|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 54 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Proza: Gheorghe SCHWARTZ. Tesatorul si moartea Scris la Saturday, September 06 @ 14:19:20 CEST de catre asymetria |
Pe vremuri, la Lugoj a trăit un țesător de covoare a cărui faimă trecuse de cartierul unde locuia. însă, întrucât renumele Lugojului în materie de covoare nu putea în nici un caz concura cu marile centre tradiționale ale „covoarelor persane”, nici ceea ce lucra meșterul nostru nu era luat peste măsură în serios. Lucru ce reprezenta totuși, evident, o mare nedreptate : covoarele sale gemeau de imaginație, desenul era limpede, de un rafinament unic, armonia culorilor nu era depășită nici măcar de cea a celor mai frumoase piese venite tocmai de la Buhara.
Gheorghe SCHWARTZ Țesătorul și moartea Pe vremuri, la Lugoj a trăit un țesător de covoare a cărui faimă trecuse de cartierul unde locuia. însă, întrucât renumele Lugojului în materie de covoare nu putea în nici un caz concura cu marile centre tradiționale ale „covoarelor persane”, nici ceea ce lucra meșterul nostru nu era luat peste măsură în serios. Lucru ce reprezenta totuși, evident, o mare nedreptate : covoarele sale gemeau de imaginație, desenul era limpede, de un rafinament unic, armonia culorilor nu era depășită nici măcar de cea a celor mai frumoase piese venite tocmai de la Buhara. Dacă pe vremea țesătorului din Lugoj s-ar fi obișnuit să se organizeze expoziții personale, în mod sigur el ar fi solicitat pentru vernisaj covorul pe care l-a realizat pentru un avocat din Timișoara, un covor de dimensiuni medii, însă cu un desen neobișnuit, într-un ușor relief, reprezentând o scenă de vânătoare, în caz că pieptănai firele spre stânga, și un labirint complicat, cu minotaurul spre centru, în caz că pieptănai firele spre dreapta. Era o tehnică ieșită din comun aceasta nu i-a fost cu totul deslușit nici până astăzi, pentru că, dacă într-o variantă, culorile de fond deveneau cele ale desenului propriu-zis, în cealaltă, rolurile s-ar fi inversat pentru ipoteticul vernisaj - ce n-a avut loc niciodată -, meșterul din Lugoj ar fi adus și un alt covor, cel vândut medicului de la Făget, un covor și mai complicat, ce-și schimba de trei ori înfățișarea în funcție cum îl pieptănai. Ceea ce era, indiscutabil, un record, pe care, după știința noastră, nu l-a egalat până astăzi nimeni, deși încercări au fost. Și nu puține. Astfel, am putea aminti covoarele create la Timișoara și la Arad de către foști ucenici ai meșterului de la Lugoj, însă nici limpezimea desenului și nici puritatea nu s-au mai păstrat în diferitele ipostaze ale încercărilor epigonilor. Acestea au pornit de la încercări neterminate găsite în atelierul meșterului, după moarte acestuia. Taina s-a pierdut, se pare pentru totdeauna. Specialitatea meșterului din Lugoj era compusă din scene de vânătoare și labirinturi. Pe vremea când s-a apucat el de această artă, văzuse că au trecere goblenurile mari cu tot felul de compoziții mitologice, însă neavând cunoștințele necesare și neavând nici măcar de la cine învăța cheile alegoriilor, se rezuma să înfățișeze pe covoarele sale scene știute de el, imagini de la mari vânători cu zeci de personaje, vânători, hăituitori, cai, animale fugărite și ucise. Și mai văzuse undeva un covor cu desene geometrice, pe care nu se pricepuse să le înțeleagă de la început, însă care i s-au explicat până la urmă a fi pereții unui labirint, învățându-l și ce este acela un labirint. Făcuse odată un asemenea covor de peste patru metri pe patru pentru un conte ungur, covor pe care, apoi, cu ocazia diferitelor petreceri, oaspeții se