Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 55 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Editoriale: Vasile Lechintan. Nevoile mari ale Romaniei de astazi (III)
    Scris la Tuesday, August 23 @ 23:12:27 CEST de catre asymetria
    Una din uriașele nevoi ale României de astăzi este și angajarea românilor în proiecte fondatoare pentru națiunea română, așa cum toate națiunile care se respectă au procedat în istorie și procedează și astăzi. Așa au fost create, prin inițiative fondatoare de anvergură, marile instituții ale lumii, cu clădirile lor aferente: de la Grădinile suspendate ale Semiramidei din Babilonul antic la Partenonul din Atena al marelui arhitect Fiadias, de la Catedrale mărețe la Opere și Teatre, de la Parlamente fastuoase la Ateneuri și Universități, de la Grădini Botanice impresionante la Parcuri celebre etc. Nu avem, de exemplu, autostrăzi ultramoderne care să străbată munții și să lege toate provinciile istorice românești.


    Eu ? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... MIHAI EMINESCU, Scrisoarea III

    Una din uriașele nevoi ale României de astăzi este și angajarea românilor în proiecte fondatoare pentru națiunea română, așa cum toate națiunile care se respectă au procedat în istorie și procedează și astăzi. Așa au fost create, prin inițiative fondatoare de anvergură, marile instituții ale lumii, cu clădirile lor aferente: de la Grădinile suspendate ale Semiramidei din Babilonul antic la Partenonul din Atena al marelui arhitect Fiadias, de la Catedrale mărețe la Opere și Teatre, de la Parlamente fastuoase la Ateneuri și Universități, de la Grădini Botanice impresionante la Parcuri celebre etc. Nu avem, de exemplu, autostrăzi ultramoderne care să străbată munții și să lege toate provinciile istorice românești. Centrele orașelor transilvane poartă și acum pecetea trecutului fără români, fără a se „echilibra” creator statutul lor astăzi. S-a încercat destul de mult în perioada interbelică de către o generație fondatoare, de români vrednici și demni: s-au ridicat catedralele sau bisericile cu alură de catedrală, destul de impresionante, din Cluj, Sibiu, Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe etc. Centrul Clujului este astăzi aproape exact ca și cel de până la 1918. Românii interbelici au pus în acest centru din Piața Unitii un simbol uriaș al nostru, e drept că de mărime modestă dar opera sculptorului italian renumit Ettore Ferrari: Statuia Lupoaicei. Acum, după mai multe peregrinări, datorate ungurilor invadatori din 1940, comuniștilor dirijați de Moscova de după 1945 și românilor „deștepți” de după 1989, statuia zace plantată arbitrar undeva pe Bulevardul Eroilor, practic este „anonimă” acolo, deoarece pentru prima localizare i s-a dat un renume, un rost și un simbol în fața simbolului Ungariei Mari – grupul statuar Matei Corvinul. Așa că au câștigat cei cu ultimul simbol amintit. S-a încercat construirea unei primării impozante și de mare respirație în Cluj în perioada interbelică, dar totul a rămas în stadiul de proiect. S-au construit astăzi - vor zice unii - mall-uri uriașe și stadioane mari. Clădirea pentru un mare palat al Filarmonicii întârzie să apară la Cluj-Napoca. La mall-uri, regretatul critic literar și memorialist de la Cluj Petru Poantă le zicea „surogate ale templului unde ritualul cumpărăturilor se substituie reculegerii și contemplației”. Pe stadioane se organizează distracții mamut contaminante, sclipitoare, și înflorește pseudocultura. Și, așa, spre finele subțirelui lanț biologic uman se va întreba fiecare, singur în fața sabiei lui Damocles, pe unde a fost trimis de societate să se învârtă de nu a avut timp de reculegere și contemplație veritabile.

    Se vor întreba mulți pe unde au pierdut marile lor elanuri fondatoare pentru națiunea lor și cine le-a închis drumul spre destinul propriu sau i-a orbit cu surogate, în definitiv i-a mutilat? Ar trebui ca fiecare român demn să se descătușeze, să vadă unde se închid ințiativele fondatoare de mare respect, și să se ridice cu o uriașă frondă cel puțin în fața umilirilor la care au fost supuși de unii care au luptat din răsputeri pentru chivernisirea proprie, și-au ridicat pentru luxul propriu palate, pagode, vile țipătoare, mausolee, temple de uz privat (?), cetățui bine întărite cu garduri uriașe și cu câini „de maximă siguranță” care să mărească agresivitatea instalării lor în această opulență sfidătoare etc. Și, desigur, că inițiativele fondatoare în folosul națiunii nu sunt doar cele de domeniul construcțiilor arhitectonice, ci și cele ale constructelor culturale, spirituale, sanitare, artistice: simfonii, opere de mare respirație care să cutremure suflete nobile de frumusețea mesajului lor artistic, pentru că omul, cea mai nobilă ființă de pe pământ, merită să trăiască frumos.

    Și aminteam de necesitatea absolută și urgentă a creării unei Enciclopedii Române de mare anvergură purtând girul Academiei Române, a institutelor ei și a marilor universități de stat. Este de neimaginat o viețuire în lumea precarităților de tot felul, care alimentează derută și sentimentul de instabilitate, este condamnabilă și obturarea vocațiilor și energiilor fondatoare ale unei generații, tocmai în plină libertate socială și democrație. Referitor la Academia Română, este salutar actul de după Revoluția din decembrie 1989 de a se reorganiza și a arunca balastul datorat politicii din perioada dictaturii, faptul de a numi post-mortem academicieni pe unii oameni valoroși ai României din trecutul distorsionat de vremuri potrivnice și de rupturi istorice. Dar, în preajma Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 este neapărat necesară numirea ca membri post-mortem ai Academiei Române pe marii oameni de cultură ai trecutului românesc îndepărtat, pe: Dimitrie Cantemir (1673 –1723) (fost membru al Academiei din Berlin din 1714), Grigore Ureche (cca. 1590 – 1647), Miron Costin (1633 – 1691), mitropolitul Varlaam (Moțoc) al Moldovei (1580 sau 1585? – 1657), mitropolitul Dosoftei al Moldovei (1624 - 1693), Udriște Năsturel (cca. 1596 - 1659), Ioan Caioni (1629 - 1687), Nicolai Milescu Spătarul (1636-1708), Constantin Cantacuzino stolnicul (1639 – 1716), Constantin Brâncoveanu (1654 – 1714), Ioan Inochentie/Inocențiu Micu Klein (1692 - 1768), Samuil Micu (1745 - 1806), Gheorghe Șincai (1754 - 1816), Petru Maior (cca 1756 - 1821), Ciprian Porumbescu (1853 - 1883).

    Pentru dezvoltarea corectă a relațiilor româno-maghiare, mai ales pe teritoriul Transilvaniei, unde fruntași ai minorității maghiare îndeamnă pe conlocuitorii maghiari la o trăire în trecut cvasi-imaginară, cu teritorii în Transilvania istorică purificate retroactiv de români și cu autonomii teritoriale pe criteriul etnic, este neapărat nevoie de înființarea unui Institut pentru Studierea Relațiilor Istorice Româno-Maghiare (a nu se confunda cu Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, care își poate continua activitatea, inclusiv pe problema minorității maghiare), format din istorici români și maghiari, care să publice permanent ediții de documente pe această temă, mai ales că sunt parcă inepuizabile sursele de cercetare în acest sens în arhivele și bibliotecile din România, Ungaria, Austria, Franța, Vatican etc

    În privința propagandei monarhiste la Televiziunea Română, din ce în ce mai agresivă și mai culpabilizatoare asupra națiunii române pentru anii de republică de după Revoluția din decembrie 1989, autoritățile în drept trebuie să sancționeze TVR pentru că nu oferă drept la replică, mai ales că legea fundamentală a statului român – Constituția României spune clar că România este republică. Românii sunt astfel siliți să tacă și să fie permanent culpabilizați și ofensați din partea susținătorilor monarhiei, instituție care a acaparat deja imense proprietăți în România.

    Despre necesitatea plătirii impozitului asupra acestora am mai amintit. Cu atât mai jalnică este prestația unor reprezentanți ai unor partide politice care, mimând pioase reverii monarhice, pierzându-și autoritatea proprie în fața națiunii, în loc să lase în față pe unii tineri valoroși și nepătați, se leagă de ideea monarhică și propun privilegii și sume enorme de cheltuieli în acest sens din banii Republicii. Autoritățile în drept trebuie să se sesizeze asupra legalității unor demersuri de acest fel, care nu avantajează România, lumea civilizată europeană ne va discredita pentru acest struțo-cămilism și pentru încă o încercare eșuată de experiență pe români a aplicării unei noi operații pe cord deschis de democrație originală.

    Referitor tot la experiențele care se fac pe români, Parlamentul României are datoria de a fonda imediat legi și regulamente de aplicare detaliate a celor existente – pentru a nu lăsa loc indeciziilor și complexelor de tot felul – și care să sancționeze drastic introducerea în țară a alimentelor dubioase și nocive, a produselor agricole modificate genetic, a medicamentelor periculoase pentru sănătatea omului. Statul să protejeze și să investească în producția națională de origine vegetală și animală, în industria farmaceutică din România și să investească enorm, fără sincope, și în achiziționarea de medicamente străine de mare importanță necesare populației și spitalelor din țară.

    Referitor tot la Televiziunea Română, ca for public susținut de populație, este necesară o permanentă orientare spre evidențierea și susținerea pozitivă și patriotică a vieții naționale românești, accentul să fie pus pe erudiție și creație, să se facă un permanent lobby valorilor noastre românești autentice: artistice, culturale, spirituale, de atitudine, fără a se abandona atitudinea critică extrem de necesară vieții democratice, dar aceasta să nu fie un scop în sine, pentru a se face rating. Evacuarea patriotismului din Televiziunea Română de către unii intelectuali „deștepți” din conducerea acestei instituții, crearea unui context relativizant în privința ideii de națiune, care este apărată, totușî, de Constituție, are urmări extrem de negative, țara părând a nimănui, desubstanțializată de un parcurs istoric demn, la discreția desconsiderării tuturor, spațiu al neaveniților de tot soiul, al absurdităților și neașezării. În definitiv, rolul Televiziunii Române este să fie permanent solidară cu Constituția României și să nu fie partizana ideilor centrifuge și destructurante.

    Vasile Lechințan
    Associated Topics

    Societatea de mâine


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.70 Seconds