|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 80 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Poeme: Andrei Zanca. Noi poeme Scris la Saturday, February 02 @ 15:28:10 CET de catre asymetria |
|
Andrei Zanca îNSPRE SFâRȘITUL LUI SEPTEMBRIE splendoarea răsună lin, deși înfioară spaima unui adânc uitat încât, mă de dezbar de încălțări și-o iau desculț printre coline, până ce ea dispare lent într-o briză. un copil surprins de înserare, rătăcind drumul spre casă, la un gând depărtare de noaptea doldora de greieri - nesfârșit murmur al trecutului singularitatea nu trezește atenția, îmi zic voind mai blând ca mine, nu ca altul să fiu. departe, lumini pitulate printre rugine ecouri ale holdelor stinse. zăresc trunchiul năpădit de mușchi, prăbușit în verdele obscur-aurind și deodată hăul există. însă cine, cine va putea vreodată măcar atinge, poemul desăvârșit al păduri NU TE POT ZĂRI încă nu te pot zări. de-a lungul coridoarelor prelungind o răceala aseptică halate albe foșnind-a bancnotă în aceste fabrici ale morții zac pacienți. pe străzi, clienții în mireasma de amurg șoseaua, salonul imaculat. încă nu te pot zări, și totuși când în unele zile te-ndepărtezi mie-mi trec ani pagini albe. cărți frunzărite. nici un șir. aici unde, nu moartea mă înspăimântă. birocrația ei. SĂ PRIVEȘTI PRINTR-O DESFRUNZIRE să privești printr-o desfrunzire de iarnă cum lent instituie zorii muchiile lucrurilor sub cerul cărunt. boabe de gheață pe ramuri. și iarba rupându-se sub pași sub aceste candelabre al nordului cumpănind pustiul / aud scrâșnind zimți de oboseală în carne te aud răsucindu-te - deși ești departe pe potriva viscolului bântuindu-ți visul. aici sunt. păzind un foc în golul dintre noi în pala vreascurilor aprinse sub care altădată, cineva a privit printr-o desfrunzire de iarnă cum am luat-o agale peste iarba rupându-se ca o biblie veche sub pași ȘI DACĂ FULGUIE și dacă fulguie păpădia peste un câmp cu maci și dacă o pasăre spintecă pieziș absența prăbușindu-se sleită de arșiță prin gândul meu subit de moarte e doar o făptură, ce-ți face semn de rămas bun din spatele unei ferestre, iar de ridici privirea după ani - fereastra pustie mult mai aproape de sloiuri de o tăcere acum, voci dragi petrecute, stropi de gheață peste o agonie mistuită-n ger și e doar întinderea albă și mută între rame, o adiere de sticlă. ninge ninge peste desfrunziri peste ultimele două mere încă atârnând întreaga viață închegându-se în ochii primei zăpezi zărite din spatele unei ferestre. ascuns în întunericul străzii contemplu azi, cu mirarea de atunci umbrele, străin-lunecând prin odaia mea de altădată ORICE îNTOARCERE orice întoarcere acasă e cenzurată de moarte, ușor a pleca, anevoie a rămâne, cruzimea nefiind decât oglindirea spaimei de-atâta iubire unde orice bilanț al unei vieți sfârșește în rugă. unde toate înfiripările își viază secunda înaintea țipătului frumuseții în ce abis tăinuită - poem pământește adumbrit de cer, totul aici, unde moartea e doica luminii ȘI VINE O ZI DE VARĂ când începi să înțelegi neputința de a iubi fără de a muri, cu toții tânjind după iubire și e în însuși miezul detestării în claustrarea nepăsării în sclipirea cuțitului. a muri zilnic spre a iubi. tot ce ne-ar putea limpezi Vederea. și era o zi târzie de vară. iar cei ce ieri ne țeseau giulgiul ne împletesc azi cu fir de aur tapiseria uitării CRUCEA lui Hrist din capul satului de nuanța lutului babe-n maramă grădinărindu-și printre ierburi și inscripții odihna. pământul fără de pretenții, moartea