puneau în patru labe spre a găsi drumul prin labirint. Treceau, câteodată, și ore întregi până ce unul dintre ei, cu degetul pe țesătură, reușea să străbată drumul întreg, dar nu s-a întâmplat încă niciodată ca acela ce ajungea astfel până în centrul covorului să găsească și calea de întoarcere până la margine, până la ieșire. Meșterul din Lugoj nu era bogat. Avea un atelier destul de mic, o casă modestă și, deși câștiga bine cu marfa sa, muncea atât de mult pentru fiecare piesă încât treceau câteodată ani întregi până să reușească să onoreze o singură comandă. Și nu era nici deosebit de fericit : atunci când bogăția nu te dă afară din casă și când alții, poate mai puțin înzestrați, reușesc cu mult mai puțin efort să realizeze câștig înzecit, sigur că încep și discuțiile în casă. Până la urmă, l-a lăsat și nevasta, iar el a continuat să lucreze în același ritm și cu același spor, ajutat doar de câte un singur ucenic, ce și acela se schimba destul de des, pentru că în alte ateliere traiul era mai ușor și existau și alte oportunități, mici comenzi sosite mai devreme. Și nici nu era prea prețuit meșterul din Lugoj fiindcă nu știa să-și aleagă mușteriii, accepta să lucreze pentru oricine se nimerea să-l solicite din clipa când termina, în sfârșit, o lucrare. După ce încheia munca la un covor și încasa banii – din care știa că va trebui să trăiască multe luni, sau poate ani, până la o nouă vânzare -, închidea pentru trei zile atelierul și pleca în orașele și târgurile din jur ca să vadă ce covoare se mai vând pe acolo. Se minuna cât erau acelea de simple, cât de mult cereau pentru ele negustorii, era uluit gândindu-se ce sume nedrept de mari câștigau unii dintre confrații săi cu strădanie puțină, ba chiar din munca unor ucenici, fiindcă erau nenumărate covoare și goblenuri atât de primitive încât orice novice în meserie le-ar fi putut țese în câteva zile, se necăjea cât de nedreaptă e făcută lumea, apoi se ducea să-și caute o femeie – cu care stătea o noapte. A doua zi își cumpăra materialele necesare pentru covorul următor și se întorcea acasă. Și, până să-i sosească noua comandă, se afla de acum cu munca de mult începută. De nu-i convenea clientului ceea ce apuca să vadă, n-avea decât să meargă la un alt meșter, treaba lui ! Și, până să se ivească un mușteriu destul de răbdător și de bogat ca să poată plăti pentru un singur covor traiul meșterului și al ucenicului pentru mai multe luni sau chiar ani, țesătorul lucra și bea. Nu se îmbăta niciodată atât încât să nu mai poată munci, însă e cert că toate covoarele sale au fost începute cu ulcica lângă războiul de țesut. Din clipa când primea comanda și se învoia asupra prețului și a termenului, nu mai punea nici o picătură de alcool în gură și nu mai ieșea cu lunile din atelier. Voia să fie cât mai punctual cu putință și muncea pe brânci, dar mai niciodată n-a fost în stare să respecte nici măcar termenele convenite cu cei mai răbdători clienți. însă rezultatele muncii sale compensau, apoi, toate tărăgănelile. Și, totuși, e ciudat cum faima meșterului țesător din Lugoj n-a ajuns să treacă mult mai departe de cartierul unde locuia. Să fie la mijloc puținele piese terminate și valorificate ? Greu de crezut ! Ajunge să admiri și numai una dintre ele pentru a vedea că te afli în fața unei opere fără precedent. Să fie la mijloc proasta publicitate ? Dar, în fond, covoarele, atâtea câte au ajuns la destinatarii lor, au fost călcate de foarte multă lume, chiar și în locuri publice poposind câteva. Este, însă, adevărat că și astăzi mai trăiesc bătrâni ce povestesc de acele piese extraordinare, dar că nici unul nu-și amintește să se fi pomenit numele meșterului care le-a făcut. Să fi fost de vină invidia confraților ? Păi, covoarele au fost totuși vândute și văzute de numeroși oameni, nimeni nu le-a distrus cu bună știință. Cum să-i fi stricat confrații ? Și iarăși, spun, azi nici măcar nu se mai cunoaște numele acelui meșter din Lugoj, iar opera sa a dispărut roasă de molii, distrusă de incendii sau pierdută în cine știe ce destinații necunoscute. Doar o singură piesă s-a păstrat : un covor de dimensiuni medii, capodopera. (Cu toate că nici acest lucru nu poate fi cu certitudine confirmat, de vreme ce nu avem alte exemplare pentru comparație…) Cum s-a născut acest ultim covor – pentru că a fost ultimul pe care a reușit să termine meșterul – reprezintă un amănunt lipsit de importanță, un amănunt pierdut și el de mult, o dată cu numele țesătorului din Lugoj. într-o zi, vecinii îl descoperiră în atelier pe meșterul mort și pe ucenic, pe ultimul său ucenic, cu mințile rătăcite și mut. Băiatul, un copil de abia cincisprezece ani, fu internat într-un ospiciu și aici, încetul cu încetul, reîncepu să vorbească. Totuși, trebuiră să mai treacă ani buni până să poată articula o propoziție completă, iar ceea ce spunea era greu de priceput (și fiindcă folosea cuvintele anapoda). Cu puțin timp înainte de a muri, îi povesti unui tânăr medic interesat în studierea disfaziilor o istorie ce a fost reprodusă de doctor într-un protocol. Nimeni n-a luat în considerare această relatare decât drept o tipică declarație a unui schizofren. Bietul om povestise că meșterul său, pentru prima oară, nu primise nici o ofertă pentru covorul început deja cu o lună în urmă. E drept, își amintea fostul ucenic, mai trecuseră pe la atelier câțiva posibili clienți, însă unul dorise ceva de dimensiuni mai mari, altul pretinsese o anumită culoare, pentru a se potrivi cu mobila din încăperea destinată viitorului covor, al treilea ar fi vrut modelul văzut la domnul notar, de unde, de altfel, aflase adresa meșterului din Lugoj. Foarte frumos covorul notarului ! Pe scurt, nu se găsise nici un amator pentru piesa începută, asta cu atât mai mult cu cât meșterul mărise din nou prețul, poate și pentru că nu se mai despărțise de atâta vreme de ulcică și nu-i trecuse amăreala ce-l cuprindea ori de câte ori se întorcea de prin târguri și vedea mărfurile vândute de confrați. Și, cu toate astea, mai mult ca sigur că și cu prețul s-ar fi putut înțelege cu confrații, dovadă că, până la urmă, reuși să angajeze lucrarea unui ofițer. Din clipa aceea, muncii ca de obicei, adică pe brânci, deși de data aceasta n-avea un termen deloc presant. Țesu din nou un covor cu două desene, pieptănat spre dreapta înfățișând o scenă de vânătoare, pieptănat spre stânga un labirint. însă ucenicul – fostul ucenic – pretindea că meșterul înnebunise, că nu mai era mulțumit de nimic din ceea ce făcea, că mai mult destrăma decât să pună noduri noi. Și, într-o noapte, îi veni ideea năstrușnică de a situa în mijlocul labirintului (se afla de acum chiar la jumătatea covorului) – în loc de centaurul care devenise cu vremea marca sa – însăși Moartea. Moartea cu coasă și rânjind, o moarte măreață cu o pelerină de hlamidă, de parcă ar fi fost o împărăteasă. Rareori reușise ucenicul s-o contemple, fiindcă meșterul prefera să pieptene covorul în cealaltă direcție, ori de câte ori nu se afla singur, oferind privitorilor doar scena de vânătoare. Dar era evident că aceasta îl interesa tot mai puțin. Era preocupat doar de labirint, vorbea singur, se enerva și atunci strica din nou șiruri multe, blestema și apoi implora, terminând cu a discuta cu Moartea care trona în mijlocul tabloului ce se năștea. Peste câteva săptămâni a ajuns să nu-i mai pese de prezența ucenicului, nici nu-l mai observa, vorbea în continuare de unul singur, iar băiatului, căruia i se făcea tot mai frică să rămână noaptea cu meșterul, îl auzea pe acesta implorând Moartea să-l inspire să facă în viață, în sfârșit, ceva desăvârșit, un covor cum n-a mai fost altul. Și, într-adevăr, declară fostul ucenic medicului, iar acesta notă totul în protocol, într-o noapte Moartea i-ar fi răspuns meșterului. Băiatul văzuse totul și auzise totul și de atunci i-a dispărut glasul, deși o vreme mai putuse îngăima câteva cuvinte, reușind să se facă înțeles prin semne când era trimis până la băcănia din colț după ale gurii. Cu altcineva în afară de băcan nu mai „vorbise” de atunci niciodată, până la relatarea făcută doctorului. Moartea i-ar fi spus meșterului că îl va ajuta să țese un covor mai grozav decât s-a țesut vreodată pe pământ. - Dar când ? voi să știe omul. Cât să mai aștept ? - Nu te grăbi, i-ar fi spus Moartea. Nu te grăbi ! Vreme e destulă ! Vei avea zeci de alte comenzi, vei avea din ce trăi, dacă vei voi, o vei putea duce chiar regește. Am să-ți trimit medici și avocați, generali și consilieri să-ți ceară favoarea de a le țese câte un covor. Nu te grăbi cu acesta, pentru că atunci când îl vei termina, te voi lua ! „Când va fi gata ? Când va fi gata ?” mormăia meșterul încontinuu, uitând, încetul cu încetul, cu totul de mâncare și de somn. „Când va fi gata ?” Și termină covorul. Adică aproape că-l termină. Pentru că atunci când înnodă ultimul fir, Moartea se desprinse din desen și începu să alerge prin labirint, iar meșterul râdea, râdea de se prăpădea. Măsluise : închisese ieșirea din margine. Dar, în felul acesta, covorul nu era nici terminat și nici desăvârșit. O înșelăciune rămâne doar o înșelăciune. Ce capodoperă e asta ? Făcu și ieșirea spre margine. Cât timp Moartea căuta drumul de a fugi din centrul covorului, meșterul putea admira partea cealaltă – vânătoarea. Unde era totul : și frumusețe, și măreție, și culoare, și simbol. Se afla o lume întreagă acolo și totul parcă prinsese contur abia atunci când terminase el cu adevărat și labirintul. Când îl deschisese. Apoi… Apoi Moartea reușise să iasă din desen, meșterul își duse mâna la inimă și căzu pe spate. Ucenicului îi pieri, pentru câțiva ani, graiul de tot, iar mințile parcă i s-ar fi rătăcit în labirintul meșterului. Abia peste zece ani își reveni suficient pentru a putea povesti toate astea. La douăzeci și cinci de ani muri de pneumonie. Cel puțin așa scrie în acte. Covorul fusese refuzat de ofițer. Din centru lipsea minotaurul cu care începuse deja să se obișnuiască lumea pe desenele țesăturilor meșterului din Lugoj. Municipalitatea așternu covorul în antecamera unui birou de la prefectură. Nimănui nu-i trecu prin cap să pieptene și invers firele spre a scoate la iveală scena de vânătoare, acea capodoperă a capodoperelor. în timp ce așteptau să le vină rândul, petiționarii obișnuiau să-și umple vremea urmărind desenul labirintului de pe covor. Nici unul nu reușise vreodată – până când era poftit în birou – să ajungă până în centrul desenului, acolo unde nu se mai găsea nimic. Gheorghe SCHWARTZ Nota: Gruparea ARCA. Gheorghe Schwartz (n. 16 septembrie 1945, Lugoj, județul Timiș) este un prozator român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1976. Face parte din grupul colaboratorilor revistei ARCA din Arad, al carui redactor sef-adjunct a fost intre 1990 si 1992. Informatii suplimentare se pot gasi pe Wikipedia. http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Schwartz |
|
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |