rămași acasă. (Asta dacă nu ne reciclăm în țigani sau evrei, pentru a distribui România peste tot- ceea ce e un alt mod de a ne topi în mondialitate.) Dar cum s-ar justifica nesimțirea față de soarta românilor rămași pe pământurile smulse țării, adică în țarina lor seculară ? De ce urla PRM-ul pentru "Transilvania în pericol" prin 1990-1992 (ocazie cu care reabilita securitatea), stând însă cu spatele la abandonarea Basarabiei de către alde Iliescu-Roman ? Pentru un adevărat naționalist, care ține la patrie ca la o pieliță a nației, Prutul sfâșie țara, Cernăuțiul și Izmailul sunt fracturi deschise, iar integritatea Moldovei nu poate fi abadonată….ca să nu pierdem Transilvania. De ce a fost atât de slabă reacția "naționalistă" când regimul Constantinescu a abandonat teritoriile noastre ocupate samavolnic de Ucraina ? Dacă naționalismul ar fi viguros, președinții neofanarioți care slujesc diversele puteri ocupante ar fi imediat răsturnați. De exemplu, cum de ne sfidează atât de senin un Iohannis, care trădează interesele românilor captivi în Ucraina, pentru a executa ordinele consilierilor UE-NATO-CIA-Mossad etc. (care i-au înlocuit pe cei sovietici) sau un Băsescu- care a preluat acum comanda … reunificării ?

    19. Religia instituționalității, pusă deasupra vieții
    Cu referire tot la deosebirea dintre nație și patrie- deci dintre naționalism si patriotism, poziția naționalistului față de stat, instituții, legalitate, ordine, normă ar trebui să depindă de raportul dintre acestea și corpul viu al națiunii. Dacă statul ar fi folosit de cei care îl capturează ca instrument de protejare, sudare, însănătoșire, emancipare, împlinire, apărare etc- a organismului național- s-ar putea justifica osanalele naționalistilor față de instituționalitate. Dar când statul, uzurpat de o clică de paraziți interni (care lucrează și pentru colonizatori externi), devine principalul dușman distrugător al nației captive, respectul/iubirea față de instituțiile respectivului stat nu are nici o justificare, ci reprezintă eșuarea naționalismului… în "patriotizare". Grăitoare este zdrobirea legionarilor de regele pe care îl venerau, prin instituțiile pe care le respectau- în principiu ! Tradiția noastră politică este fundamental legitimistă. Vorbim tare despre unitate, despre propășirea țării și cumințenie, dar în surdină despre libertate…. Am avut multe curente puternice… în afara de anarhism. Ceea ce o fi și bine (căci s-au evitat naivitățile celor ce nu înțeleg că răul nu e în instituții, ci în omul care le animează/corupe), dar e totuși suspect, atunci când ai de-a face cu serii atât de lungi de regimuri abuzive. Cum e posibil să conservi prezumția legitimității legii, după tot ce s-a întîmplat la noi ? Privind spre istoria României, întâlnim atât de des situația statului folosit nociv, criminal sau chiar genocidar, încât putem considera credința oarbă a naționaliștilor în stat- drept o superstiție păguboasă. Chiar să fie dulce ca mierea glonțul venit de la concurențiii dinăuntru a cotropitorilor de afară, palma primită de la mercenarii puterii, lanțul legalității trădătoare ? Revoluția națională cere emanciparea de normativism, acordând respect doar statului ocrotitor al națiunii, nu și celui care o distruge. Punând viața națiunii deasupra formalismelor, am respinge ferm teoria patriotismului securist, aceeași orientare care a justificat și păstrarea ordinii în 1907...

    20. Complacerea în diversiuni, cum e farsa dreapta-stânga
    Propaganda legalistă nu e singura toxină conceptuală cu care se împiedica coagularea unei rezistențe eficace. Să mai amintim aberația "democrației reprezentative", aporie care maschează grotesc dominarea plutocratică, fiind evident oricui scoate capul din nisip că voința națiunii nu este și nu poate fi "reprezentată" de un mic de grup de aventurieri cumpărabili. Câtă elocință nu s-a irosit pentru a arăta că naționalismul "e de dreapta" (sau uneori… "de stânga"). Aceste expresii folosite pentru toate trebuințele, ne(mai)însemnând de mult nimic. Cum teoria chibritului desface orice în câte trei părți, mai e loc si de un "centru"… în această farsă terminologică. Admițând (forțat) că pe o singură temă ar exista trei poziții : 2,1,0, cum s-ar formula viziunea completă a cuiva privind numeroasele problemele ale unei națiuni ? 2000…01 ar reprezenta pe cineva care e de dreapta pe ultimul subiect, de stânga pe primul si de centru in rest… Iar nefericitul purtător al perspectivei 012012….012 ar fi "de dreapta-centru-stânga" . Această farsă creatoare de "culoare" ideologice nu ar trebui să intoxice doctrina naționalistă, rătăcind-o și scindând-o stupid. Între naționalismul și internaționalismul extrem e deja loc pentru o gamă de trepte- nu e nevoie să sporim confuzia cu inconsistente referiri la o absurdă "geometrie" politică.

    21. Captivitatea în "paradoxul prizonierilor"
    Am expus și analizat în alte texte această capcană majoră a a socialității, preluând aici doar ideea de bază. Membrul unei comunități se află în ipostază contradictorie față de camarazii săi. Pe de o parte, comportându-se corect, solidar, fratern, generos, jertfelnic- contribuie la succesul colectivității sale, care se răsfrânge într-o cotă/măsură mică și asupra lui. Pe de altă parte, el poate încerca să-și mărească puternic porția în dauna celorlalți, apelând eventual și la mijloace necinstite. Situația optimă pentru el fiind : toți ceilalți îl tratează corect/generos, iar el profită de creșterea produsă de buna credință generală, dar și de ocaziile de a-și păcăli colegii, sporindu-și câștigul. Numai că acest raționament este valabil pentru oricine ! Dacă toată lumea adoptă strategia egoistă/necinstită de optimizare individuală, asocierea respectivă se prăbușește și toți băieții deștepți… ies în pierdere. Deci fiecare trișor are nevoie ca toți ceilalți să joace cinstit. Acest paradox fundamental nu se poate rezolva numai pe bază de teamă și placebo (să te ferești de pedeapsă- aici sau în cer- și să crezi în bunele intenții pretinse de alții). E nevoie de o reală aderare sufletească la binele sistemic al respectivei colectivități- familie, clan, grup, trib, neam, umanitate, viață. Între cercurile suprapuse de apartenență putînd însă apare conflicte. Ce va face o persoană dacă interesul național intră în contradicție cu acela al familiei sale ? Dar cu cel regional ? Dar dacă aparține la două comunități adversare (de exemplu- având dublă cetățenie) ? Va prima interesul mondial celui național, în caz de contradicție ? Subestimând această problematică, ne expunem unor previzibile rătăciri/dezamăgiri. Ce sens are un agent plătit al statului român care lucrează pentru "parteneri străini" ? De ce să nu acționeze cineva (un guvernant al României de exemplu) în folosul străinătății, dacă din asta câștigă mai mult decât dacă ar apăra interesele țării (asta fiind de fapt rostul secretizării, în politica externă) ? De ce să-și apere un parlamentar alegătorii, dacă poate primi o de la o corporație preț bun trădându-i (într-o epocă în care se face "lobby" și legal) ?

    22. Nesesizarea efectelor complexității
    Naționalistul care intră în zona contestației antisistem ar putea sesiza carențele criticii simpliste, care denunță complotul privilegiaților fără a scruta și viciile intrinseci ale socialității. E adevărat că banaliștii de serviciu, care se întrețin din sinecuri academice- mercenari ideologici vrăjind mintea cu piruete savante- evită demascarea marii conspirații (dincolo de linia până la care simt că se poate merge, fără repercursiuni). Aceștia scrutează fenomenele complexe (producând incontinent un ocean potopitor de comentarii), având grija să nu se lege supărător de profitorii mașinăriei mondiale, inginerii fermei globale. Au arta de a irita tolerabil internaționala exploatatorilor parcului uman căzut prizonier structurilor. Clica paraziților fiind apărată și de compromiterea "teoriilor complotului"- forme naive de conștientizare a statutului de găină la care e redus "cetățeanul" de către crescătorii de oameni de coteț. Filozofii înălțimilor analitice si șoricarii labirinturilor conceptuale nu observă cât de odioasă a devenit experiența socială colectivă- dacă astfel de iluminări pun în pericol tainul lor "profesionist". Pe de altă parte, criticilor antisistem le scapă metodic carențele intrinseci ale condiției umane masificate, escrescenței sociale exponențiale, cancerizării și artificializării umanului. Ura față de profitori îi conduce la un reducționism penibil, care evită perplexitatea cu prețul înțelegerii incomplete (deci false) a realității; spre marele folos al adversarilor ideologici, experți în a exploata naivitățile contestatare. Rareori întâlnim un activist civic care să observe consistent și lucrarea corozivă a complexității, ambiguității, relativității, versatilității contradictorialității, paradoxalității etc.- adică să perceapă patologia profundă a civilizației. Monitorizând privilegiații sistemului fără a sesiza cangrenarea aventurii umane, neglijând fața fară chip a cancerului, retorii antisistem macină în gol. Nu au cum găsi leacuri la boli sesizate pe jumătate… Iar puținii "dualiști", care văd și agresiunea parazitului si slăbiciunea gazdei, nu se adună (probabil datorită unui sabotaj sistematic, operat prin media și "servicii") pentru a încerca să transcendă, împreună, "alegerea" dintre simplism si scepticism.
    Toate acestea fac un baraj redutabil si îmi determină scepticismul. Ca să putem rezista atacului mondializant si evita prăbușirea civilizației, ar trebui să ne învrednicim la o prelungă si luminată mobilizare întru o cercetare colectivă de sinteză- ceea ce, având in vedere prestația națională, pare a ține de miracol. Unii vor spune că nu e bine să fie sesizată/semnalată realitatea crudă, ca să ne rămână măcar speranța mobilizatoare- și curajul aferent. Poate că prevenirile nemiloase paralizează. Dar evitarea lucidității ne-a adus unde suntem. Ca să avem cea mai mică șansă de scăpare, suntem siliți să scrutăm boala fără menajamente. Altfel, vom irosi eforturile și seva ultimilor combatanți. Iar naționalismul, se va dovedi o modă, o rețetă din bucătăria sensurilor care a creat istorie și a format conștiințe, dar nu s-a putut întinde peste mai mult de câteva secole.

    30 martie 2018
    Ioan Roșca




    Nota:
    Nota lui Dan Culcer

    Ioan ROȘCA, explicator civic
    Cercetător (chercheur, researcher) si formator (formateur, trainer)
    Inginer (ingénieur, engineer) de sisteme socio-tehnice
    e-mail: ioan_rosca@yahoo.com Harta unei perplexități (în lucru) http://www.ioanrosca.com/
    Proiecte de implicare, cercetare si explicare civica * 1989-2004. Istoria unei contestații (combaterea contrarevoluției FSN, Alternativa '90, Dialog Piatra Neamt, Proclamația de la Timișoara, Piata Universității, FDAR/CDR, Alianta Civica, Procesul Comunismului, Rezistenta din exil); /Actiunea pentru Eliberarea Romaniei * 2004-2012. Spațiul Piața Universității;  /Editoriale; * Forumul Piața Universității * 2004-2008. Spațiul Procesul Comunismului Contrarevoluției și Tranziției criminale - Documentatie * 2008-2012. Spațiul CIVES (crimele comunismului și feseniada, uzurparea statului și criminalitatea justiției, jaful funciar, privatizările delictuale și distrugerea economiei, aservirea neocolonială, solidaritatea justițiară și sinaptica civică pentru democrație reala, degradarea informării) - Rapoarte Bi(bli)ografie - Sumarul eseurilor explicative * Cercetarea și judecarea crimelor comunismului * Justițiarism și criminalitatea justitiei * Revolutia inceputa in 1989 * Contrarevoluția FSN din 1990 * Tranzitia criminala, distrugerea socio-economica * Activism, orientarea contestatiei in Romania * Intelectualitatea disidentă * Scrisori deschise, dialoguri, sinteze de presa * Zbuciumul intre ramurile FSN (securicomuniste) * Reintregirea Romaniei * Combaterea aserivirii neocoloniale a Romaniei * Situatia internationala * Exil, diaspora, munca in strainatate * Cosmopolitism, patriotism, securicomunism * Sinaptica Internet, manipulare, explicatie * Teoria sistemelor, politicii, statului si dreptului * Conditia umana, individuala si colectiva * Eseuri personale Incursions explicatives *Théorie de l'éducation, phénomène de l'explication, technologie de l'instruction *Matematica *Information Systems Engineering *Electronica si Telecomunicatii


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.70 Seconds