mult mai bătrână la naștere. lung. cel mai lung, drumul între aste două cruci ale lui Hrist din capul satului MERSUL printr-o pădure tolerantă demersului. doar prin abolire de gând fiind adoptat de trunchiuri înscris în stop-cadrul secundei. e nemișcare-n mișcare, acum, respirație doar prin absoluta-i neatârnare cu putință în atotpătrunderea din jur, pădurind în mersul meu, ezitând - pădure SĂ FIE SEARĂ. să fie răgaz. să fie mistuire de chip încât să exist alături de tot ce ne înconjoară depărtare, apropiere, singurătate, ziduri în zumzetul fratern, și nici o durere pe care să nu o poți străbate spre înlinare și smerenie, ospețind o tăcere ivindu-se pe prag nemaiezitând acum în umbra temerii precum albina rătăcită-n odaie lăsându-se pe rotula mea ca peste o corolă îngenunchiată de beznă LĂSAREA îN ADâNC nu permite nici o întrerupere în linistea fecundă a curgerii întipărite în lumină un plescăit în cristalinul tăcerii - dincolo aici - înserarea. marea scurgându-se ca o presimțire în discul fluid al soarelui CU BĂGARE DE SEAMĂ cu băgare de seamă ca bărbații trecând iarna fluviul peste capul pietrelor oriunde aș fi în această noapte orientală ajunge un pas dinspre nemișcarea ta înspre tăcerea muntelui. mereu în Acum. aidoma copilului și o știe doar cel agățat deasupra abisului, la un pas de moarte însă noi n-am murit de foame. ne-am vestejit doar. viitorul, o pâlnie de vină, câtă vreme păsuim făcând mereu deosebiri între noi făcând binele doar spre a scăpa de rău fărădelegea, doar din dorul tainic de bine preferând a fi strop fie și o secundă deasupra apei înainte de a ne stinge în masa fluviului, iarna trecut cu băgare de seamă de bărbați peste capul pietrelor și e târziu. și cocoșul a strigat deja a doua oară în această noapte orientală. CâND DUPĂ O LUNGĂ CONVALESCENȚĂ te alină-n zori ciripitul unei păsări, tu în van căutând-o din ochi, ascunsă în verdele foșnind, asculți trezindu-se tăcerea despre cine însă, poti spune, m-a însoțit în adâncul inimii ? și e doar o presimțire dincolo de glasul acesta, dincolo de modularea stinsă-n nuanțe, august un repaos al morții nestingeriți dormind regii sub lespedea de piatră. netulburați de ciripitul unei păsări, vara după o lungă convalescență. GARA se zărea de departe între crengile desfrunzite. șerpuirea râului. coborârea-n miros de fum urină și bere. drumul platanilor. reîntoarcere. și tu un altul, mereu. chiar dacă întâmpinarea dintre muchiile cărților e înserarea îngăduită de fereastră. de singurul fotoliu. apoi, nimic. nimic, decât auzul. uruitul dintre coline al vagoanelor. ȘI-APOI, îNTR-UN TĂRZIU să asculți ploaia egală, noaptea pe terasa dinspre râul ciuruit în bătaia felinarului. să închizi fără de vrere ochii încât răpăitul ei să-și poată înfiripa mesajul. să auzi, ce vezi. să vezi, ce auzi. și e doar ziua, încă îmbibată-n tine ce se desprinde, părăsind o urmă de răcoare mâna unei fete, cuprinzându-ți la șaisprezece ani mâna-n întunericul parcului, unde acum se înalță o gară, trenul care te va lua în zori. ȘOAPTE nimic nu trece în uitare, totul se răsfiră cu vremea în compasiune. tăcerea rarefiată de liniște mă sprijină spre a putea trece și peste noaptea asta. aidoma unui cânt ce m-ar străbate ca o înfiorare mistuindu-se neștiut de nimeni în apa din jurul insulei. între iertare și iubire, aproape nici o deosebire cântul dus de ape mi-e martor. iar, dacă adevărul despre un om se află în ceea ce el caută mereu să ascundă atunci totul se va înfiripa firesc, ca de la sine acum. în după-amiaza scursă, târzie de noiembrie o fată s-a oferit să-mi cedeze locul în autobuz și-am surăs lăsându-mi mâna pe umărul ei în vreme ce pe parbriz alunecau ramuri desfrunzite de toamnă acum ploua. bate un vânt rece. o ușă se deschide-n beznă. Nimeni. ai venit, șoptesc ... AȘTEPTĂRI Buna mea ședea mereu în fața ferestrei dinspre trepte cu chipul blând înrămat de șuvițe albe. Aștepta. aștepta ațintind depărtările cu singurul ei ochi. celălalt i-a fost înlocuit cu unul de sticlă pe care doar când ieșea în piață și-l tocmea oftând în găvan cu spatele la noi cei doi copii. se spunea că și-l pierduse de atâta plâns. în iarna lui patruzecișicinci, de sărbătorile crăciunului fiul ei, soldat cu termen redus într-o cazarmă din capitală a vrut să se întoarcă grație unei permisii în sighișoara. n-a mai ajuns. jandarmii i-au spus după anchete reluate și inutile de câțiva ani: „Doamnă Zanca, prietenii spun că s-a urcat într-un tren plin cu soldați ruși și nu a mai fost văzut de atunci”. se zvonea că ar fi fost aruncat în cazan spre a i se pierde orice urmă. de-a lungul terasamentelor nu s-a găsit nimic. vremurile, mi se spunea, erau tulburi. jaf și beție. avea la el daruri de valoare pentru părinți din banii strânși cu grijă de-a lungul anilor. nu s-a mai găsit nimic, însă Buna mea îl aștepta. l-a așteptat toată viața. mult mai târziu, copil fiind, o auzeam deseori murmurând, atunci când se ivea o umbră pe trepte: Tu ești? au trecut ani. și ea cobora mereu la trei noaptea din pat în grabă și desculță. trezită de lătratul căinelui, venea pășind mărunt, cu greu, bănuind ea oare că sunt eu ... ... cel întors în fiecare sămbătă de la studii ... într- una din nopți m-a așteptat fratele la gară. „Bunica s-a dus”, a murmurat abia auzit. n-a mai apucat să vină desculță în întâmpinare. m-a așteptat. cum l-a așteptat pe fiul ei. tresărind mereu la fiecare pas. fiul ei, care s-a urcat în patruzecișicinci în bucurești într-un tren plin cu soldați ruși, spre a petrece cu ea crăciunul și care n-a mai ajuns acasă. îl aștepta tresărind la fiecare pas în fața ferestrei. ani de-a rândul. până-n clipa din urmă. „incertitudinea asta ... să speri mereu că poate totuși vine ... fratele meu ...sa plângi ...însă să nu-l poți plânge....” o auzeam mereu pe mama murmurând ... au trecut ani. au trecut alți și alți ani. ani grei. ani de răstriște. și acum aștept și eu noapte de noapte pe această insulă. Aștept. e liniște. nici o adiere dinspre ape. nimic. nici un răspuns. doar foșnetul. căte o frunză lăsându-se peste alte frunze căzute. aștept. TâRZIU când umbrele se alungă până la contopire peste fluviu iar lebedele și-au lăsat de mult capul sub aripă sub cerul de nepătruns deasupra privirii abandonate între două felinare a celui ce doarme sub pod mi-a trecut deodată prin minte că n-am aparținut nimănui, niciodată deși am vibrat cu o anume evidență la tot și la toate încât unii spuneau, iată un marginal, iar alții, uite un adevărat outsider. odinioară am vrut să văd ce-i dincolo de liniște. și dincolo de liniște nu era mai nimic totul înfiripându-se din ea: când prada nu lasă urme în zăpadă crește încrâncenarea vânătorilor urmăritorilor, eu m-am lăsat în Nicăieri de pe acum după ce am rătăcit pretutindeni, depărtările mi-au limpezit rostirea. unii nu vor să audă ce spun, alții nu resimt ghesul de-a ne întâlni aici, unde m-am lăsat acum într-adevăr, chipul cel mai frumos, pe care l-am văzut vreodată a fost chipul blândeții desăvârșite. Andrei Zanca |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |